,,GROPILE COMUNE DE LA CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Pentru că unora varianta tehnică li s-a părut prea seacă, am elaborat o variantă mai romanțată.

PROIECTUL GROPILE COMUNE DE PE TRASEUL CANALULUI ,,DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Dr. Emilia Corbu

Gropile comune au fost în toate timpurile istorice mărturia cea mai  clară a unei stări de război sau invazii barbare. In timp de pace erau dovada materială a unor epidemii, tot un fel de invazie, dar de data aceasta a unor bacterii.

Gropile comune nu coincid cu starea de pace socială. Gropile săracilor, tot un fel de gropi comune apărute în marile oraşe europene din epoca modernă, sunt dovada unei stări de decadenţă, de dezechilibru social, tot un fel de război social, economic dar subtil, care urcă din străfunduri spre a izbucni mai târziu în revoluţii.

Oricum ar fi gropile comune sunt un semn rău pentru orice societate care se respectă, sunt semne de războaie civile, de lupte interne.

Memorialistica descrie  o parte din  atrocităţile din timpul comunismului săvârşite în lagărele de muncă forţată sau în închisori şi menţionează existenţa unor gropi comune în care erau aruncaţi cei care mureau în timpul detenţiei. Sunt dealtminteri singurele menţiuni.  Arhivistica nu le consemnează. Martori nu există. Cărăuşii trupurilor aruncate în gropile comune au murit demult. Mărturii nu au lăsat. Asemenea poveşti nu sunt de spus. Dar gropile comune au existat, nu doar pentru cei care mureau în detenţie, ci mai ales pentru cei care erau executaţi într-un fel sau altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă în lotul deţinuţilor puşi să taie stuf în apă pe o zi geroasă de 31 ianuarie nu ar fi fost mai mulţi preoţi şi sfântul Ilie Lăcătuşu ?  El i-a îndemnat pe deţinuţi să facă ascultare şi să intre în apă, lăsând totul în grija Maicii Domnului. Dacă ar fi refuzat munca, ar fi fost împuşcaţi. Caralii aşteptau cu armele pregătite. Au existat însă şi execuţii pur şi simplu. Un bătrân din Poarta-Albă a povestit preotului paroh R. B.  o scenă la care a fost involuntar martor în tinereţea lui. Intr-o zi de iarnă, mai mulţi deţinuţi au fost scoşi dezbrăcaţi pe o platformă de ciment şi udaţi cu furtunurile cu apă. Au fost abandonaţi acolo toată noaptea. Vaietul deţinuţilor abandonaţi l-a urmărit toată viaţa. Şi ca să redau exact decrierea lui,, ţipau aşa cum zbiară mieii primăvara când sunt despărţiţi de oi,,. Ar fi retoric să ne mai întrebăm dacă cei decedaţi au avut parte de morminte individuale. Destinaţia lor a fost cu siguranţă gropile comune. Dar, uşor de afirmat, greu de demonstrat!

PROIECTUL

Fundația Culturală ,, Profesor George Manu,, în colaborare cu Asociația Culturală ,,Pr. Iustin Pârvu,, a iniţiat proiectul ,, Gropile Comune de la Canalul Dunăre-Marea Neagră,, cu scopul de a identifica  gropile comune aferente lagărelor de muncă forțată destinate exterminării deținuților politici între 1949-1955, de a le consemna cu statutul de morminte colective și de a le marca în memoria comunităților locale prin ridicarea unei Troițe.

In perioada 11-15 iulie o echipă de voluntari s-a deplasat la Poarta-Albă pentru investigații în teren. Din relatările localnicilor, transmise din tată în fiu sau relatate preotului de către bătrânii satului, gropi comune s-ar fi aflat în trei puncte:

  1. In Cimitirul Vechi din Poarta-Albă, mai precis în partea din față. De reținut că cimitirul vechi nu se putea extinde în spate datorită unei regiuni inundabile. De aceea extinderea acestuia s-a făcut spre stradă. Unele locuri de veci din zilele noastre au intersectat schelete umane fără inventar, uneori cu câte o pereche de bocanci rupți în picioare. Dar datorită locului strâmt nu s-au mai  putut face cercetări pentru a vedea configurația și inventarul gropii din care proveneau scheletele. In prezent, inhumările se fac într-un cimitir nou, deoarece în Cimitirul Vechi nu mai există locuri de veci disponibile.
  2. La piciorul Podului, unde ar fi fost descoperite mai multe schelete umane cu ocazia lucrărilor de construcție a podului. După  spusele localnicilor acestea ar fi fost aruncate pe drum și utilajele grele le-ar fi zdrobit, făcându-le una cu pământul.
  3. In stânga cimitirului nou din cartierul ,,Orașul-Nou,, din comuna Poarta-Albă. In acest punct aflat în domeniul public și care nu este suprapus de nimic în prezent a avut loc și o scurtă investigație de teren cu  scopul de a verifica informația. Un raport tehnic asupra rezultatelor a fost publicat în revista Permanenţe[1].

LOCUL FAPTEI

Pământul este un minunat organism unitar, o împletitură de materii organice şi anorganice. Orice intervenţie în scoarţa terestră rămâne vizibilă la fel cum rămâne  o cicatrice pe trupul uman. Niciodată pământul nu va mai reveni la structura iniţială. O groapă făcută acum o mie de ani este vizibilă şi astăzi şi umplutura ei mărturişeşte istoria prin care a trecut. Pe această trăsătură esenţială a pământului se bazează în mare parte cercetările din teren ale arheologilor.

La Poarta-Albă, locul menţionat era plin de bălării înalte. Dar, chiar şi aşa ne dădeam seama că pământul se lasă pe o suprafaţă foarte mare. Am defrişat două alei în cruce şi ne-am dat seama că suprafaţa este foarte mare, de aproape 1000 m2. La nord era mărginită de un val aplatizat. Era mult prea mult atât pentru fondurile avute la dispoziţie, cît şi pentru mâna de lucru de care dispuneam. Mai mult chiar, era mult prea mare chiar şi pentru configuraţia unor gropi comune. Am hotărât să lucrăm mecanic, cu ajutorul unui excavator, urmând ca o secţiune mai mică să o lucrăm manual pentru a avea şi imaginea în plan. Secţiunile mecanice ne ofereau doar profile. In practica arheologică se urmăreşte intersectarea complexului  pentru a-i studia profilele. Pe acestea complexul se descrie ca pe o hartă cu  lărgimile şi adâncimile. Din plan aflăm alte date. Aşa că am procedat la săparea  a trei secţiuni orientate pe punctele cardinale (N-S, E-V). Cu siguranţă că Dumnezeu a lucrat, pentru că am picat exact pe gropi. Gropile acopereau o suprafaţă de doar 150 m2 din aria de 1000 m luată în discuţie. Din aceşti 150 m2, sondajul nostru afecta cam o treime, adică 50 mp, de ajuns cât să delimităm întregul complex în plan. Prin urmare, gropile au fost găsite, doar că surpriza d-abia acum începea.

GROPILE CU PĂMÂNT NEGRU

Un profil geologic din Dobrogea ne arată că sub un strat de pământ negru de circa 30-40 cm, urmează pământ galben-nisipos străbătut  de galerii de rozătoare şi apoi pământ galben curat, argilă. Orice groapă săpată într-un astfel de sol va conţine o cantitate mare de pământ galben care în urma preumblării lui pe la suprafaţa solului va antrena pelicule de pământ negru, pietriş, obiecte etc. Deci, aşa trebuia să arate şi umplutura unei gropi de mormânt, cu mult pământ galben-murdar, afânat. Am rămas surprinsă când din cupa excavatorului cădea pământ negru curat, grăunţos, cu alte cuvinte cernoziom, care se găsea până la 2,50 m de la nivelul actual al solului şi doi metri de la nivelul de săpare a ariei alveolate. Cercetând profilele am văzut că gropile din care scoteam pământul negru fuseseră lucrate cu un utilaj. Că împânziseră practic suprafaţa fiind practic una lângă alta, uneori la distanţă de 10 cm. Că unele aveau marginile drepte şi regulate, altele colmatate, adică prăbuşite la un moment dat. Gropile aveau lăţimea cuprinsă între 2-4 m atunci când se ţeseau una de alta. In umplutura lor se aflau două niveluri. Unul mai vechi, iniţial cu pământ negru, uneori cu pelicule de cenuşă şi pământ galben. Provenea cu siguranţă din arealul înconjurător. Adică humusul de pe  suprafaţa de 1000 m2 fusese împins pentru a umple gropile. Aşa a rezultat suprafaţa alveolată. Pe unul din profile vedem cum pământul galben steril se află practic la o palmă sub o depunere fragilă de strat arabil. Dar, cernoziomul negru din jur, având o densitate mai mică decât a pământului galben s-a tasat şi probabil gropile au început să se vadă. Aşa că a fost nevoie de o nouă umplere a lor. S-a adus pământ dintr-o zonă menajeră. In gunoaie am găsit nişte capace din aluminiu. Aveau ştanţate siglele RPR şi MIA în jurul stelei cu cinci colţuri. Dacă conchidem că cele două prescurtări vin de la Republica Populară Română  (1949-1965) şi de la Ministerul Industriei Alimentare (care a funcţionat între 1961-1971), rezultă că piesele noastre se datează între 1961-1965. Deci, atunci se nivelase cu un al doilea strat de pământ negru. Nivelarea fusese necesară pentru că pământul se lăsase, proces care trebuie să fi durat câţiva ani. Dacă scădem măcar cinci ani, ajungem la o datare între anii 1957-1962. Aceasta coincide cu perioada imediat următoare încheierii lucrărilor de la Canal şi este perioada când au fost săpate şi aceste gropi.

Gropile cu pământ negru ne-au dat dureri de cap. Orice groapă are o funcţie clară. Dintr-o groapă fie se scoate ceva, fie  ascunde ceva. De ascuns, nu putea fi vorba. Pământul negru nu avea nici un inventar, era curat. Cele câteva sârme, bucăţi de tablă,  etc. din stratul de nivelare nu spuneau nimic, cu excepţia capacelor care ne-au oferit o datare. Deci au fost săpate cu scopul  de a se scoate ceva din ele. Dar, ce se afla în ele? Dacă voiau să scoată pământ galben nu era locul potrivit. Săparea canalului a furnizat milioane de tone de pământ galben. Altă sursă au fost terasele de pământ galben din jurul localităţii, terase exploatate şi de Fabrica de cărămidă care a continuat să lucreze cu deţinuţi, chiar şi după închiderea lucrărilor de la Canal. Nu era cazul să facă o groapă de împrumut lângă un cimitir vechi. Ca să nu mai spun că o suprafaţă de doar 150 mp era prea mică pentru o groapă de împrumut. Deci, exploatarea de pământ galben nu se justifică. Revenim la întrebarea care ne frământă şi în prezent şi anume: Ce au scos din pământul acela? Putem oferi un răspuns ipotetic bazat pe verificarea atentă a sedimentelor. Totul a fost desenat pe hârtie milimetrică şi a fost fotografiat din unghiuri diferite, la lumină diferită, în toate momentele cercetării.In toate cele trei secţiuni s-a constatat că gropile cu pământ negru au intersectat şi distrus nişte gropi mai vechi. In acele gropi mai vechi din care mai erau vizibile nişte margini şi nişte depuneri pe fund se evindenţia clar un pământ galben-murdar.

 

GROPILE CU PĂMÂNT GALBEN-MURDAR  

 

Le-am numit aşa deoarece sedimentul găsit în aceste gropi este un pământ galben, poros, cu pelicule brune, pietriş de calcar, rugină.

Conturul şi adâncimea lor se observă pe SA, c. 2-5, profil vestic, pe ambele profile ale SC, c.4 și pe planul SB,c.3, -1,10 m. Din gropile cu pământ galben-murdar se mai păstrează fie o peliculă pe fund, fie un perete lateral cum vedem pe SC. Pe SC profilul sudic, carourile 3-5 se observă o groapă lată de 4,5 m și adâncă de 2 m de la nivelul actual al solului ce are la bază un strat de pământ galben murdar, purtat cu rare pelicule de rugină cu o grosime cuprinsă între 0,25-0,50 m. Această groapă se observă şi mai clar pe profilul nordic, unde o margine se mai păstrează pe aproape 1 m lăţime. Pe fundul unei astfel de gropi surprinsă în SB, c. 3 s-a găsit o plăcuţă de metal la -1,85m.

Dacă pentru gropile cu pământ negru am găsit o explicaţie, aceea de a excava conţinutul gropilor cu pământ galben-murdar, pentru acestea din urmă nu avem nici o explicaţie. Ştim însă ce nu au fost. Nu au fost gropi destinate unor adăposturi subterane, dovadă că nu avem resturi de  materiale de construcţie. Nu au fost beciuri de alimente, dovadă că nu au pereţii trataţi corespunzător. Nu au fost gropi de olar, pentru că acestea nu erau astupate simultan cu cernoziom din zonă şi nici nu au umplutura specifică. Şi, ca şi în cazul gropilor de împrumut, sursa de pământ galben era din abundenţă în terasă. Excluzând toate aceste alternative, ne rămâne doar utilitatea lor ca gropi de mormânt. Sedimentul în sine este specific unei gropi de mormânt, adică pământ galben cu resturi antrenate din straturile superioare. Doar că nu avem proba clară, adică osemintele umane. Astfel că totul este o ipoteză, aceea că gropile comune au fost evacuate după încheierea lucrărilor Canalului şi conţinutul lor îndepărtat din zonă. Ştim că lagărele de muncă forţată erau distruse din temelii imediat după dezafectarea lor. De pildă, lagărul de muncă forţată de la Vlădeni (jud. Ialomiţa) în care au fost până la 14000 de deţinuţi, a fost ras în doar trei săptămâni de la închidere. Era o măsură de ştergere a urmelor. Chiar şi comuniştii erau conştienţi până la un punct de gravitatea faptelor lor. Dar nu avem mărturii  că şi gropile comune ar fi fost evacuate. Faptul că acestea erau distruse dacă erau găsite întâmplător ne dovedeşte situaţia de la punctul Piciorul podului.

IIN LOC DE CONCLUZII

Deşi nu am găsit exact ce căutam, am găsit ceva ce nu ne aşteptam. Un mare potenţial uman. Sunt convinsă că dacă am ajuns până aici, Dumnezeu nu ne va lăsa fără răspuns şi cercetările viitoare ne vor lămuri. Până atunci pot spune că am descoperit oameni minunaţi care ne-au ajutat şi au finanţat proiectul şi mă refer la Fundaţia ,,Profesor George Manu,,.  Primăria Poarta-Albă ne-a aprobat investigaţia în zonă. Arhiepiscopia Tomisului ne-a binecuvântat lucrarea. Preotul paroh Rareş Bardu ne-a sprijinit din toate puterile. La fel de minunaţi au fost şi voluntarii care au lucrat în soare şi praf, deşi nu erau pregătiţi pentru astfel de muncă. Pentru rugăciunile sfinţilor de la Aiud şi de pretutindeni unde s-a suferit pentru Hristos, Dumnezeu să le răsplătească bunătatea!



[1] Publicat în PERMANENŢE, XIX,8,AUGUST 2016

 

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA 2016. MOARTEA ŞORICEILOR

Săptâmîna aceasta s-a încheiat cea de a-XVI-a campanie arheologică pe situl de pe Popina Blagodeasca, acolo unde pe o suprafață doar de 18 ha poţi studia vestigiile a cel puţin trei culturi majore: neolitic, geto-dacic şi ev mediu-timpuriu (sec. IX-XI) dar şi urmele materiale mărunte a unor migraţii. Am găsit situl plin de bălării şi mărăcini care depăşeau doi metri înălţime. Nesemnalizat şi în bună parte arat pentru că este în continuare într-o nemiloasă exploatare agricolă, cu avizul ,,în regulă,, al Direcţiei pentru (In)Cultură. In paranteză fiind spus, în timp ce dezinteresul autorităţilor judeţene pentru situl arheologic (monument istoric) este strigător la cer, preotului de la Maia era cât pe ce să si se facă dosar penal că a instalat un cort în curtea bisericii monument istoric. Mă întreb de ce nu i se face dosar penal şi directorului Florin Vlad pentru că expune icoane nerestaurate şi nu respectă condiţiile de conservare în secţia de la Maia. Legea există. De ce nu este aplicată? Mai mult chiar, că a angajat un conservator fără studii de specialitate.

Dar să revenim la situl arheologic. Exploatarea agricolă din ultimii ani, a dus nu doar la afectarea stratului arheologic prin lucrările de scarificare, altele decât arătura, ci şi la distrugerea faunei locului. Dacă până acum vreo 5 ani pe popină îşi aveau capitala animăluţele câmpului, am constatat cu regret că acum au dispărut aproape cu totul. Mă refer la şoricei, popândăi, broaşte, hârciogi, şopârliţe, guşteri, orbeţi, iepuri, vulpi, şerpi, păsări, fazani, prepeliţe, albine, viespi etc. Vulpile ne aşteptau cocoţate în vârful popinei acolo unde aveau vizuini. Popândăii se propteau în mijlocul drumului. Iepurii se ascundeau prin bălării. Şoriceii şi broaştele ne priveau cum săpăm. Şopârliţele ascultau radio şi dacă le atingeam făceau pe moartele. Şerpii verificau după noi. Ani de zile  nu am putut folosi parfumuri din pricina albinelor şi viespilor. Prigoriile zburau în faţa noastră şi anunţau ploaia.In toamnă, după seceriş, la marginea lanului, din boabele căzute pe câmp rozătoarele îşi făceau provizii. Erau grămăjoare de circa 30 cm înălţime, conice, din grâu curat. Curăţau grâul cu lăbuţele lor mici de toată pleava. Apoi băgau proviziile în depozitele lor. Uneori, oamenii răi le furau grămăjoarele de grâu. Mare păcat!

Anul acesta pe popină am mai văzut un singur popândău, vreo trei şoricei înecaţi de ploaie, semn că s-au retras în adânc, două şopârliţe şi o broască ce avea sălaş într-un cuptor menajer aflat la un metru adâncime. Clar! Pământul este otrăvit cu insecticide, raticide, îngrăşăminte chimice. In urmă cu doi ani, am văzut cum şerpii plecau din pământul în care se aplicau îngrăşămite chimice. Plecau cu toată familia, cu puii cu tot. Trebuiau să treacă şoseaua şi uneori erau călcaţi de maşini. Alteori, cred că voiau să se sinucidă pentru că pur şi simplu stăteau încolăciţi în mijlocul şoselei. De fapt nici nu mai aveau unde merge. Când se dădea cu îngrăşăminte în stânga şoselei, şerpii treceau în dreapta şoselei şi invers. Mare păcat! Dar otrava care i-a omorât pe şoricei, va trece în grâne şi ne va omorâ şi pe noi. Până atunci, animăluţele au migrat spre sat. Şoriceii s-au mutat în casele oamenilor, în hambare şi în magazii. Vulpile rămase fără hrana oferită de rozătoare şi păsări, au trecut la haiducie. Vin la poalele satului şi încep să se vaite. Urlă ca nişte copii. Câinii le aud şi încep să latre, dau alarma. Vulpile ciulesc urechile şi ascultă. Apoi, în liniştea nopţii, urcă spre sat  în şir indian, acolo unde câinii se aud mai slab, adică sunt mai puţini. Şi pleacă fiecare ba cu o gâscă, o raţă, o găină etc. Uneori se bat cu câinii şi îi infectează cu rabie. De la câini, microbul trece la pisici etc. Şi toate aceste nenorociri pentru că pământul din câmp este otrăvit cu chimicale, atât de puternice încât  au distrus fauna câmpului. Şi anul acesta, ca niciodată câmpurile miroseau a hoit. În inconştienţa lor, oamenii aruncau animale moarte în câmp, cu speranţa că vor fi mâncate de animalele câmpului. Doar că în câmp, nu mai există animale. Cine câştigă din nenorocirea asta? Doar fermierii români şi străini care au concesionat acele pământuri şi care folosesc nişte drăcovenii de chimicale mai tari decât în urmă cu câţiva ani. Lăcomia lor ne costă mai mult decât bănuim. Fauna câmpului avea un rol bine determinat. Toate testele medicale se fac pe cobai din familia rozătoarelor. Intr-un experiment real, şoriceii care mor sunt avertismentul pentru oameni care pot muri.

Şi, din nefericire, lanţul crimelor continuă şi în sat. Nu poţi convieţui cu şoareci în casă. Sunt obraznici! Au făcut pipi în casca mea de motociclist şi începuseră să roadă buretele interior. In dulapul cu alimente scotoceau peste tot cu mine de faţă. Erau morţi de foame.  Cu regret a trebuit să pun capcană şi pentru că aveau IQ ridicat şi pisicile furau momeala, am recurs în cele din urmă la otravă, ca toată lumea din sat. Susţinem industria chimică şi farmaceutică. Chiar şi cu preţul vieţii noastre!

Oare creşterea productivităţii în agricultură este mai importantă decât sănătatea noastră? Oricum se produce mai mult decât se consumă.

 

IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ


IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ

ZIDURILE MĂNĂSTIRII

Cu ani în urmă spuneam, într-o emisiune redată mai sus, că mănăstirea dedicată sfinților români ar trebui să fie ridicată din bani publici și girată de mari personalități în toate etapele ridicării (pe atunci era vorba de Aiud). Colegii de emisiune au crezut că exagerez și în bună parte chiar așa era. Mă înșelasem. De pildă, la Poarta Albă, temelia a fost sfințită de părintele Iustin Părvu și IPS Teodosie, dar…mănăstirea este izolată și pustie deși, din punct de vedere constructiv, stă bine în sensul că are biserică, arhondaric, o chilie frumoasă, două terase de lemn pentru un altar în aer liber și alta pentru servit masa la hram, o clopotniță în construcție, fântână, spații verzi și o groapă probabil pentru heleșteu. Drumul este marcat de un monument și două Troițe, ridicate de fundațiile și asociațiile creștine care și-au trimis voluntarii pentru a ridica o mănăstire într-un loc pustiu, dar de o mare încărcătură duhovnicească.

… ȘI ZIDURILE ALTUIA

Acolo fusese lagărul de muncă forțată, mai precis colonia preoților români condamnați la muncă la Canal. Din lagăr mai rămăseseră fundațiile barăcilor și era lucru rar, dat fiind că toate lagărele de muncă forțată au fost distruse de comuniști imediat după dezafectare. Deci, se putea organiza și un mic muzeu în care să fie expusă istoria lagărelor de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Dar, nu s-a făcut și nici nu se va face vreodată. Mănăstirea a încăput pe mâini străine. Pe fundațiile barăcilor s-a improvizat pentru un timp o latrină pentru cei care lucrau la construcții. După ce s-a spurcat bine locul, fundațiile și șapele de beton ale fostelor barăci au fost dărâmate cu buldozerul pentru a nu lăsa nici o urmă. Visul comuniștilor s-a împlinit! ,,Stareța,, voia gazon exact acolo.
Și nici cercetarea istoriei sfinților români nu se va face pentru că stareța nu are pregătirea intelectuală necesară înțelegerii fenomenul. Mai demult a gonit un cercetător german care studia istoria, pe motiv că era eretic. Așa trebuia și ea gonită când s-a călugărit și avea buletin de Turcia. Zilele trecute a gonit un grup de voluntari care desfășurau un proiect în zonă. Fundațiile Culturale ,,Profesor George Manu,, și ,,Pr. Iustin Părvu,, au în lucru un proiect amplu cu privire la gropile comune de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră în scopul consemnării lor ca morminte colective și a ridicării unei Troițe. Voluntarii, care au lucrat o săptămână din zori până la apus, aveau nevoie de un loc în care să doarmă. Fundația ,,Pr. Iustin Pîrvu,, recomandase mănăstirea, dar nimeni nu s-a gândit că dacă și monahiile de la Petru-Vodă au fost gonite cu lacrimi în ochi, cum oare vom fi primiți noi? Și intelectuali pe deasupra! Am mers în mănăstiri multe și mari dar primire ca la Poarta-Albă nu am pățit niciunde. Am ajuns pe o vreme caniculă. Nu ne-a invitat nici să ședem puțin la umbră și nici un pahar de apă nu ne-a dat. Ne-a șuierat în loc de prezentare că are binecuvîntarea pr. Iustin. De parcă noi nu aveam! Părintele dădea 100 de binecuvântări pe zi. Nu darul contează, în definitiv binecuvântarea e un dar, ci ceea ce faci cu el. Il poți și compromite așa cum a făcut ea care în ușa bisericii ne-a mințit că nu are locuri de cazare. Cu siguranță arhondaricul era plin de draci, făcuseră rezervări din vreme.
Apoi, ne-a umilit. Ne-a zis că dacă are nevoie de noi, ne va chema. De parcă, noi eram la dispoziția ei. Apoi ne-a zis că a avut cheltuieli cu hramul. De parcă am fi fost cerșetori. Aveam și bani și un portbagaj plin de mâncare. Pe mine, slabă duhonicește, mă luase durerea de cap.
Am plecat, lăsând în urmă o mănăstire pustie, izolată, cu doi viețuitori. Până seara mai aveam multe de rezolvat. După noi au mai venit doi voluntari, pe care i-a trimis acasă, că nu se face nici un proiect. Mare mincinoasă!

CĂUTĂM EXPLICAȚII

Prima pe listă, o explicație duhovnicească.Citisem la Sfinții Părinți că la mănăstire vin trei categorii de oameni. Unii trimiși de Dumnezeu, alții goniți de lume și în fine, unii infiltrați de diavol. Toți cu hăinuță neagră, capul plecat, vocea blândă. Doar faptele fac diferența dintre ei.
Și, ce vedem? O mănăstire neterminată, izolată și fără obște. Nici măcar cei din Poarta-Albă care au muncit voluntar la fundațiile mănăstirii nu mai merg acolo.
Singura explicație pentru comportamentul bizar al stareței stă în banii pe care ea i-a investit în mănăstire. Foarte frumos, dar trebuie să ai o mare finețe sufletească și duhovnicească, să scoți banii și din suflet, nu doar din pungă.
La Poarta-Albă au fost investiți și bani publici și multă muncă voluntară, dar a venit și o doamnă cu bani care n-a mai plecat, a trecut de la pălărie direct la călugărie. Povestea ar fi frumoasă, filă de pateric, dacă doamna de ieri nu ar fi alta decât stareța de azi care nu pricepe că Sfinții Români din toate timpurile au fost mari luptători pentru ortodoxie, bine ancorați în realitate, oameni ai faptelor nu ai contemplației și izolării. Dacă voia izolare, trebuia să meargă la o mănăstire cu alt hram.

Dar, dincolo de aceste aspecte vizibile rămâne unul invizibil, dar definitoriu. Natura banilor. In biserici și mănăstiri singuri bani binecuvîntați sunt cei doi bănuți ai văduvei, adică banul cinstit, dar care sporește. Banii de altă natură trebuie să se întoarcă acolo de unde au fost luați, la copilul orfan, la văduve, la fetele fără zestre, la tinerii performanți care nu se pot întreține în școală. Deci, sunt o mulțime de locuri în care pot fi investiți banii din afaceri dubioase. Așa a procedat vameșul Zaheu și Hristos i-a mântuit casa. Ce ar fi fost dacă Zaheu zicea: ,,Doamne, nu ai unde să îți pleci capul. Iți fac eu o casă să stai cu ucenicii tăi,,. Dar, nu a îndrăznit că ar fi atârnat aghiuță de cărămizi ca și cuiul lui Pepelea. Iși face omul casă, vine Pepelea și bate un cui. După care bietul om nu mai scapă de musafir. Că zicea Pepelea: ,,N-am venit la tine, am venit la cuiul meu,,. Și să vezi pe urmă pustiu și zâzanie în mănăstire. Că aghiuță iubește contemplația în societate, poftește să fie singur, și aglomerația în pustie. Îmi pun nădejdea în pronia cerească, precum că la mănăstirea Sf. Români nu au intrat astfel de bani. Deși la pustiul care bântuie acolo….o cucuvea pe arhodaric mai lipsea. Sfinții Români nu merită o astfel de umilire. Nu au pătimit pentru un popor întreg ca să fie umiliți de o femeie cu bani și tupeu. Este revoltător!

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (II). REZULTATELE IALOMIŢENILOR

 

Sesiunea din acest an a fost o surpriză pentru mulţi. In primul rând că participarea a fost sub aşteptări, în condiţiile în care cazarea şi masa au fost suportate de organizatori. In al doilea rând, că participanţii erau în majoritate tineri. Dacă cei de vârsta a doua erau implicaţi în diverse proiecte, nu ştim dar cert este că cei de vârsta a treia după pensionare, au fost practic scoşi din sistem, cu unele mici excepţii, nu întotdeauna benefice.

In fine, Muzeul Judeţean Ialomiţa a fost prezent cu şapte participanţi, cinci din muzeu, un pensionar şi un angajat al Direcţiei. Cele patru şantiere arheologice au fost prezentate după cum urmează. Piscul Crăsani a fost prezentat de dr. Valeriu Sârbu de la Muzeul Brăilei. Borduşani a fost prezentat de  dr. Dragomir Popovici de la Muzeul Naţional de Istorie. Stelnica a fost prezentată de Anca Gangiu de la Institutul de Arheologie. Subsemnata am prezentat un raport final al complexelor arheologice getice descoperite de-a lungul timpului la Vlădeni- Popina Blagodeasca.

Oraşul de Floci a fost prezentat de Matei Gh., pentru că şefa de şantier, Dana Mihai de la Bucureşti nu era prezentă. Toate rapoartele menţionate pot fi citite în Cronica Cercetărilor Arheologice (campania din anul 2015) varianta tipărită cât şi varianta electronică. Sunt şi două dureroase excepţii.  Stelnica şi Oraşul de Floci. Raportul meu nu putea fi publicat în cronica din 2015 pentru că eu nu am făcut săpături în anul 2015 (cauze medicale, accident rutier, braț imobilizat 3 luni). Complexele getice fuseseră descoperite de-a lungul anilor 2000-2014 şi menţionate lapidar în raportul cu privire la aşezarea medieval-timpurie. De aceea se impunea un raport detaliat final care înainte de a fi publicat în volum separat sau într-o revistă de specialitate, trebuia să aibă girul specialiştilor. Și pentru Stelnica  cred că există o explicație plauzibilă . Insă pentru Oraşul de Floci singura explicaţie pare să fie  manageriatul slab atât al şantierului cât şi al muzeului. Ambii șefi au un prieten comun  ex-preşedintele Ciupercă. Pentru un raport prezentat verbal de un singur om au fost prezenţi şi menţionaţi în programul sesiunii toţi cei şase oameni din echipa de la Oraşul de Floci. Şase oameni pentru care se plătesc deplasări şi diurne  de-a lungul întregii veri şi care nu au trimis nici măcar un raport preliminar scris, de o pagină. Doar cei prezenţi în sală au putut afla ce s-a făcut anul trecut la Oraşul de Floci. Eu fiind la altă secţiune, nu am fost de faţă. Aşa că nu știu. Ca să nu mai spun că în varianta scrisă fiecare membru al echipei avea obligaţia să îşi prezinte partea lui de cercetare. Când am lucrat sub conducerea Ancăi Păunescu la Oraş, eu mi-am prezentat şi publicat în Cronică partea mea de raport. Nu se poate să trimiţi cinci membri ai echipei de cercetare (că directorul a lipsit ca de obicei) la sesiune cu un singur raport verbal. Este incalificabil! Eu duc singură de 15 ani un șantier,  fără nici o echipă, și nu a fost campanie arheologică să nu prezint un raport  în Cronică. Nu este o performanță, ci o simplă obligație profesională. Raportul arheologic este cea mai simplă documentație pe care o poate întocmi un arheolog. De  pildă, Capidava cu o echipă de cinci membri prezintă în varianta scrisă din 2015 zece  rapoarte. Şi tot acolo găsim şi un exemplu de bune practici. In anul 2015, Capidava a intrat într-un amplu proces de restaurare şi renovare. Arheologii care nu au fost consultaţi asupra proiectului final s-au pomenit că soluţiile propuse de arhitecţi nu respectau fie planurile arheologice, fie condiţiile de conservare, deşi aveau toate avizele necesare. Atunci, arheologii au sesizat comisiile de specialitate din MC şi au reuşit fie anularea unor segmente din proiectul de conservare, fie modificarea altora.

Toate aceste aspecte, inclusiv administrative pot fi citite în cronică. La Oraşul de Floci, o pauză totală. Dar, o pauză bine finanţată din fondurile muzeului. Astea au fost performanțele pentru care directorul a mai primit un mandat, nu-i așa?

UN MANDAT FATAL (II)

Cele arătate de mine în postarea ,, Un mandat fatal,, se confirmă pas cu pas. Deşi  am depus, așa cum s-a solicitat, schema Proiectului de activitate pe 2016 de pe 13 ianuarie şi suntem la jumătatea anului,  nu ştiu nici acum care proiecte au fost aprobate. Printre cele propuse se afla şi unul la care ţineam foarte mult. Era vorba de ,,Imaginea satului medieval-timpuriu de pe Popina Blagodeasca, com. Vlădeni, jud. Ialomiţa,,. Proiectul îşi propunea o reconstituire grafică în 3 D a locuinţelor, cuptoarelor menajere, gropilor de bucate şi a întregului plan al aşezării cu cele trei faze de locuire.  Era adresat marelui public, contribuabililor, vizitatorilor care au bunăvoinţa de a veni la muzeu dar, în lipsa unui ghidaj de specialitate, nu înţeleg mai nimic din expoziţia de arheologie, compusă dintr-o înşiruire de oale cu etichete mici şi puţin material documentar sau explicativ.  Proiectul se înscria în trendul muzeistic actual, în care aproape fiecare piesă spune o poveste. In fine, proiectul îmi era necesar ca parte integrantă a unei expoziţii de arheologie ,, IALOMIŢA DE ACUM O MIE DE ANI,, pe care intenţionam să o deschid în toamnă. Nu ştiu nici acum dacă este aprobată.

Proiectul era…pentru că nu va fi! Nu a fost aprobat pe motiv că au existat ,,alte priorităţi în funcţie de fondurile aprobate de autoritate,,. Nu ştiu nici cine l-a respins. Nu cunosc nici criteriile de valoare care au stat la baza respingerii. Nu ştiu nici care au fost fondurile aprobate de autoritate. Nu ştiu nici care au fost celelalte priorităţi.

Să fim bineînţeleşi, nu contest faptul că o propunere poate fi respinsă. Este dreptul instituţiei de a-şi selecta proiectele. Sunt revoltată însă de lipsa de transparenţă total nepotrivită unei instituţii publice. Dovadă că de la începutul anului nu a avut loc nici o şedinţă de activitate. Nici o şedinţă în care să nu se spună ce propuneri ne-au fost aprobate.  Ne pomenim că la un moment dat se petrece ceva, dar nu ştim nici cât costă şi nici dacă acea activitate era oportună. Totul de-a oarba, dar pe … banii statului! Aşa că, stau în sfera bănuielii. Dacă întreb Consiliul de Administraţie, din care eu niciodată nu am făcut parte, vor da vina pe director. Dacă întreb directorul, răspunsul va fi invers. Pentru că în CA sunt  și ,,specialiştii,, care au făcut facultatea la Spiru Haret Slobozia. Au trecut de pe studii medii pe studii superioare, dar fişa postului a rămas aceeaşi, doar salariul s-a mărit.  Nu aveau de ce să mă numească pe mine cu două cărţi şi zeci de articole şi studii de specialitate publicate. Eu nu am avut loc nici în Consiliul Ştiinţific şi nu am fost convocată în ultimii 15 ani  la nici o şedinţă a acestuia.

Expoziţia de bază arată ca un şir de oale în vitrine învechite  şi fotografii lipite pe celuloză. Aşa ceva nu mai vezi niciunde în ţară! Cum putea să aibă loc o expoziţie cu reconstituiri în 3 D la Slobozia? Ar fi putut costa aproape 6000 de lei, o grămadă de bani! Adică echivalentul a două ore de festival de mâncare la Oraşul de Floci. Pentru că a fost un an când festivalul a costat 30000 lei pe o zi de distracţie. Dar, mai ales ar fi fost o prezentare modernă. Or, minţile unora de aici sunt formatate la anii 70 ai secolului trecut. Nu pot gândi mai mult. Când am făcut vitrine noi şi moderne au fost lăsate în ploaie, distruse, descompuse, împrumutate, aruncate şi apoi trecute în gestiune colectivă. Aceleaşi tipuri de vitrine pot fi văzute şi acum la Muzeul de Arheologie din Tulcea, care le-a făcut în acelaşi timp cu noi. La noi vezi nişte vechituri aruncate de alţii, mari, greoaie şi cu spaţiu mic de expunere.Dar, asta este o altă poveste. Cert este că vizitatorii iar vor fi nevoiţi să facă eforturi de imaginaţie să îşi închipuie, doar pe spusele noastre, cum arătau casele de acum o mie de ani şi anexele gospodăreşti şi ce anume înţeleg arheologii prin ,,nivel şi fază de locuire,,. In loc să le arătăm o fotografie cu o secţiune arheologică şi o groapă le-am fi arătat postere cu modele în 3 D ale acestora, mari şi frumos colorate, sau machete sau mici filmuleţe documentare  toate realizate pe baza documentaţiei arheologice. Şi omul ar fi plecat din muzeu lămurit şi cu o imagine clară, nu cu trei vorbe şi o fotografie lipită pe celuloză.

Dar, şeful performant evaluat de CJI cu 9,97 preferă trei vorbe, o oală  şi o fotografie ştearsă, după care se miră că nu sunt vizitatori.

 

 

PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL!

PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL!

Iubiţii mei, mare este praznicul de astăzi. Nu este praznicul unui sfânt. Se numeşte praznic stăpânesc. Unul singur este Stăpânul, Domnul, Care stăpâneşte toate, Boierul Hristos – aşal cum îl numea .Sfântul Cosma Etolianul. Acesta este realmente Stăpân. Oricare alţii, ce prezintă o oarecare putere, sunt în faţa  Lui nişte colosale nulităţi. Praznice stăpâneşti sunt: Naşterea Domnului, Tăierea-împrejur, Întâmpinarea Domnului,Schimbarea la Faţă, praznicul stăpânesc de frunte – învierea, iar  încununarea ciclului dumnezeieştii iconomii este’ Înălţarea.

Ce este înălţarea? Creştinii noştri sunt în mare neştiinţă. în Atena, la o adunare de copii, i-am întrebat câte sunt poruncile Domnului. Niciunul nu le-a spus. Noi, copii mici pe lângă bunica noastră, număram poruncile pe degete: prima…, a doua…, a treia…, până la a zecea. Crezul îl ştiam toţi pe dinafară, „Tatăl nostru” pe dinafară. Acum, neştiinţă! Nu mai există interes bisericesc în această ţară, care este adăpată cu sângele martirilor şi al sfinţilor.

Ce este deci înălţarea? Ce eveniment prăznuim? Voi dezvolta pe scurt.

***

Şi ştiinţa o spune, fraţii mei, că a fost odată o vreme în care n-a existat nimic. Materia nu este nemuritoare; este stricăcioasă, şi ca una ce e stricăcioasă nu are origine veşnică. A fost o vreme în care nu exista soare, lună, stele, galaxii; nu existau râuri, lacuri, mări, oceane; nu existau munţi şi câmpii, copaci şi fiori, animale şi păsări. A fost o vreme în care nu exista niciun om. N-a existat însă niciodată o vreme – acest lucru îl mărturisim în Simbolul Credinţei – în care să nu existe Hristos! Hristos este veşnic, fără de început; aceasta este credinţa noastră. Fiul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, a existat dintotdeauna, „mai înainte de toţi vecii” (Simbolul de Credinţă). Fiul era în ceruri înconjurat de către îngeri. Dar când omul a căzut şi s-a stricat şi nicio altă putere n-a putut să-l mântuiască, atunci a doua Persoană a Dumnezeirii a venit pe pământ.

Aţi văzut vreodată un vultur? Eu am văzut vultur sus, în munţii înalţi ai Pindului. înaintea gloriosului război albanez din anii 1940, un cioban îmi spune: Priveşte cerul. Mă uit sus; nu vedeam decât o pată, un punct. A, acesta este un vultur, îmi zice, îl deosebesc din mişcarea pe care o face. Pata se mărea într- adevăr, desena cercuri – cercuri şi a venit şi s-a aşezat pe o  stâncă. Şi era o pajură, vă rog, semn prevestitor al glorioase biruinţe, care a încununat armele elineşti! Ca un vultur deci Hristos a coborât aici pc pământ – este la fel o dogmă a credinţei noastre a luat trup din întru-tot-curatele sângiuri ald Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Se arăta de acum ca om ca cel mai smerit om. Smerit om! Nu există altul atât de smerit S-a născut dintr-o mamă sărmană într-o peşteră cu animale urât mirositoare. 30 de ani a trăit necunoscut. Şi când s-a arătat în public a trăit ca cel mai sărac. Unuia, care a vrut să-L urmeze i-a spus: Păsările şi vulpile au cuiburi şi vizuini, „dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58). Să vină aceştia care o fac pe socialiştii şi comuniştii să vadă pe cine au conducător creştinii. Hristos n-a avut „unde să-Şi plece capul” şi în cele din urmă Şi-a plecat capul nu pe perne, ci în cunună de spini, sus, pe Cruce. El este „începătorul mântuirii noastre” (Octoihul Mare, glasul al V-lea, sâmbătă seară, stihira lui Anatolie).

Cărturarii, fariseii şi puternicii zilei  priveau pe Nazarinean ca pe un om neînsemnat. Dar când Şi-a deschis gura şi au auzit cuvintele Lui şi când au văzut minunile Lui, au răma cu toţii uimiţi. De aceea, în ziua Stâlpărilor, spuneau cu uimire: „Cine este Acesta?” (Matei 21,10). Acesta se deosebeşte de toţi ceilalţi. A urmat apoi jertfa pe Cruce şi învierea Lui. Şi când după 40 de zile, ca astăzi, S-a înălţat, nu s-au nedumerit doar oamenii; s-au nedumerit şi îngerii în ceruri şi spuneau cuvântul acela, pe care l-a auzit în chip proorocesc Isaia: „Cine este Acesta?” (Isaia 63,1).

Aşadar, pc când Hristos îşi lua rămas bun de la ucenici pe Muntele Măslinilor şi-i binecuvânta, picioarele Lui, pe care nu suntem vrednici să le sărutăm, picioarele care au străbătut din cetate în cetate şi din sat în sat, ca să-l găsească pe cel pierdut şi în cele din urmă au fost pironite pe cruce şi vopsite cu cinstitul Său sânge, picioarele goale ale lui Hristos, au început să nu mai păşească pe pământ.

- Dar cum S-a înălţat?…

Omule, dacă noi am găsit mijloace să zburăm în aer, I-a fost greu asta lui I Iristos? L-a învăluit un nor şi L-a ridicat, în timp ce ucenicii rămăseseră acolo privind uluiţi.

Atunci un înger le-a spus:

-  Ce staţi privind la cer? Acest Iisus, pe Care L-aţi văzut acum înălţându-Se de la voi, în felul acesta va şi veni. Va reveni! – Alt adevăr al credinţei noastre este acesta. Pe cât suntem de siguri că mâine în zori este vineri, pe atât suntem de siguri că va veni iarăşi Hristos. Va veni nu doar ca un om neputincios, ci cu slavă mare, cu îngerii şi arhanghelii. Va veni Domnul în timpul celei de-a doua veniri nu ca să mai înveţe, ci ca să judece. Da, va judeca. Acolo voi fi şi eu, acolo veţi fi şi voi. Acolo toţi, mici şi mari, ca să dăm seamă de faptele noastre înaintea Judecătorului nemitamic, incoruptibil.

***

Înălţarea Domnului nostru ne pune pe gânduri. Ce este, fraţii mei, acest pământ pe care-1 locuim, pentru care se duc atâtea războaie între popoare? închipuiţi-vă doi oameni luptându-se între ei. îi întrebaţi: De ce vă ucideţi? Şi vă răpund: Pentru un grăunte de nisip. Asta se întâmplă acum. Pământul nostru în comparaţie cu Universul ce este? Un grăunte de nisip. Merită dcci pentru acest grăunte să ne ucidem?

Nu există doar pământul. Nu este el singura noastră locuinţă. Aici suntem în trecere, provizoriu. Pământul este hotelul. Când te duci la un hotel şi rămâi o zi sau două, nu spui: Hotelul este al meu. Un monah filosof scria despre chilia lui: „Chilia mea, chilia mea, astăzi a mea, mâine a altuia, şi în veac a

 

oricui”. Suntem găzduiţi gratuit în hotelul care se numeşte pământ şi azi sau mâine plecăm de aici în patria noastră. Au întrebat pe un filosof înainte de Ilristos:

-   Care este patria ta?

-   Aşteptaţi, zice. Şi când s-a înnoptat şi au ieşit stelele, le-a arătat cerul.

-   Acolo este patria mea! Cerul este patria mea. „Nu avem aici cetatea stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Matei 13,14), spune Apostolul Pavel.

La Dumnezeiasca Liturghie auzim: „Sus să avem inimile!”, înălţaţi inimile voastre la Cel de sus. în acest moment, creştinii în biserică nu calcă pe teren pământesc; locul este sfânt. De altfel şi etimologia cuvântului „om” în greceşte, anthropos, înseamnă fiinţă care tinde către Cel de sus şi doreşte să vadă cerul. Să nu rămânem deci orientaţi către cele de jos, asemenea porcilor, care au capul continuu în pământ. Suntem oameni, să nu devenim dobitoace.

Există un cer, există nişte stele, există atâtea lucruri frumoase. Şi filosofii au spus că omul este pluridimensional; este o fiinţă şi duhovnicească şi trupească şi socială şi economică şi filosofică, dar mai înainte de toate – luaţi creta şi scrieţi – om egal fiinţă metafizică. Are origine metafizică, nostalgiază după cer. Când Socrate a murit, l-au întrebat:

-   Ce să facem cu trupul tău? Şi el le-a spus:

-       Trupul nu este Socrate. Socrate acum pleacă în altă parte, într-o lume nemuritoare.

Biserica întotdeauna, dar îndeosebi acum, prin înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, întoarce mintea noastră şi ne pregăteşte mai dinainte pentru cer. Acolo să credem şi noi. Sus, la înălţime, inima şi mintea, ca nişte vulturi şi-nu ca nişte şopârle şi porci; „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

In oraşele şi satele noastre să nu fie niciun ateu, niciun hulitor, niciun divorţ, niciun adulter, nicio curvie, niciun furt şi oricui”. Suntem găzduiţi gratuit în hotelul care se numeşte pământ şi azi sau mâine plecăm de aici în patria noastră. Au întrebat pe un filosof înainte de Ilristos:

-   Care este patria ta?

-   Aşteptaţi, zice. Şi când s-a înnoptat şi au ieşit stelele, le-a arătat cerul.

-   Acolo este patria mea! Cerul este patria mea. „Nu avem aici cetatea stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Matei 13,14), spune Apostolul Pavel.

La Dumnezeiasca Liturghie auzim: „Sus să avem inimile!”, înălţaţi inimile voastre la Cel de sus. în acest moment, creştinii în biserică nu calcă pe teren pământesc; locul este sfânt. De altfel şi etimologia cuvântului „om” în greceşte, anthropos, înseamnă fiinţă care tinde către Cel de sus şi doreşte să vadă cerul. Să nu rămânem deci orientaţi către cele de jos, asemenea porcilor, care au capul continuu în pământ. Suntem oameni, să nu devenim dobitoace.

Există un cer, există nişte stele, există atâtea lucruri frumoase. Şi filosofii au spus că omul este pluridimensional; este o fiinţă şi duhovnicească şi trupească şi socială şi economică şi filosofică, dar mai înainte de toate – luaţi creta şi scrieţi – om egal fiinţă metafizică. Are origine metafizică, nostalgiază după cer. Când Socrate a murit, l-au întrebat:

-   Ce să facem cu trupul tău? Şi el le-a spus:

-       Trupul nu este Socrate. Socrate acum pleacă în altă parte, într-o lume nemuritoare.

Biserica întotdeauna, dar îndeosebi acum, prin înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, întoarce mintea noastră şi ne pregăteşte mai dinainte pentru cer. Acolo să credem şi noi. Sus, la înălţime, inima şi mintea, ca nişte vulturi şi-nu ca nişte şopârle şi porci; „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

In oraşele şi satele noastre să nu fie niciun ateu, niciun hulitor, niciun divorţ, niciun adulter, nicio curvie, niciun furt şi nici o înşelătorie. Toţi uniţi, într-un singur suflet, un singur popor!…

BIBLIOGRAFIE

Ne vorbeşte părintele Augustin, vol.VII, 2011, p.66-71

 

 

IN NORVEGIA, BARNEVERNETUL FURA COPII SI DUMNEZEU II DA INAPOI

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                                   9 iunie 2016

IN NORVEGIA, BARNEVERNETUL FURA COPII SI DUMNEZEU II DA INAPOI

Doar acum o saptamina am publicat un material cu titlul opus, In Norvegia Dumnezeu da copii si Barnevernetul ii fura“. Intre timp, autoritatile norvegiene au anuntat retrocedarea copiilor Bodnariu luati de la parintii lor in noiembrie inapoi la parinti. Ce s-a intimplat si cum explicam acest miracol?
Saptamina aceasta urmeaza ca baietii sa fie redati familiei permanent iar pina la mijlocul lunii si fetele dupa ce vor termina anul scolar. Ceea ce s-a intimplat in ultima saptamina este un miracol gigant. Deoarece, odata ce Barnevernetul ia copiii in captivitate, majoritatea lor vasta sunt plasati in familii sociale pina ajung majoratul, unii sunt adoptati, si foarte putini sunt redati parintilor lor. Si foarte putini dintre copiii redati parintilor lor sunt dati inapoi intr-o perioada relativ scurta de timp. In cazul familiei Bodnariu, copiii au fost dati inapoi in sapte luni, dupa ce au fost rapiti, va reamintim, fara mandat judecatoresc si in mod ilegal.
 
Interventia divina
Ce s-a intimplat? Aici a fost mina lui Dumnezeu. Cel mai important factor care a fortat mina autoritatilor norvegiene a fost Dumnezeu si interventia lui divina. Adevarate sunt cuvintele din Cartea lui Iov 36: 5-7: “Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapada pe nimeni; … El nu lasa pe nelegiuit sa propaseasca si celor nenorociti le face dreptate; … El nu despoaie pe cei drepti de dreptatea lor…” Aceste principii au fost la lucru in viata familiei Bodnariu. De la inceput pina la sfarsit. I-am cunoscut pe Rut si Marius Bodnariu destul de bine in aceste luni de jale si tristete pentru familia lor. Doi parinti tematori de Dumnezeu, integri, curati. In aceste luni dificile ei si-au pus nadejdea in Dumnezeu, au crezut in promisiunile Lui, au avut increderea ca Dumnezeu nu-i paraseste pe ai Lui, si Dumnezeu i-a cinstit pentru credinta lor venindu-le in ajutor. Interventia lui Dumnezeu a facut posibil acest miracol. Credinta parintilor a fost placuta lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu a fost reintoarcerea copiilor acasa, Dumnezeu a fost statornic in scopul acesta, a dat copiii inapoi la parinti, si Dumnezeu a avut ochii atintiti asupra lor.
 
Factorul uman
Pe linga asta a fost factorul uman. Adica, tu, cititorul acestor rinduri. Si tu ai facilitat acest miracol. Adica zecile de mii dintre crestinii Romaniei care au stat linga familia Bodnariu vreme de 7 luni. Nadajduind. Ruginduse. Plangind. Perseverind. Asteptind. Postind. Fara sa se lase. Implinind credinta cu fapta. (2 Petru 1:5). Raspunzind apelurilor la actiune. Semnind petitii. Trimitind scrisori la Naustdal, Barnevernet, Prim Ministrului Norvegiei. Stand in fata ambasadelor si consulatelor norvegiene din diferite parti ale lumii, tinind in mina pancarte si cerind insistent ca Barnevernetul sa elibereze copiii. Demonstrand in spatiul public. Fara a permite mass mediei, elitei, celor fara credinta, sarcasticilor, batjocoritorilor sau dusmanilor vostri sa va dezradacineze convingerile ca Barnevernetul a vatamat familia si ca copiii trebuie sa vina acasa. V-ati exercitat drepturile constitutionale in spatiul public pentru un scop bun. V-ati sacrificat timpul, banii, resursele. V-ati investit talentele si abilitatile pentru a crea o miscare internationala de opozitie impotriva Barnevernetului si abuzurilor lui. Talentele, abilitatile si devotamentul vostru au transformat cazul Bodnariu intr-un caz international, un caz celebru, l-au plasat in media internationala si, chiar, in analele istoriei. Pentru ca pina acuma Barnevernetul nu s-a confruntat cu o opozitie atit de bine organizata si de o anvergura atit de mare.
In plus, ati demonstrat pasnic. Ati impresionat autoritatile publice si organele de ordine publica cu sensul responsabilitatii voastre si convingerile sincere privind drepturile parentale si libertatea religioasa. Fie ca v-ati aflat pe treptele Parlamentului statului Victoria din Melbourne, ori in fata ambasadelor ori consulatelor norvegiene din Houston, Bucuresti, San Francisco, Chicago, ori Viena, ori in alte orase din intreaga lume, ati impresionat profund pe cei care v-au urmarit, cu rugaciunile voastre, cuvintarile facute, cantarile, atitudinile, si cererile insistente pentru eliberarea copiilor.
Ati ignorat vocile stridente ale opozitiei. Unii dintre intelectualii de elita a Romaniei v-au batjocorit. Dar ati ramas neclintiti. “Elita” intelectuala, pe nedrept numita asa, a beneficiat de stipende si burse generoase din partea Norvegiei, si a cautat sa va reduca la tacere. Ei v-au spus ca Norvegia e perfecta si ca Romania e imperfecta. Ca Romania are multe lucruri de invatat de la Norvegia, dar ca Norvegia nu are nimic de invatat de la voi. Unii v-au numit, cu nerusinare, agentii lui Putin. Dar cu toate acestea ati perseverat. Perseverenta voastra l-a fortat pe cainele vicios si latrator care e Barnevernetul, inapoi in cusca. In final, Barnevernetul a cedat sub presiunea internationala.
Ati ignorat razboiul psihologic dezlantuit impotriva voastra pe la inceputul anului de Norvegia dupa ce ati anuntat protestele masive pentru 16 aprilie. Ambasada Norvegiei de la Bucuresti a postat mesaje iresponsabile, dindu-va de inteles ca nu intelegeti sistemul “perfect” norvegian care e cel mai bun din lume. Ori privindu-ne pe toti de sus, intrebind, cu sfidare, “ce stiti voi”? ori “voi sunteti oameni simpli”! Dar nu ati dat inapoi. Ati ales sa fiti credinciosi principiilor si convingerilor voastre. Nu ati fost influentati de propaganda Norvegiei. Ati refuzat sa faceti compromis si ati insistat ca copiii trebuie sa vina acasa.
Au urmat apoi vizitele delegatiilor norvegiene in Bucuresti care au purtat aceleasi mesaje: “nu am gresit cu nimic”, “nu ne intelegeti”, “noi suntem un stat de drept”, “suntem perfecti” – spre deosebire de voi! Dar nu ati clipit. Apoi au urmat vizitele elitei intelectuale romane in Norvegia, invitati de masinaria propagandistica a Norvegiei, unde au fost vrajiti de datele statistice privind Barnevernetul care le-au fost puse in fata, fara ca “elita” sa le priceapa rostul.
 
Dumnezeu v-a dat biruinta
In final, Dumnezeu v-a dat voua biruinta. Bucurati-va! In “micutul Nazaret” care se afla in sud-estul Europei, Dumnezeu a gasit niste razboinici spirituali. Aceea ati fost voi, oamenii tematori de Dumnezeu. Vreme de decenii Barnevernetul a facut ce a vrut. S-a obisnuit sa incalce in mod grosolan drepturile omului si sa comita crime impotriva familiei. S-a obisnuit sa vorbeasca arogant si fara respect imigrantilor si altor guverne ale lumii. Pina cind au venit fata in fata cu voi – luptatorii pentru credinta ai Romaniei. L-ati invins pe Goliat! Felicitari! Prin biruinta voastra ati dat nadejde la mii si mii de familii din intreaga lume care au fost victimizate de Barnevernet, o institutie pe care inca o numim hostis humani generis, adica un dusman al umanitatii.
Norvegia si Barnevernetul au recunoscut ca au pierdut. Vineri, 3 iunie 2016, Ministrul Copiilor si al Egalitatii [Notati absenta cuvintului "Familie" din apelatia Ministerului] a postat un mesaj, in romaneste, prin care recunoaste ca e mai bine pentru copii sa fie crescuti de parintii lor biologici decit in familii sociale [Detalii:https://www.regjeringen.no/no/tema/familie-og-barn/barnevern/child-welfare-cases-across-national-borders/cel-mai-bine-este-atunci-cand-copiii-pot-primi-ajutor-in-cadrul-propriei-familii/id2502990/]
Batalia, insa, nu e gata. Batalia pentru familia Bodnariu a fost o batalie spirituala. Trebuie sa o continuati. Rugindu-va pentru o trezire si reinnoire spirituala in Norvegia. Caci fara Dumnezeu, Norvegia va aluneca in abisul intunerecului, acel loc tenebros si infricosator pe care profetul lui Dumnezeu il descrie in Isaia 14:9-11.
 
Solidaritatea crestina
Solidaritatea crestina trebuie si ea mentionata. A fost placut sa vedem in spatiile publice oameni de buna credinta din toate confesiunile si grupurile etnice ale Romaniei. Tineri si varstnici. Copii si parinti. Nadajduim ca solidaritatea aceasta crestina sa dainuie. Mai avem mult de lucru. In fata ne sta revizuirea Constitutiei. Batalia pentru familie, inceputa in spatiul public in decembrie dupa confiscarea celor cinci copilasi inocenti ai unei familieii crestine romane, merge inainte. Intra intr-o faza noua. Haideti sa continuam in acelasi spirit de solidaritate pina la capat. Si sa nu uitam ca pe 20 iunie are loc faza finala a procesului pentru adoptarea copiilor Familiei Barbu din Marea Britanie de catre homosexuali. Un act iresponsabil si inacceptabil.
P.S. Ne bucurăm de veste. Dar, aşa cum copii familiei Bodnariu s-au întors la familia biologică, ne punem nădejdea că şi protestanţii şi alte culte se vor întoarce la Biserica Ortodoxă, din care au fost răpiţi de alte ,,barnaverneturi,,.

UN MANDAT FATAL

UN MANDAT FATAL

Se pare că Florin Vlad, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa va primi în dar de la CJI un al patrulea mandat de director,  încă 5 ani, pentru a ajunge la cifra rotundă de 20 de ani. Tot fără concurs, tot fără dureri de cap! De fapt singurul concurs din viaţa lui  a avut loc în 2006. Atunci am participat şi eu şi m-am trezit că  doi specialişti din comisie erau prieteni şi susţinători ai domnului Vlad. I-am semnalat ex-preşedintelui Ciupercă această nedreptate, dar mi-am dat seama că participase la regizarea ei. In fine, pentru că am participat la concurs, directorul s-a răzbunat urât. A refuzat publicarea cărţii mele ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu,, aflată deja sub tipar, fiind astfel nevoită să o public singură pe banii mei de muzeograf nepromovat cu anii. Pentru că aşa conduce Vlad muzeul, cu parul şi minciuna. Minciuna pentru toţi, parul pentru cine spune adevărul! In urma memoriului din 2013 m-am ales cu două procese. Le-am câştigat pe amândouă, dovadă că erau abuzurile directorului Vlad. CJI însă nu a luat nici o măsură, deşi au fost informaţi. Adică, după ce CJI a muşamalizat memoriul, a lăsat bestia să se răzbune. Ciudată situaţie, nu-i aşa!?

După  povestea singurului concurs real la care a participat directorul Vlad în toată viaţa lui, restul mandatelor i-au picat pară mălăiaţă printr-o manipulare grosolană a legislaţiei în vigoare, aşa cum voi arăta mai jos. De fapt, mandatul lui expira în august 2016,  dar sforarilor le-a fost teamă ca nu cumva situaţia să intre pe mâini străine aşa că i-au făcut evaluarea finală încă din 29 martie. La evaluarea anuală i-au dat 9,35 şi împotriva acestei nedreptăţi am scris aici şi la evaluarea finală, 9,97 (despre care am scris aici!). Aceste note aveau doar un singur scop. Ca Florin Vlad să primească un nou mandat, fără concurs.

Blestematul articol 44

In legislaţia românească există trei acte normative privitoare la manageriatul instituţiilor de cultură, dar toate trei sunt compromise de celebrul articol 44 din OUG 189/2008. Acesta prevedea că în cazul în care manajerul unei instituţii de cultură obţine la evaluarea finală peste nota 9 atunci acesta are dreptul că îşi prezinte un nou proiect. Postul nu mai era scos la concurs. Or, acesta era un abuz deoarece contractul de management era pe perioadă determinată şi prin urmare la expirarea contractului, postul devine automat vacant. Ca să nu mai spun de latura profesională şi anume  aceea că, dacă managerul obţinea peste 9, înseamnă că era destul de bun încât să facă faţă oricărui concurs. La aceasta adăugăm că evaluarea finală se referea la nişte rezultate şi  nu avea perspectiva viitorului. Era o evaluare și nu un proiect.

Cert este că pe baza acestui articol factorul politic şi-a impus directori în instituţiile de cultură. Cu o comisie aranjată  oricine poate obţine peste 9. Cu atât mai uşor cu cât aceste comisii erau constituite pentru fiecare caz în parte. Factorul politic avea doar de câştigat. Toată răspunderea revenea comisiei. Şi comisia era întrunită la mica înţelegere. O crimă aproape perfectă!

Dezastrul naţional  produs de  articolul împielițat  nu a mai putut fi cosmetizat şi prin OUG 68/2013 articolul 44 este abrogat. Noua ordonanţă prevedea ca după evaluarea finală a managerului, postul să fie scos la concurs în termen de 30 zile. Fiara politică a intrat în sevraj. Nu mai putea controla directoraşii de instituţii de cultură. Directoraşii au intrat în panică, trebuiau să participe la concurs. Aşa se face că în anul următor s-a emis o nouă lege care aproba OUG 68/2013 dar o modifica. Legea 185/2014 reintroducea articolul 44 sub forma unui bis la art. 43. In consecinţă, directoraşii mediocri au răsuflat uşuraţi şi maşinăria de făcut directori din cadrul consiliilor  judeţene s-a repus în funcţie. Nu aveau decât să convoace comisiile-cheie pentru fiecare caz în parte. Ceea ce  au şi făcut în perioada nebuloasă dinanintea alegerilor. Oricum Vlad s-a lăudat că dacă e PSD la putere, nimeni nu îl mișcă din scaun. Și, se confirmă!

Ce mă aşteaptă?!

Mă aştept ca directorul muzeului să procedeze  cu mine la fel ca în cei 15 ani trecuţi, adică:

1)                          Să mă izoleze de colegi aşa încât să nu ştiu niciodată ce se întâmplă în muzeu, ce activităţi se desfăşoară sau ce invitații sunt la sesiunile din țară. Cu atât mai grav cu cât directorul ţine cel mult o şedinţă  de activitate pe an. Cei care vor vorbi cu mine vor fi chestionaţi şi eventual pedepsiţi.

2)                          Să îmi respingă toate propunerile şi o bună parte din activităţi, pe motiv că ,, nu sunt bani,,. Ce dacă activitatea muzeelor este prevăzută de lege, la Slobozia toată lumea face ce vrea directorul.

3)                          Să mă chinui să ţin un şantier arheologic timp de o lună cu un fond  de 8000 de lei, în timp ce doar pe o zi de festival la oraşul de Floci se vor risipi 30000 de lei. Asta în condiţiile în care în Ialomiţa se desfăşoară aproape lunar un festival. Oare Muzeul care era singura instituţie abilitată să facă cercetare arheologică din judeţ, trebuia să îşi cheltuie fondurile cu aşa ceva?

4)                          Să lucrez toate proiectele singură pentru că muzeul nu are specialişti. Adevărul este că directorul urăşte specialiştii. Nu vrea să angajeze. Peste zece tineri ialomiţeni, absolvenţi de facultăţi de profil, au bătut la poarta muzeului în ultimii 15 ani şi directorul le-a spus ba că nu are posturi, ba că sunt blocate.  Dar, în ultimii trei ani a avut şi posturi, a avut şi voie să angajeze. Şi ce credeţi că a angajat? Trei îngrijitori şi un referent. Gata, a terminat cu posturile! Proştii de specialişti să lucreze până le sar ochi! Dacă se revoltă, ştiţi cum face directorul? Stă răsturnat pe fotoliu şi fluieră la ei ca la stână, să iasă afară. Experiența de la o fermă de porci, i-a intrat în sânge, ne tratează ca pe vite! Doar că, așa cum pentru industrie sunt necesare mașini și utilaje, așa și un muzeu are nevoie de specialiști. Fără ei nu poate funcționa normal.

5)                          Să aştept să mi se răspundă la cereri până mi se lungesc urechile. Aşa că poate uit că tot materialul arheologic metalic nu este restaurat şi directorul nu vrea să dispună nici o măsură.

6)                          Să fiu exclusă de la toate săpăturile de salvare, supravegheri sau simple periegheze.

7)                          Să nu fiu niciodată promovată, deoarece va refuza să scoată post de cercetător II, din simplul motiv că nu poate fi ocupat de el.

8)                          Să nu fiu propusă niciodată în nici un consiliu de administrație sau științific din muzeu sau din alte muzee.

Și, lista poate continua. Imaginația individului în materie de măgării este bogată. Dar cel mai rău este că muzeul va înregistra iar proiecte mici și cheltuieli mari.

La început de mandat nu îi doresc decît să facă Dumnezeu lumină. Corupția a creeat  un gen de şefi mutanţi care se proptesc pe copitele dindărăt şi stau la funcţie ca la troc până când îi ridică DNA cu mascaţii. Dar, nu cred că e cazul lui, că e curat ca lacrima lui Ciupercă. Unii zic că riscul lui e dragostea. Că o să-i crape ceva când se coțăie cu iubita la  Orașul de Floci. Dar, așa ceva nu există! Ii arăta în dormitor colecția lui de timbre. Deci, nici o grijă! Omul e greoi ca un tanc sovietic din războiul rece. Cade muzeul pe el și degeaba. Interesul nu era muzeul, ci funcția.

Dar, mă rog, sperăm ca PSD să aibă o clipă de luciditate și să îi respingă proiectul celui de- al patrulea mandat.

ZIUA EROILOR

Hristos a inviat!

In fiecare an de Inaltarea Domnului sarbatorim si Ziua Eroilor. Intre acesti eroi ai neamului romanesc se afla si fostii detinuti politici ai regimurilor carlist, antonescian si comunist.

Va asteptam joi, 9 iunie 2016, sa le aducem cinstire si omagiu in fata Monumentului de la Balaciu – Ialomita:
- dimineata Sfanta Liturghie la Manastirea Crasani Balaciu (https://www.google.ro/maps/@44.6108827,26.8879652,784m/data=!3m1!1e3)
- ora 12:30 parastas in fata Monumentului Balaciu (aflat in vecinatatea Manastirii)

In 1996 se sfintea Monumentul de la Balaciu, numit “Mormantul celor fara de mormant”. Acest monument a fost ridicat prin munca voluntara a supravietuitorilor temnitelor comuniste si a tinerilor care se aflau in jurul lor. Ideea construirii monumentului a avut-o Parintele Adrian Fageteanu,
proiectul a fost realizat de arhitectul Anghel Marcu (care a realizat si Monumentul Calvarul Aiudului), coordonarea tehnica fiind asigurata de inginerul Constantin Iulian. Tabara de munca a fost condusa de Emanoil Paraschivas.
Monumentul este compus dintr-un disc circular de beton strajuit de o cruce monumentala, iar pe marginile discului sunt amplasate scaune pentru priveghere.

La 20 de ani de la sfintirea Monumentului Balaciu va chemam sa-i pomenim impreuna pe cei care nu mai sunt si ale caror morminte raman necunoscute, imprastiate pe tot cuprinsul tarii.

Cezarina Condurache
Fundatia Profesor George Manu

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (I). REDESCOPERĂ GORJUL

A-L-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Târgu-Jiu organizată de Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ştefulescu,, care  împlineşte, tot acum, 50 de ani de existenţă. O coincidenţă fericită marcată de muzeul sărbătorit cu o serie de manifestări culturale. Jienii s-au organizat exemplar aşa încât sesiunea, la care au participat aproape 100 de persoane cărora li s- au asigurat cazare şi masă, a ieşit foarte bine. Dincolo de lucrări, despre care voi vorbi altă dată, am descoperit un oraş frumos şi bine pus în valoare, dar şi un interesant  judeţ de munte.  Dacă trecem peste mulţimea de case de amanet şi bănci, care trădează o situaţie financiară nu tocmai bună pentru majoritatea populaţiei, descoperim un oraş care se poate numi turistic, fără să aibă un dar natural cum ar fi muntele (aflat la circa 50 km)  sau marea. Un oraş demn.  In primul rând te uimeşti de mulţimea de monumente  în stil neoromânesc sau baroc bine întreţinute sau chiar renovate. Mai vezi case cu frumoase pridvoare  sau foişoare din lemn inspirate din stilul brâncovenesc, albe şi împodobite cu scări de lemn decorate cu frumoase motive stilizate. Brâncuşi a avut de unde de inspira, nu degeaba ţinutul său natal păstrează trei monumente realizate de cel care este fondatorul sculpturii moderne. Faleza Jiului, la care se ajunge din parcul central, precum şi podurile peste Jiu, oferă o privelişte încântătoare a râului larg şi vijelios. De fapt, aceasta nu este o noutate. Aproape toate oraşele importante  aflate lângă  un mare râu au amenajat faleze, profitând de frumuseţea peisajului. La acest capitol, Slobozia nu intră printre marile oraşe deşi este străbătută de cel mai mare râu din sudul României.

Mapa sesiunii mai conţinea şase pliante bilingve sau în engleză şi o hartă turistică a judeţului din care aflăm paleta diversă a  ofertelor turistice. Proiectul ,,Redescoperă Gorjul,, realizat de Consiliul Judeţean Gorj prin programul Regio promovează:

-turismul istoric, cultural şi al tradiţiilor;

-turismul montan;

-muzeele Gorjului;

-turismul monahal;

-peşterile Gorjului;

-ansamblul monumental ,,Calea Eroilor,, realizat de Constantin Brâncuşi.

Pentru că prezenţa noastră la Târgu-Jiu avea alt scop, ne-am limitat la o excusie documentară la casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, Muzeul Satului din Curtişoara unde se află peste 30 de case din lemn, specifice pentru arhitectura de lemn a zonei, Monumentul de la Padeş dedicat eroilor lui Tudor Vladimirescu şi mănăstirea Tismana unde am văzut o minunată pictură de secol XVI restaurată de curând.