GĂINARII DIN CULTURĂ. OMUL ŞI CARICATURA

Un găinar, un şmecher şi un plagiator

Intre un găinar, un şmecher şi un plagiator nu există nici o diferenţă ontologică. Acelaşi tip uman, acelaşi caracter, aceeaşi personalitate. un hoţ ordinar. Primii doi acţionează în lumea toată, cel de-al treilea în cultură. Însă, dintre cei trei, plagiatorul este cel mai periculos, mai perfid, insinuant şi criminal individ, mult mai inteligent decât ceilalţi, mult mai agresiv. Impostorul prin excelenţă. Unul fură lucruri, altul fură bani prin diverse căi iar plagiatorul fură idei, teorii, le bagă într-o carte pe care primeşte un premiu, cum a făcut Patapievici. Devine cineva, ocupă o funcţie publică, câştigă bani mulţi, cum a făcut Patapievici. Ajunge în funcţii cheie, ia decizii dezastruoase pentru imaginea României în lume, cum a făcut Patapievici.
Paradoxal este că închisorile sunt pline doar de şmecheri şi găinari. Nu am văzut nici un plagiator la zdup, acolo unde îi este locul. De ce ? Pentru că furtul lui, deşi este constatat, nu poate fi evaluat în bani. Hoţii ajung la închisoare pentru un prejudiciu cert, găina vecinului sau 54 miliarde ca în cazul lui Năstase. Prejudiciul adus de Patapievici este incomensurabil şi neputând fi evaluat criminalul este în continuare liber. Poţi estima prejudiciul adus imaginii României în străinătate, prin promovarea în expoziţii a unor lucrări pornografice semnate de nişte indivizi care se pretind artişti? Nu. Pentru că nu există norme de evaluare a unui prejudiciu moral. Şi chiar dacă noi le cunoaştem, acestea nu au valoare de lege scrisă. Se poate însă estima prejudiciul material adus României prin angajarea unui plagiator ca Patapievici, premiile primite, salariul încasat. Doar că o parte din vină revine şi angajatorului şi implicit lui Băsescu care nu a verificat ,,opera,, candidatului la angajare. In consecinţă, se poate vorbi de o neglijenţă în serviciu a angajatorului. Plagiatorul scapă din nou. Legea dreptului de autor nu este bine întocmită şi şmecherii din cultură ştiu asta. Fură de sting!

Un furt perfect

Plagiatorul se scuză prin amestec aşa cum lotrul amestecă oile furate cu cele din turma proprie. Şi chiar dacă oile furate sunt mai ortomane şi sunt înregistrate în ograda altuia, el o ţine până în pânzele albe că sunt ale lui, că doar oaie cu oaie seamănă. Doar că aici e diferenţa colosală. Ideile şi teoriile sunt produse umane şi amestecul de  creier, personalitate şi cultură  care le produce este unic  prin toţi parametrii săi. Prin urmare şi ideile  sunt unice, cel mult înrudite, dar rămân unice, la fel ca omul care le-a creeat. Nu poţi fura o idee cu scuza că şi tu ai gândit la fel sau că a fost o eroare în aparatul critic. Este ca şi cum ai spune că oile furate arată ca oile tale şi că poarta nu a fost bine închisă. In ştiinţele exacte, ca urmare a unor experimente similare, se poate ajunge la aceleaşi concluzii sau opinii. Dar în ştiinţele umaniste procesul este aproape imposibil.

Soarta ideii într-o lume materială
In lumea noastră materială, ideile şi teoriile nu sunt estimate la adevărata lor valoare. Este evaluată doar munca individului care le produce, timpul de lucru, indicii de performanţă raportat la un salariu mediu pe economie. Sunt trecute cu vederea exact produsele pentru care ar trebui plătit. Se ia în consideraţie, cel mult, cartea ca atare, dar nu şi ideile şi teoriile din ea. Lui Patapievici i se trece în activitatea ICR, participarea României la Bienala de Artă  de la Veneţia. Dar niciunde nu există nişte norme clare de evaluare  a ,,operelor,, expuse acolo.
De aceea, zic, că plagiatorul este însuşi omul fărădelegii. Nu-l opreşte nimic, nici conştiinţa sa, nici legile umane şi lăsat în sălbăticia lui devine din ce în ce mai periculos. Cazul Patapievici şi evoluţia antiromânească a ICR sunt ilustrative. Doar un om fără pic de conştiinţă, care a furat fără scrupule, lăsat în nemernicia lui putea să gireze o orgie scabroasă cum a fost expoziţia României la Bienala de la Veneţia, 2011.
Aceşti viermănoşi urcaţi pe trepte necinstite ajung culmea îngâmfării. După ce, în urma scandalului ,,România Medievală,, i-am cerut lui Patapievici demisia de onoare printr-o postare pe blogul meu, individul nici măcar nu a reacţionat, cel puţin din respect pentru cei o mie de oameni care semnaseră petiţia împotriva proiectului sus-numit. A reacţionat însă cu toată duşmănia lui antiromânească atunci când a simţit că i se clatină scaunul.

Omul şi caricatura

Sunt convinsă că Patapievici este mult sub nivelului uman al unui găinar sau al unui şmecher de provincie. Să vă dau un exemplu. La un moment dat, o maşină scumpă, părea un Mercedes, care mersese paralel cu mine începe să unduiască încet în faţa mea. Era sub viteza de care am nevoie, cel puţin 20 km/h, să îmi ţin echilibrul pe scuter. Când m-am angajat în depăşire mi-a tăiat calea. Nu puteam opri în plin trafic. M-a ţinut Dumnezeu zdravăn şi l-am depăşit dezechilibrându-mă puternic şi julindu-i maşina. La prima intersecţie când voia să facă dreapta i-am ieşit puţin în faţă şi i-am tunat un ,, Te duc la poliţie pentru violenţă în trafic!,, Probabil că am fost convingătoare. Ajung la Poliţie cu nărăvaşul după mine. Eu ca să scriu ce am păţit, el ca să ne înţelegem. Ne ţigănim un sfert de oră. Ni se pune fiola. Nici unul nu băuse nimic. Asta era starea noastră normală.
Suntem aşteptaţi să dăm declaraţii şi… renunţ. Mi se făcuse milă de el. Ne descoperim consăteni, copilărisem în acelaşi oraş. Şmecherul era… om. Şi-a recunoscut greşeala, şi-a cerut scuze. ,,Nu pari femeie de la ţară! Înţelege! Tu n-ai greşit niciodată?,,. Băiatul era un damblagiu. M-a văzut pe scuter şi probabil voia să-mi prezinte maşina lui, şi din spate şi din profil, în plin trafic.
Niciodată Patapievici nu şi-a recunoscut plagiatul, adică furtul. Niciodată Patapievici nu a cerut iertare României pentru imaginea proastă pe care i-a creat-o, nu o dată, ci de multe ori. Şi această imagine negativă implică un risc. Niciodată Patapievici nu a dat nici o explicaţie cu privire la indivizii dubioşi pe care i-a promovat sub denumirea de artişti. Deşi presa a reacţionat, oamenii de cultură au cerut explicaţii, Comisia de Cultură a Senatului s-a autosesizat. Nesimţirea lui Patapievici nu poate fi explicată în termeni omeneşti. Dacă Patapievici nu e om, poate fi orice, chiar şi o caricatură.
Intre şmecherul de provincie şi Patapievici, pe lângă latura umană, mai este o deosebire fundamentală. Şmecherul făcuse trei ani de puşcărie pentru scandal cu arme de foc într-o discotecă. Plătise, deci! Patapievici nu a făcut nici o zi de arest pentru scandalurile repetate în care a implicat imaginea şi demnitatea unei ţări întregi. Adică, în România se face închisoare dacă te baţi în discotecă dar nu se întâmplă nimic dacă un descreierat trimite pe banii noştri, ai tuturor, nişte exhibiţionişti să reprezinte România la Veneţia. De ce Patapievici are voie să facă tot ce-i trece prin papion şi un şmecher nu are voie să facă ce vor muşchii lui? Pentru că în România nu se ia în discuţie crima prin cuvânt, lovitura prin idee, adică acea lovitură la sufletul nostru, idealurile, cultura noastră.

Lucrurile nu pot rămâne aşa. Noi cu onoarea pătată, banii păpaţi de ICR şi caricatura liberă pe motiv că nu e om şi că prejudiciul şi riscul nu pot fi evaluate. Singura modalitate este aceea ca toţi împreună şi fiecare în parte să îl acţionăm în justiţie pe Patapievici pentru atac la demnitatea naţională.

PAPIONAGII DIN CULTURĂ SAU CULTURA PAPIONULUI

Nu mai este la modă să vorbeşti de cultura românească ci de cultura unei comunităţi. În cazul de faţă, a papionagiilor.

Viaţa ne oferă surprize. Cine şi-ar fi închipuit că un fizician care face pe filosoful  poate deveni peste noapte un vajnic primar de comună suburbană care  mobilizează gloata lui  care cu sape, care cu topoare,  la bătaie cu ,,a lu` Ponta,, pentru vaca de muls, adică ICR. In cazul de faţă cei din banda ,,a lu` Patapievici,, vor veni fiecare cu câtă cultură are, mai precis cu  papionul, o fundiţă neagră legată la gât.

Dacă întâmplarea n-ar fi frizat absurdul, aş fi tăcut. Dar nu pot!

Despre trei lucruri vreau să vorbesc:

1)      despre cultura fără rost;

2)      despre cultura atârnată de trena politicului;

3)      despre cum ICR a reuşit să  cocoaţe cultura fără rost de pe trenă pe partea dorsală a politicului.

1)      In perioada interbelică erau o mână de oameni de cultură. Cărţile lor sunt citite  şi azi. Verticalitatea lor ne dă lecţii. Reuşiseră să treacă de la stadiul de profesionişti într-un domeniu la acela de oameni de cultură.  Cultura avea un rost. Astăzi sunt mii de profesionişti în diverse domenii ale culturii, însă puţini sunt aceia care reuşesc să coreleze diversitatea culturală într-o operă constructivă, care aduc ceva cu adevărat nou în gândirea românească. De pildă, în economie sunt mii de profesii, de la cei care fac floricele de porumb până la mari fermieri. Puţini sunt economiştii care concep sisteme economice capabile să coreleze eficient munca celorlalţi şi să o integreze societăţii la un anumit moment istoric.

Oamenii de cultură autentici sunt asemeni unor mari economişti, unor mari inventatori şi cercetători. Iar misiunea ICR era tocmai de a susţine mari proiecte reprezentative pentru cultura românească de azi şi din toate timpurile. Nu era misiunea lor de a susţine producători ambulanţi de prezervative prin expoziţii şi scrieri pronografice. Nu era misiunea lor să susţină opinii izolate contrare istoriei naţionale.

Prin urmare nu era misiunea lor de a susţine mici producători izolaţi pentru care există alte instituţii specializate, contra marilor concepte culturale naţionale.

ICR nu este trambulina micilor profesionişti din cultură aşa cum nici papionul nu ţine loc de cultură.

2)      Cultura a atârnat mereu de trena politicului. In toate timpurile şi în tot locul. Şi mă refer  aici la cultura instituţionalizată, nu la oameni de cultură autentici şi apolitici.  Să fim serioşi! Şi cel din urmă directoraş de bilbiotecă e pus acolo pe simpatii politice. De unde ideea că ICR trecut sub controlul  Senatului va fi politizat? Cine poate crede prostia că ICR a fost până acum apolitic? Consumatorii de produse ICR nu au decât să îşi pună papion, dar trebuie să ştie că şi cel mai ieftin terci era tratat politic.

3) Despre cum  ICR a reuşit să cocoaţe cultura fără rost mai sus de trenă vorbesc de la sine o serie de proiecte care au scandalizat cultura românească în ultimii şapte ani. Expoziţii pornografice, cărţi fără valoare universală şi nici măcar românească, proiecte de-a dreptul antiromâneşti. Faptul că vor fi fost şi unele proiecte bune face parte din ordinea lucrurilor. Pe acelea erau datori să le facă. Prin urmare, să fim realişti! Dacă pică o muscă în ciorbă se aruncă toată farfuria. In oala ICR nu a picat doar o muscă ci un stol întreg şi nu o dată ci de multe ori.

TUPEU DE PATAPIEVICI

Trebuie să ai tupeu gros ca obrazul porcului să mai protestezi pentru salvarea ICR în formula Patapievici adică  pentru o activitate marcată  de scandaluri, bani tocaţi cu clica şi praf în ochii României.

Celor care îl  susţin pe Patapievici le recomand să citească volumul ,,România Medievală,, publicat sub egida ICR şi destinat ambasadelor din lumea întreagă. Despre scumpa şi exploziva cărţulie am scris aici:

CITIŢI ŞI VĂ ÎNGROZIŢI!

,,ROMÂNIA MEDIEVALĂ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE

DESPRE FALS IN SCRIEREA ISTORIEI

ISTORIE ŞI POLITICĂ. ROESLER, ROLLER, CHRZANOVSKY

SEMNEAZĂ ŞI DĂ MAI DEPARTE!

,,APĂRAŢI ISTORIA ROMÂNILOR,,- ÎN TOPUL CELOR MAI POPULARE PETIŢII

DEMISIA DE ONOARE, PATAPIEVICI!

CU ŞI FĂRĂ BIROCRAŢIE

Petiţia ,,Apăraţi istoria românilor,, a fost înregistrată oficial

Totuşi, experienţa agrotehnică dovedeşte că porcii nu se dau de la troc decât dacă îi iei la goană cu  jordia.

Date despre alte scandaluri marca ICR-Patapievici găsiţi pe www.roncea.ro AICI

Virusul HoRoPa

scris de Maria Diana Popescu

PDF Imprimare Email
    
Maria Diana PopescuExtrem de grav în modul de infiltrare, de acţiune şi în repercusiuni, acest tip de virus ne obligă să apăsam de îndată tasta „delete”. Înţelegeţi domniile voastre cine se ascunde sub această prescurtare şi că de fapt nu valorează nici cît „organismul viu” al ministeriabilului Fuia. Nu atac idolul nimănui, ci fenomenul de virusare a unei generaţii, căreia îi doreşte eutanasierea culturală. Cu toată aroma sa de gnosticism, generaţia va fi păgubită de pofta cititului, a metaforei sau de găsirea unor corespondenţe ascunse. În locul cîntecului armonios, cultura servită de HoRoPa e o ceapă cu ochii bulbucaţi, care nu poate merge prin lume decît rostogolindu-se. Moralitatea sa, regresată într-o murdară măsură, a înmuiat tocul în nămolul care îl acoperă, sperînd că lumea îl va asculta sau trece cu vederea. Doriţi exemple? Expoziţiile porno de la New York şi de la Berlin, cazul „Turnători la Academia de Vară”, imagini pornografice şi blasfemii la adresa creştinismului, ale „artiştilor” Alexandru Rădvan şi Sorin Ţara, premierea de către organizaţia Gay and Lesbian Association din Suedia, pentru serviciile aduse. Pentru că şi-a făcut treaba cu zel, preşedintele României, printr-un decret semnat pe 16 ianuarie 2009, l-a reconfirmat în funcţie (cu rang de ministru-secretar de stat), pentru încă mandat de 4 ani (pînă în 2013), şi l-a copleşit cu cea mai înaltă distincţie a României.

Expoziţia „Appoiment with History” de la galeria Lombard Fried Projects, în cartierul celor mai importante galerii din New York, strînge şi acum precum un cleşte societatea culturală românească. Faptul că reprezentanţa I.C.R. are la New York o superbă galerie de artă şi o sală de spectacole, face situaţia suspectă, în condiţiile în care, pentru a închiria un spaţiu la o galerie în acest cartier de elită, timp de o lună, costă în jur de 40.000$. Despre expoziţia suportată din banii publici, din taxele românilor, nu se poate face nici un comentariu artistic sau estetic. Lipsa de talent a aşa-numiţilor artişti este absolută, urîţenia totală, iar imbecilitatea demersului, extrem de gravă. Scandalul cultural declanşat în urma expoziţiei e o palmă năucitoare dată imaginii şi interesului naţional. Sprijinul nelimitat acordat clanului HoRoPa de preşedinţie face că din biroul I.C.R, „atenţia” noii inchiziţii să se îndrepte spre valenţele universale ale culturii româneşti: Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici, Cioran, Noica, Mircea Eliade, victimă fiind de fapt cultura şi limba naţională. Jonglînd cu un buget de cîteva milioane de dolari, ţinînd sub control edituri şi reviste de cultură, Clanul HoRoPa a pornit un atac împotriva românismului: „Eminescu, ca poet naţional, şi întreaga cultură naţională nu-şi au locul sub zodia internaţionalismului”; „Daca vreţi să intraţi în Europa, trebuie să vă debarasaţi de Eminescu”. Dincolo de borna aceasta a urii omul nu mai este om şi nici măcar nu devine animal, ci se transformă în demon. Însă cu siguranţă nu este vorba despre revărsări de ură, ci de atacuri premeditate. Profanările se extind asupra simbolurilor religioase, pentru că istoriile vechi şi rele se repetă, diavolul fiind şi el acelaşi. În declaraţia de presă HoRoPa afirma despre mizeriile de la New York şi Berlin că au adus cîştiguri imense imaginii României, că arta trebuie să fie eliberată de politic sau clişee. Cele două expoziţii nu reprezintă România, respectul pentru sacru este încă pregnant la noi. Tot în acelaşi registru de obrăznicie, amintesc şi susţinerea sa pentru mişcarea gay în U.E. Nu sînt de acord cu supermediatizarea acestor culturnici de circumstanţă şi cu toată zoaia considerată de ei a fi act de cultură. Zeci de copii şi tineri talentaţi, zeci de artişti, pictori, interpreţi, medici şi oameni de ştiinţă zac în anonimat. Eu mai cred în ceea ce este bun şi frumos şi mă rog ca generaţia debusolată să fie atrasă de moral şi de credinţă. Avem datoria morală să rupem paginile pline de mizerii ordinare din cartea prezentului care se vrea istorie. Dacă întrebi 30% din cetăţenii noştri ce reprezintă „Coloana infinitului” sau din ce-i făcută, chiar dacă nu au habar, sînt mîndri de ea şi spun că-i reprezintă pentru că aşa au învăţat la şcoală. Dacă le arăţi imaginea lui HoRoPa, îl declară pe dată duşman al ţării, asemuindu-l cu unul din politicienii care au înrobit ţara. Văd şi eu, mă tulbur şi mă mînii! Valorile şi creatorii care au împodobit decenii la rînd patrimoniul naţional, şi pe care îi consider un fel de sfinţi, sînt scoşi din manuale şi aruncaţi în debara de nişte diavoli ai nisipurilor mişcătoare, care au creat mormane de gunoaie în cultură, transportate de autorităţi în condiţii de artă la New York şi Berlin. Adică acoperite ecologic şi servite ca o dovadă de exhibiţionism, echivalentă cu scuipatul pe stradă, cu înjurătura autobuz sau cu manelele asculte la mobil în instituţia şcolii. Promovarea subculturii este parte a aşa-zisei revoluţii culturale, promovate de instituţiile abilitate, pentru care normalitate înseamnă atentat la simbolurile sacre. Aşadar, delete virusului HoRoPa! Mai multe capete de acuzare îl trimit la recycle bin: cărţulia „Politice”, afacerea de milioane de euro „România Medievală”, care face un deserviciu imens României, alte denigrări violente la adresa neamului românesc:
- „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.”[1]
- „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”[2]
- „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.” [3]
- „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.”[4]
- „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.”[5]
- „Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.”[6]
- „România are o cultură de tip second hand” – a enunţat într-o emisiune televizată.[7]
- „23 de milioane de omuleţi patibulari.”[8]
- „Un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.”[9] – „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.”[10]
Virusul HoRoPa a infestat imaginea României pe mapamond, a pus la zid şi a mitraliat practic ceea ce a mai rămas din cultura noastră după 1989. Cînd spunem I.C.R., imediat ne vine în minte cuvîntul „scandal”. Din 2005, de la investirea sa în funcţie, abuzurile s-au ţinut lanţ, fondurile alocate proiectelor culturale şi cele pentru conservarea valorilor de patrimoniu naţional au fost cheltuite în complexe statuare de prost gust în Bucureşti, în vreme ce clădiri istorice şi monumente de patrimoniu se clatină sau sînt demolate de rechinii imobiliari pentru a construi în locul lor zgîrie-nori şi baruri de noapte.
—————————————————–
[1] „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, p. 49
[2] Ibidem, p..64
[3] Viorel Patrichi în Revista „Rost” nr. 24/2005
[4] „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, p..63)
[5] Ibidem, p.63
[6] Ibidem, p.56
[7] Viorel Patrichi în Revista „Rost” nr.24/2005
[8] „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, p. 53)
[9] Ibidem, p.34
[10] Ibidem, p.64
footer

preluat de la ART-EMIS