Monthly Archives: June 2016

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (II). REZULTATELE IALOMIŢENILOR

Posted on by
Reply

 

Sesiunea din acest an a fost o surpriză pentru mulţi. In primul rând că participarea a fost sub aşteptări, în condiţiile în care cazarea şi masa au fost suportate de organizatori. In al doilea rând, că participanţii erau în majoritate tineri. Dacă cei de vârsta a doua erau implicaţi în diverse proiecte, nu ştim dar cert este că cei de vârsta a treia după pensionare, au fost practic scoşi din sistem, cu unele mici excepţii, nu întotdeauna benefice.

In fine, Muzeul Judeţean Ialomiţa a fost prezent cu şapte participanţi, cinci din muzeu, un pensionar şi un angajat al Direcţiei. Cele patru şantiere arheologice au fost prezentate după cum urmează. Piscul Crăsani a fost prezentat de dr. Valeriu Sârbu de la Muzeul Brăilei. Borduşani a fost prezentat de  dr. Dragomir Popovici de la Muzeul Naţional de Istorie. Stelnica a fost prezentată de Anca Gangiu de la Institutul de Arheologie. Subsemnata am prezentat un raport final al complexelor arheologice getice descoperite de-a lungul timpului la Vlădeni- Popina Blagodeasca.

Oraşul de Floci a fost prezentat de Matei Gh., pentru că şefa de şantier, Dana Mihai de la Bucureşti nu era prezentă. Toate rapoartele menţionate pot fi citite în Cronica Cercetărilor Arheologice (campania din anul 2015) varianta tipărită cât şi varianta electronică. Sunt şi două dureroase excepţii.  Stelnica şi Oraşul de Floci. Raportul meu nu putea fi publicat în cronica din 2015 pentru că eu nu am făcut săpături în anul 2015 (cauze medicale, accident rutier, braț imobilizat 3 luni). Complexele getice fuseseră descoperite de-a lungul anilor 2000-2014 şi menţionate lapidar în raportul cu privire la aşezarea medieval-timpurie. De aceea se impunea un raport detaliat final care înainte de a fi publicat în volum separat sau într-o revistă de specialitate, trebuia să aibă girul specialiştilor. Și pentru Stelnica  cred că există o explicație plauzibilă . Insă pentru Oraşul de Floci singura explicaţie pare să fie  manageriatul slab atât al şantierului cât şi al muzeului. Ambii șefi au un prieten comun  ex-preşedintele Ciupercă. Pentru un raport prezentat verbal de un singur om au fost prezenţi şi menţionaţi în programul sesiunii toţi cei şase oameni din echipa de la Oraşul de Floci. Şase oameni pentru care se plătesc deplasări şi diurne  de-a lungul întregii veri şi care nu au trimis nici măcar un raport preliminar scris, de o pagină. Doar cei prezenţi în sală au putut afla ce s-a făcut anul trecut la Oraşul de Floci. Eu fiind la altă secţiune, nu am fost de faţă. Aşa că nu știu. Ca să nu mai spun că în varianta scrisă fiecare membru al echipei avea obligaţia să îşi prezinte partea lui de cercetare. Când am lucrat sub conducerea Ancăi Păunescu la Oraş, eu mi-am prezentat şi publicat în Cronică partea mea de raport. Nu se poate să trimiţi cinci membri ai echipei de cercetare (că directorul a lipsit ca de obicei) la sesiune cu un singur raport verbal. Este incalificabil! Eu duc singură de 15 ani un șantier,  fără nici o echipă, și nu a fost campanie arheologică să nu prezint un raport  în Cronică. Nu este o performanță, ci o simplă obligație profesională. Raportul arheologic este cea mai simplă documentație pe care o poate întocmi un arheolog. De  pildă, Capidava cu o echipă de cinci membri prezintă în varianta scrisă din 2015 zece  rapoarte. Şi tot acolo găsim şi un exemplu de bune practici. In anul 2015, Capidava a intrat într-un amplu proces de restaurare şi renovare. Arheologii care nu au fost consultaţi asupra proiectului final s-au pomenit că soluţiile propuse de arhitecţi nu respectau fie planurile arheologice, fie condiţiile de conservare, deşi aveau toate avizele necesare. Atunci, arheologii au sesizat comisiile de specialitate din MC şi au reuşit fie anularea unor segmente din proiectul de conservare, fie modificarea altora.

Toate aceste aspecte, inclusiv administrative pot fi citite în cronică. La Oraşul de Floci, o pauză totală. Dar, o pauză bine finanţată din fondurile muzeului. Astea au fost performanțele pentru care directorul a mai primit un mandat, nu-i așa?

UN MANDAT FATAL (II)

Posted on by
8

Cele arătate de mine în postarea ,, Un mandat fatal,, se confirmă pas cu pas. Deşi  am depus, așa cum s-a solicitat, schema Proiectului de activitate pe 2016 de pe 13 ianuarie şi suntem la jumătatea anului,  nu ştiu nici acum care proiecte au fost aprobate. Printre cele propuse se afla şi unul la care ţineam foarte mult. Era vorba de ,,Imaginea satului medieval-timpuriu de pe Popina Blagodeasca, com. Vlădeni, jud. Ialomiţa,,. Proiectul îşi propunea o reconstituire grafică în 3 D a locuinţelor, cuptoarelor menajere, gropilor de bucate şi a întregului plan al aşezării cu cele trei faze de locuire.  Era adresat marelui public, contribuabililor, vizitatorilor care au bunăvoinţa de a veni la muzeu dar, în lipsa unui ghidaj de specialitate, nu înţeleg mai nimic din expoziţia de arheologie, compusă dintr-o înşiruire de oale cu etichete mici şi puţin material documentar sau explicativ.  Proiectul se înscria în trendul muzeistic actual, în care aproape fiecare piesă spune o poveste. In fine, proiectul îmi era necesar ca parte integrantă a unei expoziţii de arheologie ,, IALOMIŢA DE ACUM O MIE DE ANI,, pe care intenţionam să o deschid în toamnă. Nu ştiu nici acum dacă este aprobată.

Proiectul era…pentru că nu va fi! Nu a fost aprobat pe motiv că au existat ,,alte priorităţi în funcţie de fondurile aprobate de autoritate,,. Nu ştiu nici cine l-a respins. Nu cunosc nici criteriile de valoare care au stat la baza respingerii. Nu ştiu nici care au fost fondurile aprobate de autoritate. Nu ştiu nici care au fost celelalte priorităţi.

Să fim bineînţeleşi, nu contest faptul că o propunere poate fi respinsă. Este dreptul instituţiei de a-şi selecta proiectele. Sunt revoltată însă de lipsa de transparenţă total nepotrivită unei instituţii publice. Dovadă că de la începutul anului nu a avut loc nici o şedinţă de activitate. Nici o şedinţă în care să nu se spună ce propuneri ne-au fost aprobate.  Ne pomenim că la un moment dat se petrece ceva, dar nu ştim nici cât costă şi nici dacă acea activitate era oportună. Totul de-a oarba, dar pe … banii statului! Aşa că, stau în sfera bănuielii. Dacă întreb Consiliul de Administraţie, din care eu niciodată nu am făcut parte, vor da vina pe director. Dacă întreb directorul, răspunsul va fi invers. Pentru că în CA sunt  și ,,specialiştii,, care au făcut facultatea la Spiru Haret Slobozia. Au trecut de pe studii medii pe studii superioare, dar fişa postului a rămas aceeaşi, doar salariul s-a mărit.  Nu aveau de ce să mă numească pe mine cu două cărţi şi zeci de articole şi studii de specialitate publicate. Eu nu am avut loc nici în Consiliul Ştiinţific şi nu am fost convocată în ultimii 15 ani  la nici o şedinţă a acestuia.

Expoziţia de bază arată ca un şir de oale în vitrine învechite  şi fotografii lipite pe celuloză. Aşa ceva nu mai vezi niciunde în ţară! Cum putea să aibă loc o expoziţie cu reconstituiri în 3 D la Slobozia? Ar fi putut costa aproape 6000 de lei, o grămadă de bani! Adică echivalentul a două ore de festival de mâncare la Oraşul de Floci. Pentru că a fost un an când festivalul a costat 30000 lei pe o zi de distracţie. Dar, mai ales ar fi fost o prezentare modernă. Or, minţile unora de aici sunt formatate la anii 70 ai secolului trecut. Nu pot gândi mai mult. Când am făcut vitrine noi şi moderne au fost lăsate în ploaie, distruse, descompuse, împrumutate, aruncate şi apoi trecute în gestiune colectivă. Aceleaşi tipuri de vitrine pot fi văzute şi acum la Muzeul de Arheologie din Tulcea, care le-a făcut în acelaşi timp cu noi. La noi vezi nişte vechituri aruncate de alţii, mari, greoaie şi cu spaţiu mic de expunere.Dar, asta este o altă poveste. Cert este că vizitatorii iar vor fi nevoiţi să facă eforturi de imaginaţie să îşi închipuie, doar pe spusele noastre, cum arătau casele de acum o mie de ani şi anexele gospodăreşti şi ce anume înţeleg arheologii prin ,,nivel şi fază de locuire,,. In loc să le arătăm o fotografie cu o secţiune arheologică şi o groapă le-am fi arătat postere cu modele în 3 D ale acestora, mari şi frumos colorate, sau machete sau mici filmuleţe documentare  toate realizate pe baza documentaţiei arheologice. Şi omul ar fi plecat din muzeu lămurit şi cu o imagine clară, nu cu trei vorbe şi o fotografie lipită pe celuloză.

Dar, şeful performant evaluat de CJI cu 9,97 preferă trei vorbe, o oală  şi o fotografie ştearsă, după care se miră că nu sunt vizitatori.

 

 

PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL!

Posted on by
Reply

PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL!

Iubiţii mei, mare este praznicul de astăzi. Nu este praznicul unui sfânt. Se numeşte praznic stăpânesc. Unul singur este Stăpânul, Domnul, Care stăpâneşte toate, Boierul Hristos – aşal cum îl numea .Sfântul Cosma Etolianul. Acesta este realmente Stăpân. Oricare alţii, ce prezintă o oarecare putere, sunt în faţa  Lui nişte colosale nulităţi. Praznice stăpâneşti sunt: Naşterea Domnului, Tăierea-împrejur, Întâmpinarea Domnului,Schimbarea la Faţă, praznicul stăpânesc de frunte – învierea, iar  încununarea ciclului dumnezeieştii iconomii este’ Înălţarea.

Ce este înălţarea? Creştinii noştri sunt în mare neştiinţă. în Atena, la o adunare de copii, i-am întrebat câte sunt poruncile Domnului. Niciunul nu le-a spus. Noi, copii mici pe lângă bunica noastră, număram poruncile pe degete: prima…, a doua…, a treia…, până la a zecea. Crezul îl ştiam toţi pe dinafară, „Tatăl nostru” pe dinafară. Acum, neştiinţă! Nu mai există interes bisericesc în această ţară, care este adăpată cu sângele martirilor şi al sfinţilor.

Ce este deci înălţarea? Ce eveniment prăznuim? Voi dezvolta pe scurt.

***

Şi ştiinţa o spune, fraţii mei, că a fost odată o vreme în care n-a existat nimic. Materia nu este nemuritoare; este stricăcioasă, şi ca una ce e stricăcioasă nu are origine veşnică. A fost o vreme în care nu exista soare, lună, stele, galaxii; nu existau râuri, lacuri, mări, oceane; nu existau munţi şi câmpii, copaci şi fiori, animale şi păsări. A fost o vreme în care nu exista niciun om. N-a existat însă niciodată o vreme – acest lucru îl mărturisim în Simbolul Credinţei – în care să nu existe Hristos! Hristos este veşnic, fără de început; aceasta este credinţa noastră. Fiul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, a existat dintotdeauna, „mai înainte de toţi vecii” (Simbolul de Credinţă). Fiul era în ceruri înconjurat de către îngeri. Dar când omul a căzut şi s-a stricat şi nicio altă putere n-a putut să-l mântuiască, atunci a doua Persoană a Dumnezeirii a venit pe pământ.

Aţi văzut vreodată un vultur? Eu am văzut vultur sus, în munţii înalţi ai Pindului. înaintea gloriosului război albanez din anii 1940, un cioban îmi spune: Priveşte cerul. Mă uit sus; nu vedeam decât o pată, un punct. A, acesta este un vultur, îmi zice, îl deosebesc din mişcarea pe care o face. Pata se mărea într- adevăr, desena cercuri – cercuri şi a venit şi s-a aşezat pe o  stâncă. Şi era o pajură, vă rog, semn prevestitor al glorioase biruinţe, care a încununat armele elineşti! Ca un vultur deci Hristos a coborât aici pc pământ – este la fel o dogmă a credinţei noastre a luat trup din întru-tot-curatele sângiuri ald Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Se arăta de acum ca om ca cel mai smerit om. Smerit om! Nu există altul atât de smerit S-a născut dintr-o mamă sărmană într-o peşteră cu animale urât mirositoare. 30 de ani a trăit necunoscut. Şi când s-a arătat în public a trăit ca cel mai sărac. Unuia, care a vrut să-L urmeze i-a spus: Păsările şi vulpile au cuiburi şi vizuini, „dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58). Să vină aceştia care o fac pe socialiştii şi comuniştii să vadă pe cine au conducător creştinii. Hristos n-a avut „unde să-Şi plece capul” şi în cele din urmă Şi-a plecat capul nu pe perne, ci în cunună de spini, sus, pe Cruce. El este „începătorul mântuirii noastre” (Octoihul Mare, glasul al V-lea, sâmbătă seară, stihira lui Anatolie).

Cărturarii, fariseii şi puternicii zilei  priveau pe Nazarinean ca pe un om neînsemnat. Dar când Şi-a deschis gura şi au auzit cuvintele Lui şi când au văzut minunile Lui, au răma cu toţii uimiţi. De aceea, în ziua Stâlpărilor, spuneau cu uimire: „Cine este Acesta?” (Matei 21,10). Acesta se deosebeşte de toţi ceilalţi. A urmat apoi jertfa pe Cruce şi învierea Lui. Şi când după 40 de zile, ca astăzi, S-a înălţat, nu s-au nedumerit doar oamenii; s-au nedumerit şi îngerii în ceruri şi spuneau cuvântul acela, pe care l-a auzit în chip proorocesc Isaia: „Cine este Acesta?” (Isaia 63,1).

Aşadar, pc când Hristos îşi lua rămas bun de la ucenici pe Muntele Măslinilor şi-i binecuvânta, picioarele Lui, pe care nu suntem vrednici să le sărutăm, picioarele care au străbătut din cetate în cetate şi din sat în sat, ca să-l găsească pe cel pierdut şi în cele din urmă au fost pironite pe cruce şi vopsite cu cinstitul Său sânge, picioarele goale ale lui Hristos, au început să nu mai păşească pe pământ.

– Dar cum S-a înălţat?…

Omule, dacă noi am găsit mijloace să zburăm în aer, I-a fost greu asta lui I Iristos? L-a învăluit un nor şi L-a ridicat, în timp ce ucenicii rămăseseră acolo privind uluiţi.

Atunci un înger le-a spus:

–  Ce staţi privind la cer? Acest Iisus, pe Care L-aţi văzut acum înălţându-Se de la voi, în felul acesta va şi veni. Va reveni! – Alt adevăr al credinţei noastre este acesta. Pe cât suntem de siguri că mâine în zori este vineri, pe atât suntem de siguri că va veni iarăşi Hristos. Va veni nu doar ca un om neputincios, ci cu slavă mare, cu îngerii şi arhanghelii. Va veni Domnul în timpul celei de-a doua veniri nu ca să mai înveţe, ci ca să judece. Da, va judeca. Acolo voi fi şi eu, acolo veţi fi şi voi. Acolo toţi, mici şi mari, ca să dăm seamă de faptele noastre înaintea Judecătorului nemitamic, incoruptibil.

***

Înălţarea Domnului nostru ne pune pe gânduri. Ce este, fraţii mei, acest pământ pe care-1 locuim, pentru care se duc atâtea războaie între popoare? închipuiţi-vă doi oameni luptându-se între ei. îi întrebaţi: De ce vă ucideţi? Şi vă răpund: Pentru un grăunte de nisip. Asta se întâmplă acum. Pământul nostru în comparaţie cu Universul ce este? Un grăunte de nisip. Merită dcci pentru acest grăunte să ne ucidem?

Nu există doar pământul. Nu este el singura noastră locuinţă. Aici suntem în trecere, provizoriu. Pământul este hotelul. Când te duci la un hotel şi rămâi o zi sau două, nu spui: Hotelul este al meu. Un monah filosof scria despre chilia lui: „Chilia mea, chilia mea, astăzi a mea, mâine a altuia, şi în veac a

 

oricui”. Suntem găzduiţi gratuit în hotelul care se numeşte pământ şi azi sau mâine plecăm de aici în patria noastră. Au întrebat pe un filosof înainte de Ilristos:

–   Care este patria ta?

–   Aşteptaţi, zice. Şi când s-a înnoptat şi au ieşit stelele, le-a arătat cerul.

–   Acolo este patria mea! Cerul este patria mea. „Nu avem aici cetatea stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Matei 13,14), spune Apostolul Pavel.

La Dumnezeiasca Liturghie auzim: „Sus să avem inimile!”, înălţaţi inimile voastre la Cel de sus. în acest moment, creştinii în biserică nu calcă pe teren pământesc; locul este sfânt. De altfel şi etimologia cuvântului „om” în greceşte, anthropos, înseamnă fiinţă care tinde către Cel de sus şi doreşte să vadă cerul. Să nu rămânem deci orientaţi către cele de jos, asemenea porcilor, care au capul continuu în pământ. Suntem oameni, să nu devenim dobitoace.

Există un cer, există nişte stele, există atâtea lucruri frumoase. Şi filosofii au spus că omul este pluridimensional; este o fiinţă şi duhovnicească şi trupească şi socială şi economică şi filosofică, dar mai înainte de toate – luaţi creta şi scrieţi – om egal fiinţă metafizică. Are origine metafizică, nostalgiază după cer. Când Socrate a murit, l-au întrebat:

–   Ce să facem cu trupul tău? Şi el le-a spus:

–       Trupul nu este Socrate. Socrate acum pleacă în altă parte, într-o lume nemuritoare.

Biserica întotdeauna, dar îndeosebi acum, prin înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, întoarce mintea noastră şi ne pregăteşte mai dinainte pentru cer. Acolo să credem şi noi. Sus, la înălţime, inima şi mintea, ca nişte vulturi şi–nu ca nişte şopârle şi porci; „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

In oraşele şi satele noastre să nu fie niciun ateu, niciun hulitor, niciun divorţ, niciun adulter, nicio curvie, niciun furt şi oricui”. Suntem găzduiţi gratuit în hotelul care se numeşte pământ şi azi sau mâine plecăm de aici în patria noastră. Au întrebat pe un filosof înainte de Ilristos:

–   Care este patria ta?

–   Aşteptaţi, zice. Şi când s-a înnoptat şi au ieşit stelele, le-a arătat cerul.

–   Acolo este patria mea! Cerul este patria mea. „Nu avem aici cetatea stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Matei 13,14), spune Apostolul Pavel.

La Dumnezeiasca Liturghie auzim: „Sus să avem inimile!”, înălţaţi inimile voastre la Cel de sus. în acest moment, creştinii în biserică nu calcă pe teren pământesc; locul este sfânt. De altfel şi etimologia cuvântului „om” în greceşte, anthropos, înseamnă fiinţă care tinde către Cel de sus şi doreşte să vadă cerul. Să nu rămânem deci orientaţi către cele de jos, asemenea porcilor, care au capul continuu în pământ. Suntem oameni, să nu devenim dobitoace.

Există un cer, există nişte stele, există atâtea lucruri frumoase. Şi filosofii au spus că omul este pluridimensional; este o fiinţă şi duhovnicească şi trupească şi socială şi economică şi filosofică, dar mai înainte de toate – luaţi creta şi scrieţi – om egal fiinţă metafizică. Are origine metafizică, nostalgiază după cer. Când Socrate a murit, l-au întrebat:

–   Ce să facem cu trupul tău? Şi el le-a spus:

–       Trupul nu este Socrate. Socrate acum pleacă în altă parte, într-o lume nemuritoare.

Biserica întotdeauna, dar îndeosebi acum, prin înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, întoarce mintea noastră şi ne pregăteşte mai dinainte pentru cer. Acolo să credem şi noi. Sus, la înălţime, inima şi mintea, ca nişte vulturi şi–nu ca nişte şopârle şi porci; „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

In oraşele şi satele noastre să nu fie niciun ateu, niciun hulitor, niciun divorţ, niciun adulter, nicio curvie, niciun furt şi nici o înşelătorie. Toţi uniţi, într-un singur suflet, un singur popor!…

BIBLIOGRAFIE

Ne vorbeşte părintele Augustin, vol.VII, 2011, p.66-71

 

 

IN NORVEGIA, BARNEVERNETUL FURA COPII SI DUMNEZEU II DA INAPOI

Posted on by
Reply

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                                   9 iunie 2016

IN NORVEGIA, BARNEVERNETUL FURA COPII SI DUMNEZEU II DA INAPOI

Doar acum o saptamina am publicat un material cu titlul opus, In Norvegia Dumnezeu da copii si Barnevernetul ii fura“. Intre timp, autoritatile norvegiene au anuntat retrocedarea copiilor Bodnariu luati de la parintii lor in noiembrie inapoi la parinti. Ce s-a intimplat si cum explicam acest miracol?
Saptamina aceasta urmeaza ca baietii sa fie redati familiei permanent iar pina la mijlocul lunii si fetele dupa ce vor termina anul scolar. Ceea ce s-a intimplat in ultima saptamina este un miracol gigant. Deoarece, odata ce Barnevernetul ia copiii in captivitate, majoritatea lor vasta sunt plasati in familii sociale pina ajung majoratul, unii sunt adoptati, si foarte putini sunt redati parintilor lor. Si foarte putini dintre copiii redati parintilor lor sunt dati inapoi intr-o perioada relativ scurta de timp. In cazul familiei Bodnariu, copiii au fost dati inapoi in sapte luni, dupa ce au fost rapiti, va reamintim, fara mandat judecatoresc si in mod ilegal.
 
Interventia divina
Ce s-a intimplat? Aici a fost mina lui Dumnezeu. Cel mai important factor care a fortat mina autoritatilor norvegiene a fost Dumnezeu si interventia lui divina. Adevarate sunt cuvintele din Cartea lui Iov 36: 5-7: “Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapada pe nimeni; … El nu lasa pe nelegiuit sa propaseasca si celor nenorociti le face dreptate; … El nu despoaie pe cei drepti de dreptatea lor…” Aceste principii au fost la lucru in viata familiei Bodnariu. De la inceput pina la sfarsit. I-am cunoscut pe Rut si Marius Bodnariu destul de bine in aceste luni de jale si tristete pentru familia lor. Doi parinti tematori de Dumnezeu, integri, curati. In aceste luni dificile ei si-au pus nadejdea in Dumnezeu, au crezut in promisiunile Lui, au avut increderea ca Dumnezeu nu-i paraseste pe ai Lui, si Dumnezeu i-a cinstit pentru credinta lor venindu-le in ajutor. Interventia lui Dumnezeu a facut posibil acest miracol. Credinta parintilor a fost placuta lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu a fost reintoarcerea copiilor acasa, Dumnezeu a fost statornic in scopul acesta, a dat copiii inapoi la parinti, si Dumnezeu a avut ochii atintiti asupra lor.
 
Factorul uman
Pe linga asta a fost factorul uman. Adica, tu, cititorul acestor rinduri. Si tu ai facilitat acest miracol. Adica zecile de mii dintre crestinii Romaniei care au stat linga familia Bodnariu vreme de 7 luni. Nadajduind. Ruginduse. Plangind. Perseverind. Asteptind. Postind. Fara sa se lase. Implinind credinta cu fapta. (2 Petru 1:5). Raspunzind apelurilor la actiune. Semnind petitii. Trimitind scrisori la Naustdal, Barnevernet, Prim Ministrului Norvegiei. Stand in fata ambasadelor si consulatelor norvegiene din diferite parti ale lumii, tinind in mina pancarte si cerind insistent ca Barnevernetul sa elibereze copiii. Demonstrand in spatiul public. Fara a permite mass mediei, elitei, celor fara credinta, sarcasticilor, batjocoritorilor sau dusmanilor vostri sa va dezradacineze convingerile ca Barnevernetul a vatamat familia si ca copiii trebuie sa vina acasa. V-ati exercitat drepturile constitutionale in spatiul public pentru un scop bun. V-ati sacrificat timpul, banii, resursele. V-ati investit talentele si abilitatile pentru a crea o miscare internationala de opozitie impotriva Barnevernetului si abuzurilor lui. Talentele, abilitatile si devotamentul vostru au transformat cazul Bodnariu intr-un caz international, un caz celebru, l-au plasat in media internationala si, chiar, in analele istoriei. Pentru ca pina acuma Barnevernetul nu s-a confruntat cu o opozitie atit de bine organizata si de o anvergura atit de mare.
In plus, ati demonstrat pasnic. Ati impresionat autoritatile publice si organele de ordine publica cu sensul responsabilitatii voastre si convingerile sincere privind drepturile parentale si libertatea religioasa. Fie ca v-ati aflat pe treptele Parlamentului statului Victoria din Melbourne, ori in fata ambasadelor ori consulatelor norvegiene din Houston, Bucuresti, San Francisco, Chicago, ori Viena, ori in alte orase din intreaga lume, ati impresionat profund pe cei care v-au urmarit, cu rugaciunile voastre, cuvintarile facute, cantarile, atitudinile, si cererile insistente pentru eliberarea copiilor.
Ati ignorat vocile stridente ale opozitiei. Unii dintre intelectualii de elita a Romaniei v-au batjocorit. Dar ati ramas neclintiti. “Elita” intelectuala, pe nedrept numita asa, a beneficiat de stipende si burse generoase din partea Norvegiei, si a cautat sa va reduca la tacere. Ei v-au spus ca Norvegia e perfecta si ca Romania e imperfecta. Ca Romania are multe lucruri de invatat de la Norvegia, dar ca Norvegia nu are nimic de invatat de la voi. Unii v-au numit, cu nerusinare, agentii lui Putin. Dar cu toate acestea ati perseverat. Perseverenta voastra l-a fortat pe cainele vicios si latrator care e Barnevernetul, inapoi in cusca. In final, Barnevernetul a cedat sub presiunea internationala.
Ati ignorat razboiul psihologic dezlantuit impotriva voastra pe la inceputul anului de Norvegia dupa ce ati anuntat protestele masive pentru 16 aprilie. Ambasada Norvegiei de la Bucuresti a postat mesaje iresponsabile, dindu-va de inteles ca nu intelegeti sistemul “perfect” norvegian care e cel mai bun din lume. Ori privindu-ne pe toti de sus, intrebind, cu sfidare, “ce stiti voi”? ori “voi sunteti oameni simpli”! Dar nu ati dat inapoi. Ati ales sa fiti credinciosi principiilor si convingerilor voastre. Nu ati fost influentati de propaganda Norvegiei. Ati refuzat sa faceti compromis si ati insistat ca copiii trebuie sa vina acasa.
Au urmat apoi vizitele delegatiilor norvegiene in Bucuresti care au purtat aceleasi mesaje: “nu am gresit cu nimic”, “nu ne intelegeti”, “noi suntem un stat de drept”, “suntem perfecti” – spre deosebire de voi! Dar nu ati clipit. Apoi au urmat vizitele elitei intelectuale romane in Norvegia, invitati de masinaria propagandistica a Norvegiei, unde au fost vrajiti de datele statistice privind Barnevernetul care le-au fost puse in fata, fara ca “elita” sa le priceapa rostul.
 
Dumnezeu v-a dat biruinta
In final, Dumnezeu v-a dat voua biruinta. Bucurati-va! In “micutul Nazaret” care se afla in sud-estul Europei, Dumnezeu a gasit niste razboinici spirituali. Aceea ati fost voi, oamenii tematori de Dumnezeu. Vreme de decenii Barnevernetul a facut ce a vrut. S-a obisnuit sa incalce in mod grosolan drepturile omului si sa comita crime impotriva familiei. S-a obisnuit sa vorbeasca arogant si fara respect imigrantilor si altor guverne ale lumii. Pina cind au venit fata in fata cu voi – luptatorii pentru credinta ai Romaniei. L-ati invins pe Goliat! Felicitari! Prin biruinta voastra ati dat nadejde la mii si mii de familii din intreaga lume care au fost victimizate de Barnevernet, o institutie pe care inca o numim hostis humani generis, adica un dusman al umanitatii.
Norvegia si Barnevernetul au recunoscut ca au pierdut. Vineri, 3 iunie 2016, Ministrul Copiilor si al Egalitatii [Notati absenta cuvintului “Familie” din apelatia Ministerului] a postat un mesaj, in romaneste, prin care recunoaste ca e mai bine pentru copii sa fie crescuti de parintii lor biologici decit in familii sociale [Detalii:https://www.regjeringen.no/no/tema/familie-og-barn/barnevern/child-welfare-cases-across-national-borders/cel-mai-bine-este-atunci-cand-copiii-pot-primi-ajutor-in-cadrul-propriei-familii/id2502990/]
Batalia, insa, nu e gata. Batalia pentru familia Bodnariu a fost o batalie spirituala. Trebuie sa o continuati. Rugindu-va pentru o trezire si reinnoire spirituala in Norvegia. Caci fara Dumnezeu, Norvegia va aluneca in abisul intunerecului, acel loc tenebros si infricosator pe care profetul lui Dumnezeu il descrie in Isaia 14:9-11.
 
Solidaritatea crestina
Solidaritatea crestina trebuie si ea mentionata. A fost placut sa vedem in spatiile publice oameni de buna credinta din toate confesiunile si grupurile etnice ale Romaniei. Tineri si varstnici. Copii si parinti. Nadajduim ca solidaritatea aceasta crestina sa dainuie. Mai avem mult de lucru. In fata ne sta revizuirea Constitutiei. Batalia pentru familie, inceputa in spatiul public in decembrie dupa confiscarea celor cinci copilasi inocenti ai unei familieii crestine romane, merge inainte. Intra intr-o faza noua. Haideti sa continuam in acelasi spirit de solidaritate pina la capat. Si sa nu uitam ca pe 20 iunie are loc faza finala a procesului pentru adoptarea copiilor Familiei Barbu din Marea Britanie de catre homosexuali. Un act iresponsabil si inacceptabil.
P.S. Ne bucurăm de veste. Dar, aşa cum copii familiei Bodnariu s-au întors la familia biologică, ne punem nădejdea că şi protestanţii şi alte culte se vor întoarce la Biserica Ortodoxă, din care au fost răpiţi de alte ,,barnaverneturi,,.

UN MANDAT FATAL

Posted on by
7

UN MANDAT FATAL

Se pare că Florin Vlad, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa va primi în dar de la CJI un al patrulea mandat de director,  încă 5 ani, pentru a ajunge la cifra rotundă de 20 de ani. Tot fără concurs, tot fără dureri de cap! De fapt singurul concurs din viaţa lui  a avut loc în 2006. Atunci am participat şi eu şi m-am trezit că  doi specialişti din comisie erau prieteni şi susţinători ai domnului Vlad. I-am semnalat ex-preşedintelui Ciupercă această nedreptate, dar mi-am dat seama că participase la regizarea ei. In fine, pentru că am participat la concurs, directorul s-a răzbunat urât. A refuzat publicarea cărţii mele ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu,, aflată deja sub tipar, fiind astfel nevoită să o public singură pe banii mei de muzeograf nepromovat cu anii. Pentru că aşa conduce Vlad muzeul, cu parul şi minciuna. Minciuna pentru toţi, parul pentru cine spune adevărul! In urma memoriului din 2013 m-am ales cu două procese. Le-am câştigat pe amândouă, dovadă că erau abuzurile directorului Vlad. CJI însă nu a luat nici o măsură, deşi au fost informaţi. Adică, după ce CJI a muşamalizat memoriul, a lăsat bestia să se răzbune. Ciudată situaţie, nu-i aşa!?

După  povestea singurului concurs real la care a participat directorul Vlad în toată viaţa lui, restul mandatelor i-au picat pară mălăiaţă printr-o manipulare grosolană a legislaţiei în vigoare, aşa cum voi arăta mai jos. De fapt, mandatul lui expira în august 2016,  dar sforarilor le-a fost teamă ca nu cumva situaţia să intre pe mâini străine aşa că i-au făcut evaluarea finală încă din 29 martie. La evaluarea anuală i-au dat 9,35 şi împotriva acestei nedreptăţi am scris aici şi la evaluarea finală, 9,97 (despre care am scris aici!). Aceste note aveau doar un singur scop. Ca Florin Vlad să primească un nou mandat, fără concurs.

Blestematul articol 44

In legislaţia românească există trei acte normative privitoare la manageriatul instituţiilor de cultură, dar toate trei sunt compromise de celebrul articol 44 din OUG 189/2008. Acesta prevedea că în cazul în care manajerul unei instituţii de cultură obţine la evaluarea finală peste nota 9 atunci acesta are dreptul că îşi prezinte un nou proiect. Postul nu mai era scos la concurs. Or, acesta era un abuz deoarece contractul de management era pe perioadă determinată şi prin urmare la expirarea contractului, postul devine automat vacant. Ca să nu mai spun de latura profesională şi anume  aceea că, dacă managerul obţinea peste 9, înseamnă că era destul de bun încât să facă faţă oricărui concurs. La aceasta adăugăm că evaluarea finală se referea la nişte rezultate şi  nu avea perspectiva viitorului. Era o evaluare și nu un proiect.

Cert este că pe baza acestui articol factorul politic şi-a impus directori în instituţiile de cultură. Cu o comisie aranjată  oricine poate obţine peste 9. Cu atât mai uşor cu cât aceste comisii erau constituite pentru fiecare caz în parte. Factorul politic avea doar de câştigat. Toată răspunderea revenea comisiei. Şi comisia era întrunită la mica înţelegere. O crimă aproape perfectă!

Dezastrul naţional  produs de  articolul împielițat  nu a mai putut fi cosmetizat şi prin OUG 68/2013 articolul 44 este abrogat. Noua ordonanţă prevedea ca după evaluarea finală a managerului, postul să fie scos la concurs în termen de 30 zile. Fiara politică a intrat în sevraj. Nu mai putea controla directoraşii de instituţii de cultură. Directoraşii au intrat în panică, trebuiau să participe la concurs. Aşa se face că în anul următor s-a emis o nouă lege care aproba OUG 68/2013 dar o modifica. Legea 185/2014 reintroducea articolul 44 sub forma unui bis la art. 43. In consecinţă, directoraşii mediocri au răsuflat uşuraţi şi maşinăria de făcut directori din cadrul consiliilor  judeţene s-a repus în funcţie. Nu aveau decât să convoace comisiile-cheie pentru fiecare caz în parte. Ceea ce  au şi făcut în perioada nebuloasă dinanintea alegerilor. Oricum Vlad s-a lăudat că dacă e PSD la putere, nimeni nu îl mișcă din scaun. Și, se confirmă!

Ce mă aşteaptă?!

Mă aştept ca directorul muzeului să procedeze  cu mine la fel ca în cei 15 ani trecuţi, adică:

1)                          Să mă izoleze de colegi aşa încât să nu ştiu niciodată ce se întâmplă în muzeu, ce activităţi se desfăşoară sau ce invitații sunt la sesiunile din țară. Cu atât mai grav cu cât directorul ţine cel mult o şedinţă  de activitate pe an. Cei care vor vorbi cu mine vor fi chestionaţi şi eventual pedepsiţi.

2)                          Să îmi respingă toate propunerile şi o bună parte din activităţi, pe motiv că ,, nu sunt bani,,. Ce dacă activitatea muzeelor este prevăzută de lege, la Slobozia toată lumea face ce vrea directorul.

3)                          Să mă chinui să ţin un şantier arheologic timp de o lună cu un fond  de 8000 de lei, în timp ce doar pe o zi de festival la oraşul de Floci se vor risipi 30000 de lei. Asta în condiţiile în care în Ialomiţa se desfăşoară aproape lunar un festival. Oare Muzeul care era singura instituţie abilitată să facă cercetare arheologică din judeţ, trebuia să îşi cheltuie fondurile cu aşa ceva?

4)                          Să lucrez toate proiectele singură pentru că muzeul nu are specialişti. Adevărul este că directorul urăşte specialiştii. Nu vrea să angajeze. Peste zece tineri ialomiţeni, absolvenţi de facultăţi de profil, au bătut la poarta muzeului în ultimii 15 ani şi directorul le-a spus ba că nu are posturi, ba că sunt blocate.  Dar, în ultimii trei ani a avut şi posturi, a avut şi voie să angajeze. Şi ce credeţi că a angajat? Trei îngrijitori şi un referent. Gata, a terminat cu posturile! Proştii de specialişti să lucreze până le sar ochi! Dacă se revoltă, ştiţi cum face directorul? Stă răsturnat pe fotoliu şi fluieră la ei ca la stână, să iasă afară. Experiența de la o fermă de porci, i-a intrat în sânge, ne tratează ca pe vite! Doar că, așa cum pentru industrie sunt necesare mașini și utilaje, așa și un muzeu are nevoie de specialiști. Fără ei nu poate funcționa normal.

5)                          Să aştept să mi se răspundă la cereri până mi se lungesc urechile. Aşa că poate uit că tot materialul arheologic metalic nu este restaurat şi directorul nu vrea să dispună nici o măsură.

6)                          Să fiu exclusă de la toate săpăturile de salvare, supravegheri sau simple periegheze.

7)                          Să nu fiu niciodată promovată, deoarece va refuza să scoată post de cercetător II, din simplul motiv că nu poate fi ocupat de el.

8)                          Să nu fiu propusă niciodată în nici un consiliu de administrație sau științific din muzeu sau din alte muzee.

Și, lista poate continua. Imaginația individului în materie de măgării este bogată. Dar cel mai rău este că muzeul va înregistra iar proiecte mici și cheltuieli mari.

La început de mandat nu îi doresc decît să facă Dumnezeu lumină. Corupția a creeat  un gen de şefi mutanţi care se proptesc pe copitele dindărăt şi stau la funcţie ca la troc până când îi ridică DNA cu mascaţii. Dar, nu cred că e cazul lui, că e curat ca lacrima lui Ciupercă. Unii zic că riscul lui e dragostea. Că o să-i crape ceva când se coțăie cu iubita la  Orașul de Floci. Dar, așa ceva nu există! Ii arăta în dormitor colecția lui de timbre. Deci, nici o grijă! Omul e greoi ca un tanc sovietic din războiul rece. Cade muzeul pe el și degeaba. Interesul nu era muzeul, ci funcția.

Dar, mă rog, sperăm ca PSD să aibă o clipă de luciditate și să îi respingă proiectul celui de- al patrulea mandat.

ZIUA EROILOR

Posted on by
Reply
Hristos a inviat!

In fiecare an de Inaltarea Domnului sarbatorim si Ziua Eroilor. Intre acesti eroi ai neamului romanesc se afla si fostii detinuti politici ai regimurilor carlist, antonescian si comunist.

Va asteptam joi, 9 iunie 2016, sa le aducem cinstire si omagiu in fata Monumentului de la Balaciu – Ialomita:
– dimineata Sfanta Liturghie la Manastirea Crasani Balaciu (https://www.google.ro/maps/@44.6108827,26.8879652,784m/data=!3m1!1e3)
– ora 12:30 parastas in fata Monumentului Balaciu (aflat in vecinatatea Manastirii)

In 1996 se sfintea Monumentul de la Balaciu, numit “Mormantul celor fara de mormant”. Acest monument a fost ridicat prin munca voluntara a supravietuitorilor temnitelor comuniste si a tinerilor care se aflau in jurul lor. Ideea construirii monumentului a avut-o Parintele Adrian Fageteanu,
proiectul a fost realizat de arhitectul Anghel Marcu (care a realizat si Monumentul Calvarul Aiudului), coordonarea tehnica fiind asigurata de inginerul Constantin Iulian. Tabara de munca a fost condusa de Emanoil Paraschivas.
Monumentul este compus dintr-un disc circular de beton strajuit de o cruce monumentala, iar pe marginile discului sunt amplasate scaune pentru priveghere.

La 20 de ani de la sfintirea Monumentului Balaciu va chemam sa-i pomenim impreuna pe cei care nu mai sunt si ale caror morminte raman necunoscute, imprastiate pe tot cuprinsul tarii.

Cezarina Condurache
Fundatia Profesor George Manu

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (I). REDESCOPERĂ GORJUL

Posted on by
Reply

A-L-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Târgu-Jiu organizată de Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ştefulescu,, care  împlineşte, tot acum, 50 de ani de existenţă. O coincidenţă fericită marcată de muzeul sărbătorit cu o serie de manifestări culturale. Jienii s-au organizat exemplar aşa încât sesiunea, la care au participat aproape 100 de persoane cărora li s- au asigurat cazare şi masă, a ieşit foarte bine. Dincolo de lucrări, despre care voi vorbi altă dată, am descoperit un oraş frumos şi bine pus în valoare, dar şi un interesant  judeţ de munte.  Dacă trecem peste mulţimea de case de amanet şi bănci, care trădează o situaţie financiară nu tocmai bună pentru majoritatea populaţiei, descoperim un oraş care se poate numi turistic, fără să aibă un dar natural cum ar fi muntele (aflat la circa 50 km)  sau marea. Un oraş demn.  In primul rând te uimeşti de mulţimea de monumente  în stil neoromânesc sau baroc bine întreţinute sau chiar renovate. Mai vezi case cu frumoase pridvoare  sau foişoare din lemn inspirate din stilul brâncovenesc, albe şi împodobite cu scări de lemn decorate cu frumoase motive stilizate. Brâncuşi a avut de unde de inspira, nu degeaba ţinutul său natal păstrează trei monumente realizate de cel care este fondatorul sculpturii moderne. Faleza Jiului, la care se ajunge din parcul central, precum şi podurile peste Jiu, oferă o privelişte încântătoare a râului larg şi vijelios. De fapt, aceasta nu este o noutate. Aproape toate oraşele importante  aflate lângă  un mare râu au amenajat faleze, profitând de frumuseţea peisajului. La acest capitol, Slobozia nu intră printre marile oraşe deşi este străbătută de cel mai mare râu din sudul României.

Mapa sesiunii mai conţinea şase pliante bilingve sau în engleză şi o hartă turistică a judeţului din care aflăm paleta diversă a  ofertelor turistice. Proiectul ,,Redescoperă Gorjul,, realizat de Consiliul Judeţean Gorj prin programul Regio promovează:

-turismul istoric, cultural şi al tradiţiilor;

-turismul montan;

-muzeele Gorjului;

-turismul monahal;

-peşterile Gorjului;

-ansamblul monumental ,,Calea Eroilor,, realizat de Constantin Brâncuşi.

Pentru că prezenţa noastră la Târgu-Jiu avea alt scop, ne-am limitat la o excusie documentară la casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, Muzeul Satului din Curtişoara unde se află peste 30 de case din lemn, specifice pentru arhitectura de lemn a zonei, Monumentul de la Padeş dedicat eroilor lui Tudor Vladimirescu şi mănăstirea Tismana unde am văzut o minunată pictură de secol XVI restaurată de curând.