VREMURI GRELE? POVEŞTILE MORŢILOR ŞI IDEOLOGIA DE GEN

Am o profesie binecuvântată. Din când în când, printre altele, mai descopăr câte un mormânt. Pentru arheologi, mormintele sunt mană cerească, un bagaj de informaţii istorice inedite şi uneori extrem de interesante în condiţiile în care izvoarele scrise lipsesc pentru epoci sau culturi întregi. Oasele umane din toate timpurile şi epocile istorice ne-au adus date despre cauza morţii individului, bolile de care suferea, alimentaţia, talia, cum arătau fizic, etc. Datele despre genul individului  (masculin sau feminin) au permis istoricilor să elaboreze studii de demografie istorică, despre incidenţa anumitor boli la femei sau bărbaţi, despre munca femeilor etc. De pildă, s-au făcut determinări  de gen  inclusiv pe oseminte incinerate, dat fiind că anumite culturi practicau incineraţia. De pildă într-o necropolă slavă, s-a constatat că femeile avuseseră o  muncă foarte grea, muncind probabil în pădure, la căratul lemnelor,  alături de bărbaţi.  Ne place sau nu, genul ne este scris în oase, face parte din firea noastră, cum spuneau bătrânii.  Sexul nu se alege, îl avem scris în codul genetic . Fără determinările de gen, istoria noastră ar fi mai săracă.  Congresele şi conferinţele de arheologie funerară  de pe tot mapamondul au prezentat întregii lumi omul istoric, la propriu.

Ce mă doare?

Dacă Preşedintele nu aprobă legea iniţiată de Parlament conform căreia genul este egal cu sexul, atunci există riscul să nu se mai facă studii  privind genul scheletelor din mormintele istorice. Există deja un precedent. Inainte de cel de-al doilea război mondial, antropologii elaborau nişte interesante studii cu privire la rasele umane. Doar nişte politruci cum au fost naziştii au putut gândi ideologia rasei superioare. Nici un antropolog serios nu ar fi putut susţine că există rase superioare şi inferioare. Ei bine, naziştii au pierdut războiul, dar consecinţele ideologiei naziste au avut urmări. Studiul raselor a fost aproape abandonat. Pentru istorici este o mare pierdere, pentru că în vremurile istorice, când comunităţile erau oarecum izolate, trăsăturile rasiale erau mai bine păstrate decât azi. Istoricii ar fi putut urmări pe baza lor migraţiile şi consecinţele lor.  Chiar dacă în ultimul timp, reconstituirile faciale ne ajută foarte mult, totuşi cuvântul antropologilor ar fi fost  definitoriu.

Inteligenţa emoţională

In zilele noastre trăiesc unii care susţin că genul este o alegere, ţine de comportament şi nu are legătură cu sexul.

Dar există o  ştiinţă care ne arată  că învăţătura pe care o dăm copiilor poate modifica radical comportamentul şi preferinţele lor  şi anume  psihologia, mai precis domeniul inteligenţei  emoţionale. Tehnologia actuală a permis studii care au arătat că gândurile noastre nu sunt vorbe goale, ci pot modifica materia. La experimentul prin care s-a demonstrat că gândul modifică materia a asistat pe lângă mari oameni de ştiinţă, inclusiv Dalai Lama. Dacă în mintea copiilor noştri punem gânduri confuze cu privire la orientarea sexuală, se pot produce blocaje la nivelul trupului şi cu timpul vor deveni confuzi. Mă gândesc aici la împăratul Nero care la nunta lui, la care au asistat toţi demnitarii Imperiului Roman, s-a îmbrăcat în mireasă şi s-a măritat cu un însoţitor de-al lui, cerând zestre senatului roman. In acel moment, mulţi senatori bătrâni au văzut moartea împărăţiei romanilor. Crimele împotriva creştinilor, a propriei sale mame dar şi a unor mari personalităţi cum ar fi filosoful Seneca, au fost explicate atât de contemporani cât şi de unii istorici prin nebunia lui Nero.  Nu ştiu dacă a fost sau nu nebun, dar cu siguranţă a fost un tânăr confuz, a confundat planul personal cu cel politic, puterea cu abuzul, funcţia cu plăcerea. Şi-a cultivat doar drepturile, fără obligaţii. A fost răsturnat de revolta guvernatorilor şi declarat pericol public de către Senat, s-a sinucis la doar 30 de ani. Povestea lui Nero arată că chiar şi un tânăr bine crescut şi educat poate cădea pradă confuziilor de orice fel.

Ce ne spune Arci?

L-am numit Arcibald şi îl alintam Arci. Era singurul schelet găsit într-o groapă  imensă, boltită ca o catacombă, adâncă de 2,50 m. Era aşezat pe fundul gropii cu faţa în jos, capul la nord şi picioarele la sud. In creştetul capului avea o gaură largă  lăsată de un pumnal şi pe osul perietal  se păstrau urmele unei lovituri puternice. Este clar că nu murise de moarte bună. De când i-am văzut oasele, mi-am zis că trebuie să fi fost bărbat şi i-am dat un nume de războinic. Locul şi felul în care fusese îngropat, pământul din groapă, lipsa oricărei piese de inventar, nici măcar un ciob  de cană,  arătau că fusese la un moment dat considerat un blestemat. Mai mult chiar, şi acum după o mie de ani, din mormântul lui ieşise o mulţime de viermi ciudaţi care nu s-au împrăştiat ci ordonaţi într-o  coloană lungă s-au dus spre apus. Toată echipa am văzut cu mirare deplasarea ordonată şi grăbită a micilor vietăţi negre, cu capul rotunjit şi coada ascuţită. Aşa ceva nu mai văzusem  în viaţa mea. După care am ajuns la nivelul scheletului şi am constatat că mai erau nişte viermi care se ţineau scai de oase cu tot efortul meu de a curăţi perfect oscior cu oscior. Chiar şi peste câteva luni, la analizele antropologice, câţiva erau tot acolo. Obraznici!

In fine, determinările antropologice au arătat că fusese un bărbat de 27 de ani, de talie medie, 1,75 m şi care suferise de o boală ciudată şi în zilele noastre şi anume noduli Schmorl pe coloana vertebrală.  Boala a fost descoperită cu aproape 50 de ani în urmă.  Ei, bine, Arci ne-a dovedit că boala exista şi în urmă cu 1000 de ani şi pe vremea aceea probabil fusese considerat un blestemat, dovadă ritualul specific în care a fost îngropat. In zilele noastre boala este tratabilă dacă este descoperită la timp. Antropologul nu a făcut determinări de rasă, deşi pe mine mă interesau foarte mult. Craniul lui avea unele trăsături specifice şi pe mine mă interesa migraţia turanicilor.  Aşa că nu ştim cărui neam aparţinea.

Toate scheletele au o poveste interesantă, ceea ce dovedeşte că omul este încă o mare taină. Faptul că aceste schelete rămân mii de ani în pământ şi nu se dezintegrează total şi mai mult chiar pot fi analizate antropologic şi genetic este o dovadă că firea trupească este mai mult decât pare. Că nu se poate trece peste limitele trupului nostru.

Foto: Arci privind stupefiat la disputa ideologiei de gen.

 

Consideraţii cu privire la cronologia arheologică şi la datarea aşezărilor medieval-timpurii din Câmpia Bărăganului (secolele VIII-XI d. Hr.).

Vă invit să citiţi mai jos un articol publicat în Orbis Medievalis. Este în format pdf, deci trebuie să daţi clik pe titlu.

Lectură plăcută!

Consideraţii cu privire la cronologia arheologică şi la datarea aşezărilor medieval-timpurii din Câmpia Bărăganului (secolele VIII-XI d. Hr.).

Şi varianta în limba română pentru cei care nu au timp de traducerea în engleză. Dar, din păcate ilustraţia şi tabelele sunt afectate. Deci, tot varianta pdf de mai sus e OK.

Consideraţii cu privire la  cronologia arheologică  şi la datarea aşezărilor medieval-timpurii din

Câmpia Bărăganului (secolele VIII-XI d. Hr.). 

Cuvinte-cheie: metode de datare în arheologie, datare culturală, datare tipologică, statistica ceramicii, datare de eveniment, datare arheomagnetică, datare absolută, datare relativă, cultura Dridu, cultura Primului Ţarat Bulgar, cultura Saltovo-Maiaţk, Câmpia Bărăganului.

 

Câmpia Bărăganului se întinde pe teritoriul actualelor judeţe Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi fiind mărginită la sud şi est de Dunăre, la vest de Mostiştea şi la nord de Buzău. Stadiul actual al cercetărilor ne indică două puncte de dezechilibru. Primul se referă la numărul mare de  aşezări în contrast cu săracia  inventarului. Dar nu se poate absolutiza atâta vreme cât cercetările sunt incomplete în majoritatea siturilor. Al doilea este un dezechilibru de informaţie istorică. Adică, pentru secolele VI-VII pentru care avem documente nu avem descoperiri arheologice şi pentru secolele VIII-XI, deşi avem numeroase descoperiri arheologice, nu avem documente pe măsura descoperirilor (fig.1).

În 15  situri au fost efectuate sondaje, săpături de salvare sau sistematice care  dovedesc prezenţa indubitabilă a unor aşezări[1] (Tabel 1) Dintre acestea, doar în cinci, săpăturile au fost de amploare. Doar într-un singur caz a fost cercetat un nivel de locuire medieval-timpuriu anterior şi anume la Popina Blagodeasca. In trei cazuri s-a constatat că aşezarea medieval-timpurie intersecta aşezări antice, în speţă getice. Acest detaliu stratigrafic trebuie menţionat deoarece s-a constatat că şi în Bulgaria, deci chiar în cadrul fostului Imperiu Bizantin, unde te-ai fi aşteptat la continuitate de locuire, aşezările medieval-timpurii intersectează aşezări tracice.

Aceste aşezări au fost datate prin una sau mai multe dintre  cele patru proceduri pe care le voi detalia în continuare, de la simplu la complex. Majoritatea sunt datate cultural, cel mult tipologic.

1)Metoda culturală a fost aplicată pentru siturile evidenţiate prin periegheze şi încadrate grosso-modă în secolele VIII-XI, pe baza fragmentelor ceramice în special şi menţionându-se de regulă denumirea de cultură Dridu. Este o datare de conjunctură şi prin urmare aceste situri nu pot intra într-un studiu privind cronologia sau evoluţia culturală.

2)Metoda tipologică utilizată  pentru majoritatea siturilor a avut la bază comparaţia inventarului arheologic şi aflarea analogiilor. Atenţia s-a concentrat asupra ceramicii şi artefactelor din metal.  Această procedură a fost aplicată pentru toate siturile arheologice cercetate sistematic dar şi în regim de salvare cât şi pentru descoperiri întâmplătoare. De pildă, cuptorul de olar de la Borcea, o descoperire extraordinară privind producerea ceramicii la nordul Dunării a fost datat în secolele X-XI pe baza unor fragmente ceramice descoperite în jurul cuptorului[2]. Pentru o aşezare cu un singur nivel metoda are rezultate bune. Problemele datării tipologice apar la aşezările pluristratificate. Pentru a surmonta această deficienţă categorisirea şi descrierea materialului ceramic trebuie să fie foarte exactă, ceea ce nu este cazul pentru o bună parte dintre acestea. Procedura căutării analogiilor a fost aplicată diferit. Şi, de aici, ne învârtim în cerc. Astfel unii arheologi au datat siturile din Câmpia Română prin analogie cu altele din acelaşi areal, alţii au căutat analogii şi în alte regiuni ale României şi în fine câţiva au mers cu analogiile în Dobrogea, considerată teritoriu bizantin precum şi în Europa de est până la Don.  Dar acestea sunt excepţii. Majoritatea s-au orientat spre imediata vecinătate. De pildă, o aşezare mare cum a fost cea de la Feteşti-Vlaşca (jud. Ialomiţa) cu 16 locuinţe a fost datată prin analogie cu  Căscioarele (jud. Călăraşi) unde fuseseră descoperite câteva complexe răspândite în cinci puncte, descoperiri datate, la rândul lor, doar prin analogiile  din siturile din Câmpia Română. Aşezarea de la Feteşti oferea o situaţie mult mai complexă decât  Căscioarele şi mult mai multe elemente de datare, dar Căscioarele erau în apropiere şi acurateţea  studiului a impresionat. Aşezarea de la Bucu este datată prin analogie cu Dridu, iar celebra aşezare eponimă este datată tipologic după rezultatele de la Dinogeţia. Datarea după Dinogeţia nu este greşită deoarece se afla la aproximativ 50 km de Brăila care marchează limita de nord a Bărăganului. Brăila avea în trecut drumuri directe atât spre satele de pe linia bălţilor Dunării cât şi spre satele de pe Ialomiţa. Dar Dinogeţia avea o altă istorie, a unei cetăţi, nu a unei aşezări rurale. Aşezările rurale pot fi anterioare cetăţilor, în timp ce acestea din urmă au nevoie de un anumit context istoric pentru a se constitui şi evolua.

Am aplicat şi eu  metoda tipologică căutând analogii pe teritorii culturale extinse. Personal nu pot spune că am fost mulţumită de rezultate. De aceea, am încercat să îmbunătăţesc această procedură prin folosirea statisticii pe categorii de  material ceramic. Statistica este utilizată încă din anii 50 ai secolului trecut în toată lumea arheologică. Am aplicat-o la Vlădeni-Popina Blagodeasca şi am constatat că are rezultate pozitive indicând fără tăgadă complexele arheologice contemporane. Astfel că, chiar  dacă într-un complex se găsesc 100 de fragmente ceramice şi în altul 500, procentele pe fiecare categorie de material ceramic vor fi aproape identice în cazul în care cele două au fost contemporane.

O situaţie deosebită prezintă sistemul defensiv despre care se poate afirma că este o întăritură bizantină cu şanţ şi palisade. Datarea acestuia pe baza inventarului este o provocare. In general datarea fortificaţiilor este dificilă din cauze instrinseci cum ar fi utilizarea temporară, amplasarea în afara aşezărilor, schimbarea funcţionalităţii lor  şi toate la un loc având ca rezultat un inventar arheologic sărac şi împrăştiat.

Ca şi în alte părţi, inventarul sistemului defensiv de la Popina Blagodeasca a fost foarte sărac. Materialul ceramic era foarte fragmentar şi neîntregibil. Am constatat prezenţa a patru categorii: fragmente din pastă nisipoasă specifice evului mediu-timpuriu, fragmente din pastă cenuşie lustruită lucrată la ambele categorii de roată, ceramică lucrată cu mâna şi ceramică din pastă bună arsă oxidant până la roşu provenind de la oale, ulcioare, amfore. Cu excepţia ceramicii nisipoase şi a celei cenuşii lucrate la roata de mână şi care sunt specifice secolelor VIII-X, celelalte două apar în toate epocile istorice de la geţi până în secolul XI.

Pentru aşezarea medieval-timpurie, statistica a fost aplicată pe inventarul fiecărui complex şi apoi s-au făcut comparaţii. In acelaşi fel s-a procedat şi pentru complexele getice. Pentru sistemul defensiv, statistica inventarului s-a efectuat în cadrul fiecărei secţiuni pe care a fost surprins  şanţul.

Statistica efectuată pe inventarul aşezării medieval-timpurii arăta un procent de 50-60% ceramică nisipoasă şi aproximativ 10% ceramică cenuşie şi în medie 20% ceramică roşie ceea ce avea analogii cu alte situri din epocă.

Pentru complexele getice statistica arăta un procent de 70% ceramica lucrată cu mâna. Statistica inventarului sistemului defensiv avea caracteristici unice. Prima constatare a fost aceea că materialul reflectă situaţia stratigrafică. Adică, în zona în care şanţul a fost intersectat de aşezarea medieval-timpurie găsim ceramică medieval-timpurie, în timp ce în zona în care acesta a distrus complexe getice găsim materiale specifice acelei epoci. Incadrarea între epoca getică şi secolul IX este însă foarte largă, de peste o mie de ani.

 

 

    Ceramica

nisipoasă

Ceramica cenuşie Ceramica din pastă roşie Ceramica lucrată cu mâna
1  S. E /2006, 2007 7% 11% 32% 50,4%
2 S. F /2007 20% - 50% 30%
3 SF/2014

Al doilea şanţ

16,31% 11,34% 36,87% 35,46%
4 S G/2011-fossatum 55% 22,37% 21,76% -
5 S I./2013 58% 14,3% 23% 5,5%
6 SG c.11-15, Cas.A53, SK

Al doilea şanţ

48,55% 15,89% 20,52% 15%
7 SH /2012,2013 50,12% 13,88% 23% 12%
8 SM,

c 5-9/2016

Fossatum

47,24% 15% 10,23% 26,27%

A doua constatare care ne ajută mai mult la încadrarea cronologică este procentul mare al ceramicii cenuşii şi ceramicii din pastă roşie. Procentul este mult mai mare decât în aşezările medieval-timpurii şi decât în cele getice. Adică ceramica cenuşie are o medie 15% (între 11-22%)   iar ceramica roşie are o medie de  30% (procente între 10-50%). Cu alte cuvinte în aceste categorii trebuie să fie şi ceramica specifică perioadei de timp în care a funcţionat sistemul defensiv.  O perioadă în care s-a folosit ceramică din pastă roşie şi din pastă cenuşie şi acest lucru ne conduce spre secolele VI-VII d. Hr. Dacă acestei ipoteze adăugăm şi criterii de tipologie cum ar fi: fragmente ceramice lucrate cu mâna de la vase tip castron cu buza uşor invazată sau lucrate din pastă cu nisip şi calcar atunci încadrarea cronologică începe să se confirme[3].

Dar încadrarea tipologică nu s-a oprit aici. Am încercat o datare a tipului de sistem defensiv.  Pentru aceasta m-am documentat asupra tuturor categoriilor de sisteme defensive cu şanţuri. Tratatele militare bizantine descriu  zece tipuri, dintre care doar în trei cazuri se foloseau valurile. Acest lucru este foarte important pentru că în literatura arheologică românească se pune accentul pe val şi mai puţin pe şanţ.  Prin urmare în cele mai multe cazuri se foloseau şanţuri şi palisade. Şi demn de reţinut că doar bizantinii foloseau şanţurile în epocă. Persanii foloseau doar şanţurile tranşee din timpul luptelor. Celelalte  populaţii nu foloseau şanţuri. Detaliile preţioase oferite de strategii bizantini mi-au sugerat ipoteza că  sistemul defensiv este o întăritură ridicată în teritoriul inamic sau la periferie în vederea sau chiar în timpul desfăşurării unui conflict militar[4].

 

3) Metoda topostratigrafică a fost aplicată doar pe siturile cercetate sistematic în care s-a constatat intersectarea repetată a complexelor arheologice. Metoda indică doar evoluţia unei aşezări, cronologia fiind stabilită tot pe baza tipologiei inventarului. De regulă, arheologii consideră că intervalul cronologic dintre două niveluri poate fi de un secol. Astfel că, dacă există un nivel de secol IX-X datat tipologic, un complex care îl  intersectează va fi datat într-un nivel de secol X-XI. Procedura poate da erori, aşa cum arăta şi Eugenia Zaharia. Una dintre cele mai bune încadrări topostratigrafice a fost realizată pentru Capidava de regretatul Radu Florescu şi se bazează în special pe secvenţe stratigrafice[5], o procedură destul de costisitoare. Datarea topostratigrafică a fost dificilă şi pentru Dinogeţia deoarece nivelul cel mai vechi de locuire feudal-timpurie a deranjat nivelul romano-bizantin, iar nivelurile mai noi de locuire medieval-timpurie au deranjat nivelurile mai vechi. Intersectările au făcut ca multe piese să ajungă în poziţie secundară. Apoi, aşezarea medieval-timpurie se afla pe o suprafaţă denivelată care făcea ca adâncimea la care apar materialele să fie relativă[6]. Totuşi datarea topostratigrafică are o oarecare siguranţă atunci când se intersectează două categorii de complexe total diferite cum ar fi necropola care suprapune o aşezare. Stratul de cultură de la Vlădeni-Popina Blagodeasca este destul de subţire având o grosime între 10-25 cm fiind mai consistent în zona complexelor. Dacă la Blagodeasca ar fi avut loc o singură săpătură de salvare pe o suprafaţă restrînsă concluzia ar fi fost că ne aflăm în faţa unui singur nivel. In realitate numărul mare de intersectări ale unor complexe diferite: bordeie tăiate de cuptoare menajere şi gropi de bucate, palisade tăiate de bordei şi gropi ne-au dus la concluzia că au fost trei niveluri diferite. In concluzie, situaţia topostratigrafică ne ajută la stabilirea unei evoluţii a aşezării şi a unor evenimente, mai puţin la datarea în sine.

4) Metoda istorică sau de eveniment a fost utilizată în special în cetăţile bizantine din Dobrogea. Două realităţi istorice mari au fost datate printr-un eveniment istoric. Apariţia şi dezvoltarea cetăţilor din Dobrogea a fost legată de revenirea bizantină la Dunărea de Jos din anul 971. Incetarea vieţuirii în majoritatea aşezărilor rurale din cultura Dridu a fost explicată prin migraţia pecenegilor. Eugenia Zaharia  ca şi Maria Comşa au legat încetarea vieţuirii în aşezarea de la Dridu ca şi a întregii culturi de invazia pecenegilor de la începutul secolului al XI-lea. Datele vehiculate în literatura de specialitate  au fost 971 şi 1025 legate de bizantini şi cele aproximative legate de invazia pecenegă. Observăm însă că  aceste date au o relevanţă şi se pot regăsi în situaţia arheologică din Dobrogea. Pentru Câmpia Bărăganului par să nu aibă nici o relevanţă pentru că aşa cum vedem din tabelul de mai jos toate aşezările au ca numitor comun secolul X. Unele îşi încetează existenţa în prima jumătate a secolului al X-lea în timp ce altele îşi încep existenţa în a doua jumătate a aceluiaşi secol.  Această situaţie este oarecum paradoxală deoarece contravine scenariului stereotip acceptat de istorici şi arheologi conform căruia o perioadă de acalmie politică favorizează stabilitatea şi dezvoltarea aşezărilor. Secolul X nu a fost o perioadă de acalmie politică, ba dimpotrivă. Inceputul secolului a fost marcat de domnia lungă de 34 de ani şi războinică a ţarului Simeon al Bulgariei, iar a doua jumătate a secolului de prezenţa pecenegilor la Nordul Mării Negre şi coborârea lor spre Dunăre până în faţa cetăţii Dristra. Prin urmare ne întrebăm. Or, situaţia politică nu a a avut nici un efect asupra locuirii din Câmpia Bărăganului, ori o parte din aceste datări sunt greşite? Este posibil să fie datate doar în secolul IX, urmând ca în secolul X viaţa lor să capete o altă întorsătură. Dacă ar fi analizăm istoria politică a zonei, o perioadă de linişte a fost mai degrabă în secolele VIII şi IX când Imperiul Bizantin se afla în relaţii bune cu Imperiul Khazar. Doar slăbirea khazarilor a permis pecenegilor să ajungă la Dunăre.  Prezenţa pecenegilor însă nu înseamnă doar războaie şi distrugeri vizibile în cetăţile bizantine. Iniţial, aceştia voiau doar securizarea traseelor specifice modului de viaţă de mari crescători de vite. Din punct de vedere arheologic aceste schimbări politice se citesc în  cultura materială a unei zone. Intr-un studiu dedicat ceramicii din a doua jumătate a secolului al IX-prima jumătate a secolului al-X-lea de la Dunărea de Jos am remarcat diversitatea fără precedent a acesteia în privinţa pastei, decorului şi tehnicii. Această diversitate am considerat-o rodul unei evoluţii culturale pozitive, a unei maturizări[7]. Dar, poate fi şi rezultatul unor amestecuri culturale insuficient studiate.

In altă ordine de idei, în datarea sistemului defensiv de la Vlădeni-Popina Blagodeasca am încercat să ne orientăm spre un eveniment militar. In epoca respectivă în Câmpia Bărăganului au avut loc  două evenimente militare. Primul s-a desfăşurat în 594 şi este vorba de campania lui Priscus împotriva unei populaţii de la nordul Dunării considerată a fi sclavini. Este vorba de episodul comandantul Priscus împotriva  căpeteniei Ardagast şi regelui Musocius. Războiul a durat din primăvară până în toamnă, s-a încheiat cu victoria bizantinilor şi a prilejuit răscoala soldaţilor împotriva împăratului Mauricius care le ceruse să ierneze la nordul Dunării. Soldaţii au refuzat motivând răutatea locuitorilor şi frigul de nesuportat. Al doilea este legat de prezenţa bulgarilor în 684 în Onglos. Deşi localizarea Onglosului este o dispută neîncheiată, noi am propus localizarea lui în zona Platoului înalt al Hagienilor, o ciudăţenie geografică aflată în mijlocul stepei[8]. Personal suntem înclinaţi spre cel de-al doilea eveniment. Prin urmare,  pentru sistemul defensiv am corelat metoda tipologică după inventar şi după tip de fortificaţie cu datarea de eveniment

 

5. Metode interdisciplinare moderne inspirate de tehnologia contemporană

Metoda arheomagnetică de datare a fost aplicată în situl de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.  Rezultatele au fost publicate deja[9] şi de aceea nu mai insistăm asupra detaliilor, ci doar asupra corelării acestora cu datarea tipologică a ceramicii. Au fost prelevate probe din două complexe, un bordei şi un cuptor menajer,  situate la distanţă de circa 50 m unul de altul. Stratigrafic, cele două complexe se aflau în două niveluri diferite. Bordeiul se afla la baza unui sandviş stratigrafic.  Cuptorul menajer intersecta un bordei cu cuptor din piatră. Tipologic şi stratigrafic bordeiul era datat în prima jumătate a secolului al IX-lea. Cuptorul se data topostratigrafic  în a doua jumătate a secolului al X-lea –prima jumătate a secolului al XI-lea. Opinia mea se baza pe practica arheologică românească de a corela nivelul cu secolul. Determinările arheomagnetice au confirmat datarea pentru bordei. Ultima ardere în cuptorul bordeiului avusese loc în 835 d. Hr.  Insă au infirmat datarea propusă pentru cuptorul menajer cu aproape un secol. Mai precis ultima ardere avusese loc prin 885 d.Hr. Prin urmare nivelul cu cuptoare a urmat imediat nivelului de bordeie fără a mai exista o perioadă de abandon. Dealtminteri acest lucru se vedea şi în stratigrafia sitului unde nivelurile arheologice erau destul de subţiri, precum şi procentul mare de ceramică cenuşie de 20% pe care l-am găsit în cuptorul nr. 12 de pildă, procent apropiat de cel din bordeiul datat arheomagnetic unde era de 15%.

In cele de mai sus am vorbit doar despre aşezări. Acestora se adaugă un număr de şapte necropole şi morminte izolate de inhumaţie, incineraţie sau birituale. Datarea lor a fost efectuată tipologic  pe baza inventarului şi în lipsa acestuia pe baza obiceiurilor funerare, ale diverselor populaţii. Inventarul este prezent într-o mică măsură[10]. De aici, atenţia acordată ritului funerar. S-a considerat că doar populaţia locală de origine daco-romană  şi slavii practicau incineraţia, aceste atribuiri pledând pentru  o datare mai timpurie de secol IX-X. S-a crezut că toţi turanicii practicau inhumaţia şi în bună parte chiar aşa era. Arheologii români nu au luat niciodată în consideraţie faptul că unii pecenegi se incinerau. Era vorba de cei care aveau o credinţă Madjudzi influenţată, credem noi, de credinţele zoroastre ale persanilor şi care ulterior au migrat în Imperiul Bizantin, unde sunt menţionaţi de cronicile timpului[11]. Aceste aspecte  ar prelungi folosirea incineraţiei până la începutul secolului al XI-lea. Alţi pecenegi au fost maniheişti şi se inhumau.

In acest context, în studiul de faţă am preferat să mă refer la aşezări care prin diversitatea inventarului oferă mai  multe criterii de datare.

 

CONCLUZII

 

Ce ar mai fi de făcut? Pentru dezvoltarea bazei cronologiei se conturează două căi: prima a monografiilor de inventar şi a doua a studiilor interdisciplinare în domeniul cronologiei absolute.

I.Cu siguranţă publicarea unor monografii de inventar ar fi foarte utilă problemei cronologiei. Monografiile de inventar ar trebui să pornească de la stadiul lăsat de studiile pe ceramică elaborate de Maria Comşa şi Eugenia Zaharia şi care au fost principala sursă de inspiraţie pentru arheologia Bărăganului pentru multe decenii cu atât mai mult cu cât fiecare pornise de la o abordare diferită. In 1963, Maria Comşa a fixat  şi descris ceramica medieval-timpurie pe o axă cronologică într-un studiu referitor la cultura balcano-danubiană. Studiul este foarte detaliat şi este rodul unei munci costisitoare. Deşi a fost criticat la vremea sa, rămâne totuşi un model de abordare arheologică. Maria Comşa  nu a făcut cronologia materialelor unui singur sit aşa cum au procedat ruşii pentru Sarkel-Belaia Veja şi cum a procedat şi ea mai târziu pentru Dinogeţia, ci a analizat tot materialul ceramic descoperit până la acea dată pe tot teritoriul României, din aşezări aflate în diverse stadii de cercetare.

La baza datării materialului arheologic divers însă au stat podoabele descoperite în patru necropole şi două aşezări, câteva vârfuri de săgeţi şi unele litere slave chirilice. Podoabele şi-au găsit analogii în tezaurele din Rusia, Ucraina şi Moldova precum şi în necropolele avare-târzii şi morave. Cronologia finală a culturii balcano-danubiene se situa din primele decenii ale secolului al-IX-lea până în primele decenii ale secolului al –XI-lea[12]. Incetarea acestei culturi se datora invaziei pecenege. Trebuie să recunoaştem că această încadrare cronologică a influenţat toate datările de mai târziu chiar dacă acest lucru  a fost sau nu recunoscut. Prin aceasta a fost încetăţenită procedura prin care ceramica datează situl şi nu situl, prin multiplele valenţe pe care le oferă, datează materialul ceramic.

Tot în aceeaşi perioadă, Eugenia Zaharia propunea o datare pe care azi am numi-o antropologică adică pornind de la cultură spre cronologie. Demersul domniei sale consta în definirea mai întâi a unei culturi cu rădăcini locale, fixarea acestei culturi în cadrul evenimentelor istorice ale timpului şi anume migraţiile, formarea de state noi, influenţa bizantină aproape permanentă şi în cele din urmă datarea lor[13].  Tot ea separă  valenţa culturală a  materialelor din necropole faţă de cele din aşezări[14]. Insă datarea propriu-zisă a aşezării de la Dridu o realizează la fel ca şi Maria Comşa pe baza ceramicii, mai precis a analogiilor acesteia cu materialele descoperite la Dinogetia şi Păcuiul lui Soare. Prin urmare datarea aşezării eponime este strict tipologică şi rezultatul este o datare în a doua jumătate a  secolului al- X- prima jumătate a secolului al-XI-lea. In opinia Eugeniei Zaharia, cultura Dridu este datată însă mult mai larg, din secolul VIII până în prima jumătate a secolului al XI-lea. Dar despre conceptele culturale  medieval-timpurii am vorbit cu altă ocazie[15].

In acest context, trebuie să ne oprim la datarea Dinogeţiei, o cetate dobrogeană, care a devenit cheia datărilor din Bărăgan şi nu numai. In principiu, la baza datării sitului au fost monedele bizantine descoperite în complexe închise precum  şi corelarea monedelor cu inventarul arheologic al complexelor[16]. Datarea limitei superioare a Dinogeţiei a fost stabilită pe baza monedelor şi a  unor situaţii topostratigrafice specifice. De pildă, bordeiul 38 al fierarului era suprapus de două bordeie din care unul aparţinea nivelului bordeielor incendiate cu vase pe loc din prima jumătate a secolului XI, iar cuptorul de pietre era intersectat de mormântul 26.  Pe podeaua bordeiului 40 se afla un depozit de 100 monede de la Mihail al IV-lea Paflagonianul(1034-1041). Datarea de secol X şi XI era confirmată şi de ceramica de factură rusă, slavă şi bizantină prezentă în aşezare, precum şi de ceramica de factură nomadă a pecenegilor. Limita inferioară  a fost însă stabilită tot pe baza asocierii  ceramicii cu piese cheie cum ar fi monedele, obiectele din metal, ceramica bizantină şi amforele[17]. O nelămurire personală am în legătură cu prezenţa la Dinogeţia a ceramicii Saltovo-Maiaţk care teoretic, pentru regiunea la care ne referim, putea fi datată doar  în secolele IX-X.  Acest lucru vine în contradicţie cu afirmaţia autorilor că nu există un nivel de secol IX-X foarte clar conturat. Explicaţia autorilor că ne aflăm în faţa unei prezenţe târzii a acestei ceramici, presupune că aceasta ar fi evoluat de-a lungul a 200 de ani, aspect ce nu poate fi susţinut, nici măcar prin fenomenul migraţiei. Două sute  de ani pentru dinamica evului mediu-timpuriu înseamnă foarte mult. Mai degrabă credem că ceramica în cauză poate fi legată de  nivelul de secol IX-X puţin studiat şi distrus de locuirea ulterioară şi aceasta ar putea fi limita inferioară a sitului.

Eu însumi am efectuat o repertoriere şi clasificare a materialelor ceramice descoperite în aşezările din sudul României[18] şi am constatat că diferenţele  de pastă sunt foarte mici (deşi pasta stă la baza unei întregi tipologii) ceea ce presupune că nu se poate vorbi de o evoluţie foarte lungă în timp.

Tot monografiile de inventar ar putea rezolva problematica  studiilor comparative cu culturile studii comparative cu culturile arheologice vecine contemporane şi mă refer la cultura khazară Saltovo-Maiaţk şi la cultura Primului Ţarat Bulgar deşi în datarea siturilor arheologice din Câmpia Română şi Dobrogea au fost folosite analogii din ambele culturi. Aceste studii comparative se fac, de regulă, pentru toate culturile contemporane deoarece au menirea de a releva legături culturale, precizări cronologice dar şi identităţi etnice.  In spatele celor două culturi au stat Imperiul Kazar şi Imperiul Bizantin[19], vecine la Marea Neagră şi statornicite  în relaţii bune (între cele două state nu a existat nici un război).

Lipsa unor astfel de  studii, ne-au făcut să ne întrebăm dacă sunt cu adevărat necesare? Răspunsul este afirmativ dacă luăm în calcul factorul geografic. Însă este negativ din perspectiva actuală a cercetărilor. Să mă explic!

Geografic vorbind,  Câmpia Bărăganului  are două drumuri către nordul Mării Negre. Primul pe uscat deoarece aici se  închide culoarul de stepă euroasiatic. Al doilea, pe apă. Bărăganul este mărginit pe aproape 200 km de Dunăre care se varsă în Marea Neagră o ,,mare bizantină,, în acele vremuri. Insă nordul Mării Negre a devenit vulnerabil în zona vărsării Niprului în mare în secolul IX când s-au produs două evenimente notabile. Ruşii au cucerit în 862  Kievul de la kazari  fapt ce le-a permis să coboare  în Marea Neagră şi de acolo să atace Constantinopolul. Pecenegii, după ce i-au împins pe maghiari spre Pannonia în 896,  au ocupat Atelkuzul dintre Nipru şi Nistru, lipsindu-i pe kazari de apărarea pe flancul vestic. Prin urmare, atunci când cultura Saltovo-Maiatk pălea la Nordul Mării Negre, cultura Dridu înflorea în Bărăgan. Câmpia Bărăganului se afla în graniţă şi cu Imperiul Bizantin, pe al cărui teritoriu, în NE Moesiei, s-a dezvoltat ulterior Primul Ţarat Bulgar. Insă Dunărea istorică, aşa cum arătam şi cu alt prilej era o graniţă anevoie de trecut deoarece păstra intactă albia majoră (celebrele mlaştini de la nordul Dunării) care se întindeau pe o lăţime de 4-12 km de la firul apei[20]. Dovadă că Bulgarii după ce s-au aşezat  la sudul Dunării, au rupt legătura cu legendarul Onglos aflat la nordul fluviului. Onglosul  nu mai este menţionat, deşi sursele documentare referitoare la bulgari sunt din ce în ce mai numeroase.

Însă în situaţia concretă, un studiu comparativ este riscant deoarece cele trei culturi au fost studiate pe loturi de inventar provenite din categorii diferite de situri. Cultura Dridu se remarcă printr-un aspect rural, dovedit de o salbă de aşezări rurale. Cultura Saltovo-Maiaţk a fost cercetată pe baza descoperirilor din două cetăţi khazare: Savgar şi Sarkel. Cultura primului Ţarat bulgar a fost cercetată pe baza săpăturilor din cele două capitale ale epocii şi anume Preslav şi Pliska.

Deoarece cultura  khazară Saltovo-Maiaţk este puţin cunoscută în România voi da câteva detalii de cronologie. Cultura Saltovo-Maiaţk specifică Imperiului Khazar a fost descoperită încă din anul 1900, fiind studiată cu mult înaintea celei slave. Ceramica acestei culturi se caracteriza prin asocierea ceramicii nisipoase cu ceramica cenuşie. Situl de la Saltovo a fost identificat ca fiind vechiul oraş khazar Savgar aflat la limita nord-vestică a imperiului. Este vorba de o cetate cu metereze, şanţuri şi ziduri. Au fost studiate mai mult necropolele de inhumaţie din jurul oraşului, peste 700 de morminte, în care au fost identificate antropologic mai multe populaţii şi anume: alani, turci şi protobulgari. Inventarul necropolei reflecta legături comerciale cu Dunărea de Jos, Volga Mijlocie, Crimeea, Caucazul de Nord, China şi India. Şi ca tabloul să fie complet, oraşul se învecina cu patru triburi slave care plăteau tribut khazarilor. Situl a fost datat în secolul IX pe baza a 200 de monede arabe. Lor se adăugau câteva monede bizantine de secol VIII[21]. Monedele provenite din morminte erau perforate. Cultura însă este mai bine cunoscută din săpăturile de la Sarkel, prima capitală a Imperiului Khazar (azi satul Ţimlianskaia).  Au fost descoperite două straturi culturale cu mai multe niveluri care au permis diferenţierea ceramicii Saltovo-Maiaţk de ceramica slavonă, ceramica rusă, ceramica populaţiilor nomade, ceramica de uz comercial, ceramica cu crestături sau aparţinând unor populaţii alane. Cu alte cuvinte şase tipuri ceramice care la un moment dat marchează evoluţia oraşului din anul 800 până în secolul XII. Cercetările au fost completate cu săpăturile din ultimii 50 de ani. Prin urmare faciesul cultural din evul mediu-timpuriu este mult mai complex decât ne închipuim şi prin urmare şi cronologia ar trebui să opereze cu intervale cronologice  mai scurte ca durată.

Opinia noastră este aceea că analogiile culturale se datorează relaţiilor bune bizantino-khazare din secolul IX care au permis negustorilor să călătorească în siguranţă pe teritorii întinse. Că totul se datorează harnicilor negustori sau meşteşugari  o dovedeşte schimbarea faciesului cultural din a doua jumătate a secolului al X-lea, când bizantinii nu mai erau prieteni cu khazarii întăriţi strategic pe Volga, ci erau preocupaţi de pecenegi şi de ruşi, noii vecini înarmaţi de la Nordul Mării Negre.

O altă concluzie  este aceea că raportarea doar la anumite piese fără a ţine cont de contextul politico-social al vremii poate fi riscantă. Analogiile cu cultura Saltovo-Maiaţk ar fi valabile doar pentru secolul IX, mai puţin pentru secolul X când în zonă se impun ruşii. Dau exemplul ceramicii cenuşii din Basarabia datată de colegii basarabeni în secolul X. În Câmpia Română apare în contexte mai timpurii de secol IX-X. Deasemenea, procentul în care această ceramică apare în  Basarabia diferă de la un sit la altul. In siturile din sud atinge un procent enorm de 15-20% în timp ce la Hansca nu depăşeşte 0,22%.[22] Proporţii la fel de mari de 20% întâlnim şi la Ştefan cel Mare-Feteasca (jud. Călăraşi)[23]. Un procent mare de 15% îl găsim şi în bordeiul nr.4 datat arheomagnetic în prima jumătate a secolului al IX-lea de la Vlădeni-Popina Blagodeasca. Şi un procent şi mai mare de 20%  îl găsim la un cuptor menajer din acelaşi sit. Remarcăm însă că, deşi procentul poate fi diferit de la o locuinţă la alta,  în ansamblul aşezării  procentele au  analogii pe spaţii largi. In contrast însă, la Capidava, care deşi susţine existenţa unui nivel se secol IX-X, ceramica cenuşie apare doar în proporţie de 3%[24]. De reţinut că, la Sarkel această ceramică este de doar 5% şi acest lucru ar trebui să ne dea de gândit, dat fiind faptul că Sarkel s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului al IX-lea. In timpul împăratului bizantin Teofil (829-842) d-abia se construia citadela. Prin urmare, procentul mare de ceramică cenuşie indică aşezări mai timpurii, aşa cum susţinea şi regretata Maria Comşa.

 

II. Din cele arătate mai sus reiese că deşi arheologii au făcut eforturi susţinute pentru elaborarea unor datări corecte, totuşi nu a existat un interes aparte pentru studierea cronologiei arheologice ca ştiinţă, adică bazată pe principii şi legi. Nu a fost sesizat faptul că arheologii controlează doar o mică parte din domeniul vast al cronologiei. Partea cea mai spectaculoasă, deoarece ei agaţă într-un arbore cronologic deja schiţat, cultura materială a istoriei, nivelul de civilizaţie. De aceea considerăm că ar fi utilă extinderea bazei de date a cronologiei absolute[25] prin datarea unui număr mai mare de fenomene astronomice menţionate în izvoarele scrise. Astfel că, până la sfârşitul secolului XX, fuseseră repertoriate peste 370 de eclipse menţionate doar în izvoarele medievale[26], din care doar câteva au fost datate. In afară de eclipsele de lună, pe lista specialiştilor în cronologie, intră şi eclipsele de soare, ocultaţiile, poziţia planetelor faţă de soare la un moment dat menţionată în horoscoapele egiptene etc. Să le numim pe scurt fenomene astronomice.  Astfel că ei obţin din documentele istorice un şir de fenomene astronomice pe care le compară cu un alt şir rezultat în urma măsurătorilor de specialitate pe hărţile cerului. Identificarea exactă a fenomenului este însă dependentă de acurateţea descrierii din text, de traducere, de experienţa şi cultura savantului care stabileşte în final datarea, să zicem, a unei eclipse. Aceasta se poate numi cronologia absolută clasică şi este cadrul în care istoricii şi-au fixat reperele. Or, din această categorie, arheologia medieval-timpurie din Bărăgan şi nu numai beneficiază de două rezultate,  în jurul cărora s-a croit o întreagă istorie. Astronomii au datat în anul  968 eclipsa de soare menţionată de Leon Diaconul în opera sa[27]. De acest an istoricii au legat revenirea bizantină la Dunărea de Jos, războiul bizantino- rus care l-a precedat precum şi toată istoria legată de împăratul Ioan Tzimisches (969- 976). Impăratul Constantin Porfirogenetul (912-959) menţionează în opera sa că se află în anul 6640 de la Facerea lumii[28]. Conform cronologiei creştine stabilite de Dionisie Exiguus, cărturarul împărat şi-a scris opera în 952 d. Hr. In jurul acestei date s-a stabilit prezenţa pecenegilor la Dunărea de Jos. Prin urmare, exploatarea filonului astronomic de datare prin elaborarea unor studii interdisciplinare ne-ar oferi puncte noi de datare, mult mai stabile decât datările relative.

 

 

Tabel I. Aşezări medieval-timpurii din Câmpia Bărăganului

 

 

Bibliografie

 
Constantin Porfirogenetul, Carte de Invăţătură pentru fiul său Romanos Constantin Porfirogenetul, Carte de Invăţătură pentru fiul său Romanos,  Scriptores Byzantini,VII, traducere de Vasile Grecu, Bucureşti, Ed. RSR,1971
Comşa 1963

 

Corbu 2019

M. Comşa, Cu privire la evoluţia culturii balcano-dunărene în secolele IX-XI, SCIV, XIV, 1963, 1

E. Corbu, How to establish cultural and chronological data of a stronghold with ditches from Vlădeni-Popina Balgodeasca (Ialomitza county), пресдавб, 8, Велико-Търновоб, 2019, p.355-373

 

Corbu 2018

 

 

Corbu, 2013 a

E. Corbu, Historical and archaeological arguments regarding early- medieval defensive-system from Vlădeni-Popina Blagodeasca (Ialomitza county, România), Пляска-Преслаб, 13, Sofia, 2018

E. Corbu, Historical Danube influence on Early Medieval History, Preslav, 7, p.85-96, Veliko-Târnovo, 2013.

 

Corbu 2013b E. Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca,vol.I, Brăila, Istros, 2013.

 

Corbu 2009 E. Corbu, Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-prima jumătate a secolului al X-lea de la Dunărea de Jos. Consideraţii generale., Vasaria Medievalia, Bistriţa-Cluj-Napoca, 2008, p.127-140.

 

Corbu 2006 E. Corbu, Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu, Brăila, Istros, 2006
Corbu 1997 E. Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Stefan cel Mare, pct. Feteasca (jud. Călăraşi), Pontica, XXX
Corbu, Şuteu 2007 E. Corbu, C. Şuteu, Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu de la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), Arheologia Medievală VI, 2007
Cursaru-Herlea 2016 S. M. Cursaru-Herlea, Ceramica medievală de la Capidava (secolele IX-XI), Muzeul Astra-Sibiu, 2016.
Diacu 2008 Fl. Diacu, Mileniul pierdut, Editura Dacica, 2008.
Florescu-Covacef 1988-1989 R. Florescu, Zaharia Covacef. Stratigrafia Capidavei romane-târzii şi feudale-timpurii, Pontica, 21-22, 1988-1989

 

Крыганов, 2001 А. В. Крыганов,  Верхнесалтовский и Нетайловский  археологические  памятники салтовской културы остатки древнего хазарского города,  Степи Европы в епоху средневековья, Донецк, 2001.
Musteaţă, 2005 S. Musteaţă, Populaţia spaţiului pruto-nistrean în secolele VIII-IX, Pontos, Chişinău, 2005

 

Papasima, Oprea 1984 T.Papasima, V. Oprea, Un cuptor de ars oale din epoca feudală-timpurie, Pontica, XVII,1984

 

Шербак 1957 А. М. Шербак,  К вопрос о языке и писменности печенегов,  Материалы и иследования по археологии СССР, 75, 1957
Ştefan et al. 1967 Gh. Ştefan, M. Comşa, I. Barnea, E. Comşa, Dinogeţia, Ed. Academiei RSR, 1967

 

 

Zaharia 1967

E. Zaharia, Săpăturile de la Dridu, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1967

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



[1] Corbu 2006, 41-43

[2] Papasima, Oprea 1984, 240

[3] Corbu 2019,p.355-373

[4] Corbu 2018, 489-495.

[5]Florescu, Covacef, 1988-1989, 198-247.

[6] Stefan et al. 1967, 196

[7] Corbu, 2008, p.127-140

[8]  Corbu, Şuteu,2007;  Corbu 2013, 154-159

[9] Corbu 2013, p.168

[10] Corbu,2006, p.50-54

[11] А. М. Шербак  1957, p.  372

[12] Comşa, 1963, 119

[13] Zaharia 1967, .97

[14] Idem, 102

[15] Corbu 2006, 5-9

[16] Ştefan et al.1967, p.196-227

[17] Idem, 196

[18] Corbu, 2006, 123-164

[19] Primul Ţarat Bulgar a preluat o bună parte din cultura materială şi spirituală bizantină, lucru dovedit în primul rând de rezultatele cercetărilor arheologice din cele două capitale ale statului.

[20] Corbu  2013,16-25.

[21]  Крыганов 2001, 2, 347- 357.

[22]  Musteaţă, 2005, 75.

[23] Corbu, Pontica 1997,  p.265.

[24] Cursaru-Herlea, 2016, p.262-263

[25] Măsurarea timpului a fost o preocupare a savanţilor şi filosofilor din toate timpurile, însă  cronologia istorică pe care o utilizăm în zilele noastre este o ştiinţă apărută abia în secolul al-XVI-lea. Cu alte cuvinte are un avans de trei sute de ani faţă de  arheologie, timp în care a fost creat un schelet cronologic, un fel de cadru.  Descoperirile arheologice au umplut acest cadru, asemeni pieselor unui puzzle. Trebuie să menţionăm însă că atât fondatorii acestei ştiinţe cât şi cei de azi  nu sunt istorici. Este adevărat că, în afară de Paulus Crusius, profesor de istorie şi matematică la Iena, fondatorii   Joseph Scaliger şi  Dionisios Petavius precum şi Isaac Newton au fost pasionaţi de istorie şi au căutat să lege cronologia de istoria cunoscută de ei până în acel moment (care istorie însă nu implica arheologia). Pe măsura specializării ştiinţelor, măsurarea timpului a devenit domeniul matematicienilor, astronomilor, fizicienilor, specialiştilor în mecanică cerească. Pasiunea lor pentru cronologie nu este dată de istorie, ci de cercetarea corpurilor cereşti. Filolog şi astronom, Scaliger studia calendarele antice, Issac Newton studia poziţia colurelor (cele două cercuri ale sferei cereşti) atunci când s-a lovit de problema cronologiei. Robert Newton studia elongaţia lunii şi în consecinţă trebuia să stabilească cronologia eclipselor de lună de-a lungul istoriei. De reţinut deasemenea că  nu toţi savanţii sunt de acord cu cronologia clasică. Cercetările din ultimul secol par  să îi confirme pe Isaac Newton şi  Nikolai Morozov care, independent unul de altul, au susţinut că  antichitatea  este mai scurtă. Astfel că, se creează din punct de vedere arheologic posibilitatea ca unele culturi să fie contemporane şi nu succesive. Această ipoteză este susţinută şi de unii dintre contemporanii noştri. De pildă cronologia Egiptului antic publicată în 1991 de un grup britanic condus de Peter James arată că aceasta este mai scurtă cu 250 de ani[25]. Nu intrăm în acest subiect, dar reţinem că nici cronologia absolută nu este chiar atât de sigură. In studiul de faţă ne vom referi doar la cronologia tradiţional acceptată aşa cum a fost schiţată de Joseph Scalinger şi completată ulterior şi pe care a fost întemeiată  cronologia arheologică actuală.

[26]  Diacu 2008, 96

[27] Diacu 2008, 10.

[28] Constantin Porfirogenetul 1971, 63.

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE – BUCUREŞTI-23-27 MAI 2017. CONTRIBUȚII IALOMIȚENE

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE –
BUCUREŞTI-23-27 MAI 2017. CONTRIBUȚII IALOMIȚENE

Cu o tradiţie de jumătate de secol, Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Bucureşti, gazde şi organizatori fiind Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Municipiului Bucureşti în colaborare fireşte cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Au avut loc mai multe manifestări: o conferinţă în plen şi deschiderea unei expoziţii avînd ca temă Sarmisegetusa romană, lansări de carte, două mese rotunde şi prezentarea a 138 de rapoarte arheologice pe patru secţiuni. Organizarea a fost la înălţime. Raportele prezentate grupate în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2016, se află deja în format tipărit şi online pe site-ul www.cimec.ro.
Muzeul Judeţean Ialomiţa s-a prezentat cu cinci rapoarte arheologice sistematice prezentate unul pe secţiunea Preistorie (Borduşani), unul pe Epoca Fierului (Piscul Crăsani) şi trei pe Epoca migraţiilor şi Evul Mediu (Crăsanii de Jos, Oraşul de Floci şi Vlădeni-Popina Blagodeasca). Nici un raport pe săpături arheologice preventive şi nici un raport pe evaluări sau supravegheri arheologice. In Cronica Cercetărilor Arheologice au fost publicate doar patru rapoarte, Piscul Crăsani făcând obiectul unui singur raport. Trebuie să vă spun că raportele arheologice trebuie să se încadreze într-un număr maxim de caractere, deci avem o limită maximă. Limita minimă nu este impusă pentru că se apreciază că nici un arheolog responsabil nu vine cu un raport incomplet. Limita maximă este impusă şi la timpul de prezentare care nu poate depăşi 20 minute.
Concret rapoartele prezentate şi publicate au fost:
Dragomir Popovici, Cătălina Cernea, Ioan Cernău, Adrian Bălăşescu, Valentin Radu, Constantin Haită, Monica Mărgărit, Loredana Niţă, Şantierul arheologic Borduşani-Popină, jud. Ialomiţa, Campania 2016. Deşi de doar două pagini (p.27-29 în Cronică) raportul cuprindea pe lângă rezultatele arheologice şi rezultatele cercetărilor pluridisciplinare, iar textul era susţinut de 10 anexe, fotografii şi planşe.

Marian Neagu, Valeriu Sârbu, Florin Vlad, Ioan Cernău, Cătălina Cernea, Simona Munteanu, Crăsanii de Jos, pct. Piscul Crăsani. Raportul cuprindea două pagini de text şi trei planse pentru nu mai puţin de 47 de complexe din două epoci istorice diferite (getică, evul mediu-timpuriu) (p. 50-52 în Cronică).

Daniela Mihai, Matei Gheorghe, Radu Coman, Elena Renţa, Simona Munteanu, Giurgeni-Oraşul de Floci. Un raport de trei sferturi de pagină şi fără ilustraţie.
(p.63 în Cronică)

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca(jud. Ialomiţa) campania 2016, Raportul cuprindea trei pagini şi jumătate de text şi şase planşe (p.155-159 în Cronică).

Din capul locului trebuie spus că pe Epoca Migraţiilor şi Epoca medievală, cele 23 de comunicări au fost foarte interesante, urmare a unei campanii bogate.Au fost descoperite şi cercetate circa 1000 de morminte din perioada avară până în secolul XVIII şi din cele mai variate tipuri: morminte rupestre izolate, necropole, gropi comune, înmormântări în cadrul unor mănăstiri sau biserici, morminte izolate etc.
Lor se adaugă sute de locuinţe şi anexe gospodăreşti, biserici, mănăstiri, amenajări rupestre etc.
Deoarece în cadrul muzeului nu a avut loc o sesiune internă de rapoarte arheologice , despre rezultatele cercetărilor din judeţ am aflat la fel ca toţi ceilalţi din capătul ţării tocmai la Bucureşti. Aşa că am aflat că la Piscul Crăsani a fost descoperită o necropolă medieval-timpurie din care au fost cercetate 31 morminte. Ca una care am repertoriat pentru teza de doctorat circa 3000 de morminte medieval-timpurii din sudul României, eram direct interesată de subiect. Nici unul dintre cei şase semnatari ai raportului arheologic nu era specialist în evul mediu-timpuriu. Aşa îmi explic raportul incomplet, lipsa vocabularului şi a descrierii de specialitate specifică epocii, datarea greşită a complexelor, neputinţa prezentatoarei raportului de a răspunde la întrebări. Cu atât mai mult cu cât era o descoperire absolut nouă pentru Piscul Crăsani, cunoscut doar pentru dava getică. Prezentarea avea nevoie de detalii de specialitate.
Insă nu îmi voi explica în veci cum a fost posibil ca secţiunile arheologice să fie poziţionate de-a lungul râpei, paralel cu aceasta, poziţionare care favorizează eroziunea şi prăbuşirea. Or, scopul principal al săpăturii era tocmai salvarea a ceea ce a mai rămas din sit. Secţiunile ar fi trebuit orientate perpendiculat pe râpă şi la o distanţă de siguranţă faţă de aceasta. Este un lucru pe care orice student aspirant la arheologie îl învaţă încă din facultate.
Deasemenea nu există nici o explicaţie la situaţia în care o muzeografă IA din cadrul MJI nu a putut răspunde la ce fel de roată erau lucrate vasele ceramice prezentate în raport. Intrebarea era bună pentru că evul mediu-timpuriu se distinge tocmai printr-o tehnică specifică. Orice student învață să deosebească un vas lucrat la roata de picior de unul lucrat la roata de mână. Răspunsul colegei noastre purtată pe toate șantierele de salvare din județ şi promovată cât de repede se poate a fost debordant: ,,Nu știu,,.
Iarăși stupoare a fost pentru toţi când autoarea prezentării a definit greşit inventarul mormântului. A fost nevoia de intervenția calmă a ardeleanului dr. Dan Băcueț care i-a explicat ce înțeleg arheologii prin inventarul unui mormânt. I-a explicat așa ca unui student, deși doamna are ani buni de activitate în muzeu, că un mormânt este un complex închis ca o cutie şi tot ce se află acolo face parte integrantă din inventarul mormântului.
In fine, gradul de insuportabilitatea a fost depășit atunci când la unul din schelete s-a prezentat drept inventar o piesă din os care era nimic altceva decât osul stern.
Nu știu cum celor șase semnatari ai raportului și autori ai săpăturii le-au scăpat greșeli atât de grave, demne de un amator. Nu contest că pe șantier au fost prezenți cu toții. Dar și raportul, care este chintesența cercetării, documentul prezentat întregii lumi, trebuie să fie realizat tot în echipă.
Este adevărat că și eu am săpat la Popina Blagodeasca de-a lungul timpului circa 10 complexe getice dar pentru fiecare dintre ele m-am consultat cu un specialist pe epocă, m-am documentat, am întocmit întreaga documentație aferentă. Dar nu am prezentat-o decât împreună cu expertul pe epocă geto-dacă. Acesta m-a corectat, consiliat și a răspuns împreună cu mine întrebărilor adresate de specialiști. Eu aşa am învăţat de la profesorii mei că se procedează în arheologie. Dar, să descoperi 31 de morminte într-o campanie şi să prezinţi lumii o pagină şi aceea cu greşeli este revoltător. Cu atât mai mult cu cât eu de la începutul campaniei îmi oferisem sprijinul, fiind singura din muzeu cu două cărţi publicate pe evul mediu-timpuriu. Cererea mea a fost respinsă.
Partea bună este că după o absenţă de câţiva ani de la Sesiunea de Rapoarte , şefa de şantier de la Oraşul de Floci ne-a prezenta un scurt raport, asta după ce s-a plâns de fondurile foarte mici. A fost singura din sală care s-a plâns de bani. Avea şi ….muuultă dreptate! Când eu săpam cu 13000 (treisprezece mii) lei la Blagodeasca şi aceia din două surse (muzeu, minister), ea săraca nu mai ştia ce să facă cu 50000 (cincizecimii) Ron doar de la Minister, başca muzeu. Şi rezultatele nu erau mai mari decât la Blagodeasca. Ca să nu mai vorbim cât s-a alocat pentru restaurări şi alte alea…. Evident că nici o sumă alocată de MJI şantierelor din judeţ nu apare menţionată în Cronică, cu excepţia raportului meu. Nu înţeleg de ce atâta secretomanie.
In fine, scopul Sesiunii de Rapoarte nu este unul jubiliar sau ceremonial ci dimpotrivă, se poate spune că este o sesiune de lucru, în care învăţăm unii de la alţii, ne consultăm, ne sfătuim. Şi eu am primit două critici pe care trebuie să le verific. Un coleg mi-a sugerat că vatra cu pietre dintr-un bordei poate fi cuptor cruţat în lut. Ar fi primul de acest gen pe Blagodeasca. Chiar dacă nu ader la sugestie, voi mai verifica documentaţia strînsă din teren. Şi ca o învăţătură de minte, la anul, dacă dă Dumnezeu mă voi prezenta cu două rapoarte arheologice, unul pe sistemul defensiv şi altul pe aşezare, dat fiind că sunt obiective diferite din toate punctele de vedere, istoric, cronologic, cultural. Aş mai câştiga încă 20 minute de prezentare şi lucrurile ar fi mai uşor înţelese de toată lumea.
In concluzie, a fost o sesiune bogată în descoperiri, idei, proiecte şi planuri. Sperăm că va urma o vară arheologică la fel de frumoasă.

.

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA 2016-RAPORT PRELIMINAR

Raport arheologic preliminar al campaniei din anul 2016 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa

Dr. Emilia Corbu

Cercetările arheologice  pe situl arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca (cod LMI IL-l-m-B-14071.01) s-au desfăşurat în perioada 1-29 august 2016 sub coordonarea dr. Emilia Corbu, responsabil ştiinţific, în baza autorizaţiei nr. 90/2016 emisă de Ministerul Culturii.  Fondurile în valoare de 12500 Ron au fost asigurate de Muzeul Judeţean Ialomiţa.

OBIECTIVELE CAMPANIEI au vizat limita nordică a fossatumului. Menţionăm că  limita nordică a şanţului de apărare se închidea în SK, c.1-2, dar fossatumul continua. Amintim că pe Popina Blagodeasca a fost descoperit un sistem defensiv medieval-timpuriu, unic la nordul Dunării, compus din şanţ de apărare, palisade şi acest ,,fossatum,, care era un şanţ cu adâncimea de doar 1 m dar lat de 8,5 m asemenea şanţului de apărare.

Pe suprafaţa cercetată de doar 109 m2 au fost descoperite 10 complexe arheologice. Tehnic vorbind au fost trasate două secţiuni (SM, SK) cu două casete adiacente  (cas. A55, cas. A57) şi încă două casete (cas. A56, A58) în două puncte cheie ale grindului.

REZULTATE

Anul acesta a apărut clar  un nou nivel arheologic şi pe care l-am numit cu titlu de ipoteză ,,nivelul locuinţelor de suprafaţă,,. Nivelul se prezintă ca un strat de sedimente, gros de 0,35-0,50 m, de culoare brună-negricioasă cu reflexe albăstrii, textură granulată, poroasă, consistenţă afânată. Sedimentul mai conţine aleatoriu pigmenţi de paiantă, pământ galben etc. Acest nivel a mai apărut sporadic pe SG c.11-15, SM, SK, Cas. A42-A43, cas. A54, Cas. A57, Cas. A58. Coroborarea acestor date conturează un nivel care începe de la periferia nord-vestică a grindului sudic şi merge pe grindul vestic, dincolo de şanţul de apărare. Pe suprafaţa casetelor A55 (c.1,2,3,4) şi cas. A58 (c.1-2) s-au evidenţiat depuneri de sedimente caracteristice nivelului descris mai sus la care se adăugau resturi de materiale de construcţie (paiantă, pietre, arsură de lemn) precum şi o cantitate mare de material arheologic, fapt ce ne-a determinat să le considerăm resturile unor locuinţe de suprafaţă. Pe traseul SK se observă că, din nivelul descris mai sus, coboară mai multe gropiţe de par şi un colţ de complex care coboară până la -1 m adâncime. In afară de inventarul descris în cadrul fiecărui complex, în nivel au mai apărut câteva piese specifice secolelor XI şi chiar început de XII cum sunt o verigă de bronz cu trei protuberanţe şi un fragment de crampon pt. încălţăminte. Considerăm însă că încadrarea cronologică şi culturală a acestuia necesită continuarea investigaţiei de teren, precum şi analizarea întregului inventar.

DESCRIEREA COMPLEXELOR MEDIEVAL-TIMPURII

Complexele au fost numeroate în ordinea descoperirii lor  în cadrul aşezării medieval-timpurii.

LOCUINŢA DE SUPRAFAŢĂ  nr. 4 (CAS. A55)

Se descrie ca  o depunere rectangulară cu colţurile rotunjite şi diametrul longitudinal de 3,25 m şi transversal de 2,75 m (fig.1). Depunerea coboară din nivelul ,,locuinţelor de suprafaţă,, se delimitează clar la -0,50 m şi se pierde la -0,65 m. Nu am găsit urme de podea şi nici de cuptor. Sedimentul este brun, afânat, grăunţos cu câteva fragmente de paiantă. Probabil a fost construită din lemn. Inventarul: 190 de fragmente ceramice lucrate din pastă nisipoasă (115-60,52%), cenuşie (14-7,36%), lucrată cu mâna (25-13%) şi din pastă roşie de la diverse vase (36-19%). Pasta  nisipoasă prezintă mai multe variante de la cele mai timpurii cum ar fi cea cu puţin nisip sau cu nisip şi microprundiş dar de calitate bună, până la cele mai târzii cum este pasta cu nisip şi scoică. Decorul este foarte variat:caneluri late, registre de striuri, valuri formând ochiuri între ele, valuri alternate cu striuri, registre de striuri oblice scurte alternate cu striuri orizontale. Se adaugă şi o marcă de olar fragmentară cu crucea gamată. Buzele borcanelor sunt puternic evazate, aproape orizontale, decorul este neglijent cu caneluri rare pe umăr şi valuri neglijente pe corp. Arderea reducătoare este neuniformă şi unele au urme de ardere secundară.  Apar şi două fragmente de amforă din care unul din pastă roşie cu incizii fine la exterior. Din pastă cenuşie, fină se păstrează un fragment de cupă fină, cu perete subţire, probabil un import.Pe baza acestui material locuinţa se datează la începutul sec. XI. Tot aici au fost găsite şi trei piese din os şi anume o lamă de os cu vârful triunghiular probabil o săgeată, o patină de os şi un perforator scurt, precum şi un cap de lingură din fier, pe care le considerăm ca parte din inventarul împrăştiat al complexului cu oase.

BORDEIUL NR.13 (SM, C.2-3-Cas. A55, c.2-3)

Groapa bordeiului s-a delimitat la -0,70 m de la nivelul actual al solului, de formă uşor trapezoidală de 3 x 2,50 m, orientată NE-SV.  In colţul estic se afla un cuptor de pietre devastat din care se mai păstrau patul de ardere şi câteva pietre pe o suprafaţă de 1,25 x 1 m. In detritusul complexului am găsit multe pietre, cenuşă şi arsură. Podeaua din lut bătut şi lutuit se afla la -1,19 m dar aveam să constatăm că o altă podea se afla la -1,30 m sub un strat de lutuială gros de 11 cm, dovedind o refacere a acesteia. Bordeiul nu se delimita pe un strat steril, ci pe un strat de pământ brun-cenuşiu, tasat, pigmentat cu galben. Chiar şi la -1 m adâncime, sedimentele conţineau mult pământ galben sub care se afla pământ brun-afânat.Pereţii sunt uşor evazaţi cu trepte înguste. Pe latura estică am găsit trei gropi de formă triunghiulară sau rotundă cu diametrul de 0,75 m şi care puteau proveni de la nişte tălpici de lemn. In colţul nordic, pe podea se afla o depunere de sediment brun-negricios, afânat, granulat, arsură şi pământ ars la roşu împrăştiat care putea proveni de la o amenajare din lemn. Podeaua iniţială părea mult mai restrânsă de doar 2,70 x 2,50 m, ceea ce presupune pereţi din lemn, ipoteză întărită şi de numărul mic de fragmente de paiantă descoperite (doar 32). Intrarea s-a aflat în colţul sud-estic cu trepte  la 0,71m şi 0,92 m (fig.1, 2).

Inventarul locuinţei era sărac,  fragmentar, neîntregibil şi împrăştiat în toată umplutura. Presupunem o locuinţă abandonată şi probabil incendiată. In groapa propriu-zisă s-au găsit doar 92 fragmente ceramice din categoriile: nisipoasă (12), cenuşie (18), lucrată cu mâna (22) şi din pastă roşie (39).  Ultimele două categorii ceramice includ şi materiale antice provenite de la un complex getic aflat în c.4, intersectat de bordei. Fragmentele din pastă nisipoasă sunt diferite, unele cu nisip şi microprundişuri, altele cu nisip abia vizibil, dat toate bine arse, omogenizate şi decorate cu registre de striuri sau caneluri late ca nişte biscuiţi. Intr-un colţ al locuinţei s-a găsit o patină din os. Datarea complexului s-a făcut pe baza uneia dintre cele trei săgeţi descoperite în această campanie. Toate trei se aflau la adâncimea de -1m, una în bordei şi celelalte două în groapa cu funcţionalitate neprecizată din apropiere. Săgeata din bordei este din fier cu trei aripioare şi se datează la mijlocul secolului al- IX-lea d. Hr. Spre aceeaşi datare converg şi două fragmente de tigaie din pastă bună, omogenă cu nisip şi microprundişuri, arsă reducător, găsite la -0,65 m, caracteristice pentru a doua jumătate a secolului IX. O datare destul de timpurie arată şi un fragment smălţuit maroniu-roşcat. Tot de acolo pare să provină şi un fragment de toartă rotundă în secţiune de oală din pastă roşie şi un fragment de amforă cu câteva incizii, un fel de răboj. Bordeiul se datează în prima jumătate a secolului al –IX-lea şi a fost abandonat.

 

BORDEIUL NR. 14 (cas. A58)

Campania din acest an ne-a prilejuit descoperirea unui bordei deosebit de cele descoperite până acum şi care se caracterizează prin aceea că groapa propriu-zisă a bordeiului era intersectată de o depunere de materiale arheologice care la prima vedere părea un alt complex. Ne-am gândit la o locuinţă de suprafaţă. Insă după studierea inventarului şi mai ales după dispunerea sedimentelor reiese că  groapa bordeiului cât şi complexul de suprafaţă formau un singur complex arheologic. Ne-am gândit la un bordei cu gârlici. In bordeiul tradiţional, gârliciul era un fel de hol din lemn prin care se intra în locuinţă. Avea adâncime mică şi servea ca spaţiu de depozitare.

Resturile gârliciului  se descriu în planul casetei şi  pe profilul estic al casetei (în c.1-2) şi pe martorul transversal al acesteia ca o depunere de pământ brun-maroniu, afânat, granulat, pigmentat cu paiantă şi pământ galben, cu o grosime de aproape 0,50 m şi cu mult material arheologic. In plan şi pe martorul transversal se observă  depunerea groasă de cenuşă de circa 0,30 m grosime. Se pierde la -0,74 m. Groapa bordeiului se delimitează la -0,80 m  de la nivelul actual al solului, ca o peliculă brună-negricioasă de paiantă. Este orientată NE-SV,  cu suprafaţa de 3,50 x 3,20 m. A fost incendiat. Aşa îmi explic o depunere masivă de paiantă arsă, apărută la -0,86, cu dimensiunile  de 2,20 x 1,50 m, groasă de aproximativ 15 cm. Sub aceasta se află o cantitate mare de cenuşă şi sedimente brun-negricioase, afânate, cu cărbune, de aproximativ un metru grosime, probabil de la acoperiş. Am cercetat locuinţa până la adâncimea de -1,40 m şi încă nu găsisem podeaua (fig.3). Am fost nevoiţi să întrerupem lucrările din cauza  fondurilor şi a vremii potrivnice (zile cu ploi torenţiale).

Inventarul a apărut în depunerea provenită de la gârlici. Groapa propriu-zisă nu a furnizat decât dărâmătură şi câteva fragmente din pastă nisipoasă de la borcane  neîntregibile. Insă în detritusul gârliciului au fost găsit 596 fragmente ceramice din pastă nisipoasă (411-68,95%), cenuşie (62-10,4%), lucrată cu mâna (57-9,56%),  roşie de la vase diferite (66-11,07%). Pasta nisipoasă era foarte variată:  aproape semifină cu nisip puţin şi fin, cu nisip şi microprundiş, cu nisip şi scoică, cu nisip şi cioburi pisate. Ca forme găsim borcanul  şi căldarea cu urechiuşe interioare şi cu buza aplatizată şi umărul decorat cu valuri rare.  Borcanele cu gât înalt aveau buza foarte evazată, uneori aproape aplatizată lucrate din nisip şi calcar. Fragmentele sunt decorate foarte diferit: registre de valuri, registre de striuri,striuri canelate, valuri pe striuri fine, striuri oblice pe orizontale, valuri formând ochiuri între ele, striuri late, striuri oblice pe gât, striuri pe tot corpul.

Fragmentele din pastă cenuşie sunt lucrate din pastă fină cu impurităţi, culoare negricioasă, angobă exfoliată. Se păstrează o buză rotunjită de oală cu gât înalt şi decorată cu linii lustruite orizontal.

In cadrul ceramicii lucrate cu mâna găsim o buză de căldare dar şi un fragment decorat cu alveole pe umăr de la oală cu gât înalt. Deasemenea, o bună parte din fragmentele din pastă roşie provenind de la amfore din care remarcăm un fragment decorat cu incizii adânci ca un brăduţ. Acest inventar propune o datare de secol XI d. Hr. sau chiar mai târziu.

În cadrul inventarului, semnalăm şi prezenţa a şapte piese din os descoperite până la adâncimea de -0,65 m. Este vorba de o baghetă  şi un tub aflate în curs de prelucrare, două săgeţi din care una rebut, un răzuitor, un împungător şi o săgeată din os din lamelă triunghiulară în secţiune. Ca şi în cazul anterior le considerăm a fi fost împrăştiate din  cadrul complexului cu oase. Tot de acel complex ar trebui să legăm şi unele fragmente ceramice,  amforele şi ulcioarele  din pastă cenuşie. Din această ultimă categorie avem fragmente de toarte aplatizate cu două şănţuiri sau cu o tăietură mediană şi un fragment de corp decorat cu caneluri în registre şi linii lustruite vertical precum  şi o buză lăţită precum şi un fragment de umăr decorat cu rotiţa şi cu caneluri orizontale. Altele sunt de la vase din pastă fină, perete subţire de doar 5 mm cu buze fie rotunjite, fie lăţite şi aplatizate ca de castron cu nervură sub gât.

Cuptorul menajer nr.12 (SM c.6, Cas. A57)

Este un cuptor în formă de potcoavă cu vatră în faţă, orientat E-V cu calota la est. Resturile calotei s-au delimitat la 0,70-0,80 m de la nivelul actual al solului. Patul de ardere se află la -1,02 şi vatra din faţă este la -1,14 m. Este un cuptor mic de doar 1 x 0,85 m cu o vatră în faţă de 1 x 0,65 m. Întregul complex are lungimea de 1,50 m şi lăţimea de 1 m. Calota se mai păstrează pe o înălţime de 0,30 m (fig.4). A fost distrus, dovadă că o bucată din calota cuptorului se afla la 0,75 m distanţă de aceasta, de o groapă în care se aflau oase provenite de la bovine mari. Detaliile stratigrafice pe care le avem ne permit să afirmăm că acest cuptor a fost cotlonit  într-un colţ, acolo unde palisada se închidea în fossatum şi într-un moment în care acesta era dezafectat şi devenise groapă de gunoi. Calota a fost întărită cu pietre acestea fiind răspândite încă de la -0,45 m. Fosatumul a servit ca groapă de acces. Situaţia stratigrafică interesantă are însă un neajuns. Nu se poate separa cu exactitate inventarul fossatumului cu palisadă, de cel al cuptorului, deoarece cele două s-au succedat la un interval destul de scurt. Putem atribui cuptorului cam 25 fragmente ceramice din pastă nisipoasă fie  cu nisip abia vizibil, fie cu nisip şi microprundiş. Decorul este foarte variat: caneluri late, registre de striuri, registre de valuri alternate cu striuri, striuri oblice scurte pe gât, linii oblice pe orizontale. Se încadrează cronologic în secolul al IX-lea.

GROAPA CU FUNCŢIONALITATE NEPRECIZATĂ (SM, c.1-2)

Complexul s-a conturat la -0,45 m de la nivelul actual al solului ca o depunere  ovală  de sediment brun-maroniu, afânat cu pigmenţi de arsură, pământ ars la roşu, materiale arheologice. La -0,80 m sedimentul este caracterizat de pământ galben cu pelicule de pământ brun afânat şi pigmenţi de pământ ars. La -1,20 m se constată un sediment de pământ galben-murdar amestecat cu cenuşă, arsură, mici fragmente ceramice, fragmente de vatră. După golirea complexului s-a constatat că groapa are o formă ovală, orientată NV-SE , cu dimensiunile de 1,5 x 0,75 m şi adâncimea de 1,43 m şi se îngustează spre fund (fig.5). Inventarul gropii este foarte sărac şi constă din fragmente ceramice mici, atipice, răspândite în toată umplutura cu precădere cam până la -1 m, fragmente de  oase de animale, pietre. Statistica inventarului ne arată o predominare a ceramicii lucrate cu mâna (51 fragm.-54%), urmată de ceramica din pastă roşie cu mică de la vase mici, ulcior şi amfore însumând 22,34% (21 fragm.). Pe locul trei se situează ceramica din pastă nisipoasă cu 20% (19 fragm.)  din care unele sunt din pastă caolinoidă, altele din pastă cu nisip abia vizibil din pastă de bună calitate sau cu nisip şi cuarţ. Din pastă cenuşie sunt doar trei fragmente, adică 3,19%.

Incadrarea cronologică şi culturală a complexului este dificilă. Inventarul  ceramic nu ne ajută, părând a fi depus accidental de-a lungul  umplerii gropii în timp. Sedimentele par să provină de la o structură de lemn arsă şi năruită la un moment dat. Cert este că se conturează din nivelul medieval-timpuriu. La adâncimea de -1 m au apărut două săgeţi fragmentare din care una cu două aripioare datată în sec. VIII-IX şi a doua cu capul în formă de triunghi ascuţit şi spinul lăţit datată la mijlocul secolului al IX-lea, ambele datând o perioadă când groapa era dezafectată dar nu şi năruită. Faptul că pereţii neamenajaţi nu sunt prăbuşiţi indică faptul că iniţial groapa a avut pereţii căptuşiţi cu o structură de lemn, ceea ce ne sugerează ipoteza unei cisterne de apă. Se cunoaşte că în fortificaţiile bizantine se aflau astfel de amenajări care constau din gropi căptuşite cu lemn şi acoperite pentru păstrarea apei. Un fel de butoaie îngropate. Instalaţia era eficientă pentru că argila este impermeabilă şi  lemnul după un contact prelungit cu apa devine inert, adică nu mai absoarbe apa.

SISTEMUL DEFENSIV

SEGMENTUL DE PALISADĂ NR.5 (cas. A55, c1-4, -Cas. A57, c.2-3)

In această campanie a fost identificat un nou segment de palisadă, din care se mai păstrează doar talpa. Este orientat NE-SV. Se închide în capătul fossatum-ului în cas. A57, c.3. In cas. A55 a fost studiat pe o lungime de 3,5 m.  Palisada are aceleaşi trăsături cu celelalte patru segmente de palisadă studiate, adică o lăţime de 0,75 m şi coboară până la -1,23 m (fig.4). Sedimentele din talpa palisadei sunt de culoare brun-negricios, pigmentate cu galben, tasate.

In partea finală, vizibilă în cas. A57, palisada este mai îngustă de doar 0,50 m, cu pereţii albiaţi şi coboară doar până la -1,10 m. A fost studiată doar pe o lungime de 3,25 m (fig.5). Capătul este marcat de o groapă de par de aproximativ 0,30 m diametru. Insumată lungimea cercetată pe casete, precum şi aflată între casete, rezultă un segment lung de 10,75 m din care au fost cercetaţi  efectiv 6,75 m.

In cas. A57, palisada a fost tăiată de cuptorul menajer nr. 12 şi de o groapă care a intersectat cuptorul.  Datorită situaţiei din cas. A 55 unde se suprapuneau trei complexe diferite, cât şi faptului că palisadele sunt sărace în inventar, am luat în discuţie doar inventarul descoperit pe traseul cas. A57 unde  au fost descoperite doar 60 de fragmente din care 35 (58%) erau din pastă nisipoasă de bună calitate, cu nisip abia vizibil, unele erau caolinoide şi doar unul avea scoică în pastă. Singurul decor evidenţiat este cel striat.Un procent destul de mare  de 25% ( 15 fragm.) este dat de ceramica cenuşie fragmentară, lustruită, cu decor în reţea arsă atât oxidant cât şi reducător.  Cele 8 fragmente (13%) din pastă roşie sunt destul de atipice provenind în special de la amfore dar şi de la un ulcior din pastă roşie-cărărmizie decorat cu canelură. Ceramica lucrată cu mâna este nesemnificativă (2 fragm.-3,3%). Atrage atenţia absenţa paiantei, cele trei fragmente din care unul ars până la vitrificare, nu pot fi considerate ca provenind din construcţie. Ca raritate remarcăm o buză de cană, dreaptă cu gât înalt  din pastă cu nisip şi microprundiş apărută la -0,55 pe nivelul de descriere al palisadei.

FOSSATUM (SM, C.5-9)

In 2011, pe SG c.5-10,  a apărut un şanţ lat de 8,5 m dar cu adâncimea de doar 1 m, fapt ce ne-a determinat să îl numim fossatum spre a-l deosebi de şanţul de apărare mult mai adânc dar la fel de lat (fig.5).

Se delimitează la -0,43 m de la nivelul actual al solului şi coboară până la -1,20 m.  Are o lăţime de 7,5 m şi o umplutură specifică nivelului 1 de locuire adică sediment brun-cenuşos, afânat, grăunţos, pigmentat cu galben (fig.6). La 0,75 m, lăţimea lui se restrânge la 4,20 m şi sedimentul se modifică fiind brun-negricios cu arsură şi materiale arheologice puţine. Pe profilul sudic şanţul are 4,5 m lăţime iar pe profilul nordic, ultimul profil unde se observă, are doar 3,5 m lăţime. Caseta A57 deschisă de-a lungul SM, c.6-7, evidenţiază  închiderea fossatumului şi palisada care se închide în acesta.

De remarcat că ,,fossatumul,, se închide aproape pe aceeaşi linie cu şanţul de apărare. Deci cele trei componente nu au fost succesive, ci contemporane. Inventarul descoperit în acest complex consta din fragmente ceramice, fragmente de oase de animale, o lupă de fier, două fragmente de zgură, un silex, câteva fragmente mici de paiantă şi pietre. Pe suprafaţa cercetată de doar 15 m2, au fost găsite  254 fragmente ceramice aflate spre capetele secţiunii, ceea ce dovedeşte utilizarea la un moment dat ca groapă de gunoi.  Peste jumătate erau medieval timpurii din pastă nisipoasă (120 frag.-47,24%) şi cenuşie (40- 15%). Cealaltă parte era compusă din ceramică lucrată cu mâna (68-26,77%) şi fragmente din pastă roşie de la vase diferite, preponderent amfore (24 fragm.-10,23%) şi câteva fragmente de ulcior. Printre cele lucrate cu mâna se aflau atât medieval-timpurii din pastă cu nisip şi cioburi pisate, dar şi getice specifice.  Pasta nisipoasă prezintă mai multe variante. Unele erau din pastă cu microprundişuri şi nisip, altele cu nisip abia vizibil sau pastă caolinoidă. Doar un singur fragment era din pastă cu scoică. Decorul destul de simplu striat, sau striuri oblice pe orizontale, striuri fine, caneluri late indică o datare din secolul IX până în a doua jumătate a secolului al-X-lea şi credem că indică perioada de umplere a şanţului, complexul fiind deja dezafectat. Fragmentele din pastă nisipoasă se găsesc până pe fundul şanţului. Un fragment ceramic aflat la adâncimea de -1m este din pastă curată cu nisip abia vizibil, adică mult mai timpuriu de început de sec.IX. Fossatumul a fost intersectat de complexul cu oase.

COMPLEXUL CU OASE ( SM, C.7-8)

In umplutura fossatumului, între 0,75-0,84 m se află pământ brun-negricios cu reflexe albăstrii, pietre şi  o cantitate foarte mare de oase de animale, întregi sau fragmentare provenite de la bovine mari. Sedimentul se concentra pe suprafaţa c.7-8 acolo unde depunerea era de aproximativ 0,45 m grosime (-0,30-0,75) de  formă circulară care intră în profilul sudic, caracterizată de sediment brun-granulat, foarte afânat, negricios,  plin cu oase fragmentare de bovine mari, mai precis 193 fragmente (un sac de oase). Sporadic acestea mai apar şi sub -0,75 m dar şi în spatele cuptorului menajer (fig.5). Multe oase aveau o depunere vineţie care se exfolia lăsând osul alb. Oasele păreau trecute printr-un proces de oxidare. Interesant este că în două puncte din zona înconjurătoare, mai precis în cas. A57 şi cas. A58 cam la aceeaşi adâncime s-au găsit un număr de 25 de oase aflate în curs de prelucrare dar şi împungătoare sau alte piese de os de uz casnic. Este un număr mare dacă ne raportăm la numărul de oase prelucrate descoperite pe popină până în prezent. Acestora se adaugă şi un număr de 10 cute de şist verde sau gresii cu urme de folosire. Considerăm că este vorba de un atelier de prelucrare a osului compus din una sau mai multe gropi de preparare a oaselor şi un punct de prelucrare. Se cunoaşte faptul că pentru a putea fi prelucrat  osul  trebuie preparat, adică înmuiat şi albit prin folosirea unor acizi vegetali ( ex. măcriş) şi a cenuşei. Inventarul ceramic descoperit în complex, dar şi în imediata vecinătate (SM, c.9) denotă un complex diferit de cele studiate până acum. In primul rând trebuie remarcată sărăcia inventarului, doar 62 fragmente. In al doilea rând vedem un procent nemaiîntâlnit, de 70%,  de ceramică din pastă roşie lucrată la roata rapidă, diferită de amfore. Majoritatea sunt lucrate din pastă roşie-cărămizie, cu nisip fin sau mică. Provin de la oale lucrate la roata rapidă cu fundul plat, pe care se observă umbo şi coaste interioare evidente. Doar şapte fragmente de toarte late, aplatizate sunt din pastă roşie, micacee.  Acestea apar lângă fragmente nisipoase striate. Opt sunt din pastă smălţuită şi provin de la coastroane cu fundul inelar înălţat, farfurii sau oale. Smalţul este de culoare verde-smarald, verde-brun, verde-oliv, galben dar şi maroniu, aplicat direct pe pastă dar uneori şi pe angobă. Interesante sunt fragmentele de oală din pastă roşie cu angobă gălbuie decorată la exterior cu dungi late de smalţ verde oliv, în timp ce altele de aceeaşi calitate sunt decorate cu val pictat cu humă alburie. Restul de 30% îl constituie fragmentele din pastă nisipoasă (25,8%) şi cenuşie (4,8%). Corelaţia dintre categoriile ceramice este  specifică secolelor XIII-XIV, deşi  nu excludem ca anumite specii ceramice să circule şi mai târziu. Menţionăm că, în anii trecuţi, a mai fost descoperită o groapă cu oase de animale, dar din lipsa unui inventar ceramic specific nu am avut posibilitatea unei încadrări cronologice clare.

 

COMPLEXE ANTICE

In această campanie au fost cercetate un complex getic (cas. A55, c.4) şi un nivel de locuire caracterizat de cenuşă amestecată cu pământ galben.

COMPLEX GETIC (CAS. A55, C.4)

Se delimitează la -1,15 m de la nivelul actual al solului ca un sediment negru-afânat cu lentile de pământ galben. Are o podea neamenajată la -1,31 m. In colţul sud-estic la -1 m se observă o lentilă de pământ galben sub care se afla pigment de pământ roşu ca de cuptor.

NIVELUL CU CENUŞĂ ŞI PĂMÂNT GALBEN (CAS. A56)

Zona în care a fost deschisă cas. A 56 era foarte interesantă din punct de vedere arheologic. In anii trecuţi pe suprafaţa casetelor A20-A44 fusese descoperită o aglomerare de complexe medieval-timpurii. In cas. A41 apăruse un complex getic din sec. III î. Hr. Caseta A56 a fost deschisă la distanţa de 1m nord de Cas. A41.

Am constatat o situaţie stratigrafică foarte interesantă. Nivelul medieval-timpuriu este anemic şi se observă doar pe profilul sudic. Dar şi nivelul getic dispare. Imediat sub stratul arabil, de la  -0,30 m se observă pelicule mari de pământ galben atât în plan cât şi în profil. Sub aceste pelicule, la -0,40 m apare un pământ brun-cenuşos, foarte afânat. Cenuşa se adună în lentile mari. Materialul ceramic este fragmentar. S-au mai găsit câteva fragmente de oase de animale. Am săpat trei lentile de cenuşă ce păreau a delimita nişte gropi. Una cobora până la -0,60 m, alta până la -0,80 m. Una din ele avea la gură o depunere de oase şi paiantă arsă. Sedimentul era afânat, cenuşa fină. La -0,50 m, pământul galben-cenuşos avea pigmenţi de paiantă şi pe alocuri pelicule mari de cenuşă. Stratul de cenuşă amestecată cu pământ galben, cu aspect prăfos, atinge pe alocuri grosimea de 0,80 m. Inventarul casetei consta din 110 fragmente ceramice, 25 oase fragmentare şi câteva fragmente de paiantă.  Dintre acestea circa 10 sunt medieval-timpurii şi nu au mai intrat în discuţie. Restul sunt antice. Materialul este împrăştiat în depunerile de cenuşă. Doar într-un singur caz s-a observat o depunere corelată de fragmente ceramice cu oase şi paiantă deasupra unei pelicule de cenuşă. Sunt în special fragmente de amforă (54%) şi ceramică lucrată cu mâna (31%). Acestora se adaugă fragmente de ceramică cenuşie ( 13%).  Amforele sunt din pastă portocalie amestecată cu nisip fin şi din pastă cărămizie amestecată cu mică. Fragmentele lucrate cu mâna sunt din pastă destul de grosieră cu cioburi pisate, angobă cărămizie, culoare castanie. Se păstrează fragmente cu brâu alveolat, o buză de cană decorată cu buton mic triunghiular pe umăr şi un fragment cu apucătoare orizontală de tip buton. O situaţie identică am găsit pe traseul casetei A47 săpată în anii trecuţi, unde am găsit şi o căniţă de factură getică.

Faptul că acest nivel se află în vecinătatea unor zone de intensă locuire medieval-timpurie dovedeşte că nivelul de cenuşă cu pământ galben a fost distrus de locuirea medievală. O ipoteză de lucru ar fi aceea a unei mici necropole de incineraţie, distrusă de locuirea medieval-timpurie. Un argument ar fi mormântul de incineraţie nr. 1 descoperit la doar 20 m vest şi a cărei urnă funerară este o amforă de masă din sec. III-înc. sec.IV d. Hr.

CONCLUZII

A fost o campanie deosebită. Au fost determinate clar două niveluri arheologice noi, unul medieval-timpuriu şi unul antic. S-a constatat că aşezarea medieval-timpurie se extinde şi pe grindul vestic, spre nord-vest.

Au fost cercetate zece complexe din care  şapte medieval-timpurii, unul getic şi două incerte.

Avem date clare cu privire la relaţia dintre cele trei componente ale sistemului defensiv  (şanţ de apărare, fossatum, palisade) precum şi la limitele şi configuraţia în teren a acestora.

Toate acestea cu ajutorul celei mai înţelepte echipe cu care am lucrat vreodată.

Ilustraţie

Fig.1. Planul cas. A55 (locuinţa de suprafaţă nr.4, bordeiul 13, segmentul de palisadă nr.5).

Fig.2 Bordeiul nr. 13

Fig.3 Planul bordeiului nr. 14.

Fig.4 Planul cas. A57 (cuptorul menajer 12, segmentul de palisadă 5)

Fig.5 Planuri şi profile ale secţiunii M (SM) şi cas. A55, cas. A57.

Fig.6.  Fossatum pe SM (foto)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (II). REZULTATELE IALOMIŢENILOR

 

Sesiunea din acest an a fost o surpriză pentru mulţi. In primul rând că participarea a fost sub aşteptări, în condiţiile în care cazarea şi masa au fost suportate de organizatori. In al doilea rând, că participanţii erau în majoritate tineri. Dacă cei de vârsta a doua erau implicaţi în diverse proiecte, nu ştim dar cert este că cei de vârsta a treia după pensionare, au fost practic scoşi din sistem, cu unele mici excepţii, nu întotdeauna benefice.

In fine, Muzeul Judeţean Ialomiţa a fost prezent cu şapte participanţi, cinci din muzeu, un pensionar şi un angajat al Direcţiei. Cele patru şantiere arheologice au fost prezentate după cum urmează. Piscul Crăsani a fost prezentat de dr. Valeriu Sârbu de la Muzeul Brăilei. Borduşani a fost prezentat de  dr. Dragomir Popovici de la Muzeul Naţional de Istorie. Stelnica a fost prezentată de Anca Gangiu de la Institutul de Arheologie. Subsemnata am prezentat un raport final al complexelor arheologice getice descoperite de-a lungul timpului la Vlădeni- Popina Blagodeasca.

Oraşul de Floci a fost prezentat de Matei Gh., pentru că şefa de şantier, Dana Mihai de la Bucureşti nu era prezentă. Toate rapoartele menţionate pot fi citite în Cronica Cercetărilor Arheologice (campania din anul 2015) varianta tipărită cât şi varianta electronică. Sunt şi două dureroase excepţii.  Stelnica şi Oraşul de Floci. Raportul meu nu putea fi publicat în cronica din 2015 pentru că eu nu am făcut săpături în anul 2015 (cauze medicale, accident rutier, braț imobilizat 3 luni). Complexele getice fuseseră descoperite de-a lungul anilor 2000-2014 şi menţionate lapidar în raportul cu privire la aşezarea medieval-timpurie. De aceea se impunea un raport detaliat final care înainte de a fi publicat în volum separat sau într-o revistă de specialitate, trebuia să aibă girul specialiştilor. Și pentru Stelnica  cred că există o explicație plauzibilă . Insă pentru Oraşul de Floci singura explicaţie pare să fie  manageriatul slab atât al şantierului cât şi al muzeului. Ambii șefi au un prieten comun  ex-preşedintele Ciupercă. Pentru un raport prezentat verbal de un singur om au fost prezenţi şi menţionaţi în programul sesiunii toţi cei şase oameni din echipa de la Oraşul de Floci. Şase oameni pentru care se plătesc deplasări şi diurne  de-a lungul întregii veri şi care nu au trimis nici măcar un raport preliminar scris, de o pagină. Doar cei prezenţi în sală au putut afla ce s-a făcut anul trecut la Oraşul de Floci. Eu fiind la altă secţiune, nu am fost de faţă. Aşa că nu știu. Ca să nu mai spun că în varianta scrisă fiecare membru al echipei avea obligaţia să îşi prezinte partea lui de cercetare. Când am lucrat sub conducerea Ancăi Păunescu la Oraş, eu mi-am prezentat şi publicat în Cronică partea mea de raport. Nu se poate să trimiţi cinci membri ai echipei de cercetare (că directorul a lipsit ca de obicei) la sesiune cu un singur raport verbal. Este incalificabil! Eu duc singură de 15 ani un șantier,  fără nici o echipă, și nu a fost campanie arheologică să nu prezint un raport  în Cronică. Nu este o performanță, ci o simplă obligație profesională. Raportul arheologic este cea mai simplă documentație pe care o poate întocmi un arheolog. De  pildă, Capidava cu o echipă de cinci membri prezintă în varianta scrisă din 2015 zece  rapoarte. Şi tot acolo găsim şi un exemplu de bune practici. In anul 2015, Capidava a intrat într-un amplu proces de restaurare şi renovare. Arheologii care nu au fost consultaţi asupra proiectului final s-au pomenit că soluţiile propuse de arhitecţi nu respectau fie planurile arheologice, fie condiţiile de conservare, deşi aveau toate avizele necesare. Atunci, arheologii au sesizat comisiile de specialitate din MC şi au reuşit fie anularea unor segmente din proiectul de conservare, fie modificarea altora.

Toate aceste aspecte, inclusiv administrative pot fi citite în cronică. La Oraşul de Floci, o pauză totală. Dar, o pauză bine finanţată din fondurile muzeului. Astea au fost performanțele pentru care directorul a mai primit un mandat, nu-i așa?

GRECIA CULTURALĂ

De curând am avut ocazia să petrec două săptămâni în Grecia culturală, vizitînd peste 20 de muzee de arheologie, situri arheologice și monumente istorice aflate în doar două orașe, la Thesalonic și Atena. Nu am mai avut timp, deși mi-aș fi dorit de muzeele de etnografie, de artă sau de istorie modernă și contemporană. Grecia arheologică este copleșitoare și cred că meritul revine nu doar arheologilor, ci mai ales unei administrații eficiente care a înțeles importanța actului cultural și relevanța acestuia. De la expoziții până la situri arheologice toate sunt organizate impecabil și utilizează ultimele noutăți în materie de tehnologie: filme documentare în 3D, holograme, filme de animație etc., ceea ce însemnă că au știut nu doar să păstreze ci au și investit enorm. Și rezultatul este pe măsură. Toate muzeele sunt pline tot timpul. Pe Acropole este o aglomerație ca în piața mare în zi de târg. Este adevărat că acolo se pot vedea culturi și civilizații istorice din bazinul mediteranean unice în istoria lumii, impresionante și astăzi și mă refer la cultura minoică, miceniană sau cicladică, dar punerea lor în valoare este rezultatul conlucrării dintre arheologie, restaurare, conservare, muzeotehnică, IT, design și alte științe interdisciplinare.
Evident, că am avut și un gust amar, știind de unde vin și unde lucrez. In comparație cu Grecia, muzeele românești par de secol XIX și la această situație și-au adus contribuția în primul rînd angajații acestora, mulți din ei specialiști doar pe hârtie susținuți prostește de administrația de profil, începând cu Direcțiile pentru cultură pline de politruci și terminînd cu Direcțiile de patrimoniu din cadrul CJ. Și cînd spun aceasta mă gîndesc în primul rând la Ialomița. Chiar și din această perpectivă, arestarea celor doi resposabili de multe rele, Ciupercă și Vîlcan este pe deplin justificată.
Am văzut toate categoriile de expoziții de la cele tematice, la cele de sit, dar am văzut și o expoziție întreagă dedicată unui singur monument (Parthenonul) sau chiar unui singur obiect. Este vorba de mecanismul de pe Antichitera, un fel de aparat compus din multe rotițe și cadrane cu care anticii măsurau timpul dar și mișcarea astrelor, fazele lunii și alte multe aplicații în astronomie și cronologie. Dar, poate că voi avea altă dată timp să vă povestesc mai multe.

in imagine se află intrarea în Muzeul Acropolei. La coada pe care o vedeți se află turiștii care așteaptă să le vină rîndul să intre. Muzeul se află pe un sit pe care îl vedeți conservat sub clădire.

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA 2014-RAPORT PRELIMINAR

Deşi săpăturile s-au încheiat doar de o lună, redăm mai jos, un raport arheologic preliminar. Până la raportul final mai avem şi alte etape de parcurs.

RAPORT DE CERCETARE ARHEOLOGICĂ SISTEMATICĂ-
VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA (jud. Ialomiţa), 2014

Proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Dr. Emilia Corbu
Muzeul Judeţean Ialomiţa

Cod sit. 94802.03, cod. LMI IL-l-s-B-14071

Autorizaţie nr. 72/2014

Responsabil Ştiinţific: dr. Emilia Corbu
Fonduri de săpătură asigurate de Muzeul Judeţean Ialomiţa- 8000 lei şi Ministerul Culturii- 5000 lei.Perioada de cercetare-10 august- 16 octombrie 2014
Popina Blagodeasca se află la circa 4 km de locul unde râul Ialomiţa se varsă în Dunăre şi la 5 km de com. Vlădeni. Cercetările arheologice din aşezarea medieval-timpurie au fost publicate în primul volum al monografiei Vlădeni-Popina Blagodeasca .
Obiectivul principal al acestei campanii a fost cercetarea zonei din faţa şanţului de apărare, precum şi finalizarea unor complexe descoperite de-a lungul anilor şi legate oarecum de acesta.A fost decopertată o suprafaţă de 121 m2 distribuită în patru puncte, două în sectorul A şi două în sectorul B, trei pe partea de vest a grindului şi unul pe partea de sud. Rezultatele au fost de ordin calitativ şi cantitativ.
Din punct de vedere calitativ a fost primul an când am lucrat în diverse puncte ale popinei şi am avut ocazia să verific şi să evaluez în aceleaşi condiţii microclimatice aspectul a două niveluri arheologice getic şi medieval-timpuriu, în privinţa consistenţei, texturii, compoziţiei, culorii. Subliniez acest lucru deoarece în Bărăgan verile sunt secetoase, fapt ce poate influenţa descrierea sedimentelor la un moment dat. Din punct de vedere cantitativ au fost descoperite şi cercetate un număr de şase complexe arheologice.
Complexe medieval-timpurii.
Zona din faţa şanţului de apărare
De la bun început trebuie spus că în faţa şanţului de apărare pe SF c.14-19 şi pe SI-Cas. A53-SK am găsit un alt şanţ de apărare.
I. Situaţia din Cas. A53, SK, c.1-2 – Capătul nordic al şanţului de apărare. (Pl.II)
In cursul campaniei din 2014, am reluat cercetarea pe SG c. 10-15, unde investigam zona din faţa şanţului de apărare (SG c.4-9). Situaţia din 2011 nu era clară. Pe SG se constata o stratigrafie destul de deranjată şi inegală. Pe SG c.11, fusese descoperit un complex getic distrus de locuirea medieval-timpurie. Dar, dincolo de el, pe profilul sudic al SG c.15 se observa un complex medieval-timpuriu caracterizat de multă cenuşă şi arsură. Acest complex nu se mai regăsea pe profilul nordic care spre deosebire de cel sudic era foarte curat, simplu cu un nivel arheologic destul de sărac şi subţire. Pornind de la această situaţie, în 2014, am deschis o casetă Cas. A 53 (4 x 4 m) de-a lungul profilului sudic al SG c.15. Pe suprafaţa ei am descoperit un complex cu aceleaşi caracteristici ca ale șanțului pe celelalte secţiuni SF, SI, SH, adică un sediment brun-negricios, afânat, caracterizat de cenuşă şi arsură în pelicule alternate cu pământ galben şi pungi de cenuşă (fig.1). In consecință am mai deschis o secțiune SK din care am lucrat doar primele două carouri (4 x 1,50 m) (fig.2). Pe suprafaţa cercetată şanţul avea lăţimea de 7 m, adâncimea maximă de 1,75 m şi urca treptat pe profilul cas. A53, pentru ca în SG să nu mai fie vizibil deloc. Practic pe traseul cas. A53- SK, c.1-2 am surprins capătul nordic al şanţului (fig.3). Posibil că acel complex cu cenușă și arsură și o groapă de par de pe SG c.14-15 provine de la o construcție de la capătul șanțului. Inventarul descoperit consta din 346 fragmente ceramice, 111 fragmente medii şi mici de oase de animale, câteva pietre. Fragmentele ceramice proveneau de la patru categorii specifice evului mediu-timpuriu şi anume: ceramica nisipoasă (48,55%), ceramica cenuşie (15,89%), ceramică din pastă roşie (20,52%) şi ceramica lucrată cu mâna (15%). Prima categorie era cea mai numeroasă şi anume 168 frgmente din pastă de calitate diferită. Astfel în straturile de suprafaţă (-0,40 m) au apărut cioburi din pastă cu nisip şi scoică şi caolinoidă decorate divers cu registre de striuri, corp canelat, registre de valuri alternate cu striuri, valuri formând ochiuri între ele. Din straturile mai profunde (-1,20-1,35) au apărut fragmente din pastă cu nisip şi microprundişuri decorate cu registre de valuri, registre de striuri şi valuri formând ochiuri între ele. Nu lipsesc cioburile din pastă semifină cu nisip abia vizibil decorate divers.
Din categoria ceramicii cenuşii au apărut 55 de fragmente dar destul de diferite calitativ şi chiar cronologic. Astfel în straturile de suprafaţă se găsesc cioburi din pastă fină, cenuşie de nuanţe cromatice diferite, lucrată la roata de mână, în timp ce în adâncime apar cele cimentoase lucrate la roata rapidă, atipice, care merg din antichitate până în epoca migraţiilor. Din categoria ceramicii lucrate cu mâna au apărut 52 de fragmente din pastă cu cioburi pisate, angobă portocalie, decorate cu incizii scurte. Sunt şi fragmente cu nisip şi cioburi pisate în pastă, lustruite.
Din categoria ceramicii din pastă roşie de amforă, ulcioare sau oale au apărut 71 de fragmente mai mult în straturile de suprafaţă şi mai puţine în adâncime.
Situaţia statistică a inventarului este similară cu aceea a şanţului pe SI, SH şi SG.
II. Şanţul de apărare pe SF c.14-20 (Pl.I )
Secţiunea SF/2007 a fost prelungită cu încă 14 m spre vest pentru a vedea zona din faţa şanţului de apărare de pe SF c.6-c.13. A rezultat SF c.14-20 cu dimensiunile de 14 x 1,50 m.
Pe traseul acesteia a fost descoperit un alt şanţ de apărare identic cu cel de pe SE. Se delimita la 0,35 m de la suprafaţa solului ca o peliculă brună- negricioasă, foarte afânată alternată cu pelicule mari de pământ galben (Fig.4). Acest sandviş cobora până la 1,10 m unde sedimentul brun se restrângea sub forma unor gropi ovale de dimensiuni diferite cu un diametru aproximativ cuprins între 0,70- 2 m, adânci de aproape 2 m (fig.5). Situaţia pământului galben din jur ne îndreptăţeşte să credem că acesta nu provenea de la malurile colmatate ale şanţului, ci pur şi simplu nu fusese săpat. Practic şanţul a fost săpat uniform până la 1,10 m după care fundul a fost împânzit cu gropi adânci până la 2 m. In capătul vestic, la adâncimea de -0,85 m se afla o treaptă lată de 0,75 m pe care se afla un sediment cenuşos şi două gropi de par. Acest fapt ne îndreptăţeşte să credem că acolo se afla paramentul de lemn al şanţului(fig.6). Tot la acest capăt s-a delimitat o situaţie extrem de rară. Sub un nivel de aprox. 0,25-0,30 m în care se amestecau stratul arabil cu nivelul arheologic se afla pământ galben curat. Practic şanţul se închide într-o depunere de pământ galben cu care nu are nici o legătură. Dacă ar fi urma unui val aplatizat atunci ar fi trebuit să se afle deasupra nivelului de călcare de la care a fost săpat şanţul. În cazul nostru, deşi ne-am adâncit în pământul galben până la -0,60 m, deci sub nivelul de săpare al şanţului, nu am găsit nici un nivel de călcare. Din păcate, din pricina culturilor agricole nu ne-am putut extinde mai mult. La celălalt capăt, estic, al şanţului stratigrafia este una specifică în care sub stratul arabil se afla nivelul arheologic destul de gros (fig.7).
Situaţia stratigrafică de la SF c.20 este identică cu situaţia de pe SC/2002, unde la -0,30 apărea pământ galben curat. Distanţa dintre SF c.14-20 şi SC/2002 este de doar 50 m. SC a fost trasată N-S pe un vârf ca o colină înălţată şi care coboară lin spre SF.
Situaţia va fi explicată doar după prelungirea secţiunii SF în culturile agricole şi efectuarea unei ridicări topografice a zonei. Avem două ipoteze de lucru. Prima ar fi existenţa unui val antic de pământ în zonă. A doua, existenţa unui tumul aplatizat. Avem ştire despre existenţa a doi tumuli situaţi la capătul sudic al popinei, la aproximativ 200 m de locul nostru, distruşi în timpul comunismului pentru ridicarea digului din apropiere. La o periegheză în zonă am descoperit pământ galben în suprafaţă.
Inventarul şanţului de apărare pe secţiunea SF este mult mai sărac, doar 93 fragmente deşi conţine cele patru categorii ceramice prezentate mai sus. Şi statistica lor pe categorii este oarecum diferită. Astfel că din ceramica nisipoasă s-au găsit doar 22 (23,65%) fragmente răspândite în toată secţiunea la adâncimi diferite şi de calitate foarte diversă fiind prezente patru categorii de pastă (cu nisip de granulaţie medie dar bine omogenizată, cu nisip puţin şi cioburi pisate, cu nisip şi microprundişuri şi în fine cu nisip şi scoică). Pasta cenuşie este şi mai puţin reprezentată de doar 8 fragmente (8,6%) foarte diferite calitativ şi tehnic, lucrate atât la roata de mână (în straturile superioare, până la -0,70 m) cât şi roata rapidă (în adâncime). Mult mai numeroase sunt cele lucrate cu mâna, adică 34 fragmente (36,55%) de calitate la fel de difierită. Unele au pasta poroasă, angobă cărămizie, ardere oxidantă slabă cu miez negru decorate cu brâu alveolat. Altele au pasta semifină cu nisip, eventual cioburi pisate, angobă cărămizie, ardere oxidantă slabă cu miez negru. La fel de ridicate (29 ex. adică 31,8% ) sunt şi fragmentele ceramice din pastă roşie, de import, specifice amforelor. Situaţia statistică a şanţului pe SF c.14-19 este similară cu şanţul pe SE şi SF c.6-13.
Segmentul de palisadă nr. 2 (cas. B37, cas. B38) (PL.III)
Şanţul în care a fost înfipt paramentul de lemn al palisadei s-a delimitat la -0,50 m de la suprafaţa solului ca un sediment brun-negricios, tasat, pigmentat cu pământ galben, rar paiantă şi arsură (fig.8). Şanţul cu pereţii evazaţi are deschiderea de 1 m la gură şi 0,60 m la bază. Adâncimea este de 1,12 m (fig.9). In acest an a fost cercetat pe o lungime de şase metri. Lungimea totală a segmentului de palisadă cercetat până în prezent ajunge la 17 m. In general, inventarul palisadelor a fost sărac şi în cazul de faţă constă din 139 fragmente ceramice de la patru categorii. Din pasta cu nisip s-au găsit doar 28 fragmente (20,14%) foarte diferite calitativ. Unele aveau puţin nisip decorate cu registre de striuri şi valuri pe umăr. Din categoria ceramicii cenuşii s-au găsit doar cinci fragmente (3,59%) unele lucrate la roata de mână, altele la roata rapidă, lustruite simple sau în linii oblice. Mult mai numeroase şi cu un procent aproape egal erau cioburile din pastă roşie de import (50 ex. adică 35,9%) şi lucrate cu mâna, adică 56 ex (40,28%). Deşi sărac şi atipic, procentele statistice arată o similaritate cu situaţia de pe şanţul de apărare pe SF, ceea ce denotă o contemporaneitate a celor două complexe. Acest segemnt de palisadă se datează împreună cu şanţul de apărare în sec.VII-IX.
Groapa de bucate nr. 27 (cas. B38, c.2)
Era o groapă inclusă într-o anexă gospodărească de formă ovală cu dm. de 3 m delimitată la -0,45 de la suprafaţa solului ca un sediment brun-maroniu, afânat cu pigmenţi de paiantă, pietre, material ceramic, cenuşă până la -0,80 m. Groapa avea formă de butoi cu diametrul gurii egal cu diametrul fundului de 1,35 m (fig.10). Gura era în formă de pâlnie, se îngusta şi forma un gât profilat sub care pornea umărul arcuit. Diametrul maxim al gropii era în zona mediană. In groapă se afla un sediment brun-negricios cu pigmenţi alburii de cenuşă vegetală, foarte afânat.
Groapa a intersectat palisada şi în zona în care cele două complexe s-au intersectat groapa avea peretele drept şi era amenajată probabil o intrare, locul în care se cobora în groapă. Acest amănunt ne îndreptăţeşte să credem că resturile palisadei erau încă vizibile în momentul în care groapa a fost săpată şi s-a ţinut cont de faptul că sub terenul afectat de şanţul palisadei nu s-ar putea amenaja umărul boltit al gropii. Inventarul gropii este la fel ca şi în celelalte gropi de bucate foarte sărac. Au fost găsite doar 64 fragmente din care 30 (46,97%) lucrate cu mâna, destul de atipice şi diferite calitativ. La fel de mare era şi procentul ceramicii din pastă roşie, de 29,68%, adică 19 fragmente diferite calitativ. Ceramica nisipoasă era de doar 20,31%, cele 13 fragmente fiind destul de diferite , reţinem însă pasta cu scoică şi ardere reducătoare. Nesemnificativă este ceramica cenuşie de doar 3,12%. Propunem o datare de sec.X.
Locuinţa de suprafaţă nr. 3 (Cas. A54)
In cursul campaniei din 2013 a fost cercetată pe suprafaţa SI c.13,14, cas. A51. In acest an a fost finalizată. După finalizarea prelucrării datelor grafice vom avea desenul întregului complex. Sub locuinţa de suprafaţă se afla un strat arheologic destul de gros în care se delimita un alt complex. Faţă de inventarul publicat în raportul de anul trecut nu sunt foarte multe diferenţe sub raport statistic şi procentual, încdrarea cronologică a complexului fiind în sec.X-XI.
Nivelul getic
Bordeiul getic nr. 3 (cas. B35-B36) ) (PL.IV)
Se delimita la 0,70-0,76 m de la nivelul actual al solului pe un strat de sedimente afânate de culoare brun-cenuşiu pigmentat cu galben. În umplutura gropii bordeiului se aflau alternate pelicule de sedimente brun-negricios, poros, pigmentat, alternat cu pământ galben sau cenuşă.
Probabil că are plan rotund. Am cercetat o suprafaţă de 5 m lungime şi 2,5 m lăţime. Podeaua lutuită se afla la -1, 65 m. Pe toată latura estică avea o treaptă lutuită, lată de 0,90 m, la adâncimea de -1,38 m. Pe latura de SE se aflau două trepte de intrare la -0,92 m şi 1 m (fig.11). Inventarul era sărac şi provenea din straturile inferioare deoarece în straturile superioare rezultate din distrugerea locuinţei, inventarul era aproape absent. Existenţa unor pelicule de cenuşă şi a unor bucăţi de paiantă arsă până la vitrificare ne sugerează distrugerea locuinţei prin incendiu.
In bordei se afla un inventar compus din fragmente ceramice neîntregibile aflate în toate straturile de umplere de la -0,70 la -1,50 m. Au fost găsite 396 fragmente din care 302 lucrate cu mâna (76,26%), 78 din pastă roşie de import (19,69%) şi 16 din pastă cenuşie (4,04%). Ceramica lucrată cu mâna era diferită calitativ. Unele aveau pasta semifină, bine omogenizată cu cioburi pisate, ardere oxidantă, decorate cu alveole şi butoni, apucători orizontale. Proveneau de la vase cu gât înalt şi buza dreaptă. Altele aveau pasta aspră cu cioburi pisate, ardere oxidantă bună, culoare roşie-cărămizie. Altele aveau o calitate mai slabă, pastă poroasă, ardere slabă, oxidantă. Unele aveau şi nisip în pastă, miez negru, angobă. Incadrarea cronologică a complexului va fi făcută după cercetarea integrală a acestuia.
Concluzii
Rezultatele acestei campanii au fost deosebite atât cu privire la sistemul defensiv cât şi cu privire la nivelurile de locuire din aşezare. In acest moment se poate spune cu siguranţă că aşezarea getică se întinde şi grindul sudic, mai precis dincolo de segmentul de palisadă nr. 2. Bordeiul getic se află la doar cinci metri de această palisadă însă stratigrafia casetelor în care a fost cercetat bordeiul este total diferită de stratigrafia casetelor în care a fost cercetată palisada. Aşezarea medieval-timpurie s-a dezvoltat în spatele palisadelor. Nivelul medieval timpuriu lipseşte pe traseul casetelor B35, B36, SL c.1,2. Acest fapt explică şi configuraţia terenului care coboară în pantă N-S.
Revelaţia campaniei este existenţa celui de al doilea şanţ de apărare la aproximativ 3-4 m distanţă de primul. Rămâne de văzut dacă cele două fac parte din acelaşi sistem defensiv sau sunt faze diferite. Ipoteza pe care o avem în acest moment este aceea că şanţul a avut iniţial forma unei potcoave aşa cum vedem pe secţiunile SE, SF c.14-19, Cas. A53-SK. Un braţ se închidea în Cas. A53, SK. Inventarul este similar, cronologic şi stratigrafic se încadrează în sec. VII-IX. Ulterior şanţul a fost refăcut începând de pe traseul SF, SI, SH, SG, unde deasemenea inventarul este similar, dar mult mai târziu. Bogăţia de inventar şi încadrarea lui cronologică în perioada sec.X-XI am pus-o pe seama apropierii de complexele de locuire din aşezarea medieval-timpurie, dar se pare că ne aflăm de fapt într-o fază mai târzie a şanţului de apărare. Diferenţele nu ar fi doar de inventar, ci şi de modul de săpare. In faza mai veche şanţul a fost săpat uniform până la o adâncime după care fundul a fost împânzit de gropi adânci de forme diferite. In faza mai nouă şanţul a avut aceeaşi adâncime pe toată suprafaţa. In ambele cazuri pereţii au fost întăriţi cu pari din lemn. Pentru a verifica această ipoteză trebuie să cercetăm limita nordică a grindului sudic.
Datările finale vor fi făcute după prelucrarea întregului material documentar.
Din pricina formatului de tabel situaţia statistică a inventarului nu a putut fi preluată pe blog. Mulţumesc lucrătorilor din Vlădeni care deşi nu aveau nici chef, nici timp, nici răbdare pentru săpături au venit până în ultima zi, singuri sau cu familia, pentru a încheia lucrările.Mai ales că a fost singura campanie în care s-a resimţit lipsa forţei de muncă, fiind zile întregi în care am lucrat cu patru oameni.  Raportat la volumul lucrării asta înseamnă lipsă de eficienţă.

Din cele peste 300 de fotografii de lucru, selectăm câteva.

COLIVA PENTRU MILOGI ŞI TORTUL PENTRU ŞEFI PLUS OFERTA CU LUMÂNARE

 Pentru prima oară am văzut şi eu raportul de activitate al muzeului publicat pe site-ul Consiliului Judeţean Ialomiţa. O fi fost şi în anii trecuţi, dar nu am avut ocazia să-l văd afişat sau poate e ascuns în vreun colţişor de net. Sau poate, pur şi simplu, m-a ferit Dumnezeu de apoplexie! Cert este că, după ce am citit de două-trei ori execuţia bugetară a muzeului pe 2013 şi am realizat cifrele, după ce le-am adăugat ca tot ţăranul patru zerouri în coadă ca să le înţeleg mai bine, am avut un moment de şoc şi o noapte de nesomn. Mi-am zis ,,Aşa ceva nu există!,,. Intotdeauna am atribuit oamenilor din jurul meu o brumă de caracter şi un pic de bun-simţ, dar  am descoperit în cifrele redate sec că unii au de-a dreptul ceafă porcească şi caracter pe măsură, ceea ce omeneşte nu e posibil. De aceea cred că  raportul e întocmit greşit şi de aceea ar trebui cercetat.

Fondul problemei

Ca orice arheolog depind de fondurile de săpătură. De ani de zile, şantierul Vlădeni-Popina Blagodeasca primeşte de la MJI între 8000-10000 lei. Asta înseamnă supravieţuire. Cu aceşti bani se încheie convenţii civile pentru zilierii care sapă pe arşiţă, vânt, ploaie, frig cu un salariu minim pe economie şi plătesc impozit atât ei cât şi muzeul, aşa încât din cei 10000 lei rămân net pentru muncitori cam 6000 lei. Oamenii sunt nemulţumiţi, pe bună dreptate, când după o lună primesc un maxim de circa  500 lei. Cel mai mult, sufăr eu. Am de îndeplinit nişte obiective clare şi am  de săpat mult, uneori până la 2 m adâncime, cum ar fi în zona şanţului de apărare cu nişte oameni nemotivaţi. La rândul meu, nici eu nu o duc mai bine. Primesc diurnă 13 lei. Nu mi se asigură bani de cazare şi nici de transport. In aceste condiţii,  de circa trei ani Ministerul Culturii mi-a întins o mână de ajutor şi mi-a finanţat  cu circa 5000 lei o parte din lucrări, atât pentru săpătură, pentru ridicare topografică dar şi pentru transport.

Conducerea muzeului mi-a zis mereu că nu sunt bani, ba chiar contabila se deranja de faptul că banii Ministerului veneau după încheierea lucrărilor şi ei trebuiau să asigure un avans de 15% pe care ulterior îl recuperau. Nu erau bani nici de avans, şi atâtea hârtii cât solicita MCPC, mai bine lipsă! Şi eu credeam, ca orice om de bun-simţ. Nu sunt bani, ce să faci!

In tabelele citite zilele acestea am constatat cu obidă că au fost bani, atât de mulţi încât era să mă  îmbolnăvesc! Pentru convenţii civile şantiere arheologice au fost 184 346 lei, aproape două miliarde lei vechi. Incredibil! M-am uitat de zece ori la cifra asta.

Unde au intrat banii? Pe scurt, într-o colivă pentru milogi şi un tort pentru şefi.

In raportul cu pricina sunt reluate de vreo trei ori, în formule şi tabele diferite toate activităţile muzeului. Deci banii cu pricina au intrat în cele şase şantiere arheologice cu cercetări sistematice. Să le luăm pe rând! Coliva a fost pentru fraieri:

1.Platoneştiul nu a primit nici un ban de la MJI, ci doar de la Ministerul Culturii.

2. Vlădeni-Popina Blagodeasca a primit ,,fabuloasa,, sumă de 10 000 lei.

Deci, după ce au terminat cu mine au mai avut de împărţit ce a rămas,adică tortul de  174 346 lei la  cele patru şantiere norocoase: Borduşani, Oraşul de Floci, Piscul Crăsani şi Stelnica. Intuiţia îmi spune că e posibil  ca Stelnica să fi primit tot o linguriţă de colivă. Deci, tortul de miliarde să fi fost împărţit la trei. Dar Borduşani primeşte bani şi de la Muzeul Naţional pentru că este coordonat de un arheolog de acolo. Oraşul de Floci primeşte bani şi de la Ministerul Culturii pentru că are şef de la Bucureşti. Socoteli complicate! Este drept că la Oraşul de Floci, zilierii de pe şantier lucrau şi la tarabele din lemn şi stuf pregătite pentru festivalul de bucătărie, dar totuşi, este o sumă considerabilă, iat festivalul avea bugetul lui de aproape 30 000 lei. Deja lucrurile mă depăşesc!

Deci în  timp ce eu mă chinuiam să lucrez pe caniculă cu un buget de 10000 Ron (adică o sută de milioane lei vechi), colegii mei împărţeau două miliarde de lei vechi. De aceea zic eu că raportul e greşit, că omeneşte vorbind nici un om nu poate avea îl el atâta nemernicie şi ură încât să-şi bată joc în halul ăsta de instituţie şi de colegi. Doar dacă acel individ nu e om, ci bestie!

Care-i valoarea banilor?

Pentru DNA, o pierdere de unul sau două miliarde lei vechi aruncaţi aiurea sunt o nimica toată. Ei investighează fraude uriaşe. Şi aici nu a fost fraudă, ci moftul directorului de a cheltui cât şi unde pofteşte. Doar că într-un muzeu,  cu un miliard lei vechi  se poate asigura salariul pe un an la trei cercetători. Cu un miliard lei vechi putea fi asigurat salariul  la patru-cinci muzeografi tineri. Prin urmare cu un miliard lei vechi se puteau angaja tineri specialişti şi se rezolvau multe probleme de fond. Locuri vacante existau.

Minciuna minciunilor

Doar că minciuna minciunilor pe 2013 nu a fost faptul că nu avem bani de săpătură. A fost alta care le-a întrecut pe toate. Directorul mi-a reproşat că a trebuit să dea oameni afară ca să publice monografia arheologică Vlădeni-Popina Blagodeasca. Se referea la faptul că în 2013,  a fost reorganizată  paza de zi asigurată de firma specializată, urmând ca în vechea formulă să fie păstrată doar cea de noapte.  Totuşi, un timp am avut mustrări de conştiinţă. Aşa că, am făcut tot posibilul ca volumul să iasă cât mai ieftin. Publicarea cărţii a costat circa  10000 lei (una sută milioane lei vechi). Ca să văd acum, la spartul târgului, că de fapt doar paza de noapte costa muzeul aproape 1,5 miliarde lei vechi iar în 2014 se estimează să coste cam 187432 ron (1,8 miliarde lei vechi). In medie, o noapte de pază la muzeu costă până în  5 milioane lei vechi. Un adevărat chilipir! Nu-i adevărat ce spunea în ziare că firma cu pricina ar fi cocoloşită de Ciupercă. La asemenea ofertă o lumânare mai lipsea, ca să fie pomană curată. Colivă era, muzeul pe năsălie e de mult, deja s-a împuţit! Era cazul să fie îngropat de tot.

E clar, cifrele din execuţia bugetară pe 2013 sunt greşite.  Ar trebui verificate!

Raportul MJI poate fi citit AICI!

Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu ( sec.VIII-XI) de la Vlădeni- Popina Blagodeasca

Redau mai jos un articol publicat în urmă cu opt ani în Arheologia Medievală VI şi semnat împreună cu colegul Călin Şuteu de la Institutul de Arheologie Sistemică din Alba Iulia, autorul datărilor arheomagnetice. Este un studiu de pionierat în datarea arheomagnetică din România, de aceea trecerea timpului nu îi scade valoarea. Evident că, în cei opt ani pe Popina Blagodeaasca s-au făcut multe descoperiri, însă aceste datări m-au ajutat în încadrarea cronologică a întregului sit şi în stabilirea evoluţiei acestuia.

Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu ( sec.VIII-XI) de la Vlădeni- Popina Blagodeasca
( jud. Ialomiţa).

Dr.Emilia Corbu, dr.Călin Şuteu

Martorul de eroziune de la Vlădeni- Popina Blagodeasca

În judeţele limitrofe Dunării, dar mai ales între Braţul Borcea şi Câmpia Bărăganului, în zona de luncă, se află o serie de martori de eroziune cunoscuţi sub numele de ,,popine” pe suprafaţa cărora se găsesc vestigii din mai multe epoci istorice. Este şi cazul Popinei Blagodeasca localizată la 4 km de Braţul Borcea şi la 5 km NV de comuna Vlădeni, jud. Ialomiţa, pe a cărei suprafaţă de aproape 20 ha se află o aşezare medieval timpurie ( sec. VIII-XI), o aşezare getică şi o alta neolitică ( fig.1).

Stadiul cercetării aşezării medieval-timpurii

Această aşezare se află localizată pe grindul sudic al popinei şi este cercetată sistematic din anul 2000 . Până în prezent au fost cercetate integral un număr de 25 complexe ( 5 bordeie, 6 cuptoare menajere, 10 gropi de bucate, 2 vetre, 2 complexe de suprafaţă, o palisadă). Rezultatele cercetărilor se grupează în patru mari categorii:
a) Informaţie ştiinţifică de ordin arheologic cu privire la tipul de locuinţe şi anexe gospodăreşti. S-a constatat evoluţia aşezării de-a lungul a patru faze.
b) Inventar divers din punct de vedere tipologic dar în cantitate mică: ceramică, fusaiole, gresii, râşniţe, cuţite, pietre de cremene etc.
c) Concluzii de ordin istoric. S-a constatat în primul rând că este vorba de o aşezare care a aparţinut unei comunităţi de agricultori şi care poate fi identificată cu populaţia locală. Această aşezare a fost abandonată la un moment dat. In al doilea rând s-a emis, cu titlu de ipoteză, opinia cu privire la o prezenţă mai timpurie a pecenegilor în zonă, decât se credea până acum.
d) Studii plurisciplinare. Au fost efectuate până în prezent ridicări topografice ale întregii popine şi a grindului sudic, determinări osteologice de faună, studii carpologice, datări arheomagnetice.

Cronologia tradiţională a culturii Dridu şi mijloacele ,,clasice” de datare

Până în prezent în sudul României ( Oltenia, Muntenia şi Dobrogea) au fost cercetate sistematic sau în regim de salvare 120 de situri ( aşezări şi necropole) din cele peste 200 de puncte determinate perieghetic şi încadrate cronologic în sec. VIII-XI dar într-un număr infim, doar în două aşezări de la nordul Dunării, adică la Dridu şi Bucov, cercetările au fost exhaustive şi au oferit o imagine completă asupra unor aşezări de la cumpănă de milenii. Insă, aşa cum am constatat şi noi pe Popina Blagodeasca, aceste aşezări au fost abandonate şi implicit materialul arheologic prelevat este puţin. O contribuţie la rezolvarea acestor probleme au avut-o necropolele cercetate în număr mai mare şi care au oferit un material oarecum mai bogat şi întregibil.
Datorită acestor carenţe de inventar datările siturilor menţionate au fost stabilite pe baza analogiilor cu ceramica din cetăţile dobrogene, Capidava, Dinogeţia, Păcuiul lui Soare, unde au fost descoperite monede atât în nivele cât şi în complexe. Inconvenientul acestor datări este acela că vieţuirea în aceste cetăţi a început după revenirea bizantină şi atunci automat datările sunt mai târzii. Cert este că ceramica acelei perioade, produsă în ateliere meşteşugăreşti avea o perioadă de evoluţie mult mai largă decât limitele impuse de vieţuirea din cetate şi prin urmare olăria respectivă exista şi în perioada anterioară revenirii bizantine. In acest sens studiile pe ceramică ale regretatei Maria Comşa, sunt de actualitate.
O altă modalitate de determinare cronologică era aceea a combinării datărilor oferite de armele şi podoabele din inventarul acestor situri. Dar şi acestea au o încadrare cronologică largă.
Datarea diverselor faze de evoluţie ale unei aşezări a fost realizată pe baza situaţiei stratigrafice, a intersectării unor complexe, coroborate cu materialul arheologic aferent.
Într-un astfel de context s-ar putea impune, ca fiind mult mai precisă datarea cu mijloace moderne. În cazul nostru, o metodă mai puţin cunoscută la noi însă care nu a fost neglijată la nivel european şi mondial, metoda arheomagnetică de datare a fost una dintre puţinele metode ce a putut fi aplicată contextelor aflate aici în discuţie. Datarea arheomagnetică a materialelor arheologice presupune existenţa unor premise de cercetare care din păcate în România nu şi-au găsit un raspuns adecvat. Elaborarea unui program de prelevare de probe la nivel naţional este în acest moment o etapă crucială în lansarea viabilă a acestei metode de datare. În acest stadiu incipient al cercetărilor din România, singura soluţie pentru a data materialele prelevate constă în apelarea sistemelor de referinţă realizate prin activitatea susţinută a colegilor din Bulgaria şi Ungaria. Acest compromis de moment nu permite o certitudine absolută asupra intervalelor cronologice rezultate desi ele sunt perfect valabile pentru acest stadiu. Această etapă va trebui depăşită în ultimă instantă prin aportul susţinut al arheologilor in furnizarea de materiale de studiu.
Aşadar în anul 2005 s-a ivit ocazia aplicării acestei metode de datare în situl de la Vladeni ca urmare a unui proiect de prelevare desfăşurat la nivel naţional. Condiţiile de prelevare destul de restrictive cerute de metodă, precum poziţia „in situ” din momentul ultimei arderi, a făcut ca doar două complexe să furnizeze probe, şi anume o structură de combustie asociată bordeiului nr. 4 şi cuptorul menajer nr. 5. Rezultatele procesului de datare, situaţia stratigrafică deosebită a celor două complexe precum şi materialul arheologic asociat au permis emiterea unor ipoteze cronologice mai elaborate pentru acest sit. Coroborarea datării clasice pe material arheologic, deja efectuată în cazul bordeiului 4, cu datarea arheomagnetică, a permis stabilirea unei cronologii mai exacte pentru anumite evoluţii din cadrul sitului în cauză.

Bordeiul nr. 4 şi relevanţa lui topostratigrafică

Bordeiul nr. 4 a fost cercetat în cursul campaniei din 2004 şi, în contextul colaborării menţionate, s-a efectuat datarea arheomagnetică a unei structuri de combustie direct asociate. Acest bordei reprezintă o situaţie stratigrafică specială deoarece este singurul intersectat de mai multe complexe mai târzii (două gropi de bucate, un cuptor menajer şi un complex de suprafaţă caracterizat de o vatră. Cu alte cuvinte datarea lui este esenţială pentru stabilirea tuturor fazelor de evoluţie ale aşezării de pe popină.
Bordeiul nr.4 ( complex 39)- Cas. B7- B8
Era orientat NV- SE cu colţurile rotunjite şi laturile de 4,40 x 3, 80 m ( fig.2) . Podeaua se afla la –1 m din lut bãtãtorit, denivelatã . In colţul de NV şi pe o parte a laturii se afla cruţat un cuptor cu vatră rotundã, cu diametrul de 1,20 m, cu grosimea de 5 cm, amenajat pe un pat de cioburi din pastă caolinoidă (fig.3) . In colţul de SE se afla o treaptã de lut care marca, probabil, intrarea. In groapa bordeiului care avea pereţii înclinaţi se afla foarte multã paiantã arsã din care unele bucãţi arse pânã la vitrificare. Acestea coroborate cu straturile de cenuşã şi arsurã aflate pe podea ne-au dus la concluzia cã bordeiul a fost distrus în incendiu.
In interiorul bordeiului la nivelul podelei se aflau douã gropi de bucate ( numerotate în continuarea celor din aşezare) din care doar una a aparţinut bordeiului. Groapa de bucate nr. 10 ( cpl. 47) a fost sãpatã în colţul de NE, la nivelul podelei, la –0,97 m ( fig.4). Avea gura ovalã cu o şãnţuire lateralã şi diametrul de 1,20 x 1 m. Corpul era aproape bitronconic ca un butoi cu diametrul maxim de 1,35 m. Adâncimea gropii era de 1,30 m. Avea pete mari de arsurã pe fund şi pereţi. Umplutura brunã, afânatã, aproape compactã, cu resturi ceramice, arãta cã în momentul pãrãsirii groapa era plinã.
Materialul arheologic provenit din bordei constã din paiantã arsã, uneori pânã la vitrificare, oase de animale, fragmente ceramice. Acestea din urmã se împart în cinci categorii: ceramicã nisipoasã, ceramicã cenuşie, ceramicã din pastã caolinoidã, ceramicã lucratã cu mâna, ulcioare amforoidale.
Fragmentele din pastã nisipoasã constituie cam jumãtate din cantitatea de material ceramic (aproximativ 210 fragm.). In funcţie de calitatea pastei se remarcã trei variante: prima din pastã de bunã calitate, bine omogenizatã, cu nisip fin şi micã, ardere bunã reducãtoare şi aproape uniformã; a doua din pastã cu nisip şi microprundiş de granulaţie medie şi micã, bine omogenizatã cu angobã cãrãmizie; a treia din pastã cu nisip şi microprundiş de granulaţie medie, rugoasã la pipãit, bine omogenizatã, cu angobã cãrãmizie, ardere neuniformã cu pete. Predominã decorul striat la rândul lui cu mai multe variante: cu striuri late, adânci, ca nişte caneluri aplicate pe o pastã rugoasã şi slab arsã; striuri înguste, fine; striuri slab imprimate; registre de câte cinci striuri orizontale. Alte variante de décor prezente destul de sporadic sunt: valuri formând ochiuri între ele; registre de valuri alternate cu striuri; fascicule de striuri oblice pe striuri orizontale.
Ceramica cenuşie (circa 50 fragmente) este relativ puţinã în ansamblul descoperirilor şi neîntregibilã. O parte din cioburi au pastă de bunã calitate, cimentoasã, bine arsã şi decoratã cu incizii late orizontale sau cu linii lustruite în reţea.Tot din aceeaşi categorie de pastã mai existã cioburi negre la exterior, lustruite pe toatã suprafaţa. Altele au angobã galbenã- portocalie decoratã cu linii lustruite în reţea. Sunt însã şi fragmente exfoliate care dovedesc o ardere slabã. Pe baza buzelor de vas pãstrate se poate spune cã provin de la trei categorii: oale cu gâtul înalt şi buza verticală,, ulcior şi strachinã din pastã finã, cenuşie, lucratã la roata de mână.
Ceramicã din pastã caolinoidã a fost gãsitã în zona cuptorului şi sub vatra acestuia. Fragmentele sunt din pastã albã sau roz cu décor striat sau din striuri alternate cu valuri. Arderea este bunã şi pe unul din cioburi este scrijelit un ,,X,,.
Ceramica lucratã cu mâna. In raportul campaniei 2003 am arãtat cã în jurul şi pe vatra locuinţei de suprafaţã la 0, 38 m au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mâna, asupra cărora am fost reticentã şi am considerat cã au fost purtate de plug. Insã am constatat cã acestea apar şi la –0, 60- 0, 70 m şi în bordei pânã aproape de podea. Aceasta m-a convins cã aceste fragmente ceramice, destul de multe dealtfel ( din cele douã complexe fiind circa 120) provin chiar din aceste complexe medieval-timpurii şi nu sunt antice. Cioburile sunt lucrate din pastã cu cioburi pisate şi uneori nisip, arsã slab cu nuanţe de brun- cãrãmiziu şi miezul negru în spãrturã. Altele sunt galben- cãrãmizii şi brune. Provin de la vase cu buza dreaptă sau puţin lãţitã din care una este decoratã cu crestãturi scurte, oblice. Materialul este neîntregibil. Oricum, pânã în prezent ceramicã lucratã cu mâna s-a descoperit în Muntenia la Bãneasa- sat şi Dridu . In Moldova şi Basarabia aceasta se aflã în cantitate mult mai mare . Fragmente ceramice din care multe neîntregibile din aceastã categorie s-au descoperit şi în situri din Transilvania .
Ulcioarele amforoidale sunt din pastã cãrãmizie cu angobã alb- gãlbuie (destul de puţine fragmente) ardere slabã şi toarte mici rotunjite. Aproape de cuptor s-a găsit o grămăjoară compusă din 30 de melci.
Pe baza materialului ceramic bordeiul nr. 4 se încadreazã cronologic în secolele VIII- IX. In anul 2005, au fost prelevate probe pentru datarea arheomagnetică din vatra cuptorului. Prin compararea rezultatelor cu sistemele de referinţa oferite pentru Ungaria prin activitatea susţinută a echipei conduse de Peter Marton , pentru bordeiul în discuţie s-a emis următorul interval de date între 835 şi 885 î Hr (Anexa 2). Având în vedere situaţia stratigrafică a acestuia, precum şi faptul că este intersectat de un cuptor dintr-o fază ulterioară considerăm plauzibilă funcţionarea acestui bordei în prima jumătate a secolului IX.
Cuptorul menajer nr.6 ( Cas. A7, complex 50)
Descriere
Este un cuptor cu vatra rotundă cu dm. de 1,80 m şi groapa de acces săpată în pământ viu până la -0,86 m de la nivelul actual al solului ( fig.5) . În faţa vetrei se observă, în profil faptul că suprapune masa de detritus din bordei. Groapa de acces a intersectat bordeiul nr.5, fiind însă dificil de delimitat. O parte din această groapă de acces a fost surprinsă în cas. A4, unde se afla o treaptă la -0,53 m. Această groapă fost orientată NE-SV, având o latură lungă de 3,50 m şi una scurtă de 1,50 m ( fig.6).
Detalii stratigrafice şi de detritus
Cuptorul s-a conturat la -0,39 m ca o peliculă de pământ maroniu- roşcat şi material ceramic şi la -0, 51 m cupola prăbuşită. Detritusul era de culoare brun- roşcat, consistenţă afânată, compoziţie diversă: cioburi, oase, cenuşă, arsură, pietre.
Inventar
Sub cupola prăbuşită şi în groapa de acces a fost descoperit un inventar divers. Cioburi din pastă nisipoasă decorate cu valuri ce pornesc imediat de sub gât şi formează ochiuri între ele. Cioburi de la borcane din pastă de bună calitate cu perete subţire, buza puţin răsfrântă, aproape fără gât şi valuri pe umăr.
Revelaţia campaniei o constituie o căldare pecenegă întregibilă descoperită chiar în cuptor şi o marcă de olar reprezentând un cal cu călăreţ. Căldarea pecenegă este lucrată din pastă grosieră cu nisip, cioburi pisate, microprundişuri şi chiar pietriş, aspră la pipăit, cu angobă subţire ( fig.7). Arderea s-a dorit a fi probabil reducătoare, dar a ieşit brună neuniformă. Buza puţin răsfrântă şi lăţită. Fără decor. La interior două tortiţe aplicate şi perforate cu dm. de aprox 1 cm. Dimensiuni: H= 22 cm, dm. gurii= 28 cm, dm. fund= 23 cm.
Marca de olar menţionată se află pe un borcan din pastă nisipoasă, cu mica şi nisip fin, arsă reducător, decorat cu valuri neglijente. Se păstrează doar fundul vasului.
Tot lângă vatra cuptorului s-a găsit un fragment de râşniţă din calcar cochilifer.
Pe baza contextului stratigrafic şi al inventarului descoperit propuneam o încadrare în sec. X-XI, cu precădere în a doua jumătate a secolului al X-lea.
Datarea arheomagnetică în acest caz a enunţat şi una din limitele de precizie ale metodei, aici datorate unei evoluţii oarecum constante a parametrilor magnetici măsurabil în timp. Această situaţie a făcut ca limita inferioară a intervalului de datare să fie oarecum prea largă, mergând înapoi până la 535 î Hr. În ceea ce priveşte limita superioară a intervalului aceasta corespunde situaţiei aşteptate, în jurul anului 880 AD ( Anexa 2). De menţionat aici este şi faptul că această metodă în fapt va data doar ultima utilizare a acestui cuptor şi nu depunerile posterioare. În baza datărilor arheomagnetice şi a situaţiei stratigrafice, care ne indică faptul că intervalul dintre faza cu bordeie şi faza cu cuptoare a fost mic, este foarte probabil că în vatra aşezarii părăsite s-au aşezat aproape imediat cei care au construit acest cuptor Din aceste motive se propune o datare a acestui complex în a doua jumătate a secolului IX.
O situatie aparte este generată de descoperirea căldării pecenege în interiorul cuptorului, readucându-se astfel în prim-plan problema datării prezenţei pecenege în Câmpia Română. În acest context trebuie totuşi menţionat faptul ca asocierea strictă a datei arheomagnetice cu materiale arheologice descoperite în imediată asociere nu este neapărat directă, acestea putând fi depuse ulterior ultimei arderi.
Din izvoarele scrise reiese că prin secolul IX pecenegii se întinseseră până la Siret. Constantin al VII-lea Porfirogenetul care a trăit între 905-959 şi-a elaborat opera la mijlocul secolului X, menţionează că sălaşele pecenegilor se întind din faţa Dristrei până la Sarkel pe Don . Nu ne spune însă nimic despre data când ei au ajuns în faţa Dristrei ( azi, Silistra, Bulgaria). Având în vedere că împăratul a trăit în prima jumătate a secolului X, se înţelege că ei se aflau deja în acest areal în intervalul de timp menţionat. In consecinţă se conturează ipoteza că înaintarea lor în Câmpia Română s-a produs la sfârşitul secolului IX.
Aurel Decei, autorul unui studiu critic asupra cronilor armeneşti corelate cu celelalte izvoare bizantine, slave sau occidentale din epocă, ajunge şi el la concluzia că graniţa apuseană a pecenegilor era o linie N-S, care cobora pe Siret în jos prin Bărăgan până în faţa Dristrei . Aşezarea de la Vlădeni s-ar afla astfel în teritoriul controlat de pecenegi.
Căldarea de la Vlădeni are analogii directe cu un exemplar descoperit într-un bordei de la Târgşor, unde se aflau şi scheletele unor oameni ,, omorâţi violent,, . Autoarea săpăturilor de la Târgşor observa însă, că aceste exemplare se aseamănă doar în privinţa urechiuşelor interioare cu căldările cunoscute ca fiind pecenege şi care sunt lucrate la roată, au fundul concav şi sunt datate în sec. X-XII. La fel ca şi noi d-na Anca Păunescu consideră ca a aparţinut unor pecenegi.
Opinia că ceramica nomazilor turanici a fost lucrată cu mâna este susţinută şi de Victor Spinei care merge până acolo încât refuză denumirea de pecenege pentru căldările mai târzii şi care se aseamănă în privinţa pastei, decorului cu ceramica nisipoasă din cultura Dridu . In acelaşi timp trebuie să menţionăm că turanicii lucrau căzănele din metal din care unele au fost descoperite în morminte . Exemplarul de la Vlădeni are exact forma acestor cazane cu fundul drept.
In aşezarea de la Hansca din Basarabia s-au identificat şapte tipuri de căldări pecenege din care unele au fundul drept. In literatura de specialitate sunt datate diferit începând din a doua jumătate a secolului IX până în prima jumătate a secolului XI.
Coroborarea izvoarele scrise cu datele arheologice ne conduce la concluzia că respectiva căldare din cuptorul nr. 6 poate fi datată în a doua jumătate a secolului IX aşa cum arată şi datarea arheomagnetică. In consecinţă se poate vorbi de o prezenţă mai timpurie dar temporară a pecenegilor în regiune, dat fiind caracterul lor nomad.
Concluzii
Având în vedere că ne aflăm în faţa primelor datări arheomagnetice pe un sit medieval timpuriu din România nu se pot emite concluzii foarte exacte deoarece nu dispunem de un material informaţional comparativ.
O concluzie certă este că în cazul bordeiului nr. 4 cele doua datări, cea tipologică propusă de noi şi datarea arheomagnetică au coincis, ceea ce înseamnă că deşi nu au beneficiat de un material arheologic foarte bogat, arheologii evului mediu timpuriu au stabilit datări destul de exacte.
Discrepanţa cronologică apărută în cazul datării cuptorului menajer nr. 6 se datorează mai degrabă unui stereotip de datare a fazelor unei aşezări medieval-timpurii, când se consideră că ultima fază trebuie să fie undeva în a doua jumătate a sec. X- înc. sec. XI.
In legătură cu datarea mai timpurie se ridică şi problema încadrării cronologice a unui eveniment istoric major, cum a fost acela al prezenţei pecenegilor, menţionată deatfel şi în cronicile timpului. Insa pentru stabilirea cronologiei prezenţei pecenege ar mai fi nevoie ca şi alte situri medieval-timpuriu să fie datate pe baza metodei arheomagnetice.
Lista figurilor
1. Vedere generală a Popinei Blagodeasca
2.
. Cuptorul cruţat în colţul bordeiului nr. 4 din vatra căruia s-au prelevat probele arheomagnetice.
3. Vedere generală a bordeiului nr. 4
4. Cuptorul menajer nr. 6

5.Planul bordeiului nr. 4
6. Planul cuptorului menajer nr.6 în context topostratigrafic
7. Căldare pecenegă din cuptorul menajer nr. 6


Anexa 1

 

 

Cuptorul din bordeiul nr.4
Comparatie cu curba de calibrare a Ungariei (Marton 2003)
rezultate din masuratorile efectuate asupra probelor (aici relocate la Budapesta):

declinatie: 7.54
inclinatie: 73.87
alpha 95: 1.61
k: 560

interval posibil pentru datare (probabilitate 95%, rotunjit la 5 ani):
[-300 ] – [-30] respins
[835] – [895] interval acceptat ca urmare a indicilor arheologici
[1485] – [1525] respins
[1595] – [1750] respins

Figure 1. Diagrame reprezentand probabilitatea exprimata
doar de valorile de declinatie respectiv inclinatie magnetica

Figure 2. Diagrama reprezentand combinarea probabilitatilor
inclinatiei si declinatiei magnetice (rezultat final)

Anexa 2
Cuptorul menajer nr.6
Comparatie cu curba de calibrare a Ungariei (Marton 2003)
rezultate din masuratorile efectuate asupra probelor (aici relocate la Budapesta):

declinatie: -5.60
inclinatie: 69.52
alpha 95: 0.79
k: 2340

interval posibil pentru datare (probabilitate 95%, rotunjit la 5 ani):
[-280 ] – [-105] respins
[535] – [880] interval acceptat ca urmare a indicilor arheologici*
[1625] – [1735] respins

Figure3. Diagrame reprezentand probabilitatea exprimata
doar de valorile de declinatie respectiv inclinatie magnetica

Figure 4. Diagrama reprezentand combinarea probabilitatilor
inclinatiei si declinatiei magnetice (rezultat final)

DARURILE ANULUI (II). O CAMPANIE FRUMOASĂ

După cum ştiţi, în fiecare an, merg un timp într-un câmp arabil, concesionat unui străin, unde caut o aşezare de acum 1000 de ani. E făcută praf la propriu. A dat Dumnezeu şi în 12 ani am cercetat o parte din ea. Incepe să se contureze în plan, o aşezare mare, ordonată, cândva bogată, dintr-un timp istoric despre care noi cunoaştem foarte puţine, deşi atunci s-au produs evenimente colosale. In fiecare an găsesc un mic fragment din aşezare pe care îl desenez, fotografiez, înregistrez, adun toate ciobuleţele, le analizez şi scriu un raport sec. Minunea este că dacă adunăm toate aceste rapoarte seci, ele încep să vorbească foarte clar şi cu detalii. Doar că trebuie să ai răbdare să aduni cât mai multe fragmente de aşezare.
Trebuie să le mulţumesc din nou lucrătorilor din comuna Vlădeni care în această vară au lucrat trei săptămâni pe o caniculă groaznică, apoi pe vânt, apoi a venit ploaia…şi în fine printre picături că începuseră şi lucrările agricole.

 AŞEZAREA MEDIEVAL-TIMPURIE

 DE LA  VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA (jud. Ialomița)

 Campania din anul 2013

 

Proiect finanţat de Ministerul Culturii

Dr. Arhg. Emilia Corbu 

 In situl arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca (cod. RAN 94802.03, cod. LMI (Il.- s- B-14071) s-au efectuat săpături arheologice conform Autorizației de cercetare arheologică sistematică nr. 48/2013 în perioada 5 august-6 septembrie 2013. Situl se află în partea de NV a comunei Vlădeni, pe malul drept al râului Ialomița aflat la circa 2 km V și pe malul stâng al Brațului Borcea aflat la circa 4 km E. Fondurile alocate au fost de 10000 Ron de la Muzeul Judeţean Ialomiţa şi  5000 Ron de la Ministerul Culturii

Cercetările au avut loc pe grindul sudic şi au afectat o suprafaţa totală de 100 m2    pe o adâncime cuprinsă între 1-2 m. S-au trasat: secţiune SI (46 x 1,5 m, din care efectiv s-au cercetat doar 34 x 1,5 m), Casetele A50 (4 x 3 m), A51 (4 x 4 m), A52 (3 x 3). S-au  finalizat cercetările şanţului de apărare pe SH,  pe o suprafaţă de 10 m x 1 m x 2 m adâncime.

Documentaţia de specialitate întocmită constă din:  carnet de şantier, 23 de desene pe hârtie milimetrică,  peste 200 de fotografii. Au fost  adunate 167 pungi de  material arheologic pe niveluri  şi în complexe, din care au fost prelucrate pentru prezentul raport 2000 de fragmente ceramice.

Obiectivele campaniei au fost: I. Investigarea şanţului de apărare:

  1. finalizarea secţiunii SH şi deschiderea unei noi secţiuni, SI.
  2. Efectuarea unei ridicări topografice cu o propunere de reconstituire
  3.  Investigarea zonei din spatele şanţului de apărare.
  1. REZULTATE. In perimetrul deschis au fost cercetate cinci complexe arheologice. Inventarul acestora este în mare marte neîntregibil, de aceea într-o primă etapă am procedat la prelucarea statistică  în cadrul fiecărui complex. Rezultatele sunt interesante.1.a)  ŞANŢUL DE APĂRARE a fost investigat pe traseul secţiunilor S. H, c. 16-20 (L-10 x l m x ad.-2 m) şi S. I, c. 18-23 ( 34 x 1,5 m).

    Pe SI, avea deschiderea maximă de 12,5 m cu malurile puternic colmatate datorită suprapunerii lui de un nivel de locuire de sec.X-XI. Probabil fundul şanţului nu a depăşit 10 m lăţime (c. 19-23).  Adâncimea era de 1, 50 m. (fig.1 a).  Sedimentele din şanţ erau relativ tasate şi constituite din pelicule alternante de pământ brun-negricios, afânat şi pământ galben (fig.1.b). Inventarul arheologic a fost destul de bogat şi divers, dar a apărut cam până la adâncimea de 0,80-0,90, unde încă apare inventar tipic, un borcan Dridu cu marcă de olar. Sub această adâncime, materialul era sporadic. Pe fundul şanţului, între 1,30 -1,50 m, sedimentele erau aproape lipsite de material ceramic. Materialul arheologic consta din ceramică nisipoasă (167 fragmente, 58%), ceramica cenuşie (42 fragmente, 14,3%), fragmente ceramice de la vase de import din pastă roşie (67 ex., 23%) şi în fine, sporadic, ceramica lucrată cu mâna (16 ex., 5,5%). Ceramica nisipoasă avea cea mai mare frecvenţă la adâncimea cuprinsă între -0,70 m-1 m şi sporadic cobora până la -1,40 m. Pasta era de bună calitate şi bine omogenizată. În funcţie de degresanţii folosiţi se observă mai multe categorii după cum urmează: a) cu nisip; b) cu nisip şi scoică; c) cu nisip şi microprundiş; d) cu nisip puţin, abia vizibil, dar dintr-o argilă bună, bine omogenizată. Arderea este predominat reducătoare dar sunt şi exemplare arse oxidant. Decorurile erau foarte variate: striuri orizontale; registre de valuri şi striuri; striuri oblice pe orizontale; striuri canelate tăiate de câte două striuri oblice; valuri formând ochiuri; striuri late; valuri pe striuri; striuri oblice neglijente pe umăr şi corp striat. Fragmentele de ceramică cenuşie proveneau de la vase diferite, descoperite mai ales între -0,70- 1m. Erau lucrate la roata de mână din pastă bună, cu sau fără concreţiuni de calcar, decorate cu linii canelate şi lustruite în reţea. Fragmentele din pastă roşie proveneau de la vase diferite: amfore, oale, vase smălţuite şi din epoci diferite. Au apărut mai ales în straturile de adâncime, între -0,70-1, 40 m.Cele câteva fragmente lucrate cu mâna erau mici, atipice, din pastă poroasă cu cioburi pisate, răspândite între 0,70-1, 46  m.

  2. Pe SH s-au finalizat cercetărilor începute anul trecut şi s-au efectuat desenele finale.Șanţul de apărare pe SH avea deschiderea superioară de 11,50 m,  adâncimea de 1,90 m. (fig.2).  Datorită nivelului ulterior de locuire, malurile erau puternic colmatate şi de aceea profilul pare să coboare în trepte. Sedimentele din şanţ sunt din pământ negru, afânat, untos. Pe fundul şanţului se văd pelicule compacte de arsură şi cenuşă, la 1,80-1,90. Materialul arheologic Dridu apare în special în partea superioară, dar fragmente specifice apar şi la adâncimea de -1,75 m. Statisticii prezentate anul trecut s-au mai adăugat 143 fragmente ceramice din toate categoriile  ridicând astfel de 778 numărul total al fragmentelor ceramice descoperite pe SH,  secţiunea cea mai bogată de pe  traseul şanţului. Din acest total 390 (50,12%) reprezintă ceramica nisipoasă, 108 (13,88%) ceramica cenuşie, 94 (12%) ceramica lucrată cu mâna şi 186 (23%) ceramica de import din pastă roşie. In concluzie, materialul arheologic din şanţ  atât pe SI cât şi pe SH, provine de la resturi menajere aruncate de locuitorii aşezării medieval-timpurii, dar dovedeşte că acesta era destul de bine păstrat, până la adâncimea de 1,40 m, ceea ce însemnă că între momentul abandonării lui şi fondarea aşezării medieval-timpurii s-a scurs puţin timp.

    1b. S-a efectuat  ridicarea topografică a şanţului de apărare pe toate secţiunile cercetate: SE, SF, SG, SH, SI şi s-a propus o reconstituire grafică a acestuia. In urma ridicării topografice s-a constatat că şanţul de apărare are formă rotundă. Lungimea totală a segmentului cercetat este de 105 m (fig.3).  Stratigrafic face parte din cea mai veche fază de locuire  medieval-timpurie de pe Popina Blagodeasca.

    2. In spatele şanţului de apărare au fost evidenţiate două niveluri de locuire medieval-timpurii.

    2. 1. Primul (de sus în jos) avea o grosime de aproximativ 0,30 m, iar în zona complexelor atingea 1 m şi se caracteriza printr-un sediment brun-negricios, cu reflexe albăstrii, afânat, omogen, grăunţos (când era uscat), pigmentat cu arsură, cenuşă, paiantă, pământ galben şi bogat în material arheologic (ceramică, oase)  şi resturi de la materiale de construcţie (pietre, paiantă, cărămidă). Acest nivel a aparţinut unor amenajări de suprafaţă, probabil locuinţe din lemn, distruse de lucrările agricole din zonă. Din acest nivel au fost evidenţiate trei  complexe din care  o locuinţă de suprafaţă cercetată parţial, o groapă cu funcţionalitate neprecizată, o groapă de bucate.

    2.1.1. LOCUINŢA DE SUPRAFAŢĂ NR. 3 (SI, c.12-14, Cas. A51)

    A fost cercetată parţial. Avea plan patrulater. Orientată NV-SE. Se delimita la 0,34 m de la nivelul actual al solului, ca o peliculă de sediment brun-negricios, afânat, granulat, cu paiantă, cioburi, oase, pietre.  O latură  avea lungimea de 3 m. La 0,54 m,  se delimita o peliculă de 1,70 x 1,40 m, compusă din bucăţi mari de vatră arsă,  arsură, cenuşă, şi care pare să provină de la un cuptor din pietre răvăşit, aflat în colţul vestic (fig.4). Nu s-au găsit urme de podea amenajată, ceea ce ne face să bănuim că locuința se afla pe nivelul medieval-timpuriu de călcare la o adâncime de 0,60 m, de la nivelul actual al solului. În suprafaţa cercetată s-au găsit 362 fragmente ceramice din care 238 din pastă cenuşie (65%), 77 din pastă nisipoasă (21%), 30 din pastă roşie de la vase de import (8,2%) şi 17 lucrate cu mâna (4,69%).  Ultimele două categorii ceramice apar în mare parte  sub nivelul locuinţei, la adâncimea de 0,70- 1 m şi de aceea nu le putem atribui acestui complex, dar corespund nivelului afectat de locuinţă.  Ceramica nisipoasă majoritară provenea de la adâncimea de 0,40-0,70 m corespunzătoare nivelului locuinţei şi era lucrată din pastă foarte bună, omogenă cu degresanţi din mai multe categorii, simpli sau în combinaţie: pastă cu nisip şi scoică; pastă cu microprundişuri; cu nisip şi cioburi pisate; caolinoidă (foarte puţină). Decorurile sunt, deasemenea, foarte diverse: striuri oblice pe striuri orizontale; linii scurte pe umăr şi valuri pe corp, registre de valuri şi striuri; striuri orizontale; valuri pe umăr; valuri formând ochiuri; striuri late, canelate; striuri oblice pe umăr şi valuri pe striuri pe corp; linii oblice pe umăr realizate ca nişte împunsături. S-au găsit şi două mărci de olar şi anume: cerc dublu şi cruce încrisă în cerc. Ceramica cenuşie, din care unele fragmente erau arse oxidant, în doar câteva fragmente  relevă aceeaşi diversitate decorativă: linii verticale lustruite, decor în reţea, decor cu caneluri late. Ca formă a fost documentată doar oala cu gât înalt.Au mai fost găsite multe bucăţi de paiantă cu urme de făţuială, fragmente de oase şi pietre de calcar. Pe baza materialului arheologic analizat şi a situaţiei stratigrafice propunem datarea complexului în a doua jumătate a secolului al X-lea-prima jumătate a secolului al XI-lea.

    2.1.2. GROAPA DE BUCATE NR.26. (S.I. c.7-8, cas. A52)

    A apărut la aproximativ 0,40 de la nivelul actual al solului ca o peliculă de cenușă și arsură. Era  colmatată în  groapa de acces a  cuptorului menajer.  (fig.5 a). Avea adâncimea de 2,12 m și trepte pe latura estică (fig.5 b). Se caracteriza de un sediment brun-negricios, foarte afânat cu cenușă și pigmenți albi de cenușă vegetală. Material arheologic relativ divers constituit din numeroase fragmente ceramice, oase de animale, etc. şi multă paiantă aproape de fund. Au fost analizate 179 fragmente ceramice din următoarele categorii: nisipoasă 101 ex.  (56,42%); cenuşie- 43 (24%); din pastă roşie de import- 25 (13,9%); lucrată cu mâna -10 (5,5%). Cele 100 de fragmente nisipoase sunt din pastă foarte bine omogenizată cu mai multe categorii de degresanţi: a) nisip şi scoică; b) nisip de granulaţie mică; c) microprundişuri; d) cu nisip abia vizibil. Decorurile sunt foarte diverse şi constau din:  striuri verticale pe orizontale; striuri oblice pe orizontală; registre de striuri, striuri rare ca nişte caneluri; valuri neglijente; striuri pe tot corpul; striuri oblice pe gât şi corp striat; valuri largi pe striuri canelate; striuri oblice pe gât şi corp striat. Ceramica cenuşie deşi puţină, prezintă fragmente arse atât oxidant cât şi reducător, decorată cu reţea de linii lustruite separate prin caneluri late sau  valuri incizate şi caneluri. Fragmentele din pastă roşie provin de la vase diferite: ulcior, amforă, vase mici. Materialul arheologic propune o încadrare cronologică de sec. X-XI.

    2.1.3. GROAPA CU FUNCŢIONALITATE NEPRECIZATĂ (Cas. A50, c.3)

    A apărut cam la -0,40 m de la nivelul actual al solului pe un nivel de detritus. Avea gura rotundă, diametrul de 1 m, adâncimea de 1,05 (fig.6). Tot inventarul gropii a constat din 10 fragmente ceramice (2 nisipoase, patru cenuşii, 4 din pastă roşie), trei fragmente de os, o piatră.

    2.2. Cel de-al doilea nivel avea aproximativ 0,20 m grosime,  caracterizat de un sediment brun-cenuşos, afânat, pigmentat cu arsură, paiantă etc. In acest nivel a fost cercetat  un cuptor menajer.

    2.2. 1. CUPTORUL MENAJER NR. 12 ( SI, c.7-9, Cas. A50, c.1,4, Cas. A52, c.2,3)Era compus din groapă de acces și vatră cotlonită în colțul NE (fig.7). Orientat  NE- SV.  A apărut la -0,60 m de la nivelul actual al solului ca un sediment brun-cenușos cu paiantă, oase, etc. Groapa de acces era trapezoidală de 2,5 x 4,3 x 1,75 m. Podeaua era din lut, la adâncimea de 1,33-1,45 m,  neamenajată, acoperită pe alocuri de  arsură de lemn, pământ ars. Vatra  avea formă de potcoavă cu dimensiunile de 1 x 1,20 m şi deschiderea gurii  de 0,50 m (fig.8). Calota se păstra intactă pe o înălțime de 0,50 m. Materialul arheologic era divers și consta din fragmente ceramice, paiantă, oase. Au fost analizate 322 de fragmente ceramice din care din pastă nisipoasă – 216 (67%); pastă cenuşie-55 (17%), din pastă roşie de la vase de import- 38 (11,8%) şi lucrată cu mâna -13 (4%). Având în vedere situaţia topo-stratigrafică a complexului,  au fost analizate fragmentele provenite de la adâncimea de -0,60-1,45 m, dar şi cele aflate în suprafaţa casetei A50. Compoziţia pastei nisipoasă prezenta aceeaşi varietate pe care am descris-o şi la complexele anterioare, urmare probabil a suprapunerii celor două niveluri de locuire. Este adevărat că se întâlnesc doar şase variante decorative dar oarecum diferite cronologic: striuri orizontale, late sau fine; registre de striuri; registre de valuri şi striuri; striuri oblice pe orizontală; valuri pe striuri. Ceramica cenuşie este arsă atât oxidant cât şi reducător cu nuanţe cromatice de la cenuşiu deschis până la brun. Fragmentele din pastă roşie sunt foarte puţine şi diferite, având în vedere dimensiunile complexului. Se remarcă o toartă de amforă pe a cărui ştampilă se află un chip uman. Majoritatea fragmentelor ceramice lucrate cu mâna sunt atipice dar se constată şi unele cu nisip şi microprundişuri, precum şi o buză dreaptă ca de căldare.

    CONCLUZIE

    Săpăturile arheologice din această campanie au adus precizări importante cu privire la:

  1. Stratigrafia aşezării. Pe secţiunile SH şi SI, stratul arheologic medieval-timpuriu, atinge grosime de aproape 1 m şi surprinde două niveluri de locuire (fig.9). Foarte importante sunt datele cu privire la ultimul  nivel de locuire medieval-timpuriu de pe Popina Blagodeasca, adică nivelul locuinţelor de suprafaţă, primul stratigrafic şi ultimul cronologic (sec. X-XI) şi relaţia dintre acesta şi nivelul de locuire anterior. S-a constatat că acest nivel se orientează spre nord-vest și a fost puternic afectat de lucrările agricole.
  2. Forma, orientarea şi caracteristicile tehnice ale şanţului de apărare.
  3. Au mai apărut încă patru noi complexe arheologice care s-au adăugat celor peste 60 cercetate până în prezent pe Popina Blagodeasca.