POPINA BLAGODEASCA-BLAGODEŞTI-CHIOARA. TREI SATE –ACEEAŞI ISTORIE?

Articol publicat în Miscellanea Historica et Archaelogica in honorem Professoris Ionel Cândea  septuagenarii, Bucureşti-Brăila, 2019

Dr. Emilia Corbu,

 Introducere

Există vreo legătură între satele medievale-timpurii din cadrul culturii Dridu şi satele medievale târzii? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă prezentul articol, prin analizarea unui caz concret: Popina Blagodeasca-Blagodeşti-Chioara. In studiul nostru pornim de la trei criterii: vatra satului, domeniul economic al satului şi vecinătăţile. Cele trei criterii au la bază un studiu documentar şi unul arheologic, completat cu date de toponimie, lingvistică, cartografie. Istoria ne arată că un sat putea să aibă mai multe vetre de-a lungul evoluţiei sale, însă doar un singur domeniu economic. Pierderea domeniului  ducea invariabil la dispariţia satului. De aceea, domeniul economic va fi un element important al cercetării noastre deşi poate fi identificat  documentar doar pentru Blagodeşti şi Chioara.

 Premise generale

Intr-un studiu mai vechi în care repertoriam peste 100 de sate medievale din judeţul Ialomiţa, atestate documentar în secolele XIV-XVI[1], se conturau printre altele, două idei  la care doresc să mă opresc.  Prima idee era tipul de sat  compus din două părţi distincte ca localizare, dar complementare ca atribuţii. Era vorba de vatra satului şi domeniul economic al acestuia. În vatra satului se aflau locuinţele cu anexele gospodăreşti. Domeniul economic al satului se întindea  pe câţiva kilometri de jur-împrejur şi cuprindea moşiile ţăranilor (numite părţi) care se întindeau din hotar până în hotar cuprinzând echitabil părţi din vatra satului, luncă, pădure, apă şi câmp. Marele domeniu feudal s-a format pe măsura înstrăinării prin vânzare sau abuz a acestor părţi. In domeniul economic al satului se puteau afla la un moment dat atât  moşia boierească cât şi mici proprietăţi ţărăneşti. Documentele menţionează doar marile moşii boiereşti, deoarece noii proprietari aveau nevoie de acte pentru loturile de pământ cumpărate. Domeniul satului apare menţionat accidental, cu prilejul unor evenimente, cum ar fi o crimă petrecută în hotarele lor şi când sătenii trebuiau să răspundă solidar.

A doua idee era continuitatea de locuire. Din cele peste 100 de sate atestate documentar, peste 50 îşi păstrează toponimia până în ziua de astăzi. Aceasta presupune şi o continuitate a populaţiei care a păstrat  toponimul. In virtutea acestui principiu, o bună parte din aceste localităţi îşi serbează ziua localităţii pornind de la prima menţiune documentară. Cu alte cuvinte nimeni nu contestă continuitatea de locuire a acestor sate chiar dacă se constată mutarea vetrei satului pe un anumit areal şi din momentul menţionării până azi s-au scurs 500 de ani. Argumentul forte este păstrarea toponimiei, dovedit în mai multe cazuri. De pildă, acolo unde satele au fost abandonate sau robite, satul nou format  poartă alt nume, chiar dacă se află  pe vechea selişte (de pildă, satul Vaidei este robit, dispare şi apare Slobozia lui Ianache). Prin urmare toponimia dispare odată cu locuitorii satului.

Dar  satele  medievale aveau şi ele istoria lor. La circa 500 de ani distanţă în trecut faţă de satele medievale atestate documentar, se află o realitate arheologică interesantă  şi anume vetre de sat medieval-timpurii  localizate pe popine sau  pe terasa râului Ialomiţa. Dar aceste sate identificate prin vetrele sau necropolele lor nu sunt menţionate documentar, deşi ele urmează întocmai înşiruirea satelor medievale-târzii. De pildă,  de la Feteşti (mergând pe lângă Balta Ialomiţei) până la Slobozia  sunt aşezările de la: Borduşani, Făcăieni, Vlădeni-Popina Blagodeasca, Gura-Ialomiţei, Platoneşti, Ţăndărei, Bucu, Slobozia şi mai departe Piscul-Crăsani, Ion Roată, Dridu. Nu ştim cum s-au numit acele sate la vremea lor şi aparent nu avem nici o verigă de legătură între ele şi cele medievale-târzii.

Premise specifice

Vlădeni-Popina Blagodeasca, Blagodeşti şi Chioara sunt trei aşezări rurale din trei epoci istorice diferite. Prima datează din evul mediu-timpuriu (sec.IX-XI), a doua din evul mediu-dezvoltat (sec.XIV-XVII) iar a treia din epoca modernă şi contemporană (sec.XIX-XX). Toate au în comun un teritoriu, un domeniu  şi un nume. In rest, sursele de documentare sunt dezechilibrate. De pildă, pentru evul mediu-timpuriu cunoaştem vatra satului dar nu avem documente, pentru Blagodeşti avem documente, dar nu ştim unde este vatra satului iar pentru Chioara deşi dispunem de  documente  vatra satului este distrusă în proporţie covârşitoare, aşa încât în deceniile următoare urmele ei vor dispărea cu totul.

Vecinătăţile celor trei sunt aproape aceleaşi, cu excepţia dezvoltării sau decăderii unor localităţi. De pildă, Blagodeşti se afla în hotar cu Oraşul de Floci. După decăderea Oraşului, Chioara se află în hotar cu Brăiliţa, Piua Petrii, sate oarecum moştenitoare ale Oraşului.

Satul de pe Popina Blagodeasca (sec.IX-XI)

Popina se află în vecinătatea locului unde râul  Ialomiţa se varsă în Dunăre, adică o zonă foarte bogată în vremurile istorice[2], aflată în graniţa cu ceea ce a fost de-a lungul timpului, mari imperii. Pe grindul  sudic, cercetările arheologice au evidenţiat  vatra unui sat medieval-timpuriu din secolele IX-XI, în care se aflau bordeie, gropi de bucate, cuptoare menajere.

Ne-a tras atenţia toponimul. Termenul de Popină (de origine slavă) în  pronunţia locului ,, pokină,,  se mai păstrează în rusa contemporană cu sensul de ,,a părăsi casa,, ,,locul de unde am plecat,, In vecinătate se mai află încă trei popine, dar aceasta este singura care păstrează numele unui sat medieval-târziu.

Iniţial am considerat că  numele popinei derivă de la faptul că  se afla în teritoriul economic al satului Blagodeşti, dar  analizând din punct de vedere lingvistic, situaţia pare alta. Şi Blagodeşti are origine slavă. Rădăcina Blagode înseamnă   mulţumire, beneficiu, bogăţie iar în forma Blag înseamnă umed, ceea ce corespunde zonei inundabile din apropiere. Şi în limba română de astăzi se mai păstrează cuvîntul ,,vlagă,, cu sensul putere, forţă, vigoare. Prin urmare toponimul confirmă geografia şi posibilităţile economice ale zonei. Dar ne intrigă singuralitatea lui.  Dacă denumirea satului ar fi avut sensul de bogăţie sau mulţumire, cu siguranţă ar fi fost mult mai răspândit, dată fiind bogăţia multor locuri. Şi iarăşi, dacă ar fi provenit de la descrierea locului atunci ar fi trebuit să se numească Blagodeni, aşa cum găsim şi alte sate: Cărăreni (de la cărare), Corneni (de la Colţ). Credem mai degrabă că denumirea satului are sensul de ,,beneficiari,, o aşezare ai căror locuitori au beneficiat la un moment dat de un beneficiu, de o danie.

Prin urmare denumirea Popina Blagodeasca  se traduce literar prin ,,vatra părăsită a satului Blagodea, locul de unde au plecat,,.Şi prin urmare se conturează ipoteza că satul Blagodeşti şi-ar trage denumirea de la satul de pe Popină şi nu invers. Aşa ne explicăm sufixul ,,eşti,,  din toponimul satului care semnifică înrudirea, descinderea dintr-un neam sau întemeietor.

Abandonarea vetrei nu este sinonimă cu dispariţia unui sat

Faptul că abandonarea vetrei nu este sinonimă cu dispariţia unui sat este o realitate confirmată de documente medievale dar şi legende locale în care sunt menţionate strămutarea vetrei satului  în momente de cumpănă, calamităţi naturale sau stare de război. Nu ne oprim asupra acestei situaţii. Dar exista şi o strămutare naturală a vetrei satului ca rezultat al fenomenului de roire, atestat de cercetările sociologice în epoca modernă a României. Doar aşa ne explicăm suprafaţa mică a vetrelor de sat medieval-timpurii.

Aşezarea de pe Popina Blagodeasca , deşi destul de stabilă sub aspectul locuinţelor şi anexelor gospodăreşti pare să stea însă sub semnul instabilităţii, atunci când vine vorba de evoluţia şi nivelurile de locuire din aşezare. Adică o locuire cu întreruperi şi reveniri.

Stadiul actual al cercetările arheologice ne permit o datare de început de secol XI printr-un nivel de locuinţe de suprafaţă. Ce s-a întâmplat cu aşezarea după această dată? Având în vedere bogăţia istorică a locului ne este greu să credem că locuitorii au dispărut. Ipoteza mea este că şi-au mutat vatra în jos spre Baltă, spre a fi mai aproape de locurile de păşunat, formând astfel Blagodeştii de Jos. Dar apropierea Bălţii putea fi şi un loc de apărare. Ideea că locuitorii de pe malurile Dunării se refugiau la vremuri de nevoie în Baltă a fost susţinută prima oară de regretatul Radu Florescu.

Blagodeşti (sec.XIV- prima jum. a sec. XVII)

Deşi primul document care arată un schimb de ocină în Blagodeşti apare în 1489, totuşi  nici un document din cele peste 40 studiate nu menţionează un moment zero, o dată de fundare a satului sau un întemeietor. Documentele medievale: zapise, anaforale, acte de vânzare-cumpărare în special menţionează că proprietăţile specificate în document au fost transmise din tată în fiu, sunt bătrâne, sunt vechi ocine de moştenire, dedine.

In privinţa vechimii satului, documentele menţionează două momente. Unul clar şi anume epoca lui Mircea cel Bătrân când se ştie că s-a produs o reorganizare administrativă a unei situaţii deja existente, adică mijlocul secolului al XIV-lea. Alt moment este  unul nedefinit menţionat prin ,,vremurile vechi,, sau vremurile altora,,.  Acestea ne permit să afirmăm că satul a existat şi înainte de Mircea cel Bătrân, dar fără a preciza un moment concret. De pildă, vama de peşte de la Blagodeşti era întărită mănăstirii Cozia încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân[3], adică din a doua jumătate a secolului al-XIV-lea. Această danie a fost contestată de săteni şi de locuitorii din Oraşul de Floci până târziu în istorie. Cu alte cuvinte, atunci când vama a fost dăruită, satul  Blagodeşti exista, ca sat de moşneni.

Moşiile satului

După vânzări repetate, la începutul secolului al XVI-lea, Blagodeştii de Jos se afla în stăpânirea a două mari familii care aveau  fiecare jumătate de sat. Unii erau Manea cu fraţii, celălalt Neagoe, fiul lui Drăghici I, fondatorul familiei boiereşti a Mărginenilor. Inainte de a intra în povestea  fiecărei moşii să ne oprim puţin asupra termenilor care se repetă  în aproape documentele.

În documentul în care se precizau hotarele satului, se menţiona şi faptul că acestea au fost ,,ocină dreaptă,, şi ,,moşie bătrână,, ,,mai dinainte, din vremile altora,,[4]. Interesant este că cele două cuvinte ocină şi moşie apar în unul şi acelaşi document, adică  nu sunt chiar sinonime, aşa cum s-ar crede în zilele noastre,  când cuvântul ocină (de origine slavă) înseamnă bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. Se pare că însemna şi altceva şi anume loc de baştină. Cuvântul moşie astăzi şi probabil şi în trecut  desemna o proprietate funciară mare (slavul moş înseamnă putere, forţă, potenţial).

Şi aşa şi era pentru că, în 1508,  Mihnea Voievod  întărea lui ,,Manea cu fraţii: Oprea şi Stănilă şi Stoian şi Neagoe şi cu fii lor şi unchiului lor Manea cu fii săi, ca să le fie lor la Blagodeşti jumătate, pentru că le este veche şi dreaptă ocină, dedină…,,[5]. Cuvântul dedină, de origine slavă, înseamnă în acest caz moşie moştenită din străbuni (ded  se traduce prin bunic). Aceeaşi moşie,  sau bună parte din ea,  era întărită în 1599 către  doi dregători şi anume Mihaiu mare portar şi Ivan logofăt,  ambii din Oraşul de Floci.  Cei doi moşteneau partea lui Stănilă şi partea lui Bădilă cu fraţii din timpuri străvechi[6].  Menţionarea unui număr mic de proprietari nu înseamnă că satul era mic, ci pur şi simplu dreptul de moştenire îl deţinea un singur urmaş al familiei. Acest lucru este confirmat de o carte de moştenire scrisă  în 1574 de Ivan Grămăticul pentru Fătul cel Bătrân care lăsa averile sale lui Drăguşin şi Stana, fiica cea mai mare[7]. Drăguşin aşezase în casa lui Fătu 2800 aspri, un cal şi doi boi şi astfel devenise fiul lui Fătu. Se evita astfel foarfeca moştenirilor.  Şi o mică picanterie.  Fătu avea trei fete: Stana, Comana şi Greaca. Interesant este că numele celor două fete mai mici erau de fapt etnonime ale unor populaţii istorice cu influenţă în regiune: cumanii şi grecii. Dar acesta este un alt subiect. Revenind la moşia lui  Mihul, mare portar, menţionăm că acesta îşi va  extinde averea şi cumpără încă două părţi din sat: a lui Urie, feciorul Danciului şi a lui Drăghici, feciorul lui Macriian[8]. Prin urmare chiar şi extinderea domeniului feudal a avut la bază tot vechii proprietari ai satului.

Cealaltă jumătate de sat, intrată în domeniul Mărginenilor, a avut alt parcurs. In genealogia acestei vechi familii boiereşti, moşia de la Blagodeşti este menţionată de mai multe ori, deoarece a fost pricină de judecată de cel puţin trei ori[9]. In 1489, jupanului Drăghici, i se întărea satul Corneni în urma unui schimb de ocini. Drăghici dăduse două ocini în Blagodeşti şi anume partea lui Stroe şi Lupşanul în schimb cu jumătate din satul Corneni. Acest schimb de ocini este menţionat şi  în 1510[10] şi în 1576[11] în documente care îl privesc pe Drăghici cât şi pe Danciu. In 1510,  Neagoe, fiul lui Drăghici  deţinea numeroase sate parte moştenite din străbuni, parte primite din partea Domniei ca plată pentru servicii. Printre cele băştinase se afla şi jumătate din Blagodeşti.  Satele se întindeau de la munte până în Balta Ialomiţei, la Blagodeşti şi Corneni, ceea ce ne sugerează un traseu de transhumanţă şi afaceri cu oile. In 1508, altă jumătate de sat era întărită  lui Manea cu fraţii şi unchiului lor Manea, pentru că le era veche ocină şi dedină, aşa cum arătam mai sus.   Stoica, feciorul lui Drăghici, reclamă la domnie proprietatea lui Manea cu fraţii dar rămâne de lege. In 1529, urmaşii lui Neagoe, donează mănăstirii Mărgineni (jud. Prahova, mai sus de Ploieşti), moşia de la Blagodeşti  pentru sufletul lui Neagoe. Nelămuririle nu se încheie aici. Pe la 1600, Calotă, judeţul de la Oraşul de Floci, aduce la judecată mănăstirea pe motiv că  Drăghici vornicul făcuse schimb de moşii cu Danciu, dar rămâne de lege. Acelaşi lucru l-a păţit şi Mihu Portarul de la Oraşul de Floci care a reclamat la Radu Vodă Şerban. O posibilă explicaţie a acestui conflict interminabil  o găsim într-un document din 1554 cu privire la satul Corneni în care se afirmă că ocina din Corneni a lui Danciu nu a fost schimbată cu cea din Blagodeşti, ci cumpărată cu 3500 aspri[12]. Dar la baza conflictului pot fi şi cauze administrative,  lipsa unor măsurători topografice exacte cât şi prin faptul că ţăranii şi-au vândut greu şi scump ocinile şi nu în ultimul rând prin onomastica medievală care repeta aceleaşi nume de botez  în fiecare generaţie, lipsind numele de familie[13]. Că la Blagodeşti se vindea greu şi scump o dovedeşte faptul că Drăghici a dat două ocine în Blagodeşti pentru o jumătate de sat în Corneni. Ocinile lui Drăghici încă purtau numele vechilor stâpâni. In 1592, în Blagodeştii de Sus, încă se mai vindeau ,,părţi,, iar vechii proprietari se închinau ca vecini, cum era cazul lui Eremia, Drăguşin şi Şerb[14]. Deasemenea, vechii proprietari nu plecau departe, în cel mai rău caz ajungeau orăşeni la Floci. In acelaşi timp, apar o serie de boieri cu menţiunea ,,din Blagodeşti,, cum au fost: Gheorghe vornicul, Iane postelnicul, Gherghe armaş, Hranite  Blagodescul ctitor al Bisericii de la Oraş. In documentele moşiilor prezentate mai sus nu găsim doar o poveste aromată ci  şi descrieri exacte. Astfel că din documentele moşiei  închinate mănăstirii Mărgineni aflăm suprafaţa domeniului economic al satului şi din documentele  moşiei lui Mihu aflăm hotarele satului.

Domeniul economic

Suprafaţa teritoriului  economic  al satului Blagodeşti  poate fi dedusă din două documente care se corelează. In 1529, Moise Voievod întărea mănăstirii Mărgineni  jumătate din Blagodeşti de peste tot hotarul[15]. Peste 300 de ani, în timpul lui Cuza, moşia  cu pricina este etatizată şi aflăm că măsura  5500 ha şi reprezenta jumătate din teritoriul comunei Chioara[16]. Cele 5500 ha erau repartizate astfel : 3400 ha băltiş, 100 ha pădure, 300 ha islaz, 1700 ha câmp. După cum vedem, mai mult de jumătate era băltiş destinat păşunatului animalelor până la începutul iernii. Insă balta era foarte dinamică. Modificările ei trebuie să fi influenţat şi suprafaţa ocinilor. De unde, probabi,  problemele interminabile de proprietate.Pe baza moşiei etatizate s-a făcut reforma agrară şi tot  au mai rămas  în proprietatea statului 730 ha[17]. Revenind la întregul sat  medieval Blagodeşti , acesta trebuie să fi avut  un domeniu  economic de 11000 ha. Dar să rămânem la cifra concretă de 5500 ha. Presupunem că distanţa dintre sate era ca şi în epoca modernă cam de 6 km  (adică o parasangă bizantină), rezultă un areal cu o lungime de 10 km şi 5,5 km lăţime. Un sat cu un teritoriu economic atât de vast nu se putea forma şi dispare peste noapte.

Hotarele satului

Intr-un document din 1599, prin care Nicolae Pătraşcu întărea lui Mihai, mare portar şi Ivan logofăt o ocină mai veche, sunt menţionate hotarele ocinei Blagodeştilor, din jumătate de sat ,,începătura,, adică zicem noi satul vechi, Blagodeştii de Jos:

,, Şi semnele cele bătrâne să se ştie: pe din sus de movilă sau de gorgan pe din coda Mocilnii şi păn în valea cu papora, tocma ce intră în iazerul cu trestii cătră Strâmba, tocma pân la Şeperig, păn răstocile lui Marco şi cu iazerul Preluianelor tocma păn la Dragna şi păn în ţărmurile Săltăvii, după aceea den jos de hotarul oraşului, iar de la piatra gârlii, tocma păn în Calea Jarciului şi păn în ţărmurile Zătonului,,[18]

In limba română contemporană,  descrierea nu este una dintre cele mai clare. Toponimele nu ne spun nimic. Dar, dacă le traducem într-o limbă slavă  toponimele dau o descriere foarte clară şi care începe de la răsărit. Astfel avem hotarul de sus, hotarul de jos, latura de vest şi est.

Hotarul de sus era delimitat astfel:

1. Movila sau gorganul,(sl. Moghilă) adică un loc cu morminte vechi pentru că movilă în limba rusă şi gorgan în turcă înseamnă mormânt. In zilele noastre există un ansamblu de patru tumuli la aproximativ 3 km sud de Popina Blagodeasca, pe partea dreaptă a şoşelei care duce de la Vlădeni spre Chirana, acolo unde şoseaua face un cot, semn al unei vechi răscruci de drumuri.

2. O regiune inundabilă sau de Baltă pe partea de E-N-NE descrisă prin ,,coda mocilnii,, ,,valea cu papora,, ,,iazerul cu trestii,,. ,,Mocil,, se păstrează şi în rusa contemporană ca desemnând un ,,loc îmbibat cu apă,,. Strâmba  trebuie să fie o cotitură spre stânga.

3.O pădure . Şeperig probabil un derivat de la ,,şepe,, care înseamnă aşchii de lemn, adică un loc de unde se tăiau lemne. În româna de azi se păstrează cuvântul ,,ţepe,,. Cu alte cuvinte, e vorba de pădure tânără.

4.Răstocile lui Marco. Răstocile probabil de la cuvîntul Rast, se păstreată în rusă cu sensul ,,acolo unde plantele cresc repede,,( cu alte cuvinte păşuni) şi  în limba română  contemporană  înseamnă loc unde apa scade încât poţi prinde peştii cu mâna. Prin urmare toponimul desemnează păşunile din Baltă.

5.Iazerul Preluianelor adică un lac. Limba română păstrează şi cuvântul iezer şi cuvântul lac. Dar în timp ce lacul are izvoare proprii, iezerul este un lac creat de inundaţiile periodice ale unui râu. Iazerul Preluianelor se afla în zona de Baltă fiind umplut periodic de revărsarea râului. Preluiane (de la Prelest), cuvânt slav se traduce prin fermecător, încântător.

3. Dragna – probabil denumirea unei bălţi dezafectată între timp.

6.Săltava este astăzi denumirea unei bălţi  aproape de Feteşti, dar documentul nu face referire la o baltă, ci la o apă. Este posibil să fi fost Săltava de Sus, menţionată şi la 1897, care era un braţ în insula Balta, pe teritoriul comunelor Vlădeni şi Chioara. Era o continuarea a Săltavei de Jos şi se vărsa în dreptul satului Piua-Petrii[19]. A dispărut probabil în urma îndigurii Bălţii Ialomiţei. Hidronimul este de origine slavă. Ca toponim îl găsim în satul Saltovo unde au fost descoperite ruinele oraşului kazar  Savgar, cel care a dat numele culturii arheologice Saltovo-Maiaţk, contemporană cu cultura Dridu. Situl de la Saltovo este în prezent inundat de apele unui baraj.

Hotarul den jos de  Oraşul de Floci trebuie să fi fost hotarul de vest.

Piatra gârlii trebuie să fi fost hotarul de nord-vest. Cuvântul piatră desemnează clar un hotar marcat cu pietre.  Cuvântul ,,gârlă,,  înseamnă în zilele noastre o apă mai mică, dar cuvântul de origine slavă înseamna la origine ,,gât,,.  Prin urmare trebuie să fi fost locul în care Ialomiţa se vărsa în Dunăre, aflat şi azi la câţiva km de popină.

7.Calea Jarciului şi ţărmurile Zătonului trebuie să fi fost hotarul de sud-sud-vest. Cuvântul ,,jar,, de origine slavă se păstrează şi în rusa contemporană cu sensul de ,,cald, dogoare, arşiţă,, şi în română cu sensul de ,,foc mocnit,,. Probabil era drumul de  miazăzi,  sau de sud. Evul mediu încă mai păstrează toponimele inspirate de puncte cardinale. In epoca modernă, drumurile vor fi  numite în funcţie de oraşul cel mai important, ca de pildă drumul Brăilei.  Zătonul trebuie să fi fost un vechi braţ al Dunării din care astăzi se mai păstrează lacul Zăton din sudul Insulei Mari a Brăilei. Reţinem şi ideea că în ţărmurile Zătonului se închidea Calea Jarciului. Adică un drum care venea din sud, din direcţia Ţăndărei şi se închidea în Baltă. Până în epoca modernă mai exista un drum care lega satul Chioara de Ţăndărei  şi după ce trecea prin Sf. Vasile, Bobu, Hagieni  ieşea la podul de  la Ţăndărei. Drumul acela  era mai scurt cu 5 km decât drumul actual.

In concluzie, semnificaţia de bază a  toponimelor de origine slavă  corespunde cu descrierea locului. De unde opinia noastră că  străbunii Blagodeştilor au fost primii care au stăpânit locul, pe care l-au numit în funcţie de descrierea fizică  şi nu de  foştii proprietari, aşa cum se petrece începând cu secolul XV. Singurul antroponim,  Marco,  fiind dealtminteri singurul cuvânt latin din descriere şi primul proprietar menţionat al unei păşuni.

Dealtminteri aceste toponime slave  nu sunt izolate. Documentele menţionează şi alte toponime de aceeaşi factură în regiune: Bucu (Fag), Ograda (gard), Ialomiţa (în sensul de cea care poartă resturi, aluzie la aluviuni), dar şi antroponime asupra cărora nu ne mai oprim. Interesant este că în acest document în care sunt descrise hotarele satului vechi, a începăturii, nu este menţionată apa Ialomiţei, ci doar ,,piatra gârlii,,ceea ce ne sugerează că Blagodeştiul vechi sau de Jos se afla undeva spre Oraşul de Floci, la Piua Petrii, mai aproape de Balta Ialomiţei, aşa cum confirmă şi toponimia, în timp ce Blagodeştiul de Sus se afla pe Ialomiţa.  Morile de la apa Ialomiţei sunt menţionate într-un alt document referitor la Blagodeştiul de Sus[20] în 1592.

Este greu de admis că un sat atât de mare şi cu o toponimie atât de străveche nu cunoştea data fondării lui.  Acest lucru se putea întâmpla doar dacă acest sat care era foarte vechi  şi-a strămutat vatra de mai multe ori pe un areal întins. De regulă, fiecare strămutate este percepută ca un nou început. Pe măsură ce Oraşul de Floci s-a dezvoltat a înghiţit şi părţi din domeniul economic al satului odată cu ctitori şi boieri originari din Blagodeşti.

Vatra satului

Pe un  domeniu atât de întins, vatra satului  care  cuprindea doar locuinţele, măsura doar câteva hectare. Vatra se putea dezvolta în două părţi şi aşa se face că avem menţionate în documente: Blagodeştii de Sus şi Blagodeştii de Jos.  Dovadă că satul se dezvolta prin roire, aşa cum arătam mai sus.

Chioara (sec.XIX-1970)

Pe măsură ce Oraşul  de Floci decade, o serie de sate apar la hotarele  lui. Printre ele şi Chioara aflată pe moşia Blagodeasca. Cu siguranţă, o parte din locuitori proveneau din oraş. Intre ei şi sătenii din Blagodeşti era o distanţă de 200 de ani, o perioadă relativ scurtă care rămâne în memoria comunităţii, mai ales când e vorba de proprietate. Totuşi noua denumire a localităţii contrazice o legătură directă cu vechea aşezare. Ba mai mult,  la sfârşitul secolului XIX, Blagodeasca devenise moşie fără locuitori. Probabil e vorba de moşia mănăstirii.  Cealaltă jumătate de sat care s-a aflat în proprietatea unor localnici şi a unor dregători de la Oraş, trebuie să fi supravieţuit. Nu este exclus ca să fie Piua-Petrii, sat aflat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre adică până unde se întindea domeniul Blagodeştilor din vechime.  Legenda că noua denumire de Chioara vine de la un han aflat la drumul mare ţinut de  o hangiţă chioară de un ochi, ne confirmă că noua vatră a satului era pe lângă un drum comercial, probabil vechea cale a Jarciului.  Alte menţiuni arată că satul Chioara, înainte de a deveni comună, s-a numit mai întâi Porceni[21]. Denumirea nu este întâmplătoare. Probabil era vorba de o târlă, de comunitate mică specializată în creşterea porcilor. Asemenea târle existau pe lângă toate satele din Bărăgan. Prin creşterea numărului de locuitori, târla a devenit sat. O confirmă şi istoria satului Vlădeni din vecinătate care pe malul drept al Dunării formase satul Scrofeni. Deci un han şi o târlă au stat la baza formării noului sat care, până în 1970, a ocupat o vatră întinsă la doar doi kilometri de Popina Blagodeasca. Inundaţiile catastrofale din 1970 şi măsurile luate de comunişti în privinţa bălţilor Dunării l-au şters de pe hartă pentru întotdeauna.

 

Concluzii

Dacă rezumăm cele arătate mai sus, rezultă o scară a istoriei care acoperă aproape o mie de ani, cu excepţia secolelor XII-XIII.  Această perioadă este săracă în descoperiri, nu doar pe teritoriul României, ci şi în alte zone geografice. Prin urmare, perioada secolelor XII-XIII stă sub semnul speculaţiei istorice, asta pentru că până în prezent nu avem o vatră de sat descoperită şi nici documente. Insă şi perioada secolelor XVIII-înc. XIX stă tot sub semnul speculaţiei istorice. Documentele  nu menţionează perioada plămădirii noului sat Chioara, ci doar momentul în care existenţa sa este demnă de luat în seamă şi de notat pe hărţi. Dar ca să ajungă la acest nivel, trebuie să fi trecut două-trei generaţii, timp necesar creşterii populaţiei dar şi dezvoltării economice, asta înseamnă 100-150 de ani. Adică exact perioada pentru care nu avem documente concrete, deşi acestea nu lipsesc chiar cu totul.   Pe Noua hartă a Ţării Româneşti a  lui Rigas Velestinlis de la 1797 în apropierea locului în care Ialomiţa se vărsa în Dunăre este menţionată o localitate lângă care se află un iezer mare.  In topografia lui Bauer din 1778, situaţia este şi mai interesantă. După ce menţionează că Oraşul de Floci este abandonat şi că se văd ruinele vechilor biserici, urmează o înşiruire de şase sate până la Stelnica pe linia Dunării. In această listă Borduşani apare de două ori. Prima dată lângă Oraş, a doua oară între Lăteni şi Cegani, adică acolo unde se află şi acum[22]. Existenţa a două sate cu acelaşi nume pe un areal atât de mic este exclusă. Prin urmare, prima localitate de pe listă trebuie să fie Blagodeşti. Oricum existenţa moşiei cu acest nume presupune şi nişte săteni care o lucrau. D-abia  la sfârşitul secolului al XIX-lea este menţionată ca moşie fără locuitori. Din această situaţie înţelegem că dinamica satelor din jurul oraşului este diferită de a altora.  Un fenomen asemănător, de dezvoltate socială şi economică, trebuie să se fi petrecut şi în secolele XII-XIII, dovadă că în secolul XIV, Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii Cozia vama de peşte de la Blagodeşti, danie ce va fi contestată de mai multe ori atât de săteni cât şi de orăşenii de la Floci. Cu alte cuvinte, aşa cum arătam mai sus, când s-a dăruit vama, satul exista deşi nemenţionat documentar.

In final ne punem întrebarea dacă între locuitorii celor trei sate au existat legături genetice. Lipsa unor catagrafii ale populaţiei ne împiedică să dăm un răspuns avizat. In schimb se poate vorbi, fără doar şi poate, de o moştenire culturală. Toate cele trei sate sunt compuse  din vatră  adunată şi domeniu economic. Toate cele trei sunt aşezări ale unei populaţii sedentare care se ocupa cu agricultura, ceea ce pentru perioada respectivă era o trăsătură culturală esenţială. Nici unul nu a fost sat de pescari, deşi apropierea bălţii favoriza acest lucru.Deasemenea nici un document nu menţionează că unul dintre ele s-ar fi format prin colonizare.  Toate trei au vetre ,,flotante,, în care s-a locuit două sau trei generaţii. Toate cele trei au apărut şi au dispărut datorită unor condiţii social-politice grele, nu economice. Factorul economic a fost singurul stabil şi favorizant. Satul medieval-timpuriu  şi-a mutat vatra în condiţiile instabile ale migraţiei turanicilor. Satul medieval şi-a pierdul domeniul economic datorită lăcomiei marilor boieri, care după ce au cumpărat moşii întregi nu au  mai avut mână de lucru. Satul modern a dispărut datorită inundaţiilor provocate de indiguirea criminală a Bălţii Ialomiţei de către autorităţile comuniste. Locuitorii s-au mutat, cel puţin după ultimele două evenimente, în satele învecinate dovedind că o zonă bogată nu se părăseşte aşa uşor.  Probabil aşa au procedat şi locuitorii de pe Popina Blagodeasca. Această moştenire culturală este veriga lipsă care poate lega evul mediu-timpuriu de evul mediu-târziu.

Anexe

CRITERII Popina-Blagodeasca Blagodeşti Chioara
Vatra satului Localizată pe grindul sudic. Mai multe niveluri de locuire şi faze - Distrusă mecanic în anii comunismului. Teren exploatat agricol.
Domeniu economic al satului Nu există menţiuni 5500 ha Moşia Blagodeasca-
Vecinătăţi Răul Ialomiţa, Braţul Borcea.

Balta Ialomiţei

Oraşul de Floci

Balta Ialomiţei

Oraşul de Floci

Calea Jarciului

Râul Ialomiţa,

Balta Ialomiţei în curs de îndiguire.

 

Tab.II

AŞEZARE Secole ELEMENTE DE IDENTIFICARE
Chioara XX Documente/ vatră încă vizibilă
Chioara XIX Documente
Porceni (ulterior sat Chioara)

Kadabajn

Blagodeni?

XVIII Documente

Harta lui Specht

Harta lui Rigas Vestelinis

Blagodeşti XVII Documente
Blagodeşti XVI Documente
Blagodeşti XV Documente
Blagodeşti XIV Referiri în documente mai târzii
? XIII ?
? XII ?
Popina Blagodeasca XI Locuinţe de suprafaţă
Popina Blagodeasca X Vatră de sat-cuptoare menajere
Popina Blagodeasca IX Vatră de sat-bordeie/gropi bucate

 

Abstract

 

Is there any link between the early-medieval villages (Dridu culture, 9th -11th c.) and the medieval villages (14th-16th c.)? This article tries to provide an answer by analysing the case of three villages: Popina Blagodeasca, Blagodeşti and Chioara. The analysis included three criteria: the village’s hearth (composed of dwellings), the economic area (composed of fields, forests, lakes and a part of Ialomitza Meadow) and the neighbourhoods. The village`s hearth and economical area are mentioned in hundreds of medieval documents. Historically, it is known that a village can have more hearths throughout its evolution, but only one economic area. The villages disappear when they lose their economic area.  Two studies, one documentary and another archaeological, which are completed with data from toponymy, linquistics and cartography, are the basis of the current research.

The research is divided in the following chapters: general and specific premises, the Popina Blagodeasca village (9th-11thc.), the Blagodeşti village (15th- ½ 17th c.), the Chioara village (19th c.- 1970), conclusion. In the first chapter, the premise is presented: archaeologically there were discovered many early-medieval hearths belonging to villages unmentioned in documents in Ialomitza county. These archaeological sites are placed in the proximity of nowadays villages who claim their heritage from villages mentioned in medieval documents (14th -16th c.). The problem is that the medieval hearths were not yet discovered by archaeologists.

“Popina Blagodeasca” is a very interesting toponym, with Slavic origin. “Popina” can be translated as ,,the place we left”, and confirms the archaeological situation: an abandoned village. It is the only place out of four such “popina” existing in the area, which bears the name of a medieval village (Blagodești). Thus, we can consider that from „Popina Blagodeasca” came (evolved?) the medieval village with the name „Blagodești”.

More than 40 documents mention Blagodești as a great and rich village. The research proves that the economic area had a surface of 11000 ha. The Slavic toponymy describing the borders and reference areas prove that the first inhabitants of the area were the ancestors of the Blagodești inhabitants. But none of the documents mentions the founders of the village. Thus, it is older than the mentions in the existing documents, which are ownership documents, resulting from the spreading of the great feudal domain in the 16th century. It is possible that while the feudal domain was spreading over their village, the Blagodești villagers would have moved to the Orașul de Floci, their direct neighbour.

The Chioara village develops simultaneous with the decay of the Orașul de Floci. It inherited the Blagodeasca (Blagodești??) estate (economic area) and had the hearth nearby Popina Blagodeasca.

In conclusion, we believe that the gaps between the 12th -13th centuries and from the 18th century could be the periods when new villages were developing, which were later mentioned in documents. Also, we can see a constant behaviour and culture inherited by generations: the same type of village (with a hearth and an economical area), inhabited by sedentary people, and with an economy based on agriculture.

 

ABREVIERI

 

DIR- Documente privind Istoria României

DRH-Documentae Romaniae Historiae



[1] Emillia Corbu, Habitatul medieval Ialomiţean în lumina primelor atestări documentare,II, Ialomiţa, IV,  Slobozia, 2004, p.400-401

[2] Emilia Corbu,Vlădeni- Popina Blagodeasca. Aşezarea medieval-timpurie, vol.I,  Istros, 2013, p.13-25

[3] Catalogul documentelor Ţării Româneşti, (1640-1644), V, doc.973, p.416.

[4] DIR, VI (1591-1600), p.362, DRHB, XI, d.350, p.494

[5] DIR, I  (1501-1525), 1951, p. 45

[6] DIR,VI (1591-1600), 1953, p.362; DRHB, XI, d.350, p.494

[7] DIR, IV (1571-1580), 1952, p.97; DRHB,VII, p.168, doc.128.

[8] DIR, VI (1591-1600), p.309, DRHB, XI, d.278, p.370

[9] George D.Florescu, Boerii Mărgineni din secolele XV şi XVI.Studiu genealogic, Ed. Datina Românească, Vălenii de Munte, 1930

[10] DIR,I (1501-1525), 1951, p.60

[11] DIR,IV (1571-1580), 1952, p.231

[12]  Emillia Corbu, Habitatul medieval Ialomiţean în lumina primelor atestări documentare,II, Ialomiţa, IV,  Slobozia, 2004, p.388

[13] Din secolul XVI boierii erau deosebiţi prin funcţii sau prin loc de naştere sau primeau numele satului unde aveau moşia cea mai mare.

[14] DIR,VI  1953, p.31

[15] DIR, V (1581-1590), Bucureşti, 1952, p.79

[16] Ion I. Provianu, Dicţionar geografic al judeţului Ialomiţa, p.87, Târgovişte, 1897.

[17] Ursescu, Anuarul judeţului Ialomiţa pe anul 1905, Călăraşi, 1906.

[18] DIR,VI(1591-1600), 1953, p.362; DRHB, XI, doc.350, p.494.

[19] Ion Provianu, op.cit., p.234

[20] DIR,VI, p.21

[21] Ion I. Provianu, op.cit., p.87

[22] Bauer, Memoire historique et geographique  sur la Valachie, Leipzig, 1778, p.142

AGRICULTURA LA RAPORT. DESPRE COOPERAŢIE

De curând, postul AGRO TV a avut iniţiativa unei emisiuni referitoare la cooperaţia istorică, unde am participat şi eu la invitaţia Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală şi a doamnei Viviana Vasile. Emisiunea moderată cu mult tact şi profesionalism de realizatorul Dinu Criste a avut scopul şi cred că a reuşit să atingă atât punctele forte ale cooperaţiei istorice cât şi punctele slabe ale cooperaţiei actuale. Din păcate, eu nu am talent şi nici prezenţă de spirit pentru a fi om de televiziune. Am uitat să subliniez ideea că între cooperaţia istorică şi cooperaţia comunistă nu există absolut nici o legătură. Comuniştii au preluat termenul de cooperaţie pe care l-au folosit abuziv pentru nişte colhozuri sau sovromuri. Cooperaţia istorică a fost cu totul altceva şi acest lucru am încercat eu să îl spun. Nu ştiu dacă am reuşit.
Primele două părţi încep prin redarea unor fragmente din două filme cooperatiste din perioada interbelică. Este vorba despre o cooperativă de ameliorare a solului şi împădurire şi o cooperativă de dulciuri.După care începe talk-shouw-ul.



Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu ( sec.VIII-XI) de la Vlădeni- Popina Blagodeasca

Redau mai jos un articol publicat în urmă cu opt ani în Arheologia Medievală VI şi semnat împreună cu colegul Călin Şuteu de la Institutul de Arheologie Sistemică din Alba Iulia, autorul datărilor arheomagnetice. Este un studiu de pionierat în datarea arheomagnetică din România, de aceea trecerea timpului nu îi scade valoarea. Evident că, în cei opt ani pe Popina Blagodeaasca s-au făcut multe descoperiri, însă aceste datări m-au ajutat în încadrarea cronologică a întregului sit şi în stabilirea evoluţiei acestuia.

Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu ( sec.VIII-XI) de la Vlădeni- Popina Blagodeasca
( jud. Ialomiţa).

Dr.Emilia Corbu, dr.Călin Şuteu

Martorul de eroziune de la Vlădeni- Popina Blagodeasca

În judeţele limitrofe Dunării, dar mai ales între Braţul Borcea şi Câmpia Bărăganului, în zona de luncă, se află o serie de martori de eroziune cunoscuţi sub numele de ,,popine” pe suprafaţa cărora se găsesc vestigii din mai multe epoci istorice. Este şi cazul Popinei Blagodeasca localizată la 4 km de Braţul Borcea şi la 5 km NV de comuna Vlădeni, jud. Ialomiţa, pe a cărei suprafaţă de aproape 20 ha se află o aşezare medieval timpurie ( sec. VIII-XI), o aşezare getică şi o alta neolitică ( fig.1).

Stadiul cercetării aşezării medieval-timpurii

Această aşezare se află localizată pe grindul sudic al popinei şi este cercetată sistematic din anul 2000 . Până în prezent au fost cercetate integral un număr de 25 complexe ( 5 bordeie, 6 cuptoare menajere, 10 gropi de bucate, 2 vetre, 2 complexe de suprafaţă, o palisadă). Rezultatele cercetărilor se grupează în patru mari categorii:
a) Informaţie ştiinţifică de ordin arheologic cu privire la tipul de locuinţe şi anexe gospodăreşti. S-a constatat evoluţia aşezării de-a lungul a patru faze.
b) Inventar divers din punct de vedere tipologic dar în cantitate mică: ceramică, fusaiole, gresii, râşniţe, cuţite, pietre de cremene etc.
c) Concluzii de ordin istoric. S-a constatat în primul rând că este vorba de o aşezare care a aparţinut unei comunităţi de agricultori şi care poate fi identificată cu populaţia locală. Această aşezare a fost abandonată la un moment dat. In al doilea rând s-a emis, cu titlu de ipoteză, opinia cu privire la o prezenţă mai timpurie a pecenegilor în zonă, decât se credea până acum.
d) Studii plurisciplinare. Au fost efectuate până în prezent ridicări topografice ale întregii popine şi a grindului sudic, determinări osteologice de faună, studii carpologice, datări arheomagnetice.

Cronologia tradiţională a culturii Dridu şi mijloacele ,,clasice” de datare

Până în prezent în sudul României ( Oltenia, Muntenia şi Dobrogea) au fost cercetate sistematic sau în regim de salvare 120 de situri ( aşezări şi necropole) din cele peste 200 de puncte determinate perieghetic şi încadrate cronologic în sec. VIII-XI dar într-un număr infim, doar în două aşezări de la nordul Dunării, adică la Dridu şi Bucov, cercetările au fost exhaustive şi au oferit o imagine completă asupra unor aşezări de la cumpănă de milenii. Insă, aşa cum am constatat şi noi pe Popina Blagodeasca, aceste aşezări au fost abandonate şi implicit materialul arheologic prelevat este puţin. O contribuţie la rezolvarea acestor probleme au avut-o necropolele cercetate în număr mai mare şi care au oferit un material oarecum mai bogat şi întregibil.
Datorită acestor carenţe de inventar datările siturilor menţionate au fost stabilite pe baza analogiilor cu ceramica din cetăţile dobrogene, Capidava, Dinogeţia, Păcuiul lui Soare, unde au fost descoperite monede atât în nivele cât şi în complexe. Inconvenientul acestor datări este acela că vieţuirea în aceste cetăţi a început după revenirea bizantină şi atunci automat datările sunt mai târzii. Cert este că ceramica acelei perioade, produsă în ateliere meşteşugăreşti avea o perioadă de evoluţie mult mai largă decât limitele impuse de vieţuirea din cetate şi prin urmare olăria respectivă exista şi în perioada anterioară revenirii bizantine. In acest sens studiile pe ceramică ale regretatei Maria Comşa, sunt de actualitate.
O altă modalitate de determinare cronologică era aceea a combinării datărilor oferite de armele şi podoabele din inventarul acestor situri. Dar şi acestea au o încadrare cronologică largă.
Datarea diverselor faze de evoluţie ale unei aşezări a fost realizată pe baza situaţiei stratigrafice, a intersectării unor complexe, coroborate cu materialul arheologic aferent.
Într-un astfel de context s-ar putea impune, ca fiind mult mai precisă datarea cu mijloace moderne. În cazul nostru, o metodă mai puţin cunoscută la noi însă care nu a fost neglijată la nivel european şi mondial, metoda arheomagnetică de datare a fost una dintre puţinele metode ce a putut fi aplicată contextelor aflate aici în discuţie. Datarea arheomagnetică a materialelor arheologice presupune existenţa unor premise de cercetare care din păcate în România nu şi-au găsit un raspuns adecvat. Elaborarea unui program de prelevare de probe la nivel naţional este în acest moment o etapă crucială în lansarea viabilă a acestei metode de datare. În acest stadiu incipient al cercetărilor din România, singura soluţie pentru a data materialele prelevate constă în apelarea sistemelor de referinţă realizate prin activitatea susţinută a colegilor din Bulgaria şi Ungaria. Acest compromis de moment nu permite o certitudine absolută asupra intervalelor cronologice rezultate desi ele sunt perfect valabile pentru acest stadiu. Această etapă va trebui depăşită în ultimă instantă prin aportul susţinut al arheologilor in furnizarea de materiale de studiu.
Aşadar în anul 2005 s-a ivit ocazia aplicării acestei metode de datare în situl de la Vladeni ca urmare a unui proiect de prelevare desfăşurat la nivel naţional. Condiţiile de prelevare destul de restrictive cerute de metodă, precum poziţia „in situ” din momentul ultimei arderi, a făcut ca doar două complexe să furnizeze probe, şi anume o structură de combustie asociată bordeiului nr. 4 şi cuptorul menajer nr. 5. Rezultatele procesului de datare, situaţia stratigrafică deosebită a celor două complexe precum şi materialul arheologic asociat au permis emiterea unor ipoteze cronologice mai elaborate pentru acest sit. Coroborarea datării clasice pe material arheologic, deja efectuată în cazul bordeiului 4, cu datarea arheomagnetică, a permis stabilirea unei cronologii mai exacte pentru anumite evoluţii din cadrul sitului în cauză.

Bordeiul nr. 4 şi relevanţa lui topostratigrafică

Bordeiul nr. 4 a fost cercetat în cursul campaniei din 2004 şi, în contextul colaborării menţionate, s-a efectuat datarea arheomagnetică a unei structuri de combustie direct asociate. Acest bordei reprezintă o situaţie stratigrafică specială deoarece este singurul intersectat de mai multe complexe mai târzii (două gropi de bucate, un cuptor menajer şi un complex de suprafaţă caracterizat de o vatră. Cu alte cuvinte datarea lui este esenţială pentru stabilirea tuturor fazelor de evoluţie ale aşezării de pe popină.
Bordeiul nr.4 ( complex 39)- Cas. B7- B8
Era orientat NV- SE cu colţurile rotunjite şi laturile de 4,40 x 3, 80 m ( fig.2) . Podeaua se afla la –1 m din lut bãtãtorit, denivelatã . In colţul de NV şi pe o parte a laturii se afla cruţat un cuptor cu vatră rotundã, cu diametrul de 1,20 m, cu grosimea de 5 cm, amenajat pe un pat de cioburi din pastă caolinoidă (fig.3) . In colţul de SE se afla o treaptã de lut care marca, probabil, intrarea. In groapa bordeiului care avea pereţii înclinaţi se afla foarte multã paiantã arsã din care unele bucãţi arse pânã la vitrificare. Acestea coroborate cu straturile de cenuşã şi arsurã aflate pe podea ne-au dus la concluzia cã bordeiul a fost distrus în incendiu.
In interiorul bordeiului la nivelul podelei se aflau douã gropi de bucate ( numerotate în continuarea celor din aşezare) din care doar una a aparţinut bordeiului. Groapa de bucate nr. 10 ( cpl. 47) a fost sãpatã în colţul de NE, la nivelul podelei, la –0,97 m ( fig.4). Avea gura ovalã cu o şãnţuire lateralã şi diametrul de 1,20 x 1 m. Corpul era aproape bitronconic ca un butoi cu diametrul maxim de 1,35 m. Adâncimea gropii era de 1,30 m. Avea pete mari de arsurã pe fund şi pereţi. Umplutura brunã, afânatã, aproape compactã, cu resturi ceramice, arãta cã în momentul pãrãsirii groapa era plinã.
Materialul arheologic provenit din bordei constã din paiantã arsã, uneori pânã la vitrificare, oase de animale, fragmente ceramice. Acestea din urmã se împart în cinci categorii: ceramicã nisipoasã, ceramicã cenuşie, ceramicã din pastã caolinoidã, ceramicã lucratã cu mâna, ulcioare amforoidale.
Fragmentele din pastã nisipoasã constituie cam jumãtate din cantitatea de material ceramic (aproximativ 210 fragm.). In funcţie de calitatea pastei se remarcã trei variante: prima din pastã de bunã calitate, bine omogenizatã, cu nisip fin şi micã, ardere bunã reducãtoare şi aproape uniformã; a doua din pastã cu nisip şi microprundiş de granulaţie medie şi micã, bine omogenizatã cu angobã cãrãmizie; a treia din pastã cu nisip şi microprundiş de granulaţie medie, rugoasã la pipãit, bine omogenizatã, cu angobã cãrãmizie, ardere neuniformã cu pete. Predominã decorul striat la rândul lui cu mai multe variante: cu striuri late, adânci, ca nişte caneluri aplicate pe o pastã rugoasã şi slab arsã; striuri înguste, fine; striuri slab imprimate; registre de câte cinci striuri orizontale. Alte variante de décor prezente destul de sporadic sunt: valuri formând ochiuri între ele; registre de valuri alternate cu striuri; fascicule de striuri oblice pe striuri orizontale.
Ceramica cenuşie (circa 50 fragmente) este relativ puţinã în ansamblul descoperirilor şi neîntregibilã. O parte din cioburi au pastă de bunã calitate, cimentoasã, bine arsã şi decoratã cu incizii late orizontale sau cu linii lustruite în reţea.Tot din aceeaşi categorie de pastã mai existã cioburi negre la exterior, lustruite pe toatã suprafaţa. Altele au angobã galbenã- portocalie decoratã cu linii lustruite în reţea. Sunt însã şi fragmente exfoliate care dovedesc o ardere slabã. Pe baza buzelor de vas pãstrate se poate spune cã provin de la trei categorii: oale cu gâtul înalt şi buza verticală,, ulcior şi strachinã din pastã finã, cenuşie, lucratã la roata de mână.
Ceramicã din pastã caolinoidã a fost gãsitã în zona cuptorului şi sub vatra acestuia. Fragmentele sunt din pastã albã sau roz cu décor striat sau din striuri alternate cu valuri. Arderea este bunã şi pe unul din cioburi este scrijelit un ,,X,,.
Ceramica lucratã cu mâna. In raportul campaniei 2003 am arãtat cã în jurul şi pe vatra locuinţei de suprafaţã la 0, 38 m au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mâna, asupra cărora am fost reticentã şi am considerat cã au fost purtate de plug. Insã am constatat cã acestea apar şi la –0, 60- 0, 70 m şi în bordei pânã aproape de podea. Aceasta m-a convins cã aceste fragmente ceramice, destul de multe dealtfel ( din cele douã complexe fiind circa 120) provin chiar din aceste complexe medieval-timpurii şi nu sunt antice. Cioburile sunt lucrate din pastã cu cioburi pisate şi uneori nisip, arsã slab cu nuanţe de brun- cãrãmiziu şi miezul negru în spãrturã. Altele sunt galben- cãrãmizii şi brune. Provin de la vase cu buza dreaptă sau puţin lãţitã din care una este decoratã cu crestãturi scurte, oblice. Materialul este neîntregibil. Oricum, pânã în prezent ceramicã lucratã cu mâna s-a descoperit în Muntenia la Bãneasa- sat şi Dridu . In Moldova şi Basarabia aceasta se aflã în cantitate mult mai mare . Fragmente ceramice din care multe neîntregibile din aceastã categorie s-au descoperit şi în situri din Transilvania .
Ulcioarele amforoidale sunt din pastã cãrãmizie cu angobã alb- gãlbuie (destul de puţine fragmente) ardere slabã şi toarte mici rotunjite. Aproape de cuptor s-a găsit o grămăjoară compusă din 30 de melci.
Pe baza materialului ceramic bordeiul nr. 4 se încadreazã cronologic în secolele VIII- IX. In anul 2005, au fost prelevate probe pentru datarea arheomagnetică din vatra cuptorului. Prin compararea rezultatelor cu sistemele de referinţa oferite pentru Ungaria prin activitatea susţinută a echipei conduse de Peter Marton , pentru bordeiul în discuţie s-a emis următorul interval de date între 835 şi 885 î Hr (Anexa 2). Având în vedere situaţia stratigrafică a acestuia, precum şi faptul că este intersectat de un cuptor dintr-o fază ulterioară considerăm plauzibilă funcţionarea acestui bordei în prima jumătate a secolului IX.
Cuptorul menajer nr.6 ( Cas. A7, complex 50)
Descriere
Este un cuptor cu vatra rotundă cu dm. de 1,80 m şi groapa de acces săpată în pământ viu până la -0,86 m de la nivelul actual al solului ( fig.5) . În faţa vetrei se observă, în profil faptul că suprapune masa de detritus din bordei. Groapa de acces a intersectat bordeiul nr.5, fiind însă dificil de delimitat. O parte din această groapă de acces a fost surprinsă în cas. A4, unde se afla o treaptă la -0,53 m. Această groapă fost orientată NE-SV, având o latură lungă de 3,50 m şi una scurtă de 1,50 m ( fig.6).
Detalii stratigrafice şi de detritus
Cuptorul s-a conturat la -0,39 m ca o peliculă de pământ maroniu- roşcat şi material ceramic şi la -0, 51 m cupola prăbuşită. Detritusul era de culoare brun- roşcat, consistenţă afânată, compoziţie diversă: cioburi, oase, cenuşă, arsură, pietre.
Inventar
Sub cupola prăbuşită şi în groapa de acces a fost descoperit un inventar divers. Cioburi din pastă nisipoasă decorate cu valuri ce pornesc imediat de sub gât şi formează ochiuri între ele. Cioburi de la borcane din pastă de bună calitate cu perete subţire, buza puţin răsfrântă, aproape fără gât şi valuri pe umăr.
Revelaţia campaniei o constituie o căldare pecenegă întregibilă descoperită chiar în cuptor şi o marcă de olar reprezentând un cal cu călăreţ. Căldarea pecenegă este lucrată din pastă grosieră cu nisip, cioburi pisate, microprundişuri şi chiar pietriş, aspră la pipăit, cu angobă subţire ( fig.7). Arderea s-a dorit a fi probabil reducătoare, dar a ieşit brună neuniformă. Buza puţin răsfrântă şi lăţită. Fără decor. La interior două tortiţe aplicate şi perforate cu dm. de aprox 1 cm. Dimensiuni: H= 22 cm, dm. gurii= 28 cm, dm. fund= 23 cm.
Marca de olar menţionată se află pe un borcan din pastă nisipoasă, cu mica şi nisip fin, arsă reducător, decorat cu valuri neglijente. Se păstrează doar fundul vasului.
Tot lângă vatra cuptorului s-a găsit un fragment de râşniţă din calcar cochilifer.
Pe baza contextului stratigrafic şi al inventarului descoperit propuneam o încadrare în sec. X-XI, cu precădere în a doua jumătate a secolului al X-lea.
Datarea arheomagnetică în acest caz a enunţat şi una din limitele de precizie ale metodei, aici datorate unei evoluţii oarecum constante a parametrilor magnetici măsurabil în timp. Această situaţie a făcut ca limita inferioară a intervalului de datare să fie oarecum prea largă, mergând înapoi până la 535 î Hr. În ceea ce priveşte limita superioară a intervalului aceasta corespunde situaţiei aşteptate, în jurul anului 880 AD ( Anexa 2). De menţionat aici este şi faptul că această metodă în fapt va data doar ultima utilizare a acestui cuptor şi nu depunerile posterioare. În baza datărilor arheomagnetice şi a situaţiei stratigrafice, care ne indică faptul că intervalul dintre faza cu bordeie şi faza cu cuptoare a fost mic, este foarte probabil că în vatra aşezarii părăsite s-au aşezat aproape imediat cei care au construit acest cuptor Din aceste motive se propune o datare a acestui complex în a doua jumătate a secolului IX.
O situatie aparte este generată de descoperirea căldării pecenege în interiorul cuptorului, readucându-se astfel în prim-plan problema datării prezenţei pecenege în Câmpia Română. În acest context trebuie totuşi menţionat faptul ca asocierea strictă a datei arheomagnetice cu materiale arheologice descoperite în imediată asociere nu este neapărat directă, acestea putând fi depuse ulterior ultimei arderi.
Din izvoarele scrise reiese că prin secolul IX pecenegii se întinseseră până la Siret. Constantin al VII-lea Porfirogenetul care a trăit între 905-959 şi-a elaborat opera la mijlocul secolului X, menţionează că sălaşele pecenegilor se întind din faţa Dristrei până la Sarkel pe Don . Nu ne spune însă nimic despre data când ei au ajuns în faţa Dristrei ( azi, Silistra, Bulgaria). Având în vedere că împăratul a trăit în prima jumătate a secolului X, se înţelege că ei se aflau deja în acest areal în intervalul de timp menţionat. In consecinţă se conturează ipoteza că înaintarea lor în Câmpia Română s-a produs la sfârşitul secolului IX.
Aurel Decei, autorul unui studiu critic asupra cronilor armeneşti corelate cu celelalte izvoare bizantine, slave sau occidentale din epocă, ajunge şi el la concluzia că graniţa apuseană a pecenegilor era o linie N-S, care cobora pe Siret în jos prin Bărăgan până în faţa Dristrei . Aşezarea de la Vlădeni s-ar afla astfel în teritoriul controlat de pecenegi.
Căldarea de la Vlădeni are analogii directe cu un exemplar descoperit într-un bordei de la Târgşor, unde se aflau şi scheletele unor oameni ,, omorâţi violent,, . Autoarea săpăturilor de la Târgşor observa însă, că aceste exemplare se aseamănă doar în privinţa urechiuşelor interioare cu căldările cunoscute ca fiind pecenege şi care sunt lucrate la roată, au fundul concav şi sunt datate în sec. X-XII. La fel ca şi noi d-na Anca Păunescu consideră ca a aparţinut unor pecenegi.
Opinia că ceramica nomazilor turanici a fost lucrată cu mâna este susţinută şi de Victor Spinei care merge până acolo încât refuză denumirea de pecenege pentru căldările mai târzii şi care se aseamănă în privinţa pastei, decorului cu ceramica nisipoasă din cultura Dridu . In acelaşi timp trebuie să menţionăm că turanicii lucrau căzănele din metal din care unele au fost descoperite în morminte . Exemplarul de la Vlădeni are exact forma acestor cazane cu fundul drept.
In aşezarea de la Hansca din Basarabia s-au identificat şapte tipuri de căldări pecenege din care unele au fundul drept. In literatura de specialitate sunt datate diferit începând din a doua jumătate a secolului IX până în prima jumătate a secolului XI.
Coroborarea izvoarele scrise cu datele arheologice ne conduce la concluzia că respectiva căldare din cuptorul nr. 6 poate fi datată în a doua jumătate a secolului IX aşa cum arată şi datarea arheomagnetică. In consecinţă se poate vorbi de o prezenţă mai timpurie dar temporară a pecenegilor în regiune, dat fiind caracterul lor nomad.
Concluzii
Având în vedere că ne aflăm în faţa primelor datări arheomagnetice pe un sit medieval timpuriu din România nu se pot emite concluzii foarte exacte deoarece nu dispunem de un material informaţional comparativ.
O concluzie certă este că în cazul bordeiului nr. 4 cele doua datări, cea tipologică propusă de noi şi datarea arheomagnetică au coincis, ceea ce înseamnă că deşi nu au beneficiat de un material arheologic foarte bogat, arheologii evului mediu timpuriu au stabilit datări destul de exacte.
Discrepanţa cronologică apărută în cazul datării cuptorului menajer nr. 6 se datorează mai degrabă unui stereotip de datare a fazelor unei aşezări medieval-timpurii, când se consideră că ultima fază trebuie să fie undeva în a doua jumătate a sec. X- înc. sec. XI.
In legătură cu datarea mai timpurie se ridică şi problema încadrării cronologice a unui eveniment istoric major, cum a fost acela al prezenţei pecenegilor, menţionată deatfel şi în cronicile timpului. Insa pentru stabilirea cronologiei prezenţei pecenege ar mai fi nevoie ca şi alte situri medieval-timpuriu să fie datate pe baza metodei arheomagnetice.
Lista figurilor
1. Vedere generală a Popinei Blagodeasca
2.
. Cuptorul cruţat în colţul bordeiului nr. 4 din vatra căruia s-au prelevat probele arheomagnetice.
3. Vedere generală a bordeiului nr. 4
4. Cuptorul menajer nr. 6

5.Planul bordeiului nr. 4
6. Planul cuptorului menajer nr.6 în context topostratigrafic
7. Căldare pecenegă din cuptorul menajer nr. 6


Anexa 1

 

 

Cuptorul din bordeiul nr.4
Comparatie cu curba de calibrare a Ungariei (Marton 2003)
rezultate din masuratorile efectuate asupra probelor (aici relocate la Budapesta):

declinatie: 7.54
inclinatie: 73.87
alpha 95: 1.61
k: 560

interval posibil pentru datare (probabilitate 95%, rotunjit la 5 ani):
[-300 ] – [-30] respins
[835] – [895] interval acceptat ca urmare a indicilor arheologici
[1485] – [1525] respins
[1595] – [1750] respins

Figure 1. Diagrame reprezentand probabilitatea exprimata
doar de valorile de declinatie respectiv inclinatie magnetica

Figure 2. Diagrama reprezentand combinarea probabilitatilor
inclinatiei si declinatiei magnetice (rezultat final)

Anexa 2
Cuptorul menajer nr.6
Comparatie cu curba de calibrare a Ungariei (Marton 2003)
rezultate din masuratorile efectuate asupra probelor (aici relocate la Budapesta):

declinatie: -5.60
inclinatie: 69.52
alpha 95: 0.79
k: 2340

interval posibil pentru datare (probabilitate 95%, rotunjit la 5 ani):
[-280 ] – [-105] respins
[535] – [880] interval acceptat ca urmare a indicilor arheologici*
[1625] – [1735] respins

Figure3. Diagrame reprezentand probabilitatea exprimata
doar de valorile de declinatie respectiv inclinatie magnetica

Figure 4. Diagrama reprezentand combinarea probabilitatilor
inclinatiei si declinatiei magnetice (rezultat final)

AM FOST SANCŢIONATĂ DISCIPLINAR!

Pentru memoriul privind situaţia Muzeului Judeţean Ialomiţa, depus în data de 22 iulie 2013, memoriu care nici în ziua de azi nu a ajuns pe masa unor specialişti în domeniu, am fost sancţionată disciplinar. Motivul sancţiunii nu a fost un litigiu de muncă, ci faptul că mi-am permis să fac public pe blogul personal  modul cum Consiliul Judeţean Ialomiţa a acţionat în această situaţie. Adică faptul că în loc să cerceteze situaţia şi să caute adevărul CJI şi MJI au căutat să îmi închidă gura prin ameninţări, şedinţe, excludere de la activitățile muzeului  şi în cele din urmă sancţiune. Mi-au luat 10% din salariu pe trei luni. Ce le pasă lor? Contabila doar are două salarii, unul de la firmele private cărora le tine contabilitatea și unul de la muzeu. Directorul este și el cercetător deși nu a publicat nici măcar o carte la viața lui+ indemnizația de conducere, nu se plânge.  Printre motivele sancțiunii se afla și nevinovatul cântec al lui Nimeni Altu` ,, Fraierii cad pentru că nu se pot prinde,,.  Este clar! Ialomița nu se află în România, ci în plin Imperiu Sovietic.  Mai précis e ultima Sovietă condusă cu strășnicie de trei tavarăși.

Nu a contat că acel memoriu fusese scris totuşi de un specialist în domeniul culturii, care pe lângă o grămadă de atribuţii de muzeografie, relaţii cu publicul, gestiune şi inventarieri, mai reuşea să facă şi cercetare, aşa cum arată o parte din rezultatele muncii mele, notate mai jos. Nu contează nici starea jalnică în care se află muzeul şi nici faptul că reprezentantul legal al acestuia se îmbată în public şi face scandal. Contează doar imaginea Consiliului Județean Ialomița, căruia printr-o lege idioată i s-au dat în grijă instituții de cultură. Experiența dovedește că CJI nu este capabil să răspundă unei petiții în 30 de zile,  darămite să se ocupe de cultură, sănătate și alte domenii de strictă specialitate.

Pentru cei care nu mă cunosc,  redau mai jos, o parte din rezultatele muncii mele.

 Lista cărţilor publicate

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, volumul I,Editura Istros, Brăila, 2013, Nr. de pagini: 370 (266 pagini text, 74 planşe, anexe), Dimensiuni: 30 x 21cm, ISNB: 978-606-654-057-5

Emilia Corbu, Sudul României în evul mediu timpuriu (secolele VIII-XI). Repere arheologice, Editura Istros, Brăila, 2006, 235 p. Dimensiuni: 30 x 21 cm; ISBN (10) 973-9469-85-X; ISBN (13) 978-973-9469-85-2 902(498)”07/10”

Anexa 2. Lista studiilor şi articolelor publicate

Emilia Corbu, Historical Danube influence on Early Medieval History, Preslav, 7, p.85-96, Veliko-Târnovo, 2013.

Emilia Corbu,, Anexe gospodărești din așezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca publicată în lucrările celui de  la al- XVI-lea Congres al Asociației Internaționale a Muzeelor de Agricultură, Bread and Wine-Historical, ethnological, technological and cultural parallels,  Slobozia, p.57

Emilia Corbu ,,Carafa cenuşie. O călătorie arheologică în lumea ceramicii cenuşii,,. Catalog de expoziţie, Slobozia, 2012, 47 p.

   Emilia Corbu, An hypothesis about dwelling-ovens from early middle-age settlements (9-11th ) from Romania, in Κγльтурьі єврабийских второй половиньі і трісЯчєпетия н.э, Сямара, 2010, 147-154.

   Cristina Talmaţchi, Emilia Corbu, Despre o marcă de olar descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), In Studia Universitatis Cibiniensis, Series Historica, VI, 2009, p.55-64.

    Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Inventarul descoperit în campaniile 2000-2005, Arheologia Medievală, VI, Reşiţa, 2008.

 Emilia Corbu, Ceramica din a doua jumatate a secolului al IX si prima jumatate a sec. X de la Dunarea de Jos. Consideratii generale, in Vasaria  Medievalia, Bistrita-Nasaud, 2008, p.127-134.

  Emilia Corbu, Călin Şuteu, Relevanţa istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe un sit medieval-timpuriu, Arheologia Medievală, VI, Reşiţa, 2008.

     Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007

    Emilia Corbu, Călin Şuteu, Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu de la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), , Arheologia Medievală VI, 2007

      Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007

    Emilia Corbu, Călin Şuteu, Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu de la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), , Arheologia Medievală VI, 2007

    Emilia Corbu, Poveste despre vlahi, Anuarul Episcopiei şi Călăraşilor,  Almanah Bisericesc,, 2007

Valeriu Sârbu, Emilia Corbu, Un mormânt sarmatic de copil descoperit la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), Istros XIII, Brăila, 2006.

 Emilia Corbu, Consideraţii istorice despre pâgânism, în Anuarul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor ,,Almanah Bisericesc”, 2006

  Emilia Corbu, O greutate de lut cu semnul crucii din sec.X-XI descoperită la Vlădeni- Popina Blagodeasca ( jud. Ialomiţa),  în Almanah Bisericesc, 2005,  p.39-42.

  Emilia Corbu, Bordeie, cuptoare şi gropi de bucate din aşezarea medieval- timpurie de la Vladeni- Popina Blagodeasca,  Arheologia Medievala V, 2005, 10 p.

  Emilia Corbu, Aspecte ale vieţii spirituale bizantine, în Anuarul Episcopiei şi Călăraşilor, 2004, 6 p.

 Emilia Corbu, Satele ialomiţene în timpul lui Mihai Viteazul, în Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani, Brăila, 2004, 10 p.

   Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean ( II). Sate dispărute,   Ialomiţa IV, volum de studii şi comunicări, Slobozia 2004, 27 p.

  Emilia Corbu, Podoabe din aşezări şi necropole de la Dunărea de Jos (sec. VIII-XI), Peuce, XV, Tulcea, 2004.

  Emilia Corbu, Consideratii privind crestinismul la Dunărea de Jos în sec. VIII-XI), în  Anuarul Episcopiei  Sloboziei si Calarasilor , 2003, 7 p.

 Emilia Corbu, Cateva marturii documentare privind viaţa religioasă în satele medievale ialomitzene, în Anuarul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 2002, 7 p.

  Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Gropi de bucate din sec. IX- X de la Vlădeni- Popina Blagodeasca în Simpozionul Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară, (volum de rezumate)  Ediţia XX,  Slobozia, 2002, 2 p.

Emilia Corbu, Scurt istoric al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din parohia Bora, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor, Almanah Bisericesc, 2000, 6 p.

Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean în lumina primelor atestări documentare ( sec. XIV-XVI)-  în Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 34 p.

   Emilia Corbu, Rit si ritual funerar în sec. VIII-XI în spaţiul Tării Românesti, în Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 14 p.

  Emilia Corbu, Vasile Oprea, Consideratii privind aşezarea medieval- timpurie de la Vâlcele ( jud. Călărasi, Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 7 p.

Emilia Corbu, Blagodesti- un vechi sat dispărut, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 1999, 3 p.

Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Ştefan cel mare Feteasca

(sec. IX-X), Pontica, XXX, 1998, 24 p.

 Zaharia Covacef, Emilia Corbu, Consideraţii privind o anumita categorie de opaiţe descoperită în sect. V al cetăţii Capidava, Pontica, XXI – XXII, 1992, 11p.

Anexa 3 Lista rapoartelor de cercetare arheologică publicate.

 Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Cronica cercetărilor arheologice, campania 2012, Institutul Naţional al Patrimoniului, Iasi, 2013,  p.138-141.

    Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, în CCA, Târgovişte, 2009, p. 231-232

  Emilia Corbu, Vlădeni –Popina Blagodeasca, campania 2007, Cronica Cercetărilor Arheologice, 2008, p. 328-329.

 Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, Valachica, 21-22,  Târgovişte, 2007, p. 231-232

   Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2007, CCA, Cimec, 2008, p.328-329.

    Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2006, CCA, Cimec, 2007, p.395-396.

    Emilia Corbu, Liliana Trofin, Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca-campania 2005,  CCA, 2006, p.396-398.

  Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni –Popina Blagodeasca –campania 2004, CCA, 2005, p.406-409.

  Emilia Corbu,  Vlădeni- Popina Blagodeasca- campania 2003  în Cronica Cercetărilor Arheologice, CiMEC, Bucureşti, 2004, p.369-372.

  Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni–Popina Blagodeasca –campania 2002, CCA, 2003, p.339-341

 Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Cercetarile Arheologice de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetarilor Arheologice, campania 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002,  p.334-336.

  Anca Păunescu, Emilia Corbu, Orasul de Floci, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002, 2 p.

Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Sondajul Arheologic de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2000,  Bucureşti, CIMEC, mai 2001, p.272-273.

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca în Cronica Cercetărilor Arheologice 2011,

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Suceava, 2010,  p. 206-207

Emilia Corbu, Ştefan cel Mare- pct,Feteasca-Aşezarea medieval- timpurie în Cronica Cercetărilor Arheologice, Brăila, 1996, p. 119-120

Anexa 4. Lista participărilor la sesiuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

  1. Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice organizată de Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, Constanţa, 3-5 octombrie 2013:

Emilia Corbu, Pentru o interpretare antropologică a culturii arheologice medieval-timpurii din secolele VIII-XI.

2. . Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice ,,Milenii Tezaurizate,, organizată de Muzeul Judeţean Buzău desfăşurată în perioada 15-17 noiembrie la Poiana Pinului, Buzău.

Emilia Corbu,  ,, Organizarea, amenajarea şi utilizarea spaţiului de locuit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,, .

3. Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice:

 1120 Years Capital Veliki Preslav, care va avea loc în Bulgaria în perioada 18-20 septembrie 2013, unde ma prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, The relation between Vlădeni – Popina Blagodeasca  settlement and the historical events during the 8th and 11th centuries.

4. Sesiunea Internaţională ,, Cultura Stepelor în a doua jumătate a mileniului I,, organizată de Muzeul Regional Samara, Federaţia Rusă, 25-29 noiembrie 2013.

Emilia Corbu, Defensive   ditches and palisades in early medieval settlements from lowlands areas of Romania in 8th -11th . Case study: Vlădeni-Popina Blagodeasca (Ialomiţa county, Romania)

5.Participarea la lucrările Conferinței  dedicate Unirii Principatelor Române- 24 ianuarie 2012

  1. In perioada 3-5 mai 2012 am participat la Conferinţa Internaţională ,,Europa şi Marea Neagră,, desfăşurată la Universtitea Creştină ,, Dimitrie Cantemir,, unde am prezentat comunicarea: Emilia Corbu, Archaeological Issues related to no.1 cremation grave from Vlădeni-Popina Blagodeasca (Ialomitza county).
  2. 31 oct.- 1 nov. 2012- Am participat la Conferinţa ,, Renaşterea spiritului de întrajutorare şi solidaritate-către o dezvoltare rurală durabilă,, organizată de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală şi Patriarhia Română unde am prezentat în plen comunicarea: Emilia Corbu, File din istoria sistemului economic cooperatist (1864-1947).

8.  Simpozionul dedicat Zilei  Naţionale a Culturii Române – 15 ianuarie 2011. Am susţinut comunicarea ,,Premisele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca

10.  18-20 mai 2011-  Galaţi- Simpozionul Internaţional ,,Dialog interdisciplinar în cercetarea academică,,. Am prezentat comunicarea:

,,Cercetări interdisciplinare efectuate pe şantierul arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca,, jud. Ialomiţa,,.

11.  20-21 iunie 2011- Am participat la o masă rotundă organizată de  Muzeul Naţional al României, parte a  proiectului  Chronos  urmată de  efectuarea unei periegheze pentru verificarea unor situri gumelniţene la Ţăndărei-l. Strachina, Giurgeni-Lunca, Gura Ialomiţei, Vlădeni-Popina Balgodeasca.

  1. 4-5 septembrie 2011- Slobozia- Participare la cel  de al-XVI-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (CIMA XVI), unde am susţinut comunicarea ,,Anexe gospodăreşti (cuptoare menajere şi gropi de bucate) în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,.
  2. 28-30 septembrie 2011-Tulcea- Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ,,Istro-Pontica ,, organizată de ICEM. Am prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, Despre caracterul etnic al culturii arheologice medieval-timpurii.

14.  Participare la Sesiunea Internaţională ,,Pontica,,  2011-organizată de MINA Constanţa unde am prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, Vasile Gabriel, O descoperite funerară inedită în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Studiu istoric şi antropologic.

15.  12-14 octombrie 2011-Călăraşi- Sesiunea Internaţională  ,,Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient şi Occident. Am prezentat comunicarea :

 Emilia Corbu, Date noi cu privire la localizarea  Onglosului.

  1. 6-9 octombrie  2010, am participat la Sesiunea Internaţională ,,Pontica,, unde am prezentat  comunicarea cu tema : Piese din metal descoperite  la Vlădeni-Popina Blagodeasca
  2. 7-8 octombrie 2009 –Constanţa- Sesiunea Naţională Pontica- am prezentat comunicarea :

Emilia Corbu ,,Ceramica cenuşie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,

  1. 2-3 octombrie – Pliska (Bulgaria) – Sesiune Internaţională dedicată sărbătoririi a 150 de ani de arheologie bulgară. Am prezentat comunicarea :

Emilia Corbu,  Influence of historical Danube on early middle-age living

  1. Sesiunea ,,Arheologia Mileniului I p. Hr.,, desfăşurată în perioada 20 -22 august la Muzeul de Istorie din Ploiesti, unde am prezentat studiul :

Emilia Corbu ,, Ceramica de import descoperită la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa).

20.   17- 21 noiembrie 2008- Muzeul Regional Samara (Federaţia Rusă)- Conferinţa Internaţională – IV International Archeological Conference “The Cultures of Steppes of Eurasia of second half Ist thousand a.d.”

Emilia Corbu, Historical and archaeological evidence about the Patzinakai„s presence to the Lower Danube

Emilia Corbu, An hyppothesis about dwelling-ovens from early middle-age settlements (9th-11th) from Romania.

21.   Braşov,  Simpozionul Internaţional ,,Medalii, Plachete, Insigne,, Braşov, 27-28 martie 2008; Emilia Corbu, Distincţii şi medalii conferite academicianului Gh. Ionescu- Şişeşti aflate în colecţia Muzeului Judeţean Ialomiţa, Comunicare prezentată la  Simpozionul Internaţional ,,Medalii, Plachete, Insigne,, Braşov, 27-28 martie 2008,

22.   Conferinţa Internaţională ,, Patrimoniul  muzeal de la Dunărea de Jos şi spaţiul carpatic în context european,, ICEM, Tulcea, 10-12 aprilie 2008;

      Emilia Corbu, Dunărea Istorică –obiectiv pritoritar în cadrul cercetării rezervaţiilor arheologice de la Dunărea Inferioară,

23.   21-24 octombrie 2008  Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi- Sesiunea Internaţională ,,Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos,,. Am prezentat comunicarea :

Emilia Corbu ,, Aşezări întărite la Nordul Dunării de Jos în evul mediu timpuriu,,.

24.   3-5 oct. 2008, Constanţa, Conferinţa Internaţională  ,,Pontica,,

25.   Emilia Corbu Ceramica lucrată cu mâna din aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-jud. Ialomiţa;

26.   6-8 noiembrie 2008-  Muzeul Judeţean Ialomiţa, Slobozia- Conferinţa Internaţională – 40 de ani de muzeografie ialomiţeană. Am susţinut comunicarea:

Emilia Corbu ,, Relevanţa istorică şi arheologică a stratigrafiei aşezărilor medieval-timpurii. Studiu de caz: Vlădeni-Popina Blagodeasca.

27.   Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice organizată de Muzeul Judeţean de Istorie, Ploieşti,  26-29 iunie 2007. Emilia Corbu, Consideraţii privind cuptoarele menajere din afara locuinţelor din cadrul aşezărilor medieval-timpurii,

28.   Constanţa, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice,, Pontica, 2007, 3-5 octombrie 2007. Am susţinut două comunicări, una în colaborare şi alta de autor:

  Emilia Corbu, Cristina Talmaţchi, O marcă de olar cu călăreţ, descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa),

     Emilia Corbu, O piesă de podoabă descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Constanţa, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice,, Pontica, 2007, 3-5 octombrie 2007.

29.   Muzeul Naţional de Artă, Constanţa, 2001, Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice; Am prezentat comunicarea: Emilia Corbu, Muzeul între tradiţie si inovaţie ,   4 p.

30.   Emilia Corbu, Ceramica din sec. VIII-IX, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, Constanţa, 1997, 7 p.

31.   Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice:

Emilia Corbu, Consideraţii privind satele ialomiţene dispărute atestate documentar în sec. XIV- XVI ,  Muzeul Judeţean Braşov , 2001,  7 p.

  1. Muzeul Judeţean Ialomiţa, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice, Slobozia, 1996. am prezentat comunicarea:

 Emilia Corbu, Populaţii la Dunărea de Jos menţionate în cronicile bizantine din sec. sec.VIII-XI,

  1. Universitatea de Vest, Timişoara, 1994; sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti; am prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, Tipologia locuinţei medievale-timpurii,

  1. Muzeul Judeţean Ialomiţa, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice, Slobozia, 1994; am prezentat comunicarea:

Emilia Corbu, Tipologia opaiţelor elenistice şi romane din Dobrogea,

35.   Muzeul Dunării de Jos, Sesiunea  Naţională de Comunicări Ştiinţifice, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea d e Jos:

Emilia Corbu, Locuinţele medievale- timpurii de la Ştefan cel Mare (jud.  Călăraşi), Călăraşi, 1994, 4 p.

Anexa 5 Participări la Sesiunea Naţională de Arheologie:

Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice,  Craiova, 27-29 mai 2013:

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca (campania din anul 2012).

26-29 mai –Sibiu- Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice. Am prezentat raportul :,, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,.

   A XLIV –a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, –27-31 mai 2010, Suceava,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2009.

   A XLIII –a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, –27-29 mai 2009, Târgovişte

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2008.

  A XLII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Iaşi, 14 mai- 17 mai 2008,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2007.

  A XLI -a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Tulcea, 29  mai- 1 iunie 2006,

   Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2006.

     A XL-a  Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Constanţa, 31 mai- 3 iunie 2006,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2005.

  A XXXIX-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Mangalia, 25-28 mai 2005,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2004.

     A XXXVIII- a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Cluj-Napoca, 26-29 mai 2004,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2003.

  A XXXVII-a  Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Covasna, 2-6 iunie 2003,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2002.

  A XXXVI-a  Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Buziaş, 28 mai – 1 iunie 2002,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2001

Anca Păunescu, Emilia Corbu, Radu Coman, Irina Costea, Săpături arheologice la Oraşul de Floci în pct. ,,Grind 6,, şi ,,Avicola,,.

   A XXXV-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Suceava, 23-27 mai 2001,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, campania 2000

  A XXX-a  Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Brăila, 2-5 mai 1996,

Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Ştefan cel Mare, jud. Călăraşi, campania 1995

Anexa 6 Lista expoziţiilor propuse şi organizate de subsemnata:

Expoziţii itinerante

1.       ,,Carafa cenuşie. O călătorie în lumea ceramicii arheologice cenuşii,,. Noiembrie  2012

2.       O pagină din România Profundă: Sistemul Cooperatist din România (1864-1947),,-aprilie 2010

3.       Destine de Martiri- aprilie 2008,,

4.        Patru Biografii de cărturari/Patru destine de martiri- aprilie 2006

Expoziţii deschise la sediul Muzeului Judeţean Ialomiţa

5.       Vlădeni- Popina Blagodeasca – O aşezare de acum 1000 de ani,, – septembrie 2005

6.       ,,Ioan C. Filitti-“ mai 2003

7.       Amintiri din Slobozia de altădată – mai 2001

8.       Apostol D. Culea- un apostol al învăţământului modern românesc –aprilie 2000

9.       ,,Gazete de cultură- Jurnale de politică – septembrie  1998;

10.   Marea Unire-Contribuţii ialomiţene,, -1999;

11.   Mihail Vulpescu- Artistul şi profesorul – aprilie 1998;

12.   Valori ale sculpturii româneşti- 1999

13.   Expoziţia de icoane pe lemn şi carte veche din cadrul pct. Muzeal al Mănăstirii Slobozia-1999

14.   Arta Grafică,,-1999

15.   Publicaţii ortodoxe româneşti în perioada interbelică,,- mai 1997

16.   ,,Sf. Tradiţie- izvor al Ortodoxiei– iunie  1997

Expoziţii organizate de alte instituţii sau artişti şi de a căror deschidere la Slobozia m-am ocupat personal:

,,Păsări şi Flori,, pictură pe lemn de inspirată din arta brâncovenească semnată de Ilinca Damian, expoziţie vernisată pe 27 aprilie 2012, 

      ,,90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Finlanda la Bucureşti,,  dec.2010

     Expoziţia dedicată Zilei Naţionale a României- 1 decembrie 2010

  Octombrie 2009 -Am participat  la expoziţia organizată de  Şcoala Generală din Vlădeni  cu un medalion expoziţional referitor la cercetările arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca

 Aprilie 2009- ,,Aripile Invierii,, dedicată Sfintelor Sărbători de Paşte. Au participat artişti plastici Valeriu Stoica, Melania Florescu, Mihaela Broscaru, Nestor Nicolae.

    Peisaje si Amintiri- Gheorghe Mosorescu- martie 2008.

   Candela din sufletul meu - martie 2005

   Lumina Domnului în Arta Omului,, – aprilie 2004

Monumenta Romaniae Vaticana- 2000

Artă şi faună africană -1997

Metalurgia epocii Bronzului pe teritoriul României- 1996

Expoziţii pentru care am elaborat doar catalogul:

   Aşezamântul de arta şi cultura religioasa –Maia Catargi,, august 1996

In afară de acestea am propus, selectat şi trimis documente sau piese din Arhiva istorică a Muzeului Judeţean Ialomiţa la expozitii organizate de colegi din muzeu sau din alte muzee din ţară cu prilejul unor sărbători naţionale (1 Decembrie), locale ( Luna presei ialomiţene, Serbările Sloboziei, etc. sau tematice (,,Documente din agricultura Bărăganului,, organizată de Muzeul Agriculturii).

 Am acordat interviuri sau am participat la emisiuni de radio şi televiziune din care menţionez: Radio România Actualităţi, Radio Campus, TVR 1, B1 Tv, Naşul.

Am scris articole cu o tematică diversă pentru reviste cum ar fi ROST, ATITUDINI.

Am scris pe blogul personal articole care au fost preluate de alte site-uri sau publicaţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DARURILE ANULUI. O CARTE

Slavă Domnului am avut un an bun. In anul 2013, a fost publicat primul volum al monografiei arheologice Vlădeni-Popina Blagodeasca.

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, volumul I,
Editura Istros, Brăila
Anul apariţiei: 2013
Nr. de pagini: 370 (266 pagini text, 74 planşe, anexe)
Dimensiuni: 30 x 21cm
ISNB: 978-606-654-057-5

Cuprinsul cărţii este specific unei monografii arheologice.

Introducere……………………………………………………………………………………..3
Capitolul I. Premisele cercetărilor de la Vlădeni-Popina Blagodeasca…….5.
Localizare. Floră. Faună. Toponimie. Istoria locului…………………………….9.
O problemă de geografie istorică. Albia majoră a Dunării…………………..13.
Capitolul II. Complexe arheologice cercetate
II.1.Stratigrafia aşezării. Metoda de cercetare………………………………21
II.2..Prezenţa antropică pe grindul sudic al Popinei Blagodeasca……23
II.3. Locuinţe
• Locuinţe adâncite……………………………………………………………………..24.
• Locuinţe de suprafaţă………………………………………………………………..45
II.4.Cuptoare menajere……………………………………………………………………47
II.5. Gropi de bucate………………………………………………………………………64
II.6. Gropi de cult…………………………………………………………………………..86
II.7. Gropi cu funcţionalitate neprecizată…………………………………………..91
II.8. Sistemul defensiv …………………………………………………..93
II. 8.1. Palisada…………………………………………………………..95
II.8.2. Şanţul……………………………………………………………101
Capitolul III. Inventarul……………………………………………………………………….109
III.1 Ceramica.
• Ceramica din pastă nisipoasă……………………………………………………..109
• Ceramica din pastă cenuşie………………………………………………………..111
• Ceramica lucrată cu mâna………………………………………………………….118
• Ceramica smălţuită…………………………………………………………………..123
III. 2. Obiecte de uz casnic din lut…………………………………………………………125
III. 3. Piese din os şi corn…………………………………………………………………….126
III.4. Piese din metal……………………………………………………………………………127
III.5. Piese de uz casnic din piatră…………………………………………………………138
III.6. Diverse………………………………………………………………………………………139
III.7 Ceramica din alte epoci istorice……………………………………………………..139
Capitolul IV. Evoluţia aşezării din perspectiva arheologică şi istorică….145
IV.2. Relaţia dintre aşezarea de la Vlădeni-Popina Blagodeasca şi
evenimentele istorice din secolele VIII-XI………………………………………..149
IV.3. Date noi despre localizarea Onglosului…………………………………….152
IV.4. Atribuirea etnică a aşezării de la Vlădeni-Popina Blagodeasca……157

Capitolul V. Rezultatele cercetărilor pluridisciplinare
V.1. Ridicarea topografică şi ortofotoplanul………………………………………163
V.2. Datarea arheomagnetică (Dr. Călin Şuteu)…………………………………164
V.3. Rezultatele analizelor carpologice (Dr. Maria Constantinescu)……..169
V.4. Rezultatele determinărilor paleofaunistice
(Dr. Dragoş Moise)………………………………………………………………………..170
V.5. Analize paleofaunistice pe material arheologic prelucrat
(Dr.Adrian Bălăşescu)…………………………………………………………………….171
V.6. Studiu antropologic al scheletului descoperit în groapa de cult nr.1
(Drd. Vasile Gabriel)……………………………………………………………………..172

Rezumat (lb. Engleză)………………………………………………………………………….183
Cuprins (lb. Engleză)…………………………………………………………………………..217
Bibliografie generală……………………………………………………………………………219
Materiale explicative
• Lista Tabele explicative…………………………………………………………….226
• Lista inventarului metalic rezultat în urma prelucrării primare ………227
• Lista planşelor………………………………………………………………………….228
• Lista figurilor……………………………………………………………………………230
• Lista anexelor……………………………………………………………………………232
• PLANŞE
• FIGURI
• ANEXE

In loc de cuvânt înainte…o scurtă introducere

Cercetările arheologice desfăşurate pe grindul sudic al Popinei Blagodeasca (com. Vlădeni, jud. Ialomiţa) între anii 2000-2012 au dus la descoperirea şi analizarea unei aşezări medieval-timpurii importante.
A publica un prim volum monografic când cercetările se află în curs este un risc, întrucât descoperirile viitoare pot modifica opiniile de azi. Dar a publica parţial doar în rapoarte arheologice un volum important de informaţie este o lipsă de profesionalism. A lăsa neîndreptate greşelile strecurate de-a lungul anilor în rapoartele arheologice solicitate într-un interval prea scurt de la finele campaniilor de săpături, fapt ce duce fie la o informaţie incompletă, fie la o concluzie greşită, este o neglijenţă. Intre risc, lipsă de profesionalism şi neglijenţă, preferăm riscul.
Publicarea acestui volum se impunea şi din alt motiv, al corectării unui dezechilibru. Stadiul actual al cercetării arheologice medieval-timpurii indică un dezechilibru între periegheze şi cercetări sistematice. Doar în sudul României au fost repertoriate peste 200 de aşezări, în majoritate covârşitoare, rurale. In biblioteci există însă doar cinci monografii arheologice şi o singură lucrare de sinteză pentru acest teritoriu. Este inutil să mai arăt că din cele cinci lucrări, trei se referă la cetăţi bizantine care au, în virtutea istoriei lor, un specific aparte. Publicarea celor aproape 60 de complexe arheologice cercetate integral vor aduce astfel, sperăm, un plus de informaţie necesar studierii acestei epoci la nordul Dunării.
Obiectivele lucrării sunt specifice unei monografii arheologice. Ne vom referi la cadrul natural al aşezării atât la cel istoric cât şi contemporan, atât de diferit de epoca în care aşezarea a evoluat.
Apoi, am considerat necesar să spunem câteva lucruri despre istoria scrisă a locului în lumina primelor atestări documentare.
Complexele arheologice cercetate integral adică locuinţe adâncite, gropi de bucate, cuptoare menajere sunt descrise în detaliu, în conformitate cu vocabular arheologic.
Am destinat câte un capitol stratigrafiei şi evoluţiei aşezării cât şi cercetărilor interdisciplinare care întregesc demersul arheologic. Nu lipsesc nici datele referitoare la istoricul cercetărilor, dar nici studiile speciale dedicate fie unor anumite categorii ceramice, fie unor evenimente, fie unor aspecte specifice istoriei şi arheologiei medieval-timpurii.
Inceputul cercetărilor arheologice se datorează domnului prof. univ. dr. Ştefan Olteanu sub coordonarea căruia săpăturile au debutat în anul 2000.
Deasemenea am beneficiat de sprijinul unor specialişti, cărora le adresez întreaga mea consideraţie şi mă refer la domnii Dragoş Moise şi Adrian Bălăşescu care s-au ocupat de cercetarea unei părţi a materialului paleofaunistic, la doamna Maria Constantinescu autoarea analizelor carpologice şi nu în ultimul rând la domnul Călin Şuteu, autorul determinărilor arheomagnetice.
Un cuvânt de mulţumire trebuie să adresez şi lucrătorilor, elevi dar şi adulţi din comuna Vlădeni pentru răbdarea, silinţa şi ascultarea de care au dat dovadă.
Sperăm ca publicarea acestor rezultate să fie o contribuţie la arheologia Bărăganului care se dovedeşte, iată, locuit din timpuri istorice şi nu populat în timpuri moderne, aşa cum din lipsă de informaţie susţin unii etnografi până azi. Să nu uităm că în judeţul Ialomiţa se află o serie de situri arheologice importante la nivel naţional cum ar fi Piscul Crăsani, Oraşul de Floci, Dridu (aşezarea care a dat denumirea eponimă culturii medieval-timpurii – secolele VIII-XI) din România. Aceste premise constituie un argument pentru lucrare de faţă.

Dr. Emilia Corbu

LISTA PUBLICAŢIILOR

Pentru că noul meu blog conţine şi o categorie a publicaţiilor, redau lista de mai jos cu promisiunea că poate voi reuşi vreodată să le introduc şi în format pdf.  Mulţi colegi preferă să publice direct cărţi. Eu am rămas de modă veche şi public şi articole, deşi este o muncă de sute de pagini,  risipită în mai multe reviste şi devenită, la un moment dat, mai greu accesibilă. Totuşi, regretatul arheolog  Mihai Irimia era împotriva celor care publică direct cărţi. Studiile şi  articolele trecute mai întâi prin filtrul sesiunilor  de comunicări ştiinţifice, respectă de multe ori opinia mai multor specialişti asupra unei probleme.

Lista studiilor şi articolelor publicate

  1. Emilia Corbu, An hypothesis about dwelling-ovens from early middle-age settlements (9-11th ) from Romania, in Κγльтурьі єврабийских второй половиньі і трісЯчєпетия н.э, Сямара, 2010, 147-154.
  2. Cristina Talmaţchi, Emilia Corbu, Despre o marcă de olar descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), In Studia Universitatis Cibiniensis, Series Historica, VI, 2009, p.55-64.
  3. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Inventarul descoperit în campaniile 2000-2005, Arheologia Medievală, VI, Reşiţa, 2008.
  4.    Emilia Corbu, Ceramica din a doua jumatate a secolului al IX si prima jumatate a sec. X de la Dunarea de Jos. Consideratii generale, in Vasaria  Medievalia, Bistrita-Nasaud, 2008, p.127-134.
  5.      Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007
  6.      Emilia Corbu, Călin Şuteu, Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu de la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), , Arheologia Medievală VI, 2007
  7.     Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007
  8.     Emilia Corbu, Poveste despre vlahi, Anuarul Episcopiei şi Călăraşilor,  Almanah Bisericesc,, 2007
  9.      Valeriu Sârbu, Emilia Corbu, Un mormânt sarmatic de copil descoperit la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), Istros XIII, Brăila, 2006.
  10.     Emilia Corbu, Consideraţii istorice despre pâgânism, în Anuarul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor ,,Almanah Bisericesc”, 2006
  11.   Emilia Corbu, O greutate de lut cu semnul crucii din sec.X-XI descoperită la Vlădeni- Popina Blagodeasca ( jud. Ialomiţa),  în Almanah Bisericesc, 2005,  p.39-42.
  12.    Emilia Corbu, Bordeie, cuptoare şi gropi de bucate din aşezarea medieval- timpurie de la Vladeni- Popina Blagodeasca,  Arheologia Medievala V, 2005, 10 p.
  13.   Emilia Corbu, Aspecte ale vieţii spirituale bizantine, în Anuarul Episcopiei şi Călăraşilor, 2004, 6 p.
  14.   Emilia Corbu, Satele ialomiţene în timpul lui Mihai Viteazul, în Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani, Brăila, 2004, 10 p.
  15.   Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean ( II). Sate dispărute,   Ialomiţa IV, volum de studii şi comunicări, Slobozia 2004, 27 p.
  16.   Emilia Corbu, Podoabe din aşezări şi necropole de la Dunărea de Jos (sec. VIII-XI), Peuce, XV, Tulcea, 2004.
  17.   Emilia Corbu, Consideratii privind crestinismul la Dunărea de Jos în sec. VIII-XI), în  Anuarul Episcopiei  Sloboziei si Calarasilor , 2003, 7 p.
  18.   Emilia Corbu, Cateva marturii documentare privind viaţa religioasă în satele medievale ialomitzene, în Anuarul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 2002, 7 p.
  19.   Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Gropi de bucate din sec. IX- X de la Vlădeni- Popina Blagodeasca în Simpozionul Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară, (volum de rezumate)  Ediţia XX,  Slobozia, 2002, 2 p.
  20.    Emilia Corbu, Scurt istoric al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din parohia Bora, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor, Almanah Bisericesc, 2000, 6 p.
  21.   Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean în lumina primelor atestări documentare ( sec. XIV-XVI)-  în Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 34 p.
  22.   Emilia Corbu, Rit si ritual funerar în sec. VIII-XI în spaţiul Tării Românesti, în Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 14 p.
  23.   Emilia Corbu, Vasile Oprea, Consideratii privind aşezarea medieval- timpurie de la Vâlcele ( jud. Călărasi  , Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 7 p.
  1. Emilia Corbu, Blagodesti- un vechi sat dispărut, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 1999, 3 p.
  2. Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Ştefan cel mare Feteasca

(sec. IX-X), Pontica, XXX, 1998, 24 p.

25.   Zaharia Covacef, Emilia Corbu, Consideraţii privind o anumita categorie de opaiţe descoperită în sect. V al cetăţii Capidava, Pontica, XXI – XXII, 1992, 11p.

 Lista rapoartelor arheologice publicate

  1. Emilia Corbu, Ştefan cel Mare- pct,Feteasca-Aşezarea medieval- timpurie în Cronica Cercetărilor Arheologice, Brăila, 1996, p. 119-120
  1. Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Sondajul Arheologic de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2000,  Bucureşti, CIMEC, mai 2001, p.272-273.
  2. Anca Păunescu, Emilia Corbu, Orasul de Floci, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002, 2 p.
  3. Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Cercetarile Arheologice de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetarilor Arheologice, campania 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002,  p.334-336.
  4. Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni–Popina Blagodeasca –campania 2002, CCA, 2003, p.339-341
  5. Emilia Corbu,  Vlădeni- Popina Blagodeasca- campania 2003  în Cronica Cercetărilor Arheologice, CiMEC, Bucureşti, 2004, p.369-372.
  6. Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni –Popina Blagodeasca –campania 2004, CCA, 2005, p.406-409.
  7. Emilia Corbu, Liliana Trofin, Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca-campania 2005,  CCA, 2006, p.396-398.
  8. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2006, CCA, Cimec, 2007, p.395-396.
  9. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2007, CCA, Cimec, 2008, p.328-329.
  10. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, Valachica, 21-22,  Târgovişte, 2007, p. 231-232
  11. Emilia Corbu, Vlădeni –Popina Blagodeasca, campania 2007, Cronica Cercetărilor Arheologice, 2008, p. 328-329.
  12. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, în CCA, Târgovişte, 2009, p. 231-232
  13.  Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Suceava, 2010,  p. 206-207,
  1. Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Sibiu, 2011,  p. 148
  2. Emilia Corbu, Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca din anul 2011, CCA, Târgu-Mureş,  2012, p.168-170

 

SUDUL ROMÂNIEI ÎN EVUL MEDIU TIMPURIU (SECOLELE VIIII-XI)

Evul mediu timpuriu a fost timpul marilor contraste, atât de specifice perioadelor de tranziţie de la o lume la alta. Marcată de un dinamism fără precedent, epoca a fost caracterizată, în toate domeniile sale, de apariţia unor noi forme de organizare, de cultură, de adaptare la mediu, coexistente la un moment dat cu forme arhaice. Poate cel mai important fenomen al perioadei a fost afirmarea, în plan politic şi social, a unor noi populaţii care încep să aibă trăsăturile popoarelor moderne de mai târziu. Bulgarii, slavii, ruşii, ungurii încep să-şi structureze la periferia Imperiului Bizantin forme statale incipiente. Acelaşi fenomen este prezent şi în Europa Occidentală. Economia epocii începe să fie influenţată decisiv de marele domeniu feudal care va avea o evoluţie specifică fiecărei zone.
Pe de altă parte, sub aspect cultural şi religios evul mediu timpuriu este o lume puternic polarizată: civilizaţie-barbarie, cler-mireni, bogaţi-săraci etc. Existau focare, centre de iradiere a noilor forme, structuri şi idei, aşa cum erau aparatul de stat al imperiului, oraşele, biserica. Orice disfuncţie la nivelul acestor nuclee antrena consecinţe în lanţ. În timp ce în Imperiul Bizantin marii proprietari latifundiari, feudali şi mai târziu militari, se implicau în lupta pentru tron şi oraşele traversau o perioadă de centralizare, la graniţe apar, de-a lungul întregii epoci, populaţii seminomade sau nomade organizate în structuri arhaice (trib, clan etc.). Fenomenul migraţiei a marcat aproape întreaga evoluţie social-politică a epocii. Chiar şi în domeniul religios înregistrăm contraste. Pe de o parte asistăm la creştinarea unor noi popoare, pe de altă parte au loc primele cruciade, simptome timpurii ale unui proces lent de criză a Bisericii, care va culmina în 1056 cu prima mare schismă.
Cercetarea unei epoci atât de complexe poate fi realizată prin studii specializate asupra anumitor aspecte, studii care însumate pot reda ansamblul. Lucrarea de faţă este un studiu din perspectiva arheologiei, cu mijloacele şi rezultatele acesteia, asupra culturii materiale existente în secolele VIII-XI pe teritoriul pe care se va forma mai târziu statul medieval Ţara Românească. Am studiat această cultură arheologică prin elementele sale esenţiale adică aşezarea şi necropola care, împreună, definesc o comunitate. Cele peste 130 de situri în care s-au descoperit locuinţe şi morminte, publicate de-a lungul a cinci decenii în rapoarte arheologice, în diverse studii sau articole, ne-au oferit materialul documentar pentru a analiza dinamica demografică şi a delimita zonele de densitate demografică, a defini tipul de aşezare pornind de la elementele sale de bază: vatra satului, planul aşezării, tipurile de locuinţe şi anexele lor. Aceste aşezări, cetăţi sau oraşe şi sate reflectă, prin multitudinea de date pe care le oferă, caracterul acestei culturi, faptul că au fost ridicate şi locuite de o populaţie sedentară, autohtonă, cunoscătoare a posibilităţilor economice ale zonei. Ritul şi ritualul funerar dovedesc, de asemenea, perpetuarea unor tradiţii ancestrale dar şi prezenţa, poate, a unor grupuri alogene.
Am propus o clasificare a inventarului acestor situri în categoriile cele mai frecvente (ceramică, unelte, arme, podoabe) şi am întocmit şi o repertoriere, dacă nu exhaustivă, cel puţin necesară studierii oricărei culturi arheologice. Din această perspectivă lucrarea de faţă este o oglindă şi imaginea pe care o oferă asupra secolelor analizate este aceea a unei culturi unitare, integrată realităţilor epocii, o cultură în care aspectele locale şi influenţele bizantine se împletesc.
Această bază documentară ne-a permis analizarea, în capitolele destinate factorilor de influenţare şi comunicare, a condiţiilor pedo-climaterice, social-politice şi culturale asupra economiei perioadei, a unor aprecieri privind geografia istorică. De asemenea am considerat că este oportun şi necesar să vorbim despre aspectul etno-cultural al acestei perioade caracterizată de afirmarea în istorie a popoarele europene moderne de mai târziu.
Cultura Dridu, aşa cum este denumită în literatura de specialitate constituie prima cultură cu caracter medieval propriu-zis şi pentru acest lucru pledează lucrarea de faţă, în întregul ei. Datorită caracterului specific al literaturii şi istoriografiei medievale, care respectă şi ele ceea ce arătam mai sus, polarizarea puternică şi focalizarea pe anumite areale, pagini întregi din istoria scrisă a unor popoare au rămas albe. În asemenea condiţii meritul de netăgăduit al arheologiei medievale este acela de a completa aceste pagini cu argumente palpabile ale existenţei concrete a comunităţilor umane de la finele primului mileniu creştin. În acest context istoriografic am considerat că o sinteză a culturii arheologice din secolele VIII-XI este utilă.
În ultimele trei decenii au fost publicate o serie de izvoare istorice bizantine, occidentale, maghiare, ruseşti care fac trimitere, uneori, la realităţile nord-danubiene. Am corelat, acolo unde a fost posibil, mărturiile oferite de sursele literare cu datele arheologice.
Aceste date atât de diverse, pe care generaţii de arheologi le-au lăsat istoriografiei româneşti ar trebui, pe viitor, utilizate şi pentru realizarea unor proiecte de arheologie aplicată. Reconstituirea unor locuinţe semi-adâncite, gropi de bucate şi cuptoare precum şi analizarea funcţionării acestora ar furniza, cu siguranţă, o serie de detalii privind construirea, modul de folosire etc. date care ar întregi imaginea pe care o avem asupra culturii arheologice din secolele VIII-XI.
Aşa cum arătam, evul mediu timpuriu este mult prea complex pentru a fi epuizat doar din perspectiva arheologică dar acest unghi de vedere are meritul de a fixa structura materială a epocii, osatura, reperele culturale, de a-i surprinde evoluţia.
Nu pot să închei fără a mulţumi domnului profesor universitar dr. Ştefan Olteanu, coordonatorul acestei teze de doctorat, care prin experienţa şi răbdarea domniei sale a conferit acestei lucrări echilibrul şi măsura atât de necesare oricărui demers ştiinţific. Mulţumesc de asemenea tuturor acelor profesori universitari şi arheologi care m-au sprijinit şi încurajat în elaborarea acestei lucrări şi a căror listă ar fi prea lungă pentru a o reda aici dar din care, trebuie să menţionez măcar numele domnilor profesori universitari dr.Panait I. Panait, dr.Dan Gh. Teodor, dr.Ionel Cândea, dr.Petre Diaconu, dr.Alexandru Barnea, dr.Valeriu Sârbu, doamnei Livia Sîrbu pentru revederea traducerii rezumatului şi nu în ultimul rând Editurii Istros pentru acceptarea tipăririi volumului.

Emilia Corbu