După lupta ordonanței, PSD a mâncat o bătaie cu strigături de s-a dus vestea din China până în Australia. Insă, vrem sau nu, în următorii patru ani, vom avea tot PSD la guvernare, în ciuda realității ,,N-avem politicieni, n-avem partide,, descrise obiectiv şi nepartinic de domnul Pleşu. Articolul domniei pare compus din două bucăţi, una caldă cu care începe şi în care admiră spiritul civic al protestatarilor din aceste zile şi una rece cu care încheie şi în care deplânge lipsa politicienilor adevăraţi şi implicit a partidelor. Vrând-nevrând, îţi lasă gustul rece şi senzaţia de lipsă. In locul lui, aş fi aranjat astfel articolul. Aş fi pus bucata rece la început, concluzia că nu avem policieni şi apoi încheiam armonios cu realitatea caldă că avem o mulţime frumoasă şi tânără interesată de viitorul ţării. Pentru că în definitiv, ceea ce avem, adică mulţimea din stradă e mai preţioasă decât ceea ce ne lipseşte, un partid credibil. Argumentul meu este unul istoric şi îl voi detalia mai jos. De fapt, domnul Pleşu descrie obiectiv părţile aflate în conflict: poporul și partidul. Dintre cei doi, doar poporul are o istorie. PSD încă şi-o scrie… pe genunchi.
Poporul și partidul-gigantul și piticul
In principiu, partidele, creații ale lumii moderne, sunt necesare și bune atunci când reprezintă polisul și interesele lui, dar când se transformă într-un grup de interese, devine periculos. Iar atunci cînd afirmă prin liderul lui că o mulțime de sute de mii de oameni, dintr-o țară întreagă este manipulată, devine suspect sau nu cunoaște un adevăr elementar, că mulțimea se poate organiza și singură. Nu au nevoie de un partid să le spună ce să facă.
De-a lungul timpului, sute de ani, românii au constituit ţări, state, au organizat oraşe, au dezvoltat sate şi târguri, au purtat războaie, s-au răsculat, au schimbat legi, au tăiat capete de turci dar şi de domnitori tirani. Şi toate astea fără partide bazate pe principii politice. Oamenii ştiu să se organizeze singuri, domnule Dragnea! Au nevoie doar de un stindard. De-a lungul timpului i-au unit credinţa, neamul, teritoriul, limba, principiile, pericolul. Dacă PSD trebuie să îşi organizeze electoratul la un miting, e problema lor de partid bătrânicios. Situația nu e valabilă pentru tot poporul.
Acuzele lui Dragnea, că protestele sunt aranjate, sunt penibile. Omul nu cunoaşte noţiuni elementare de istorie, sociologie şi psihologia masselor. Este adevărat că în timpul comunismului, capacitatea masselor de organizare nu s-a văzut, dar aceasta pentru simplul fapt că autoorganizarea era interzisă şi pedepsită. Comuniştii organizau, infestau ideologic şi stăpâneau massele de la sate şi oraşe, din grădiniţe până în universităţi. Mitul masselor organizate a fost învățat de PSD de la tătucii lor din PCR. Această idee tiranică, a transformat o parte din liderii PSD locali în adevăraţi baroni convinşi că ei trebuie să organizeze şi să conducă tot şi toate. Greşit! Ei erau doar administratori, conducători erau doar la ei în partid.
Cine sunt protestatarii?
Nemulţumiţii din stradă sunt dintre absenţii de la vot, adică aproape 60% din ţară. PSD ar fi trebuit să știe pe ce butoi cu pulbere au purces la guvernare. Dacă şi-au închipuit că absenţii de la vot sunt o massă dezinteresată de ţară şi fără opţiuni, s-au păcălit. De o săptămână au avut ocazia, prin protestatarii din piaţă, să facă cunoştinţă cu absenţii de la vot. PSD a ratat întâlnirea. S-au dovedit lipsiţi de tact, de măsură, neprofesionişti, iresponsabili. Prestaţia politică a PSD pe timpul crizei, care încă nu a trecut, s-a dovedit lamentabilă. Au tras de timp, au învinuit, au dezinformat, au acuzat. Singurul lucru care trebuie apreciat este că protestatarii au avut şansa şi condiţiile să protesteze paşnic. Adică instituţiile şi serviciile statului au funcţionat bine în frunte cu Jandarmeria şi nu s-au înregistrat incidente dramatice ca în 2012. Adică nu au încercat să compromită şi să deturneze protestele. Se știe că PDL a plătit înfruntarea protestelor din 2012, la alegerile din 2016.
Războiul cu strigături
Războiul s-a petrecut ca în vremurile vechi, cînd oștile beligerante se așezau față în față și își aruncau insulte reciproc, strigate în gura mare să fie auzite de mulțime, după care urma încăierarea. Războiul strigăturilor din România a făcut înconjurul lumii. Strigăturile mulțimii au fost mai multe, autentice și au lovit la țintă. Mai ales aia cu ,,Hoții, Hoții, a alertat toată Europa. PSD a pierdut lupta pentru ordonanța 13, așa că se poate spune că ,,au mâncat o bătaie cu strigături,,. Doar că nu e nici timpul şi nici locul ca oamenii să stea la nesfârşit în stradă, dar nici nu pot pleca. Soluţia problemei e un nou guvern credibil, pentru că acesta pe care îl au acum a devenit… incredibil. Ar mai fi o problemă de viitor și una de forță. Dacă viitorul PSD sunt bătrâneii care au protestat ieri la Cotroceni, e problema partidului. Dar e clar pentru tot poporul privitor la televizor că cu două babe și trei coșciuge, PSD-ul nu poate trece la nici o încăierare, deși Suleyman de Teleorman visa un bulgăre de zăpadă care rostogolindu-se a măturat pe toți cei 300 000 de oameni din Piața Victoriei. Vise taică, vise!
p
P.S. In Bărăgan încâ se mai păstrează zicala ,, a mâncat o bătaie cu strigături,, care înseamnă o bătaie cruntă.
