ALTE TIPURI DE DEMONIZAŢI

FRAGMENT DIN PREDICA PR. AUGUSTIN KANDIOTIS DESPRE VINDECAREA DEMONIZAȚILOR DIN ȚINUTUL GADAREI

 

Aşadar, omul pe care l-a vindecat Hristos era demonizat. Dar va spune cineva: Acum ne vorbeşti despre demonizaţi? Acestea au fost „în vremea aceea”. Unde sunt acum demonizaţi? Cu astfel de poveşti ne ameţiţi?… Vă îndoiţi de faptul că există demonizaţi? Cine se îndoieşte, să-și cumpăr bilete, ca să meargă în Kefalonia, în insula Sfântului Gherasim, să-i vadă cum fac, cum urlă, cum îi leagă cu lanţuri, ce cuvinte spun şi cum, atunci când văd crucea de fier pe care a avut-o sfântul, strigă: ,,Ne-ai ars!,,.
Dar în afară de aceştia există şi altfel de demonizaţi, demonizaţi în societate, mai răi decât primii. Cine sunt aceştia? O renumită carte, cu titlul ,,Demonii,, a scris despre ei, rusul Dostoievschi. Vreţi să vedeţi câţiva?
Pe unul îl pune diavolul să stea la cafenea şi-i zice: Nu există Dumnezeu?…Asta este cea mnia mare minciună. Altădată acest cuvânt nu se auzea; acum îl spun mulţi………………….Aşadar ateul, un demonizat.
Vreţi alt demonizat? Este hulitorul. Il pune diavolul, oriunde s-ar afla, şi ce face? Îşi deschide gura lui murdară şi-l huleşte pe Dumnezeu! Ce faci, huleşti? Creştin nu eşti. Huleşti? Om nu eşti. Huleşti? Nici satană nu eşti, deoarece satana face toate păcatele dar nu huleşte. L-aţi văzut? Se cutremură de Hristos.
Aşadar, un demonizat este ateul, iar alt demonizat este hulitorul……….
Vreţi un alt demonizat? Ce face? Este duminică, bate clopotul, iar el hoinăreşte în dreapta şi în stânga; nu participă la Sfânta Liturghie. Nici la Crăciun, nici la Paşti….
Vreţi alţi demonizaţi? Sunt copii care îşi lovesc tatăl şi mama. Diavolul îi pune să o facă. A venit la Mitropolie un om cu capul spart. Cine ţi l-a spart?-zic eu. Îi era ruşine, a început să plângă. Fiul meu, zice. O generaţie lipsită de respect! Oameni care nu au respect faţă de Dumnezeu, nu vor avea respect nici faţă de părinţii lor. Acestea sunt urmările ateismului şi necredinţei.
……………………………………………….
Iată deci demonizaţii: ateul, hulitorul, omul care nu participă la Sf. Liturghie, cel care se jură fals, cel care ridică mâna asupra părintelui său, curvarul, adulterul, hoţul, cel care pierde nopţile, toţi cei care despart familii, toţi cei care fac crime.
Ceasul stăpânirii demonului este înfricoşător. Atunci şi cel mai cuminte deviază. Spun psihologii că orice om are cinci minute d enebunnie şi atunci poate să facă cea mai mare crimă. Dumnezeul meu, păzeşte-ne! Iată deci că există demonism. Omul poate să ajungă până la cer şi să devină înger, fie până în adâncul iadului şi să devină satana. Astăzi oamenii sunt nişte demonizaţi. Rar mai găseşti un om izbăvit de demoni.

Bibliografie
Ne vorbeşte părintele Augustin, vol.XIX, Ed. Metamofosi, Slobozia, 2015, p.78-81

CONFERINŢA -SFINŢII DE LÂNGĂ NOI

Afis Sfintii de langa noi Constanta

Curtea Brancoveneasca si Fundatia George Manu va invita la conferinta si lansarea de carte “SFINTII DE LANGA NOI”.
Evenimentul va avea loc in Constanta, vineri 27 martie 2015, ora 17, la Curtea Brancoveneasca (Str. Vasile Lupu, nr. 43-45, et. 4).

Invitatii:

CIPRIAN VOICILA – Sociolog, psiholog si scriitor
VLAD NICOLAU – Fost detinut politic, vicepresedintele Fundatiei George Manu Constanta
MIREL STANESCU – Fost detinut politic

PROF.DR.UNIV. PANAIT I.PANAIT A PLECAT LA DOMNUL

Domnul profesor Panait a plecat la Domnul cu aceeaşi discreţie cu care a trăit. Era arheolog medievist, specialist în istoria epocii brâncoveneşti, dar şi autor al unor studii şi rapoarte arheologice de referinţă pe cultura medieval-timpurie. A condus mai multe şantiere arheologice din Bucureşti şi din ţară, iar pentru un timp a fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti. A lăsat în urmă o întreagă bibliografie de specialitate, câteva cărţi şi zeci de studii, comunicări ştiinţifice şi articole. Un om de o mare probitate morală şi profesională. Fiu de preot din com. Jegălia (actualmente în jud. Călăraşi) a păstrat toată viaţa un loc în suflet pentru Ialomiţa istorică. Aşa cum şi noi l-am păstrat toată viaţa în suflet ca pe un mare om, în care ştiinţa se împletea cu duhul creştin, firesc ca o respiraţie.

Inmormântarea va avea loc mâine, 24.03.2015,  la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze acolo unde drepţii se odihnesc!

Foto: Pe când eram în  practică studenţească pe un şantier arheologic din Constanţa. Domnul profesor în dreapta.

NU CONDAMNAŢI DIN NOU ELITA ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ

Datorită incidentului de ieri, calificat în presă drept “scandal cu legionari la Parlament”, în dezbaterile asupra proiectului de lege antilegionar de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor nu s-a mai ajuns la prezentarea următorului apel semnat de mai multe asociaţii şi fundaţii. Îl facem cunoscut pe această cale opiniei publice, în speranţa că societatea românească va înţelege care este adevărata miză a acestui proiect de lege şi gravele sale implicaţii asupra etosului românesc. Românii ar trebui să privească dincolo de apariţiile zgomotoase şi intens mediatizate ale unor grupuscule nereprezentative, care preferă ostentaţia unei participări prin argumente pertinente la o dezbatere pe o temă extrem de delicată.

Apel

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Apelăm la conştiinţa dvs. într-o problemă de interes naţional: proiectul de lege PL 193/2014 cu referire la “modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”.

Şi anume, vă solicităm: Nu interziceţi din nou elita intelectuală interbelică! Nu-i condamnaţi încă o dată pe foştii deţinuţi politici! Nu-i batjocoriţi pe sfinţii închisorilor! Nu rescrieţi istoria după calapod comunist!

Intervenţia noastră poate apărea ca patetică. Dar, în fapt, proiectul de lege, în forma sa actuală, este anticonstituţional, nedrept şi condamnabil de către orice român.

Anticonstituţional pentru că încalcă drepturi şi valori fundamentale consfinţite de Constituţie: articolele 29 şi 30, care protejează libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, precum şi articolul 40 privind libertatea de asociere. Restricţii ale acestor drepturi pot avea loc, conform aceleiaşi Constituţii, numai atunci când se prejudiciază demnitatea sau imaginea unei persoane, sau când, prin invocarea lor abuzivă, s-ar incita la “defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”, respectiv „militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României”.

În condiţiile în care, în 25 de ani de democraţie postcomunistă, nici o persoană sau organizaţie care s-a revendicat de la ideile legionare nu a fost condamnată pentru fapte care ţin de formularea actuală a OUG 31/2002 sau care ar avea o natură anticonstituţională, considerăm că nu se poate vorbi de un pericol concret, care să motiveze extinderea legislaţiei actuale. Ea îşi poate afirma caracterul universal, condamnând explicit delictele de xenofobie, şovinism, rasism, incitare la ură de orice fel, fascism, negaţionism. Modificarea propusă vizează însă includerea suplimentară a unei concepţii particulare, specific româneşti, alături de aceste crime care sunt condamnate la scară universală. Este vorba de “legionarism”. Despre care, trebuie spus, nu a fost niciodată condamnat până acum ca idee sau doctrină de niciun tribunal democratic din lume (doar de cele comuniste, care condamnau însă orice ideologie diferită). Mai mult, Mişcarea Legionară a fost scoasă de pe lista acuzaţilor Tribunalului Internaţional de la Nürnberg şi a colaborat cu democraţiile occidentale în lupta împotriva comunismului, după cum relevă literatura cu caracter istoric, confirmată şi de documentele recent declasificate din arhivele CIA (v. http://fgmanu.ro/Istorie/articol566).

Democraţia adevărată trebuie să fie bazată pe respect faţă de adevăr, pe principiile de drept şi pe respingerea arbitrariului în orice fel de acţiune politică. În opinia noastră, ceea ce se petrece acum în România sfidează în mod eclatant aceste norme cu caracter universal.

Scriitorul francez Jean Sévillia cataloga procesul de intenţie practicat adesea în luptele de idei, după care “orice opozant poate fi atacat nu pentru ce gândeşte, ci pentru gândurile care-i sunt atribuite” drept o formă de “terorism intelectual”. De data aceasta asistăm la o depăşire clară a terenului ideatic înspre un “terorism” de o altă anvergură calitativă: tentativa de inculpare a unor oameni sau idei nu pe baza a ce gândesc sau cum se comportă ei cu adevărat, ci pe baza unor gânduri sau comportamente care le sunt atribuite în mod abuziv, menite să justifice o condamnare in corpore, printr-o lege cu dedicaţie – un principiu care din păcate e folosit extrem de des de clasa politică din România.

Consideraţi că poate fi votat un asemenea proiect de lege, care prevede includerea legionarismului în categoria infracţiunilor, atunci când în raportul Guvernului expunerea de motive a iniţiatorilor este desfiinţată prin argumentele de mai jos?

Includerea unor activităţi sau mişcări în sfera ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu determină calificarea, per se, a acestor fapte ca fiind infracţiuni. Dacă s-ar adopta acest raţionament ar trebui, pentru identitate de raţiune, să fie incriminate şi acţiunile de origine comunistă, menţionate şi acestea în enumerarea de la art. 3 din Legea nr. 51/1991. Menţionăm în context şi faptul că România a fost deja condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauza Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României ca urmare a refuzului de a înregistra un partid comunist. În motivarea CEDO s-a reţinut că „una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a dezbate prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacă deranjează sau îngrijorează. În această privinţă, o formaţiune politică ce respectă principiile fundamentale ale democraţiei nu poate îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică a ţării şi că doreşte să o dezbată public pe scena politică. (…) Or, în speţă, instanţele interne nu au arătat în nici un fel prin ce anume programul şi statutul PCN erau contrare principiilor fundamentale ale democraţiei.”

Prin urmare, cu toate că legislaţia internaţională s-a pronunţat într-un spirit liberal în favoarea înregistrării unui partid cu o ideologie considerată controversată, în cazul iniţiativei legislative de faţă este vorba de ceva mult mai grav: anume de tentativa de interzicere a tuturor modurilor de manifestare ale ideologiei legionare, inclusiv simpla exprimare a opiniilor. Acest fapt nu poate reprezenta prin urmare decât o încălcare şi mai evidentă a principiilor universale ale drepturilor omului recunoscute de instanţele internaţionale.

Nedrept pentru că elimină din circuitul public o serie de personalităţi-reper ale vieţii culturale, ştiinţifice şi religioase româneşti, dimpreună cu operele lor. Multe dintre aceste personalităţi, care au aderat în perioada interbelică la Mişcarea Legionară, au fost interzise în timpul regimului comunist. Acum urmează să ne lipsim din nou de rodul gândirii lor şi de exemplul faptelor lor bune, pe simplul motiv că au făcut parte din Mişcarea Legionară, fără ca să li se poată imputa vreo vină din punct de vedere legal. Noua lege va duce la ştergerea numelor unui Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica, Ernest Bernea, George Manu, Radu Gyr şi atâţia alţii de pe monumente şi străzi, va declanşa o campanie de demolare a troiţelor, statuilor şi instituţiilor ridicate în memoria unui Ion Gavrilă – Ogoranu, Valeriu Gafencu, Mitropolit Bartolomeu Anania, Arhim. Justin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Pr. Gheorghe Calciu, foşti legionari (sau numai membri ai „Frăţiei de Cruce”, organizaţie de tineret a M.L.), dar şi luptători anticomunişti şi români exemplari. Ca să nu mai vorbim că, prin abuz, legea i-ar putea atinge şi pe unii dintre cei care au fost condamnaţi de regimul comunist ca legionari, fără să fi făcut parte din Mişcarea Legionară, ca Pr. Arsenie Boca, Pr. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Mircea Vulcănescu etc.

Şi este cu atât mai nedrept cu cât, deşi regimul comunist a fost declarat drept ilegitim şi criminal, în mod oficial, partidele comuniste şi personalităţile culturale care au fost membre ale PCR nu sunt puse la index.

Condamnabil pentru că România va fi lipsită de o bună parte dintre valorile ei cu care se mândreşte şi care sunt formative pentru noi şi noi generaţii. Vor fi interzise şi filmele despre George Manu, Ion Gavrilă – Ogoranu, Pr. Gheorghe Calciu? Va fi pedepsit prin lege cultul unor „sfinţi ai închisorilor” cum ar fi, de pildă, Valeriu Gafencu? Cult care a fost asumat oficial de către Biserica Ortodoxă Română prin organizarea parastasului în cinstea sa de către Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului în februarie 2015 la Târgu Ocna sau prin parastasul şi conferinţa organizate de către Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale în luna februarie 2012. Vor fi scoase din bibliotecile publice şi interzise pe piaţă cărţile lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran etc? Vor fi închise Centrul de Martirologie de la Râpa Robilor din Aiud, care abia se pregăteşte a fi inaugurat, şi muzeul din fosta închisoare Piteşti, unde s-a petrecut teribilul experiment de „reeducare” prin tortură sub comunism?

Aceasta este morala evenimentelor la care asistăm şi care ar trebui să indigneze pe orice român cu o urmă de demnitate în el. Iată de ce această lege constituie o imixtiune fără precedent în resorturile Bisericii, căreia i se refuză competenţa de a fi o instanţă morală în cadrul societăţii. Ea este considerată drept incapabilă să discearnă binele de rău sau sfinţii de criminali.

Legea reprezintă totodată şi un atentat la libertatea religioasă şi de conştiinţă. Din moment ce Valeriu Gafencu a trăit în închisoare pe un plan exclusiv religios (indiferent de antecedentele sale), el în acest domeniu îşi are locul firesc şi trebuie cinstit ca atare. Dar, prin legea aceasta aberantă, cultul său va fi interzis de către stat.

Iată de ce acest proiect de lege echivalează cu o prigoană anticreştină fără precedent, luând Bisericii dreptul de a se pronunţa în mod liber asupra unor probleme privind păcatul, pocăinţa, smerenia, desăvârşirea creştină, impunând în mod forţat, din exterior, tabuuri de natură politică sau ideologică. Se uită însă că sfinţii nu pot avea nicio culoare politică, ei aparţinând în primul rând lui Hristos, dincolo de antecedentele lor lumeşti.

Consecinţa votării proiectului de lege antilegionar va fi de fapt aruncarea României într-un profund întuneric moral!

Printr-o asemenea lege însăşi condamnarea comunismului este pusă sub semnul întrebării. Mai este atunci comunismul ilegitim? Dacă Mişcarea Legionară, care a combătut radical şi constant pericolul comunist, dând pentru aceasta zeci de mii de jertfe, reprezintă răul absolut, atunci, prin contrast, poate că bolşevismul n-a fost chiar atât de rău. Condamnarea totală (inclusiv penală) a principalei forţe anticomuniste duce automat la reabilitarea cel puţin parţială a comunismului.

Mai este atunci comunismul criminal? Dacă zecile de mii de legionari (şi un număr şi mai mare de simpatizanţi), care au fost chinuiţi şi batjocoriţi la Aiud, Piteşti, Gherla, Sighet, Canal şi alte sute de locuri de groază (mulţi zăcând şi azi în morminte fără cruci) sunt automat şi veşnic osândiţi, neavând dreptul la nici o recunoştinţă din partea naţiunii, atunci nu cumva călăii au avut dreptate?

Mai este regimul comunist criminal, când el n-a făcut decât să cureţe ţara de terorişti, fascişti, rasişti, asasini notorii, elemente descompuse etc – toate aceste epitete mincinoase fiind regulat folosite la adresa legionarilor?

N-a fost Partidul Comunist atunci salvatorul şi binefăcătorul naţiunii?

Mai interesează pe cineva că printre legionari se aflau sute de cadre universitare, mii de preoţi, alte mii de studenţi şi elevi şi că majoritatea n-au dat în viaţa lor nici măcar o palmă cuiva? Ba, mai mult, şi-au ajutat şi îngrijit colegii de celulă ne-legionari (unii fiind evrei), inclusiv unii vinovaţi personal de abuzuri contra lor în regimurile precedente? Iubirea de aproapele şi sfinţenia creştină constituie repere negative pentru România de azi?

Ce se va întâmpla cu întreaga literatură memorialistică concentraţionară? Ea constituie un adevărat reper pentru identitatea noastră naţională şi spirituală, iar printre portretele morale remarcabile ale celor oprimaţi şi martirizaţi se găsesc şi numeroşi legionari (v. http://www.rostonline.ro/revista-rost/, http://www.fericiticeiprigoniti.net  sau http://ziarullumina.ro/religios/memoria-bisericii ). Va fi şi ea cenzurată în numele unei legi absurde?

IOAN PELIVAN- UN EROU AL UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA IN 1918

Anticamera morţii

Celula din închisoare devenise o adevărată anticameră a morţii. Într‑o singură celulă, timp de doi ani, au murit 6 persoane. În afară de Ioan Pelivan, şi‑au găsit tragicul sfârşit: Radu Portocală, Dumitru Burileanu, Sebastian Bornemisa, Albert Popovici-Taşcă, Mihail I. Racoviţă.

Camarazii de suferinţă au fost singurii martori la moartea lui Ioan Pelivan, întâmplată la 25 ianuarie 1954, la vârsta de 78 de ani. La închisoarea din Sighet moartea fiecărui deţinut trebuia să rămână o mare taină. Despre decesul celor încarceraţi se anunţa telefonic, printr‑un mesaj codificat: „S‑a stins becul nr…”, doar Direcţia Generală a Penitenciarelor din Bucureşti. Familiile nu erau anunţate despre decesul deţinuţilor. „Rânduiala de înmormântare” se făcea în cel mai mare secret. Mortul, mai întâi, era dezbrăcat (zdrenţele lui trebuia să le îmbrace alt deţinut), după care era aruncat într‑o ladă din scânduri brute care se folosea la transportarea morţilor. Era aşteptat timpul cel mai potrivit, de obicei, rânduiala respectivă se făcea sub acoperişul nopţii. Mortul era transportat la „cimitir” cu o căruţă trasă de un cal, care făcea parte din gospodăria închisorii. Locul de înmormântare era la marginea Sighetului Marmaţiei, aproape de cătunul Cearda, la numai câteva zeci de metri de graniţa cu Uniunea Sovietică. Pe acest loc al nimănui, care, oficial, nici nu avea statut de cimitir, se îngropau săracii oraşului, cei care mureau la spital, la azilul de bătrâni, la căminul de deficienţi neuropsihici, care nu aveau pe nimeni care să‑i ridice după deces. În groapa pregătită din timp, se arunca trupul gol al fostului deţinut. „Groparii”, selectaţi din rândurile gardienilor analfabeţi şi brutali, nu ştiau altceva decât că transportă şi îngroapă un bandit ordinar. Gardienii aruncau pământ peste el până la o nivelare aproximativă. După unele relatări, cei care erau aduşi de la închisoare nu erau îngropaţi în partea centrală a cimitirului, ci pe la margini (Nuţu Roşca, Basarabia şi ministrul întregitor Daniel Ciugureanu, Editura „Prut Internaţional”, Chişinău, 2010, p. 181; Idem, Închisoarea elitei româneşti… , p. 40‑46).

Despre suferinţele îndurate de Ioan Pelivan în închisoare familia a aflat abia în 1962, când acasă la Maria Pelivan a venit profesorul Constantin Tomescu, unul din puţinii supravieţuitori ai închisorii, care i‑a spus doamnei că la Sighet a stat într‑o celulă cu Ioan Pelivan şi i‑a povestit despre martirajul soţului ei. Din cele relatate de tovarăşul de suferinţă, nora Nadia a reţinut în memorie următoarele: „Din cauza frigului şi a umezelii din închisoare Ioan Pelivan avea dureri reumatice feroce. Temnicerii‑bestii îl jigneau, îl scuipau, îi trăgeau palme, ceea ce îi provoca o suferinţă morală mai mare decât cea fizică. Din cauza alimentaţiei proaste suferea de subnutriţie. S‑a stins încetişor (la 25 ianuarie 1954). A fost scos noaptea şi înmormântat la cimitirul închisorii”.

Menţionăm că, în întreaga perioadă cât a fost închis la Sighet, Ioan Pelivan nu a fost judecat şi condamnat.

În arhiva Oficiului Stare Civilă a Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei s‑a păstrat două registre în care au fost trecute numele a 51 de oameni care au decedat în închisoare: primul cuprinde actele de deces a 42 de persoane decedate între 5 mai 1950 şi 25 mai 1954, al doilea include actele a 9 deţinuţi decedaţi între 6 iunie 1954 şi 9 februarie 1955. Toate actele au fost întocmite mult mai târziu de la data deceselor: cele din primul registru – în ziua de 20 iulie 1957, cele din al doilea – la 13 august 1957. Actul de moarte a lui Ioan Pelivan este înregistrat la 20 iulie 1957, la poziţia nr. 141 (decesele întâmplate în închisoare au fost înregistrate de la numărul 101 până la 151), certificatul de moarte are seria Mc. nr. 370591, iar actul de verificare a morţii nr. 89 din 25 ianuarie 1954.

- See more at: http://basarabia-bucovina.info/2015/03/12/martirii-basarabiei-ioan-pelivan-ucis-de-ocupantii-bolsevici-ai-romaniei-pentru-ca-a-infaptuit-unirea-1-aprilie-1976-25-ianuarie-1954-fotografii-inedite-documente-cnsas-si-carti-pdf/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Basarabia-Bucovina-Info+%28Basarabia-Bucovina.Info%29#sthash.bVkqPG22.dpuf

Preluat de la Basarabia-Bucovina info

CU ŞI FĂRĂ CIUPERCĂ

In perioada 22 iulie 2013-9 februarie 2015 am depus la Consiliul Judeţean Ialomiţa trei petiţii. Prima se referea la situaţia gravă în care se află  muzeul şi în care incriminam actuala conducere. Memoriul a fost rezolvat partizanic în favoarea muzeului. A doua depusă în 14 mai 2014 se referea la consecinţele suportate de mine ca urmare a primei petiţii. Nu am primit răspuns nici până în ziua de azi. In fine, în a treia solicitam ca toate abuzurile săvârşite de conducerea muzeului împotriva mea, să fie luate în consideraţie atunci când se va face evaluarea managementului muzeului pe 2014. Mă refeream la cele două procese, la blocarea parţială a activităţii prin încălcări repetate ale fişei postului, la excluderea de la cursurile organizate de CJI, etc.

Primele două au fost adresate preşedintelui CJI, actualmente suspendat, Vasile Ciupercă, arestat preventiv. A treia a fost adresată vicepreşedintelui Ioan Martin, care ştiam că se ocupă şi de instituţiile de cultură, precum şi Comisiei pentru cultură din cadrul CJI şi  Comisiei de disciplină din cadrul aceleeaşi instituţii. Ieri, 10 martie am primit răspunsul şi sinceră să fiu, mi s-a făcut rău. Răspunsul era ordonat pe trei puncte. Primele două erau de-a dreptul mincinoase. De pildă, la primul punct eram prostită pe faţă că sentința din primul proces nu este definitivă,  în condiţiile în care aveam în buzunar o sentinţă definitivă a Tribunalului Ialomiţa şi care fusese deja pusă în aplicare. De parcă aş fi fost o ţărancă cu trei clase de la ţară, care nu ştie să citească o hârtie. Dar, mă rog, pentru unii prostirea poporului face parte din fișa postului. Dar problema de fond era că un manager  de instituție a adus instituția in instanță, hărțuind de-a dreptul un angajat. Asta trebuia să vadă CJI înainte de a răspunde sadic că sentințele nu sunt definitive.

La al doilea punct se turna iar o minciună. Că eu nu am fost inclusă în nici un grup-ţintă  pentru cursul de management de proiect, din motive obiective. Ei bine, eu aveam şi tabelul grupului-ţintă în care fusesem iniţial inclusă şi apoi exclusă fără măcar să fiu anunţată.  Inţeleg că CJI este autorul moral al acestei situaţii în care sunt târâtă de 20 de luni încoace, dar situaţia nu se schimbă dacă sunt minţită pe faţă.

Din al treilea punct aflu că urmează d-abia acum, după 30 de zile, ca petiţia mea să fie trimisă şi comisiilor. Bineînţeles având şi răspunsul tendenţios semnat de Ioan Martin ca anexă, aşa încât consilierii dezinformaţi  să nu mai înţeleagă nimic. Asta în cazul în care petiţia va ajunge la ei înaintea evaluării muzeului şi nu după. De aceea public petiția mai jos.

Pentru mine lucrurile sunt clare. CJI este o instituţie puternic politizată şi asta contravine statutului funcţionarului public. Răspunsul în cauză nu a fost întocmit de dl. Martin, ci cu siguranţă de aceeaşi funcţionari care au rezolvat în mod atât de nedrept memoriul din 2013. Lipsă de profesionalism sau partizanat politic? Bănuiesc că amândouă. Aşa că  arestarea lui Ciupercă rezolvă problema doar parţial. Cu el în celulă ar trebui să fie şi linguşitorii care au profitat de pe urma grandomaniei lui şi s-au ales fie cu funcţii, fie cu alte foloase. Faptul că răspunsurile semnate de Ioan  Martin de la PNL sunt după modelul celor semnate de Ciupercă, mă face să dau ascultare bârfelor din târg. Că şi PNL (şi nu doar PSD) ar fi profitat de bunăvoinţa fără margini a directorului MJI şi  vorba ţigănească ,, au fost împreună la fapte,,.

Intrebării retorice atribuită lui Ciupercă ,,Credeţi că fără mine, o să vă meargă mai bine?! I-aş răspunde ,,Da, doar dacă  din CJI se mai încarcă vreo 10 dube către DNA,,. Până atunci nu îmi rămâne decât să mă rog la Dumnezeu ca în dosarele de la DNA să se înmulțească dovezile ca ciupercile după ploaie şi să se ridice adevărul ca uleiul deasupra apei, aşa încât nimic ascuns să nu rămână.

Și acum redau petiția.

Inregistrat la CJI cu nr.1083/2015.02.09

CĂTRE,

CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA

In atenţia

  • Domnului Ioan Martin, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa
  • Comisiei pentru învăţământ, cultură, culte, tineret
  • Comisiei juridice, de disciplină, drepturi, obligaţii şi responsabilităţi

Prezenta adresă se referă la abuzurile în funcţie ale domnului Florin Vlad, director al Muzeului Judeţean Ialomiţa.

Subsemnata, dr. Emilia Corbu, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean Ialomiţa, vă rog să binevoiţi a lua în consideraţie la evaluarea pe 2014 a activităţii domnului Florin Vlad, director al Muzeului Judeţean Ialomiţa, abuzurile în funcţie săvârşite de acesta pe parcursul anului 2014.

In urma unui memoriu depus la Consiliul Judeţean Ialomiţa, în data de 22 iulie 2013, memoriu care  nici până azi nu a fost analizat de o comisie de specialişti, eu am suferit următoarele nedreptăţi:

  1. Am fost sanţionată disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe 3 luni. Pentru anularea acestei decizii abuzive m-am adresat instanţei de judecată şi am avut câştig de cauză. Tribunalul a anulat sancţiunea şi mi-au fost plătite cheltuieli de judecată, dovadă că sancţiunea aplicată de directorul Florin Vlad a fost abuzivă.
  2. Activitatea mea pe 2013 a fost subevaluată prin folosirea unei metode neregulamentare de evaluare. Constestaţia nu a fost soluţionată şi prin urmare m-am adresat, conform Regulamentului,  iarăşi instanţei de judecată. Instanţa a anulat evaluarea, dovadă că a fost întocmită abuziv.
  3.  De-a lungul întregului an 2014, mi-au fost încălcate prevederile Fişei de post cu intenţia de a mi se bloca activitatea, ceea ce s-a şi întâmplat pe paliere întregi. Proiectul de activitate depus la început de an mi-a fost returnat. Planul de activitate pe 2014 nu mi s-a adus la cunoştinţă. Prin urmare activitatea mea pe compartimente întregi a fost blocată sau a avut de suferit. La începutul anului 2015 aflu că se repetă abuzul din 2014 deoarece  mi s-a spus deja să nu mai depun proiect de activitate (aşa cum prevedea fişa postului).
  4. Deşi solicitasem să particip, la fel ca şi ceilalţi angajaţi ai muzeului, la două cursuri organizate de CJI, din care unul de manager de proiect, am fost tăiată de pe listă. Am fost singurul angajat al muzeului care a fost exclus de la aceste cursuri. M-am interesat la CJI care este motivul acestei excluderi şi mi s-a spus că au refăcut listele în funcţie de solicitările conducerii  muzeului. Dar atunci când mă înscrisesem la aceste cursuri organizate pe fonduri europene, solicitarea venise direct de la CJI, prin urmare nu era nevoie de nici o intermediere din partea conducerii muzeului. Menţionez că în cei 19 ani de activitate niciodată nu am beneficiat de cursuri de perfecţionare sau de calificare din fondurile muzeului sau CJI, aşa cum alţi angajaţi au beneficiat.

Toate aceste abuzuri s-au petrecut cu îngăduinţa Consiliului Judeţean Ialomiţa. Această afirmaţie se bazează pe faptul că la adresa nr. 3935/14 mai 2014, prin care arătam situaţia, nu am primit nici până azi  răspuns şi abuzurile au continuat. Cele două procese m-au costat nervi, timp, bani. Muzeul a plătit din bani publici avocat dar şi cheltuieli de judecată în urma pierderii celor două procese. Corect ar fi fost ca aceste cheltuieli să fie suportate din banii autorilor abuzului, adică Florin Vlad şi cei care l-au sprijinit.

Semnat,

Dr. Emilia Corbu

Vedeţi şi răspunsul CJI

INSCRIE-ŢI COPILUL LA ORA DE RELIGIE


Aş dori însă ca ora de religie să fie ţinută de o persoană responsabilă şi cu pregătire în domeniu şi nu de profesori care, deşi sunt de altă specialitate, iau şi orele de religie pentru a-şi face norma. Ar fi bine ca astfel de profesori să nu mai primească binecuvântare de la Sf. Episcopie. De multe ori, aceste persoane fac un deserviciu enorm disciplinei Religie.