O FEMEIE DIN CULTURA CEALALTĂ

Cam acum o lună,  Alina Mungiu-Pippidi punea o întrebare retoric acuzatoare bietului popor român ,,De ce femeia nu are voie în altar?,, Incerc să-i răspund eu tot cu o întrebare: ,,De ce  neamul marelui Nicolae Iorga se stinge cu ruşine?! Un răspuns mai mare decât Alina Mungiu căsătorită cu nepotul lui Iorga  nici nu există. O femeie hulitoare de Dumnezeu este un blestem, căci e o contradicţie cu însăşi natura femeii, puţin mistică, înclinată spre Dumnezeu.

Generaţia de irozi

Părintele Arsenie Boca scria că fiecărei generaţii de oameni, Dumnezeu îi pune o întrebare: ,,Cine este Iisus,,?. Prin urmare şi generaţiei noastre (A.M. este mai mare ca mine cu doi ani) i s-a pus aceeaşi întrebare. Răspunsul este nimicitor. Dacă privesc înapoi văd că fac parte dintr-o generaţie de irozi (21 de milioane de avorturi în ultimii 20 de ani) .   A.M. merge chiar mai departe şi prin blasfemia ,,Evangheliştii,, şi prin  articole stupide de acelaşi gen smulge din creierele tinerilor chiar şi ideea de Hristos. Le oferă un Iisus sexualizat, care ca un star americănesc învie cu un cuţit în spate şi o femeie în braţe. Criminal şi oribil ca şi avortonul din filmul ,,4,3,2,1,,!  Prin urmare A.M este femeia generaţiei sale, a educaţiei ateiste pe care a primit-o şi de care nu vrea să se lepede, a generaţiei născută în robie şi care din pricina nostalgiei după castraveţii  egiptenilor se va pierde în pustie. In generaţia mea nu sunt femei înţelepte ci, cel mult, dulapuri cu cărţi. A.M. nu străluceşte prin nimic, în ciuda multiplelor trambuline care au propulsat-o sus şi mă refer aici la un soţ celebru, la diverse grupuri şi asociaţii care o promovau (GDS, SAR). Femeia scrie încâlcit, mult şi inutil, adică aşa cum vorbeşte şi vorbeşte ca la piaţă. Nu impune prin nimic, doar printr-o prezenţă masivă. Şi asta într-o vreme când era nevoie de analişti politici, de politicieni adevăraţi, de profesionişti în domeniul politicii. Adică de oameni care să nu confunde sistemul politic cu asfaltarea străzilor şi gospodărirea locală. Oamenii politici adevăraţi au o viziune economică, socială, culturală asupra unei ţări. Nu sunt cârpaci de legi. Nu organizezi o ţară uitându-te în ogrăzile altora.

Publicitatea  negativă şi …Biserica

Intr-un asemenea context istoric şi profesional, atacurile Alinei Mungiu la adresa Bisericii nu sunt aşa, de dragul artei, căutările unei femei la 40 de ani. Femeile de genul ei nu fac lucruri inutile. Îşi contruiesc aşa-zisele cariere şi imagini cu multă trudă. De aceea cred  că aceste fluierături în biserică sunt de fapt nişte reclame ordinare de captare a atenţiei opiniei publice.  Până la piesa ,,Evangheliştii,, eu nici nu o remarcasem. De pildă, articolul ,,De ce femeia nu are voie în altar,, avea nesimţit de multe accesări pentru cât de prost era scris. Deci, e vorba de o publicitate negativă, care funcţionează, dar… nu duce nicăieri. Intr-adevăr am remarcat-o pe A.M. dar nu ca pe ,,cineva,, ci ca pe ,,ceva,, un produs al vremii sale. Dacă scrii de rău de un popă, gata, creşte audienţa. De parcă ai scrie de un extraterestru.  V-aţi întrebat vreodată, de ce? Pentru că,  lumea în care trăim e divizată în două culturi, diferite ca de la pământ la cer, de parcă ai zice că sunt două lumi, nu două culturi.  Una este cultura creştină, cealaltă  e ,,cultura morţii,, cum e denumită în ultima vreme. Unii stau în corabia Bisericii, alţii în haosul lumii. Şi oamenii dintre cele două lumi se privesc ciudat unii pe alţii ca într-o veche zicală românească: Hai, hai, hai/ Că pân` la rai/ Că pân` la iad/ E numai un gard/ Şi acela-i spart,,.(1).

Spart, spart, dar e păzit cu străşnicie. De cine? De opinia publică, aceea care a strigat în piaţa Ierusalimului ,,Răstigneşte-l!,,.  Intelectualii se dau în vânt după opinia publică. Şi cu cât sunt mai mărunţi, cu atât se agită mai mult să sară în ochii ei. Să-i remarce opinia şi să-i ridice în slăvi, să-i pună pe soclu, far călăuzitor  gloatelor.

 De fapt, situarea într-o cultură sau alta ţine de un singur răspuns.

 Răspunsul la întrebarea de care spuneam mai sus  ,,Cine este Iisus,, nu se dă prin vorbe, bune sau rele, prin piese de teatru şi prin articole. Vorbele zboară, vorbele sunt intenţii, vorbele sunt posibilităţi.  Răspunsul se dă prin noi înşine, prin viaţa noastră, prin faptele noastre (punerea în scenă a unei piese de teatru este o faptă).  Cei care au dat răspunsul corect şi anume acela că Iisus este Hristosul, fiul lui Dumnezeu   aparţin culturii creştine. Şi răspunsul corect l-au dat zeci de intelectuali adevăraţi ai acestui neam, ale căror scrieri au rămas şi vor rămâne pentru că Dumnezeu i-a făcut din intelectuali, înţelepţi. Restul, capre cocoţate, purtători de vorbe goale!

Dau Slavă lui Dumnezeu că mă rabdă în corabia Lui, că dintr-o posibilă intelectuală m-a făcut o creştină anonimă, că mi-a deschis calea credinţei ca pe o altă cale a cunoaşterii, dincolo de raţiunile şi nimicurile acestui veac.

 

1. Zicala  destul de actuală este publicată în Antoaneta Olteanu, Reprezentări ale sacrului în credinţele populare româneşti, Ed. Paideia, 2009, p.6

Iată-mă şi pe habotnica de mine!

 

 

 

Albert Einstein – un hoţ genial

Articol de: Emil Goga la data: 12/08/2012 13:32:00

În 1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincare şi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care anterior nu publicase nimic în acest sens.

În ultimii ani au fost descoperite două noi elemente semnificative:

a) absenţa recenziilor a două texte majore a teoriei lui Poincare în Analele de Fizica germane, în ciuda meticulozităţii nemţeşti, a altor trei texte despre studiile sale din 1905, fiind recenzate doar diverse texte ştiinţifice de mai mică importanţă.

b) ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul “ teoria electronului”, organizat în iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezintă faimoasa notă relativistă către Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz în mai 1904 iar al treilea descria principiile relativităţii susţinute de Poincare la Conferinţa Mondială de Ştiinte din Saint-Louis, din septembrie 1904. Mai mult de atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen a organizat un seminar tocmai despre teoria relativităţii enunţată de Poincare.

Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis să reacţioneze, organizând o maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoană care să şi le asume. Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein.

Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincare, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane. Arnold Sommerfeld, Herglotz şi Wiechert au încercat pe parcursul toamnei lui 1904 şi iernii următoare să publice trei lucrări despre electronul superluminic, electronul care se mişcă cu o viteză superioară luminii in vid, în jurnalul universităţii. Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătăţit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea şi mecanica cuantică, a publicat chiar şi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că ”transformările lui Lorentz”, o ipoteză revoluţionară a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosită. În aceste condiţii, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a apărut nota lui Poincare care postula clar şi argumentat: nici un corp material nu poate depăşi viteza luminii în vid. David Hilbert s-a văzut astfel obligat să prezerve autoritatea instituţiei pe care o conducea, luând trei decizii extreme de importante:

- să ignore sistematic studiile lui Poincare şi cele adiacente lor.

- să solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizica, o publicaţie deosebit de influentă, ca notele lui Poincare să nu apară în rubricile acesteia.

- să caute un german care să-şi asume riscurile unui eventual proces prin publicarea rezultatelor lui Poincare sub semnătura sa. Acesta s-a numit Albert Einstein iar motivaţiile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, următoarele:

-a plagia ceva implica automat excluderea din mediul ştiinţific, ori Einstein era un simplu funcţionar fără veleităţi

-Hermann Mincovski, evreu lituanian şi şef al departamentului de matematici din cadrul universităţii îl cunoştea pe Einstein, pe care l-a avut elev între 1896-1900.

-Max Planck şi Einstein au corespondat o vreme despre teoria cuantică.

-Einstein a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări despre termodinamică, părând că ar avea anumite cunoştiinţe în acest domeniu.

- Soţia sa, Mileva Marici.era o fiziciană respectată.

Manipularea a funcţionat iar pentru Einstein a însemnat o incredibilă şansă de a-şi promova şi propriile idei, cunoscute la Gottingen şi Berlin ca fiind la rândul lor plagiate şi care nu-şi găsiseră susţinere până în acel moment. În toamna lui 1905, imediat după publicarea aşa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizează un colocviu internaţional în care îl numeşte pe acesta ”noul Copernic”.

Adevăratul Einstein

Albert Einstein era departe de a fi un geniu.Considerat retardat mintal din cauza incapacităţii sale de a vorbi până la vârsta de 5 ani, încă din primii ani de şcoală el a dovedit slabe calităţi. La vârsta de 15 ani, a părăsit băncile şcolii fără nici o diplomă. Einstein însuşi recunoştea într-un ziar al scolii că e lipsit de imaginaţie şi abilităţi practice. În 1895 pică un simplu examen de intrare la Politehnica din Zurich, singura instituţie care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit din probleme de matematică, pe care Einstein nu le-a putut rezolva. A urmat o şcoală economică mai modestă, la Aarau, sperând ca după absolvire să prindă un post academic. Incapabil să finalizeze cursurile unei şcoli, cum şi-ar fi dorit, şi descurajat de recomandările profesorilor de a nu-şi continua studiile, se angajează, cu ajutorul unui coleg şi prieten, Marcel Grossman, viitor co-autor al teoriilor sale, la Oficiul de Patente din Berna. A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia în 1906, la un an după elaborarea celebrelor sale lucrări, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa în cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazată pe fizici cuantice sau teorii ale fizicii, ci viza revizuirea zilnică a documentaţiei tehnice a diferitelor patente. A lucrat la oficiu până în 1909, perioadă în care a încercat fără succes să prindă o poziţie în cadrul unei universităţi. Surprinzator, în condiţiile unui program încărcat, fără acces la orice lucru asociat unei lucrări academice, Einstein a elaborat în timpul său liber patru eseuri despre mecanica cuantică pe care le-a publicat în 1905. Neputând să ofere o justificare a acestei situaţii, Einstein lăsa să se înţeleagă că o parte din idei i-au venit în somn şi că documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au pierdut din cauza războiului, deşi acea perioadă o petrecuse într-un stat neutru, Elvetia. Abia în 1909 Einstein primeşte un post universitar insignificant, profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zurich, adevărata sa carieră constând în cea de jurnalist la o publicaţie evreiască, timp de alţi 10 ani. Căsnicia cu Milena Marici a durat până în1919, iar cei doi baieţi rezultaţi au fost diagnosticaţi ca ambii suferind de schizofrenie, o boală ereditară. Pe lângă Poincare, Einstein s-a mai “inspirat” şi din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, care în 1903, publica în revista ştiinţifică Atte, celebra formulă e=mc2, Heinrich Hertz sau scoţianul James Maxwell. În 1953, Edmund Whittaker publică o carte, ”Teoria relativităţii lui Lorentz şi Poincare”, în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale. Reactia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceeaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă.

PRELUAT DE LA ATAC DE CONSTANŢA

IALOMIŢA A VOTAT!

Din cei nouă aleşi ai judeţului, trei sunt de la PSD, doi sunt de la PP-DD, unul de la PNL, unul de la ARD, unul de la PC şi unul de la UNPR. Deci în sufletul ialomiţenilor PSD e aproape egal cu PP-DD. Revenind la echipa celor nouă, trei sunt în opoziţie şi şase vor sta în aceeaşi bancă până la lichidarea politică a lui Băsescu. După aceea…?
Deci, se confirmă opinia mea că puterea PSD apune. Se mai confirmă şi părerea mea că babele, rămase singure acasă, au votat cu televizorul şi iată…un nou partid răsare din sticlă, PP-DD!
Şomajul va fi eradicat brusc, smuls din rădăcină ca o bălărie. Şi-ar mai dori ialomiţenii să mai steie pe acasă, dar nu vor putea. Vor lucra cu toţii, foc continuu, la fabrica de ţepe pentru ciocoi ,, Vlad Ţepeş,,.
Te pui cu PP-DD! Exact ca în videoclipul de mai jos!

Picu Pătruț la Muzeul Țăranului Român

Zilele acestea s-a închis expoziţia dedicată lui Picu Pătruţ de la MŢR şi unde a fost inclus şi un manuscris aflat în colecţia MJI. Despre cine a fost Picu Pătruţ aflăm dintr-un articol postat de Ilinca Damian pe blogul Cercului de Societate şi Cultură şi preluat fireşte şi pe blogul ARTE VECHI, atelierul  ei personal.

Aşa că dau citire:
,,Până pe 2 decembrie Muzeul Național al Tăranului Român îl găzduiește în Sala de Oaspeți pe Picu Pătruț, ultimul mare miniaturist al Europei. Și, pentru că, în ultimul timp, miniatura a devenit unul din punctele mele de interes și sursă pentru dezvoltarea unor proiecte, am fost și eu să văd expoziția.

Am descoperit o minte ageră a secolului al XIX-lea (1818-1872), care a îmbinat armonios și creativ viața socială și cea spirituală, un creator atât literar cât și plastic, un estetician al ultimelor manuscrise din zorii tiparului, un suflet complex păstrat printre cuvinte, linii și culori în mii de pagini.

Activitatea de miniaturist și „copist” este în principal legată de viața bisericească, dar de Picu Pătruț se leagă și nume precum Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Cantemir, V. Văcărescu, Cezar Bolliac, Grigore Alexandrescu, cărora le-a inserat versurile patriotice în manuscrisele sale, ajutând astfel la promovarea ideilor naționale într-o perioadă în care acestea erau mai mult decât binevenite. De asemenea, cuprinde în lucrările sale literatură populară mitologică în proză, „pilde filosofice” dar și creații personale, versuri creștine sau profane, patriotice, compune cântări imnuri și poeme care sunt cântate și astăzi.

Continuarea pe blogul Cercului de Societate si Cultura.

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA RECOMANDĂ

Ghidul alegătorului AFR  Votează
IALOMIŢA cetăţenii fac parlamentul


Alianţa Familiilor din România (AFR) este o organizaţie a societăţii civile, neafiliată nici unei organizaţii politice sau religioase, constituită în scopul influenţării actului legislativ din România după principii etice de origine creştină. AFR monitorizează activitatea parlamentară în general şi activitatea aleşilor în particular, folosind pârghiile statului de drept pentru a asigurarespectarea valorilor şi normelor sociale ale cetăţenilor ţării de către cei ce trebuie să ne reprezinte în Parlament.


Stimaţi alegători,
Pe 9 decembrie suntem chemaţi la vot şi avem posibilitatea să votăm candidaţi
individuali, nu liste de partid.
Alianţa Familiilor din România a analizat candidaturile şi a discutat cu candidaţii
despre aspecte legate de familie şi viaţă. Pe baza informaţiilor obţinute, am realizat un
profil moral al candidaţilor. Candidaţii care respectă valorile morale tradiţionale şi
valorile familiei împărtăşite de majoritatea cetăţenilor României au fost incluşi pe o
listă albă. Candidaţii care nu aderă la aceste valori au fost incluşi pe o listă neagră.
Din motive lesne de înţeles, această analiză nu poate fi categorică, existând o marjă de eroare. De asemenea, din motive obiective, nu am putut analiza toţi candidaţii la nivel naţional.
Chestionarul privind poziţia candidaţilor faţă de valorile familiei şi vieţii poate fi
accesat pe site-ul asociaţiei. Am urmărit să aflăm cum se situează candidaţii faţă de:
 Susţinerea familiilor cu copii
 Protejarea copilului nenăscut
 Prevenirea avortului şi a divorţului
 Prezenţa materialelor pornografice în spaţiul public
 Drogurile „uşoare”
 Eutanasie, clonare şi prostituţie
 Legalizarea „parteneriatelor” (inclusiv între homosexuali)
Alături de răspunsurile date de candidaţi, am urmărit şi activitatea lor de-a lungul
timpului.
Dacă valorile vieţii, familiei şi ale moralei creştine sunt importante pentru
dumneavoastră, acest Ghid al alegătorului vă ajută să votaţi în cunoştinţă de cauză.
Noi credem că în Parlament trebuie să ajungă numai politicieni care susţin valorile şi principiile alegătorilor.
Trimiteţi, distribuiţi şi tipăriţi acest Ghid. Luaţi-l cu dvs. şi discutaţi-l la serviciu, cu
vecinii şi la biserică. Dumneavoastră faceţi Parlamentul.
verso >>Ghidul alegătorului http://www.alianta-familiilor.ro


L i s t a a l b ă
Nume şi prenume                Partid                        Cameră Colegiu nr.
Panţuru Tudor                         ARD                               S


L i s t a n e a g r ă
Nume şi prenume                      Partid                     Cameră Colegiu nr.
Pocora Cristina                          USL                            D 1

Preluat de la AFR

NOTA MEA: Aceasta nu este o recomandare de a vota cu ARD. Fiecare să voteze cu cine îl îndeamnă Dumnezeu. Însă este bine de ştiut care sunt recomandările AFR faţă de anumiţi candidaţi. Pentru mine prezenţa doamnei Pocora, tânără mamă cu copil mic,  pe lista neagră a fost o surpriză neplăcută. Însă, după cum vedeţi principiile AFR nu se limitează doar la un copil şi o familie, ci ating mai multe aspecte ale vieţii sociale. Experienţa AFR de monitorizare a parlamentarilor de-a lungul anilor a dus la constatări uneori şocante, cum a fost aceea a unor europarlamentari creştini care fie că s-au abţinut, fie au votat pentru drepturile homosexualilor.

SMINTELILE UNUI BOTEZ ELECTORAL

Botezul electoral de la Bora a fost, aşa cum îi spune şi numele, adică electoral şi nu ortodox. Nu a fost ortodox deoarece nu s-au respectat sfintele canoane apostolice. Nu a fost  nici catolic, pentru că slujba a fost ortodoxă,  în ciuda faptului că bieţii ţigani au fost doar stropiţi cu  busuiocul ca la catolici. Din toate câte am auzit, nici vorbă de întreită scufundare şi nici măcar de turnare.  O stropire cu busuiocul, atăta tot! Nu e cazul să aflăm  motivele pentru  care s-a procedat anticanonic. Nu există nici o scuză! Când e vorba de o sfântă mare taină, nu încap explicaţii sau scuze şi nici eventualele blesteme ale părintelui Gangă nu îşi au locul. Până una-alta, el ca iniţiator al evenimentului este tocmai bun de caterisit. Aşa spune canonul 50 apostolic din care cităm:

CANONUL 50 apostolic (BOTEZUL SE SĂVÂRŞEŞTE PRIN TREI AFUNDĂRI)

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate nea­murile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28,19). (46, 47, 49 ap.; 7 sin. 11 ec; 95 TruL; 12 Neocez.; 47 Laod.; 47 Cartag.; 1, 91 Vasile cel Mare)

Şi pentru că nu a fost botez ortodox sădeşte  sminteli şi creează precedente.

În primul rând, prin prezenţa ostentativă  a politicului în cadrul unei comunităţi defavorizate, în plină campanie electorală şi pe fondul unui moment religios important: botezul a 40 de oameni. Dacă părintele   nu a reuşit să boteze acei oameni, pe rând şi la timpul lor, este foarte grav. Fie nu e un preot bun, fie acei oameni nu voiau botezul.  Să vă dau un exemplu. In urmă cu mai mulţi ani,  într-o duminică,  la uşa unei  biserici sta  o ţigancă infirmă cu trei copii mici, din care unul bebeluş. Se ruga de fiecare om care intra în biserică să îi boteze copiii. Nu era din localitate şi locuia temporar undeva în altă parohie. În biserică erau numai români. Până la sfârşitul liturghiei ţiganca şi-a găsit trei naşi, nu unul. Botezul s-a făcut după toate canoanele şi părintele Sebastian  nu le-a luat nici un ban. Şi dacă o ţigancă infirmă şi străină a găsit în două ore trei naşi, cum e posibil ca un preot să găsească naşi pentru nebotezaţii parohiei, doar în campanie electorală? Ca să nu mai menţionez ţiganii, din care unii aflaţi în trecere,   botezaţi cum se cuvine şi în deplin anonimat în toate  satele ialomiţene de-a lungul timpului.

In al doilea rând,  botezul electoral sminteşte prin călcarea sfintelor canoane. Dacă botezul prin stropire este valid, atunci  înţelegem că şi botezul catolic este la fel de valid. Şi, dacă este aşa, atunci de ce să nu meargă sărăcimea să se boteze la catolici, simplu şi rapid şi poate gratis?  De ce să  ne botezăm ortodox şi să plătim şi taxă de botez obligatorie? Aaaa… ca să rămânem în continuare în Biserica ortodoxă? Atunci se cade să intrăm cum se cuvine în această biserică, adică prin botez canonic. Ecumenismul trebuie să aibă  limite foarte serioase. Dacă fiecare botează cum pofteşte şi cum îi este mai simplu, atunci se cuvine să ştie şi poporul. Că mâine -poimâine vom ajunge  să vedem botez canonic doar la elite financiare, sociale etc.  La restul muritorilor doar o stropeală cu busuioc. Asemenea evenimente creează precedente periculoase.

Cu tot regretul, am văzut în poze  preoţi pe care îi cunosc de mulţi ani şi  îi respect şi pentru care  dragostea mea va fi aceeaşi  chiar dacă au căzut în ispita asta electorală. Să le lumineze Dumnezeu mintea!  Cred că se cuvine ca preoţimea să gândească de zece ori  ce se poate face şi ce nu se face în campanie electorală. Clerul are o mare responsabilitate. Nu se compară cu o păcătoasă ca mine care am toată libertatea de exprimare. Dacă se  bagatelizează  o mare sfântă taină doar de dragul unei prietenii politice, atunci să nu ne mirăm când politica va ajunge să bagatelizeze biserica.