MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA FACE ANGAJĂRI…DAR NU DE SPECIALIŞTI ÎN DOMENIU

Aşa cum ne-a dovedit în ultimii 15 ani, directorul MJI are oroare de specialişti. Dovadă că în cele trei mandate a angajat doar doi tineri. Restul posturilor cu studii superioare le-a ocupat cu angajaţii cu studii medii care şi-au desăvârşit pregătirea profesională în cadrul Universităţii Spiru Haret, Filiala de la Slobozia. Lucrul nu era rău în principiu, dar s-a dovedit ineficient, pentru că rămâneau descoperite posturile de cercetare, muzeografie şi conservare. Muzeul funcţionează de mai mulţi ani fără conservator şi situaţia nu mai putea continua. Prin urmare, postul va fi scos la concurs în curând.In mod normal, pentru acest post erau eligibili absolvenți ai facultăților de Restaurare-Conservare sau ai unor facultăți cu profil umanist, adică  Istorie sau Istoria-Artei care au în programă și cursuri de Conservare și Muzeografie. Mai erau admiși absolvenți ai facultății de Biologie cu condiția absolvirii unor cursuri de conservator. Un alt indicator este vechimea și experiența în domeniu. Cei care nu au vechime pot fi angajați doar pe post de debutant

Din cele afișate la avizierul muzeului reiese cu totul altceva. Muzeul are nevoie de absolvenți ai facultății de biologie sau chimie și deși postul scos la concurs are gradul II, nu se impune nici o vechime în domeniu. Prin urmare absolvenții facultăților de Restaurare-Conservare sunt dați la o parte din start, deşi aceasta este profesia de bază pentru care au fost pregătiţi. Directorul nu are nevoie de ei şi muzeul e la cheremul lui. Nici absolvenţii facultăţilor de Istorie dar care, prin programa de învăţământ, au urmat cursuri de conservare şi muzeografie nu vor fi admişi la muzeu. Pot merge la sapă. Directorul a hotărât! Sunt admişi să se prezinte doar absolvenţi cu licenţă ai Facultăţilor de Biologie sau Chimie. Chiar şi fără cursuri de specializare în Conservare patrimoniu cultural.Nici măcar cu master. Şi nici măcar ai cursurilor de zi. Oricine are o licenţă în chimie şi biologie se poate prezenta la concurs. Specializarea în conservare le-o va scoate directorul Vlad din burtă. Licenţiaţii în Conservare patrimoniu nu au voie nici să se gândească. Aşa a pus directorul Vlad muzeul pe butuci. Cu angajaţi ca el! Ce să mai zic?! Nu mă mai miră nimic. Toată vara a meşterit şi chiar a reuşit să înscrie la doctorat pe cineva care nu a mers în viaţa ei la un curs, nu a fost la nici un seminar, nu a studiat în nici o bibliotecă. Şi până la 40 de ani nici nu s-a gândit la facultate. A dat examene învăţând răspunsurile la nişte întrebări grilă într-o sală de calculatoare. Exact ca la examenul auto. Aşa că, în curând istoria Oraşului de Floci va fi scrisă de o persoană care nu a scris un articol de autor în viaţa ei şi nu poate participa la o discuţie pe teme istorice. Vorbim despre acelaşi sit pentru care consilierii PSD ialomiţeni au alocat de curând 12,5 milioane lei. Evident că situl are nevoie exact de astfel de ,,specialişti,,. Şi directorul exact de astfel de maşinaţiuni se îngrijeşte.

,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,,

De curând, Ilie Cioacă, protectorul lui, mi-a cerut să vin cu soluţii. Cu mare drag. Soluţii pentru căpuşe există. De acum trei ani le-am zis că soluţia este demiterea directorului. Era o soluţie onorabilă. Ca să nu se ajungă la aceea intempestivă cu zăngănitul de cătuşe. N-au vrut. Problema lor! Dar, într-o bună zi, zăngănitul tot se va auzi. Dar, asta nu e treaba noastră. PSD-ul va trebui să ne dovedească prin fapte că lozinca ,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,, nu este a lor şi că nu le aparţine. Că nici prin cap nu le-a trecut vreodată şi nici nu au prelucrat-o în şedinţe secrete. Că au pus-o duşmanii pe seama lor, acum în prag de alegeri. Că ei se simt ataşaţi de domnul Vlad din motive sentimentale. Că, de câte ori se uită la el, le aduce aminte de Ciupercă. Nu mă deranjează! Să-şi pună o poză cu el pe birou. Dar, să-l demită odată! Măcar  atât cât muzeul mai are pereți și patrimoniu. Că personalul, activitatea și prestigiul muzeului sunt făcute praf.

LANSAREA MONOGRAFIEI ISTORICE A COMUNEI VLĂDENI

Comuna Vlădeni din județul Ialomița este singura localitate ialomițeană care se poate lăuda cu trei monografii și un muzeu de istorie locală inaugurat în toamna anului trecut. Cele trei monografii redau istoria localității din perspective diferite. Prima a fost o monografie generală cuprinzînd diferite aspecte geografice, istorice și culturale, așa cum au mai multe localități din țară, dar doar trei sau patru din Ialomița. A doua este o monografie arheologică semnată de mine și care prezintă așezarea medieval-timpurie din secolele IX-XI de pe Popina Blagodeasca. In fine, a treia este o monografie istorică a cărei lansare va avea loc mâine și pe care o așteptăm cu interes. Este semnată de Cătălin Gogotă, profesor de geografie, dr. Valentin Gheorghe, profesor de istorie și d-na Mariana Alexandru, aceeași pasionată bibliotecară cu care am colaborat la Muzeul Satului.
Adaug că Vlădeni are o istorie de peste 500 de ani și este menționat încă din 1467, fiind astfel una dintre cele mai vechi localități ialomițene. Cu excepția șantierului arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca, proiect de cercetare condus și organizat de Muzeul Județean Ialomița, celelalte proiecte culturale au fost susținute, spre meritul ei, de Primăria Vlădeni.
Ii felicit cu drag, atât pe autori cât și pe organizatori și le doresc succes în continuare!

Contemporary Research in Turkology and Eurasian Studies. A Festschrift in Honor of Professor Tasin Gemil on the Occasion of His 70th Birthday

Astăzi, la ora 16, la Biblioteca Judeţeană ,,Ioan N. Roman,, din Constanţa, va avea loc lansarea volumului: Contemporary Research in Turkology and Eurasian Studies. A Festschrift in Honor of Professor Tasin Gemil on the Occasion of His 70th Birthday (Babeş-Bolyai University. The Institute of Turkology and Central-Asian Studies), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2013 [2015], lxxviii+1.056 pp.; ilustraţii, hărţi, tabele (coordonatori: Stoica Lascu, Melek Fetisleam). 

Substanţa consistentului volum (aproape 1.200 de pagini), la a cărui alcătuire au contribuit autori din 16 ţări – în semn de preţuire pentru activitatea ştiinţifică şi personalitatea distinsului om de ştiinţă român (de origine tătară, nativ dobrogean /născut la Medgidia: 21 septembrie 1943/) –, se constituie din arii tematice care i-au fost, şi îi sunt în continuare, familiare; cei 63 de autori, de la specialişti cu autoritate ştiinţifică recunoscuţi în mediile academice şi de cercetare din ţările lor, până la tineri doctoranzi români, au abordat problematici pe care editorii le-au compartimentat, cronologic, în cinci părţi tematice – Part I. Central Asia. Middle East, Part II. Crimea. Tatars, Part III. Empire Ottoman/Turkey. Balkans, Part IV. Romanian Principalities. Dobrudja; Part V. Varia; precum şi mai multe anexe bibliografice.

P.S. Am avut onoarea să îl am ca profesor pe domnul Tasin Gemil, pentru care am o admiraţie deosebită şi de aceea mă alătur celor care îl felicită cu această ocazie.

MUZEUL SATULUI VLĂDENI. (II) MULŢUMIRILE ŞI INAUGURAREA

 

Expoziţie realizată de dr. Emilia Corbu (Muzeul Judeţean Ialomiţa) şi Mariana Alexandru (Biblioteca Vlădeni) cu sprijinul locuitorilor comunei şi fiilor satului (care au donat  materiale documentare sau obiecte) şi al unor instituţii:

BIBLIOTECA VLĂDENI-  a pus la dispoziţie Fototeca îngrijită de d-na Alexandru Mariana

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA – a oferit material arheologic de la Popina-Blagodeasca.

Prof. Cătălin Gogotă- a oferit facsimile ale unor documente istorice şi de geografie istorică.

Prof. Cristina Catrina- a oferit facsimile ale unor documente istorice şi documente originale.

Primar Lucian Corlău –fotografii.

Viceprimar  Ion Voicu  – a găsit documentele vechi ale şcolii.

Au donat obiecte etnografice, mobilier şi fotografii:

Alexandru Aurica- scoarţă tip chilim (circa 1920), pătuţ de copil, felinar, două ştergare, fotografii.

Alexandru Caliopia- scăunel cu trei picioare, ştergar.

Alexandru Eleonora-preşuri

Alexandru Gheorghe – plug, talangă

Anghel Arhira- unelte de tâmplărie, fotografii

Banu Aneta – roata de tors, balanţa, felinar.

Chivan Floarea-legitimaţie de veteran de război.

Chivulescu Margareta- ştergare.

Dobre Maria- fotografii

Drăghicescu Virgil – ulcior, fier de călcat.

Eftimie Ana-Maria- fotografii

Florea Dobriţa-răsucitoare, fus

Georgescu Constantin- oglindă cu măsuţă

Gheorghe Maria- fotografii

Mamulea Romeo- facsimile ale unor documente privind Banca Populară ,, Dezrobirea Ţăranului,, Vlădeni,

 Monografia Şcolii Vlădeni din 1942

Marin Lăcrămioara- cuverturi ,,în scripţi,,

Mâzgoi Aurel- vărtelniţă, monede.

Mihalache Tudorel- monedă de la 1816, carte ,,Războiul de independenţă-1877,,

Neacşu Maria-Brevet militar, certificat de botez.

Nedelcu Antoaneta-căpistere, găvan.

Pantilică Rădiţa- balanţă

Puiu Nita-răsucitori

Tudorache Anişoara- furcă de fân, tipar de chirpici, două căpistere

Răducanu Luxa- talangă, piese de la războiul de ţesut

Zăinescu Tudor – fotografii

Au donat obiecte care au intrat în colecţia muzeului dar nu sunt încă expuse:

Agalopol Georgeta

Banu Jana

David Tudora

 

Răducan Victoria

 

 

 

Tuturor un sincer MULŢUMIM!

SIMPOZION COMEMORATIV-75 ANI DE LA RETRAGEREA AUTORITĂŢILOR ROMÂNE DIN BASARABIA, BUCOVINA, HERŢA

Societatea de Ştiinţe Istorice din România. Filiala Constanţa

Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”.Filiala Constanţa

Fundaţia Culturală „Muşata Armână” (com. Mihail Kogălniceanu)

Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu de la Pind” (Constanţa)

o r g a n i z e a z ă

Simpozionul Comemorativ

28 iunie 1940. 75 de ani de la „retragerea” autorităţilor române din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Context geopolitic, realități istorice, consecințe

P r o g r a m

prof. univ. dr. StoicaLascu,preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

Reverberaţii contemporane, în context geopolitic european, ale raptului din vara anului 1940.

prof. Willy Wisoşenschi, preşedinte al Fundaţiei Culturale „Muşata Armână”

Pactul Ribbentrop-Molotov – început al dramei românilor dintre Prut şi Nistru.

dr. VirgilCOMAN (vicepreşedinte al Filialei Constanţa a Soc.Şt.Ist.)

La fraţii basarabeni şi transnistreni. Note dintr-un recent periplu.

lect. univ. dr. Traian BRĂTIANU (Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa)

Rezistenţă naţională şi etnicitate română la fraţii basarabeni şi bucovineni

prof. Alexandru Mihalcea, publicist

Patrioţi români din Basarabia şi Bucovina – in universul concentraţionar comunist

ec. Cezar PÂNZARU (preşedinte al Filialei Constanţa a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”)

Calvarul Basarabiei româneşti, al nordului Bucovinei şi al Ţinutul Herţa – consecinţă a maleficilor înţelegeri dintre puterilor imperialiste.

dr. Costin SCURTU, director al Filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Atitudinea autorităţilor civile şi militare române faţă de ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940.

ec. Nicolae ŢAPU

Necesitatea istorică a revenirii la Patria-mamă a teritoriilor pierdute în vara anului 1940.

conf. univ. dr. MarianZIDARU (Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa)

Noi documente din arhivele britanice privind drama românilor din vara anului 1940.

prof. Mihai PARIS (Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din com. Ovidiu)

Istoria românilor dintre Prut şi Nistru – în manualele şcolare din România.

conf. univ. dr. Nistor BARDU, secretar al Asociaţiei Aromâne din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”

Literaţi români originari din spaţiul dintre Prut şi Nistru – piloni ai culturii româneşti.

ec. Marian MOISE

Dobrogenii şi manifestări ale solidarităţii cu românii basarabeni şi bucovineni.

 

Manifestarea are loc luni,29 iunie 2015, ora 12,

la Muzeul „Gheorghe Celea” (com. Mihail Kogălniceanu)

IOAN PELIVAN- UN EROU AL UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA IN 1918

Anticamera morţii

Celula din închisoare devenise o adevărată anticameră a morţii. Într‑o singură celulă, timp de doi ani, au murit 6 persoane. În afară de Ioan Pelivan, şi‑au găsit tragicul sfârşit: Radu Portocală, Dumitru Burileanu, Sebastian Bornemisa, Albert Popovici-Taşcă, Mihail I. Racoviţă.

Camarazii de suferinţă au fost singurii martori la moartea lui Ioan Pelivan, întâmplată la 25 ianuarie 1954, la vârsta de 78 de ani. La închisoarea din Sighet moartea fiecărui deţinut trebuia să rămână o mare taină. Despre decesul celor încarceraţi se anunţa telefonic, printr‑un mesaj codificat: „S‑a stins becul nr…”, doar Direcţia Generală a Penitenciarelor din Bucureşti. Familiile nu erau anunţate despre decesul deţinuţilor. „Rânduiala de înmormântare” se făcea în cel mai mare secret. Mortul, mai întâi, era dezbrăcat (zdrenţele lui trebuia să le îmbrace alt deţinut), după care era aruncat într‑o ladă din scânduri brute care se folosea la transportarea morţilor. Era aşteptat timpul cel mai potrivit, de obicei, rânduiala respectivă se făcea sub acoperişul nopţii. Mortul era transportat la „cimitir” cu o căruţă trasă de un cal, care făcea parte din gospodăria închisorii. Locul de înmormântare era la marginea Sighetului Marmaţiei, aproape de cătunul Cearda, la numai câteva zeci de metri de graniţa cu Uniunea Sovietică. Pe acest loc al nimănui, care, oficial, nici nu avea statut de cimitir, se îngropau săracii oraşului, cei care mureau la spital, la azilul de bătrâni, la căminul de deficienţi neuropsihici, care nu aveau pe nimeni care să‑i ridice după deces. În groapa pregătită din timp, se arunca trupul gol al fostului deţinut. „Groparii”, selectaţi din rândurile gardienilor analfabeţi şi brutali, nu ştiau altceva decât că transportă şi îngroapă un bandit ordinar. Gardienii aruncau pământ peste el până la o nivelare aproximativă. După unele relatări, cei care erau aduşi de la închisoare nu erau îngropaţi în partea centrală a cimitirului, ci pe la margini (Nuţu Roşca, Basarabia şi ministrul întregitor Daniel Ciugureanu, Editura „Prut Internaţional”, Chişinău, 2010, p. 181; Idem, Închisoarea elitei româneşti… , p. 40‑46).

Despre suferinţele îndurate de Ioan Pelivan în închisoare familia a aflat abia în 1962, când acasă la Maria Pelivan a venit profesorul Constantin Tomescu, unul din puţinii supravieţuitori ai închisorii, care i‑a spus doamnei că la Sighet a stat într‑o celulă cu Ioan Pelivan şi i‑a povestit despre martirajul soţului ei. Din cele relatate de tovarăşul de suferinţă, nora Nadia a reţinut în memorie următoarele: „Din cauza frigului şi a umezelii din închisoare Ioan Pelivan avea dureri reumatice feroce. Temnicerii‑bestii îl jigneau, îl scuipau, îi trăgeau palme, ceea ce îi provoca o suferinţă morală mai mare decât cea fizică. Din cauza alimentaţiei proaste suferea de subnutriţie. S‑a stins încetişor (la 25 ianuarie 1954). A fost scos noaptea şi înmormântat la cimitirul închisorii”.

Menţionăm că, în întreaga perioadă cât a fost închis la Sighet, Ioan Pelivan nu a fost judecat şi condamnat.

În arhiva Oficiului Stare Civilă a Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei s‑a păstrat două registre în care au fost trecute numele a 51 de oameni care au decedat în închisoare: primul cuprinde actele de deces a 42 de persoane decedate între 5 mai 1950 şi 25 mai 1954, al doilea include actele a 9 deţinuţi decedaţi între 6 iunie 1954 şi 9 februarie 1955. Toate actele au fost întocmite mult mai târziu de la data deceselor: cele din primul registru – în ziua de 20 iulie 1957, cele din al doilea – la 13 august 1957. Actul de moarte a lui Ioan Pelivan este înregistrat la 20 iulie 1957, la poziţia nr. 141 (decesele întâmplate în închisoare au fost înregistrate de la numărul 101 până la 151), certificatul de moarte are seria Mc. nr. 370591, iar actul de verificare a morţii nr. 89 din 25 ianuarie 1954.

- See more at: http://basarabia-bucovina.info/2015/03/12/martirii-basarabiei-ioan-pelivan-ucis-de-ocupantii-bolsevici-ai-romaniei-pentru-ca-a-infaptuit-unirea-1-aprilie-1976-25-ianuarie-1954-fotografii-inedite-documente-cnsas-si-carti-pdf/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Basarabia-Bucovina-Info+%28Basarabia-Bucovina.Info%29#sthash.bVkqPG22.dpuf

Preluat de la Basarabia-Bucovina info

AGRICULTURA LA RAPORT. DESPRE COOPERAŢIE

De curând, postul AGRO TV a avut iniţiativa unei emisiuni referitoare la cooperaţia istorică, unde am participat şi eu la invitaţia Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală şi a doamnei Viviana Vasile. Emisiunea moderată cu mult tact şi profesionalism de realizatorul Dinu Criste a avut scopul şi cred că a reuşit să atingă atât punctele forte ale cooperaţiei istorice cât şi punctele slabe ale cooperaţiei actuale. Din păcate, eu nu am talent şi nici prezenţă de spirit pentru a fi om de televiziune. Am uitat să subliniez ideea că între cooperaţia istorică şi cooperaţia comunistă nu există absolut nici o legătură. Comuniştii au preluat termenul de cooperaţie pe care l-au folosit abuziv pentru nişte colhozuri sau sovromuri. Cooperaţia istorică a fost cu totul altceva şi acest lucru am încercat eu să îl spun. Nu ştiu dacă am reuşit.
Primele două părţi încep prin redarea unor fragmente din două filme cooperatiste din perioada interbelică. Este vorba despre o cooperativă de ameliorare a solului şi împădurire şi o cooperativă de dulciuri.După care începe talk-shouw-ul.



PAGINI DE ISTORIE CU PĂRINTELE MIHAI-ANDREI ALDEA

Părintele Mihai-Andrei Aldea ţine o conferinţă de istorie din teme necunoscute marelui public. Temele abordate sunt cunoscute istoricilor şi sunt publicate dovadă că părintele face trimitere la o frumoasă şi interesantă bibliografie. Nu vorbim de o istorie necunoscută, ci de o istorie nepopularizată. Din păcate, între istoricul care cercetează şi scrie istoria şi profesorul care întocmeşte un manual de istorie este o mare diferenţă. Manualele de istorie conţin o istorie a evenimentelor care au zguduit ţara sau lumea şi implicit a personalităţilor. Aceeaşi diferenţă există şi între cercetătorul care studiază istoria bisericii şi între profesorul care întocmeşte un manual de istorie a Bisericii. Acesta din urmă preia doar ceva din istoria instituţiei şi prin urmare va vorbi despre construcţia de biserici, şirul ierarhilor, ceva despre dogme şi cam atăt. In ambele cazuri, în afara manualelor rămân zeci de metri liniari de cărţi de istorie de care nimeni nu vorbeşte. Din păcate, noi nu avem specialişti în popularizarea istoriei. Părintele redă în conferinţă teme din ceeace s-ar numi istoria patriotismului românesc, istoria vieţii creştine etc.
Am însă câteva opinii personale. Prima ar fi aceea că istoria nu poate fi falsificată, ci pur şi simplu ignorată. Şi asta este drama istoriei româneşti, este necunoscută din lipsă de popularizare. Din păcate însă, nu pot spune că acest plan de ignorare a istoriei a fost deliberat, ci pur şi simplu românii nu citesc istorie. Este adevărat că sunt şi cărţi de strictă specialitate, dar Slavă Domnului există sute de cărţi de istorie accesibile marelui public. Lipsesc cititorii! Dovadă că, în partea a II a conferinţei în care părintele trebuia să răspundă întrebărilor din sală, au lipsit chiar întrebările de istorie.
De aceea, cred că aceste conferinţe susţinute de părintele Aldea sunt necesare şi binevenite.


Mișcarea cooperatistă interbelică

Mișcarea cooperatistă interbelică. Studiu de caz: județul Ialomița
Autor: Adrian Costea

Un model economic ce a contribuit la progresul României interbelice,implicit al județului Ialomița, suscită tot mai mult interesul istoricilor în ultima perioadă.Existența unor fonduri arhivistice care atestă funcționarea sistemului cooperatist în prima jumătate a secolulului XX oferă nu numai posibilitatea de a descoperi informații interesante,ci și de a încerca modificarea percepției eronate prin care cooperația este asociată în mod exclusiv cu perioada comunistă.

Ideile cooperatiste au pătruns în Țările Române după revoluția de la 1848 prin intermediul unor intelectuali români instruiți în Occident și apoi adaptate treptat realităților unui spațiu care cunoscuse destul de târziu dezvoltarea relațiilor capitaliste.

Primele forme de asociere și cooperare au apărut în sistemul bancar și au venit în sprijinul țăranilor împroprietăriți în urma reformei agrare de la 1864,dublate de intervenția statului român care înființa în anul 1873 Creditul Funciar Rural,iar în 1881 Casele de Credit Agricol.Toate acestea aveau scopul de a acoperi nevoia de credit a micilor agricultori pentru achiziționarea de unelte și animale.

Cooperativele de producție,aprovizionare și consum sunt legiferate de Codul Comercial din anul 1887,care pentru prima oară definea modul de constituire și organizare a acestora;principii ce vor fi menținute în legile speciale ale cooperației din anii 1903(Legea asupra băncilor populare sătești și a Casei lor centrale),1929(Legea nouă pentru organizarea cooperației) și 1935(Legea pentru organizarea cooperației,cu modificările ulterioare din anii 1938,1940 și 1941).Având un cadru legislativ favorabil,formele de asociere și cooperare se vor extinde pe întreg teritoriul țării după primul război mondial,județul Ialomița încadrându-se cu succes în această tendință.

Evoluția mișcării cooperatiste din județul Ialomița a fost influențată negativ de criza economică izbucnită în anul 1929,de aceea se pot delimita două perioade: o primă perioadă de avânt în care înființarea și funcționarea cooperativelor a fost susținută de către stat prin finanțare și asistență juridică; urmată apoi de o stagnare în anii ‘30,când vor rezista doar unitățile cooperative cu o situație stabilă. [1]Această evoluție sinuoasă a fost determinată de cerințele unei economii de piață: cooperativele erau constituite ca societăți pe acțiuni (denumite “societăți anonime” în legislația acelor vremuri),ce funcționau pe profit sau în pierdere,fapt ce demonstrează că sistemul cooperatist interbelic nu are nimic în comun cu cel de după 1949.[2]

Este important de menționat că arhivele județene dispun de o listă impresionantă de fonduri ce au legătură cu cooperația interbelică,dintre care am selectat doar cele pe care le-am considerat necesare pentru realizarea acestui articol.În primul rând,cercetarea începuturilor acestui fenomen nu se poate realiza decât prin consultarea documentelor Uniunii Obștilor Sătești și a Cooperativelor Agricole din Județul Ialomița(anul înființării 1919).Această societate își avea sediul în comuna Călărași(atunci reședință a județului) și își propunea “să reprezinte și să dea unitate de conducere obștilor și cooperativelor agricole federate înlesnindu-le operațiunile lor cu caracter agricol sau cultural”[3].Putea primi statut de membru orice cooperativă agricolă din județ legal constituită și care vărsa un capital social de minimum 50 de lei.De asemenea,își propunea să intre în asociație cu alte societăți similare în scopul formării unei uniuni regionale.[4].Prin urmare,era o instituție care reglementa la nivel județean organizarea cooperației agricole,având următoarele operațiuni de îndeplinit:”aprovizionarea în comun a materialelor necesare agriculturii(mașini,unelte,vite,semințe,îngrășăminte);organizarea vânzării în comun a produselor animale și vegetale;îndrumarea obștilor și agricultorilor să aplice cele mai bune metode de cultură;acordarea de asistență juridică;realizarea controlului tehnic și contabil conform normelor stabilite de Centrala Obștilor Sătești și a Exploatărilor Agricole”[5];etc.

Tot la Călărași este înființată în anul 1925 Casa de credit a agricultorilor din județul Ialomița,societate anonimă cu 14 membri fondatori-acționari,ce avea ca scop “înlesnirea exploatării solului,industrializarea și comercializarea produselor lui”.[6]Pentru realizarea acestuia,era acordată finanțare pentru înființarea de“interprinderi cu sau fără participare”.Împrumuturile se acordau “pe gaj de recolte[…];asemenea pe vite cât și pe orice material de instalare,exploatare ori de industrie ale produselor solului”.[7]

Apariția celor două societăți din Călărași a avut loc în contextul implementării reformei agrare de la 1921,care a determinat consolidarea clasei de mijloc în mediul rural.Ca o consecință,mulți s-au îndreptat către aceste forme asociative,astfel în anul 1938,în cadrul sistemului cooperatist ialomițean activau 26010 de membri.[8] Mai jos,sunt câteva statistici referitoare la numărul de unități cooperative din județul Ialomița în anii 1938 și 1943:

Bănci populare

109

Cooperative de consum

8

Cooperative agricole

13

Cooperative de producție

1

Cooperative mixte

3

Cooperative forestiere

2

Obști de arendare și de cumpărare

5

TOTAL

141

Bănci populare

87

Cooperative de consum

7

Cooperative de aprovizionare și desfacere în comun

4

Cooperative forestiere

1

Cooperative de pescuit

2

Obști de cumpărare și arendare

1

Federala “Borcea”

1

TOTAL

103

Sursa:Monografia economică a județului Ialomița,1938,p119

Cooperația de credit a avut cea mai lungă tradiție,după cum se observă și numărul mare de bănci populare înființate pe teritoriul județului Ialomița.Am ales să consult documentele Băncii Populare ”Sprijinul” Fetești(anul înființării 1933).În 1937,avea 109 societari(acționari) înscriși,moment în care se produce o schimbare de denumire-Banca Populară “Sprijinul CFR” Fetești,după ce primește în rândurile sale funcționari angajați ai gării CFR din localitate.Această instituție de credit practica următoarele dobânzi:9% pentru societari,9,5% pentru nesocietari la împrumuturi;2% pentru depunerile spre fructificare(termen de cel puțin 6 luni).Din studierea proceselor verbale de ședință din anii 1934-1941,mai reies următoarele:ședințele Adunării Generale aveau loc în sala de conferințe a Depoului Fetești;făcea parte din Uniunea de Cooperative “Muntenia”;acorda împrumuturi cooperativelor din localitate;8% din beneficiul net al anului1934 a fost donat pentru construcția bisericii din Fetești-Gară.[9]După cum se observă,o bancă populară deservea în mod evident comunitatea în cadrul căreia funcționa.

La Bordușani,a funcționat între anii 1919-1941 societatea cooperativă de consum “Salvarea țăranilor”,având 118 socetari înscriși[10].De remarcat numele acesteia,extrem de sugestiv.Într-adevăr,o cooperativă de consum reprezenta o salvare pentru locuitorii zonelor rurale izolate,care erau privați de accesul la cumpărarea produselor necesare traiului și gospodăriilor.Pe lângă bogata ofertă de mărfuri vândute în prăvălia proprie,care astăzi nu este întâlnită într-un magazin mixt sătesc,cooperativa mai deținea și un depozit de cherestea.A fost lichidată în anul 1941 din cauza datoriilor accumulate de către debitori față de societate,Banca Centrală Cooperativă [11]punând sechestru pe averea acesteia.

Reflectarea mișcării cooperatiste în presa ialomițeană a timpului

Este cunoscut faptul că mișcarea cooperatistă a fost susținută de principalele partide care au fost la guvernare în perioada interbelică,indiferent de culoarea politică.De o atenție deosebită se bucura și în presa centrală și locală,unde se pot găsi opinii în favoarea acesteia,anunțuri privind înființarea de cooperative sau convocări de ședință.

În ziarul săptămânal “Tribuna”,ce apărea la Călărași,din data de 12 mai 1929,reprezentanții băncilor populare și cooperativelor sătești din județul Ialomița afiliate la Federala “Borcea”[12],erau invitați să participela adunarea generală ordinară din ziua de 26 Maiu 1929,orele 10 a.m.,conform convocării semnate de către președintele societății D.N.Popescu.Dintre punctele aflate pe ordinea de zi:repartizarea beneficiului net pe anul 1928;aprobarea bugetului pe 1929;vânzarea în comun a cerealelor;fixarea maximă a împrumuturilor ce se pot acorda unităților federate,etc.În final,este menționat că “unitățile coop.din județ,cari vor lipsi nemotivat de la adunare, vor pierde dreptulla beneficii pe acest an”.

Publicația “Gazeta ialomițenilor” (iunie 1939) apărea la București și era editată de ”Asociația Generală a Ialomițenilor”,autointitulându-se “organ de legătură a fiilor din județul Ialomița”.În articolul semnat de Const.Nicolau este făcută publică intenția de înființare a unei bănci populare în Capitală,”care să fie numai a ialomițenilor”.Este important de citat opinia autorului cu privire la rolul unei astfel de societăți:”Vremurile pe cari le trăim sunt greleși oameni caută pe cât este posibil,să le facă față.Lupta în grup este mai ușoară;de aci necesitatea cooperării,care în ultima vreme a luat o mare desvoltare și la noi.Cooperația sub orice formă a dat roade îmbelșugate și multe nevoi au fost înlăturate prin faptele unite ale tuturora”.

Cooperația era văzută ca o soluție viabilă și pentru producția industrială,după cum reiese din articolul semnat de Corneliu Rudescu,cu titlul ”Planul economic național”,în bilunarul social-literar “Pământul”(Călărași,august 1939):”Noi vedem organizarea producției industriale,de exemplu,sub forma unor “uniuni” de fabrici,”federale”apoi în genul unităților cooperative.”

În perioada celui de-al doilea război mondial,sub conducerea lui Ion Antonescu,interesul pentru formele de asociere și cooperare nu a scăzut deloc,după cum se observă în articolul din publicația bilunară “Fapta”,28 ianuarie 1944.Țăranii erau îndemnați prin apelul-scrisoare adresat de către mareșal “să se întovărășească în obști agricole”pentru a primi ajutor din partea statului,exprimat în unelte agricole și semințe.Se menționează că în urma acestui îndemn,”aproape 400 de obști agricole au luat ființă în țară”.Sunt prezentate în articolul semnat de Gh.Tomescu,subinspector la Obștiile Agricole,și condițiile pentru înființarea acestora:”numărul de membri să nu fie mai mic de 15,iar certificatul de funcționare să fie aprobat,verificat și eliberat la Camera Agricolă.”.

În încheiere,țin să evidențiez că aceste forme de asociere,care acum par destul de avansate pentru acele vremuri,pot fi adaptate contextului actual.În județul Ialomița,în anii dintre cele două războaie mondiale,cooperația a reușit să producă prosperitate pentru comunitățile care i-au înțeles rolul.

Bibliografie

SJAN Ialomița,fond Casa de credit a agricultorilor din județul Ialomița,dosar nr.1/1925-1937

SJAN Ialomița,fond Uniunea Obștilor Sătești și a Cooperativelor Agricole din Județul Ialomița,dosar nr.5/1919

SJAN Ialomița,fond Banca Populară “Sprijinul” Fetești,dosar nr.2/1934-1941

SJAN Ialomița,fond Cooperativa “Salvarea țăranilor” Bordușani,dosar nr.2/1929

Lucrări speciale

Monografia economică a județului Ialomița(1933-1938),autor Ioan I.Mihailescu,p.119-132

Monografia județului Ialomița,Călărași,1943,autor I.Munteanu,p.40-44

Ziare,periodice

Tribuna,12 mai 1929,ziar săptămânal,anul II,No.55-56

Gazeta ialomițenilor,iunie 1939,anul III,nr.18

Pământul,bilunar social-literar,august 1939,anul VII,No.203

Fapta,bilunară-literară-socială-economică,28 ianuarie 1944,anul VIII,No.144-145

[1]Monografia economică a județului Ialomița(1933-1938),autor Ioan I.Mihailescu

[2]Primul act legislativ referitor la organizarea cooperației,adoptat după instalarea regimului comunist a fost Decretul nr.133 din 2 aprilie 1949 prin care era modificată legea din 1935.

[3]Statutele Uniunii Obștilor din anul 1919,art.2,alineatul (b) ,SJAN Ialomița,Fond Uniunea Obștilor Sătești și a Cooperativelor Agricole din Județul Ialomița,dosar nr.5/1919,f.1

[4] Ibidem,art.4

[5] Ibidem,art. 3,alineatele (1),(4),(8),(9).

[6] Actul constitutiv publicat în Monitorul Oficial în data de 14 martie 1925,SJAN Ialomița,fond Casa de credit a agricultorilor din județul Ialomița,dosar nr.1/1925-1937,f.9.

[7] Ibidem

[8]Monografia economică a județului Ialomița(1933-1938),autor Ioan I.Mihailescu(directorul B.N.R.Călărași),p.119

[9]SJAN Ialomița,fond Banca Populară “Sprijinul” Fetești,dosar nr.2/1934-1941,f.7,f.8,f.11

[10]SJAN Ialomița,fond Cooperativa “Salvarea țăranilor” Bordușani,dosar nr.2/1929(Inventar Bilanț)

[11]Instituție cu rol de finanțare a mișcării cooperatiste naționale,A se vedea:Evoluția în timp a cooperativei de consum începând cu anul 1903,http://www.csnmeridian.ro/files/docs/CONSINCOOP.pdf.

[12] Federala reprezenta o asociație de societăți cooperative,conform legii din 1929.A se vedea:Evoluția în timp a cooperativei de consum începând cu anul 1903,http://www.csnmeridian.ro/files/docs/CONSINCOOP

Preluat de la HISTORIA.RO

Şi mai multe pe blogul lui ADRIAN COSTEA