NU VREAU SĂ DONEZ ORGANE!

Chiar aşa! Hal de creştină ce sunt! Nu vreau să donez organe şi nici nu ştiu unde se înregistrează astfel de declaraţii care ar trebui făcute pentru că din 2011 care începe săptămâna viitoare, pe baza cardului de sănătate vom deveni potenţiali donatori de organe. Cardul conţine acordul prezumat al donării de organe care intră în vigoare automat în lipsa unei declaraţii exprese aşa cum prevede Legea 95/2006, art. 147, par.6. Adică trebuie să fii trecut în Registrul Naţional al celor care refuză să doneze organe. Fără declaraţie se înţelege pe baza criminalului acord prezumat din 2008 că eşti de acord să devii donator.

De săptămâna viitoare, gata, devenim o ţară de donatori de organe, cea mai bogată piaţă dacă ţinem seama că infrastructura rutieră, criminalul nr. 1 al României, nu e niciodată acuzat de nimic.

Doar că nimeni nu ne explică faptul că organele unui mort nu sunt bune de nimic, sunt şi ele moarte. Ca organele să poată fi folosite pentru salvarea unei alte vieţi, trupul donatorului trebuie să fie încă viu. Ori dacă trupul este încă viu înseamnă că omul nu e mort. Corect!

Cum e posibil ca un om încă viu, dovadă că organele sale mai funcţionează încă, să poată deveni donator, exceptând situaţia când se oferă el de bunăvoie? Foarte simplu. Prin schimbarea definiţiei morţii. Moartea nu mai e ce ştiam noi toţi creştinii, adică plecarea sufletului la Dumnezeu şi adormirea trupului devenit lipsit de respiraţie şi de bătăile inimii. Din 1970 MOARTEA A FOST REDEFINITĂ. S-a hotărât, de pildă, că moartea poate fi şi,,moarte cerebrală,, adică atunci când creierul nu mai funcţionează aşa încât să comande trupului şi omul se află în comă.

Fireşte că ,,moartea cerebrală,, e o nenorocire. Unul dintre organele vitale ale trupului nu mai funcţionează şi nimeni nu poate şti pentru cât timp. Dar moartea cerebrală este doar cel mai puternic argument al existenţei sufletului. ,,Moartea cerebrală,, dovedeşte că nu creierul este cel care comandă cu adevărat trupului, deşi ştiinţa actuală asta ne învaţă, ci sufletul este cel care dirijează activitatea tuturor organelor, inclusiv a creierului. Atunci când creierul moare sau este parţial distrus celelalte organe continuă să fie inervate şi ţinute funcţionale de sufletul care se află încă în trup. Sufletul care nu a fost chemat la Dumnezeu continuă să sălăşluiască chiar şi într-un trup puternic traumatizat.

Chiar şi banalele vise dovedesc existenţa sufletului. Creierul continuă să aibă o activitate similară celei din starea de veghe dar mişcările nu se mai transmit trupului prin blocarea canalului bulbo-pontin. Astfel sufletul, suflare divină, care niciodată nu doarme continuă să activeze creierul.

Nu are rost să mai lungesc vorba cu argumentele existenţei sufletului. Sunt o multime. Doar cei care nu vor să le vadă, nu le văd. Cert este că ,,moartea cerebrală,, nu este moarte adevărată şi prelevarea de organe de la astfel de oameni e un fel de crimă poleită umanitar.

Fireşte că omul aflat în ,,moarte cerebrală,, va muri la un moment dat, dar este dreptul lui să moară atunci când i se sfârşesc zilele. Chiar şi în suferinţa aceasta ultimă, Dumnezeu a pus un scop.

Donarea de organe trebuie să fie un gest jertfelnic şi asumat, doar aşa este jertfă pentru viaţa aproapelui. Fără această jertfă, donarea de organe devine doar parte a unui trafic de organe bănos şi cu scop comercial. Aşa se face că prin acordul prezumat statul are gratis la dispoziţie o materie primă care pe piaţa internaţională costă foarte mult. Şi, de aceea, în acest trafic nu mai e nimic creştin, nici vorbă de jertfă. La fel cum necreştină este şi dorinţa de a trăi cât mai mult, nelimitat dacă se poate, chiar şi cu organe luate pe baza acordului prezumat.

Contemporanii noştri nu sunt împăcaţi cu ideea de moarte.
Dar să ştiţi că aceia care nu sunt împăcaţi cu moartea, nu sunt împăcaţi nici cu viaţa, oricât de mult ar trăi. Iar acela care nu este împăcat cu viaţa, nu este împăcat cu Dumnezeu. Iar acela care nu este împăcat cu Dumnezeu nu se va mântui, oricâtă jertfă ar face.

Foto: Moartea, pictură pe lemn.

Pentru mai multe date vedeţi şi Petru Molodeţ, Vrem sau nu vrem, cardul de sănătate ne transformă în donatorii propriilor organe, Familia Ortodoxă, nr. 23, 20 decembrie 2010, p.29-34.

PLEDOARIE PENTRU COPII NĂSCUŢI ŞI NENĂSCUŢI

Uneori ascult muzica rasta pentru ca are mesaj. Nu ştiu câte vedete internaţionale sau româneşti aleg să cânte pe marile scene ale lumii pledoarii pentru copii născuţi şi nenăscuţi şi aceasta în plină politică internaţională de scădere prin toate metodele (planning familiar, avort etc.) a populaţiei.

Unul dintre hiturile lui Damian Marley pe anul 2010 a fost FOR THE BABIES având ca refren pe lângă ,,dragostea mamei e sacră,, şi acela că mamelor şi copiilor trebuie să le oferi întotdeauna dragoste şi protecţie.

DOI OAMENI ŞI DOUĂ CULTURI

In după-amiaza zilei de Ajun la TVR Cultural s-a derulat o emisiune-document al cărei invitat a fost Grigore Leşe. Gazda emisiunii, Horia Roman Patapievici. Subiectul: colinda românească. Din capul locului trebuie spus că subiectul acestui articolaş nu este HRP ci Grigore Leşe şi cultura care a vorbit prin el. Găzdoiul avea ochii căscaţi, uneori brăzdaţi de o pală de invidie, incapabil să intre în hora vorbelor de duh, limitându-se la câteva întrebări jenant de banale.

Dar cum stăteau ei acolo în decorul acela livresc păreau întruchiparea a două lumi diferite, a două culturi antagonice.
La masă se afla gesticulând, cântând, vorbind, punând întrebări la care tot el răspundea un ţăran adevărat. Un om viu. Pentru că asta este performanţa lui Grigore Leşe, de a fi studiat ţăranul până a devenit una cu el. Venise cu doi colaci şi o corindă din lemn, îmbrăcat în straiul popular de zi cu zi, cu cămaşă albă şi pălărie neagră cu boruri late şi tari. Şi băţul şi colacii au închipuit o întreagă teomahie, au mărturisit despre zvârcolacul devenit colac, au povestit prin graiul lui Grigore despre tainele lumii dezvăluite ritual, la un timp anume, prin înţelesurile colindelor. Aşa am înţeles cu toţii cât de adânci sunt rădăcinile colindelor şi cum fructele lor ne pot hrăni şi azi. Că spoiala din zilele noastre nu mai e colindă, fie chiar şi interpretată de copii.

HRP parcă era şi nu era. In cazul lui nu poţi vorbi de existenţă. Are acelaşi aer tot timpul, suficient şi monoton ca o plăcintă. Omul nu are nerv. Se mai adaugă şi platitudinea vestimentaţiei, studiată, asortată, în culori şterse, cu un pulover întotdeauna peste cămaşă, cu freza mereu pe stânga. Vai! Nu e genul meu. Nu ştiu de ce, probabil aşa era formatul emisiunii, stătea moţ în capul mesei.

Intre ei nici un dialog. De aceea spun că e vorba de două culturi antagonice pentru că scopul lor e diferit.
Scopul culturii tradiţionale este păstrarea nealterată a tainelor descoperite la începutul veacurilor, a înţelepciunii revelate dar şi moştenite din neam. O comoară nu de divertisment, cum credem azi, ci de zidire. Nu degeaba Leşe a încheiat cu un colind al Meşterului Manole. Pe aceste taine şi cu înţelepciune se poate zidi omul, se poate sfinţi timpul, se poate restaura întreaga omenire. Aşa se face că la întrebarea pe care Grigore a adresat-o repetat: Spune-ţi, domnule Patapievici, noi ce zidim azi? a primit un răspuns alături: ,,Să rămânem pe această emoţie,,.

Răspunsul este edificator însă pentru cultura intelectualistă al cărui scop este căutarea de dragul căutării, a emoţiei că ai mai găsit ceva dar nu ce trebuia, prilej ca să o iei de la capăt. Pentru că ei nu caută să afle adevărul ci ca să găsească idei, opinii, aiureli. Cultura intelectualistă nu mai este interesată de adevăr, de cale, ci de căutare. Aşa se face că au reuşit să înmagazineze biblioteci întregi de nimicuri, de teorii fără subiect, de opinii fără argumente, de idei fără teorii. Pentru ei chiar şi Dumnezeu e un subiect de căutare. Il caută în vorbele altora. Dar ca să descopere o Persoană trebuie să pornească de la premisa că aceasta există. Or, aceasta ar pune capăt căutării. Ar rămâne fără obiect de activitate.

Toate magaziile de vorbe pălesc însă în faţa unui ţăran autentic. Ce s-ar fi întâmplat dacă ţăranul şi cultura tradiţională nu ar fi fost distruse sistematic de comunism? Am fi fost cu totul alţii. Dovadă că generaţia interbelică trăită în apropierea ţăranului român a reuşit să se salveze în istorie. Toţi împreună şi fiecare în parte au făcut istorie. V-aţi gândit vreodată de ce? Nici un intelectual din perioada comunistă nu se ridică la înălţimea celui mai slab dintre ei. Şi decadenţa continuă şi azi.

Văzându-i pe cei doi mi-am dat seama de ce între cultura intelectualistă a secolului XX şi cultura tradiţională autentică niciodată nu va putea fi un dialog. Nici nu a fost vreodată. Aşa cum un om se întemeiază pe un suflet, aşa şi o cultură se fundamentează pe cunoaşterea unui set de valori imuabile, capabile să confere omului trecător un loc în Universul creat de Dumnezeu. In toate culturile autentice Dumnezeu are locul crucial. Cultura creştină este prin excelenţă cultura Duhului Sfânt!

Culturile fără Dumnezeu, nu există! Poate credeţi că e o figură de stil. Dar, repet, culturile fără Dumnezeu nu există. E ceva ce este şi nu este. Ca un idol. Semnul unei culturi adevărate este creaţia. Aceasta formează oameni adevăraţi, vii, creatori. Semnul unei culturi adevărate este că există în oameni, se manifestă prin ei, le conferă personalitate.

Cultura care există în biblioteci şi nu formează oameni adevăraţi, nu e cultură. E o activitate oarecare.

A DOUA ŞANSĂ. CRĂCIUNUL

Ne bucurăm de câte ori un copil dezavantajat de viaţă are şansa de a o lua de la capăt cu sprijinul celorlalţi. Uităm însă că noi toţi am primit a doua şansă prin Hristos.

De multe ori zicem: dacă aş mai avea o viaţă sau dacă aş putea să o iau de la capăt aş şti ce am de făcut.

Uităm mereu însă că nu timpul, mult sau puţin, lipsurile sau netrebnicia vremurilor ne influenţează viaţa ci pur şi simplu vârsta noastră spirituală, profilul nostru duhovnicesc este cel care marchează alegerile noastre, bune sau rele. Chiar şi dacă Dumnezeu ne-ar mai da o viaţă există riscul ca erorile, alegerile greşite să se repete.

De aceea, în marea lui iubire, Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea naşterii a doua oară, adică a naşterii duhovniceşti. Iar începutul acesteia este Naşterea Domnului.
Prin Hristos ne naştem a doua oară, putem lua viaţa de la capăt, creştem duhovniceşte de la pruncie până la bătrăneţe.
De Naşterea Domnului serbăm într-un fel naşterea în Hristos a fiecăruia dintre noi.

Vă doresc să aveţi un Crăciun duhovnicesc plin de bucuria celei de a doua şanse.
LA MULŢI ANI!

DIN ISTORIA SECRETĂ A ZILELOR NOASTRE

UN RAPORT SECRET AL GENERALULUI IULIAN VLAD DESPRE REORIENTAREA RELAŢIILOR URSS-SUA IN VEDEREA REDEFINIRII SFERELOR DE INFLUENŢĂ, DEZIDEOLOGIZAREA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE ŞI CREAREA UNEI AŞA NUMITE CASE COMUNE EUROPENE.

1 decembrie 1989

Raport olograf, exemplar unic, semnat şi parafat de generalul colonel Iulian Vlad – şeful DSS -, adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, privind problemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de la Malta, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.

Nr. 0075/989
STRICT SECRET

Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:
1. În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale.
- Este de aşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor de confruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor.
- Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.
- Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurarea transpunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarea relaţiilor internaţionale“ şi crearea aşa-numitei „case comune europene“.
- În acest context, se va aborda şi problema existenţei celor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă o anumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europa de Est.
- În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilor guvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni să fie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrate în „procesul de integrare europeană“.
- Ambele părţi se vor pronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să aloce mai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUA să diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi.
Este posibil ca, în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduce efectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurile similare adoptate unilateral de URSS.
- Pe planul relaţiilor bilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentru sprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelor sovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură a mecanismelor economiei de piaţă.
- Pe lângă solicitarea expresă de ajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de către URSS a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şi pentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie.
Mai multe la ZIARIŞTI ONLINE

Luptatorii anticomunisti cer anularea deciziei CNA de sanctionare a realizatoarei tv, Eugenia Voda

Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti isi exprima deopotriva indignarea si ingrijorarea cu privire la sanctiunea acordata de CNA la adresa TVR1 si a realizatoarei emisiunii “Profesionistii”, d-na Eugenia Voda, in legatura cu afirmatiile d-lui Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu.

Un astfel de act, pe care noi il consideram neprocedural si abuziv, este cu neputinta de imaginat la 21 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, cand, cu pretul sangelui varsat de tineretul sau, poporul roman si-a castigat Libertatea, concept care include si libertatea de expresie. Dupa cum, de neconceput consideram ca este indrazneala cu care, semnatarii scrisorii de protest, care se erijeaza in aparatori ai intereselor etniei evreiesti din Romania, inteleg sa-si manifeste public comportamentul abuziv, purtator al unor reminiscente de natura totalitara.

Acesti domni trebuie sa stie ca, prin sacrificiile facute in inchisorile si lagarele comuniste, in rezistenta armata anticomunista, precum si in timpul Revolutiei din decembrie 1989, neamul romanesc si-a castigat Libertatea, iar principiile pluralismului, libertatii de expresie si statului de drept, sunt cuceriri la care nu are dreptul sa atenteze nimeni, indiferent cine ar fi.
Continuare la Apologeticum

CUM DEVALIZEAZA CLIENTELA POLITICA BANUL PUBLIC

Ioan Piso, directorul general al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, a dat publicității astăzi o scrisoare în care prezintă o afacere care urma să coste statul român, în plină criză economică și socială, nu mai puțin de 11 milioane de euro. Este vorba despre inițiativa fostei conduceri a MNIT, care urmărea amenajarea „unui spațiu expozițional modern, cu camere specifice fiecărei epoci”.

Dar să vedem ce spune actualul director al instituției, informații pe care le vom completa cu declarații făcute pentru Gazetino de surse informate despre afacere.

● În 14 iulie 2009, șefa secției de relații cu publicul a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj a întocmit un referat de o pagină despre nevoia unui proiect de amenajare a unor expoziții cu exponatele muzeului. Referatul se încheia cu precizarea că ar fi nevoie de 11 milioane de euro. Suma nu se fundamentează pe nimic: nici deviz, nici identificarea unor lucrări similare.

● Două zile mai târziu, pe baza referatului, directoarea muzeului, Viorica Crișan, cere ministerului Culturii 11 milioane de euro pentru amenajarea expozițiilor.

● Pentru „alegerea” firmei care să realizeze proiectul de expoziții s-a recurs la un „concurs de soluții”. Concursul de soluții a fost anunțat public în 16 noiembrie 2009, iar ca termen limită a fost fixată ziua de 20 noiembrie 2009, adică în patru zile în loc de 52, cât prevede legea. S-a prezentat o singura firmă, Artex Services International SRL, care a cerut pentru această lucrare – da, ați ghicit! – 11 milioane de euro.

● Alte trei zile mai târziu, Muzeul înființează o comisie de negociere a prețului, formată din zece angajați ai instituției, care să „negocieze” cu prestatorul. În procesul verbal încheiat că „în urma negocierii, oferta financiară depusă de Artex scade până la suma de 11 milioane de euro, fără TVA”. De la cât scade, documentul nu mai precizează.

● Ministerul Culturii, cel care trebuia să suporte cheltuielile, nu a răspuns niciodată cererii din 16 iulie 2009 de a finanța amenajarea muzeală care urma să coste 11 milioane de euro. În ciuda acestui fapt, ministerul avea să semneze contractul cu prestatorul, pentru ca în luna decembrie, să onoreze primele facturi emise de Artex.

● În 8 decembrie 2009, firma a emis o primă factură de 4 milioane de lei pentru „conceptul expoziţional”; sunt cuprinse relevee, simulări, măsurători, fotografieri etc., pe care nu le-am văzut nimeni.

● Până în 29 decembrie 2009 au mai fost eliberate facturi de 2.544.000 de lei pentru „conceptul expozițional” și 395.565 de lei pentru „dezafectarea expoziției existente”. S-a ajuns în cele din urmă la un total de 7 milioane de lei. Dintre aceștia, 6,5 milioane au fost plătite pentru „conceptul expozițional”, materializat într-un album de 105 pagini.

● Acest album a fost însă realizat pe baza conceptelor oferite de experții muzeului, care fuseseră în prealabil solicitați să-și exprime propria viziune pentru realizarea expoziției. „Mai târziu am aflat”, a declarat unul dintre angajații muzeului, „că fiecare pagină pe care am scris-o la solicitarea lor, și care a fost preluată de firma prestatoare cu copy-paste, fără a schimba nimic, valora mii de euro”.

● Paranteză. Între timp, printr-o sentință judecătorească, fostul director al MNIT, prof. univ. Ioan Piso, este repus în funcție. Începând din 2006, profesorul Piso este demis în mai multe rânduri de către Ministerul Culturii, revenind de fiecare dată la muzeu prin apelul la intervenția justiției. (Avatarurile lui Piso, demiteri și repuneri repetate în funcție, s-au soldat cu obligarea ministerului la plata unor despăgubiri impresionante, pe care tot cetățeanul român le plătește. Dar asupra acestui subiect vom reveni.) Reîntors la începutul acestui an, Piso cere un audit intern, care dezvăluie o parte din cele prezentate mai sus.

● În cursul acestui an, ministrul Culturii îl informează pe directorul Piso că nu mai există bani pentru continuarea proiectului. Totuși, în decembrie 2009, ministerul a onorat, fără niciun comentariu, facturi în valoare de 1,7 milioane de euro.

Ce spun sursele mele. Banii, incredibil de mulți, care urmau să fie sifonați din bugetul Culturii prin intermediul acestei investiții, s-ar fi reîntors la București. Fosta conducere a muzeului a cedat neașteptat de ușor în fața presiunilor reale făcute de minister – căci de acolo a pornit inițiativa –, iar recompensa s-ar fi materializat în renovarea unei vile. Bănuiți și dumneavoastră a cui vilă.

Fosta directoare, Viorica Crișan, se apără și contestă aspectele penale ale acestei afaceri. Domnia sa dă vina pe Ioan Piso, pe care îl acuză că ar vrea să distrugă proiectul. De altfel, Crișan îi impută lui Piso tot felul de chestiuni secundare sau fără legătură cu afacerea, fără a lămuri aspectele importante ale cazului, temeinic documentate însă de către Parchet.

Două concluzii:

● Numirile în fruntea unor instituții publice pe criterii politice, instalarea clientelei politice în posturi importante slăbește rezistența structurilor manageriale la tentațiile corupției. Dacă muzeul clujean ar fi avut un manager capabil, sigur pe capacitățile și meritele lui profesionale, tentativa de devalizare a banului public dirijată de la centru prin intermediul unor instituții din provincie provincie ar fi fost mai puțin probabilă.

● Corupția nu cunoaște impedimente nici în vremuri de austeritate. Afacerea a debutat în toamna anului trecut, în plină criză economică. Niciunul dintre cei implicați nu pare să fi avut nicio reținere în a angaja cheltuirea unor sume imense de banul public. Doar epuizarea bugetului ministerial a reușit să pună capăt afacerii.

S. G. Mărghitaș

Sursa: http://gazetino.wordpress.com/2010/12/08/cum-devalizeaza-clientela-politica-banul-public-studiu-de-caz-muzeul-national-de-istorie-a-transilvaniei-din-cluj/

Nota mea>
Am de făcut doar două remarci.
Prima legată de persoana d-lui Piso pe care l-am admirat pentru intransigenţa profesională manifestată în cazul Roşia Montană (cam de atunci i se trag toate ponoasele) dar nu l-am înţeles niciodată de ce în mulţii ani de directorat pe care i-a avut nu a reorganizat expoziţia de bază care trebuie să recunoaştem era învechită şi nu punea deloc în valoare uriaşul patrimoniu de care se bucură instituţia.

A doua remarcă este legată de cazul în sine. Muzeul Transilvaniei are un mare număr de specialişti care ar fi putut elabora tematica expoziţiei de bază cu atât mai mult cu cât erau singurii care cunoşteau patrimoniul muzeal. Proiectul firmei de design şi amenajare expoziţională porneşte de la tematica elaborată de specialişti, de la lista pieselor propuse spre expunere selectate tot de ei, de la proiectul conservatorilor şi nu în ultimul rând tot de la viziunea lor asupra evenimentelor istorice prezentate în expoziţie. Prin urmare firma de design nu face decât să dispună într-o manieră estetică piesele şi informaţiile oferite de specialiştii muzeului. Aşadar suma cerută de firma în cauză este nejustificată şi exorbitantă.