REZULTATE, PE SCURT ! (III)

Inainte de a prezenta locuinţa adâncită sau bordeiul vreau să spun ceva despre relevanţa culturală a locuinţei de suprafaţă de care tocmai v-am vorbit. In evul mediu-timpuriu predominau, mai ales în stepa eurasiatică şi în Asia populaţiile nomade. Nomadismul ecvestru din acel timp era cu totul diferit de cel de astăzi şi avea un aspect mai degrabă economic decât cultural, fiind specific crescătorilor de animale.

Pe teritoriul statelor întemeiate de aceştia cultura materială avea un aspect diferit. De pildă locuinţele lor numite iurte, deşi aveau o structură de lemn aveau o formă diferită, de multe ori rotundă şi erau acoperite cu piei de animale. Iurtele conice sprijinite pe unul sau doi stâlpi erau specifice populaţiilor mongole iar iurtele rotunde fără stâlpi interiori, populaţiilor turce. Cel puţin aceasta este opinia cercetătorilor ruşi şi canadieni care propun şi reconstituirea din imagine (1).

In aceea ce mă priveşte consider că iurtă fără piloni de susţinere nu poate exista deoarece vântul de stepă este foarte puternic. Până acum am construit două ,,colibe,, din lemn şi stuf rotunde, pe sistemul iurtelor şi am constatat că într-adevăr, forma rotundă este cea mai indicată din toate punctele de vedere, spaţiu, izolaţie. La această concluzie am ajuns după ce de-a lungul anilor am ridicat şi colibe patrulatere şi pătrate. Este poate cea mai simplă şi eficientă construcţie. Pentru coliba din imagine care avea trei metri înălţime în interior am făcut toate măsurătorile cu o singură bucată de sfoară pornind de la un stâlp central şi măsurând patru unghiuri drepte. Insă am ancorat-o în opt ţăruşi laterali. Şi doar aşa, în octombrie anul trecut, pe un vânt puternic de ne lua pe sus, coliba nici nu s-a clintit. In loc de piei de animale am folosit stuf. Astfel de iniţiative se numesc arheologie aplicată.

Din punct de vedere arheologic din acest tip de ,,locuinţe,, mai rămân gropile de la parii de rezistenţă şi vatra, eventual materiale arheologice. Niciodată iurtele nu erau patrulatere aşa cum se observă la locuinţa de suprafaţă cercetată de mine în acest an. Şi aşa, fără cuvinte arheologia poate determina caracterul cultural şi etnic al unei populaţii dintr-o anumită epocă.
Cu alte cuvinte, o locuinţă de suprafaţă cu plan patrulater este dovada clară a unei populaţii sedentare, chiar dacă aşezarea de la Popina Blagodeasca se află într-o regiune de stepă.

După finalizarea cercetării inventarului arheologic din interiorul locuinţei vom avea şi o datare a acesteia.

(1) Ancient Nomads of the eurasian and north american grasslands, Samara, 2008, p. 82

Foto: (Emilia Corbu, Elena Rădoi)
In imagine ridicarea colibei de anul trecut şi o parte din lucrători în frunte cu dada Maria.
In prima imagine o glumă a studentei Elena Rădoi care probabil că voia să redea o colibă care pică.

LOCUINŢELE

In această campanie am cercetat integral doar două locuinţe din care una de suprafaţă şi un bordei.
Locuinţele istorice diferă esenţial de cele din ziua de azi. In primul rând că erau adaptate perfect la mediu, adică la clima regiunii şi utilizau doar materiale de construcţie din zonă. Erau foarte ecologice.

In al doilea rând, locuinţele istorice erau mai degrabă nişte adăposturi călduroase pentru anotimpul rece. Nu erau gândite din perspectiva statutului social şi nici al confortului. Toate aveau o singură încăpere prevăzută cu un cuptor. Chiar şi în evul mediu-târziu locuinţele oamenilor mai înstăriţi, aveau doar două încăperi. Spaţiul redus de locuit era completat de existenţa unor anexe gospodăreşti în apropiere: cuptoare menajere, gropi de bucate etc.

Materialele de construcţie din Bărăganul istoric erau lutul şi lemnul, la care se adăugau stuful şi papura. Lutul folosit pentru construcţii este de fapt o argilă galbenă specială din care, în anumite condiţii, se poate obţine chiar bentonita. După un proces de preparare specific care putea dura câteva zile, lutul capătă, datorită degresanţilor folosiţi, plasticitatea necesară utilizării în construcţii. Pereţii erau ridicaţi dintr-un schelet de lemn şi umpluţi cu lut. Tot argila se folosea şi la finisajul exterior. Acoperişul era construit din lemn acoperit cu stuf. In treacăt fie spus, stuful este excelent împotriva caniculei.

Gândiţi singuri ce ar mai rămâne dintr-o astfel de locuinţă după o mie de ani. În cazul în care asupra ei nu a fost o intervenţie antropică care să ducă la distrugerea imediată a acesteia, casa intră într-un lent proces de năruire. Acoperişul se prăbuşeşte şi invariabil întotdeauna am găsit sedimente de cenuşă vegetală pe podea. Apoi pereţii se prăbuşesc în timp. In 500 de ani lemnul se transformă într-un sediment specific. Datorită preparaţiei speciale lutul folosit în construcţie se păstrează însă intact. In funcţie de felul în care locuinţa s-a năruit sedimentele capătă o anumită dispunere.
Aşa se face că după o mie de ani arheologii mai găsesc podeaua, cuptorul şi o masă de sedimente dispusă exact pe planul fostei locuinţe.

Locuinţa de suprafaţă descoperită în acest an în cas. A37- A38 este prima de acest fel cercetată pe Popina Blagodeasca. Până acum am găsit doar locuinţe adâncite, de genul bordeielor. Această locuinţă are pentru mine o relevanţă deosebită. Imi confirmă ipoteza că acolo au fost şi locuinţe de suprafaţă. Până acum doar le-am bănuit după materialele arheologice numeroase aflate în stratul arabil.

Era patrulateră cu laturile de 5 x 3,5 m, orientată NE-SV. A fost adâncită la -0,60 m de la nivelul actual al solului şi acesta a fost motivul pentru care nu a fost rasă de lucrările agricole. In vechime trebuie să fi fost adâncită doar cu 40 cm. Podeaua din lut bătătorit este şi azi extrem de dură. Nu intră şpaclul în ea. Cuptorul aflat în colţul de sud era aproximativ rotund cu dm. de 1,20 x 1m şi avea în faţă o vatră lutuită de aproape 60 cm lungime. Pe latura scurtă de SV se afla o deschidere patrulateră în afară unde am găsit un fragment de par prăbuşit, dar destul de bine conservat. Probabil acolo s-a aflat uşa, dat fiind o groapă de par în apropiere. Pe podea se mai păstrau grămezi de paiantă.

Am lăsat doi martori transversali pentru citirea stratigrafiei specifice, aşa încât din depunerea sedimentare să aflăm modul de construire şi apoi de năruire. Din păcate, lucrările agricole au bulversat depunerile.Singurele materiale arheologice care mai pot fi atribuite complexului sunt cele foarte puţine aflate aproape de podea.

Locuinţe de suprafaţă de asemenea dimensiuni şi din aceeaşi perioadă istorică au mai fost cercetate în Muntenia la Bucov (jud. Prahova), Bragadiru, Băneasa-sat şi Şirna şi în Dobrogea la Independenţa-Ghiolul Petrii, Castelu, Gura-Canliei.
Astfel de locuinţe confirmă o populaţie sedentară, în timp ce iurtele care foloseau tot lemn în construcţie erau specifice populaţiilor seminomade.

Descoperirea în sine completează harta aşezării din care anual mai descopăr ceva şi ne dovedeşte că paianta, ca tehnică de construcţie era utilizată şi în urmă cu o mie de ani.
Casele de paiantă au fost construite în Bărăgan până în anii 1990. Şi deşi rezistă circa 100 de ani, actualmente, în România nu se mai eliberează autorizaţii de construire pentru locuinţe din paiantă. Prin urmare singura construcţie adaptată perfect la condiţiile Bărăganului a devenit istorie.

Anul trecut am depus la AFCN un proiect care propunea o investigaţie arheologică, etnografică şi istorică în vederea salvării informaţiei istorice şi etnografice pe care ultimii zidari de case din paiantă le mai puteau furniza. Din păcate, proiectul a fost respins doar cu 33 de sutimi şi a fost primul pe lista proiectelor respinse. Au fost admise proiecte de genul ,, Tradiţii pe asfalt,, şi o carte de bucate româneşti. (va urma)

REZULTATE…PE SCURT

Campania arheologică din 2010 de la Vlădeni –Popina Blagodeasca a avut trei obiective clare şi anume:
1) Delimitarea aşezării spre est în sectorul A.
2) Cercetarea complexelor arheologice intersectate parţial în anul anterior.
3) Cercetarea segmentul de palisadă nr.4.

Dar în arheologie, una cauţi şi alta găseşti. Aşa că, dacă la obiectivul nr. 2 aveam de cercetat doar două complexe apărute în profilele nordice ale Cas. A26 şi A27, atunci când am deschis încă două casete mi-au apărut patru complexe şi anume două gropi de bucate imense, un bordei şi un alt complex, probabil tot o locuinţă intersectat în profilul estic al cas. A 35. Acestora s-au mai adăugat încă o locuinţă de suprafaţă şi o groapă de bucate. Cercetarea integrală a lor mi-a luat aproape tot timpul.

Mai mult chiar, talpa palisadei a apărut suprapusă de un alt complex, destul de mare. Nu era nimic de mirare pentru că palisada face parte din prima fază de locuire a aşezării, însă trebuiau cercetate în ordinea existenţei lor. Adică mai întâi complexul şi apoi palisada. Practic nu am săpat nimic în gol. Pe cei 160 mp decopertaţi am aflat nouă complexe arheologice, din care am reuşit să cercetez integral doar cinci: trei gropi de bucate şi două locuinţe.

1) Delimitarea aşezării spre est, obiectiv pentru care am deschis casetele A30-A 32 era necesară din două motive. In primul rând că mă aflam în capătul secţiunii de sondaj SA , c. alfa-gama /2001 care îmi indica faptul că acolo nivelul medieval-timpuriu se pierde. Cele trei casete perpendiculare pe SA mi-au confirmat o restrângere semnificativă a aşezării spre est şi direcţionarea acesteia spre NV, adică exact sub lanurile de floarea-soarelui.

In al doilea rând astfel de delimitări sunt foarte necesare mai ales acolo unde, la fel ca pe Popina Blagodeasca, se află mai multe aşezări istorice a căror cercetare concomitentă din varii motive nu este posibilă.

2. Gropile de bucate cercetate aparţin ultimei faze de locuire de pe Popină. Până în prezent au analogii doar în cetăţile bizantine din Dobrogea. Sunt adevărate silozuri, unele ajungând şi până la adâncimea de trei metri. Starea lor de conservare este foarte bună. Practic, s-au păstrat intacte şi după o mie de ani.

Performanţa se datorează probabil formei de clopot şi mai ales felului în care au fost săpate. Din toate măsurătorile şi desenele pe care le-am realizat reiese că au păstrat anumite reguli între coordonatele lor adică între adâncime, diametrul gurii, al umerilor şi al bazei. In vechime gropile au fost arse, dovadă petele de arsură de pe fund şi pereţi care se mai văd şi azi.

Dar ceea ce impresionează este temperatura constantă pe care o păstrează. De pildă vara anului 2003 a fost una dintre cele mai capricioase. La ora 6 dimineaţa se înregistrau 18 grade şi muream de frig, la ora 10 se înregistrau 30 grade şi la ora 14 erau 38 de grade. Temperatura măsurată în gropi era de 20 grade C dimineaţa la ora 6 şi de 22 grade începând cu ora 10 şi menţinută pe tot parcursul zilei. Aşa se face că aceste gropi au păstrat mai ales pe fund mei carbonizat dar şi necarbonizat, de culoare aproape roz.

Unele erau săpate cu treaptă şi se aflau în adevărate anexe gospodăreşti, probabil magazii, aşa cum a fost una găsită în vara aceasta. Dar ceea este mai interesant este că urmau un anumit traseu, fiind grupate câte două şi dispuse în linie dreaptă Acest amănunt este foarte interesant pe planul general al aşezării. Materialul arheologic descoperit în ele le datează în a doua jumătate a sec.X şi prima jum. a sec.XI (va urma).

Foto: Emilia Corbu
In prima fotografie se poate vedea ca gura gropii se descrie practic la doar 15 cm de la nivelul actual al solului. Jaloanele de lemn marcate alb-negru au lungimea de 2 m.
In a doua fotografie se poate vedea aceeaşi groapă după golire.
In fine,in a treia este o groapă de bucate cu treaptă.
A patra este o fotografie de lucru care arată golirea gropii pe jumătate în vederea desenării unui profil.

In toate trebuie sa vedeţi acurateţea cu care au lucrat muncitorii din Vlădeni.