ZIUA CULTURII NAȚIONALE

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Astăzi este ziua creatorilor acestei culturi, a țărănimii care a creat cultura populară românească, a Bisericii care a creat cultura creștină românească, a intelectualilor care începând cu Dimitrie Cantemir și poate până la Lucian Blaga au contribuit cu viziunea lor la îmbogățirea acestei imense creații colective.

Pe baza acestei culturi și a unei jertfe imense pe fronturile de luptă a fost creat statul național român.

In timpul comunismului, culturii naționale i s-a adăugat o componentă ideologică de care nu mai scăpăm nici azi. Partidul Comunist și-a creat o aură de stăpân a toate, țară, destine, popor. Tot o creație culturală e și asta! Dar nu națională! Același comportament tiranic (adică fără lege) au și partidele de azi, semn că ideile nu mor, chiar dacă sunt antinaționale.

In ultimii 30 de ani, s-a lucrat intens la o cultură ,,europeană,, care are din păcate, la fel ca pe vremea comunismului, o agendă ideologică în care specificul național este trecut cel mult, la tradiții. Cultura națională era ea însăși ,,agenda politică,, a poporului român prin care acesta se prezenta lumii. Intre politică și ideologie sunt diferențe uriașe.

In ultimii 80 de ani s-a dezvoltat ceea ce se poate numi Domeniul Cultură care are foarte multe specializări, categorii, tehnici și tehnologii în care lucrează o mulțime de oameni. Unii sunt profesioniști, alții politruci. Ultimii trag sfori, ocupă funcții, de multe ori încurcă lucruri. Incă mai există președinți de consiliu județean care își angajează rude în muzee, oameni fără nici o vocație culturală, care cred că în aceste instituții se stă cu ochii pe pereți. La fel cum mai există o categorie de oameni, creeată în comunism,  care au pasiunea de a-și expune trăirile personale sau ideile în versuri sau proză și care pretind că sunt oameni de cultură. Greșit! Operele adevăraților oameni de cultură pot schimba vieți, mentalități, societăți. Produsele pretinșilor poeți, scriitori sunt un fel de psihoterapie personală într- o societate cu oameni tot mai izolați. Pentru ei, poate, tehnologia a creat diverse unelte de socializare. Dar sunt, clar, semnul unei culturi rămase fără țel, fără reper. Cultura fără țintă este rătăcire!

Cultura națională începe să devină un segment mic din ceea ce se cheamă azi Cultură. Rămâne însă valoros prin sursele de inspirație pe care le oferă, prin temele de cercetare pe care le creează, prin personalitățile care au marcat-o. Este ca o ladă de zestre plină de idei nemuritoare, de creeații originale, de oameni frumoși. O poți trăi în orice moment când zâmbești salutând oamenii de pe stradă, când gătești o masă tradițională, când mergi la biserică, când vizitezi un muzeu, când respecți poporul care a creeat-o. Sunt multe căi prin care trăim sau găsim cultura națională!

https://youtube.com/watch?v=MslOL24nX3w%3Fsi%3DNrPVgifYiiG4w1d3
https://youtube.com/watch?v=MslOL24nX3w%3Fsi%3DNrPVgifYiiG4w1d3

CULTURILE ÎN CARE TRĂIM sau CULTURA APLICATĂ

Azi este Ziua Culturii Naţionale a României, adică a culturii definite de limbă, istorie, teritoriu, evenimente, a chintesenţei în care se topesc toate culturile istorice şi contemporane.

Cultura în istorie

Când vorbesc despre culturile istorice mă refer la culturile antice cunoscute azi datorită unor culturi arheologice şi  la cultura medievală românească cunoscută mai bine datorită arhivelor. Evul mediu românesc a fost marcat de două culturi distincte şi antagonice la un moment dat şi anume cultura ţărănească şi cultura boierească. Fiecare în parte  aveau o limbă, o conştiinţă de neam, propuneau o organizare socială şi administrativă, ocupau un teritoriu. Fiecare se considera a fi ,,ţara,,. Coexistau dar nu cooperau! Clasa boierească excluzând treptat ţărănimea majoritară de la actul politic, de la conducerea ţării. Eliminarea sau măcar netezirea divergenţelor  culturale a fost una din priorităţile revoluţiilor din secolul XIX şi în formarea statului naţional român.

După formarea statului naţional unitar  român, prioritatea autorităţilor a fost impunerea unei culturi naţionale aptă să menţină în conştiinţa românilor flacăra idealului statal. Generaţiile interbelice au fost educate într-un spirit naţionalist, acesta fiind liantul ce unea culturile specifice din vechile state medievale.

Balanţa culturală a fost brusc şi iremediabil dezechilibrată de regimul comunist care, în locul culturii ţărăneşti, a impus o cultură proletară şi în locul culturii elitelor a impus ideologia de partid. Naţionalismul promovat în perioada interbelică a fost păstrat dar acestuia i s-a adăugat partizanatul politic. Acest amestec între iubirea de ţară şi iubirea de partid a avut un efect nociv în mintea a milioane de români, făcând confuzii între partid şi ţară. A compromis iremediabil naţionalismul românesc!

Cultura în prezent

In cei 30 de ani postrevoluţionari, schimbările în cultura naţională au fost dramatice. Cultura ţărănească a devenit divertisment. Cultura elitelor a fost marginalizată. Cultura naţională a fost înăbuşită sub avalanşa afirmării diversităţii culturale manifestate pe o paletă largă de la etnic până la diverse comunităţi. Bomboana pe colivă a fost revoluţia tehnologică. Tunul informaţional a făcut praf culturile specifice transformându-le într-o cultură cu specific global.

Deşi trăim într-un stat naţional, tinerele generaţii nu au mai fost educate în spiritul apărării valorilor naţionale. Statul naţional a renunţat chiar în a-şi mai impune simbolurile. In mod normal, toate instituţiile create şi întreţinute de statul român de la şcoli şi până la spitale, de la agenţii şi până la direcţii, instituţii cu personalitate juridică şi fără,  ar trebui să păstreze şi să promoveze cultura de stat. Şi asta măcar pentru faptul că sunt întreţinute de stat. Să aibă măcar un steag arborat. Elevii din scolile de stat să intoneze imnul ţării la începutul cursurilor. Universităţile de stat ar trebui să aibă un program naţional conform căruia cei mai buni absolvenţi să beneficieze de un loc de muncă în România. Pentru că un stat naţional are nevoie de generaţii care să îi înţeleagă importanţa!

Instituţiile statului român au ajuns acum sufocate  şi la cheremul unei puteri politice lipsită în mare parte de conştiinţă naţională, ca să nu mai vorbesc de cultură. Aparatul de stat este supradimensionat şi apăsător. Performanţa nu înseamnă 200 de funcţionari publici la un judeţ cu 200 000 locuitori, în timp ce specialişti în diverse domenii sunt consideraţi personal contractual. Nu confortul creat în cei 30 de ani contează la scara istoriei, ci instituţiile puternice capabile să apere un stat şi nu să îl copleşească.In fine, asta e un una din problemele culturii contemporane, devenită slabă în faţa puterii politice!

Cultura în viitor

Nu am spus nimic despre cultura creştină. In general, culturile religioase au o vitalitate mult mai ridicată decât culturile laice, dar depind în egală măsură de acelaşi parametru şi anume calitatea umană. Asupra acestui aspect relativ uitat, Hristos ne-a atras atenţia de la bun început când a spus, parafrazez, celor care voiau să îl urmeze, că trebuie să se lepede de tot, de familie, inclusiv de sine. Această lepădare nu este una fizică, aşa cum interpretează unii, ci, în primul rând, una culturală. Lepădarea de cultura tradiţională era primul pas spre cultura creştină.Noua cultură nu excludea Statul căruia îi plătea impozit, dar nici nu îl includea, pentru a se face părtaşă evoluţiilor politice. Scopul culturii creştine era unul spiritual, nu laic. Acesta a fost şi motivul pentru care cultura ţărănească, de care vorbeam mai sus a supravieţuit atât de mult, până când a fost înlăturată cu forţa. Era o cultură spiritualizată!

Concluzia este că o cultură spiritualizată dăinuie, în timp ce o cultură de divertisment dispare. Nu spun aceasta ca să dăm înţelept din cap, ci ca să ştim în ce ar trebui investiţi cu folos puţinii bani atribuiţi culturii, de la fiecare în parte, până la ordonatorii de credite. Şi aici mă refer la legile care lasă muzeele, singurele instituţii care pot promova o cultură naţională, să se autofinanţeze, în timp ce centre culturale al cărui obiect de activitate sunt festivalurile şi divertismentul în general, sunt finanţate de stat. Unde este măsura naţională, dacă se poate vorbi de aşa ceva?

Cert este că în datorită unei educaţii mergi pe stradă, dai bună ziua, înveţi o profesie, datorită unei culturi, gândeşti! Cum gândim, aşa trăim!

SCANDALUL CIMITIRELOR CONFESIONALE IALOMIŢENE

Cine administrează cimitirele confesionale ialomițene?

Toată lumea știe că cimitirele trebuie administrate de creatorii lor şi mai nou, prin lege, de proprietarii lor, adică dacă este un cimitir confesional de către cultul respectiv, dacă este public de primării și dacă este privat, de proprietar. Un regim special au cimitirele eroilor  administrate de Cultul Eroilor.

Trecerea cimitirelor ortodoxe în proprietatea primăriilor generează nişte probleme din care mă voi referi doar la trei.  Prima este juridică şi ridică întrebarea cum a putut primăria să îşi însuşească cimitirul ortodox, doar pentru că legile  dintre anii 1998-2000 permiteau autorităţilor locale să finanţeze (nu să administreze) cultele locale. Cum a putut o primărie să ia un cimitir, care în multe localităţi era mai vechi decât primăria, dat fiind că acestea sunt înfiinţate după 1864, în timp ce creştinii au stat aici de sute de ani şi aveau cimitire. Singurul răspuns ar fi: printr-un abuz juridic. De ce primăria nu a iniţiat înfiinţarea unui cimitir public pe care să îl administreze cum doreşte? Pentru că în multe localităţi situaţia cimitirelor ortodoxe administrate de primărie e jalnică, deşi ei încasează impozitele. De ce s-au ambiţionat să ia un teren plin cu morminte ortodoxe în care se intersectează cel puţin trei drepturi: al familiei care are dreptul asupra rămăşiţelor pământeşti ale răposaţilor, al bisericii care are dreptul să iniţieze acolo ritualul specific cultului şi al statului care poate să reclame un drept asupra terenului?

 A doua întrebare este ce se va întâmpla cu cimitirele ortodoxe după ce acestea vor fi concesionate unor firme de pompe funebre care, pe bună dreptate, vor dori să dezvolte o afacere. Vom plăti anual locul de odihnă al morţilor noştri sau la îi vor băga într-un osuar? Pentru că toată lumea uită un lucru esenţial şi anume că scheletul uman nu putrezeşte. Rămâne intact chiar şi după mii de ani, devenind în timp un izvor de informaţii nepreţuit pentru arheologi, cu condiţia să fie păstrat intact şi aici ajung la a treia problemă şi anume aceea a cimitirelor ca izvoare istorice  peste sute şi mii de ani. Scheletul intact a generat în cultura noastră modernă falsa problemă a spaţiului, pe care Biserica Ortodoxă a rezolvat-o prin faptul că a creat posibilitatea fiecărei familii să folosească acelaşi loc de înmormântare pentru mai mulţi membri, prin reinhumarea ritualică la şapte ani. Este o falsă problemă pentru că atunci când moare un om ocupă mai puţin spaţiu decât când este viu. Dar, e adevărat că atunci când moare,  nu poţi pretinde unei firme să îţi păstreze locul de veci pentru cel puţin trei generaţii sau şi mai mult, atât timp cât sunt moştenitori în viaţă,  aşa cum face biserica acum.

Şi acum să ajung la a treia problemă a cimitirului ca document istoric, adică a scheletului care rămâne intact cu tot ADN-ul în el,  conform unor celebre versuri dintr-un cântec ,, Nu mai plânge Jane/Plânsul e de formă/Jana nu e moartă/Jana se transformă,,.

Valența istorică a cimitirelor este mult mai amplă decât banuiți. Nu exagerez dacă afirm că o bună parte din  preistoria, istoria antică și medievală a României este scrisă în urma cercetării cimitirelor. Arhivele au fost create odată cu formarea statelor medievale româneşti  din secolul XIV. Până atunci, izvoarele istorice  scrise despre români sunt laconice şi puţine. In locul lor avem însă vetrele vechilor aşezări şi cimitirele.

Un mormânt este pentru arheolog o mină de aur. Totul este notat, orientarea gropii, a scheletului în groapă, detaliile de orientare a corpului, capului, brațelor, picioarelor, oaselor lipsă, inventarului etc. Totul este desenat pe hârtie milimetrică. Pe baza ritului și a ritualului se stabileste religia. Insuși, faptul că avem cimitire ne plasează într-un anume concept religios. De-a lungul timpului au existat culturi și civilizații care nu aveau cimitire pentru că în religia lor trupul trebuia distrus după moarte.Pe baza religiei se poate stabili etnia.  Inventarul oferă datarea. Apoi analiza antropologică furnizează date despre rasă, sex, vârstă, boli. Reconstituirea facială ne arată în cele din urmă chipul celui care a fost. La Institutul de Antropologie din Bucuresti se află cea mai mare colecție de cranii din Europa. Poate vă miraţi, dar fiecare are trăsături distincte.  Aşa vedem că noi semănăm după toate datele antropologice cu strămoşii de acum o mie de ani din cimitirul de la Dridu, un cimitir administrat de comunitatea religioasă şi nu de primărie, care pe atunci nu exista nici în concept. Aşa cum, dacă ne imaginăm un scenariu apocaliptic că arhivele vor arde (că oricum cele digitale ţin doar 30 de ani) şi peste 1000 de ani aici vor locui asiatici budişti, scheletele din cimitire vor demonstra că aici au locuit un popor de rasă europeană şi de credinţă ortodoxă. In civilizaţia noastră ,, morţii vorbesc,, dacă îi adaug şi pe consilierii din primării care votează mecanic.

Sper ca judecătorii să judece cu dreptate şi după lege problema cimitirelor ortodoxe ialomiţene. Pentru că la o adică, Biserica poate concesiona sau cumpăra un teren pentru cimitir, îl sfinţeşte  şi mutăm toţi morţii în noua locaţie. Care-i problema?  Vă daţi seama ce film documetar ar ieşi? Aproape 100 de cimitire strămutate. Ce voturi pe veci se vor pierde, de la primar până la ministru şi mai sus la preşedinte? Ce primari huiduiţi cu morţii purtaţi în paporniţe de la un cimitir la altul!  Ce jale! Şi asta pentru ca să împlinim voia instanţei judecătoreşti, să lăsăm primăriilor terenul pe care îl vor. Că în fond, pentru  acest teren se judecă.  Judecătorul nu îmi poate impune mie, cetăţean român, să îmi las strămoşii într-un cimitir devenit dintr-unul confesional, unul public. Că ei nu s-au îngropat în cimitirul săracilor cum erau numite pe vremuri cimitirele ţinute de primărie, ci în cimitirul ortodox. Decât să ajungă strămoşii mei într-un osuar, mai bine îi iau eu şi îi reinhumez după toate canoanele în altă parte. Nici nu ar fi mare cheltuială! Dar varianta cu osuarul e doar o ipoteză. Pot ajunge pur şi simplu călcaţi în picioare. Atâta timp cât bazarul din Slobozia, ce ţine de primărie,  e ridicat pe un cimitir vechi, grija autorităţilor locale pentru strămoşi e aproape zero. De ce i-am încredinţa spre administrare cimitirele ortodoxe? Am văzut cum au fost administrate în ultimii 20 de ani. Ne-a ajuns!

Campania arheologică din anul 2022, de la Vlădeni-Popina Blagodeasca

Raport arheologic preliminar al campaniei arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa

Anul acesta nu am reuşit să ajung la Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice. Am trimis raportul pentru Cronică de 1000 de cuvinte aşa cum cer standardele. Dar fiind mult prea scurt, public aici un raport ceva mai larg. Evident că nici acesta nu poate cuprinde cele peste 400 de fotografii, 50 de desene, zeci de notiţe de şantier, dar e ceva mai mult.

Din păcate nu este poetic….

Săpăturile arheologice de pe Popina Blagodeasca (com. Vlădeni, jud. Ialomiţa) au decopertat o suprafață de 92 m2 repartizată pe un număr de şase  casete A74-A79. Pe suprafaţa lor au fost descoperite zece complexe din trei epoci istorice din care opt complexe au fost cercetate integral. S-a coborât până la adâncimea de 2,50 m pe catacombă și 1,60 m pe bordeiul nr.17 (cas.A76-SR9-10).

Cele mai multe complexe aparţin stratului medieval-timpuriu unde au fost evidenţiate două niveluri de locuire. Primul, de sus în jos, este aşa numitul nivel al ,,locuinţelor de suprafaţă,,. Cel de al doilea este cel al aşezării de secol IX ale cărei locuinţe au fost suprapuse în anumite zone de primul nivel. Datorită intersectărilor şi suprapunerilor, pe toată suprafaţa cercetată au fost descoperite patru categorii ceramice deosebite după compoziţia pastei şi anume ceramica nisipoasă, ceramica cenuşie, ceramica din pastă roşie şi ceramica lucrată cu mâna aflată în proporţii specifice fiecărei epoci.

Evul mediu-timpuriu

 Nivelul locuinţelor de suprafaţă a fost evidenţiat pe suprafaţa casetelor A77 şi A76. Ca şi în anii  anteriori nivelul se descria încă din stratul arabil de la 0,15-0,20 m ca un sediment pigmentat cu paiantă, pietre şi fragmente ceramice. Pe alocuri la -0,30 m, sedimentul devenea negru, mâlos, cleios cu multă cenuşă de lemn care nu permitea scurgerea  apei de ploaie. Sedimentul era plin cu material arheologic Dridu. Sedimentul coboară până la -0,50 m unde încep să se contureze complexele culturii Dridu. Aceste dovezi întăresc concluzia formulată în anii anteriori că a fost un nivel de locuinţe de suprafaţă din lemn. Statistica inventarului descoperit pe cele două casete A76 şi A77 este diferită, fapt determinat de complexele intersectate precum şi vecinătatea acestora.

Aşezarea de secol IX

1)Bordeiul nr.16 (Cas.A72-A75-A77). Un segment din acest complex a fost cercetat în campania precedentă. Pentru finalizarea lui am deschis încă două casete deoarece aşa cum vom vedea acest bordei a intersectat o groapă antică şi a fost intersectat la rândul lui de încă două complexe medievale-timpurii. De aceea delimitarea lui a necesitat o atenţie sporită deoarece era  vorba de trei complexe din aceeaşi epocă şi cultură. Sedimentele brun-cenuşii pigmentate cu paiantă, calcar, cărbune se conturau încă de la -0,60 m dar conturau complexul d-abia  la -0,77 m de la nivelul actual al solului şi descriau un plan dreptunghiular orientat NV-SE de 3,5 x 5 m. Podeaua se afla la -1,23 m şi avea trei refaceri. Pe latura îngustă de SV se afla o laviţă de lut de 2,50 x 1,20 m cu adâncimea de 1,82. In colţul de NE se afla un cuptor de pietre care fusese amenajat pe o vatră podită cu fragmente ceramice. Cuptorul fusese distrus din vechime. Se mai păstrau câteva fragmente de vatră, pietre şi cioburi. In faţa cuptorului se afla o groapă ovală de 1,50 x 1,20 m, ad.1,40 m. Intrarea s-a aflat probabil în colţul de NV, lată de 1,50.

Inventarul bordeiului a fost considerat materialul arheologic descoperit de la -0,70 m până pe podea. Au fost descoperite circa 390 fragmente ceramice din care 66,6%, adică 260 erau din pastă nisipoasă cu diverse variante de compoziţie: a) cu nisip fin, abia vizibil, amestecat sau nu, cu scoică; b) cu nisip de granulaţie medie şi microprundiş provenite de la oale cu buza triunghiulară în secţiune, decorate cu valuri trasate cu beţişorul; c) cu scoică  (cu sau fără nisip)de la vase arse reducător decorate cu valuri pe striuri, cu buza scurtă, răsfrântă, uşor rotunjită; cu nisip şi cioburi pisate, decorate cu striuri subţiri, arse reducător. A apărut şi un fragment din pastă caolinoidă. Diversitatea compoziţiei pastei face trimitere la o stratigrafie deranjată de construirea complexului din A77,c.2. Procentul mare de ceramică cenuşie de peste 15%, precum şi starea acesteia, angoba negricioasă, exfoliată,  decorul în reţea sau cu linii lustruite vertical face trimitere la o datare mai timpurie dacă nu ar fi aceleaşi probleme stratigrafice generate de prezenţa a două niveluri medievale-timpurii şi trei complexe pe aceeaşi casetă.  La aceeaşi concluzie ne îndreaptă şi  procentul aproape egal de fragmente din pastă roşie şi lucrate cu mână de aproape 9%. Fragmentele lucrate cu mâna sunt mici, atipice, diferite, cu cioburi pisate în pasta, uneori semifină. Fragmentele din pastă roşie provin de la amfore şi unul de la un ulcior ce pare decorat cu rotiţa. Ne atrage atenţia două toarte de amfore din care una aplatizată şi o alta cu nervură. Alte fragmente din pastă fină cu rare impurităţi.Propunem o datare de secol IX.

2)Bordeiul nr.17 (cas.A76-SR c.9-10). A fost o locuinţă de plan pătrat cu latura de 4,6 m, orientat NV-SE. Podeaua din lut neamenajat se afla la 1,60 m de la nivelul actual al solului, dar se descria la fel ca şi bordeiul 16 d-abia la -0,63 m de la nivelul solului. Pe latura de NE se aflau trepte pe o lăţime totală de 1 m care coborau cu diverse lăţimi de la  adâncimea de -0,84 m -1,02-1,26 m la -1,45 m. Aceste trepte făceau ca groapa bordeiului să se reducă la suprafaţa de 4 x 3,5 m. Pe centrul bordeiului se aflau grămezi de pietre răvăşite care acopereau o suprafaţă de  2,5 x 0,8 m. Printre ele se aflau depuse două cranii şi mai multe oase de animal. Un schelet aproape întreg din aceeaşi specie de animal se afla depus pe treapta din colţul estic. Sub pietre se mai păstrau câteva fragmente de vatră, pe o suprafaţă de 1,60 x0,40 m,  dovadă că pietrele proveneau de la un cuptor de pietre dezafectat şi împrăştiat din vechime, aflat în colţul de NV. Sedimentele provenite din distrugerea acestui bordei erau cenuşii, afânate, pigmentate rar cu paiantă sau pământ galben. Pe latura de NV se aflau patru gropi de pari.  Opinia noastră este că la acest bordei s-a folosit cu precădere lemnul. S-a considerat a fi inventarul specific bordeiului, materialul arheologic descoperit sub cota de  la -0,70 m în jos. Cantitatea de fragmente a fost mult mai mică, doar 177 fragmente dar procentul de ceramică nisipoasă a fost identic de  66,6% (118 fragmente) la fel ca si la bordeiul anterior. Deasemenea ceramica din pastă cenuşie a fost de aproape 17%, ceea ce ne indică faptul că cele două complexe au fost contemporane.Fragmentele din pastă nisipoasă prezintă patru variante: pastă cu nisip, pastă cu scoică, pastă caolinoidă (foarte puţină) şi pastă cu nisip şi scoică. Remarcăm pasta cu scoică şi microprundiş, arsă oxidant, de culoare roşu-cărămiziu, decorată cu valuri şi striuri care datorită prezenţei rare devine un marker cronologic. Se mai remarcă deasemenea pasta cu nisip fin, cu miezul negu şi angoba curată cărămizie. In general predomină arderea oxidantă şi decorul striat. Sunt şi fragmente decorate cu mănunchiuri oblice pe striuri orizontale  sau valuri fine pe striuri. Unele fragmente sunt arse până la vitrificare. Cele 23 fragmente din pastă roşie provin în special de la amfore. Pasta conţine impurităţi. Angoba este bej sau roşu-cărămiziu.  Aceste fragmente la fel ca şi cele şapte fragmente lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate, considerăm că provin din stratigrafia deranjată a sitului şi nu sunt relevante pentru datarea acestui bordei.

Bordeiul 17 a fost suprapus de nivelul locuinţelor de suprafaţă.

3. Bordei 18 (cas. A77 c.2). Lângă bordeiul 16 a fost descoperit un complex caracterizat de un cuptor de pietre răvăşit din vechime şi un segment de podea.  Pietrele răvăşite printre care se aflau şi fragmente de vatră acopereau o suprafaţă de 1,50 x 1,25 m la adâncimea de -1.17 m. Sub pietre se aflau şi fragmente ceramice ceea ce sugerează că vatra a fost amenajată pe un pat de cioburi. Podeaua se afla la adâncimea de 1,10 m. Complexul se descria la -0,57 m ca o peliculă maronie  pigmentată cu cărbune, paiantă, pământ galben amestecate cu material arheologic Dridu. Deoarece doar bordeiele aveau cuptoare din piatră şi podele lutuite, considerăm că acesta este tot un bordei pe care îl vom cerceta în campania viitoare.

Acest complex a fost suprapus de nivelul locuinţelor de suprafaţă şi a intersectat un complex aparţinând antichităţii târzii din cas. A75.

Epoca migrațiilor-sec.V-VII:

4)Catacomba nr.2 (cas.A74 c.3-4)

Ideea că ne aflăm în faţa unei catacombe şi nu a unei gropi oarecare ne-a fost sugerat de faptul că gura gropii se descrie la -1,15 m de la nivelul actual al solului sub un strat de pământ galben neatins. Acest fapt ne sugerează că a fost cotlonită dintr-un spaţiu de acces care avea ieşire la suprafaţa solului. Acest spaţiu de acces s-a dovedit a fi un fel de şanţ săpat în trepte orientat NE-SV, lung de 2m, cu o lăţime variabilă între 0,50-1m. Părea ca un şir de gropiţe năruite pline de un sediment brun-negricios, afânat. Acest şanţ se descria la -0,58 m de la nivelul actual al solului. Pe prima treaptă la -0,70 m se afla un craniu uman şi fragm. de coloană vertebrală, aflat în poziţie secundară[1]. Şanţul ne sugerează că a fost un dromos care ducea spre o cameră funerară.  Aceasta se prezenta ca o groapă cu gura rotundă de 1,35 x 1,50 m şi adâncimea de 2,35 m de la nivelul actual al solului. Groapa era puternic boltită spre est unde avea diametrul de 2,20 m. Diametrul bazei era de 2 m. In partea superioară a gropii sedimentele erau brun-maronii, afânate, pigmentate cu galben, lemn ars, zgură. În colţ se afla o depunere de paiantă arsă. Acestui sediment se adăuga paiantă arsă, cărbune, cenuşă, material ceramic şi osos fragmentar. Spre fundul gropii se aflau 128 fragmente ceramice din care peste jumătate (66 fgm-51,56% erau lucrate cu mâna) Restul erau fragmente din pastă roşie (29,68%) şi cenuşie (18,75%). Fragmentele ceramice lucrate cu mâna erau de bună calitate, conţineau cioburi pisate în pastă şi uneori nisip, erau arse oxidant. Unele fragmente erau semifine, aveau angobă cărămizie şi decor cu linii scurte oblice. Nu lipseau nici fragmentele din pastă rugoasă din care unele conţineau scoică. Fragmentele  din pastă roşie proveneau în special de la amfore dar şi oale. Pasta conţinea impurităţi, arsă uneori până la roşu-cărămiziu. Dar erau şi fragmente din pastă foarte bună cu mică, de culoare portocalie.  Ceramica cenuşie, doar 24 fragmente (18,75%) era lucrată la roata rapidă din pastă fină cu rare particule de calcar şi angobă negricioasă. Proveneau de la capace cu buza în T şi de la castoane cu toarte orizontale sub buză. Această catacombă a suferit o intervenţie secundară încă din vechime, ceea a făcut posibil ca o parte din materialul arheologic descoperit să fi fost antrenat din stratul arheologic.In consecinţă, datarea acestui complex se va face în corelaţie cu celelalte gropi rituale şi a catacombei nr.1.

6.Segment de palisadă (cas.A78 c.2-4)

Segmentul era orientat NV-SE şi a fost studiat pe o lungime de 4 m. Arăta ca un şanţ adânc de 0,94-1 m cu pereţii evazaţi, având lăţimea la bază de 0,50-0,60 m şi la gură de 0,94-1 m. Pe pereţi se observă trepte înguste. Se descria la 0,50-0,65 m de la nivelul actual al solului în funcţie de complexele care l-au intersectat, adică de o groapă medievală-târzie. S-a aflat la doar 20 cm distanţă de un mormânt probabil tot medieval-târziu. Sedimentul din şanţ era brun-cenuşiu, afânat cu puţin material arheologic, doar 19 fragmente. Cele mai multe erau din pastă nisipoasă (47,3%) şi din pastă roşie (21%) ilustrând situaţia stratigrafică, faptul că a fost suprapusă de  nivel medieval-timpuriu şi de complexe medievale-târzii. Celelalte două categorii, ceramica cenuşie şi ceramica lucrată cu mâna amândouă la paritate de 15,7% sunt irelevante pentru o încadrare culturală sigură.

7.Complex aflat în lucru (cas. A75,c.4). Complexul se prezintă sub forma unei gropi de 2,85 x2,60 m. Fundul este în trepte. Jumătatea sudică coboară până la  1,50-1,67 m adâncime. Jumătatea nordică este mai adâncă de 1,80 m. O gropiţă cu diametrul de 0,70 m ajunge până la 2,03 m. Complexul se descrie la -1 m de la nivelul actual al solului fiind suprapus de bordeiul nr.16. Sedimentul din complex era brun-negricios pigmentat cu pământ galben. In complex au fost descoeprite 156 de fragmente ceramice. Nici una din categoriile ceramice nu depăşeste 50%. Cele mai multe sunt lucrate cu mâna (61 frag.-39%), urmată de ceramica din pastă nisipoasă (50 fg. -32,05%) explicabilă prin faptul că acest complex a fost intersectat de bordeie medieval-timpurii. La fel ca şi în cazul palisadei, în procente apropiate se află ceramica cenuşie (21 fg.-13,46%) şi ceramica din pastă roşie (24 fg.-15,38%).

8.  Groapă (cas. A79, c.1-SO 10). Este o groapă sub formă de clopot, descrisă la 0,65 m de la nivelul actual al solului ca o peliculă cenuşie. Are umerii puternic boltiţi, adâncimea de 1,25 m. Conţine un sediment gri-cenuşos, afânat cu puţin material ceramic, doar 19 fragmente ceramice. Majoritatea erau din pastă roşie cu impurităţi, adică nisip sau calcar, provenite de la amfore cu picior tubular, butonat şi evazat.  Erau şi fragmente din pastă curată, fină, portocalie. Un procent de 26,3% erau lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate şi nisip. Reţinem o toartă de castron cu torţi orizontale sub buză, inelară în secţiune cu analogie în catacombă.  Procentele de pastă nisipoasă şi cenuşie sunt nesemnificative. A fost cercetată parţial. Continuă în colţul de est.

Evul mediu-târziu

9.Mormânt nr.1/2022 (cas.A78 c.2). Groapa mormântului avea dimensiunile de 2 x 0,90 m cu o treaptă pe latura de sud. Era orientată E-V.  Scheletul se afla în decubit dorsal cu capul la vest. Nu fusese o groapă adâncă, din acest motiv fusese străbătută de gropi de rozătoare şi o parte din coaste şi osul frontal dislocate. Craniul se afla la -1,10 m. Poziţia braţelor şi a picioarelor cu gleznele legate indică faptul că fusese aruncat. Antebraţul drept era căzut pe bazin. Braţul stâng se afla sub trunchi. Mormântul era lipsit de inventar, cele câteva fragmente atipice proveneau din stratul în care mormântul fusese săpat. Incadrarea culturală a acestui mormânt poate fi sugerată de situaţia stratigrafică. Incă de la -0,20 m din stratul arabil se descrie un sediment negru pigmentat cu paiantă şi material arheologic. La -0,40 m, sedimentul este brun negricios pentru ca la -0,65 să apară lentilele de pămât galben. Probabil este vorba de un mormânt medieval-târziu dată fiind şi orientarea tipic creştină cu capul la vest, precum şi adâncimea mică a gropii.

10. Groapa de bucate (cas. A78,c.4)

Incă de la -0,50 m s-a observat că palisada a fost tăiată de două complexe care s-au dovedit a fi mormântul descris mai sus şi o groapă a cărei depunere era o peliculă rotundă cu diametrul de 1,70 m. Groapa avea adâncimea de 2,17 m de la nivelul actual al solului. Gura era în formă de pâlnie, umerii puternic boltiţi. Forma ovală cu orientarea NV-SE. Diametrul bazei era de 2 x 1,80 m.Sedimentul era negricios, mâlos, tasat cu rare pelicule de paiantă sau material arheologic.

In materialul arheologic amestecat a fost descoperită şi o monedă. In pofida dimensiunilor mari, groapa conţinea doar 33 fragmente ceramice, 51,5% fiind din pastă roşie. In ordine procentuală urmează ceramica cenuşie cu 30%. Restul procentelor de pastă nisipoasă şi ceramică lucrată cu mâna erau urmare a  situaţiei stratigrafice, a intersectării nivelului medieval-timpuriu şi a palisadei.

Tabel I

ComplexCeramica nisipoasăCeramica cenuşiePasta roşieLucrată cu mânaTotal
Bordei 16 (cas. A72-A77)260 fg./66,7%61 fg./15,7%35 fg./8,9%34 fg./8,71 %390 fg.
Bordei 17 (cas.A76-SR c.9-10)118 fg./66,7%30 fg./16,9%22 fg./12,4%7/ 3,95%177 fg.
Nivelul LS-cas.A77181 fg. /76%23  fg. /9,6%19 fg. / 7,9%15 fg. / 6,3%238 fg.
Nicelul LS Cas.A7631 fg./40,7%17 fg./22,3%9  fg. /11%19 fg. / 25%76 fg.
Groapa (cas. A75,c.2)50 fg./32%21 fg./13,46%24 fg./15,38%61/39,1%156 fgm.
Katacomba (cas. A74,c.3-4)    –24 fg./ 18,75%38 fg./ 29,68%66 fg. /51,56%128 fg.
Palisada  (cas. A78,c.2-4)9 fg./47,3%3 fg. / 15,7%4  fg./21%3 fg. /15,7 %19 fg.
Groapa getică (cas. A79,c.1)1 fg./5,2%2 /10,52%10 fg./52,63%5 fg./26,3%19 fg.

[1] Iniţial l-am considerat a fi un mormânt şi în carnetul de şantier l-am numit M1. Ulterior am realizat că e  legat de catacombă.

ADIO DOMNULE CHERA!

Nu pot spune despre arheologul Constantin Chera că a murit! O parte din el trăiește în opera pe care a lăsat-o, în pasiunea cu care a cercetat, în demnitatea și respectul pe care le-a revărsat în jurul lui.

Istoria Tomisului îi datorează mult, la fel ca și noi toți care am avut șansa de a-l întâlni în viață!

Drum lin spre ceruri, stimate coleg! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Si de acolo de sus, poate vei vedea aievea Tomisul antic pe care te străduiai să îl cauți, cu atîta tenacitate, în apele Mării Negre.

DESPRE SCLAVIA DIN TOATE TIMPURILE

Ce este un sclav? Un om care nu are libertatea de a alege nici măcar asupra propriului trup, singura avere reală a fiecărui om. Propriul trup! Restul averilor sunt ocazionale. Dar trupul şi sufletul sunt singurele care ne aparţin cu adevărat şi ne definesc ca om liber.

Sclavia nu a dispărut niciodată. A fost majoritară în antichitate, parţială în evul mediu, accidentală în epoca modernă şi abuzivă în contemporaneitate. Lumea contemporană este singura epocă în care sclavia este condamnată penal.

Sclavia a fost întotdeauna legată de muncă, de lipsa forţei de muncă, de anumite cutume sau dezechilibre sociale. In schimbul muncii lor, sclavii primeau hrană, haine şi adăpost. Dar nu aveau libertate de decizie asupra propriei persoane.  Erau vânduţi şi cumpăraţi, puteau fi pedepsiţi şi uneori chiar omorâţi. Nemulţumirile erau de ambele părţi, atât din partea stăpânilor dar, mai ales, din partea sclavilor.

Deşi pare incredibil, întotdeauna sclavia era justificată de normele juridice din epoca respectivă. Stăpânii erau convinşi că le face un bine sclavilor, care fără ei nu s-ar fi descurcat.

Poate fi vaccinarea obligatorie o măsură ce cade sub incidenţa sclaviei, atâta timp cât Statul dispune, chiar şi episodic, cu prilejul unei campanii de vaccinare, de trupurile cetăţenilor? Mai mult chiar, le condiţionează dreptul la muncă? Le interzice libertatea de alegere asupra tratamentelor aplicate  propriului trup? Un stăpân de sclavi şi-ar fi vaccinat obligatoriu toţi sclavii. Intenţia  ar fi fost bună! Dacă sclavii s-ar fi îmbolnăvit, ar fi rămas fără forţă de muncă. Dacă ar fi murit, ar fi rămas chiar şi el pe drumuri. Aşa că, poate, vaccinul  chiar dacă nu excludea boala, ar fi putut să o facă mai uşoară. Stăpânul de sclavi alege întotdeauna faţa economică a monadei.

De cealaltă parte, sclavul! Dacă amărâtul avea antecedende medicale, ar fi făcut o complicaţie. Dacă nu era atent, putea contacta boala şi chiar ar fi făcut o formă urâtă. Dacă nu se intervenea la timp, ar fi  putut muri.

De fapt, toată construcţia stă sub semnul lui ,,dacă,,/,, poate,, /,,ar fi fost,, adică totul este o ipoteză.

Are dreptul cineva ca pe baza unei ipoteze, chiar şi argumentată la un moment dat,  să ia unui om libertatea de decizie  asupra propriului trup? La această întrebare trebuie să răspundă cei care impun vaccinarea obligatorie ambalată estetic sub denumirea de  certificat verde. La fel cum tot ei trebuie să răspundă de ce în plină epidemie de boală molipsitoare au lipsit aproape cu totul restricţiile, care se dau de când lumea, în cazul unor epidemii.

Mai este un om vaccinat obligatoriu un om liber? Asta e întrebarea pe care majoritatea nevaccinaţilor acestei ţări şi-o vor pune, dacă noile reglementări în privinţa certificatului verde vor trece de forul legislativ al ţării.

Treizeci de ani de pace

Treizeci  de ani de pace

Trăim momente mult prea grele, complexe şi periculoase pentru a judeca unilateral. Atunci când se moare cu zile, se moare pe capete, înseamnă că ne aflăm în conflict. Cu cine? Răspunsul are trei variante: cu Dumnezeu, cu lumea, cu noi înşine. Care dintre cele trei entităţi se află în spatele glontelui numit Covid? Voi reflecta puţin asupra primei variante.

Părerea bunicilor noştri

Bunicii mei erau convinşi, ca mai toţi din generaţia lor, că din 30 în 30 de ani vine un război. Credeam că cele două războaie mondiale finalizate cu schimbări uriaşe  la 1918 (Marea Unire), respectiv 1948 (instaurarea comunismului în România) le-a impus această percepţie empirică. Constat  însă că o anumită ciclicitate a istoriei româneşti se petrece şi în zilele noastre. Criza medicală Covid 19 a apărut la 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Chiar dacă nu trăim ca în război, totuşi rezultatele crizei seamănă cu cele ale unui război în privinţa numărului de morţi. Dar şi momentul 1989, care a dus la căderea comunismului, era un declick la 30 de ani. In 1958, trupele ruseşti se retrăgeau  din România. Din acel moment, comuniştii români deveneau stăpâni pe situaţia ţării.  Şi au avut doar 30 de ani la dispoziţie. Trecând peste perioada interbelică de care vorbeam mai sus, coborâm  în anii ce au urmat  Războiului de Independenţă din 1878.  Iar dacă scădem 30 de ani de la Războiul de Independenţă ajungem la revoluţionarul an 1848. Dacă mergem îndărăt pe firul istoriei vreo 30 de ani ajungem în anii care au urmat incheierii războaielor ruso-austro-turce. In 1812, la tratatul de pace, Rusia luase Basarabia. Dacă, ne ambiţionăm şi mai scadem 30 de ani ajungem în anii tulburi ai domniilor fanariote şi nu a oricui fanariot ci chiar a lui Alexandru Ipsilanti, cel care avea să schimbe Legea ţării dând o Cronică pravilnicească inspirată din legile bizantine. Această lege  a influenţat destinul multor familii boiereşti. Mă opresc aici cu numărătoarea anilor.  Voiam să văd dacă mamaia avea dreptate. Se pare că e ceva…!

Vârsta unei mentalităţi-30 de ani

Evident că în aceste intervale de timp, au avut loc şi alte multe evenimente, războaie, răscoale. Dar, momentele de care vorbesc, petrecute la un interval de +/_ 30 de ani au schimbat radical soarta  românilor.  Nu doar în sens material, ci mai ales cultural, în privinţa mentalităţii şi gândirii. Românii din ultimii 30 de ani gândesc diferit faţă de românii din perioada comunistă, chiar dacă unii le-au trăit pe amândouă. La fel cum cei din timpul comunismului gândeau altfel decât cei din perioada interbelică. Şi tot aşa, vedem mereu o schimbare de mentalitate.  De ce 30 de ani! Probabil că aceasta este vârsta unei generaţii calculată statistic. Şi, fiecare generaţie are altă educaţie. Cert este că în 30 de ani se poate naşte şi maturiza o mentalitate nouă, chiar dacă fizic vorbind, generaţiile coabitează, tineri cu bătrâni. Treptat mentalitatea tinerilor o înlocuieşte pe aceea a bătrânilor. Dacă acest raţionament este valabil, înseamnă că şi criza Covid 19 va duce la o schimbare de mentalitate. In primul rând se vor regla tranşant relaţiile omului cu ştiinţa. Societatea noastră este dependentă de ştiinţă.  Şi asta e o slăbiciune. Nu ştim cine va învinge, Omul sau Ştiinţa. Momentan ştiinţa pare slabă.  Nodul problemei  medicale stă în neputinţa ştiinţei în faţa unui virus. Soluţiile găsite sunt parţiale sau temporare. Vaccinul nu produce practic o imunizare ca alte vaccinuri, ci   asigură doar o formă mai uşoară a bolii în cazul infectării.  Ceea ce nu este puţin, dar nici rezultatul la care ne aşteptam. Nodul problemei politice este neputinţa de a lua măsuri, în timp de pace, la o problemă ce ţine mai degrabă de război. Se merge pe jumătăţi de măsură, fie izolare, fie vaccin. De ce nu amândouă? De ce nu şi altele? Din pricina multelor noduri economice încâlcite de ştiinţa economiei.

Când Dumnezeu se luptă împotriva noastră

Oricum ar fi, societatea noastră s-a dovedit a fi vulnerabilă pe toate palierele şi nu doar în România ci şi în alte ţări din Europa. Revenind la ideea bunicilor noştri cu cei 30 de ani de pace, trebuie să vă spun că, în viziunea lor, războaiele erau date de Dumnezeu. Veneau cu alte cuvinte ca o judecată. Judecata divină are loc şi în viaţa omului, nu doar după moarte. Dar şi la nivel social, nu doar personal.  Pe un taler se puneau faptele poporului şi pe celălalt măsurile corecte la care trebuiau să ajungă. Cu alte cuvinte, subiectul judecăţii este chiar mentalitatea noastră pe care am clocit-o în ultimii 30 de ani. Dacă balanţa era în echilibru, Dumnezeu binecuvânta. Dacă nu, este inutil să vă mai spun ce urma. Împotriva unui popor căzut în păcat luptă însuşi Dumnezeu. Cine crede că El este  doar un bătrânel cu barba albă care împarte binecuvântări sau un Hristos care iartă la nesfârşit se înşeală. Dumnezeu este şi un Stăpân care cere socoteală pentru bunurile sale împrumutate vremelnic oamenilor. Dacă ne aflăm într-un astfel de moment, nici sfinţii nu ne mai scapă. Finalul unui astfel de război este pierderea libertăţii . De ce libertatea? Pentru că libertatea este darul suprem pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor. Iar omul fără libertate devine sclav, adică nu mai poate dispune de trupul său, de timpul său, de averea sa. Poate să ne ducă criza Covid într-un scenariu aşa grotesc? Sigur că poate. Atâta timp cât ne afectează trupul, banii şi timpul şi măsurile care se vor lua vor viza aceste aspecte. Nu e simplu!

Dar, merg cu gandul prea departe. Până una-alta covidul a lovit, la o populatie estimată la 16 milioane, aproape 10 % in patru valuri. Cel mai zguduit este sistemului medical. Cea mai răvășită este conștiința a 90% din populație care nu a trecut prin boală și poate nici nu va trece, dacă pandemia se opreste aici și de aceea nu va înțelege niciodată de ce viața lor trebuie să se schimbe măcar câteva luni pe an.

VALERIU GAFENCU – O LECȚIE CREȘTINĂ, O PAGINA DE ISTORIE

Astăzi, la Tîrgu-Ocna a fost prăznuit  Valeriu Gafencu, un simbol al celor care au pătimit în temnițele comuniste. Vestea difuzată pe radio Trinitas m-a bucurat. Mi-a deschis in minte o pagină de istorie și în suflet un exemplu de creștin autentic.  Lecția de istorie o cunoaștem cu toții, dar întoarcem pagina când ajungem la ea. Ne îndoim că în urmă cu doar 70 de ani un regim politic și-a ucis la propriu nu doar adversarii  politici (aceia au fost doar un pretext) ci și persoane sau categorii sociale care prin fapte sau gîndire contraveneau ideologiei oficiale și mă refer la grupuri religioase, minorități, categorii sociale  etc. Pe scurt, ca în plină epocă sclavagistă, regimul politic a pus la cale o epurare ideologică, o vânătoare de idei. Cum ideile stau în capul oamenilor, victimele au fost de la copii de vârstă școlară până la bătrâni, de la tineri studenți până la intelectuali de frunte, de la politicieni la membri importanția ai clerului, de la boieri până la țărani. Pretextul lichidării fasciștilor a fost o mare minciună și deținuții politic care au umplut până la refuz toate temnițele țării, plus lagăre de muncă forțată, dovedesc deplin acest lucru.

Valeriu Gafencu era un student de doar 20 de ani și făcea parte din Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale unui partid care, pe atunci, era al treilea pe țară.Prin urmare nu era nimic exotic și nemaivăzut în ideile naționaliste care pe atunci făceau parte din idealurile tuturor partidelor. Ei realizaseră primul stat național al românilor. Naționalismul și patriotismul făceau parte din educația lor.

In acest context, arestările politice care au început în timpul regimului carlist, au continuat în timpul lui Antonescu și au atins paroxismul în timpul comunismului erau de neînțeles pentru cei vizați care se considerau victimele unei neînțelegeri, crezând că vor fi curând eliberați. Acest lucru nu s-a întâmplat. Malaxorul temnițelor rupea trupuri dar și suflete. Boala, foamea, tortura, moartea  bântuiau nestingherite, loveau zilnic. Cum te salvezi într-o astfel de situație limită?!

Și aici începe lecția creștină  de care vorbeam. Valeriu ne-a dovedit că nu locul te mântuie, că rugăciunea poate fi la fel de puternică în temniță la fel ca în mănăstire. Ne-a dovedit că și în cea mai neagră sărăcie, poți dărui ceva celui care are nevoie. Ne-a arătat că poți face misiune creștină chiar și în cele mai inumane condiții, chiar și în fața unor oameni potrivnici credinței tale.Ne-a arătat că credința adevărată este lucrătoare și nu este o vorbă goală. In fine, Valeriu Gafencu a realizat în închisoare mai mult decât facem noi în deplină libertate și prosperitate materială. De aceea, Valeriu poate fi trecut în calendarul sfinților creștini și e de datoria noastră să insistăm ca acest lucru să se facă.

UN GÂND DESPRE UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE-24 IANUARIE 1859

 Dacă aş fi fost istoric de istorie modernă, cu siguranţă mi-aş fi ales să studiez Unirea Principatelor. Este o temă foarte profundă. Nu se poate rezuma nici la lecţia de înţelepciune dată de bunii ţărani, nici la eforturile tinerilor revoluţionari născuţi în sânurile unei boierimi scăpătate, nici la veşnicele jocuri politice internaţionale, de strategie şi nu doar şi nici la Războiul Crimeii care, prin amploare şi consecinţă, a scos cele două Principate din anonimat.

Intrebarea care mă roade este aceea: cum a fost posibil ca două state medievale care în secolul XV îi bătea pe turci şi care avea o armată a ţării, să ajungă peste 300 de ani în situaţia umilă a două Principate aflate sub suzeranitate otomană şi pentru care statele europene trebuie să hotarască? Cu atât mai mult cu cât, după cucerirea Constantinopolului, puterea turcească a început să scadă. Ce s-a întâmplat în cei 300 de ani din care  100 au fost domnii fanariote? Primul răspuns ar fi acela că statul a slăbit, fie din cauze externe, fie interne. Dacă extern, cauza ar fi turcii, intern nu rămâne decât un singur vinovat. Boierimea şi mai ales gustul lor pentru politică! Adică partidele boiereşti care după ce au împovărat statul cu o grămadă de funcţii inutile pentru ei şi pruncii lor, au subminat şi talpa ţării prin constituirea marelui domeniu feudal. Nu este un discurs comunist! Este o realitate pe care istoricii au avut-o mereu în vedere. Situaţia grea a ţărănimii era o realitate care trebuia rezolvată, dovadă  la sfârşitul secolului XIX- începutul sec.XX, se fac cinci reforme agrare. Boierimea, atât cea autohntonă cât şi cea parvenită din Bizanţ, a reuşit  în mai puţin de 100  de ani să şteargă de pe hartă sute de sate de ţărani moşneni sau răzeşi. Averea acumulată le oferea puterea de a schimba domnitori. Ei reprezentau ,,ţara,,. Statul era prizonierul lor. Ei făceau legea şi prin urmare nu  plăteau impozite, în timp ce ţăranul de rând (să zicem din Ialomiţa, unde am documente concrete) plătea 14 dări în bani şi natură. Absolut totul era impozitat. Unde se ducea averea ţării? Nu ştiu! Intre cele două pături sociale: ţărani şi boieri diferenţele erau uriaşe. Şi nu doar economice, ci mai ales culturale. Gândeau diferit, vorbeau diferit, mâncau diferit, se îmbrăcau foarte, foarte diferit. De pildă, era la modă cu puţin înainte de Unirea Principatelor ca boierii să aibă cât mai multe blănuri pe ei. La 1830, în plină vară puteai vedea boieri umblând în Bucureşti cu câte şase blănuri pe ei, aşa cum pe la 1821, vedeai ţărani care în plină iarnă mergeau în picioarele goale. Dar aş dori ca acele vremuri să nu se mai întoarcă. Aproape toţi călătorii străini care au vizitat Principatele în secolul XIX au remarcat diferenţele uriaşe dintre cele două categorii. Iar un medic american care a participat la Războiul Crimeii şi era foarte bine documentat cu privire la Principate, spune că ţăranii sărăciţi pe vremuri avuseseră pământurile lor. Legendele despre boierii răi şi ţăranii buni au avut la un moment dat o bază reală. Intre Unirea Principatelor şi instaurarea comunismului au fost doar 180 de ani, adică vreo trei generaţii. Credeţi că au fost şterse racilele medievale din mintea şi memoria colectivă. Eu nu cred!

Unirea Principatelor, cu reformele lui Cuza şi apoi cu modernizarea Statului în timpul monarhiei a încercat să rupă aceste bariere sociale şi culturale, atât de nefaste în evoluţia unei ţări. Hora Unirii de la 1864 înseamnă mai mult decât unirea a două principate române.

O FAŢĂ DE UN MILION JUMATE!

Nu este faţa unui actor în spatele căruia ar sta filme de milioane de euro. Nici faţa unui mare om politic care schimbă mersul lumii. Nici faţa unui mare om de afaceri, care preferă de regulă să stea în umbră dar care bubuie economia. Nimic din toate acestea! E vorba de faţa preşedintelui CJI, Victor Moraru. Şi, banii sunt din fonduri publice şi achitaţi  până la ultimul leu unor fime de publicitate, radiouri şi canale de televiziune locale etc. De aici, au pornit discuţii cu privire la oportunitatea cheltuielilor.  Omul cu faţa susţine că scopul final este transparentizarea administrativă. Adică  informarea cetăţenilor asupra activităţii CJI. Ideea e generoasă dar putea fi aplicată mai ieftin,  adică  printr-un buletin oficial al instituţiei şi prin actualizarea şi îmbogăţirea site-ului. Ziariştii de la Independent susţin că e vorba de cultul personalităţii. Este drept că ialomiţenii au văzut în toate ziarele distribuite gratis cum toate pozele din ziar conţineau chipul bucălat şi proaspăt frezat al preşedintelui. Teoria ziariştilor este susţinută şi de comportamentul tiranic al PSD din ultimul lor mandat. Insă lucrurile pot fi mult mai complicate şi în spatele pedanteriei politice pot sta lucruri mai grave cum ar fi: confuzia planurilor sau o încercare disperată a lui M.V. de a-şi creea propria imagine politică, într-un moment când barca de partid a eşuat lamentabil şi în spatele lui stă in partid de caste, adică fragmentat.

Castele partidului

Trecând de la metaforă la realitate, PSD  nu e un partid tipic. Are structură asiatică  de caste. Prima şi cea mai vizibilă era casta ,,ideologilor,, a născocitorilor de vorbe, de idei, de teorii, de planuri. Din ea făceau parte intelectuali care vorbeau bine, ştiau să convingă, să învăluiască, să plimbe ideile şi teoriile. Iliescu, Năstase, Ponta, Şova  au făcut furori cu talentul lor politic. A doua şi cea mai vehementă era casta primarilor, a preşedinţilor CJI, a aleşilor locali. Ei aduceau de fapt voturi în partid prin talentul lor de a discuta cu oricine şi orice având un aer aparent familiar. In spatele lor, o grămadă de afacerişti de toate mărimile. Invizibili dar periculoşi! In fine, a treia castă era gloata votanţilor PSD cu pretenţii mici şi aşteptări lungi. Modeşti, săraci şi puţin educaţi politic, s-au mulţumit întotdeauna cu puţin cum ar fi un strop de atenţie din partea primarului, o strângere tovărăşească de mână etc. Intre cele trei caste era o simbioză, niciodată o simfonie. Şi, ca în cele mai rigide societăţi asiatice,  nimeni nu trecea dintr-o castă în alta şi nici măcar ideile inteligente ale primilor nu treceau asupra castei a doua. Asta e nenorocirea,  că e inteligenţa nu se transmite. Ba mai mult,  nu de puţine ori, primele două caste şi-au ciocnit interesele aşa de tare încât  casta ,,ideologilor,, a pierdut mereu teren. Acest lucru coroborat cu dezinteresul constant pe care PSD l-a avut faţă de intelectualii valoroşi şi faţă de cultură în general ( a se vedea sacrificarea repetată a Ministerului Culturii către minorităţi sau aliaţi slabi) a dus la atrofierea vizibilă a creierului de partid. Casta aleşilor locali nu abundă în inteligenţă şi după ce au pus mâna pe conducerea partidului, derapajul nu a mai putut fi oprit, implozia fiind o chestiune de timp. Partidul moare şi o ştiu şi ei. Gloata aceea de femei îmbrăcate în negru la şedinţele departid ( care au ajuns să semene cu nişte parastase, lamentările, văicărelile  şi mai ales încercările de împăcare ca la orice înmormântare când mortul de pe masă te face să uiţi de principii) sunt preludiul unui final previzibil. Ura necontrolată împotriva legii şi a DNA care le-ar fi decimat rândurile sunt dovada clară a unui creier atrofiat care duce la demenţă. Nu DNA le-a decimat rândurile, ci sistemul de caste şi interesele obscure de partid, interesul pentru afaceri şi dezinteresul faţă de intelectualii valoroşi.

De la teoria imaginii la imaginea electorală

Doar că, nu aflarea adevăratelor cauze ale dezastrului îi preocupă pe PSD-işti, ci salvarea personală din barca politică devenită pe zi ce trece mai nesigură. Micul Moraru de la Ialomiţa ştie că faţa lui de 1,5 milioane de lei de azi  poate redeveni mâineo mutră de doi bani, de aceea apelează la teoria imaginii, adică exişti dacă eşti vizibil. Marea păcăleală a lumii contemporane!  Teoria imaginii a fost dezvoltată şi este valabilă pentru ficţiune, pentru lumea filmului. In lumea reală nu funcţionează. Ba mai mult, există oameni puternici care stau în umbră. Iar oamenii  de rând ca mine nu votează ce văd în ziare, ci ceea ce trăiesc. Adică între mine şi imaginea lui Moraru se află un şef lipsit cu totul de transparenţă  şi ca el sunt mulţi din oamenii lui. Cu alte cuvinte, ziarele cu 10 fotografii pe pagină, toate cu faţa micului preşedinte, nu ne pot convinge că omul e capabil. Prin urmare, cu rezultate sau nu, banii sunt cheltuiţi  acum în numele transparenţei.  Dar, la anul,  la alegeri, în numele cui se vor tipări afişele electorale, pentru că ne aşteptăm ca după o colaborare de ani de zile, unii ziarişti cu memorie bună să nu uite contractele mici dar multe.