AI GREȘIT HOLOCAUSTUL, DOMNULE JUDE!

Trăim într-o epocă a imaginii. Internetul vehiculează zilnic sute de mii de fotografii personale cu români fericiți sau nu, evenimente etc. Fiecare dintre noi avem cel puțin o fotografie postată pe net. V-ar plăcea ca peste 50-70 de ani fotografiile voastre personale să fie folosite într-un film documentar care să ilustreze ororile contemporane nouă, adică rasismul, terorismul, xenofobia? Veți zice că nu e posibil, că există legi protecționiste. Așa este, însă precedentul a fost deja creat. Fotografiile bunicilor și străbunicilor noștri din Slobozia aflate în colecția Costică Acsinte, de peste 30 de ani în patrimoniul Muzeului Județean Ialomița au fost folosite în mod abuziv într-un film documentar despre holocaustul evreiesc. Este vorba de Țara Moartă. Singura vină a bieților oameni care s-au pozat la fotograful din tîrgul Sloboziei a fost aceea că au fost contemporani cu nefericitul eveniment despre care vă asigur că nici nu au știut. Erau vremuri de război, presa era cenzurată, măsurile pe care autoritățile le luau erau pendinte stării de război. Ba, mai mult, autoritățile Statului român declanșaseră încă din 1938 un adevărat măcel împotriva partidului de extremă dreaptă considerat antisemit. Legionarii erau închiși în lagăre sau pur și simplu executați pe marginea drumurilor, atât în timpul dictarurii carliste dar și antonesciene. Despre care antisemiți, în rândul populației civile, mai poate fi vorba după 1938? Șeful legionarilor ialomițeni a făcut ani grei de pușcărie în timpul dictaturilor carliste, antonesciene, comuniste. A devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici români, Arsenie Papacioc. De cealaltă parte a baricadei, evreimea internațională începuse să organizeze colonizarea Palestinei cu scopul creării unui stat evreiesc, încă înainte de izbucnirea războiului. La acest plan a participat inclusiv guvernul antonescian facilitând plecarea clandestină a câteva sute de mii de evrei  în plin război.

MIEZUL PROBLEMEI

Miezul problemei are trei învelișuri. Unul de deontologie profesională, altul etic și în fine unul legat de respectarea legii patrimoniului cultural mobil.
Deontologic vorbind, nu așa se procedează. Degeaba încearcă critica de film să limpezească apele și să spună că de fapt erau istorii paralele. Totuși cultura cinematografică ne-a obișnuit cu faptul că textul și sunetul corespund cu imaginea. Dacă voia să creeze istorii paralele, Radu Jude trebuia să aibă două seturi de fotografii și două texte. Dar filmul are un singur set de fotografii și un singur text. Și textul nu corespunde cu fotografiile. Adică, este schizofrenic, între cele două realități una prezentată de text și una de imagine nu există legătură. Cu alte cuvinte, filmul redă două realități diferite, adevărate, dar care contopite într-una singură dau o minciună. Ca și cum ai face un film cu fotografii din viața mea de femeie arheolog, temperament vulcanic și femeie cuvioasă și  cu textul despre viața lui Jude de regizor neînțeles și flegmatic. Ambele personaje sunt reale, dar din asocierea lor doar pe criteriul contemporaneității rezultă un fals.

Din punct de vedere etic și moral nu ai voie să folosești imaginea unui om pentru a ilustra o realitate străină lui. Fiecare imagine conține o istorie a ei. In zilele noastre istoria este știință, nu poveste, nu poezie. Tot ceea ce afirmi trebuie argumentat cu dovezi reale și pertinente. Radu Jude era îndreptățit să folosească aceste fotografii doar dacă personajele din imagine afișau pancarde cu sloganuri antisemite sau dacă fotografiile reprezentau evrei umiliți sau magazine evreiești devastate. Nu argumentezi antisemitismul interbelic și implicit holocaustul cu imaginea unor femei care lucrau la atelierul de croitorie și mândre de munca lor îl chemau pe fotograf să le pozeze echipa. Holocaustul nu a fost o poezie așa cum pretind criticii de film că ar fi filmul. Holocaustul a fost o crimă iar făptașii condamnați de tribunalul internațional drept criminali de război. Mai mult chiar, țările vinovate au plătit despăgubiri de război. Ce treabă aveau țăranii din Ialomița cu aceste lucruri de care se ocupau autoritățile și politicienii? Refuz să accept ca fotografiile bunicilor și străbunicilor mei să fie folosite într-un astfel de film.

In fine, legal filmul se clădește pe o mare ilegalitate. Muzeul Județean Ialomița este singurul din țară care deține colecția de plăcuțe fotografice Costică Acsinte și prin urmare are dreptul de copyright dar și obligația de a respecta legile privind protejarea patrimoniului mobil. Cu alte cuvinte colecția aparține Statului român care întreține acest muzeu, asigură salariile personalului și condiții de conservarea a patrimoniului. Până acum Muzeul a valorificat științific și expozițional colecția atât direct prin proiectele de istorie locală ale instituției cât și prin colaborări. Așa stând lucrurile, muzeul trebuia să fie partener principal la proiect. Or, muzeul lipsește din lista partenerilor dar și a organizatorilor. Sunt prezente alte nu știu câte organizații, mai puțin muzeul deținător al colecției în cauză, muzeul fără de care colecția nu s-ar fi păstrat și nu ar fi fost pusă în valoare.
Intrebarea mea este în ce condiții a folosit Radu Jude cele 500 fotografii din film. Cum a ajuns la ele? In baza cărui contract de colaborare? S-a întrunit Consiliul Stiințific al muzeului pentru a valida participarea la acest proiect? Sau le-a furat de la Stat, cum furau țăranii în timpul comunismului grăunțe de la CAP? Personal, cred că ne aflăm în fața unui alt abuz la directorului MJI care tratează muzeul ca pe proprietatea lui personală. Ce urmează? Să  găsească un șmecher care să pună și colecția de arheologie la liber pe net și fiecare să croșeteze pe baza ei, ce istorie poftește?

UN ALT HOLOCAUST

Cât despre materialul documentar în sine, ce pot să vă spun? Relevanța colecției este strict de istorie locală. A fost folosită în proiecte de istorie națională doar contextual. Dar, în contextul holocaustului evreiesc nu era cazul. Bărăganul a fost o regiune inclusă însă holocaustului românesc. Trebuie să recunoștem că după cel de-al doilea război mondial, oamenii din fotografiile lui Acsinte au fost martorii sau chiar au trăit efectic un holocaust, dar nu cel evreiesc, ci ,,holocaustul,, românesc și în acest sens filmul cu pricina nu ar mai fi o probă de malpraxis, ci cu adevărat un film documentar. Dacă holocaustul evreiesc a fost rezolvarea criminală a problemei evreiești, holocaustul românesc a fost rezolvarea criminală a instaurării comunismului. Adică temnițe, lagăre de muncă, deportări, oameni umiliți și lipsiți de drepturi elementare. Pentru că oamenii cu chipuri luminoase din colecția Acsinte au trăit după război trauma distrugerii micului lor orășel. Toată Slobozia a fost demolată, în locul ei au fost ridicate blocuri anoste. Grădinile cu flori de iasomie și umbrite cu bolți de vie au rămas în fotografii. Țăranii mândri care își fotografiau vitele la Acsinte sau veneau la târg cu căruțele pline de pepeni, au rămas fără pământul pentru care ei și moșii lor luptaseră în două războaie. Pământul lor a fost naționalizat în colhozuri, numite impropriu cooperative. Cei care s-au opus au primit ani grei de pușcărie. In apropierea satelor lor au apărut sate noi de așa-ziși coloniști cu care le era interzis să vorbească. Coloniștii era de fapt deportați politic. Lipsiți de sprijinul și sfatul ialomițenilor, coloniștii au îndurat cu greu condițiile grele de stepă și unii dintre ei au murit. Nu știau să construiască bordeie din argilă și lemn, singurele materiale aflate la îndemână. Erau departe de râu și de izvoare. Nu aveau apă. Slobozenii beau și prin 1930 apă din râu. Nu știau să răzbească prin viscolul aspru al iernii. Satele băștinașilor erau șerpuite. Cele ale deportaților, trasate cu creionul, vânturate de viscol. După plecarea deportaților, satele lor au fost populate cu deținuți politic, istoviți de ani grei de închisoare și trimiși cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Tatăl meu îmi povestea că era copil când pe strada lor a trecut un om amărît. I-a cerut o cană de apă. Tata i-a dat. Drept răsplată omul i-a dăruit o bucată de plăcintă cu fasole pe care tata a dus-o bunicii. In sat la ei nu se gătea așa ceva și s-au bucurat. Și-au dat seama că trebuie să fi fost un om din Rubla, satul de deportați din apropiere despre care nici nu aveau voie să vorbească. De aceea bietul om ceruse apă unui copil. Nu aveau voie să vorbească nici despre rudele lor luate de mașinile securității în miez de noapte, la fel cum nu au vorbit nici despre bisericile distruse prin dinamitare din Chioara, Brăilița, Piua Petrii. Nici despre lagărul de muncă de la Vlădeni unde
14 000 de deținuți munceau la îndiguirea bălții Ialomiței, adică a albiei majore a Dunării (consecințele asupra mediului au fost criminale). Când îi scotea dimineața la muncă șirul de deținuți era de aproape șase km lungime. Cei din sat nu aveau voie să lucreze la penitenciar, personalul era adus din țară. Deținuții ridicaseră un mic cartier destinat personalulului care deservea lagărului. După dezafectarea lagărului, comuniștii au distrus în trei săptămâni totul, mai puțin locuințele de serviciu ale personalului care au fost lăsate IAS-ului. Personalul a fost transferat la penitenciarul din Slobozia. Aceasta a fost realitatea pe care ialomițenii din pozele lui Acsinte au îndurat-o până în 1964. Slobozia interbelică a rămas doar în poze și în sufletele oamenilor. Slobozia actuală are altă istorie, la fel ca și Bărăganul actual.

De aceea, consider filmul Țara Moartă ca o insultă adusă memoriei orășenilor și țăranilor din tîrgul Sloboziei, unde de-a lungul timpului și-au găsit adăpost și aromâni, și refugiați basarabeni și țigani, ca să mai spun de valul de români din toată țara, veniți să lucreze în Slobozia și rămași aici.

P.S. De dragul adevărului trebuie să menţionăm că:

1.Cezar M. Popescu nu a găsit plăcuţele fotografice aruncate într-un pod aşa cum minte el (şi implicit Radu Jude), ci în depozitul de istorie unde erau inventariate, ambalate în folii protectoare şi puse în cutii de lemn. De acolo le-a preluat de la muzeograful care deţine colecţia.  Depozitul nu se află în pod, ci la etajul 1 al muzeului, acolo unde se află şi birourile specialiştilor.

2. Cezar M. Popescu nu este restaurator autorizat şi nu avea dreptul să intervină pe  obiectele de patrimoniu cultural mobil. Operaţiunile efectuate de el asupra plăcuţelor nu au respectat normele de conservare şi restaurare. In arhive este interzis până şi blitzul, darămite scanerul. In acest caz, Muzeul nu putea să îi achite un serviciu pentru care nu era autorizat. Dar nici C.M.P. nu avea dreptul să folosească reproducerile şi în nici un caz să publice o carte în nume personal, aşa cum a făcut.

3.Dacă i s-au pus la dispoziţie plăcuţele deteriorate, inventariate în loturi, care intrau în inventarierea bucată cu bucată doar după restaurare este şi mai grav. Acelea trebuiau trecute prin Comisia de Restaurare şi încredinţate unui laborator de specialitate. In timpul altor directori, muzeul a developat câteva sute de fotografii de pe plăcuţe cu respectarea normelor de conservare şi de copyright.

3. In toată lumea muzeală, deţinătorul, adică muzeul care le administrează în numele Statului,  deţine dreptul de copyright asupra reproducerilor.

4. Şi numărul real al plăcuţelor nu este de 8000, ci doar de 2000.

 

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA, 2017. UN TORT FESTIV

Săpăturile arheologice din aşezarea medieval-timpurie de la  Vlădeni-Popina Blagodeasca s-au desfăşurat  în baza autorizaţiei nr.18/25.04.2017, conform planului de cercetare anual adaptat însă fondurilor alocate de doar 14500 lei  asigurate de Muzeul Judeţean Ialomiţa.

A fost investigată o suprafaţă de circa 107 m2 de-a lungul a două secţiuni

(SN c.1-15, SF c.1-3/2017), trei casete (Cas. A59-61) şi două minicasete. Lucrările au fost concentrate la limita dintre grindul sudic pe care se afla aşezarea medieval-timpurie şi grindul vestic unde perieghezele semnalau aşezarea getică. O primă constatare este aceea că aşezarea medieval-timpurie continuă şi pe grindul vestic pe direcţia NV.

Pe  suprafaţa decopertată au fost finalizate două complexe descoperit în campania precedentă (bordeiul nr.14 şi o locuinţă de suprafaţă) şi au fost descoperite alte şase complexe noi (două bordeie, două gropi, un segment de  palisadă, un mormânt). Deasemenea a fost investigat cu mare atenţie un aşa-zis ,,nivel al locuinţelor de suprafaţă,,.

S-a lucrat cu migală, cu desene şi fotografii repetate, mult la şpaclu deoarece pe o singură secţiune se intersectau complexe din două straturi arheologice (medieval şi getic). In stratul  medieval se aflau complexe din două niveluri de locuire (medieval-timpuriu (sec-IX-XI) şi medieval (sec. XIII?). Un adevărat tort festiv! Deasemenea din nivelul medieval-timpuriu am surprins cele două faze de locuire) la care se adaugă ciudăţenia de ,,nivel al locuinţelor de suprafaţă,, caracterizat de un strat gros de circa 0,30-0,60 m cu sediment brun-negricios foarte afânat, cu resturi de lemn carbonizat, arsură şi paiantă, gropi de pari cu materiale arheologice Dridu. Nu găsim resturi de podele sau vetre iar contururile sunt difuze. Ipoteza de lucru în acest moment este aceea a unor barăci din lemn distruse şi împrăştiate de săpăturile arheologice. Sistemul defensiv, un alt obiectiv al campaniei, a fost investigat doar pe o mică suprafaţă situată în faţa şanţului de apărare de pe SF.  

Evident, că viaţa nu putea fi frumoasă dacă nu aveam şi câteva junghiuri în coastă cum au fost canicula prelungită, echipa gălăgioasă, fondurile puţine, indiferenţa şefilor de la muzeu etc.

Nu au lipsit însă suprizele. In fotografia de mai jos vedeţi groapa bordeiului 14, delimitată pe podea. In colţul bordeiului, o gropiţă mergea sub podea. Am crezut că este groapă de bucate, deşi avea gura foarte mică. Am fost nevoită să secţionez podeaua ca să o sap. Era ditamai gropanul  de 1,40 m, având pe fund un mormânt. Exact în ultima zi, când trebuia să conserv săpătura.

POARTA-ALBĂ 2017. I-AM GĂSIT!

In perioada 25-28 august 2017 a avut loc a doua campanie de cercetări de teren în cadrul Proiectului ,,Gropile comune de la Canalul Dunăre Marea Neagră,, iniţiat şi finanţat de Fundaţia ,,Profesor George Manu,,. Au participat puţini voluntari sprijiniţi de o mână de oameni inimoşi din sat. In teren, am primit şi sprijinul colegului Stănică Pandrea de la Brăila cu care am lucrat documentaţia tehnică (grafică, fotografică, etc.). Cu siguranţă asupra întregului proiect au vegheat şi sfinţii temniţelor comuniste prăznuiţi în acest an, motiv pentru care scurta campanie a avut succes.
Cercetările au avut loc tot în punctul ,,Cimitirul Nou,, din localitatea Poarta Albă (jud. Constanţa), fiind o continuare a cercetării intreprinse în anul precedent.

Metoda de lucru

Rezultatele de anul trecut ne-au indicat o zonă în care avusese loc o dublă intervenţie asupra solului în urma căre rezultaseră două rânduri de gropi, cele mai noi pline cu pământ negru curat, care le tăia pe cele mai vechi caracterizate printr-o umplutură formată din pământ galben amestecat.
Pe profilul nordic al secţiunii SC se mai păstra o mică parte din gropile iniţiale. Am hotărât să trasăm o secţiune N-S perpendiculară pe aceasta. Inainte de stabilirea locului în care urma să efectuăm săpătura ne-am consultat şi cu localnicul Marian Tudorache (50 ani) care susţine că în copilăria lui, bunicul lui i-ar fi arătat locul în care se aflau gropile deţinuţilor politic.
Locul indicat de Marian se afla tot în perimetrul în care urma să deschidem secţiunea doar că se apropia foarte mult de gardul cimitirului istoric de sec. XIX-înc. sec.XX. Pentru a nu intersecta eventualele morminte ale unora care după anumite canoane sunt îngropaţi în afara cimitirului, am decis să plasez noua secţiune SD la o distanţă de 10 m de gardul cimitirului vechi, orientată N-S, spre secţiunea SC de anul trecut.
A rezultat o secţiune de doar 12 m lungime şi aproximativ 2 m lăţime deşi acolo unde au apărut morminte ne-am oprit deasupra lor, urmând ca secţiunea să fie lărgită manual. Secţiunea a fost lucrată parţial mecanic, parţial manual. Planul iniţial era de a coborâ mecanic până la 1,50 m deoarece secţiunile de anul trecut arătau gropi adânci de 2 -2,50 m. Surpriza mare a fost intersectarea unui mormânt aflat la doar 1,10 m, apoi ne-am adâncit săpând manual. In final pe mica secţiune au apărut cinci morminte. Detaliile cercetărilor vor fi publicate în revista Fundaţiei Profesor George Manu. Până atunci, convingerea noastră că am găsit morminte ale deţinuţilor politici are la bază mai multe argumente:
a) Gropile au anomalii neîntâlnite la nişte morminte normale. Au adâncimea mică (-1,10 – 1,40 m) şi dimensiuni mici, strict cât sicriul, cu fundul înclinat, semn că au fost săpate în grabă.
b) Mormintele nu se intersectează dar sunt apropiate unele de altele şi compoziţia gropii arată că înmormântările au avut loc într-un interval scurt de timp.
c) Distanţele dintre morminte sunt mici de doar 1-2 m. Intre M1 şi M2 sunt doar
0, 95 m, între M2 şi M3 – 0,80 m, între M3 şi M4 – 1,60 m, între M4 şi M5-1,80 m.
d) Mormintele nu sunt marcate. Ciudat, pentru că în cimitirele istorice din vecinătate, dezafectate de cel puţin 70 de ani, încă se mai păstrează marcajele, cruci de piatră, cruci de lemn căzute, pietre etc.
e) Deasupra mormintelor a fost depus un strat de nivelare uneori cu resturi de gunoi menajer, semn că nivelul gropilor se lăsate la un moment dat şi a fost necesară acoperirea lor.
f) Sicriele sunt de fapt nişte cutii şi în cazul lui M3 acesta pare improvizat dintr-o targă.
g) Din cele cinci morminte intersectate unul a suferit o moarte violentă.
h) Localizarea în afara cimitirului.

1. Campania din acest an a confirmat tradiţia locală a existenţei unor morminte ale deţinuţilor politic.
2. Noutatea pe care o aduce descoperirea din acest an este aceea a existenţei unor necropole de colonie. Chiar dacă se aflau în apropierea cimitirelor localităţii a fost preferat un loc în vecinătate.
In concluzie, nu am săpat degeaba. Deşi nu am găsit o groapă comună, totuşi a fost descoperită o necropolă compusă din morminte individuale. Nădăjduim ca în curând, cu ajutorul lui Dumnezeu să fie ridicată în perimetrul respectiv o Troiţă de sfinţire a locului şi de marcare a lui în memoria comunităţii.
Au fost trei zile intense, în care s-a lucrat cât în trei săptămâni, dar minunate prin scopul lucrării, relaţiile dintre oameni şi rezultate.
Astfel de proiecte merg foarte greu. Trebuie să menţionez un lucru poate uitat de unii. Canalul Dunăre-Marea Neagră în forma actuală a fost lucrat în timpul lui Ceauşescu cu muncitori şi specialişti, între 1973-1986. Canalul la care deţinuţii politic erau aproape 80% din personal, a fost lucrat între 1949-1953 şi valorificat ulterior în Complexul de irigaţii Mircea-Vodă devenit apoi Sistemul de irigaţii Carasu. Aceste evoluţii istorice ale zonei ridică dificultăţi în identificarea în teren a obiectivelor noastre, deoarece zona a fost bulversată cu totul şi canalul actual are doar 10 km în comun cu canalul vechi.

 

 

LECTURI DE VACANŢĂ. SERGIU CIOCÂRLAN

 

2017, ANUL COMEMORATIV AL SFINŢILOR APĂRĂTORI AI ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI ne îndeamnă la lecturi specifice. Şi oferta este generoasă. Mă refer la cărţi de memorialistică, la reviste de specialitate care studiază acest segment istoric, la monografii cuprinzând vieţi şi evenimente din epocă, la conferinţe şi la alte tipuri de manifestări.

O pagină unică în peisajul editorial românesc de gen este semnată de Sergiu Ciocârlan. Romanele lui inspirate din viaţa unor martiri sau mucenici români din secolul XX sunt unice în literatura românească şi acest loc privilegiat se datorează unui cumul de daruri. Sunt cărţi binecuvântate în primul rând prin subiect. Martiriul unor creştini în timpul comunismului. Apoi, o altă binecuvântare se regăseşte  în stilul în care sunt scrise. Sergiu Ciocârlan scrie în genul marilor clasici, are darul de a te introduce în atmosfera timpului, de a trăi alături de personaj, de a fi martor la alegerile lui, la trăirile şi temerile lui. Când începi să citeşti una din cărţile lui sergiu Ciocârlan, nu o mai poţi lăsa din mâini. Te răpeşte prezentului şi te propulsează direct în acţiunea cărţii, alături de eroul principal. Iar eroii lui nu sunt oameni oarecare, deşi culmea, unii dintre contemporanii noştri, au trecut pe lângă ei. Romanele lui au ceva din scenografia unui film. Scenele sunt fotografice, spontane redând de la frunza care se clatină şi lumina zilei până la o aplecare smerită a capului.

Din romanele lui se disting cu claritate doar două personaje. Unul bine conturat, clar, distinct şi anume martirul. Celălalt-un personaj colectiv-gălăcios, atipic, volatil şi presant în acelaşi timp, cu multe capete de oameni, dar un singur trup:comunismul. Un personaj care se târăşte prin oameni, vremuri, situaţii, luând mereu chipul unui alt şi alt om. Cu acest personaj se confruntă părintele Gheorghe Calciu în săptămâna celor ,,Şapte cuvinte către tineri, în romanul,,Mărturisitorul de care vă temeţi,, părintele Radu Stanciu în romanul ,,Fără Frică,, şi părintele Rizea Dobre asasinat pe 26 aprilie 1989 în romanul ,,Jertfa unui preot mucenic,,. Personajul demonic sălăşluieşte în beciurile securităţii, se cuibăreşte în inima activiştilor de partid, atinge sufletele instabile ale oamenilor simpli, indiferenţi şi taciturni dar şi a unor suflete elevate care cândva fuseseră tari. Arma lui e frica. Teroarea face ravagii mai mari decât bătaia. Şi prin toţi şi toate loveşte în sufletul preotului, în biserica lui Hristos, cea de zid, dar mai ales în cea de suflet. E disperat şi la un moment dat, buimăcit, se lasă văzut şi  până şi un securist vede cum o mulţime de draci săriseră să demoleze biserica cu hramul Sf. Paraschiva din Brăila. Scena este suprarealistă, lupta nu e simplă, unii oameni înnebunesc, dar nu mai există o definiţie a nebuniei, nici la Spitalul de nebuni din localitate.

Romanele lui Sergiu Ciocârlan pe care le-aş numi hagiografice au ceva ce nu găseşti în nici o lucrare hagiografică. Au dinamism. Te ţin cu sufletul la gură. In Proloage, sinaxare, hagiografii găsim doar o consemnare a martiriului, locul, timpul, personajele şi felul în care creştinii l-au mărturisit pe Hristos. In hagiografiile semnate de Sergiu Ciocârlan simţi modul în care s-a purtat lupta, subtilităţile adversarului, nuanţele răspunsului pe care martirul le dă la provocări,  spiritualitatea care stă în spatele fiecărui act şi care e vie şi mărturiseşte în continuare. Simţi că lupta se dă, nu doar între oameni, ci între spirite. Vezi cum planurile se inversează, cum cel lovit e puternic şi prigonitorii lui sunt slabi, din ce în ce mai neoameni, din ce în ce mai hidoşi.

Nu este o lectură uşoară, are ceva exorcizant în ea. Îţi pune probleme. Nu ştii de partea cui ai fi fost. Îţi dai seama că tu n-ai fi putut ţine piept situaţiei. Ţi- e ciudă! Problematizezi. Lectura devine o oglindă magică. Vezi scena care se petrece dar vezi şi chipul tău în ea, pentru că acţiunea s-a petrecut de curând, pe străzile pe care şi tu te-ai plimbat, în blocurile în care locuieşti şi tu, printre oamenii cunoscuţi ţie. Nu este simplu să accepţi chipul adevărat al lumii în care au trăit bunicii, părinţii tăi şi trăieşti chiar şi tu. E o lume de care eşti responsabil. Te simţi stânjenit de tine însuţi sau mai degrabă de un Personaj care până acum nici nu realizai cît de aproape îţi este. Adică de Hristos!

CAMPANIE DE SEMNĂTURI ÎMPOTRIVA SINODULUI DIN CRETA

Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni a lunii iulie se va desfășura o campanie națională de strângere de adeziuni la Rezoluția Sinaxei. Naționale de la Botoșani a preoților, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași la adunarea din Creta.

Cei ce doresc să semneze această rezoluție vor putea să o facă în felul următor:

  1. Lista de adeziuni se poate descărca din secțiunea de la sfârșitul acestui articol.

  2. Cine dorește să se implice în colectarea de semnături de la mai multe persoane va strânge personal acele semnături, după care va completa declarația pe proprie răspundere de la sfârșitul fiecărui tabel, care atestă că datele și semnăturile colectate sunt reale, iar când va trimite listele pe care le-a completat va adăuga o copie de pe propriul buletin/carte de identitate, pentru ca noi să avem dovada că cel ce a strâns semnăturile este la rândul său real și că datele sale de identitate sunt reale, pentru cazul în care organele judiciare ne-ar putea cere acest lucru. Atenție!Copia de pe actul de identitate o prezintă numai cel ce strânge semnăturile, nu și cei ce le dau. Cei ce le dau, prezintă actul de identitate celui ce le strânge, iar cel ce le strânge scrie personal cu atenție pe listă datele cerute.

  3. Atât cei ce semnează Rezoluția, cât și cei ce culeg semnături trebuie să aibă vârsta mai mare de 18 ani, pentru a avea capacitate de exercițiu deplină.

  4. În completarea datelor de la subsolul tabelului se poate scrie și de către cei ce culeg datele și semnează tabelul la rubrica CNP „Refuz CNP din motive de conștiință”, după indicațiile de la paragrafele 8 și 9.

  5. Cel ce întocmește listele de semnături va avea asupra sa un exemplar din Rezoluție (tipăriți varianta de la sfârșitul articolului), pe care, la cerere, îl va putea pune la dispoziția celor ce doresc să îl citească, pentru a fi informați în legătură cu conținutul acesteia.

  6. Listele colectate se trimit prin poștă la adresa: Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina, Căsuța poștală 1247, Oficiul poștal 3, Suceava, care va și centraliza datele respective. Avem nevoie de liste originale, motiv pentru care nu le putem primi decât prin poștă.

  7. Este de preferat ca pe o listă să se găsească mai multe persoane, să nu fie completată de o singură persoană. Dacă se întâmplă să fie completată doar de o singură persoană, persoana respectivă este rugată să completeze și în tabel și sub tabel, deoarece este în același timp și cel ce dă datele și cel ce le cere, și să atașeze și o copie de pe propriul buletin/carte de identitate.

  8. Cei ce nu doresc să dea CNP-ul, sunt rugați să dea seria și numărul de buletin, iar la CNP să se menționeze de către posesorul actului de identitate: “Refuz CNP din motive de conștiință.

  9. Cei ce au semnat deja rezoluția, neștiind că au opțiunea de a nu folosi CNP, îi rog să adreseze o declarație președintelui Asociației, după modelul „Declaratie stergere CNP” de mai jos, pentru ca CNP-ul să le fie șters din rubrica unde au semnat. Declarația va fi trimisă tot prin poștă la adresa de mai sus.

  10. Când se strâng adeziuni de la monahi sau monahii, se vor colecta datele personale din buletin, iar la nume și prenume se poate adăuga între paranteze dedesubt identitatea monahală (monah X, schimonah Y, monahia Z etc.), dacă monahul sau monahia respectivi doresc ca acestea să fie cunoscute.

  11. Românii din Diaspora vor completa cu datele din actul de identitate sau din pașaport, în cazul în care nu au act de identitate, iar semnăturile se vor trimite tot prin poștă la adresa de mai sus. Vă rugăm să țineți cont de durată mai mare de timp necesară pentru a ajunge în România.

  12. Nu se admit semnături în numele altor persoane, cel ce dă datele trebuie să fie obligatoriu titularul actului de identitate care le dă.

  13. Cei ce doresc să semneze vor fi întrebați dacă nu au mai semnat Rezoluția o dată, cu prilejul Sinaxei propriu-zise, sau cu alte ocazii. Rezoluția nu poate fi semnată de mai multe ori de aceeași persoană!

  14. Cei ce se implică în această campanie sunt voluntari, îndemnați de propria conștiință, nu sunt trimiși în teritoriu nici de Sinaxa Națională, nici de Asociația Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina, nici de Parohia Schit Orășeni. Din acest motiv, toată răspunderea juridică pentru modul în care colectează datele, pentru veridicitatea acestor date, aparține celor ce le colectează și semnează dedesubtul tabelelor declarația pe proprie răspundere că datele sunt corecte!

  15. Colectarea acestor date se va face numai pe baza liberei conștiințe a fiecărei persoane, care va putea fi informată, comunicându-i-se, la cerere, şi documentația, dar în niciun caz nu se vor crea situații de scandal prin parohii, nu se vor face acțiuni de destabilizare a parohiilor, de intimidare sau de insultare a preoților sau credincioșilor care își pomenesc ierarhii. Cine încalcă această normă de conduită este direct responsabil și nu va putea pretinde că a fost mandatat de Sinaxa Națională să facă acest lucru.

La sfârșitul perioadei de colectare a datelor, toate tabelele cu semnături vor fi xeroxate, Președintele Asociației Sfinții Mărturisitori din închisorilor – Bucovina va scrie pe fiecare copie că este conformă cu originalul și va semna. Semnăturile vor fi trimise Cancelariei Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, împreună cu textul Rezoluției Sinaxei Naționale. Tabelele originale vor fi păstrate la sediul Asociației Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina.

Datele personale colectate vor putea fi văzute doar de către membrii Asociației Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina, de către cei ce le-au colectat și de către membrii Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Nimeni altcineva nu va avea acces la ele și nu vor fi folosite pentru niciun alt scop.

Tabelele nu se vor publica pe internet sau în alte forme media, urmând a se anunța doar numărul de semnături colectate.

Declaratie stergere CNP   |   Listă de adeziune – tabel    |   Rezolutie_sinaxa_botosani

Răspândiți:

ROMANIA 1 – SCANDINAVIA 0

ROMANIA 1 – SCANDINAVIA 0

In noiembrie am scris ultima oara despre Scandinavia. Revenim din nou, momentul fiind potrivit, la un an de cind autoritatile norvegiene au dat copiii familiei Bodnariu inapoi parintilor lor. Nu de bunavoie, dupa cum se stie foarte bine, ci datorita presiunii pe care romanii din toata lumea au facut-o asupra Norvegiei. Ne bucuram ca familia Bodnariu traieste in libertate in Romania, dar ne amintim cu durere de celelalte familii de romani din Scandinavia ori Marea Britanie ale caror copii au fost rapiti de autoritati si inca ramin despartiti de parinti. Unii au fost chiar dati spre adoptie homosexualilor. Impartasim in mod special durerea familiei Barbu, a familiei Smicala si a altor familii incercate de abuzul si actiunile terorizante ale autoritatilor scandinave.
 
Studii si comentarii
Se discuta mult despre Scandinavia ca model politic, economic si social. Scandinavia se pretinde  a fi Tara Promisa a secularismului, paradisul zilelor noastre. E data ca exemplu al presupusului succes al secularismului in cladirea unui sistem aproape perfect de organizare sociala si politica. Unul in care secularismul si valorile seculare sunt supreme. Un sistem care a reusit, cu succes, sa elimine, in mare parte, gandirea traditionala, religioasa, si valorile fundamentate pe credinta in Dumnezu si traditie. Un sistem care se crede mult superior altor sisteme sociale ori politice, dar mai ales al celor care imbratisaza valorile traditionale si religioase. Si la urma urmelor de ce nu, intreaba expertii? Scandinavia ofera cele mai multe si generoase beneficii, vacantele platite cele mai lungi din Europa, concedii lungi de maternitate dar si de paternitate, asigurare medicala gratuita, educatia gratuita de la gradinita pina la doctorat, ingrijirea oamenilor varstnici. Cine oare nu si-ar dori sa-si duca traiul intr-o astfel de tara?
In spatele sistemului scandinav, promovat ca fiind cel mai egalitar si mai aproape de perfectiune vreodata cunoscut istoriei, stau niste forte influente care impartasesc acelasi obiectiv ultim – dislocarea sistemelor tratitionale si valorilor religioase in  favoare celor seculare. Mass media e una din aceste forte. Rar dai in presa occidentala peste un articol critic la adresa tarilor scandinave. Ori o carte care sa analizeze  imperfectiunile sistemului scandinav. La fel elita intelectuala si politica a Europei. Conform lor, Scandinavia ar trebui sa fie prototipul pe care sa fie cladita intreaga Uniune Europeana, una seculara in care vocile si valorile traditionale sunt eliminate.
Ne parvin multe studii, comentarii si articole privind Scandinavia. Detectam, insa, o timida schimbare de ton: dam tot mai des peste articole care discuta aspecte negative din tarile scandinave, ceea ce ne-a motivat sa abordam subiectul de astazi. Ultimul articol de acest gen ne-a parvenit pe 7 iunie si a fost publicat de publicatia britanica The Economisthttp://www.economist.com/news/europe/21723123-more-needs-be-done-ensure-it-survives-immigration-changing-swedish-welfare. Scandinavia nu e paradis, si, din perspectiva unor standarde obiective, ea e cu mult in spatele Romaniei. Lucrul acesta e putin stiut, dar ar trebui cunoscut din mai multe motive. Primordial printre ele este faptul ca Scandinavia nu detine pozitia morala sa ne dea lectii ori sa ne priveasca cu aroganta si dispret, crezindu-se mai buna ca restul lumii. Vremea paradisului scandinav s-a sfarsit.
 
Femeile Romaniei si femeile Scandinaviei
Pe 17 mai Speiegel International a publicat un studiu international interesant si o harta interactiva cu titlul What Country Has the Most Female Managers? (“Care tara are cele mai multe femei in management”?) [Detalii: http://www.spiegel.de/international/tomorrow/gender-equality-comparing-challenges-faced-by-women-a-1147865.html] Ne-am fi asteptat ca in topul listei sa fie Scandinavia, Germania, Marea Britanie, Franta si, in general, lumea ocidentala care, cel putin la nivel declarativ, se crede egalitara si da lectii altor tari privind egalitatea intre barbati si femei in societate si la locul de munca. Rezultatele insa surprind. Conform studiului, din punctul de vedere al procentului de femei in functii de administratie si management in institutii si la locul de munca, 55% din toti managerii si, directorii  Romaniei sunt femei!Care e procentul in Scandinavia? De 50% in Finlanda, 48% in Norvegia, 50% in Suedia, 49% in Danemarca, 48% in Germania, 45% in Marea Britanie. In Kazakastanul musulman procentul e mai mare ca in Romania, de 58%, la fel ca in Rusia. Deci, Romania 1 – Suedia 0!
Privind discrepanta veniturilor dintre femei si barbati, scorul este acelasi, Romania 1 – Scandinavia 0. In medie, conform studiului Spiegel, discrepanta intre veniturile la locul de munca intre barbati si femei in Romania e de 6%, de 14% in Suedia, de 15% in Norvegia, de 15% in Danemarca, de 15% in Franta, de 17% in Finlanda, si de 22% in Germania. E evident ca tarile scandinave, si in general cele occidentale, nu practica ceea ce propovaduiesc. Ele propovaduiesc o doctrina a egalitatii pe care insa nu o practica.
Cind e vorba de procentul femeilor tinere care studiaza informatica si tehnologia, Scandinavia e cu mult in urma Romaniei. Pe 26 aprilie Eurostat a publicat date statistice privind proportia femeilor tinere din invatamintul superior care studiaza informatica si tehnologia de varf. Statisticile cuprind toate tarile Uniunii Europene. Romania e pe locul  patru (4), cu peste 29% din toti tinerii romani care studiaza informatica si tehnologia fiind femei tinere. Suedia e in spatele nostru cu 28%, Danemarca cu19%, Germania cu 17%, Finlanda cu15%. Pe ultimul loc e Olanda cu doar 6%. [Studiul integral poate fi citit aici: http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/EDN-20170426-1] Dupa cum se vede, Romania e in top iar Scandinavia pe la mijloc. Romania e lider iar Scandinavia codasa.
Conform aceluiasi studiu, femeile Romaniei stau relativ bine si privind proportia lor in grupul specialistilor in informatica. In 2015, Romania se afla pe locul doi la aceasta categorie in Uniunea Europeana. In 2015, 27% din toti specialistii in informatica din Romania erau femei tinere. Finlanda se afla pe locul 4 (22%), apoi Suedia (19%), Danemarca (18%), Germania (16%), etc.
 
Spitale
Lamentam situatia critica din spitatele Romaniei. Pe buna dreptate. Situatia e jalnica. Avem impresia insa ca in Suedia situatia ar fi mai buna. Poate o fi, dar nu cu mult mai buna. Pe 8 mai un ziar de mare circulatie din Suedia a publicat un articol despre deteriorarea serviciilor medicale in spitalele suedeze. Articolul e disponibil doar in suedeza: http://www.aftonbladet.se/ledare/a/Wpd2d/patienterna-dor-i-vantan-pa-sangar, dar poate fi tradus usor cu googletranslate. Un numar in crestere de pacienti suedezi nu primesc atentia medicala necesara la timp si mor, chiar in spitale. In jur de 5% dintre pacienti nu primesc atentie medicala la timp. Sistemul de sanatate suedez e intr-o stare de colaps, scrie jurnalista, si spitalele sunt pline pina la refuz. Pentru a acomoda numarul mare de pacienti, unii dintre ei ajung sa fie pusi in coridoare, in salile de baie si chair in birourile medicilor.
 
Imigratie si terorism
Un articol deosebit de interesant care deschide ochii privind Scandinavia a fost publicat de prestigioasa publicatie americana Foreign Affairs in mai 2014, cu titlul Stockholm Syndrome (“Sindroma Stockholm”) [Articolul: https://www.foreignaffairs.com/articles/western-europe/2014-05-19/stockholm-syndrome] In 2000, 11% din populatia Sudiei era formata din indivizi nascuti in strainatate. In 2014, procentul acesta a ajuns la 17%. Nu avem date disponibile dupa 2014, dar e cert ca procentul acesta e in crestere si foarte probabil a crescut substantial in ultimii doi (2) ani datorita imigratiei musulmane masive in Europa. In 2013, Suedia a primit 54.000 de azilanti, cu 24% mai multi ca in 2013. De atunci, au mai intrat in Suedia citeva sute de mii de azilanti. In doar ultimii 15 ani au intrat 650.000, 163.000 dintre ei ajungind acolo doar intr-un singur an, in 2015. [Detalii: http://www.spectator.co.uk/2016/09/how-sweden-became-an-example-of-how-not-to-handle-immigration/] E aproape cert, deci, ca la ora actuala procentul de persoane care locuiesc in Suedia dar s-au nascut in strainatate se apropie de 20% din intreaga populatie curenta a Suediei. E un procent enorm care fara indoiala va shimba radical Suedia, atit din punct de vedere etnic cit si al aspectelor sociale, economice si politice. Majoritatea covarsitoare a acestor indivizi sunt musulmani care parvin din tarile arabe din Nordul Africii. Procentul e semnificativ mai ales considerind ca Suedia are o populatie relativ mica de doar 9,5 milioane de oameni. In contrast, cu toate ca Romania se confrunta cu un declin demografic regretabil si ingrijorator, nu se confrunta, cel putin pentru moment, cu un influx migratoriu care ar putea sa-i pericliteze identitatea nationala ori etnica.
 
Criminalitate
Imigratia masiva in Suedia a dus la o crestere enorma a criminaitatii in Suedia, o problema cu care Romania nu se confrunta decit la o scara mult mai redusa. Conform unui studiu ONU, in 2010 Suedia se afla pe locul doi (2) in lume privind incidenta violurilor. Intre 2006 si 2015 incidenta crimelor violente (“lethal violence”) in Suedia a crescut cu 65%. Intre 2012 si 2015 numarul violurilor a crescut cu 49%, in 2014 fiind de 6.697 si de 5.918 in 2015. Datele acestea infioara, pur si simplu. Autorul articolului din care am extras aceste date e profesor universitar american. [Articolul: http://thefederalist.com/2017/03/01/yes-violent-crime-spiked-sweden-since-open-immigration/] Articolul descrie evolutia criminalitatii in Suedia din 1975 pina acum citiva ani. De ce din 1975? Pentru ca in acel an Parlamentul Suediei a decis, cu un vot unanim, sa schimbe Suedia dintr-o tara omogena din punct de vedere etnic, intr-o tara multiculturala. In cei 40 de ani care s-au scurs de atunci, arata autorul, crimele violente in Suedia au crescut cu 300%. In 1975, 421 de violuri au fost raportate politiei si 6.620 in 2014, o crestere de 1.472%. Incidenta violurilor in Suedia e de 53 la 100.000 de locuitori, o cifra care plaseaza Suedia pe locul 2 in lume. Pe primul loc se afla Lesoto, o tara mica din sudul Africii, unde incidenta e de 91 de violuri la 100.000 de locuitori.
Cine sunt acesti criminali? Majoritatea lor covarsitoare sunt imigranti musulmani. In ultimii ani, insa, politia suedeza a incetat sa mai identifice etnia criminalilor, ceea ce ingreuneaza munca celor care studiaza criminalitatea si cauzele ei. Ultimele date inca disponibile privind identitatea etnica a criminalilor, vechi de doar citiva ani, indica ca in anii 2000 tot la 2 crime comise de suedezi, aproape 20 de crime au fost facute de imigranti. E clar ca vremurile cind Suedia era un model pentru alte tari privind criminalitatea s-au stins.
 
Germania are aceasi problema
Germania se confrunta cu probleme similare. Pe 9 iunie Spiegel International a publicat un articol bogat in date statistice privind criminalitatea imigrantilor din Africa de Nord care locuiesc in Germania. In 2016, doar 2,4% din noii azilanti ai Germaniei erau din Nordul Africii, dar erau responsabili pentru 11% din toate crimele comise de imigrantii Germaniei. Un studiu din 2015, limitat doar la orasul Cologne, arata ca peste 40% dintre imigrantii din tarile Nord Africane au facut un furt ori o tilharie pe parcursul a doar unui an de sedere in Germania. Si tot in Cologne, doar in 2016, 400 dintre persoanele suspectate de crime erau indivizi din tarile nord africane. Autoritatile germane nu pot tine pasul cu ordinele de deportare emise de autoritati. In 2016, autoritatile germane au emis ordine de deportare pentru 9.000 de indivizi din Africa de Nord, dar numai 660 au fost deportati.
 
Depresia scandinava
E important sa mentionam si depresia scandinavilor. Conform studiilor, tarile scandinave sunt in topul tarilor care consuma antidepresive. Un articol din The Atlantic din 14 martie deschide privirea spre aceasta realitate mai putin cunoscuta a Norvegiei. Norvegienii si, in general scandinavi, trec prin perioade acute de depresie in lunile de iarna cind lumina zilei nu trece de 8 ore pe zi. Vreme de citeva luni abia vad soarele si dezvolta o stare depresiva. Studiile privind subiectul dau date statistice diferite, dar se pare ca intre 10 % si 22% din populatia Norvegiei sufera de depresie pe timpul iernii. In unele locuri situatia e atit de acuta, incit in unele sate din Norvegia au fost instalate oglinzi uriase care reflecta razele soarelui pe timpul iernii si le directioneaza pentru citeva ore spre locuri in care ele nu ar putea ajunge altfel. Iar in unele scoli au fost instalate sisteme de iluminare artificiale care dau copiilor simtamintul primaverii in salile de clasa. Asta pentru a le preveni depresia.

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE – BUCUREŞTI-23-27 MAI 2017. CONTRIBUȚII IALOMIȚENE

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE –
BUCUREŞTI-23-27 MAI 2017. CONTRIBUȚII IALOMIȚENE

Cu o tradiţie de jumătate de secol, Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Bucureşti, gazde şi organizatori fiind Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Municipiului Bucureşti în colaborare fireşte cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Au avut loc mai multe manifestări: o conferinţă în plen şi deschiderea unei expoziţii avînd ca temă Sarmisegetusa romană, lansări de carte, două mese rotunde şi prezentarea a 138 de rapoarte arheologice pe patru secţiuni. Organizarea a fost la înălţime. Raportele prezentate grupate în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, campania 2016, se află deja în format tipărit şi online pe site-ul www.cimec.ro.
Muzeul Judeţean Ialomiţa s-a prezentat cu cinci rapoarte arheologice sistematice prezentate unul pe secţiunea Preistorie (Borduşani), unul pe Epoca Fierului (Piscul Crăsani) şi trei pe Epoca migraţiilor şi Evul Mediu (Crăsanii de Jos, Oraşul de Floci şi Vlădeni-Popina Blagodeasca). Nici un raport pe săpături arheologice preventive şi nici un raport pe evaluări sau supravegheri arheologice. In Cronica Cercetărilor Arheologice au fost publicate doar patru rapoarte, Piscul Crăsani făcând obiectul unui singur raport. Trebuie să vă spun că raportele arheologice trebuie să se încadreze într-un număr maxim de caractere, deci avem o limită maximă. Limita minimă nu este impusă pentru că se apreciază că nici un arheolog responsabil nu vine cu un raport incomplet. Limita maximă este impusă şi la timpul de prezentare care nu poate depăşi 20 minute.
Concret rapoartele prezentate şi publicate au fost:
Dragomir Popovici, Cătălina Cernea, Ioan Cernău, Adrian Bălăşescu, Valentin Radu, Constantin Haită, Monica Mărgărit, Loredana Niţă, Şantierul arheologic Borduşani-Popină, jud. Ialomiţa, Campania 2016. Deşi de doar două pagini (p.27-29 în Cronică) raportul cuprindea pe lângă rezultatele arheologice şi rezultatele cercetărilor pluridisciplinare, iar textul era susţinut de 10 anexe, fotografii şi planşe.

Marian Neagu, Valeriu Sârbu, Florin Vlad, Ioan Cernău, Cătălina Cernea, Simona Munteanu, Crăsanii de Jos, pct. Piscul Crăsani. Raportul cuprindea două pagini de text şi trei planse pentru nu mai puţin de 47 de complexe din două epoci istorice diferite (getică, evul mediu-timpuriu) (p. 50-52 în Cronică).

Daniela Mihai, Matei Gheorghe, Radu Coman, Elena Renţa, Simona Munteanu, Giurgeni-Oraşul de Floci. Un raport de trei sferturi de pagină şi fără ilustraţie.
(p.63 în Cronică)

Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca(jud. Ialomiţa) campania 2016, Raportul cuprindea trei pagini şi jumătate de text şi şase planşe (p.155-159 în Cronică).

Din capul locului trebuie spus că pe Epoca Migraţiilor şi Epoca medievală, cele 23 de comunicări au fost foarte interesante, urmare a unei campanii bogate.Au fost descoperite şi cercetate circa 1000 de morminte din perioada avară până în secolul XVIII şi din cele mai variate tipuri: morminte rupestre izolate, necropole, gropi comune, înmormântări în cadrul unor mănăstiri sau biserici, morminte izolate etc.
Lor se adaugă sute de locuinţe şi anexe gospodăreşti, biserici, mănăstiri, amenajări rupestre etc.
Deoarece în cadrul muzeului nu a avut loc o sesiune internă de rapoarte arheologice , despre rezultatele cercetărilor din judeţ am aflat la fel ca toţi ceilalţi din capătul ţării tocmai la Bucureşti. Aşa că am aflat că la Piscul Crăsani a fost descoperită o necropolă medieval-timpurie din care au fost cercetate 31 morminte. Ca una care am repertoriat pentru teza de doctorat circa 3000 de morminte medieval-timpurii din sudul României, eram direct interesată de subiect. Nici unul dintre cei şase semnatari ai raportului arheologic nu era specialist în evul mediu-timpuriu. Aşa îmi explic raportul incomplet, lipsa vocabularului şi a descrierii de specialitate specifică epocii, datarea greşită a complexelor, neputinţa prezentatoarei raportului de a răspunde la întrebări. Cu atât mai mult cu cât era o descoperire absolut nouă pentru Piscul Crăsani, cunoscut doar pentru dava getică. Prezentarea avea nevoie de detalii de specialitate.
Insă nu îmi voi explica în veci cum a fost posibil ca secţiunile arheologice să fie poziţionate de-a lungul râpei, paralel cu aceasta, poziţionare care favorizează eroziunea şi prăbuşirea. Or, scopul principal al săpăturii era tocmai salvarea a ceea ce a mai rămas din sit. Secţiunile ar fi trebuit orientate perpendiculat pe râpă şi la o distanţă de siguranţă faţă de aceasta. Este un lucru pe care orice student aspirant la arheologie îl învaţă încă din facultate.
Deasemenea nu există nici o explicaţie la situaţia în care o muzeografă IA din cadrul MJI nu a putut răspunde la ce fel de roată erau lucrate vasele ceramice prezentate în raport. Intrebarea era bună pentru că evul mediu-timpuriu se distinge tocmai printr-o tehnică specifică. Orice student învață să deosebească un vas lucrat la roata de picior de unul lucrat la roata de mână. Răspunsul colegei noastre purtată pe toate șantierele de salvare din județ şi promovată cât de repede se poate a fost debordant: ,,Nu știu,,.
Iarăși stupoare a fost pentru toţi când autoarea prezentării a definit greşit inventarul mormântului. A fost nevoia de intervenția calmă a ardeleanului dr. Dan Băcueț care i-a explicat ce înțeleg arheologii prin inventarul unui mormânt. I-a explicat așa ca unui student, deși doamna are ani buni de activitate în muzeu, că un mormânt este un complex închis ca o cutie şi tot ce se află acolo face parte integrantă din inventarul mormântului.
In fine, gradul de insuportabilitatea a fost depășit atunci când la unul din schelete s-a prezentat drept inventar o piesă din os care era nimic altceva decât osul stern.
Nu știu cum celor șase semnatari ai raportului și autori ai săpăturii le-au scăpat greșeli atât de grave, demne de un amator. Nu contest că pe șantier au fost prezenți cu toții. Dar și raportul, care este chintesența cercetării, documentul prezentat întregii lumi, trebuie să fie realizat tot în echipă.
Este adevărat că și eu am săpat la Popina Blagodeasca de-a lungul timpului circa 10 complexe getice dar pentru fiecare dintre ele m-am consultat cu un specialist pe epocă, m-am documentat, am întocmit întreaga documentație aferentă. Dar nu am prezentat-o decât împreună cu expertul pe epocă geto-dacă. Acesta m-a corectat, consiliat și a răspuns împreună cu mine întrebărilor adresate de specialiști. Eu aşa am învăţat de la profesorii mei că se procedează în arheologie. Dar, să descoperi 31 de morminte într-o campanie şi să prezinţi lumii o pagină şi aceea cu greşeli este revoltător. Cu atât mai mult cu cât eu de la începutul campaniei îmi oferisem sprijinul, fiind singura din muzeu cu două cărţi publicate pe evul mediu-timpuriu. Cererea mea a fost respinsă.
Partea bună este că după o absenţă de câţiva ani de la Sesiunea de Rapoarte , şefa de şantier de la Oraşul de Floci ne-a prezenta un scurt raport, asta după ce s-a plâns de fondurile foarte mici. A fost singura din sală care s-a plâns de bani. Avea şi ….muuultă dreptate! Când eu săpam cu 13000 (treisprezece mii) lei la Blagodeasca şi aceia din două surse (muzeu, minister), ea săraca nu mai ştia ce să facă cu 50000 (cincizecimii) Ron doar de la Minister, başca muzeu. Şi rezultatele nu erau mai mari decât la Blagodeasca. Ca să nu mai vorbim cât s-a alocat pentru restaurări şi alte alea…. Evident că nici o sumă alocată de MJI şantierelor din judeţ nu apare menţionată în Cronică, cu excepţia raportului meu. Nu înţeleg de ce atâta secretomanie.
In fine, scopul Sesiunii de Rapoarte nu este unul jubiliar sau ceremonial ci dimpotrivă, se poate spune că este o sesiune de lucru, în care învăţăm unii de la alţii, ne consultăm, ne sfătuim. Şi eu am primit două critici pe care trebuie să le verific. Un coleg mi-a sugerat că vatra cu pietre dintr-un bordei poate fi cuptor cruţat în lut. Ar fi primul de acest gen pe Blagodeasca. Chiar dacă nu ader la sugestie, voi mai verifica documentaţia strînsă din teren. Şi ca o învăţătură de minte, la anul, dacă dă Dumnezeu mă voi prezenta cu două rapoarte arheologice, unul pe sistemul defensiv şi altul pe aşezare, dat fiind că sunt obiective diferite din toate punctele de vedere, istoric, cronologic, cultural. Aş mai câştiga încă 20 minute de prezentare şi lucrurile ar fi mai uşor înţelese de toată lumea.
In concluzie, a fost o sesiune bogată în descoperiri, idei, proiecte şi planuri. Sperăm că va urma o vară arheologică la fel de frumoasă.

.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Hristos a înviat!
                        de Andrei Ciurunga
Hristos a înviat peste șantiere
precum peste cărbuni învie para.
De-aici va crește marea Înviere
ce va cuprinde mâine toată țara.
Hristos a înviat peste lopeți
abia mișcând în mâini însângerate,
a înviat ca în atâtea dăți
să ne sărute frunțile plecate.
Hristos a înviat peste spinări
încovoiate aprig de povară –
acest Hristos care-n atâtea țări
a fost bătut pe cruce-a doua oară.
Hristos a înviat și pentru noi,
sau poate numai pentru noi anume
să ne deschidă drumul înapoi,
spre câte-au fost – și vor mai fi în lume.
Hristos a înviat biruitor,
cum biruind vor învia martirii,
când peste zidul închisorii lor
va crește mâine mușchiul amintirii.
Hristos a înviat peste șantiere
să-și dăruie mulțimii trupul – pâinie
și să vestească marea Înviere
ce va cuprinde toată țara – mâine.
(Andrei Ciurunga, Învierea Domnului 1953, poezie scrisă în timpul detenției la Canal)