SEMN MARE LA ZILE GRELE

Astăzi a fost prăznuit Sf. Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, sărbătoare mare și cinstită. Și, pe drept, puțini sfinți sunt izvorîtori de mir. Dar nu mă pot bucura de sărbătoare, atâta vreme cât sfinții noștri mărturisitori din temnițele comuniste și care nu o dată,  ci de mai multe ori au izvorît mir, nu sunt cinstiți cum se cuvine.

O astfel de minune s-a petrecut chiar zilele trecute, în Biserica Sf. Gheorghe de la Mogoșoaia. Toate minunile au un tâlc al lor și îndrăznesc să cred că ne-a trimis Dumnezeu semn mare la zile grele.

Nici o minte omenească nu putea concepe  o aşa puternică  triadă de mari sfinţi mucenici, adică  pe Sf. Gheorghe, pe Sf. Constantin Brâncoveanu cu fii săi şi pe sfinţii din temniţele comuniste, (dintre care cei mai cunoscuţi sunt sfinţii de la Aiud), deşi fiecare dintre ei se bucură de o cinste deosebită în rândul poporului român.

Şi totuşi triada de sfinţi e unită prin aceea că, dintr-un craniu de mucenic de la Aiud a izvorât mir în biserica ridicată de Brâncoveanu spre cinstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Ceea ce înseamnă că cei trei sfinţi, fiecare cu ceata lui, sunt alături de români în aceste zile. Adică sunt alături de noi, Gheorghe, mare proconsul roman, Brâncoveanu, unul dintre cei mai importanţi domnitori români şi sfinţii închisorilor, cei care au luptat împotriva comunismului până la sânge. Toți trei s-au împotrivit stăpânirii păgâne.

Exact în aceste zile când  poporul se trudeşte să  apere ce a mai rămas, pământul, apa şi aerul împotriva unei triade malefice: guvernul trădător, compania RMGC susţinută de o armată de corupţi şi compania Chevron, susţinută de aşa-zise interese strategice americane, cu tentă militară.

Cred că semnul triadei de sfinţi e clar. Ei sunt cei pe care Dumnezeu i-a rînduit să apere poporul în aceste zile de cumpănă. Să ne rugăm să mijlocească la Dumnezeu pentru noi iertare şi să conducă poporul spre izbândă.

Deie Domnul ca Chevron și RMGC să mai revină în România în pelerinaje la Aiud, când toată  America va fi ortodoxă! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mai multe date despre minune găsiți pe APOLOGETICUM.

PROCLAMATIA DE LA CÂMPENI (I)

Proclamaţia de la Câmpeni
19 octombrie 2013

Noi, locuitorii Munţilor Apuseni, adunaţi astăzi, 19 octombrie 2013, la Câmpeni, ne afirmăm dreptul de a ne decide singuri soarta. În temeiul acestui deziderat legitim proclamăm:

Pământul, pădurile, păşunile, apa şi aerul Munţilor Apuseni aparţin celor care locuim aici, aşa cum ne-au fost lăsate moştenire de străbuni. Avem dreptul şi obligaţia să le transmitem în bună stare urmaşilor noştri, pentru ca şi ei să se poată bucura de ele. Locuitorii Apusenilor sunt cei îndreptăţiţi să decidă care e cel mai potrivit mod prin care bogăţiile cu care ne-au înzestrat natura şi bunul Dumnezeu vor fi valorificate în folosul comunităţii noastre şi al României!

Viaţa în Munţii Apuseni nu e uşoară, dar avem păşuni pe care putem să ne creştem vitele, avem păduri din care, cu bună măsură, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobilă, încă mai avem ape curate, peisaje, monumente ale naturii şi o istorie care atrag zeci de mii de turişti în fiecare an. Sunt activităţi de pe urma cărora locuitorii Apusenilor trăiesc deja şi sunt oportunităţi de dezvoltare, care, valorificate cu înţelepciune, pot să ne asigure un trai bun atât nouă, cât şi copiilor şi nepoţilor noştri. Noi nu cerşim la uşile altora, alţii au venit la uşa noastră şi încearcă să ia şi să distrugă ceea ce ne aparţine!

Din aceste activităţi şi din dezvoltarea lor se pot colecta taxe şi impozite care să fie administrate în folosul nostru şi al cetăţenilor români. Cerem celor care ne reprezintă, în Consiliile Locale şi Judeţene, în Primării, în Parlament şi Guvern, să folosească cu responsabilitate deplină aceste taxe şi impozite, pentru a construi drumuri, şcoli şi spitale. Aceşti bani nu sunt pentru buzunarele lor, ci pentru a asigura dezvoltarea comunităţilor și o viaţă fericită pentru cei care contribuie la buget. Dacă se dovedeşte că, încălcându-ni-se voinţa, aceşti bani vor fi folosiţi împotriva noastră, ne asumăm dreptul de a nu-i mai recunoaşte ca reprezentanţi legitimi şi ne vom apăra aşa cum orice om e îndreptăţit să se apere împotriva celui care vrea să-i facă un rău!

Orice străin e binevenit în Munţii Apuseni atâta vreme cât ne respectă modul de viaţă şi nu întreprinde nimic în măsură să-l schimbe împotriva voinţei noastre. Ne păstrăm dreptul de a lupta împotriva tututor celor care prin viclenie, hoţie şi corupţie vin aici pentru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resursele naturale şi istorice de care depinde viaţa noastră. Fericirea şi bunăstarea nimănui nu se poate baza pe nefericirea şi sărăcirea semenilor săi!

În considerarea celor enunţate mai sus, le transmitem guvernanţilor şi politicienilor, în mod imperativ, următoarele revendicări punctuale:

Revendicările locuitorilor Ţării Moţilor

Respingerea de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri speciale de expropriere a cetăţenilor români, precum şi alte măsuri derogatorii de la regimul legal de protecţie a mediului, patrimoniului cultural, apelor, pajiştilor şi terenurilor agricole, bunurilor publice etc., în favoarea companiilor miniere de orice tip;

Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activitățile miniere din România;

Includerea Roșiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO;

Respingerea de urgență, prin Hotărâre de Guvern, a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roșia Montană;

Desecretizarea tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de către Guvern, referitoare la înstrăinarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale ale României;

Demisia inițiatorilor proiectului de lege specială pentru Roşia Montană: ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul ANRM, Gheorghe Duțu, precum și a premierului Victor Ponta;

Asumarea de către Guvern a expertizei și a punctelor de vedere referitoare la proiectul minier de la Roșia Montană exprimate de: Academia Română, Asociația Ad Astra, Institutul Geologic Român, Ordinul Arhitecților din România, Sinodul BOR, Sinodul BRU și al celorlalte biserici creștine din România, precum și de experții independenți;

Crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a Afacerii Roşia Montană sub toate aspectele: înstrăinarea zăcămintelor; acordarea licenţei; sponsorizările RMGC către instituții publice și private, ONG-uri, persoane fizice; influenţarea deciziilor politice; încălcarea unor hotărâri judecătoreşti definitive; modul în care publicitatea oferită de companie a afectat libertatea presei și dreptul la liberă exprimare etc.;

Refacerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Munților Apuseni și acordarea unor facilități fiscale și de altă natură pentru dezvoltarea activităților economice în următoarele domenii: turism, prelucrarea lemnului și refacerea fondului forestier, creșterea și prelucrarea produselor de origine animală, apicultură, alte activități specifice zonei;

Adoptarea de către Guvernul României a unor politici publice, ca și elaborarea, cu ajutorul societăţii civile reale, a unei strategii care să prevadă măsuri în acord cu principiile dezvoltării durabile, ale utilizării optime a resurselor, ale conservării patrimoniului cultural-istoric și ale sprijinirii întreprinzătorilor locali;

Începerea de către instituțiile abilitate a cercetării penale în cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea și avizarea de documente cu privire la proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană;

Interzicerea prin lege a utilizării metodei fracturării hidraulice în exploatarea gazelor de șist și respectarea, în zonele vizate pentru această exploatare, a voinței suverane a cetățenilor, cu care ne exprimăm deplina solidaritate.

Aceasta este voinţa noastră, a locuitorilor Munţilor Apuseni, a oamenilor liberi prezenţi la Marea Adunare de la Câmpeni, exprimată public astăzi, 19 octombrie 2013, cu spiritul şi gândul îndreptate către o dezvoltare durabilă, care să asigure accesul pentru mai multe generaţii la toate resursele cu care Dumnezeu ne-a înzestrat.

AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

***

Preluat de la VOX PUBLICA

Tabara de rezistenta anti-Chevropn: Barladenii solidari cu localnicii din Silistea – Pungesti vor sa instaleze corturi pentru a impiedica accesul utilajelor. Pe 19 octombrie România se mută la Pungești

Tabara de rezistenta anti-Chevropn: Barladenii solidari cu localnicii din Silistea – Pungesti vor sa instaleze corturi pentru a impiedica accesul utilajelor. Pe 19 octombrie România se mută la Pungești

Data:  octombrie 16, 2013               | comentarii: 0          A

Conform Monitorului de Vaslui mai multi barlãdeni, impresionati de spiritul civic al locuitorilor satului Silistea, comuna Pungesti, unde va fi ridicatã prima sondã de explorarea a gazelor din sist, isi vor instala corturile in zonã pentru a nu permite aceesul utilajelor pe terenul vizat de investitor.

Sursa: Vremeanoua

Primii militanti anti-fracturare hidraulicã si ecologisti din Barlad au plecat cãtre Pungesti incã din seara zilei de luni, 14 octombrie. Dupã o noapte petrecutã in jurul focurilor, in compania a circa 100 de localnici, in cursul zilei de ieri, o parte s-au reintors in orasul natal, pentru a-si face pregãtirile necesare amplasãrii in zonã a unei „tabere de rezistentã“. Barlãdenii vor sã actioneze dupã modelul din Polonia. Acolo, de mai bine de un an, mai multi localnici din arealele vizate de exploatãrile de hidrocarburi neconventionale se tin ferm pe pozitii si locuiesc, temporar, in rulote sau corturi, in functie de conditiile meteo. Ieri dupã-amizã, potrivit spuselor unor localnici din Silistea, in zona viitoarei sonde incã se mai aflau echipaje de jandarmi, insã acest lucru si nici mãcar ploaia care a inceput sã cadã la un moment-dat nu i-au speriat pe protestatari. Oamenii sunt decisi sã nu facã niciun pas inapoi de la telul lor, care este de impiedicare a inceperii lucrãrilor de foraj. Tot in seara zilei de luni, protestatarii din Silistea au primit un sprijin moral bine-venit, din partea membrilor Grupului de Initiativã al Societã- tii Civile (GISC) din Barlad, care i-a asigurat de solidaritate si de continuare, alãturi de ei, a protestelor.

De altfel, cei de la GISC au anuntat incã de sãptãmana trecutã faptul cã sambãtã, 19 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptã Anti-fracking, vor merge la Pungesti, insotiti de mai multi barlãdeni, pentru a sustine cauza celor de acolo. In aceeasi zi, Grupul va organiza si un altfel de protest in Barlad, unde sperã sã adune suficienti oameni pentru a organiza un lant uman in jurul clãdirii primãriei locale, transmitand astfel cã sunt uniti si cã nu sunt dispusi sã cedeze.

Filtre de politie pentru intimidarea protestatarilor

Politistii de la Rutierã au organizat douã baraje unul în aval, la Moara Sima (intersectia drumului care merge înspre Pungesti si cel care duce la Bacãu) si unul în amonte (la Pungesti) si verificã orice masinã care intrã si iese. Cautã motive sã-i retinã pe cei care vin în sprijinul Miscãrii de Rezistentã de la Pungesti. În jurul 10.00 o masinã (VS-03-DIR), cu trei tineri din Vaslui a fost opritã si controlatã la sânge. Au gãsit o fumigenã de semnalizare si nu au mai permis masinii sã plece spre Silistea. Politistii au scos pe capota masinii borcanul de zacuscã si fumigena si i-au lãsat pe tineri în asteptare. “Am luat aceastã fumigenã de semnalizare pentru cã disearã vreau sã rãmân alãturi de protestatari. Noi mergem sã adunãm vreascuri din pãdure pe timpul noptii si în caz cã ne rãtãcim vreau sã mã asigur, mai ales cã pe searã se lasã o ceatã densã. Acum suntem opriti si nu ni se permite sã trecem pânã când nu vine un expert de la arme si munitii. Nu este ilegal sã detinem asa ceva. Nu întelegem de ce nu ne-au luat pur si simplu fumigena si sã ne lase sã trecem. Probabil face parte din arsenalul lor de intimidare”, a declarat unul dintre tineri. Purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Straub a declarat cã este doar o verificare de rutinã: “ Colegii nostri de la Arme si Munitii vor verifica ce tip de fumigenã este cea detinutã de tineri. Totusi acestia merg într-un loc unde protesteazã câteva sute de persoane si vrem sã ne asigurãm cã acel obiect pirotehnic nu este periculos. Este doar o verificare de rutinã”. Faptul cã filtrul politistilor e “activ” si verificã pe toti oamenii care vin si ies din zona fierbinte, o demonstreazã si mãrturia pãrintelui Vasile Lãiu, protopopul de Bârlad: “Sunt bulversat cã preotii din zona Pungestiului care vin la o întrunire clericalã la Vaslui sunt opriti, legitimati de fortele de ordine. Nu stim ce încearcã sã facã, dar nu este în regulã. Aceste intimidãri nu-si au rostul. Oricum dupã ce se terminã aceastã întrunire, mã voi deplasa la Pungesti si nu vin singur”.

Preluat de la APOLOGETICUM

EUGENIA VODĂ CĂTRE CNA

Am citit că pe marginea subiectului Rosia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamaţii”. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră.

Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi ca pe o „plîngere deschisă” – solicit membrilor CNA stoparea imediată şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul”. Pe cînd la reclamele aşa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice -, ţi se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”… Într-un fel, e de înţeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi totuşi, cînd e vorba de un subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională, nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie? Am văzut, în arhiva CNA-ului, că în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte şi mai cîte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România” e mai puţin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate ( art 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă şi art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conţinutului audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo, şi cu atît mai puţin ca un spaţiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul sănătăţii audiovizualului românesc…

Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!”… „Bun pentru România”? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun”, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun – e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare – că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană”, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un cuvînt hotărîtor şi limede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.

În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul” s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100%, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decît o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării? Cu siguranţă că nu poţi fi decît solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „roşieni”, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul”, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor”, aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia… Dacă vrei să salvezi ce e frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi” şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică” (deşi, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe care tot nişte „investitori” au ras Tricodava, cîndva o fabrică faimoasă, sau că nu ţi se strînge inima cînd vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace…

Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; Dumnezeul lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României”, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!

Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România”; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte”, „şeful” îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic”, eu sunt „nou”, eu sunt venit „după”!

Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv”. Pentru că una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici”! Şi cred că toţi aceşti politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!

Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trînteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît! Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decît Toscana”, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împedice să prosperăm)! Am văzut şi că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională. Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice”, în favoarea acestui proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!”, în afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici şi ne distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare şi decît Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!”)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turişti. Cîţi turişti ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume”, care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată”? Am mai auzit şi varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo… In orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte, va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am mai auzit şi varianta că „aurul va rămîne acasă”: deci le asigurăm investitorilor şi vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur – asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că „vom renegocia”! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi degeaba! Inima României nu e negociabilă!

Intr-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb, şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului”, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC”!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat”, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîştigaţi din toată afacerea?

Am dat clik pe „Auri sacra fames” (e de prisos să mai spun că şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului”!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni”, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporaţie”, investind masiv în publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind în dreapta şi-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a tuturor „plîngerilor” din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanităţii”… Natura înseamnă Viaţă, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Rosia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorităţi…

Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii”. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni… Toţi nu pot decît să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a istoriei, responsabilitatea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină”. Am auzit şi varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece”. Cred că e exact invers.

Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, şi să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golaşă… Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!”

…Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!…

Cu tristeţe şi cu speranţă,

Eugenia Vodă

Preluat de la COTIDIANUL

PELERINAJUL (I)

PELERINAJUL

PELERINAJUL (I)

Pentru istoricii contemporani, pelerinajele sunt doar nişte afaceri colosale ale marilor Biserici. Istoricii medievali ne spun însă că printre cauzele fundamentale ale primei cruciade din secolul al X-lea (din aceeaşi epocă în care a trăit Sfânta) a fost şi aceea că, după ce Ţara Sfântă fusese cucerită de arabi, drumurile pelerinilor creştini nu mai erau în siguranţă. Ce-i mâna pe acei oameni să străbată mii de kilometri pe jos, să-şi petreacă luni sau chiar ani din viaţă pentru a face un pelerinaj în Ţara Sfântă? Ce forţă îi atrage? Ce raţiuni le dă putere? Cum de a reusit o idee asa de nevinovata sa duca la primul razboi religios al crestinilor? Ce se ascunde de fapt in spatele acestei calatorii?

În toată Europa sunt doar cinci mari locuri de pelerinaj comparabile cu cele din vechime, din timpurile istorice in care pelerinajul era identic cu o tranformare. Pe vremuri, cei care mergeau la Locurile Sfinte deveneau hagii (sfinti). Printre cele cinci locuri binecuvantate din Europa se află şi Iaşi-ul.

In urmă cu peste 10 ani, am plecat la Iaşi în ziua premergătoare pelerinajului anual din 14 octombrie. Am ajuns pe la 10 seara şi ne-am trezit la o coadă care şerpuia de-a lungul mai multor străzi, cam 3- 4 km. Coada înainta uşor câte 10 -20 m după care iar stătea un timp nedefinit. Şi aşa am descoperit, ceea ce nu credeam până atunci că pelerinajul este mai mult decât o călătorie. Nici acum nu aş putea defini exact ce este dar, în noaptea aceea rece, luminată de stele mari, am înţeles că pelerinajul este un fenomen, un proces de cunoaştere, ceva asemănător cu călătoriile de iniţiere din vremurile istorice. Am descoperit de pildă că, în faţa întâlnirii cu un sfânt oamenii devin foarte serioşi şi cuminţi. Oare cum se vor afla în faţa întâlnirii cu Dumnezeu? Nimic din flecăreala şi tumultul cotidian nu răzbea. Toată adunarea aceea de sute de mii de oameni era foarte ordonată şi tăcută. Grupurile mai nou sosite cântau cântece religioase. Foarte mulţi tăceau. De parcă fiecare s-ar fi aflat într-o călătorie în interiorul său. Fusesem avertizată că se aşteaptă mult, aşa că plecasem pregătită cu de toate, de la sandvişuri, cafea, mănuşi până la scăunel şi cărţi. Am constatat că în cele 10 ore nu am avut nevoie de ele. Preferam să stau în picioare ceea ce nu e genul meu. Descoperisem însă o lume specifică. Oamenii erau dintr-o dată buni, binevoitori, răbdători, decenţi. Şi nu erau doar creştini practicanţi ci oameni de toate soiurile, de la cei care călcau în biserică din an în Paşti, până la cei neîncrezători care veniseră acolo că aflaseră şi ei de la alţii că s-ar face minuni. Ce mai, era o adunătură pestrita. Minunea era, că toţi deveneau acolo la fel de răbdători, decenţi şi amabili.

Mulţi habar nu aveau cine a fost Sfânta Paraschiva, alţii ştiau despre ea tot felul de lucruri fantastice. Unii veneau pentru prima oară, alţii veneau de o viaţă. Timpul avea parcă alt ritm. Trece fără să lase urme, fără să obosească. De-a lungul anilor am aşteptat între 10 şi 27 ore şi niciodată nu am simţit oboseala. Am simţit însă şi forţa grupului în care te afli. Grija pe care o au unii faţă de alţii. Cele mai mici gesturi capătă acolo altă semnificaţie. Am fost la Sf. Paraschiva şi cu alte ocazii şi am avut ocazia să mă închin moaştelor sale fără să stau la nici o coadă. Dar îmi lipsea pelerinajul. Şi atunci am înţeles că cinstirea unui sfânt şi pelerinajul sunt două lucruri diferite care prin pronia cerească au fost corelate la un moment dat.

Şi aşa am înţeles de fapt esenţialul şi anume acela că pelerinajul este un exercitiu, o preinchipuire a drumului spre Dumnezeu. Este o pregătire sufletească pentru marele drum al vieţii spre Dumnezeu. Viaţa noastră ar trebui trăită ca un pelerinaj. Acesta este tâlcul şi rostul lui.

Şi cu aceste gânduri, pe când noaptea se destrăma, ne-am apropiat de întâlnirea cu Sf. Vineri.

PELERINAJUL I

PELERINAJUL II

CUGETĂRI DESPRE LIBERTATE LA SFINŢII DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

Cuviosul Părinte (Elder) Justin Pârvu:Pr.Iustin.1966

 

- A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.

Being Romanian means to die for Romania. Romanian, in my opinion, equals saint.

- Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernămîntul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Sufletul pe cruce cîştigă adevărata libertate.

Freedom does not mean doing one`s will because many times that will is the devil`s. Freedom is proven in a man`s discernment, one`s capability to choose between good and bad. Man must be aware of the fact that only in Truth one can live free, for in this world there is also much untruth, which he must shun. On the cross the soul earns the true freedom.

- Sînt un om liber. Nu mă tem de oameni.

I am a free man. I am not afraid of people.

- Dacă nu era cartea, cărţile, ce s-ar fi ales de noi în închisoare? Ne-ar fi supus cu forţa, ne-ar fi dezumanizat. Aşa am respirat libertate prin cărţi, am văzut lumea de dincolo de gratii prin intermediul cărţilor. Despre ce am fi vorbit între noi, dacă n-am fi avut cărţile, dacă n-am fi avut amintirea lor, educaţia şi răbdarea pe care ni le-au conferit? Oamenii fără cultură, fără amintiri, fără o cultivare a răbdării nu pot rezista în condiţii extreme.

Had there been no book, the books, what would have happened with us in prison? They would have submitted us by force, they would have dehumanized us. But so, it was through books that we were breathing freedom, we could see the world outside of the bars. What would we have talked amongst ourselves, hadn`t we had the books and their memory, the education and the patience which they conferred? Cultureless people, with no memories, without the fostering of patience, cannot stand in extreme conditions.

- Să trăieşti în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit.

To live outside of sin – that is spiritual freedom: one`s sinlessness.

- Omul trebuie să trăiască precum pasărea, unde este libertate deplină. Aşa cum pasărea din înălţimi vede nimicnicia pământului, la fel şi omul în libertate poate să-şi vadă păcătoşenia.

Man must live like a bird, where there is full freedom. Just as a bird from the heights sees the smallness of the earth, so too man in freedom is able to see his own sinfulness.

- Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist? Dragii mei, nu este nici o diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia – prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Do you believe there is any difference between this [modern] prison and the communist one? My dears, there is no difference. There could be communism or neo-communism, under Ceauşescu or under Iliescu, or under any other, a prisoner remains a prisoner. Thus we see that this art and wit at which these masters of the world have arrived, got to transpose within our minds communism as democracy, censorship as liberty, so that they managed to perfect this demonic art, the art of lying. We live in the era of lies and deceit, nothing is authentic anymore, neither us as persons, nor the plants or the food we eat, all is modified and unnatural. They work with information and disinformation to such a degree, that you don`t know which is the real side of things. To distinguish truth from lies today is hard even to the spiritually steadfast; great attention and awakefulness are needed to know the enemy in front of us. He is the father of lies himself and he is gathering in the laboratory of lies all the tools through which he works and which he ceaselessly compromises. They use these techniques for a very important purpose: to induce confusion. Through doubt and confusion everything is annulled, even the very base upon which an entire civilization was fundamented, meaning there is both such a moral and a spiritual decay of man, that he no longer lives as a human being, but rather in a depersonalization of his being. This is their purpose, to bring manking in a state of faithlessness. The devil, man`s death enemy, succeeded to disinherit man of all the qualities with which man was endowed in heaven.

- Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deţinuţii, să desfiinţeze relaţiile interumane şi relaţia omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii “superiori”, care conduc lumea. Cetăţeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desfiinţare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizaţie virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr. Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt.

If other political systems subdued people`s rights, this dictatorial electronic system will subdue the soul, human thought. They want us to become some numbers, like we used to wear in prison, in order to abolish inter-human relations and man`s relation to God. It`s a robotisation of society, out of which normal man will slowly disappear, and who will remain are the robots supervised by “superior” men who run the world. In his blindness, the citizen of today does not realize the situation he`s in, and the fact that he accepts like cattle his own destruction. We must crush this electronic system from its inception, and do everything we can not to accept this new electronic order, this virtual civilization on the internet. We are witnessing man`s decline from person to number. Man is according to the image of God and has withing himself all the resources to remain in the divine Grace and not to fall into the extremely deceiving trap by which we sell our freedom and our right to be like the Lord.

- Istoria se face cu jertfă şi curaj, şi avem modele destule în acest neam. Noi nu am luptat împotriva unei armate. Lupta noastră nu a fost „împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”(Efes. 6:12). Am luptat împotriva unui satanism cu care ne luptăm şi astăzi, şi care a pătruns în viaţa noastră creştină prin aceste cipuri care vor permite desfiinţarea noastră ca personalitate, ca demnitate şi ca libertate pe care ni le-a dăruit Marele Creator: să gândim liber, să trăim liber, să ne manifestăm după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

History is made with sacrifice and courage and we have plenty of models in this nation. We did not fight agains an army. Our fight was not against the body and the blood, but against the powers and dominions and the rulers of darkness of this time, against the spirits of evil who are in the sky” (Eph. 6:12). We fought against a satanism that we are fighting today as well, and that sneaks into our christian life through these microchips that will enable the disintegration of our personality, dignity and liberty that the Great Creator gave us: to think freely, to live freely, and to manifest according to the image and likeness of God.

- Dacă am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pământul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cântări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii.

If we would know how to use our freedom, we would be on this earth like angels, all of us. There would be only songs of praise, Christmas carols all the time and happy life in joys.

- Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei.

Truth sets us free, does not “microchip” us. This is the proof that the society we live in is deceiving and enemy to the Gospel.

- Acum persecuţia Bisericii îmbracă o altă formă, forma diplomaţiei politice; acum vin cu „drepturile omului”, cu „principiul egalităţii”, cu „libertatea de gândire” – lucruri care în fond ascund multă imoralitate şi mârşăvie. Problemă scoaterii icoanelor de pe pereţii şcolilor pare minoră, dar nu este deloc aşa. Ţinta este alta, de distrugere a neamului, şi de aceea se atacă ce are mai profund în el: credinţa strămoşească. Mâine scot icoanele, poimâine troiţele, şi mai urmează bisericile… Acesta e scopul lor.

Now the persecuting the Church has a different form, that of political diplomacy, now they come with human rights, the principle of equality, or the freedom of thought, – things that in depth hide much immorality and lowliness. The issue of removing icons from schools seems minor, but it is not so at all. The target is another, to destroy the nation, and that is why what is more profound is attacked: our ancient faith. Tomorrow they remove the icons, the day after, the triptychs, and next, the churches… This is their goal.

- Ortodoxia noastră românească, alături de celelalte popoare ortodoxe mai apropiate sau mai îndepărtate este în același cuget ortodox de a apăra fiinţa şi libertatea umană în faţa celui mai aprig atac îndreptat asupra vieţii noastre creştine, prin implementarea forțată a cipurilor electronice în actele noastre de identitate. Este un atentat asupra libertăţii umane, dăruită de Dumnezeu în actul creației. Nici o forță din lume nu are dreptul sa atenteze sau să anihileze această libertate a omului, care este de origine divină. Vrem să fim tratați ca fii ai lui Dumnezeu, liberi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar nu ca infractori sau ca niște mașini, după chipul şi asemănarea omului modern, a omului satanizat. Nu avem nevoie de libertatea lor democratică, ci de libertatea deplină a conştiinţei. Pentru că nouă în conştiinţă ne vorbeşte Dumnezeu.

Our Romanian Orthodoxy, together with all other orthodox peoples, near and far, is in the same orthodox thought to defend human being and human liberty in the face of the most fierce enemy of our christian life through forced implementation of electronic microchips in our ID papers. It is an offence to human liberty, granted by God through the act of creation. No force in the world has the right to breach or annihilate this liberty which is of divine origin. We wish to be treated as God`s children, free, according to His image and likeness, and not as criminals or machines, according to the image and likeness of satanized modern man. We do not need their democratic freedom, we need total freedom of conscience. For in the conscience God speaks to us.

- Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.

Freedom is hard to bear for those who do not live during their lifetime, and our christians arrive hard from past to present.

- Vocea noastră, puternică şi netemătoare, va fi un îndemn permanent pentru cei încă slabi de fire, pentru cei gata să se plece în faţa celor dornici să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi pe care mulţi dintre noi am trăit-o în anii comunismului, va fi un reazem în lupta pentru libertatea de credinţă şi pentru dreptul nostru la viaţă creştină: Domnul să vă binecuvânteze şi să vă aibă în paza Lui!

Our strong and fearless voice shall be a permanent urge for those still weak by nature, for those ready to bow to the willing to put us all in the state of detainees that many of us lived in the communist years, our voice shall be a support in the fight for the freedom of faith and for our right to a Christian life. May the Lord bless you and guard you!

 

Cuviosul Monah (Elder Monk) Nicolae Steinhardt:nicolae-steinhardt

 

- “Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate.” Dacă nu suntem liberi nu suntem vrednici a ne chema – cum Îi place lui Hristos să ne socotească – prietenii Săi.

“The Lord is Spirit and where dwells the Spirit of the Lord there is freedom.” If we aren`t free, we aren`t worthy to be called as He like to call us – His friends.

- Hristos, boier, iartă totul. A şti să ierţi, a şti să dăruieşti, a şti să uiţi. Hristos nu numai că iartă, dar şi uită. Odată iertat, nu mai eşti sluga păcatului şi fiu de roabă; eşti liber şi prieten al Domnului.

Christ, gentleman, forgives everything. To know how to forgive, to know how to give, to know how to forget. Christ not only forgives, but also forgets. Once forgiven, you`re no longer a slave to sin and the son of a handmaid, but free and friend to the Lord.

- Omului liber (în cavalerism se confundă cu nobilul) îi pasă prea puţin dacă a fost şmecherit de un mişel.

A free man (in chivalry that is the same thing to a nobleman) couldn`t care less if he`s been cheated by a lowlife.

- Credinţa în coexistenţa libertăţii cu surparea principiilor e o glumă sau o inconştienţă. Morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.

The belief in the coexistence of freedom with the demolishing of principles is a joke or a lack of conscience. Morals are the fountain of freedom, the condition of freedom, freedom`s shield.

- Cea mai extraordinară cugetare citită vreodată, în afara textelor evanghelice, e a lui Kierkegaard: ‘Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea’.

The most extraordinary thought ever written, other than the texts of the Gospel, is that of Kierkegaard: “Contrary to Sin is not Virtue, contrary to Sin is Freedom”.

- Punerea în joc a libertăţii şi vieţii, mai mult decît semn de ţinută morală e semn al trăirii.

Risking one`s freedom and one`s life is, more than a sign or moral height, is a sign of true living.

- În prima zi, cînd au fost transferaţi de la Securitate la închisoare şi băgaţi într-o celulă unde erau numai preoţi, părintele arhimandrit Benedict Ghiuş – citîndu-l pe Leon Bloy – i-a spus pastorului Wurmbrandt: „Dacă sunt mîhnit de ceva, este că nu suntem sfinţi.”

The first day, when they were transferred from Security to jail and put in a cell where there were only priests, archimandrite Benedict Ghiuş told pastor Wurmbrandt (citing Leon Bloy): If I`m sad for something, it`s for not being saints.

- La onoare ne invită creştinismul, nu la onoarea de comandă şi ceremonie, ci la neînfricata asumare a calităţii de om înzestrat cu duh divin. Noblesse oblige. Frica n-are ce căuta în domeniul spiritului, nici meschinăria. Frica nu poate fi un atribut al spiritului liber.

Christianity beckons us to Honour, not the honour of commandment and pomp, but the fearless assuming of the quality of being a man endowed with divine Grace. Noblesse oblige. Fear has no place in the domain of the spirit, nor meakness. Fear cannot be an attribute of a free spirit.

- Hristos ne conferă calitatea de oameni liberi, adică de nobili. Dar ne cere efortul păstrării noii noastre stări, efortul – ar spune existenţialiştii – de a fi ceea ce suntem: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.”

Christ bestows upon us the quality of free men, meaning that of noble men. Nevertheless He asks our effort to maintain our new state, the effort of – as existentialists would put it – of being what we are: “Stand firm in the freedom with which Christ made us free”.

Robul se cunoaşte de îndată şi de departe, îl trădează amănuntele: neliniştea, pofta, tremurul mîinii, susceptibilitatea… Şi cu atît mai mult îl cunoaşte Dumnezeu, Care „nu Se lasă batjocorit.”

The slave is known right away and from far away, the details betray him: the anxiety, the desire, the trembling of hand, the susceptibility… And moreover he is known by God, Who shall not allow Himself mocked”.

- Virtutea personală a tiranului, oricît de incontestabilă, nu justifică tirania. Calităţile personale n-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de păcatul strigător la cer al desfiinţării libertăţii omului, de groaznicul păcat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpeşte principala însuşire a duhului: libertatea.

A tyrant`s personal virtue, however incontestable, does not justify tyrany. Personal qualities in people of this sort have no value, they are anihilated by the crying out sin of destroying the human freedom, the terrible sin of turning his kindred into animal; animals, of course, since they are being robbed of the main spiritual quality: their freedom.

- Bukovski povesteşte că atunci cînd a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui. Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc! Şi mă întreb dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzînd fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin cîteva miliarde de planete, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, parseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Bukowski recounts that when he received his first call to the KGB quarters he couldn`t sleep all night. Naturally, the reader of his journal would say – the insecurity, the fear, the emotion. But Bukowski goes on: I could not sleep for my impatience. I couldn`t wait for daylight so I could be in front of them and tell them everything I thought about them and go into them like a tank. A greater happiness I could not imagine. That is why he could not sleep: not out of fear, out of worry, out of nervousness, but out of the restlessness to cry out the truth in their face and to go into them like a tank! And I wonder if not this universe, with all its myriad of galaxies encompassing each thousands of millions of galaxies each with billions of suns and of at least a few billion planets around, if not all spaces, distances and spheres measured in light-years, parsecs and billions of thousands of miles, all this worminess of matter, planets, comets, satellites, pulsars, quasars, black holes, cosmic dusts, meteors, all the eras, all eons, all times and all spatio-temporal continuums and all newtonian or relativist, all took on being and exists only so that these words of Bukowski could have been said.

- Celula 34 e un fel de tunel întunecat şi lung, cu numeroase şi puternice elemente de coşmar. E o limbă, e un canal, e un maţ subpămîntean, rece şi profund ostil, e o mină stearpă, e un crater de vulcan stins, e o destul de izbutită imagine de iad decolorat. Domneşte un frig cumplit, mîncarea e cu totul pe sponci, apa continuă să fie viermănoasă, încăperea e apăsătoare ca într-un film de groază, bruftuielile curg gîrlă, orice observaţie a caraliilor e însoţită de ghionţi sub fălci şi pumni în cap.

În celula 34, bucuria e izvorîtă din aristocraţie, poezii şi sfidare, încît totul, inclusiv durerea, se preface în fericire extatică şi înălţătoare.

Cell 34 is a sort of a long and dark tunnel, with many and strong elements of nightmare. It`s an isthmus, a hole, an underground intestine, cold and profoundly hostile, a barren mine, a dead volcano crater, a pretty successful image of decoloured hell. A terrible cold reigns, the food is scarce, the water continues to be infested, the room is oppressive like a horror movie, offences run over, any observation from the guards comes together with punches underjaw and in the head.

In cell 34 the joy is sprung out of aristocracy, poetry and defiance, so that everything, including pain, turns into extatic and heightening bliss.

- În noaptea aceea sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă – albă şi strălucitoare – şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală, şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. Eu sunt îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea ghidului. Eu sunt: şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii – înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci şi vieţuiesc în mijlocul ei. Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o şi spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decît lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. Visul mi se pare a dura mult, mult de tot. Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care – antigravitaţional – mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc. De atunci îmi este nespus de ruşine de prostii, de răutăţi, de scîrnăvii. De toane. De viclenii. Ruşine.

That night I was granted a miraculous dream, a vision. I did not see Christ the Lord incarnate, but only a huge light, white and bright, and I felt overly blissful. The light surrounds me from all sides, in a total happiness, and removing everything, I am bathed in the blinding light, floating in light, I am in light and exulting. I know it will last forever, it is a perpetuum immobile. I AM, the light speaks to me, but not through words, through the transmission of the thought. I AM, and I understand by intellect and by feeling, that it is the Lord, and that I am inside of the light of Tabor, that not only do I see it, but I also live amidst it. More than anything I am happy, happy, happy. I am and I understand that I am and I tell it to myself too. And that light looks brighter than this light and it appears to speak to me telling me who it is. The dream seems to last a long, long time. Bliss not only lasts continually, but it is also increasing all the time. If evil has no bottom, good has no limit either, the circle of light expands more and more, and the joy that surrounded me silky changes tactics all of a sudden, seems rough, throws itself, topples itself onto me like avalanches that antigravitationally lifts me up, and then again proceeds another way: tenderly it cradles me, and finally, without a thought, replaces me. I am no more. But I am, and yet so powerful that I don`t reckognize myself. Since then I have been terrible ashamed of stupidities, of mischief, of abjections. Of moods. Of wickedness. Ashamed.

- Occidentalii (Beckett, Ionescu, Cioran…) sunt nenorociţi pentru noi; iar noi – noi, care ştim ce poate fi un petic de cer, o felie de pîine, un pat propriu, un cui, un creion – suntem fericiţi pentru ei.

Westerners (Beckett, Ionesco, Cioran…) are unhappy for us, and we, who know what could mean a piece of sky, a slice of bread, a bed of your own, a nail, a pencil – we`re happy for them.

- Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţetă de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lîngă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţie Hanemann minimală, roabă neolitică.

Christianity is dogma, is misticism, is morals, is everything, but is especially a way of life and a solution and a recipe for happiness. I`d almost say that it is over-deconnecting, over-LSD. Compared to the christian doctrine, its requirements and its results, all drugs and halucinogens are grandma`s remedy, Hanemann minimal dilution, neolithic slave.

- Isihie = fericire. Şi nu numai în anumite locuri, la Sfîntul Munte. Pretutindeni. O reţetă universală.

Hesychia = bliss. And not just some places or the Holy Mountain. Everywhere. A universal recipe.

- Creştinismul = reţetă de fericire (în înţelesul cel mai american, mai practic) şi tortură de neîndurat. Simultan, deopotrivă. Naşterea din apă şi duh preface – fără a o desfiinţa – suferinţa în fericire. Dacă Hristos n-ar fi înviat, raportul ar fi fost altul, invers. Dar a înviat. O ştim.

Christianity = recipe for happiness (in its most american, more practical understanding), and also unbearable torture. Simultaneously, equally. Only that the birth out of water and spirit changes – without destroying – and the suffering into happiness. Had Christ not resurrect the rapport would be inverse. But He did resurrect. We know it.

- Creştinul e liber, aşadar fericit.

The Christian is free, thus happy.

PRELUAT DE LA ATITUDINI