Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012
Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală.
Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică consideraţi viabilă în această situaţie? Au românii ce să aleagă?
Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agăţate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi într-alta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.
Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu- Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînţeles. Pentru că în conjunctura actuală nu avem niciun partid care să le poată oferi mai mult. Atât guvernanţii cât şi poporul l-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredinţa noastră. Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să baţi din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameţi turma, încât şi norii ţi-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulţimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze.
Dar tânărul acesta locotenent, Alexandru Gheorghe, care a protestat eroic alături de mulţimile din Piaţa Universităţii, amintind atât de onoarea şi dragostea de neam cât şi de valoarea de creștin, nu credeţi că a mişcat ceva în conştiinţele românilor?
Tânărul acesta este un simbol al tineretului şi tinerii de azi ar trebui să ia aminte la curajul lui. Am întrezărit ceva din duhul tinerilor din perioada mea, care şi-au sacrificat viaţa pentru a elibera neamul de sub comunism. Pentru mine acest tânăr reprezintă graiul neamului care nu s-a stins şi nu se va stinge atâta timp cât vom avea oameni de sacrificiu şi de jertfă precum acest tânăr locotenent. Eu mă rog pentru el să aibă puterea mărturisirii până la capăt, fără să se compromită, şi asemenea lui să îi urmeze cât mai mulţi români care nu au dat uitării jertfele martirilor şi voievozilor acestui pământ.
A ieşit vreun preot să susțină aceşti oameni necăjiţi? Uite mireanul cum te roagă să ieşi în mijlocul lor, aşa cum a cerut acest tânăr locotenent. A ieşit vreo barbă deasă în faţa mulţimii? Nu! Eventual a ieşit în parlament în faţa stăpânirii, unde unul vorbeşte şi ceilalți dorm. Salariu bun şi unii şi alţii, unul cu Doamne miluieşte, celălalt cu prinde peşte. Nu zic să protesteze violent cu scandări, ci să facă un marş al păcii cu rugăciuni pentru popor. Însă e greu, pentru că dacă îţi asumi să spui ceva, trebuie să şi suferi oleacă. Noi predicăm despre eroism, adevăr, dragoste şi dreptate, dar unde este fapta noastră concretizată? Pentru ce mai există amvon dacă nu este folosit când e nevoie? Atunci nu mai ieşim deloc la amvon şi stăm aici şi facem pocăinţa tâlharului. Aşa după cum în parlament este un ton pe care îl dă guvernul, aşa şi omul Bisericii dă tonul din amvon. Şcoala, Biserica şi armata ar trebui tot timpul să fie în mijlocul unui popor – cele trei instituţii care conduc şi sprijină un stat.
Dar dacă ar fi apărut în faţa acestei mulţimi un tânăr preot sau teolog care a terminat acum doctoratul pe la Bruxelles sau pe la Roma – să vină să spună şi el un cuvânt – uite, domnule, eu vin din propria mea convingere, nu vin nici din partea guvernului, nici a Bisericii, vin ca un creştin simplu care îmi pasă de soarta acestui popor şi vreau să mă fac părtaş durerilor lui? Unde sunt intelectualii şi doctoranzii acum? Cu ce contribuie doctorandul acum la renaşterea acestui popor, de pe seama căruia i se dă bursă de studiu? Au călătorit prin toate statele lumii doar ca să vină din America cu o hârtie de titrat? Dar dacă învaţă în şcoala masonică… e normal să nu contribuie cu nimic. Dacă eu nu am legătură cu nicio haită de lupi care conduce naţiunea, nu mă tem de nimic. 
Unii protestatari văd o soluţie în venirea monarhiei. Credeţi că este o soluţie?
Nu, nici vorbă. E o altă ramură a masoneriei. Iar ca să ai o monarhie, trebuie să ridici un popor la concepţia aceasta. Apoi, şi regii sunt la fel de manevraţi după cum sunt manevrate şi partidele politice. Cine-i Anglia? Cine-i Franța? Cine-i Germania? Nu toţi sunt Hohenzollern şi neamurile lor? … grecii chiar. Şi să ai un rege măcar ca Ferdinand, dar cu progenituri ca aceştia ce să faci, poţi să mai ai încredere în reprezentanții de azi ai regalităţii?
Dar ce soluţie vedeţi posibilă?
Fără credinţă în Dumnezeu nu putem face nimic. Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală. Iar poporul ar trebui să ceară de la Dumnezeu cu rugăciune şi pocăinţă un conducător credincios, drept şi destoinic. Dar nu vezi niciunul care să se detaşeze de interesul lui propriu, el trebuie să ştie doar cât mai poate roade osişorul.
Credeţi că poate renaşte în poporul nostru spiritul dacic, vitejia şi demnitatea voievozilor români?
Poate renaşte ceva în neamul nostru numai dacă va mai slăbi şi puterea masonică. Această putere manevrează totul, subjugă şi descompune fiinţa omului şi a neamurilor. Şi faţă de o astfel de putere a întunericului se cere din partea credincioşilor o luptă pe plan duhovnicesc – credinţă, rugăciune şi iar rugăciune ca să poată îmblânzi mânia lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Oamenii au uitat să îi mulțumească lui Dumnezeu, şi pentru cele bune, şi pentru cele mai puţin bune. De pildă noi am făcut demersuri de ridicare a unei troițe în locul unde au luptat ostaşii de la 1944, în Cristeştii Moldovei – Moţca, pentru că am fost acolo martor ocular la toate evenimentele de rezistență armată împotriva frontului rusesc. Ei bine, nu s-a putut face. De un an de zile aştept aprobare de la prefectură sau de la minister şi nu s-a primit nicio directivă de a înălţa o cruce martirilor acestei ţări. Şi atunci mă întreb: ce poţi face cu asemenea oameni care dirijează un stat creştin? Decât să fim exploataţi, prostiţi şi înjosiţi. Şi aşa merge poporul acesta de o bucată de vreme încoace: unul zideşte şi trei dărâmă.
Spuneaţi de curând că nu aţi fost de acord cu intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO. Credeţi că am putea vieţui ca stat înafara acestor organizaţii internaţionale, care dirijează omenirea?
Îmi menţin această părere. Dacă am avea puţină demnitate am şti cum să trăim independenţi. Şi chiar dacă suntem în Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că eu trebuie să execut tot ce mi se cere acolo, asta nu înseamnă că pe mine mă dizolvi ca naţiune şi nu mai am voie să îmi spun punctul de vedere. Dar ştiu demnitarii noştri de azi să susţină drepturile naţiunii noastre? Ei nu ştiu decât să primească osişoare de la stăpâni. Când vom depăşi statutul de slugi? Este România stat independent sau nu? Elveţia cum reușește să se sustragă acestei Uniuni şi să fie totodată o mare capitală a Europei? Noi nu trebuie să facem parte din această Uniune Europeană, ce se vrea o nouă Uniune Sovietică. Aceste uniuni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictatorial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetăţeanul, pentru a centraliza puterea spre instaurarea noii ere.
În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?
Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari își protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici. Noi am putea trăi de sine stătători în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogăţiile; am putea trăi dumnezeieşte. Nu ne trebuie banane, nu ne trebuie portocale, nu ne trebui ajutorul nimănui. Petrol avem, aur avem, păduri avem, ape şi peşte avem şi atâtea bunătăţi pe care nu ştim să le exploatăm.
Păi tocmai, părinte, noi avem ce exploata, dar tot timpul străinii sunt cei care exploatează la noi în ţară şi nouă ne rămâne doar un procent mult prea mic. Cum e cazul Roșiei Montana. S-a făcut o manipulare grozavă în mass-media, cum că nu se exploatează aurul din Munţii Apuseni şi minerii nu au de lucru, dar nu s-a spus şi cine exploatează, şi cui revin beneficiile de pe urma acestei exploatări, că nu revin statului român, ci tot străinilor care investesc. Oare statul român nu poate dezvolta astfel de exploatări?
Sigur că putem exploata singuri, cum a făcut românul de la începuturi, dar dacă suntem vânduţi străinilor? Trebuie să le dăm lor procentul. Şi nu numai aurul se poate exploata; avem minereuri si mai preţioase în munţii noştri, şi străinii ştiu asta foarte bine: uraniu şi wolfram, care valorează mai mult decât aurul. Eu însumi ştiu, când eram în mina de la Baia Sprie şi exploatam inclusiv wolfram. Avem o ţară cu multe bogăţii miniere, însă trebuie multă precauţie şi când le exploatezi, pentru că ele sunt şi foarte radioactive. Caraliii ne mai puneau câte un bibelou de uraniu prin locurile unde munceam noi, special să ne iradieze. Nu vedeţi că în zonele acestea miniere şi copiii şi muncitorii sunt slăbiţi şi epuizaţi datorită acestui mediu îmbâcsit de otrăvuri miniere în care trăiesc ei? Şi transportul de uraniu se face deschis, nu este o precauţie adecvată, şi aceasta este posibil să o facă special spre a intoxica populaţia, mediul şi animalele. Aceste exploatări se fac cu o tehnică deosebită astfel încât materialele folosite să nu fie radioactive, să nu afecteze sănătatea populaţiei. Toate aceste lucruri au şi ele un scop în cazul în care se doreşte un război pentru distrugerea României, iar intoxicarea este un mijloc foarte lesnicios pentru ei, prin alimentaţia otrăvită, prin aerul otrăvit; nu este altceva decât intenţia diavolească de a secera şi de a reduce numărul omenirii. Acest război pe care îl pregătesc tot ei în favoarea lor, nu are drept scop decât măcinarea şi distrugerea omenirii fără cruţare, şi vieţuirea lor peste cadavrele acestei lumi.
Acesta este un pericol mai important decât cine conduce mâine România. Ei strigă: Jos parlamentul, Jos X sau Y, dar nu cunosc dedesubturile şi problemele cu adevărat vitale…, probleme pe care nu le pune nimeni în discuţie şi nu ai voie să le discuţi. Dar avem de-a face cu nişte trădători de ţară şi stăpâni prea mulţi ca să le mai putem face faţă.
[...]
La noi poporul foarte greu conştientizează adevărul. Ce ne mai poate trezi?
Noi, românii, am trăit foarte mult perioada comunistă şi a intrat frica în noi. Pecetea fricii s-a întipărit în sufletele noastre. Frica, ateismul şi tăcerea – caracteristici de bază. Poporul trebuie să trăiască o energie spirituală de unitate şi înţelegere, măcar prin rugăciune, pentru că aşa vom primi discernere şi dor de continuitate spirituală creştină, dorul de neam, dor de Dumnezeu. Poporul român are forţa de a se reîntoarce la valorile şi faptele sale măreţe, aşa cum a fost de la începuturi. Aceasta este forţa pe care duşmanii noştri nu o înţeleg. Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu.
fragmente din interviul ce va apărea în nr. 21 al revistei ATITUDINI
Preluat de la ATITUDINI

SCRISOAREA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini
25 ianuarie 1475
Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.
Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.
Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.

Preluat de la BASARABIA-BUCOVINA.INFOhttp://basarabia-bucovina.info/2012/01/25/stefan-cel-mare-si-sfant-la-25-ianuarie-1475-despre-romania-poarta-crestinatatii/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Basarabia-Bucovina-Info+%28Basarabia-Bucovina.Info%29

Ultimul adio adus noului sfinţit mucenic Vasilie din Siria (Foto)

Dumnezeu să îl ierte şi să îl aşeze în ceata sfinţilor!
Ultimul adio adus noului sfinţit mucenic Vasilie din Siria (Foto)
 Joi, 26 ianuarie 2012
Ultimul adio şi-au luat astăzi creştinii şi musulmanii de la părintele Vasilie (Nassar), care a murit ieri, miercuri, 25 ianuarie, împuşcat de focurile trase de nişte grupuri înarmate în Hama din Siria.
Înmormântarea părintelui Vasilie a avut loc într-o atmosferă plină de emoţie în Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe din Hama.
Semnalăm că fericitul părinte Vasilios este primul cleric ortodox care a fost ucis de împuşcăturile teroriştilor din Siria.
Preluat de la PELERIN ORTODOX

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

            Stereotip şi formal, de când mă ştiu, sărbătoarea  naţională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza şi moş Ion Roată şi voi îmbătrâni tot cu hora Unirii şi rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric  care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor şi care poate fi numit naţional. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.
Statul în care noi trăim acum şi pe care nu mai dăm doi bani, exasperaţi de impozite, taxe şi guverne nesimţite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toţi românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente şi din interior şi din afară, prin încercări empirice de aşa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinereţea de la 1918 şi maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puţin. Fiara avea nişte trăsături de care toţi politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense şi minte puţină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii.  De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.
In cadrul acestui Stat românii au realizat nişte progrese uimitoare şi care nu pot fi comparate cu evoluţia lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul naţional a fost pentru români, la fel ca şi pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic şi social favorabil.
De aceea, nu înţeleg de ce uităm mereu  că acest Stat, care în definitiv este o creaţie, trebuie permanent menţinut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe  ceva etern şi funcţional. Or, nu este aşa! Statul este în permanentă concurenţă cu sistemele economice din lume. Statul este ţinta strategiilor politice internaţionale. În ultimii 20 de ani, instituţiile Statului precum şi instituţiile subvenţionate de Stat,  în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesionişti au fost confiscate de toţi trepăduşii politici şi slugile lor. Statul este compromis din interior prin administraţii lungi şi proaste şi din exterior de o politică de federalizare care,  în definitiv,  poate duce la dezmembrarea lui. Şi noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei şi nici cu funcţionarul Y,  ci cu toţi românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creaţie a lor. Statul nu e Ţara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic  care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.  

UN SFAT BUN. RUGĂCIUNEA PENTRU UN OM ALES

Am găsit la Apologeticum un sfat bun. Să ne rugăm cu toţii la Dumnezeu să ne trimită un om providenţial, ales pentru vremurile pe care le trăim. Doamne ajută!

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !
Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.
Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.
Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa
Preluat de la Apologeticum

COMUNICATUL FAMILIEI REGALE

Familia Regala stie ca tot mai multi romani isi exprima cu tarie convingerile si nemultumirea, de mai multe zile, in orasele tarii si in strainatate. Povara cetatenilor este din ce in ce mai apasatoare. Clasa politica a tarii are datoria de a da raspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvant, le asteapta.

Romanii si-au pierdut increderea. Ei cer astazi politicienilor un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului.

Întreaga Familie Regala este alaturi sufleteste de toti cei care au in aceste momente nevoie de incurajare si solidaritate.

Regele Mihai I a spus in mesajul sau adresat Parlamentului Romaniei ca, ,,cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva in Romania.

Lectia de istorie pe care tinerii au dat-o tarii in decembrie 1989 arata ca romanii au incredere deplina in virtutile democratiei si libertatii atunci cand destinul tarii este la raspantie. Europa si Romania trec impreuna prin vremuri de restriste. Cu atat mai mult astazi avem nevoie ca politica sa respecte locul cuvenit pe care i-l confera democratia si sa nu ia locul competentei, in spatiul public si institutional.

Fara nici o indoiala, criza economica mondiala afecteaza Romania. Dar este, totodata, evident ca protestele din tara noastra merg mult mai departe decat atat: romanii isi exprima frustrarea fata de politicieni care nu au privit niciodata dincolo de ingustele lor interese, care au fost mai mult ocupati cu mici dispute personale decat cu buna administrare a tarii.

Regele si Principesa Mostenitoare urmaresc evenimentele cu profunda ingrijorare si raman hotarati sa faca tot ce este in puterea lor pentru a apara si promova interesele Romaniei, fara sa favorizeze nici o formatiune politica.

Aceasta a fost datoria Coroanei Romane, in fiecare generatie, si va ramane astfel in viitor.
Preluat de la FAMILIA REGALĂ
http://www.familiaregala.ro/news/2898/53/Comunicat-22-01-2012/

RĂSCOALA ,,CIUMPALACILOR,,

Ce se întâmplă acum în România? Ce sunt aceste manifestări de stradă? Mitting, protest sau răscoală? Eu cred că este răscoală. Mittingul invită la dialog. Protestul impune o opinie. Răscoala este cu totul altceva. Este un fenomen istoric menţionat în toate timpurile istorice, din antichitate până în prezent, în toate sistemele politice de la monarhia absolutistă până la democraţie, pe tot mapamondul, din conservatoarea Japonie până în năvalnicul Bizanţ şi democratica Romă.  Multe forţe politice şi-au dorit să îl controleze şi nu au reuşit. Un fenomen periculos care a dus de multe ori la răsturnări  dramatice: revoluţii, restauraţii, schimbări bruşte de regim politic. Un fel de bombă socială. Nu există popor care să nu fi avut la un moment dat o mare răscoală. Prin urmare fenomenul este foarte serios, greu de controlat şi mai ales imprevizibil. Bizantinii care se confruntaseră cu sute de răscoale reuşiseră la un moment dat să le controleze evoluţia, oarecum parţial,   dar …nimic mai mult. Bomba populară pică atunci când ţi-e lumea mai dragă.
Cam toate răscoalele despre care am citit au izbucnit din te miri ce. Fondul însă a fost, aproape întotdeauna, sărăcia. Iar în faţa sărăciei, toate principiile de guvernare, de la cele monarhice până la cele democratice, nu mai au nici o valoare. Mai poate avea un om sărac principii politice? Nu cred. Poate avea însă acute principii morale, de dreptate socială. Poate deveni alergic, până la violenţă,  la minciună.
Paradoxal este că majoritatea răscoalelor sunt încununate de victorie. De aici şi un oarecare cult pentru massa care face puterea. Mulţi uită însă că acest lucru este valabil doar în condiţiile excepţionale ale unei răscoale. In viaţa cotidiană şi în timpuri normale, elita domină.
Guvernele cu experienţă aveau de ales între a înnăbuşi răscoala în faşă, cu măsuri draconice, sau a-şi da demisia. Impăraţii bizantini preferau să fugă. Altă cale nu există! Şi asta pentru că, întotdeauna,  răsculaţii cer ceea nici un guvern nu poate da. Răscoalele au un caracter ultimativ şi eroic. Chiar dacă ştiau că nu pot primi pământ în următorii zece ani, ţăranii continuau să se răscoale pentru pământ. Chiar dacă ştiau că nu vor ajunge să conducă cu adevărat, burghezii puneau la cale revoluţii.
Mă aşteptam ca Boc, absolvent printre altele a unei facultăţi de istorie, să înţeleagă că se află în faţa unei răscoale şi că doar forţele de ordine o împiedică să ia formele violente întâlnite de-a lungul istoriei. Şi dacă nu au fost capabili să o dezamorseze din primele ore, acum e prea târziu. Dar, probabil, trag de timp. E şi asta o strategie. Îţi poţi şterge urmele. Îşi asiguri spatele. Îţi asiguri o ieşire triumfalistă. Sau…poate  că răscoala deviază sau intervine ceva imprevizibil. Ger, viscol etc. Mai ştii?

Până una-alta răscoala şi-a făcut loc în istorie şi tinde să aibă şi un nume ,,răscoala ciumpalacilor,,. Şi, cum toate se reglează, istoria va înregistra sec ,,căderea guvernului Boc s-a produs ca urmare a escaladării violenţei din timpul răscoalei ,,ciumpalacilor,,. La aşa guvern, aşa istorie!
 Deşi nedefinit în  dicţionare, cuvântul ,,ciumpalac,, vădeşte  aroganţa Puterii actuale care nu ştie că la revoluţia franceză ghilotina a căzut peste capetele imperiale şi nu peste sanchiloţii răsculaţi, numiţi aşa în râs tocmai de o aristocraţie ruptă de realitate.
Foto: Imagini din cele 5 zile de proteste de la Slobozia. (sursa: http://www.guraialomitei.com/)

PROTESTUL LUI ILIE ŞI ALTORA CA EL

Am fost in seara asta la Universitate cu prietenul meu Razvan Papasima. In fata TNB sunt postati activistii USL. Ne-am mutat apoi in fata fantanii de la Universitate unde erau adunati studentii, dar in fata lor langa strada si langa camere stateau tot PNLi-stii. Ne-am dus langa strada si am inceput sa scandam “Marinare ce mai stai, vine regele Mihai”. Patru peneliste convinse s-au uitat urat la noi si ne-au acuzat ca facem partizanat politic si diversiune. Culmea. S-au enervat ca aveam pancarta cu PDL+USL=OLIGARHIE. Am avut o discutie aprinsa cu ele incat femeile au spus ca a fost foarte bun comunismul. Ne-am convins…. Astea erau din PNL, montate de PNL.
Apoi ne-am mutat mai spre fantana unde am vazut o pancarta foarte mare “PDL+USL = aceeasi mizerie”, “Jos toata clasa politica”, “Salvati Rosia Montana”, “Monarhie Constitutionala”, etc. O tineau studentii in mana, dar o tineau jos si nu o vedea nimeni. Atunci m-am dus cu Razvan si am ridicat-o sa o vada toata lumea. In 10 minute au venit la noi doi vlajgani din PNL (unul din ei avea sapca cu PNL in cap) si ne-au imbrancit ca sa dam jos pancarta. Ne-am certat ca la usa cortului, a iesit scandal. I-am spus ca PNL a vandut insula Serpilor, a privatizat tot la fel ca PDL si a fost la putere in ultimii 20 de ani. Cica noi suntem diversionisti si facem partizanat politic. Noi, care nu eram cu niciun partid, ci cu Regele, faceam partizanat politic….. dar el cu sapca PNL in cap, nu facea…… ok.
Asa functioneaza impostura PNL.
Individul pleaca si revine dupa 5 minute, violent, si rupe pancarta. Liderul studentilor sare si iese violenta. Desigur, televiziunile filmau, presa era acolo, dar in presa asa ceva nu trebuie sa apara. In presa trebuie sa apara tinerii care scandau pentru legalizarea drogurilor, nu tinerii normali la cap care scandau pentru interzicerea cianurii la Rosia Monata, nu tinerii care aveau pancarte cu Regele Mihai, nu cei care cereau schimbarea INTREGII CLASE POLITICE printr-un guvern independent politic.
Nu! Realizatorii de emisiuni TV se intreaba de ce Romania a ajuns aici, de ce valorile nu au acces la TV…. nu, e fals, domnilor! Voi trebuie sa va uitati in oglinda si sa va intrebati daca voi insiva sunteti oameni normali, voi trebuie sa va intrebati daca colegii vostri de pe teren sunt oameni normali la cap, inainte de a da sfaturi poporului si inainte de a pune intrebari politicienilor. In primul rand, pentru ca Romania sa fie normala, toti indivizii care fac presa si mass-media din Romania ar trebui sa isi dea demisia si sa isi caute alt job: asta ar fi primul raspuns la intrebarea lor “De ce a ajuns Romania aici?”
Apoi am scandat cu totii numai “PDL+USL=aceeasi mizerie”. Si desigur, grupul foarte numeros din PNL a plecat cu coada intre picioare si am ramas numai noi in fata camerelor de filmat.
Dar desigur, asa ceva nu o sa apara in “presa” din Romania.
Partea tragica si amuzanta a fost cand individul de la PNL ne spunea ca NU AVEM DREPTUL sa punem pancarte cu “PDL-USL-aceeasi mizerie”…. si cu monarhia….. deci sa inteleg ca PNL, marele partid MONARHIST cica, a cumparat Piata Universitatii sau cum? PNL a cumparat dreptul meu de a protesta, a cumparat libertatea mea, sau cum?!?!? Aaaa, liberalii sunt aia care stiu ce e libertatea?! Si doar ei stiu?! Stau si ma intreb: daca PNL interzice ce vor ei la Universitate, acum cand nu sunt la putere, oare ce vor face cand vor veni la putere? Dictatura mai ceva ca a lui Basescu.
Doar doi oameni, eu si Razvan, am reusit sa deratizam jumatate din Piata Universitatii de diversionistii comunisti si anti-monarhisti ai PNL. Daca am fi avut langa noi 30 de oameni cu aceeasi gandire, am fi schimbat tara in cel mult 7 zile.

Sfatul nostru: mergeti si protestati cu tupeu. Schimbati-va mentalitatea si veti vedea ca in fata unei gandiri normale, oligarhia fuge si dispare precum dracul in fata tamaii. Deratizati protestele de cazaturile, cozile de topor si epavele care au distrus acest popor.

Sursa: blogul lui Ilie Catrinoiu

O DRAGOSTE NEBUNĂ- ECUMENISMUL

Am înţeles că de ieri a început săptămâna de rugăciune comună, adică ecumenistă, pentru unirea tuturor creştinilor.  Nu mă miră. La început de an bisericesc, în septembrie, kir Daniel (adică acelaşi om care în litera Sf. Tradiţii, dar nu şi în duhul ei, a scos citirea molitfelor Sf. Vasile cel Mare de la praznicul sfântului)  a mers la Munchen să se roage cu imamii şi rabinii pentru pacea lumii. L-am văzut în poză. O mare ruşine! Ce să mai zicem! Doar pentru păcatele noastre  a ajuns patriarh. Ne seamănă! Dacă s-ar fi dus într-un club de noapte acelaşi lucru ar fi fost! Că dragostele nu sunt doar lumeşti, ci şi duhovniceşti! Iar o dragoste nebună este dragostea fără măsură. Iar măsura este clară şi o ştim.  Pe Dumnezeu trebuie să îl iubim din toată inima, cugetul şi puterea noastră iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Şi vecinului să nu îi facem rău.
Nu contest faptul că şi creştinii de alte confesiuni la fel ca şi alţii de alte religii pot fi  persoane agreabile, culte, civilizate, îndatoritoare, buni colaboratori în diverse proiecte, buni vecini şi alături de care se pot dezvolta relaţii diverse, dar nu ne putem ruga lui Dumnezeu împreună cu ei. Pentru că asta ar însemna că îl punem pe Dumnezeu alături de filosofia lor despre Hristos sau mai grav, alături de zeii lor (în cazul necreştinilor). Ar fi o   insultă adusă lui Dumnezeu care este Unul, în Sfânta Treime Slăvit! Adică dragostea pentru om sau principii  ar fi mai mare decât iubirea pe care o datorăm Lui. Este ca şi cum m-aş împrieteni cu duşmanul părintelui meu şi cu el la braţet m-aş duce să îi cer binecuvântare şi pace. Ce credeţi că veţi primi?
Şi, de ce, mă rog, unirea asta cu orice preţ, chiar cu încălcarea Sf. Canoane?  De unde părerea că mulţimea face puterea? La Dumnezeu nu există măsuri omeneşti. E de ajuns ca măcar doi să ne rugăm în numele Lui şi atunci El va fi cu noi şi orice vom cere de la Tatăl ni se va da.
Aşa că la începutul acestei săptămâni ecumeniste (18-25 ianuarie), le amintesc cuvintele mitropolitului Serafim de Pireu cu privire la Adunarea de la Munchen (11/13 septembrie 2011):
,, Cum poţi să te rogi împreună şi mai ales unui aşa-zis dumnezeu comun inexistent, când mărturisirea principială a falsei religii a islamului este că nu există Dumnezeu Treimic şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat este o creatură şi un simplu vestitor al mesajului Lui? (Coran, Femeile 4:156-169). Cum poţi să te rogi împreună cu ticăloşii de rabini ai evreismului, care au transformat credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament în luciferism şi satanolatrie, introducând în iudaism cabalismul şi talmudismul, care cu încăpăţânare şi îndărătnicie hulesc pe Preaneprihănitul Fiu al lui Dumnezeu întrupat, aşteptând ca fals Mesia al lor pe Antihrist ce va să vină? Cum poţi să te rogi împreună cu comunitatea protestantă post-reformată din Olanda, al cărei preot paroh din Goringhem, Klaas Hendrikse, a scris cartea cu titlul: „Crezând într-un Dumnezeu inexistent”?
Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul întemeietorului şi Mântuitorului lumii: „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 23). (Mitropolitul Serafim de Pireu, Drept Invăţând Cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 2011, p. 104.

LANSAREA DE CARTE. PATERICUL EGIPTEAN. AZI, LIBRĂRIA SOFIA, ORA 18.

Desăvîrşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.
Patericul
Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: Dumnezeu va da cuvînt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sînt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sînt mărturia purităţii contemplării, şi sînt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.
Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfînt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gîndirii precum trupul de cele ale doririi, desfătîndu-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvîrşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvîntătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tîlcuire a Evangheliei atît pentru contemplaţie cît şi pentru făptuire.
Deasupra apelor gîndirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tîlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvînt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrînii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atît de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfînt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.
Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia în ultimele zile ale anului 2011 se dăruieşte cerului şi pămîntului romînesc prin traducerea (din 1828) unui sfînt părinte, Cuviosul Pafnutie Dascălul de la mănăstirea Neamţ, ucenic al Sfîntului Paisie, în cea mai frumoasă formă a limbii române, într-un moment în care continuarea ostenelii duhovniceşti începute de Sfîntul Paisie este de mare trebuinţă, şi în care textele sfinte arareori mai văd lumina tiparului fără a fi filtrate de duhul lumesc.
[Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrînd acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate – dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mîntuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvîntul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpîn al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”
Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvîntului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.
Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luîndu-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.
           
 Preluat de la DOXOLOGIA
r. Neonila, M-rea Paltin, Neamţ