CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE ( VI)


Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008.

Săptămâna Patimilor la Mislea

Pentru Săptămâna Patimilor s-au făcut pregătiri speciale, în peretele comun cu cămăruţa fără geamuri se afla o firidă. Aici, cu crenguţele furate de prin curţile prin care treceam în timp ce eram duse la duşuri, Nana Sofica a făcut un mic altar. Pentru el s-au lucrat icoane.
Capul încoronat cu spini 1-am executat eu, în goblen, de pe un cartonaş pe care Nuţi, o foarte talentată studentă la Arte Frumoase, pictase cu acuarele obţinute clandestin de la atelierul de covoare un chip păstrat în memoria ei harică de pe nu ştiu ce pânză celebră.
Icoana,încadrată ulterior în năframă, se află pe catapeteasma Paraclisului înălţat la Mislea după 1989.

(Aspazia Oţel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne…)

Săptămâna Mare şi învierea au fost celebrate cu evlavie şi cu emoţie. Nana şi-a amintit o bună parte din versetele Prohodului şi corul condus de Marga a putut să intoneze câte ceva din fiecare stare. Cred că niciodată afară, în libertate, „Mergi la cer şi te aşează” nu mi-a ridicat lacrimile în ochi ca aici, în faţa candelei improvizate, alături de surorile întru suferinţă.
în ziua învierii ne-am adunat toată temniţa „liberă” în sala de mese, unde corul condus de Marga a făcut o Liturghie originală, alcătuită numai din răspunsurile de la Sfânta Liturghie, orânduite după canon de Nana.
Paza a fost probabil anunţată de ce se petrece. Sergentul de serviciu Grămadă a intrat în sufrageria în care, aşezate ordonat pe bănci, deţinutele ascultau Liturghia, în pas cadenţat a trecut în sus şi în jos în lungul sălii, dar noi ne-am văzut mai departe de rugăciune. Sergentul a plecat cum a venit şi i-a raportat lui Diri că în secţie este linişte. N-a fost nici o urmare neplăcută.
(Aspazia Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne…)

Aceste mici bijuterii au fost cusute cu destrămături din propriile haine şi cu răbdare de deţinut, pe vremea când aflarea unui ac la o percheziţie reprezenta un
“pericol”pentru Republică şi era sancţionat aspru cu câte 8 zile de izolare.

Bibliografie
Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008, p.176

CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE (VI)


MARTIRIUL BASARABIEI SI BUCOVINEI

Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008.

După cedarea Basarabiei şi Bucovinei şi ocuparea lor de către trupele sovietice mulţi români din aceste ţinuturi au căutat să se refugieze în ţară. Sate întregi şi-au asumat riscul morţii şi au încercat să treacă graniţa impusă de bolşevici, pentru a fi împreună cu fraţii de suflet şi sânge de dincolo de Prut.
Aşa s-a întâmplat şi în comuna Mahala, satul Aniţei Nandriş. Peste trei sute de tineri ţărani au fost împuşcaţi către grănicerii ruşi în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, lângă satul Lunca, în drumul spre frontieră. Au fost îngropaţi pe loc, iar cei care nu muriseră încă au fost zdrobiţi cu lopata şi aruncaţi de vii în gropile comune.
În iunie au început deportările în Siberia. Noapte de noapte, dubele negre încărcau oameni din fiecare sat şi cătun. Numai din comuna Mahala au fost ridicate într-o singură noapte (13 iunie 1941) 602 persoane, dintre care 210 copii, mulţi sub cinci ani. Aceştia nu puteau fi “duşmani ai poporului” care “ameninţau puterea sovietică”, dar regimul trebuia să îngrozească populaţia pentru a o stăpâni prin teroare.

Martiriul unei mame

Aniţa Nandriş-Cudla în Siberia, 1946

In acea noapte de deportări masive este luată în Siberia Aniţa Nandriş împreună cu cei trei copii ai ei. Soţul ia calea Uralului, unde va şi muri peste puţină vreme.

,,Şediam cu lumina stinsă. Copiii au adormit, dar noi amândoi şi mama şediam şi vorbiam prin întuneric. Când deodată a început cânele să latre. Ne uităm pe feriastră, de la poartă, a intrat o ciată niagră în ogradă. Când am văzut aşa, parcă ni s-a luat toată puteria şi am zis unul către altul: “De acuma e gata cu noi!”.
(Aniţa Nandriş Cudla, Amintiri din viata mea)

Drumul în Siberia, drumul sângelui

Am stat vreo douăzeci de zile în vagoane. La început s-a mai ţinut lumia, dar mai pe urmă vediai când să opria trenul, îl scoţia câte pe unul leşinat şi îl ţinea să ia oliacă de aier. Pe altu îl scoţia mort şi rămânia pe pironu gării. La altă gară vediai că îl scoţia pe unu ieşit din minte. Răcnia, cânta, săria, aşa ca omul stricat de cap. Se lua mult pe gânduri şi îndată îşi tulbura capul. Şediam şi eu tristă, mă uitam la copii şi mă gândiam numai la Dumnezeu. Şi mă rugam să-mi dăruiască putere să pot rezista la toate câte vin înainte.
(Aniţa Nandriş Cudla, Amintiri din viaţa mea)

Aniţa şi cei trei copii au ajuns în Siberia, regiunea Omsc, raionul Saldaschi. Aici se afla o mică aşezare unde a fost amplasat şi lagărul de deportaţi. Vara munceau la colhoz, căci pământul era roditor, iar iarna la tăiatul copacilor, în pădure. Din pricina foamei şi a muncii istovitoare mulţi au murit din primul an. Aniţa s-a luptat din răsputeri să-şi păzească feciorii în viaţă, rugându-se neîncetat pentru ei, atunci când moartea răcnea la orice pas, căutând pe cine să mai înghită. Atunci a cunoscut Aniţa “că puteria lui Dumnezeu este foarte mare şi că te poate ajuta” cum avea să scrie mai târziu.

Bibliografie
,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008, p. 218

CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE ( V)


Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008.

INVIEREA SUB PĂMÂNT. BAIA SPRIEI, 1954

,,In 1954 noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ, într-o mină de plumb. A fost o mare îndrăzneală din partea noastră să sărbătorim acele le Paşti în mina de la Baia Sprie.
Din sfredele am făcut clopote, unii au stat de pază, alţii ne-am adunat şi am oficiat slujba. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii, făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cinci cruci din bârne. Noi, preoţii, am cântat tot ceea ce ştiam, tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci ori niciodată. Cu toţii eram într-un gând.
Cred că niciodată n-a răsunat mai bine “Hristos a înviat!”. Cred că niciodată o Liturghie n-a fost mai bine primită de Dumnezeu. Gardienii s-au ascuns speriaţi, dar n-au îndrăznit să sune pe securişti, n-au suflat o vorbă.
(Pr. Iustin Pârvu)

Am cerut tuturor să stingă lămpile. Apoi s-a aprins lampa părintelui Antal, care a strigat: “Veniţi de luaţi lumină!”. Toţi şi-au aprins lămpile. Slujba a continuat cu un avânt de sfinţenie. Din toate piepturile răsuna cântecul de slavă: “Hristos a înviat!”. Slujba era ascultată în genunchi. Memoria excepţională a diaconului Bej ne-a înlesnit să cântăm mai toate cântările atât de frumoase ale Utreniei învierii.
Pe la mijlocul slujbei a venit spre noi şeful informatorilor, căpitanul de jandarmi Petrescu, deţinut ca şi noi. A fost puţină tresărire când 1-am văzut că vine. Colegii de slujire m-au întrebat:
- Ce facem?
- Continuăm! am răspuns.
Şi Petrescu, văzând liniştea noastră, nu a îndrăznit să zică nimic şi s-a aşezat în linişte printre ceilalţi, ascultând până la capăt sfânta slujbă. Apoi toţi s-au retras la locurile lor de muncă.
A fost ceva fantastic. Atmosfera de taină a minei, sub pământ, cu lămpile de carbid în mână, a dat slujbei o notă atât de intimă, atât de profundă şi de sfântă, încât toţi am fost mişcaţi. Am trăit câteva clipe uitând de condiţia noastră de deţinuţi.
Candor, maistrul ungur care era cu noi în mină, fost şef comunist peste întreg Ardealul în timpul când comuniştii erau în prigoană şi luptau subversiv, am aflat mai târziu că s-a retras la mică distanţă, să nu fie văzut şi a ascultat slujba în genunchi.
(Pr. Nicolae Grebenea, Amintiri din întuneric)

Inchisoarea noastră cea de toate zilele…
Am întâlnit în închisoare oameni din toate categoriile sociale şi de diferite credinţe religioase sau convingeri politice. Unii dintre ei, datorită ţinutei lor morale, tăriei de caracter şi comportării faţă de organele MAI-ului, m-au făcut să mă simt mai mărunt şi mai netrebnic.
Le-am rămas recunoscător că mi-au servit de model şi mi-au dat tăria să-mi înfrâng orgoliul şi să mă strădui să-i imit. în toate categoriile pe care le-am pomenit mai sus am găsit astfel de oameni admirabili, în preajma cărora zidurile şi gratiile nu puteau să-ţi mai îngrădească mişcările şi nici să-ţi înăbuşe speranţa.
Alături de ei nu mai simţeai nici frigul, nici foamea, nici răceala lanţului pe fluierul piciorului…
(loan loanid, închisoarea noastră cea de toate zilele)

Bibliografie
Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008, p. 150

CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE ( I II) . pr. ILIE LĂCĂTUŞU

Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008. Redau medalionul dedicat părintelui Ilie Lăcătuşu.





Părintele Ilie Lăcătuşu – suferinţa care sfinţeşte

Darul Duhului Sfânt umbreşte Biserica lui Hristos şi o călăuzeşte până la sfârşitul veacurilor către împărăţia cea veşnică. O mare binecuvântare dăruită zilelor noastre de Dumnezeu, spre adeverirea vieţii celei înnoite prin Duhul Sfânt, sunt Sfintele Moaşte ale celor ce au bineplăcut lui Dumnezeu. Trupurile nestricăcioase ale sfinţilor au fost dintotdeauna izvor de bucurie, pace şi mângâiere duhovnicească celor ce se închină lor cu credinţă şi dragoste.

II*

După aflarea moaştelor Sfântului Ioan Iacob în 1980, o altă mare binecuvântare s-a dăruit binecredincioşilor români în ziua de 29 septembrie 1998, când trupul preotului Ilie Lăcătuşu, plecat la Domnul în urmă cu 15 ani, a fost găsit întreg şi răspândind bună mireasmă. Trupul avea o greutate de 7-8 kg şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-1 privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

Cine este, de fapt, Părintele Ilie Lăcătuşu?

Este un preot care s-a sfinţit nu în mijlocul pustiei, ci în prigoana comunistă, îndurând cu smerenie şi fără compromisuri umilinţa vieţii de întemniţat. A fost arestat în mai multe rânduri şi a cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus în brigada de preoţi destinată exterminării. După coloniile de muncă de la Galeş şi Peninsula, îmbolnăvindu-se grav, este trimis la Târgu-Ocna, unde găseşte o atmosfera de rugăciune şi dragoste frăţească. Eliberat pentru o scurtă perioadă de timp, este arestat iarăşi şi trimis în Deltă, la Periprava, unde îşi va arăta cu discreţie măsura duhovnicească. Acolo se afla şi părintele Iustin Pârvu, care povesteşte întâmplări vrednice de Vieţile Sfinţilor, minuni mari ce le lucra Dumnezeu în colonie cu cei ce-L mărturiseau.

Părintele Ilie Lăcătuşu a rămas în amintirea celor care 1-au cunoscut ca un om al rugăciunii. Cei care aveau ochi să vadă, observau că indiferent de ce se întâmpla în jurul său, părintele era neîncetat cu mintea în Dumnezeu, al cărui Nume îl chema în toată vremea. Nu vorbea mult, dar cuvântul lui avea putere mare, dăruind har celor ce-1 ascultau. A sprijinit, cu rugăciunea şi cuvântul, cu blândeţea şi bunătatea, multe suflete slăbite pe drumul Golgotei, ridicându-le către Dumnezeu.

După eliberare a lucrat o vreme ca zidar la Bolintin, în apropiere de Bucureşti. Domnul a vrut să lămurească în cuptorul ispitelor pe robul său şi ca unui alt Iov i-a luat pe rând copiii, din cei cinci rămânând în viaţă doar o fată. Părintele Ilie a primit cu credinţă şi această încercare, predându-se cu totul voii lui Dumnezeu. După câţiva ani şi-a reluat cu smerenie slujirea preoţească în satele Gârdeşti (Teleorman) şi Cucuruzu (Giurgiu), făcându-se credincioşilor pildă de rugăciune şi fapte bune.

Duhul lui Dumnezeu era cu Părintele Ilie, pentru că zice Domnul: „Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima”…

în prezent moaştele Părintelui Ilie Lăcătuşu se află în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Ciuleşti (Bucureşti), într-o raclă de sticla.

Cei care ajung să se închine moaştelor Părintelui Ilie cel mult pătimitor mărturisesc toţi că harul lui Dumnezeu este cu aleşii Săi şi că El poartă grij ă de sfinţii Săi.

Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008, p. 140-141

CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE ( I )

Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008. Redau medalionul dedicat parintelui profesor Dumitru Staniloaie.

Preot Profesor Dumitru Stăniloae

Dumnezeu 1-a ales pentru a fi cel mai mare teolog român al secolului nostru şi, după părerea multora, cel mai mare teolog al Ortodoxiei veacului XX. A trecut prin catacombele închisorilor comuniste între anii 1957-1963, dăruind cuvântul lui Dumnezeu celor din suferinţă şi luând cununa mărturisirii. A lăsat o operă teologică unică prin vastitate, adâncime şi originalitate.

Crăciun la Aiud cu Părintele Stăniloae

Frigul era crâncen. Din mulţimea de peste o sută ne-au separat pe câţiva ne-au băgat într-o încăpere în care erau îngrămădite saltele vechi din care, prin spărturi, mai ieşeau şomoioage de paie putrede. Pe seară “au uitat” să ne mai dea de mâncare. Ne-au încuiat. Geamurile erau sparte şi viscolul trimitea trâmbe de zăpadă ce ne pudrau din belşug. După miezul nopţii eram ca lemnul.
Lângă mine se nimerise un bătrânel slab, deosebit de sfios. Părea că-şi cere iertare pentru vreo stângăcie involuntară.
Zilele Crăciunului au trecut, pot spune, plăcut. Bătrânelul, despre care am aflat curând că este părintele Stăniloae, marele teolog, ne vorbea în fiecare seară. Era slăbit, glasul i se auzea greu şi de aceea se lăsa o linişte deosebită. Mai putea fi vorba de foame sau de frig? De suferinţă sau de neîncredere în puterea credinţei? Toate se topeau sub glasul blând al celui mai strălucit reprezentant al Ortodoxiei, care-şi ducea şi el crucea pentru slava lui Hristos. Era ca un sfânt bizantin rătăcit printre alţi osândiţi, şi ei apărători ai neamului şi ai Bisericii sale. în condiţiile acelea vorba lui era balsam, un neaşteptat dar ceresc pentru mulţimea de martiri ce aveau să umple cimitirul fără cruci de la Aiud. Dragostea ce se revărsa din cuvintele sale ne încălzea şi ne ţinea de foame.
Puteam eu oare – şi nu numai eu – să-1 las să spele pe jos cimentul îngheţat sau să ducă tineta?…
Am încercat să-i dau cojocelul pe care-1 aveam să-1 pună sub dânsul şi l refuzat cu o hotărâtă ridicare a mâinii:
- Nu, dragul meu! Ai pedeapsă mare, nu te voinici! Eu… voia Domnului! îSte câteva zile ne vom întoarce în celular. Acolo nu e aşa de frig, suntem mai : apăraţi.
Am insistat, dar nu 1-am putut convinge. Noaptea ne apăram reciproc. Ba-1 mai înveleam, ba-1 simţeam cum încearcă să mă ocrotească.
La întoarcerea în celular, părintele Stăniloae a nimerit trei celule ‘dincolo de noi. Prin Morse ne comunica cu competenţă şi dragoste însemnătatea Evangheliei din duminica viitoare, un sfat, o maximă, o încurajare. Era un izvor de înţelepciune. Era lumina din întunericul ce ne înconjura, hrană sufletească, sprijinul harului dumnezeiesc ce se revărsa peste noi prin robul Său, preotul, martirul Dumitru Stăniloae.

(Din amintirile lui llie Tudor)

Bibliografie. Fericiti cei prigoniti. Martiri ai temniţelor comuniste, Ediţie îngrijită de Matei Marin, Editura Bonifaciu, 2008, p. 50-51