SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI

Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Aceasta sarbatoare aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune “Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 2), in vreme ce evanghelistul Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada (Marcu 9,3). Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era “ca soarele”, iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca “erau ca zapada”, ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, caci “zapada” nu a fost topita de “soarele” din El. Amintim ca firea umana si dumnezeiasca din Hristos, sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.

Schimbarea la Fata a Domnului – scurt istoric

Sarbatoarea Shimbarii la Fata a Domnului dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare incepe sa fie mentionata in documente din prima jumatate a secolului al V lea. In Apus, sarbatoarea Schimbarii la Fata s-a generalizat mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III ca multumire pentru biruinta crestinilor asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.

Exista obiceiul ca in aceasta zi sa se faca pomenire generala a celor trecuti la cele vesnice (Biserica Rusa). In unele zone, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului se aduc la biserica struguri, care se impart credinciosilor.

Icoana Schimbarii la Fata a Domnului

In centrul reprezentarii este Hristos, invesmantat in alb. Este inconjurat de un fond inchis la culoare, asa-numita mandorla, prezenta si in icoana Invierii. La picioarele Sale, sunt cazuti cu fetele la pamant Apostolii Petru, Iacob si Ioan, iar de-o parte si de alta sunt prezenti Moise si Ilie.

Interesant este ca in aceasta icoana a Schimbarii la Fata, lumina care iradiaza din Hristos si-L inconjoara nu este luminoasa, ci intunecata. Intunericul din centru face trimitere la fiinta lui Dumnezeu, care ramane necunoscuta omului. Slava pe care Apostolii au vazut-o pe munte nu a fost fiinta lui Dumnezeu, ci o energie care izvoraste din aceasta fiinta. Ortodoxia face o diferenta clara intre har si natura divina. Daca harul, ca energie necreata poate fi impartasit omului, natura divina ramane incomunicabila si incognoscibila.

Sfantul Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie.

Faptul ca Dumnezeu nu se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, adica se arata fara nici un val, vederea Sa de ucenici devine imposibila pentru starea in care se aflau. Duhul Sfant inca nu se coborase peste ei, motiv pentru care nu-L puteau privi pe Domnul fata catre fata. De aceea ei cad cu fetele la pamant, spre deosebire de Moise si de Ilie care nu fac acest lucru, pentru ca ei nu mai sunt din lumea aceasta.

Icoana Schimbarii la Fata – prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar

Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoana Schimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.

Schimbarea la Fata – dezlegare la peste

Desi ne aflam in postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a randuit ca pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, sa se faca dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Adrian Cocosila

Sursa:http://www.crestinortodox.ro

IN MEMORIAM: FLORIN STUPARU

Florin Stuparu from Victor Roncea on Vimeo.

LIBERTATE ȘI ADEVĂR (Teologia libertăţii şi robia democratică, cuvînt pe marginea cărţii „Justin”)

de Florin Stuparu

„Şi – după cum proorociile arătau fariseilor şi saducheilor că Hristos venise, ei necrezînd – tot aşa şi astăzi: în timp ce semnele arată că vom intra în epoca lui Antihrist, omenirea doarme liniştită” (Dimitriu Scartsiuni, Profeţii despre Antihrist, Atena, 1991).

Liberi în temniţe: de la Apostolul Pavel, la părintele Justin Pîrvu

Libertatea şi adevărul nu sînt realităţi sociologice sau politice, şi nici abstracţii filosofice. Sînt realităţi teologice. Căci Dumnezeul treimic a zis (şi a făcut): „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră!” (Facerea 1:26) Ceea ce înseamnă că omul e făcut liber şi raţional, după Sfinţii Părinţi. Altfel spus, libertatea, adică voinţa proprie, este o însuşire dumnezeiască a omului, dată dintru început, încît ea nu ar fi trebuit căutată şi dobîndită prin osteneală proprie, ci trebuia doar folosită în scopul cel bun, adică întru ascultarea lui Dumnezeu, care e însăşi libertatea.

Zice Sfîntul Grigorie de Nissa: „Acela care l-a făcut pe om spre a fi părtaş al bunătăţilor Sale şi Care i-a sădit în fire rîvna spre cele bune, pentru ca dorinţa lui să fie îndreptată mereu către Făcătorul său, nu l-ar fi putut lipsi pe om de cel mai frumos şi mai de preţ bun, adică de harul libertăţii. Căci, dacă asupra vieţii omeneşti ar fi stat vreo silnicie, s-ar fi stricat chipul omului în acea parte, înstrăinîndu-se de prototipul după care a fost făcut, din pricina neasemănării acelei părţi a omului cu prototipul. Într-adevăr, o fire supusă unor silnicii cum ar mai putea fi numită «chipul» Celui care împărăţeşte? Ei bine, fiinţa care se aseamănă în toate privinţele cu Dumnezeu trebuia ca neapărat să aibă în firea sa voinţa neatîrnată şi pe deplin liberă, pentru ca împărtăşirea la bunurile dumnezeieşti să fie ca o răsplată a faptei sale celei bune” (Marele Cuvint Catehetic). Neliber întrutotul şi supus sufletului este (ar trebui să fie) trupul, „Dar sufletul, prin puterea cugetului, se mişcă liber în toată zidirea, ridicîndu-se pînă la ceruri şi coborîndu-se în adîncuri, străbătînd întinderea pămîntului şi pătrunzînd sub acesta, cîteodată ajungînd cu mintea pînă şi în jurul minunilor cereşti, fără să fie deloc îngreunat de povara trupului” (Sfîntul Grigorie de Nissa, în aceeaşi lucrare).

Adam s-a folosit însă rău de libertatea dintru început (aceasta fiind chiar o dovadă că el a fost zidit liber, după cum zice acelaşi sfînt Grigorie, că „răul se naşte în lăuntrul omului, la libera lui alegere, luînd fiinţă atunci cînd sufletul se îndepărtează de bine”). Astfel, începătorul neamului omenesc şi-a pierdut libertatea firească, ieşind de sub ascultarea Făcătorului său şi făcîndu-se de bună voie rob al Satanei (care se tălmăceşte „Potrivnicul”).

Cum s-a întîmplat aceasta, o arată cel mai bine Sfîntul Grigorie Teologul:

„Pe vieţuitorul acesta [pe om], Dumnezeu l-a pus în Rai (oricare a fost Raiul cîndva), cinstindu-l cu voinţă liberă, ca binele să fie nu mai puţin al celui ce îl alege (al omului) decît al Celui ce a dat seminţele (al lui Dumnezeu): lucrător de pomi nemuritori – poate de gîndiri dumnezeieşti, fie mai simple şi mai de jos, fie mai desăvîrşite şi mai înalte; gol cu simplitatea, şi cu nevicleşugul şi cu viaţa cea fără de meşteşug (care nu avea trebuinţă de meşteşuguri) şi fără de tot acoperămîntul şi apărarea; căci astfel trebuia să fie cel ce s-a zidit dintru început. Şi îi dă lege, ca o materie şi pricină a stăpînirii de sine [a voinţei sale libere]; iar legea era porunca din care pomi (adică gîndiri dumnezeieşti) trebuia el să se împărtăşească şi de care să nu se atingă. Iar acesta era pomul cunoştinţei, care nu s-a sădit rău din început [căci Dumnezeu nu a făcut nimic rău]. Ci pomul era bun dacă omul s-ar fi împărtăşit de el în bună vreme. Căci pomul era privire (adică gîndire) înaltă – după socoteala mea – la care le este fără primejdie a se sui acelora care sînt mai desăvîrşiţi cu deprinderea [cu experienţa, iar Adam nu avea deprindere, experienţă, căci abia fusese zidit], dar nu era bun celor care sînt încă mai simpli şi mai lacomi cu pofta, aşa cum nici hrana cea desăvîrşită nu este folositoare celor ce încă sînt plăpînzi şi au încă trebuinţă de lapte.”

Prin urmare, omul şi-a pierdut libertatea din clipa în care Adam a urmat voii lui celei rele, cînd a călcat porunca, singura, dată de Dumnezeu. Atunci a căzut în robia Satanei, a vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al oamenilor, şi în robia acestei vieţi muritoare. Robie din care el singur nu se mai putea răscumpăra, căci nici un rob nu se poate răscumpăra el însuşi pe sine. Astfel încît a fost nevoie ca Dumnezeu Însuşi să Se întrupeze şi să răscumpere firea omenească din robia celui rău, prin firea Lui cea lipsită de păcatul strămoşesc şi prin moartea Lui cea necuvenită (căci moartea e urmare şi pedeapsă a păcatului).

A fost greu însă ca oamenii, prinşi vreme de 5518 ani în minciuna Satanei, să mai înţeleagă nevoia acestei răscumpărări şi nevoia unui Răscumpărător. Păgînii nici nu se gîndeau la aşa ceva, iar Iudeii (deşi aveau proorociile) aşteptau (ca şi acum) un mîntuitor pămîntesc, de fapt pe Antihrist. De aceea „zicea Iisus către Iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămîne în cuvîntul Meu, sînteţi cu adevărat ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi sîntem sămînţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvîrşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămîne în casă în veac (este vorba de casa Tatălui, iar noi sîntem fii ai Tatălui prin Fiul); Fiul însă rămîne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr” (Ioan 8:31:36).
Continuare la www.roncea.ro

TROIŢA DE HOTAR

Ieri, la Sărbătoarea ,,Izvorul Tămăduirii,, Biserica din Frăţileşti a avut bucuria să sfinţească o troiţă de hotar ctitorită în spiritul vechii tradiţii româneşti de sfinţire a hotarelor satului. Crucile ridicate în cinstea Sf. Treimi aveau în vechea tradiţie aceeaşi menire pe care o aveau icoanele într-o casă, o rugăciune permanentă către Dumnezeu, un semn distinctiv al unui vechi legământ., o aducere aminte de familia spirituală din care facem parte.

Bărăganul mai păstrează şi acum risipite pe câmpuri, pe vechi drumuri demult uitate, la răscruci, cruci mari de piatră ridicate pentru a marca hotarele satului, de a sfinţi drumurile, de a alunga ispita de la răscruce de drumuri. Mai erau ridicate cu prilejul unor evenimente importante ale comunităţii sau de mulţumire. Unele marcau hotarul dintre două sate. Ctitorii lor erau atât comunităţile cât şi persoane particulare.

În Bărăganul istoric toate crucile erau cioplite în piatră, chiar şi cele de mormânt, deşi piatra lipseşte cu desăvârşire din regiune. Faptul se datora perisabilităţii lemnului care se degrada repede în clima specifică stepei.
Satele istorice erau constituite din vatra satului şi teritoriul economic al satului adică păşunile, câmpurile, livezile, islazurile. Aşa se face că de multe ori ele apar în plin câmp şi acolo se făceau slujbele de început de an agricol, rugăciunile pentru ploaie, rugăciunile de mulţumire pentru recolte.

După sfârşitul slujbei, enoriaşii din Frăţileşti s-au deplasat cu steaguri şi intonând ,,Hristos a Inviat,, la intrare în sat, unde au sfinţit troiţa ce va purta de acum înainte hramul ,,Izvorul Tămăduirii,,. De când au ieşit din biserică a început să plouă mărunt. Ploicica a continuat consecvent, ca o binecuvântare, pe tot parcursul slujbei de sfinţire la care au participat şi oficialităţile satului, primarul comunei Săveni şi viceprimarul.

Crucea de hotar din Frăţileşti a fost sculptată în piatră şi fixată pe o temelie de granit de binecunoscutul sculptor Gabriel Manole, autor al mai multor monumente ridicate în Ialomiţa, Bucureşti dar şi în alte multe locuri din ţară.

Felicitându-l pe părintele paroh Ion Drăghici, dăm Slavă lui Dumnezeu pentru încă o zi minunată.

Biserica din Frăţileşti mai are şi încă multe alte proiecte despre care am mai scris în postările repetare cu privire la cei 2% pentru Biserica din Frăţileşti.