SUBSCRIU LA SCRISOAREA DESCHISA A MNIR

IMPORTANT!
Comunicat al Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Național de Istorie a României
Sindicatul MNIR nu împărtășește entuziasmul afișat de ceilalți lideri sindicali participanți la consultările pe domeniul Cultură în legătură cu proiectul noii Legi a Salarizării Unice a personalului bugetar.
Sunt o serie de probleme care ne fac să privim cu neîncredere și scepticism aceste lucruri:
1. Discuția s-a purtat pe un document intern, doar prezentat pentru vizualizare, neexistând timpul de a face o analiză profesionistă și pertinentă asupra prevederilor acestuia;
2. Chiar și așa, la lectura în diagonală, apar o serie de incongruențe și neclarități care trebuie elucidate (salarizarea treptei 1A, problema cercetătorilor din muzee, bugetarea noilor ocupații intrate în COR, statutul investigatorilor etc);
3. Nu putem accepta entuziasmul debordant cu privire la afirmația de creșteri de peste 100% în domeniul muzeelor, pentru că aceasta arată de fapt că “împăratul a fost și este gol” în ultimii 20 de ani și că avem, de fapt, o categorie de specialiști/profesioniști de excepție, ținuți de toate guvernările pe o salarizare puțin peste salariul minim pe economie;
4. Nu putem accepta calendarul și eșalonarea intrării în plată propuse de legea salarizării unitare, întrucât pentru categoria profesională pe care o reprezentăm, acest lucru a devenit o problemă de supraviețuire!!!
5. Această categorie, omisă de toate majorările salariale, pentru care inclusiv celebra OUG 43/2016 a avut ca efect crearea unei falii imorale și indecente, între personalul de execuție și funcțiile de conducere (un șef de secție din Muzeul Național de Istorie, indiferent dacă are studii postuniversitare sau nu, are o salarizare de patru ori mai mare ca a unui expert din subordine), este cea chemată să descopere, să păstreze, să îngrijească și să pună în valoare patrimoniul cultural al României (moștenirea și identitatea ei);
6. De aceea, lupta noastra este pentru un tratament similar cu cei din instituțiile de spectacol, prin promovarea unei ordonanțe de urgență similare OUG 2/2017. Acest lucru presupune un efort/impact bugetar minim, întrucât ar trebuie aplicată doar la personalul de execuție (cca 4700 de salariați la nivel național), șefii culturnici fiind deja “rezolvați” printr-un permanent repetabil miracol;
7. Personalul din muzeele din România, lezat, frustrat și desconsiderat, în condițiile în care au fost înființate și bugetate tot felul de sinecuri culturale, care să organizeze festivitățile Centenarului, este hotărât ca, în cazul în care nu va fi auzit, dar mai ales ascultat, să declanșeze “Protestul Centenarului fără substanță/Protestul identității în zdrențe”!
Specificăm faptul că forma de organizare a acestui Protest nu va afecta, sub nici o formă, patrimoniul cultural mobil și imobil pe care îl avem în păstrare și administrare, conștienți fiind de sacralitatea misiunii noaste profesionale!
Chemăm alături de noi toate sindicatele din muzeele din țară, toate organizațiile profesionale specifice, precum și toate asociațiile cu obiect cultural care cred în justețea demersului nostru.

O UȘĂ DESCHISĂ-2017

   Intre mine și postarea ,,Intre ani,, a fost Revelionul, un fel de petrecere pentru unii cu oamenii, pentru alții cu Dumnezeu. Eu am ales a doua variantă pusă în practică printr-o slujbă minunată de toată noaptea ținută la o mănăstire.. Și așa, cu Hristos am închis ușa anului 2016 și în spatele ei au rămas toate nedreptățile, toate dezamăgirile și nerealizările. Implinirile le-am luat cu mine. Și, în dar, mi s-a deschis ușa anului 2017 care, sunt convinsă că va fi un an minunat, așa cum vă doresc și vouă.

APUSUL UNEI ARTE MAJORE

 

Un trecut bogat

Redusă la câteva ateliere mănăstireşti şi la o mână de artişti plastici care încă mai pictează pe lemn, arta picturii pe panou de lemn îşi trăieşte apusul. Pictura pe lemn a marcat istoria culturală a Egiptului antic, a Greciei antice, a Romei, a Bizanţului. A fost o artă majoră cu ramificaţii atât în arta sacră dar şi în arta laică. Ne impresionează şi astăzi sarcofagele egiptene din lemn scump pictat cu scene mitologice. Au contribuit la studierea vechilor credinţe egiptene şi a ritului funerar. Portretele funerare descoperite în necropola de la Fayum, deşi de epocă romană, sunt pictate foarte realist, fizioplastic, încât ai impresia că sunt fotografii realizate de studiouri celebre, deşi au peste 1600 de ani. In Grecia, pictura pe lemn a fost la ea acasă, fiind întâlnită atât în locurile publice cât şi în locuinţe. De aceea  nu ne mirăm că, mai târziu, interioarele pictate pe lemn  din casele nobililor bizantini transformau un banal salon într-o operă de artă. Dar nu doar în Bizanţ, ci şi în Europa occidentală marii maeştri ai Renaşterii au pictat până în secolulul XVI pe lemn, dovadă tablourile păstrate în Muzeul de Artă din Viena, unde personajele şi scenele sunt redate în mărime naturală. Realizarea picturii pe lemn nu era simplă. Presupune talent şi cheltuială. Materialele de calitate, bune să reziste sute de ani, erau scumpe. Şi totuşi, arta a supravieţuit în pofida multor schimbări politice şi culturale. Doar că, de la o cultură la alta, a pierdut tot mai mult. Loviturile de graţie i-au fost date de Islam, care a cucerit zonele de referinţă ale acesteia: Egiptul, Asia Mică, Bizanţul. In Occident, lăcomia şi starea precară a artiştilor a făcut ca începând din secolul XVI, lemnul să fie înlocuit cu pânza, mult mai ieftină şi uşor de transportat.

Ultima redută

Ultimul bastion al picturii pe panou de lemn este Biserica Ortodoxă. Dar nu pe tot teritoriul  acesteia. Extinderea Imperiului Otoman în Balcani, a afectat fireşte şi acest domeniu. Mai rămâneau oarecum libere Ţările Române şi Rusia.  In prezent, deşi icoanele  importante din biserici, încă mai sunt pictate pe lemn, totuşi un alt duşman tinde să o scoată şi de acolo. Nevinovata hârtie, lăcomia unora şi tehnica imprimării computerizate, deşi necanonice, sunt admise până şi în atelierele Patriarhiei Române.

România încă mai deţine un valoros tezaur de icoane pictate pe lemn, unele chiar din secolul XVI. Majoritatea însă sunt din secolele XVIII-XIX. La începutul secolului XX, apar icoane imprimate pe hârtie, prin tehnicile de atunci derivate din tehnica tiparului. Ieftine şi vândute prin toate bâlciurile, icoanele pe hârtie au scos icoanele pe lemn din casele oamenilor. Au mai rămas în biserici. Pentru un timp. Comuniştii le-au scos de acolo şi le-au dus în Centrele de Concentrare. Altă nenorocire! Depozitate de cele mai multe ori în condiţii insalubre şi mai ales nerestaurate, icoanele  ajung în starea în care nu mai pot fi fi recuperate.

Un prezent nevolnic

Să zicem, că România deţine câteva mii de astfel de piese, ceea ce la scara culturii universale înseamnă foarte puţin. Dar aceasta creşte valoarea lor de patrimoniu. Majoritatea se află in colecţiile unor muzee şi biserici, prin urmare în colecţii publice, acolo unde teoretic, ar trebui să li se poarte de grijă.  Adică să fie ţinute în condiţii de conservare optime, să fie curăţate şi restaurate. Dar nu peste tot este aşa. De pildă, după 1989, nu ştiu  să fi fost restaurată vreo icoană în muzeul unde lucrez, deşi teoretic nu exista nici un obstacol. Cu măcar cinci icoane pe an, adică o investiţie de maxim 10000 lei pe an,  în 25 de ani s-ar fi restaurat toată colecţia. Dar, nu s-a dorit! Când am văzut în urmă cu câţiva ani, câteva icoane din depozit m-am îngrozit. Era vară şi datorită căldurii, erau foarte uscate. De pe unele pictura deja decolase. Iar urmele cariilor din care unele păreau active, erau evidente. Conservarea nu înseamnă să dai periodic cu spray insecticid în depozite. Deşi, chiar şi această acţiune trebuia făcută de firme specializate care să facă dezinsecţie totală de la tavane la pardoseală. Aşa se procedează în muzeele cu manageri responsabili. La noi, ca la nimeni. Nici specialişti în restaurare sau conservare, nici colaborare cu firme de profil. Nimic! Când deţii,  aproape 300 de icoane  din două colecții, pictate în diverse stiluri, bizantin, ţărănesc, rusesc este incalificabil să le ţii nerestaurate şi în condiţii discutabile. Și să nu angajezi conservator cu anii. Asta în timp ce angajezi ani la rând îngrijitori, referenți, contabil. Și atunci când  scoți la concurs postul de conservator să nu ceri nici o calificare în domeniu. De unde se vede că prostia omenească este la fel de periculoasă ca forţa majoră, ca ocupaţia străină, mai perfidă decât legea concurenţei sau ideologia ateistă.

Nu vreau să închei într-o notă pesimistă. Incă mai visez la normalitate. Aşa că dacă vizitaţi Grecia, treceţi şi pe la cele două Muzee Bizantine din Tesalonic şi Atena. Dețin cele mai mari expoziţii de icoane pe pe lemn. Toate restaurate, cercetate, expuse exemplar. Dar și la Muzeul Național de Artă a României există cîteva în sălile destinate artei vechi românești. Chiar și la Slobozia, Sf. Episcopie a restaurat o serie de icoane. Prin urmare, se poate, acolo unde există responsabilitate.Mai puțin la Muzeul Județean Ialomița.

 

 

 

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA FACE ANGAJĂRI…DAR NU DE SPECIALIŞTI ÎN DOMENIU

Aşa cum ne-a dovedit în ultimii 15 ani, directorul MJI are oroare de specialişti. Dovadă că în cele trei mandate a angajat doar doi tineri. Restul posturilor cu studii superioare le-a ocupat cu angajaţii cu studii medii care şi-au desăvârşit pregătirea profesională în cadrul Universităţii Spiru Haret, Filiala de la Slobozia. Lucrul nu era rău în principiu, dar s-a dovedit ineficient, pentru că rămâneau descoperite posturile de cercetare, muzeografie şi conservare. Muzeul funcţionează de mai mulţi ani fără conservator şi situaţia nu mai putea continua. Prin urmare, postul va fi scos la concurs în curând.In mod normal, pentru acest post erau eligibili absolvenți ai facultăților de Restaurare-Conservare sau ai unor facultăți cu profil umanist, adică  Istorie sau Istoria-Artei care au în programă și cursuri de Conservare și Muzeografie. Mai erau admiși absolvenți ai facultății de Biologie cu condiția absolvirii unor cursuri de conservator. Un alt indicator este vechimea și experiența în domeniu. Cei care nu au vechime pot fi angajați doar pe post de debutant

Din cele afișate la avizierul muzeului reiese cu totul altceva. Muzeul are nevoie de absolvenți ai facultății de biologie sau chimie și deși postul scos la concurs are gradul II, nu se impune nici o vechime în domeniu. Prin urmare absolvenții facultăților de Restaurare-Conservare sunt dați la o parte din start, deşi aceasta este profesia de bază pentru care au fost pregătiţi. Directorul nu are nevoie de ei şi muzeul e la cheremul lui. Nici absolvenţii facultăţilor de Istorie dar care, prin programa de învăţământ, au urmat cursuri de conservare şi muzeografie nu vor fi admişi la muzeu. Pot merge la sapă. Directorul a hotărât! Sunt admişi să se prezinte doar absolvenţi cu licenţă ai Facultăţilor de Biologie sau Chimie. Chiar şi fără cursuri de specializare în Conservare patrimoniu cultural.Nici măcar cu master. Şi nici măcar ai cursurilor de zi. Oricine are o licenţă în chimie şi biologie se poate prezenta la concurs. Specializarea în conservare le-o va scoate directorul Vlad din burtă. Licenţiaţii în Conservare patrimoniu nu au voie nici să se gândească. Aşa a pus directorul Vlad muzeul pe butuci. Cu angajaţi ca el! Ce să mai zic?! Nu mă mai miră nimic. Toată vara a meşterit şi chiar a reuşit să înscrie la doctorat pe cineva care nu a mers în viaţa ei la un curs, nu a fost la nici un seminar, nu a studiat în nici o bibliotecă. Şi până la 40 de ani nici nu s-a gândit la facultate. A dat examene învăţând răspunsurile la nişte întrebări grilă într-o sală de calculatoare. Exact ca la examenul auto. Aşa că, în curând istoria Oraşului de Floci va fi scrisă de o persoană care nu a scris un articol de autor în viaţa ei şi nu poate participa la o discuţie pe teme istorice. Vorbim despre acelaşi sit pentru care consilierii PSD ialomiţeni au alocat de curând 12,5 milioane lei. Evident că situl are nevoie exact de astfel de ,,specialişti,,. Şi directorul exact de astfel de maşinaţiuni se îngrijeşte.

,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,,

De curând, Ilie Cioacă, protectorul lui, mi-a cerut să vin cu soluţii. Cu mare drag. Soluţii pentru căpuşe există. De acum trei ani le-am zis că soluţia este demiterea directorului. Era o soluţie onorabilă. Ca să nu se ajungă la aceea intempestivă cu zăngănitul de cătuşe. N-au vrut. Problema lor! Dar, într-o bună zi, zăngănitul tot se va auzi. Dar, asta nu e treaba noastră. PSD-ul va trebui să ne dovedească prin fapte că lozinca ,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,, nu este a lor şi că nu le aparţine. Că nici prin cap nu le-a trecut vreodată şi nici nu au prelucrat-o în şedinţe secrete. Că au pus-o duşmanii pe seama lor, acum în prag de alegeri. Că ei se simt ataşaţi de domnul Vlad din motive sentimentale. Că, de câte ori se uită la el, le aduce aminte de Ciupercă. Nu mă deranjează! Să-şi pună o poză cu el pe birou. Dar, să-l demită odată! Măcar  atât cât muzeul mai are pereți și patrimoniu. Că personalul, activitatea și prestigiul muzeului sunt făcute praf.

CUMINTENIA PĂMÂNTULUI

Din păcate, România nu are critici de artă atât de buni pe câţi artişti români sunt. Altfel am fi avut în ultima perioadă a prezentare pe înţelesul tuturor a ceea ce reprezintă Brâncuşi în arta modernă europeană. De aceea, încerc să îmi explic singură geniul lui Brâncuşi.

Pentru mine Cuminţenia Pământului este cea mai fidelă reprezentare a Pământului. Dacă te-ar întreba cineva cum ai reprezenta Pământului, ce ai face?

L-ai face rotund? Nu, pentru că oamenii de ştiinţă nu sunt unanimi. L-ai face imens? Nu, pentru că a fost măsurat şi faţă de alte astre este chiar mic. L-ai face ca o piatră? Nu, pentru că are viaţă în el şi structuri organice. L-ai face frumos? Nu, pentru că frumuseţea lui e relativă. Oamenii au reuşit să o distrugă în bună parte. L-ai face ca pe un zeu? Nu, pentru că nu este răzbunător. L-ai face bogat? Nu, pentru că oamenii au dovedit că este epuizabil. Ce rămâne Pământului dacă îi iei tot? Şi bogăţie şi mister şi frumuseţe? Pământului i-ar rămâne aceeaşi atitudine pe care o are întotdeauna. I-ar rămâne Cuminţenia. Şi cum ai reprezenta Cuminţenia? Ca pe ceva animal? Nu, pentru că animalele nu au raţiune. Cuminţenia e o alegere. Ca pe ceva divin? Nu, că e doar o calitate. Atunci singura reprezentare a Cuminţeniei şi deci şi a Pământului rămâne un om cuminte, adică strâns în sine. Poate că aşa a gândit şi Brâncuşi când a realizat această sculptură, un idol al artei moderne.

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA 2016. MOARTEA ŞORICEILOR

Săptâmîna aceasta s-a încheiat cea de a-XVI-a campanie arheologică pe situl de pe Popina Blagodeasca, acolo unde pe o suprafață doar de 18 ha poţi studia vestigiile a cel puţin trei culturi majore: neolitic, geto-dacic şi ev mediu-timpuriu (sec. IX-XI) dar şi urmele materiale mărunte a unor migraţii. Am găsit situl plin de bălării şi mărăcini care depăşeau doi metri înălţime. Nesemnalizat şi în bună parte arat pentru că este în continuare într-o nemiloasă exploatare agricolă, cu avizul ,,în regulă,, al Direcţiei pentru (In)Cultură. In paranteză fiind spus, în timp ce dezinteresul autorităţilor judeţene pentru situl arheologic (monument istoric) este strigător la cer, preotului de la Maia era cât pe ce să si se facă dosar penal că a instalat un cort în curtea bisericii monument istoric. Mă întreb de ce nu i se face dosar penal şi directorului Florin Vlad pentru că expune icoane nerestaurate şi nu respectă condiţiile de conservare în secţia de la Maia. Legea există. De ce nu este aplicată? Mai mult chiar, că a angajat un conservator fără studii de specialitate.

Dar să revenim la situl arheologic. Exploatarea agricolă din ultimii ani, a dus nu doar la afectarea stratului arheologic prin lucrările de scarificare, altele decât arătura, ci şi la distrugerea faunei locului. Dacă până acum vreo 5 ani pe popină îşi aveau capitala animăluţele câmpului, am constatat cu regret că acum au dispărut aproape cu totul. Mă refer la şoricei, popândăi, broaşte, hârciogi, şopârliţe, guşteri, orbeţi, iepuri, vulpi, şerpi, păsări, fazani, prepeliţe, albine, viespi etc. Vulpile ne aşteptau cocoţate în vârful popinei acolo unde aveau vizuini. Popândăii se propteau în mijlocul drumului. Iepurii se ascundeau prin bălării. Şoriceii şi broaştele ne priveau cum săpăm. Şopârliţele ascultau radio şi dacă le atingeam făceau pe moartele. Şerpii verificau după noi. Ani de zile  nu am putut folosi parfumuri din pricina albinelor şi viespilor. Prigoriile zburau în faţa noastră şi anunţau ploaia.In toamnă, după seceriş, la marginea lanului, din boabele căzute pe câmp rozătoarele îşi făceau provizii. Erau grămăjoare de circa 30 cm înălţime, conice, din grâu curat. Curăţau grâul cu lăbuţele lor mici de toată pleava. Apoi băgau proviziile în depozitele lor. Uneori, oamenii răi le furau grămăjoarele de grâu. Mare păcat!

Anul acesta pe popină am mai văzut un singur popândău, vreo trei şoricei înecaţi de ploaie, semn că s-au retras în adânc, două şopârliţe şi o broască ce avea sălaş într-un cuptor menajer aflat la un metru adâncime. Clar! Pământul este otrăvit cu insecticide, raticide, îngrăşăminte chimice. In urmă cu doi ani, am văzut cum şerpii plecau din pământul în care se aplicau îngrăşămite chimice. Plecau cu toată familia, cu puii cu tot. Trebuiau să treacă şoseaua şi uneori erau călcaţi de maşini. Alteori, cred că voiau să se sinucidă pentru că pur şi simplu stăteau încolăciţi în mijlocul şoselei. De fapt nici nu mai aveau unde merge. Când se dădea cu îngrăşăminte în stânga şoselei, şerpii treceau în dreapta şoselei şi invers. Mare păcat! Dar otrava care i-a omorât pe şoricei, va trece în grâne şi ne va omorâ şi pe noi. Până atunci, animăluţele au migrat spre sat. Şoriceii s-au mutat în casele oamenilor, în hambare şi în magazii. Vulpile rămase fără hrana oferită de rozătoare şi păsări, au trecut la haiducie. Vin la poalele satului şi încep să se vaite. Urlă ca nişte copii. Câinii le aud şi încep să latre, dau alarma. Vulpile ciulesc urechile şi ascultă. Apoi, în liniştea nopţii, urcă spre sat  în şir indian, acolo unde câinii se aud mai slab, adică sunt mai puţini. Şi pleacă fiecare ba cu o gâscă, o raţă, o găină etc. Uneori se bat cu câinii şi îi infectează cu rabie. De la câini, microbul trece la pisici etc. Şi toate aceste nenorociri pentru că pământul din câmp este otrăvit cu chimicale, atât de puternice încât  au distrus fauna câmpului. Şi anul acesta, ca niciodată câmpurile miroseau a hoit. În inconştienţa lor, oamenii aruncau animale moarte în câmp, cu speranţa că vor fi mâncate de animalele câmpului. Doar că în câmp, nu mai există animale. Cine câştigă din nenorocirea asta? Doar fermierii români şi străini care au concesionat acele pământuri şi care folosesc nişte drăcovenii de chimicale mai tari decât în urmă cu câţiva ani. Lăcomia lor ne costă mai mult decât bănuim. Fauna câmpului avea un rol bine determinat. Toate testele medicale se fac pe cobai din familia rozătoarelor. Intr-un experiment real, şoriceii care mor sunt avertismentul pentru oameni care pot muri.

Şi, din nefericire, lanţul crimelor continuă şi în sat. Nu poţi convieţui cu şoareci în casă. Sunt obraznici! Au făcut pipi în casca mea de motociclist şi începuseră să roadă buretele interior. In dulapul cu alimente scotoceau peste tot cu mine de faţă. Erau morţi de foame.  Cu regret a trebuit să pun capcană şi pentru că aveau IQ ridicat şi pisicile furau momeala, am recurs în cele din urmă la otravă, ca toată lumea din sat. Susţinem industria chimică şi farmaceutică. Chiar şi cu preţul vieţii noastre!

Oare creşterea productivităţii în agricultură este mai importantă decât sănătatea noastră? Oricum se produce mai mult decât se consumă.

 

UN MANDAT FATAL

UN MANDAT FATAL

Se pare că Florin Vlad, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa va primi în dar de la CJI un al patrulea mandat de director,  încă 5 ani, pentru a ajunge la cifra rotundă de 20 de ani. Tot fără concurs, tot fără dureri de cap! De fapt singurul concurs din viaţa lui  a avut loc în 2006. Atunci am participat şi eu şi m-am trezit că  doi specialişti din comisie erau prieteni şi susţinători ai domnului Vlad. I-am semnalat ex-preşedintelui Ciupercă această nedreptate, dar mi-am dat seama că participase la regizarea ei. In fine, pentru că am participat la concurs, directorul s-a răzbunat urât. A refuzat publicarea cărţii mele ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu,, aflată deja sub tipar, fiind astfel nevoită să o public singură pe banii mei de muzeograf nepromovat cu anii. Pentru că aşa conduce Vlad muzeul, cu parul şi minciuna. Minciuna pentru toţi, parul pentru cine spune adevărul! In urma memoriului din 2013 m-am ales cu două procese. Le-am câştigat pe amândouă, dovadă că erau abuzurile directorului Vlad. CJI însă nu a luat nici o măsură, deşi au fost informaţi. Adică, după ce CJI a muşamalizat memoriul, a lăsat bestia să se răzbune. Ciudată situaţie, nu-i aşa!?

După  povestea singurului concurs real la care a participat directorul Vlad în toată viaţa lui, restul mandatelor i-au picat pară mălăiaţă printr-o manipulare grosolană a legislaţiei în vigoare, aşa cum voi arăta mai jos. De fapt, mandatul lui expira în august 2016,  dar sforarilor le-a fost teamă ca nu cumva situaţia să intre pe mâini străine aşa că i-au făcut evaluarea finală încă din 29 martie. La evaluarea anuală i-au dat 9,35 şi împotriva acestei nedreptăţi am scris aici şi la evaluarea finală, 9,97 (despre care am scris aici!). Aceste note aveau doar un singur scop. Ca Florin Vlad să primească un nou mandat, fără concurs.

Blestematul articol 44

In legislaţia românească există trei acte normative privitoare la manageriatul instituţiilor de cultură, dar toate trei sunt compromise de celebrul articol 44 din OUG 189/2008. Acesta prevedea că în cazul în care manajerul unei instituţii de cultură obţine la evaluarea finală peste nota 9 atunci acesta are dreptul că îşi prezinte un nou proiect. Postul nu mai era scos la concurs. Or, acesta era un abuz deoarece contractul de management era pe perioadă determinată şi prin urmare la expirarea contractului, postul devine automat vacant. Ca să nu mai spun de latura profesională şi anume  aceea că, dacă managerul obţinea peste 9, înseamnă că era destul de bun încât să facă faţă oricărui concurs. La aceasta adăugăm că evaluarea finală se referea la nişte rezultate şi  nu avea perspectiva viitorului. Era o evaluare și nu un proiect.

Cert este că pe baza acestui articol factorul politic şi-a impus directori în instituţiile de cultură. Cu o comisie aranjată  oricine poate obţine peste 9. Cu atât mai uşor cu cât aceste comisii erau constituite pentru fiecare caz în parte. Factorul politic avea doar de câştigat. Toată răspunderea revenea comisiei. Şi comisia era întrunită la mica înţelegere. O crimă aproape perfectă!

Dezastrul naţional  produs de  articolul împielițat  nu a mai putut fi cosmetizat şi prin OUG 68/2013 articolul 44 este abrogat. Noua ordonanţă prevedea ca după evaluarea finală a managerului, postul să fie scos la concurs în termen de 30 zile. Fiara politică a intrat în sevraj. Nu mai putea controla directoraşii de instituţii de cultură. Directoraşii au intrat în panică, trebuiau să participe la concurs. Aşa se face că în anul următor s-a emis o nouă lege care aproba OUG 68/2013 dar o modifica. Legea 185/2014 reintroducea articolul 44 sub forma unui bis la art. 43. In consecinţă, directoraşii mediocri au răsuflat uşuraţi şi maşinăria de făcut directori din cadrul consiliilor  judeţene s-a repus în funcţie. Nu aveau decât să convoace comisiile-cheie pentru fiecare caz în parte. Ceea ce  au şi făcut în perioada nebuloasă dinanintea alegerilor. Oricum Vlad s-a lăudat că dacă e PSD la putere, nimeni nu îl mișcă din scaun. Și, se confirmă!

Ce mă aşteaptă?!

Mă aştept ca directorul muzeului să procedeze  cu mine la fel ca în cei 15 ani trecuţi, adică:

1)                          Să mă izoleze de colegi aşa încât să nu ştiu niciodată ce se întâmplă în muzeu, ce activităţi se desfăşoară sau ce invitații sunt la sesiunile din țară. Cu atât mai grav cu cât directorul ţine cel mult o şedinţă  de activitate pe an. Cei care vor vorbi cu mine vor fi chestionaţi şi eventual pedepsiţi.

2)                          Să îmi respingă toate propunerile şi o bună parte din activităţi, pe motiv că ,, nu sunt bani,,. Ce dacă activitatea muzeelor este prevăzută de lege, la Slobozia toată lumea face ce vrea directorul.

3)                          Să mă chinui să ţin un şantier arheologic timp de o lună cu un fond  de 8000 de lei, în timp ce doar pe o zi de festival la oraşul de Floci se vor risipi 30000 de lei. Asta în condiţiile în care în Ialomiţa se desfăşoară aproape lunar un festival. Oare Muzeul care era singura instituţie abilitată să facă cercetare arheologică din judeţ, trebuia să îşi cheltuie fondurile cu aşa ceva?

4)                          Să lucrez toate proiectele singură pentru că muzeul nu are specialişti. Adevărul este că directorul urăşte specialiştii. Nu vrea să angajeze. Peste zece tineri ialomiţeni, absolvenţi de facultăţi de profil, au bătut la poarta muzeului în ultimii 15 ani şi directorul le-a spus ba că nu are posturi, ba că sunt blocate.  Dar, în ultimii trei ani a avut şi posturi, a avut şi voie să angajeze. Şi ce credeţi că a angajat? Trei îngrijitori şi un referent. Gata, a terminat cu posturile! Proştii de specialişti să lucreze până le sar ochi! Dacă se revoltă, ştiţi cum face directorul? Stă răsturnat pe fotoliu şi fluieră la ei ca la stână, să iasă afară. Experiența de la o fermă de porci, i-a intrat în sânge, ne tratează ca pe vite! Doar că, așa cum pentru industrie sunt necesare mașini și utilaje, așa și un muzeu are nevoie de specialiști. Fără ei nu poate funcționa normal.

5)                          Să aştept să mi se răspundă la cereri până mi se lungesc urechile. Aşa că poate uit că tot materialul arheologic metalic nu este restaurat şi directorul nu vrea să dispună nici o măsură.

6)                          Să fiu exclusă de la toate săpăturile de salvare, supravegheri sau simple periegheze.

7)                          Să nu fiu niciodată promovată, deoarece va refuza să scoată post de cercetător II, din simplul motiv că nu poate fi ocupat de el.

8)                          Să nu fiu propusă niciodată în nici un consiliu de administrație sau științific din muzeu sau din alte muzee.

Și, lista poate continua. Imaginația individului în materie de măgării este bogată. Dar cel mai rău este că muzeul va înregistra iar proiecte mici și cheltuieli mari.

La început de mandat nu îi doresc decît să facă Dumnezeu lumină. Corupția a creeat  un gen de şefi mutanţi care se proptesc pe copitele dindărăt şi stau la funcţie ca la troc până când îi ridică DNA cu mascaţii. Dar, nu cred că e cazul lui, că e curat ca lacrima lui Ciupercă. Unii zic că riscul lui e dragostea. Că o să-i crape ceva când se coțăie cu iubita la  Orașul de Floci. Dar, așa ceva nu există! Ii arăta în dormitor colecția lui de timbre. Deci, nici o grijă! Omul e greoi ca un tanc sovietic din războiul rece. Cade muzeul pe el și degeaba. Interesul nu era muzeul, ci funcția.

Dar, mă rog, sperăm ca PSD să aibă o clipă de luciditate și să îi respingă proiectul celui de- al patrulea mandat.

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (I). REDESCOPERĂ GORJUL

A-L-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Târgu-Jiu organizată de Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ştefulescu,, care  împlineşte, tot acum, 50 de ani de existenţă. O coincidenţă fericită marcată de muzeul sărbătorit cu o serie de manifestări culturale. Jienii s-au organizat exemplar aşa încât sesiunea, la care au participat aproape 100 de persoane cărora li s- au asigurat cazare şi masă, a ieşit foarte bine. Dincolo de lucrări, despre care voi vorbi altă dată, am descoperit un oraş frumos şi bine pus în valoare, dar şi un interesant  judeţ de munte.  Dacă trecem peste mulţimea de case de amanet şi bănci, care trădează o situaţie financiară nu tocmai bună pentru majoritatea populaţiei, descoperim un oraş care se poate numi turistic, fără să aibă un dar natural cum ar fi muntele (aflat la circa 50 km)  sau marea. Un oraş demn.  In primul rând te uimeşti de mulţimea de monumente  în stil neoromânesc sau baroc bine întreţinute sau chiar renovate. Mai vezi case cu frumoase pridvoare  sau foişoare din lemn inspirate din stilul brâncovenesc, albe şi împodobite cu scări de lemn decorate cu frumoase motive stilizate. Brâncuşi a avut de unde de inspira, nu degeaba ţinutul său natal păstrează trei monumente realizate de cel care este fondatorul sculpturii moderne. Faleza Jiului, la care se ajunge din parcul central, precum şi podurile peste Jiu, oferă o privelişte încântătoare a râului larg şi vijelios. De fapt, aceasta nu este o noutate. Aproape toate oraşele importante  aflate lângă  un mare râu au amenajat faleze, profitând de frumuseţea peisajului. La acest capitol, Slobozia nu intră printre marile oraşe deşi este străbătută de cel mai mare râu din sudul României.

Mapa sesiunii mai conţinea şase pliante bilingve sau în engleză şi o hartă turistică a judeţului din care aflăm paleta diversă a  ofertelor turistice. Proiectul ,,Redescoperă Gorjul,, realizat de Consiliul Judeţean Gorj prin programul Regio promovează:

-turismul istoric, cultural şi al tradiţiilor;

-turismul montan;

-muzeele Gorjului;

-turismul monahal;

-peşterile Gorjului;

-ansamblul monumental ,,Calea Eroilor,, realizat de Constantin Brâncuşi.

Pentru că prezenţa noastră la Târgu-Jiu avea alt scop, ne-am limitat la o excusie documentară la casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, Muzeul Satului din Curtişoara unde se află peste 30 de case din lemn, specifice pentru arhitectura de lemn a zonei, Monumentul de la Padeş dedicat eroilor lui Tudor Vladimirescu şi mănăstirea Tismana unde am văzut o minunată pictură de secol XVI restaurată de curând.

LANSAREA MONOGRAFIEI ISTORICE A COMUNEI VLĂDENI

Comuna Vlădeni din județul Ialomița este singura localitate ialomițeană care se poate lăuda cu trei monografii și un muzeu de istorie locală inaugurat în toamna anului trecut. Cele trei monografii redau istoria localității din perspective diferite. Prima a fost o monografie generală cuprinzînd diferite aspecte geografice, istorice și culturale, așa cum au mai multe localități din țară, dar doar trei sau patru din Ialomița. A doua este o monografie arheologică semnată de mine și care prezintă așezarea medieval-timpurie din secolele IX-XI de pe Popina Blagodeasca. In fine, a treia este o monografie istorică a cărei lansare va avea loc mâine și pe care o așteptăm cu interes. Este semnată de Cătălin Gogotă, profesor de geografie, dr. Valentin Gheorghe, profesor de istorie și d-na Mariana Alexandru, aceeași pasionată bibliotecară cu care am colaborat la Muzeul Satului.
Adaug că Vlădeni are o istorie de peste 500 de ani și este menționat încă din 1467, fiind astfel una dintre cele mai vechi localități ialomițene. Cu excepția șantierului arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca, proiect de cercetare condus și organizat de Muzeul Județean Ialomița, celelalte proiecte culturale au fost susținute, spre meritul ei, de Primăria Vlădeni.
Ii felicit cu drag, atât pe autori cât și pe organizatori și le doresc succes în continuare!

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI „CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI

„CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

m-culturii

Ministerul Culturii a deschis în data de 8 aprilie conturile subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. În urma deciziei Guvernului României și a Ministerului Culturii, achiziția operei „Cumințenia Pământului” se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor, respectiv suma de 5 milioane de euro va fi alocată de Guvern și 6 milioane de euro vor fi colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice.

Achiziția operei „Cumințeniei Pământului” prin subcripție publică este unul dintre cele mai importante proiecte naționale care poate întări solidaritatea dintre stat și societate. Acțiunea comună propusă de Guvern și Ministerul Culturii constituie un efort important pentru protecția și salvarea patrimoniului național, la care sunt invitați să participe toți cei interesați de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși. Astfel, sculptura lui Constantin Brâncuși, reprezentativă pentru debutul curentului modernist în artă în secolul XX și pentru întreaga sa operă, va fi accesibilă publicului larg și iubitorilor de artă.

La invitația de a sprijini subscripția publică pentru achiziția „Cumințenia Pământului” au răspuns pozitiv mai multe bănci, care au oferit o serie de facilități necesare strângerii contribuțiilor în cadrul subscripției naționale.

Donațiile cetățenilor și ale persoanelor juridice vor beneficia de facilități fiscale, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a inaugurat simbolic subscripția națională „Cumințenia Pământului”, oferind prima donație în cadrul celei mai semnificative acțiuni de valorizare a unei opere de tezaur național organizată de Statul român.

Conturile deschise pentru achiziția „Cumințeniei Pământului” sunt următoarele:

Beneficiar: Ministerul Culturii, CIF 4192812:

TREZORERIA STATULUI

RO46TREZ700500702X010908 deschis la D.T.C.P.M.B

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

ROL – RO57RNCB0082005629820013
EUR – RO30RNCB0082005629820014
USD – RO03RNCB0082005629820015

Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB

BRD – SMCC

RON – RO75BRDE450SV95804494500
EUR – RO59BRDE450SV95804814500
USD – RO06BRDE450SV95804904500

Cod SWIFT: BRDEROBU

UNICREDIT BANK

RON – RO53BACX0000003018913000
EUR – RO26BACX0000003018913001
USD – RO96BACX0000003018913002

Cod SWIFT – BACXROBU

BANCA TRANSILVANIA

RON – RO48BTRLRONCRT0345325001
EUR – RO95BTRLEURCRT0345325001
USD – RO02BTRLUSDCRT0345325001

Cod SWIFT: BTRLRO22XXX

CEC BANK S.A. – SUCURSALA TIMPURI NOI

RON – RO21CECEB31644RON4211471
EUR – RO89CECEB316T6EUR4211474
USD – RO22CECEB316T5USD4211516

CONT SWIFT: CECEROBUXXX

RAIFFEISEN BANK

RON – RO68RZBR0000060018536354
EUR  – RO14RZBR0000060018536356
USD –  RO30RZBR0000060018536359

Cod SWIFT: RZBRROBU