POPINA BLAGODEASCA-BLAGODEŞTI-CHIOARA. TREI SATE –ACEEAŞI ISTORIE?

Articol publicat în Miscellanea Historica et Archaelogica in honorem Professoris Ionel Cândea  septuagenarii, Bucureşti-Brăila, 2019

Dr. Emilia Corbu,

 Introducere

Există vreo legătură între satele medievale-timpurii din cadrul culturii Dridu şi satele medievale târzii? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă prezentul articol, prin analizarea unui caz concret: Popina Blagodeasca-Blagodeşti-Chioara. In studiul nostru pornim de la trei criterii: vatra satului, domeniul economic al satului şi vecinătăţile. Cele trei criterii au la bază un studiu documentar şi unul arheologic, completat cu date de toponimie, lingvistică, cartografie. Istoria ne arată că un sat putea să aibă mai multe vetre de-a lungul evoluţiei sale, însă doar un singur domeniu economic. Pierderea domeniului  ducea invariabil la dispariţia satului. De aceea, domeniul economic va fi un element important al cercetării noastre deşi poate fi identificat  documentar doar pentru Blagodeşti şi Chioara.

 Premise generale

Intr-un studiu mai vechi în care repertoriam peste 100 de sate medievale din judeţul Ialomiţa, atestate documentar în secolele XIV-XVI[1], se conturau printre altele, două idei  la care doresc să mă opresc.  Prima idee era tipul de sat  compus din două părţi distincte ca localizare, dar complementare ca atribuţii. Era vorba de vatra satului şi domeniul economic al acestuia. În vatra satului se aflau locuinţele cu anexele gospodăreşti. Domeniul economic al satului se întindea  pe câţiva kilometri de jur-împrejur şi cuprindea moşiile ţăranilor (numite părţi) care se întindeau din hotar până în hotar cuprinzând echitabil părţi din vatra satului, luncă, pădure, apă şi câmp. Marele domeniu feudal s-a format pe măsura înstrăinării prin vânzare sau abuz a acestor părţi. In domeniul economic al satului se puteau afla la un moment dat atât  moşia boierească cât şi mici proprietăţi ţărăneşti. Documentele menţionează doar marile moşii boiereşti, deoarece noii proprietari aveau nevoie de acte pentru loturile de pământ cumpărate. Domeniul satului apare menţionat accidental, cu prilejul unor evenimente, cum ar fi o crimă petrecută în hotarele lor şi când sătenii trebuiau să răspundă solidar.

A doua idee era continuitatea de locuire. Din cele peste 100 de sate atestate documentar, peste 50 îşi păstrează toponimia până în ziua de astăzi. Aceasta presupune şi o continuitate a populaţiei care a păstrat  toponimul. In virtutea acestui principiu, o bună parte din aceste localităţi îşi serbează ziua localităţii pornind de la prima menţiune documentară. Cu alte cuvinte nimeni nu contestă continuitatea de locuire a acestor sate chiar dacă se constată mutarea vetrei satului pe un anumit areal şi din momentul menţionării până azi s-au scurs 500 de ani. Argumentul forte este păstrarea toponimiei, dovedit în mai multe cazuri. De pildă, acolo unde satele au fost abandonate sau robite, satul nou format  poartă alt nume, chiar dacă se află  pe vechea selişte (de pildă, satul Vaidei este robit, dispare şi apare Slobozia lui Ianache). Prin urmare toponimia dispare odată cu locuitorii satului.

Dar  satele  medievale aveau şi ele istoria lor. La circa 500 de ani distanţă în trecut faţă de satele medievale atestate documentar, se află o realitate arheologică interesantă  şi anume vetre de sat medieval-timpurii  localizate pe popine sau  pe terasa râului Ialomiţa. Dar aceste sate identificate prin vetrele sau necropolele lor nu sunt menţionate documentar, deşi ele urmează întocmai înşiruirea satelor medievale-târzii. De pildă,  de la Feteşti (mergând pe lângă Balta Ialomiţei) până la Slobozia  sunt aşezările de la: Borduşani, Făcăieni, Vlădeni-Popina Blagodeasca, Gura-Ialomiţei, Platoneşti, Ţăndărei, Bucu, Slobozia şi mai departe Piscul-Crăsani, Ion Roată, Dridu. Nu ştim cum s-au numit acele sate la vremea lor şi aparent nu avem nici o verigă de legătură între ele şi cele medievale-târzii.

Premise specifice

Vlădeni-Popina Blagodeasca, Blagodeşti şi Chioara sunt trei aşezări rurale din trei epoci istorice diferite. Prima datează din evul mediu-timpuriu (sec.IX-XI), a doua din evul mediu-dezvoltat (sec.XIV-XVII) iar a treia din epoca modernă şi contemporană (sec.XIX-XX). Toate au în comun un teritoriu, un domeniu  şi un nume. In rest, sursele de documentare sunt dezechilibrate. De pildă, pentru evul mediu-timpuriu cunoaştem vatra satului dar nu avem documente, pentru Blagodeşti avem documente, dar nu ştim unde este vatra satului iar pentru Chioara deşi dispunem de  documente  vatra satului este distrusă în proporţie covârşitoare, aşa încât în deceniile următoare urmele ei vor dispărea cu totul.

Vecinătăţile celor trei sunt aproape aceleaşi, cu excepţia dezvoltării sau decăderii unor localităţi. De pildă, Blagodeşti se afla în hotar cu Oraşul de Floci. După decăderea Oraşului, Chioara se află în hotar cu Brăiliţa, Piua Petrii, sate oarecum moştenitoare ale Oraşului.

Satul de pe Popina Blagodeasca (sec.IX-XI)

Popina se află în vecinătatea locului unde râul  Ialomiţa se varsă în Dunăre, adică o zonă foarte bogată în vremurile istorice[2], aflată în graniţa cu ceea ce a fost de-a lungul timpului, mari imperii. Pe grindul  sudic, cercetările arheologice au evidenţiat  vatra unui sat medieval-timpuriu din secolele IX-XI, în care se aflau bordeie, gropi de bucate, cuptoare menajere.

Ne-a tras atenţia toponimul. Termenul de Popină (de origine slavă) în  pronunţia locului ,, pokină,,  se mai păstrează în rusa contemporană cu sensul de ,,a părăsi casa,, ,,locul de unde am plecat,, In vecinătate se mai află încă trei popine, dar aceasta este singura care păstrează numele unui sat medieval-târziu.

Iniţial am considerat că  numele popinei derivă de la faptul că  se afla în teritoriul economic al satului Blagodeşti, dar  analizând din punct de vedere lingvistic, situaţia pare alta. Şi Blagodeşti are origine slavă. Rădăcina Blagode înseamnă   mulţumire, beneficiu, bogăţie iar în forma Blag înseamnă umed, ceea ce corespunde zonei inundabile din apropiere. Şi în limba română de astăzi se mai păstrează cuvîntul ,,vlagă,, cu sensul putere, forţă, vigoare. Prin urmare toponimul confirmă geografia şi posibilităţile economice ale zonei. Dar ne intrigă singuralitatea lui.  Dacă denumirea satului ar fi avut sensul de bogăţie sau mulţumire, cu siguranţă ar fi fost mult mai răspândit, dată fiind bogăţia multor locuri. Şi iarăşi, dacă ar fi provenit de la descrierea locului atunci ar fi trebuit să se numească Blagodeni, aşa cum găsim şi alte sate: Cărăreni (de la cărare), Corneni (de la Colţ). Credem mai degrabă că denumirea satului are sensul de ,,beneficiari,, o aşezare ai căror locuitori au beneficiat la un moment dat de un beneficiu, de o danie.

Prin urmare denumirea Popina Blagodeasca  se traduce literar prin ,,vatra părăsită a satului Blagodea, locul de unde au plecat,,.Şi prin urmare se conturează ipoteza că satul Blagodeşti şi-ar trage denumirea de la satul de pe Popină şi nu invers. Aşa ne explicăm sufixul ,,eşti,,  din toponimul satului care semnifică înrudirea, descinderea dintr-un neam sau întemeietor.

Abandonarea vetrei nu este sinonimă cu dispariţia unui sat

Faptul că abandonarea vetrei nu este sinonimă cu dispariţia unui sat este o realitate confirmată de documente medievale dar şi legende locale în care sunt menţionate strămutarea vetrei satului  în momente de cumpănă, calamităţi naturale sau stare de război. Nu ne oprim asupra acestei situaţii. Dar exista şi o strămutare naturală a vetrei satului ca rezultat al fenomenului de roire, atestat de cercetările sociologice în epoca modernă a României. Doar aşa ne explicăm suprafaţa mică a vetrelor de sat medieval-timpurii.

Aşezarea de pe Popina Blagodeasca , deşi destul de stabilă sub aspectul locuinţelor şi anexelor gospodăreşti pare să stea însă sub semnul instabilităţii, atunci când vine vorba de evoluţia şi nivelurile de locuire din aşezare. Adică o locuire cu întreruperi şi reveniri.

Stadiul actual al cercetările arheologice ne permit o datare de început de secol XI printr-un nivel de locuinţe de suprafaţă. Ce s-a întâmplat cu aşezarea după această dată? Având în vedere bogăţia istorică a locului ne este greu să credem că locuitorii au dispărut. Ipoteza mea este că şi-au mutat vatra în jos spre Baltă, spre a fi mai aproape de locurile de păşunat, formând astfel Blagodeştii de Jos. Dar apropierea Bălţii putea fi şi un loc de apărare. Ideea că locuitorii de pe malurile Dunării se refugiau la vremuri de nevoie în Baltă a fost susţinută prima oară de regretatul Radu Florescu.

Blagodeşti (sec.XIV- prima jum. a sec. XVII)

Deşi primul document care arată un schimb de ocină în Blagodeşti apare în 1489, totuşi  nici un document din cele peste 40 studiate nu menţionează un moment zero, o dată de fundare a satului sau un întemeietor. Documentele medievale: zapise, anaforale, acte de vânzare-cumpărare în special menţionează că proprietăţile specificate în document au fost transmise din tată în fiu, sunt bătrâne, sunt vechi ocine de moştenire, dedine.

In privinţa vechimii satului, documentele menţionează două momente. Unul clar şi anume epoca lui Mircea cel Bătrân când se ştie că s-a produs o reorganizare administrativă a unei situaţii deja existente, adică mijlocul secolului al XIV-lea. Alt moment este  unul nedefinit menţionat prin ,,vremurile vechi,, sau vremurile altora,,.  Acestea ne permit să afirmăm că satul a existat şi înainte de Mircea cel Bătrân, dar fără a preciza un moment concret. De pildă, vama de peşte de la Blagodeşti era întărită mănăstirii Cozia încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân[3], adică din a doua jumătate a secolului al-XIV-lea. Această danie a fost contestată de săteni şi de locuitorii din Oraşul de Floci până târziu în istorie. Cu alte cuvinte, atunci când vama a fost dăruită, satul  Blagodeşti exista, ca sat de moşneni.

Moşiile satului

După vânzări repetate, la începutul secolului al XVI-lea, Blagodeştii de Jos se afla în stăpânirea a două mari familii care aveau  fiecare jumătate de sat. Unii erau Manea cu fraţii, celălalt Neagoe, fiul lui Drăghici I, fondatorul familiei boiereşti a Mărginenilor. Inainte de a intra în povestea  fiecărei moşii să ne oprim puţin asupra termenilor care se repetă  în aproape documentele.

În documentul în care se precizau hotarele satului, se menţiona şi faptul că acestea au fost ,,ocină dreaptă,, şi ,,moşie bătrână,, ,,mai dinainte, din vremile altora,,[4]. Interesant este că cele două cuvinte ocină şi moşie apar în unul şi acelaşi document, adică  nu sunt chiar sinonime, aşa cum s-ar crede în zilele noastre,  când cuvântul ocină (de origine slavă) înseamnă bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. Se pare că însemna şi altceva şi anume loc de baştină. Cuvântul moşie astăzi şi probabil şi în trecut  desemna o proprietate funciară mare (slavul moş înseamnă putere, forţă, potenţial).

Şi aşa şi era pentru că, în 1508,  Mihnea Voievod  întărea lui ,,Manea cu fraţii: Oprea şi Stănilă şi Stoian şi Neagoe şi cu fii lor şi unchiului lor Manea cu fii săi, ca să le fie lor la Blagodeşti jumătate, pentru că le este veche şi dreaptă ocină, dedină…,,[5]. Cuvântul dedină, de origine slavă, înseamnă în acest caz moşie moştenită din străbuni (ded  se traduce prin bunic). Aceeaşi moşie,  sau bună parte din ea,  era întărită în 1599 către  doi dregători şi anume Mihaiu mare portar şi Ivan logofăt,  ambii din Oraşul de Floci.  Cei doi moşteneau partea lui Stănilă şi partea lui Bădilă cu fraţii din timpuri străvechi[6].  Menţionarea unui număr mic de proprietari nu înseamnă că satul era mic, ci pur şi simplu dreptul de moştenire îl deţinea un singur urmaş al familiei. Acest lucru este confirmat de o carte de moştenire scrisă  în 1574 de Ivan Grămăticul pentru Fătul cel Bătrân care lăsa averile sale lui Drăguşin şi Stana, fiica cea mai mare[7]. Drăguşin aşezase în casa lui Fătu 2800 aspri, un cal şi doi boi şi astfel devenise fiul lui Fătu. Se evita astfel foarfeca moştenirilor.  Şi o mică picanterie.  Fătu avea trei fete: Stana, Comana şi Greaca. Interesant este că numele celor două fete mai mici erau de fapt etnonime ale unor populaţii istorice cu influenţă în regiune: cumanii şi grecii. Dar acesta este un alt subiect. Revenind la moşia lui  Mihul, mare portar, menţionăm că acesta îşi va  extinde averea şi cumpără încă două părţi din sat: a lui Urie, feciorul Danciului şi a lui Drăghici, feciorul lui Macriian[8]. Prin urmare chiar şi extinderea domeniului feudal a avut la bază tot vechii proprietari ai satului.

Cealaltă jumătate de sat, intrată în domeniul Mărginenilor, a avut alt parcurs. In genealogia acestei vechi familii boiereşti, moşia de la Blagodeşti este menţionată de mai multe ori, deoarece a fost pricină de judecată de cel puţin trei ori[9]. In 1489, jupanului Drăghici, i se întărea satul Corneni în urma unui schimb de ocini. Drăghici dăduse două ocini în Blagodeşti şi anume partea lui Stroe şi Lupşanul în schimb cu jumătate din satul Corneni. Acest schimb de ocini este menţionat şi  în 1510[10] şi în 1576[11] în documente care îl privesc pe Drăghici cât şi pe Danciu. In 1510,  Neagoe, fiul lui Drăghici  deţinea numeroase sate parte moştenite din străbuni, parte primite din partea Domniei ca plată pentru servicii. Printre cele băştinase se afla şi jumătate din Blagodeşti.  Satele se întindeau de la munte până în Balta Ialomiţei, la Blagodeşti şi Corneni, ceea ce ne sugerează un traseu de transhumanţă şi afaceri cu oile. In 1508, altă jumătate de sat era întărită  lui Manea cu fraţii şi unchiului lor Manea, pentru că le era veche ocină şi dedină, aşa cum arătam mai sus.   Stoica, feciorul lui Drăghici, reclamă la domnie proprietatea lui Manea cu fraţii dar rămâne de lege. In 1529, urmaşii lui Neagoe, donează mănăstirii Mărgineni (jud. Prahova, mai sus de Ploieşti), moşia de la Blagodeşti  pentru sufletul lui Neagoe. Nelămuririle nu se încheie aici. Pe la 1600, Calotă, judeţul de la Oraşul de Floci, aduce la judecată mănăstirea pe motiv că  Drăghici vornicul făcuse schimb de moşii cu Danciu, dar rămâne de lege. Acelaşi lucru l-a păţit şi Mihu Portarul de la Oraşul de Floci care a reclamat la Radu Vodă Şerban. O posibilă explicaţie a acestui conflict interminabil  o găsim într-un document din 1554 cu privire la satul Corneni în care se afirmă că ocina din Corneni a lui Danciu nu a fost schimbată cu cea din Blagodeşti, ci cumpărată cu 3500 aspri[12]. Dar la baza conflictului pot fi şi cauze administrative,  lipsa unor măsurători topografice exacte cât şi prin faptul că ţăranii şi-au vândut greu şi scump ocinile şi nu în ultimul rând prin onomastica medievală care repeta aceleaşi nume de botez  în fiecare generaţie, lipsind numele de familie[13]. Că la Blagodeşti se vindea greu şi scump o dovedeşte faptul că Drăghici a dat două ocine în Blagodeşti pentru o jumătate de sat în Corneni. Ocinile lui Drăghici încă purtau numele vechilor stâpâni. In 1592, în Blagodeştii de Sus, încă se mai vindeau ,,părţi,, iar vechii proprietari se închinau ca vecini, cum era cazul lui Eremia, Drăguşin şi Şerb[14]. Deasemenea, vechii proprietari nu plecau departe, în cel mai rău caz ajungeau orăşeni la Floci. In acelaşi timp, apar o serie de boieri cu menţiunea ,,din Blagodeşti,, cum au fost: Gheorghe vornicul, Iane postelnicul, Gherghe armaş, Hranite  Blagodescul ctitor al Bisericii de la Oraş. In documentele moşiilor prezentate mai sus nu găsim doar o poveste aromată ci  şi descrieri exacte. Astfel că din documentele moşiei  închinate mănăstirii Mărgineni aflăm suprafaţa domeniului economic al satului şi din documentele  moşiei lui Mihu aflăm hotarele satului.

Domeniul economic

Suprafaţa teritoriului  economic  al satului Blagodeşti  poate fi dedusă din două documente care se corelează. In 1529, Moise Voievod întărea mănăstirii Mărgineni  jumătate din Blagodeşti de peste tot hotarul[15]. Peste 300 de ani, în timpul lui Cuza, moşia  cu pricina este etatizată şi aflăm că măsura  5500 ha şi reprezenta jumătate din teritoriul comunei Chioara[16]. Cele 5500 ha erau repartizate astfel : 3400 ha băltiş, 100 ha pădure, 300 ha islaz, 1700 ha câmp. După cum vedem, mai mult de jumătate era băltiş destinat păşunatului animalelor până la începutul iernii. Insă balta era foarte dinamică. Modificările ei trebuie să fi influenţat şi suprafaţa ocinilor. De unde, probabi,  problemele interminabile de proprietate.Pe baza moşiei etatizate s-a făcut reforma agrară şi tot  au mai rămas  în proprietatea statului 730 ha[17]. Revenind la întregul sat  medieval Blagodeşti , acesta trebuie să fi avut  un domeniu  economic de 11000 ha. Dar să rămânem la cifra concretă de 5500 ha. Presupunem că distanţa dintre sate era ca şi în epoca modernă cam de 6 km  (adică o parasangă bizantină), rezultă un areal cu o lungime de 10 km şi 5,5 km lăţime. Un sat cu un teritoriu economic atât de vast nu se putea forma şi dispare peste noapte.

Hotarele satului

Intr-un document din 1599, prin care Nicolae Pătraşcu întărea lui Mihai, mare portar şi Ivan logofăt o ocină mai veche, sunt menţionate hotarele ocinei Blagodeştilor, din jumătate de sat ,,începătura,, adică zicem noi satul vechi, Blagodeştii de Jos:

,, Şi semnele cele bătrâne să se ştie: pe din sus de movilă sau de gorgan pe din coda Mocilnii şi păn în valea cu papora, tocma ce intră în iazerul cu trestii cătră Strâmba, tocma pân la Şeperig, păn răstocile lui Marco şi cu iazerul Preluianelor tocma păn la Dragna şi păn în ţărmurile Săltăvii, după aceea den jos de hotarul oraşului, iar de la piatra gârlii, tocma păn în Calea Jarciului şi păn în ţărmurile Zătonului,,[18]

In limba română contemporană,  descrierea nu este una dintre cele mai clare. Toponimele nu ne spun nimic. Dar, dacă le traducem într-o limbă slavă  toponimele dau o descriere foarte clară şi care începe de la răsărit. Astfel avem hotarul de sus, hotarul de jos, latura de vest şi est.

Hotarul de sus era delimitat astfel:

1. Movila sau gorganul,(sl. Moghilă) adică un loc cu morminte vechi pentru că movilă în limba rusă şi gorgan în turcă înseamnă mormânt. In zilele noastre există un ansamblu de patru tumuli la aproximativ 3 km sud de Popina Blagodeasca, pe partea dreaptă a şoşelei care duce de la Vlădeni spre Chirana, acolo unde şoseaua face un cot, semn al unei vechi răscruci de drumuri.

2. O regiune inundabilă sau de Baltă pe partea de E-N-NE descrisă prin ,,coda mocilnii,, ,,valea cu papora,, ,,iazerul cu trestii,,. ,,Mocil,, se păstrează şi în rusa contemporană ca desemnând un ,,loc îmbibat cu apă,,. Strâmba  trebuie să fie o cotitură spre stânga.

3.O pădure . Şeperig probabil un derivat de la ,,şepe,, care înseamnă aşchii de lemn, adică un loc de unde se tăiau lemne. În româna de azi se păstrează cuvântul ,,ţepe,,. Cu alte cuvinte, e vorba de pădure tânără.

4.Răstocile lui Marco. Răstocile probabil de la cuvîntul Rast, se păstreată în rusă cu sensul ,,acolo unde plantele cresc repede,,( cu alte cuvinte păşuni) şi  în limba română  contemporană  înseamnă loc unde apa scade încât poţi prinde peştii cu mâna. Prin urmare toponimul desemnează păşunile din Baltă.

5.Iazerul Preluianelor adică un lac. Limba română păstrează şi cuvântul iezer şi cuvântul lac. Dar în timp ce lacul are izvoare proprii, iezerul este un lac creat de inundaţiile periodice ale unui râu. Iazerul Preluianelor se afla în zona de Baltă fiind umplut periodic de revărsarea râului. Preluiane (de la Prelest), cuvânt slav se traduce prin fermecător, încântător.

3. Dragna – probabil denumirea unei bălţi dezafectată între timp.

6.Săltava este astăzi denumirea unei bălţi  aproape de Feteşti, dar documentul nu face referire la o baltă, ci la o apă. Este posibil să fi fost Săltava de Sus, menţionată şi la 1897, care era un braţ în insula Balta, pe teritoriul comunelor Vlădeni şi Chioara. Era o continuarea a Săltavei de Jos şi se vărsa în dreptul satului Piua-Petrii[19]. A dispărut probabil în urma îndigurii Bălţii Ialomiţei. Hidronimul este de origine slavă. Ca toponim îl găsim în satul Saltovo unde au fost descoperite ruinele oraşului kazar  Savgar, cel care a dat numele culturii arheologice Saltovo-Maiaţk, contemporană cu cultura Dridu. Situl de la Saltovo este în prezent inundat de apele unui baraj.

Hotarul den jos de  Oraşul de Floci trebuie să fi fost hotarul de vest.

Piatra gârlii trebuie să fi fost hotarul de nord-vest. Cuvântul piatră desemnează clar un hotar marcat cu pietre.  Cuvântul ,,gârlă,,  înseamnă în zilele noastre o apă mai mică, dar cuvântul de origine slavă înseamna la origine ,,gât,,.  Prin urmare trebuie să fi fost locul în care Ialomiţa se vărsa în Dunăre, aflat şi azi la câţiva km de popină.

7.Calea Jarciului şi ţărmurile Zătonului trebuie să fi fost hotarul de sud-sud-vest. Cuvântul ,,jar,, de origine slavă se păstrează şi în rusa contemporană cu sensul de ,,cald, dogoare, arşiţă,, şi în română cu sensul de ,,foc mocnit,,. Probabil era drumul de  miazăzi,  sau de sud. Evul mediu încă mai păstrează toponimele inspirate de puncte cardinale. In epoca modernă, drumurile vor fi  numite în funcţie de oraşul cel mai important, ca de pildă drumul Brăilei.  Zătonul trebuie să fi fost un vechi braţ al Dunării din care astăzi se mai păstrează lacul Zăton din sudul Insulei Mari a Brăilei. Reţinem şi ideea că în ţărmurile Zătonului se închidea Calea Jarciului. Adică un drum care venea din sud, din direcţia Ţăndărei şi se închidea în Baltă. Până în epoca modernă mai exista un drum care lega satul Chioara de Ţăndărei  şi după ce trecea prin Sf. Vasile, Bobu, Hagieni  ieşea la podul de  la Ţăndărei. Drumul acela  era mai scurt cu 5 km decât drumul actual.

In concluzie, semnificaţia de bază a  toponimelor de origine slavă  corespunde cu descrierea locului. De unde opinia noastră că  străbunii Blagodeştilor au fost primii care au stăpânit locul, pe care l-au numit în funcţie de descrierea fizică  şi nu de  foştii proprietari, aşa cum se petrece începând cu secolul XV. Singurul antroponim,  Marco,  fiind dealtminteri singurul cuvânt latin din descriere şi primul proprietar menţionat al unei păşuni.

Dealtminteri aceste toponime slave  nu sunt izolate. Documentele menţionează şi alte toponime de aceeaşi factură în regiune: Bucu (Fag), Ograda (gard), Ialomiţa (în sensul de cea care poartă resturi, aluzie la aluviuni), dar şi antroponime asupra cărora nu ne mai oprim. Interesant este că în acest document în care sunt descrise hotarele satului vechi, a începăturii, nu este menţionată apa Ialomiţei, ci doar ,,piatra gârlii,,ceea ce ne sugerează că Blagodeştiul vechi sau de Jos se afla undeva spre Oraşul de Floci, la Piua Petrii, mai aproape de Balta Ialomiţei, aşa cum confirmă şi toponimia, în timp ce Blagodeştiul de Sus se afla pe Ialomiţa.  Morile de la apa Ialomiţei sunt menţionate într-un alt document referitor la Blagodeştiul de Sus[20] în 1592.

Este greu de admis că un sat atât de mare şi cu o toponimie atât de străveche nu cunoştea data fondării lui.  Acest lucru se putea întâmpla doar dacă acest sat care era foarte vechi  şi-a strămutat vatra de mai multe ori pe un areal întins. De regulă, fiecare strămutate este percepută ca un nou început. Pe măsură ce Oraşul de Floci s-a dezvoltat a înghiţit şi părţi din domeniul economic al satului odată cu ctitori şi boieri originari din Blagodeşti.

Vatra satului

Pe un  domeniu atât de întins, vatra satului  care  cuprindea doar locuinţele, măsura doar câteva hectare. Vatra se putea dezvolta în două părţi şi aşa se face că avem menţionate în documente: Blagodeştii de Sus şi Blagodeştii de Jos.  Dovadă că satul se dezvolta prin roire, aşa cum arătam mai sus.

Chioara (sec.XIX-1970)

Pe măsură ce Oraşul  de Floci decade, o serie de sate apar la hotarele  lui. Printre ele şi Chioara aflată pe moşia Blagodeasca. Cu siguranţă, o parte din locuitori proveneau din oraş. Intre ei şi sătenii din Blagodeşti era o distanţă de 200 de ani, o perioadă relativ scurtă care rămâne în memoria comunităţii, mai ales când e vorba de proprietate. Totuşi noua denumire a localităţii contrazice o legătură directă cu vechea aşezare. Ba mai mult,  la sfârşitul secolului XIX, Blagodeasca devenise moşie fără locuitori. Probabil e vorba de moşia mănăstirii.  Cealaltă jumătate de sat care s-a aflat în proprietatea unor localnici şi a unor dregători de la Oraş, trebuie să fi supravieţuit. Nu este exclus ca să fie Piua-Petrii, sat aflat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre adică până unde se întindea domeniul Blagodeştilor din vechime.  Legenda că noua denumire de Chioara vine de la un han aflat la drumul mare ţinut de  o hangiţă chioară de un ochi, ne confirmă că noua vatră a satului era pe lângă un drum comercial, probabil vechea cale a Jarciului.  Alte menţiuni arată că satul Chioara, înainte de a deveni comună, s-a numit mai întâi Porceni[21]. Denumirea nu este întâmplătoare. Probabil era vorba de o târlă, de comunitate mică specializată în creşterea porcilor. Asemenea târle existau pe lângă toate satele din Bărăgan. Prin creşterea numărului de locuitori, târla a devenit sat. O confirmă şi istoria satului Vlădeni din vecinătate care pe malul drept al Dunării formase satul Scrofeni. Deci un han şi o târlă au stat la baza formării noului sat care, până în 1970, a ocupat o vatră întinsă la doar doi kilometri de Popina Blagodeasca. Inundaţiile catastrofale din 1970 şi măsurile luate de comunişti în privinţa bălţilor Dunării l-au şters de pe hartă pentru întotdeauna.

 

Concluzii

Dacă rezumăm cele arătate mai sus, rezultă o scară a istoriei care acoperă aproape o mie de ani, cu excepţia secolelor XII-XIII.  Această perioadă este săracă în descoperiri, nu doar pe teritoriul României, ci şi în alte zone geografice. Prin urmare, perioada secolelor XII-XIII stă sub semnul speculaţiei istorice, asta pentru că până în prezent nu avem o vatră de sat descoperită şi nici documente. Insă şi perioada secolelor XVIII-înc. XIX stă tot sub semnul speculaţiei istorice. Documentele  nu menţionează perioada plămădirii noului sat Chioara, ci doar momentul în care existenţa sa este demnă de luat în seamă şi de notat pe hărţi. Dar ca să ajungă la acest nivel, trebuie să fi trecut două-trei generaţii, timp necesar creşterii populaţiei dar şi dezvoltării economice, asta înseamnă 100-150 de ani. Adică exact perioada pentru care nu avem documente concrete, deşi acestea nu lipsesc chiar cu totul.   Pe Noua hartă a Ţării Româneşti a  lui Rigas Velestinlis de la 1797 în apropierea locului în care Ialomiţa se vărsa în Dunăre este menţionată o localitate lângă care se află un iezer mare.  In topografia lui Bauer din 1778, situaţia este şi mai interesantă. După ce menţionează că Oraşul de Floci este abandonat şi că se văd ruinele vechilor biserici, urmează o înşiruire de şase sate până la Stelnica pe linia Dunării. In această listă Borduşani apare de două ori. Prima dată lângă Oraş, a doua oară între Lăteni şi Cegani, adică acolo unde se află şi acum[22]. Existenţa a două sate cu acelaşi nume pe un areal atât de mic este exclusă. Prin urmare, prima localitate de pe listă trebuie să fie Blagodeşti. Oricum existenţa moşiei cu acest nume presupune şi nişte săteni care o lucrau. D-abia  la sfârşitul secolului al XIX-lea este menţionată ca moşie fără locuitori. Din această situaţie înţelegem că dinamica satelor din jurul oraşului este diferită de a altora.  Un fenomen asemănător, de dezvoltate socială şi economică, trebuie să se fi petrecut şi în secolele XII-XIII, dovadă că în secolul XIV, Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Cozia vama de peşte de la Blagodeşti, danie ce va fi contestată de mai multe ori atât de săteni cât şi de orăşenii de la Floci. Cu alte cuvinte, aşa cum arătam mai sus, când s-a dăruit vama, satul exista deşi nemenţionat documentar.

In final ne punem întrebarea dacă între locuitorii celor trei sate au existat legături genetice. Lipsa unor catagrafii ale populaţiei ne împiedică să dăm un răspuns avizat. In schimb se poate vorbi, fără doar şi poate, de o moştenire culturală. Toate cele trei sate sunt compuse  din vatră  adunată şi domeniu economic. Toate cele trei sunt aşezări ale unei populaţii sedentare care se ocupa cu agricultura, ceea ce pentru perioada respectivă era o trăsătură culturală esenţială. Nici unul nu a fost sat de pescari, deşi apropierea bălţii favoriza acest lucru.Deasemenea nici un document nu menţionează că unul dintre ele s-ar fi format prin colonizare.  Toate trei au vetre ,,flotante,, în care s-a locuit două sau trei generaţii. Toate cele trei au apărut şi au dispărut datorită unor condiţii social-politice grele, nu economice. Factorul economic a fost singurul stabil şi favorizant. Satul medieval-timpuriu  şi-a mutat vatra în condiţiile instabile ale migraţiei turanicilor. Satul medieval şi-a pierdul domeniul economic datorită lăcomiei marilor boieri, care după ce au cumpărat moşii întregi nu au  mai avut mână de lucru. Satul modern a dispărut datorită inundaţiilor provocate de indiguirea criminală a Bălţii Ialomiţei de către autorităţile comuniste. Locuitorii s-au mutat, cel puţin după ultimele două evenimente, în satele învecinate dovedind că o zonă bogată nu se părăseşte aşa uşor.  Probabil aşa au procedat şi locuitorii de pe Popina Blagodeasca. Această moştenire culturală este veriga lipsă care poate lega evul mediu-timpuriu de evul mediu-târziu.

Anexe

CRITERII Popina-Blagodeasca Blagodeşti Chioara
Vatra satului Localizată pe grindul sudic. Mai multe niveluri de locuire şi faze - Distrusă mecanic în anii comunismului. Teren exploatat agricol.
Domeniu economic al satului Nu există menţiuni 5500 ha Moşia Blagodeasca-
Vecinătăţi Răul Ialomiţa, Braţul Borcea.

Balta Ialomiţei

Oraşul de Floci

Balta Ialomiţei

Oraşul de Floci

Calea Jarciului

Râul Ialomiţa,

Balta Ialomiţei în curs de îndiguire.

 

Tab.II

AŞEZARE Secole ELEMENTE DE IDENTIFICARE
Chioara XX Documente/ vatră încă vizibilă
Chioara XIX Documente
Porceni (ulterior sat Chioara)

Kadabajn

Blagodeni?

XVIII Documente

Harta lui Specht

Harta lui Rigas Vestelinis

Blagodeşti XVII Documente
Blagodeşti XVI Documente
Blagodeşti XV Documente
Blagodeşti XIV Referiri în documente mai târzii
? XIII ?
? XII ?
Popina Blagodeasca XI Locuinţe de suprafaţă
Popina Blagodeasca X Vatră de sat-cuptoare menajere
Popina Blagodeasca IX Vatră de sat-bordeie/gropi bucate

 

Abstract

 

Is there any link between the early-medieval villages (Dridu culture, 9th -11th c.) and the medieval villages (14th-16th c.)? This article tries to provide an answer by analysing the case of three villages: Popina Blagodeasca, Blagodeşti and Chioara. The analysis included three criteria: the village’s hearth (composed of dwellings), the economic area (composed of fields, forests, lakes and a part of Ialomitza Meadow) and the neighbourhoods. The village`s hearth and economical area are mentioned in hundreds of medieval documents. Historically, it is known that a village can have more hearths throughout its evolution, but only one economic area. The villages disappear when they lose their economic area.  Two studies, one documentary and another archaeological, which are completed with data from toponymy, linquistics and cartography, are the basis of the current research.

The research is divided in the following chapters: general and specific premises, the Popina Blagodeasca village (9th-11thc.), the Blagodeşti village (15th- ½ 17th c.), the Chioara village (19th c.- 1970), conclusion. In the first chapter, the premise is presented: archaeologically there were discovered many early-medieval hearths belonging to villages unmentioned in documents in Ialomitza county. These archaeological sites are placed in the proximity of nowadays villages who claim their heritage from villages mentioned in medieval documents (14th -16th c.). The problem is that the medieval hearths were not yet discovered by archaeologists.

“Popina Blagodeasca” is a very interesting toponym, with Slavic origin. “Popina” can be translated as ,,the place we left”, and confirms the archaeological situation: an abandoned village. It is the only place out of four such “popina” existing in the area, which bears the name of a medieval village (Blagodești). Thus, we can consider that from „Popina Blagodeasca” came (evolved?) the medieval village with the name „Blagodești”.

More than 40 documents mention Blagodești as a great and rich village. The research proves that the economic area had a surface of 11000 ha. The Slavic toponymy describing the borders and reference areas prove that the first inhabitants of the area were the ancestors of the Blagodești inhabitants. But none of the documents mentions the founders of the village. Thus, it is older than the mentions in the existing documents, which are ownership documents, resulting from the spreading of the great feudal domain in the 16th century. It is possible that while the feudal domain was spreading over their village, the Blagodești villagers would have moved to the Orașul de Floci, their direct neighbour.

The Chioara village develops simultaneous with the decay of the Orașul de Floci. It inherited the Blagodeasca (Blagodești??) estate (economic area) and had the hearth nearby Popina Blagodeasca.

In conclusion, we believe that the gaps between the 12th -13th centuries and from the 18th century could be the periods when new villages were developing, which were later mentioned in documents. Also, we can see a constant behaviour and culture inherited by generations: the same type of village (with a hearth and an economical area), inhabited by sedentary people, and with an economy based on agriculture.

 

ABREVIERI

 

DIR- Documente privind Istoria României

DRH-Documentae Romaniae Historiae



[1] Emillia Corbu, Habitatul medieval Ialomiţean în lumina primelor atestări documentare,II, Ialomiţa, IV,  Slobozia, 2004, p.400-401

[2] Emilia Corbu,Vlădeni- Popina Blagodeasca. Aşezarea medieval-timpurie, vol.I,  Istros, 2013, p.13-25

[3] Catalogul documentelor Ţării Româneşti, (1640-1644), V, doc.973, p.416.

[4] DIR, VI (1591-1600), p.362, DRHB, XI, d.350, p.494

[5] DIR, I  (1501-1525), 1951, p. 45

[6] DIR,VI (1591-1600), 1953, p.362; DRHB, XI, d.350, p.494

[7] DIR, IV (1571-1580), 1952, p.97; DRHB,VII, p.168, doc.128.

[8] DIR, VI (1591-1600), p.309, DRHB, XI, d.278, p.370

[9] George D.Florescu, Boerii Mărgineni din secolele XV şi XVI.Studiu genealogic, Ed. Datina Românească, Vălenii de Munte, 1930

[10] DIR,I (1501-1525), 1951, p.60

[11] DIR,IV (1571-1580), 1952, p.231

[12]  Emillia Corbu, Habitatul medieval Ialomiţean în lumina primelor atestări documentare,II, Ialomiţa, IV,  Slobozia, 2004, p.388

[13] Din secolul XVI boierii erau deosebiţi prin funcţii sau prin loc de naştere sau primeau numele satului unde aveau moşia cea mai mare.

[14] DIR,VI  1953, p.31

[15] DIR, V (1581-1590), Bucureşti, 1952, p.79

[16] Ion I. Provianu, Dicţionar geografic al judeţului Ialomiţa, p.87, Târgovişte, 1897.

[17] Ursescu, Anuarul judeţului Ialomiţa pe anul 1905, Călăraşi, 1906.

[18] DIR,VI(1591-1600), 1953, p.362; DRHB, XI, doc.350, p.494.

[19] Ion Provianu, op.cit., p.234

[20] DIR,VI, p.21

[21] Ion I. Provianu, op.cit., p.87

[22] Bauer, Memoire historique et geographique  sur la Valachie, Leipzig, 1778, p.142