Statul român şi epidemiile

De la tribuna Parlamentului dar şi în presă nu o dată s-a afirmat că vaccinarea a dus la eradicarea marilor epidemii care au zguduit lumea din evul mediu până în epoca modernă inclusiv. Nimic mai fals! Istoria de 200 de ani a vaccinurilor este de fapt mult mai scurtă. Vaccinarea obligatorie în masă se practică la noi din timpul comunismului. In perioada interbelică se administrau vaccinuri doar în caz de epidemie şi acelea erau preparate local, după câte am înţeles. Eu fac parte dintre primele generaţii vaccinate din copilărie, adică după vârsta de 10 ani. Şi în copilăria mea nu mai existau epidemii. Adevăratul erou în lupta împotriva epidemiilor a fost Statul român modern care atât în timpul regimului monarhic cât şi  republican a luat o serie de măsuri care au dus într-adevăr la stoparea epidemiilor. Le voi enumera pe scurt.

In primul rând a impus educaţia sanitară în lumea satului românesc. Marii noştri poeţi ne-au lăsat imaginea unui sat mirific. Dar exista şi o altă realitate. Doctorul Manoilescu arăta la 1895 în lucrarea Igiena ţăranului  că ţăranii nu au noţiuni de igienă. Printre multe exemple reţinem pe cel mai intim şi anume acela că nu aveau latrine. Îşi făceau nevoile la streaşină, pe după şură sau în fundul grădinii. Animalele lăsate libere purtau mizeria prin toată bătătura. Aşa se face că bolile infecţioase se trasmiteau uşor de la animal la om şi invers. In replică, statul a înfiinţat Căminele culturale în care se predau noţiuni de igienă.Ţăranii erau învăţaţi să prepare săpun de  casă (până atunci se spălau cu leşie), să îşi cureţe locuinţele, să dezinfecteze cu var etc. Tinerelor mame li se predau noţiuni de îngrijire a copilului cu respectarea normelor de igienă. Poate acum vi se par lucruri normale. Dar pe atunci erau noutăţi.

In al doilea rând, Statul a impus şi s-a implicat în curăţenia localităţilor începând cu oraşele. Bucureştiul de acum 200 de ani avea pe alocuri un aspect rural cu curţi mari pline de animale, şuri de paie şi grajduri. Gunoiul de la animale se colecta toată iarna în curţi. Primăvara, tot Bucureştiul puţea a gunoi, aşa cum ne spune doctorul Caracaş primul medic al Bucureştiului, victimă şi el a unei epidemii de ciumă. Acolo unde străzile erau pavate cu lemn, sub care se aflau sălaşe de şobolani, situaţia nu era mai bună. Ciuma care a îndoliat de mai multe ori oraşul era purtată de puricii de  la  şobolani. După marele incendiu din Bucureşti, când oraşul a ars trei săptămâni la rând, fiind plin de contrucţii de lemn, Statul s-a implicat în modernizarea străzilor şi în construcţia de clădiri din cărămidă. La sate, ţăranii au fost invăţaţi să spoiască gardurile cu var, să sape şanţuri de drenare a apei şi mai târziu să paveze cu piatră de râu.

In al treilea rând, Statul s-a implicat în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţărănimii. Bordeiele, menţionate de medicii din secolulul XIX dar şi de călători străini, afectau sănătatea prin spaţiul strâmt şi nearisit în care trebuiau să trăiască în aceeaşi încăpere părinţii şi toţi copii, la care se mai adăugau ba un pisoi,  ba un purcel firav, etc. Pruncii sub un an înfăşaţi în cârpe vechi de la părinţi erau cei mai afectaţi, de aici şi mortalitatea infantilă  foarte mare. Toată familia dormea într-un pat de scândură, lat de 1 m şi lung de trei metri. E de prisos să mai spun că o boală infecţioasă apărută la un membru al familiei, îi dobora pe toţi. Din primăvară până în toamnă dormeau afară pe prispă sau chiar în mijlocul bătăturii, expuşi la insecte de tot felul. Aşa se face că malaria se resimţea în anumite zone. Prin cooperaţia istorică, ţăranii au reuşit să îşi ridice locuinţe mari şi sănătoase.

In al patrulea rând, Statul român s-a implicat în furnizarea apei potabile. Chiar şi în 1911, Slobozia care era comună urbană, adică oraş, lua apă din râul Ialomiţa. Până în anii 1960, în Dobrogea încă se mai consuma apă din Dunăre şi din bazinele de colectare a apei de ploaie şi de zăpadă pe care fiecare gospodar le avea în curte. Să ne mai mirăm că era epidemie de difterie?

In al cincilea rând, Statul român s-a implicat în ridicare nivelului de trai al ţăranilor. Cinci reforme agrare au fost făcute între anii 1860-1918. Improprietărirea ţăranilor a dus la o hrană mai diversificată şi sănătoasă. Apoi ţăranii au fost învăţaţi să cultive legume şi să nu mai cumpere de la bulgari şi sârbi. Tinerii intelectuali români s-au implicat activ în publicarea de broşurele în care ţăranii erau învăţaţi noţiuni de igienă, educaţie sanitară, cultivarea legumelor şi fructelor, prepararea conservelor în gospodărie. Poate acestea vi se par normale, dar rapoartele medicilor din secolul XIX arătau o populaţie slăbită şi cu grave carenţe alimentare. Postul creştin se ţinea cu mămăligă, varză acră, ceapă şi ce verzături mai apăreau primăvara prin păduri. Raportaţi această hrană minimală la o familie cu bătrâni, adulţi activi şi copii. Să ne mai mirăm de ce epidemiile făceau ravagii, când trupurile erau atât de slăbite? Grigore Antipa arăta într-un studiu că ţăranii din satele aflate pe malul bălţilor Dunării sunt mai sănătoşi decât cei din câmpie pentru că mănâncă peşte. Ţăranii din Bărăgan mâncau un singur porc pe an pe care în tăiau iarna când era ger.Il atârnau la streaşina casei şi de acolo tăiau cât aveau nevoie până dădea căldura. Deportaţii bănăţeni aduşi în Bărăgan, i-au învăţat pe ţăranii din Feteşti să conserve carnea de porc prin fierbere şi afumare. Şi tot ei se mirau de pofta nestăvilită a localnicilor pentru peşte şi mămăligă.

In concluzie, Statul român a luat de-a lungul istoriei o serie de măsuri bine-venite care au dus la stoparea epidemiilor. Adică a introdus noţiuni şi soluţii de igienă personală şi colectivă, a ridicat nivelul de trai al majorităţii populaţiei şi a îmbunătăţit condiţiile de viaţă. A înfiinţat spitale şi case de naşteri.

Să revenim în actualitate…

Şi după toate aceste măsuri bine-venite, promotorii vaccinării vin şi ne spun că epidemiile au fost stopate prin vaccinare. Nu e corect! Evident că Statul a fost şi este interesat de vaccinare pentru că este mai ieftin un vaccin dacât tratarea unui bolnav de o boală infecţioasă. Inţelegem atât aspectul economic cât şi interesul Statului. Pentru că atunci când ne îmbolnăvim tot la spitalele de stat alergăm. Inţelegem şi teoria vaccinului că dacă obligi corpul să producă anticorpi, există şansa să nu mai faci boala X o perioadă de timp. Dar să nu ne priprim! Obligativitatea vaccinării ca în timpul comunismului nu este o soluţie. In primul rând din cauze medicale. Un mare medic al antichităţii spunea că ,,nu există boli, ci bolnavi,,. Fiecare om  face o  boală în funcţie de caracteristicile psihosomatice unice. In al doilea rând şi cred că este aspectul cel mai important, cercetarea actuală cunoaşte puţin despre sistemul imunitar, dovadă că nu pot să explice şi să trateze convingător bolile autoimune devenite din ce în ce mai frecvente. Or, sistemul imunitar este destinatarul real al vaccinului. El trebuie să producă anticorpii împotriva germenilor introduşi prin vaccin. Medicii egipteni din antichitate susţineau că toate bolile pornesc de la intestine[1]. Evident că ideea a fost interpretată în cheie alimentară.  Doar parţial adevărat! Sistemul imunitar este cel care tapetează peretele exterior al intestinelor care au o suprafaţă desfăşurată cât a unui teren de tenis. Traducând teoria egipteană în termeni moderni, înţelegem că toate bolile pornesc de la sistemul imunitar. Ştie cineva ce se întâmplă cu acest sistem dacă îl bombardăm cu opt vaccinuri în primul an de viaţă al bebeluşului? Eu nu ştiu, dar sunt convinsă că un sistem suprasolicitat la fel ca şi un organ poate ceda mai uşor decât unul care are o activitate normală.  Acum revenind la ştiinţa şi tehnologia contemporană mai trebuie să adaug un amănunt care mă intrigă. Cercetătorii olandezi au descoperit, ca urmare a unei cercetări de peste 20 de ani, o teorie a salturilor de creştere. Conform acesteia fiecare bebeluş are zece salturi până la vârsta de un an şi jumătate. In timpul acestora, în creierul bebeluşului se dezvoltă anumite reţele neuronale necesare de-a lungul întregii vieţi. In timpul acestor salturi copilul poate fi mai sensibil. Mă aşteptam ca medicii de familie români să achiziţioneze programul de calculare a acestor salturi specifice fiecărui copil, aşa încât mămicile să ştie când copilul lor se află într-o perioadă sensibilă. Deasemenea şi medicii pot evalua corect dacă dezvoltarea neurologică a copilului s-a făcut conform graficului. Dacă cercetarea olandezilor este corectă atunci progamul de vaccinare al bebeluşilor ar trebui personalizat şi nu generalizat cum se întâmplă acum. Aşa încât perioadele de vaccinare să evite puseele de creştere specifice fiecărui copil în parte. După câte ştiu nu s-au făcut cercetări în acest caz, adică  ce se întâmplă dacă  un bebeluş este vaccinat în timpul unui puseu de creştere. Nu e bine să ne trimitem copiii  pe un drum nebătut!

In al treilea rând trebuie spus că suntem singura ţară din Europa care vaccinează copii la naştere. Alte ţări au renunţat iar cele mai provaccin vaccinează copiii după vârsta de trei luni. In România, până la vârsta de două luni copilul primeşte  cinci vaccinuri adică două în primele două zile de la naştere şi trei la vârsta de două luni. Care era şansa ca în primele două luni de viaţă copilul să facă cinci boli adică TBC, hepatita B, difterie, tetanos, tuse convulsivă? Cu atât mai mult cu cât în primul an de viaţă, copilul moşteneşte imunitatea mamei? Situaţia aceasta reală seamănă cu povestea ireală a celor două femei care boceau  un prunc ce dormea liniştit în leagăn. Ziceau ele că pisica ce dormea pe cuptor se va urca pe sobă şi (ce putere pe pisică?!) va lovi drobul de sare de pe sobă care va cădea în capul copilului şi-l va zbrobi. Veşnica înţelepciune populară care ne avertizează că imaginaţia nestăvilită poate duce la moarte.

In concluzie

Părerea mea este ca Statul român care de-a lungul timpului a făcut atât de mult bine în domeniul sănătăţii populaţiei să analizeze corect şi ştiinţific problema vaccinării în concordanţă cu ultimele descoperiri în domeniu. Apariţia unei patologii pediatrice noi care face trimitere la vaccinuri ar trebui analizată la nivel de stat. Deasemenea, vaccinarea ar trebui individualizată în funcţie de situaţia fiecărui copil. Ce se întâmplă cu copii ai căror părinţi au boli autoimune? Pot fi vaccinaţi la grămadă cu ceilalţi?

Sunt multe întrebări fără răspuns. De aceea, la şedinţele de consiliere care vor fi aplicate părinţilor, trebuie citite şi prospectele medicale ale vaccinului, ca părinţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză atunci când semnează pentru vaccinarea copiilor lor. Statul trebuie să fie cinstit şi corect, echidistant de ambele părţi, atât de oferta vaccinului cât şi de interesul copilului. Vaccinul este un moment din cercetarea medicală,  de aceea îndemn la mai multă prudenţă, ca una ce fac parte din primele generaţii de români vaccinaţi obligatoriu. Este adevărat că nu am făcut bolile pentru care am fost vaccinată dar nici părinţii mei care au trecut prin război şi foamete nu le-au făcut. Şi ei nu au fost vaccinaţi niciodată!