CUMANIADA A AJUNS LA ,,GHICITUL ÎN OASE,,

De când Neagu Djuvara a scris o carte despre posibila origine cumană a lui Basarab I, lumea a devenit brusc interesată de istorie. Cartea de fapt nu lămurea nimic şi nu aducea foarte multe noutăţi. Istoricii clasaseră demult ,,dosarul cuman,, după ce în urma studiilor, cărţilor şi articolelor publicate, întreaga comunitate ştiinţifică s-a lămurit că poporul cu pricina a fost asimilat de toate popoarele din sud-estul Europei. De aceea, nu am înţeles deloc interesul nejustificat de mare al presei pentru subiect şi mai ales concluziile  croşetate ulterior.

In acelaşi timp, fără nici o legătură cu subiectul cuman, arheologia şi în general istoria este din ce în ce mai asaltată de ofertele ştiinţelor exacte. Înţeleg că în acestea s-au investit miliarde de miliarde, care acum trebuie scoase din aplicarea în practică a descoperirilor ştiinţifice, însă nu toate ştiinţele sunt fezabile. Ca de pildă cercetarea ADN-ului istoric.

Aşa s-a născut proiectul Genesis, sau cum s-o chema, pentru cercetarea ADN-ului voievozilor ţărilor române. Paranoia a evoluat rapid şi aşa se face că un ziar de Cluj, partener al proiectului, publica recent că aceste analize vor hotărâ ai cui urmaşi suntem: ai Romei, ai geto-dacilor sau ai cumanilor.

Aceste analize, pe lângă costul enorm  pe care îl implică, nu vor hotâri nimic ci vor duce, cel mai sigur, la nişte ipoteze. Atât! Să vă spun şi de ce:

  1. In primul rând că originea unei personalităţi nu are nici o legătură cu ADN-ul poporului în mijlocul căruia trăieşte. Tocmai de aceea este o personalitate, prin aceea  că se impune prin valori morale, cinste, vitejie, inteligenţă. Ce s-ar întâmpla dacă, judecând după ADN-ul Casei Regale a României, tot poporul ar fi considerat neamţ? Sau, şi mai grav, neputincios în ale conducerii, când noi ştim că aducerea principelui străin a fost motivată tocmai de aplanarea conflictelor dintre diferitele partide interne şi de sprijinul extern. Marii voievozi români au fost, întâi de toate, mari personalităţi şi nu copilul părinţilor lor. Mulţi s-au impus prin sabie, prin vitejie. Rolul lor a fost  unul politic.
  2. Mai dau exemplul medicului arab Raed Arafat.  Onestitatea, priceperea şi verticalitatea lui l-au impus. Dar, asta nu exclude şcoala medicală românească în care s-a format. Miile de medici români, din care unii foarte buni  care asigură funcţionarea sistemului de sănătate românesc. Oamenii au ieşit în stradă nu pentru arabul Raed ci pentru medicul Raed Arafat. Ce s-ar întâmpla dacă, peste sute  de ani, nişte pierde-vară s-ar apuca să scrie că dacă Raed a ajuns sus,  el trebuie să fi fost susţinut de o populaţie arabă. Cam aşa fabulează istericii noştri de azi. Şi pentru asta au nevoie exact  de ADN, adică de a cincea roată la căruţă.
  3. Acum şi cu ADN-ul ăsta e o poveste. Ca să îl determini trebuie să ai o bază de date sau cel puţin o probă cu care să îl compari. De pildă, se poate stabili paternitatea unui copil, doar dacă ai ADN-ul tatălui sau unor rude. Aşadar,  după prelevarea de probe  ADN din oasele voievozilor,  acestea  trebuie  comparate cu alte ADN-uri despre care se ştie că au o atribuire clară. Adică,  cu ADN-ul lui Gheorghe despre care se ştie că a fost român, a lui Balaban cumanul, a lui Fritz neamţul ş.a.m.d. cu condiţia ca toţi aceştia să fi fost contemporani cu voievozii. Doar că, această bază de date ADN NU EXISTĂ. Adică au pornit la vânătoare fără puşcă.  Iar,  compararea acestora cu ADN-ul  ,,morţilor anonimi,, descoperiţi în alte cimitire de epocă, cum scria într-un ziar din Cluj, nu are nici o relevanţă. Arheologii au găsit nişte schelete din diferite epoci istorice pe care nu scrie etnia.  Caracteristicile antropologice ale acestora nu sunt neapărat compatibile cu ADN-ul.  Prin urmare, în acest moment, se poate vorbi, cel mult, de ghicit în ADN. Nu au absolut nici o bază ştiinţifică. Punct!

Determinările ADN au aplicabilitate foarte restrânsă pentru arheologie. Pot fi folosite însă, cu succes, pentru contemporaneitate şi pentru viitor. De pildă, dacă noi vom lăsa acum o bază de date pentru poporul român de azi, urmaşii noştri de peste 500 de ani, dacă vor mai fi atunci români, pot dovedi că acesta a fost pământul strămoşilor lor. Doar atât!

De aceea, măsura luată de ministrul  Puiu Haşotti de a opri circul ADN este justificată. Cu atât  mai mult, adaug eu, cu cât unul dintre susţinătorii proiectului este Tudor Sălăgean, implicat în proiectul ICR ,,România Medievală,, în care ştim ce aberaţii s-au scris despre istoria medievală românească.

Dacă susţinătorii proiectului vor o bază de date pentru populaţia cumană, le sugerez să se mute în Ungaria şi să caute necropolele comunităţilor cumane care au supravieţuit în Ungaria până în timpul Mariei Tereza şi unde sunt menţionate documentar ca atare. Osemintele lui Ladislau Cumanul şi a mamei sale pot intra într- o bază de date. Doar că nimeni din Ungaria nu le va aproba sau finanţa ,,ghicitul în ADN,,. Savanţii maghiari au ajuns la concluzia că alături de cumani luptau, şi eventual trăiau, populaţii de origine diferită, cum ar fi iaşii, urmaşii alanilor de origine sarmatică-târzie,etc. Aşa că,  într-o necropolă cumană poţi înnimeri şi scheletul unui alan. De ce, nu? In cimitirele româneşti de azi sunt şi morminte ţigăneşti, că doar convieţuim împreună.

Aşa că, determinările ADN implică baze de date foarte largi  şi nu o analiză ici, alta colea, şi un articol bombastic într-un ziar local. Proiectul care implică stabilirea ADN-ului voievozilor români este irelevant din punct de vedere ştiinţific. Faptul că şi Academia a intrat în aventura asta,  nu mă convinge. Când am scris împotriva proiectului România Medievală un comentator m-a întrebat revoltat ,,unde sunt cacademicienii noştri ?,,. Îi răspuns d-abia acum. In proiectul ,,Genesis,,, frate!

 

MARŞUL PENTRU NORMALITATE

Deşi nu sunt membru ND susţin Marşul pentru normalitate care se va desfăşura astăzi la Bucureşti. Să le ajute Dumnezeu!

Un lucru trebuie să reţinem. După toate studiile ştiinţifice, se pare că homosexualitatea nu este nici o boală psihică, nici una fizică, nici o predestinare, nici o predispoziţie ci pur şi simplu….un VICIU la fel ca şi consumul de droguri, alcool, etc. Doar că acest viciu, prin tulburările hormonale produse  are efecte dezastruoase la nivelul creierului, personalităţii şi sănătăţii. Motivul pentru care homosexualii au fost excluşi din armata americană este acela că, datorită acestui viciu,  erau  uşor şantajabili.

Dar ceea ce este cel mai grav este că acest viciu are nevoie de o comunitate cât mai largă, altfel s-ar stinge odată cu viaţa celor care îl practică. Paradele homosexuale sunt de fapt propagandă pentru racolarea de noi membri. Să ne ferească Dumnezeu, din neam în neam!

SĂ O AJUTĂM PE DANIELA

Ma numesc  Simion Daniela, nascuta la data de 14 iunie 1991 in Slobozia,  actualmente studenta la Academia de studii economice, facultatea de Administratie a afacerilor cu predare in limbi straine, filiera franceza, anul II, invatamantul bugetar, cursuri la zi.
Am terminat prima sesiune a anului II cu bine, fiind a 3-a de pe filiera franceza, doar ca … dupa aceasta au aparut probleme grave legate de sanatate. Nu m-am gandit ca va fi ceva rau. Am presupus ca am avut parte de ceva mai mult stres din cauza acumularii oboselii din sesiune. De grija ca nu-mi gasesc leacul m-am dat peste cap. Nu puteam dormi orice medicament as fi luat. Aveam intotdeauna stare de oboseala, aveam mancarimi groaznice ale pielii, fara a fi vorba de o problema dermatologica. Am fost la foarte multi medici, am facut analize si le-am tot repetat timp de 2 luni, dar nimeni nu mi-a confirmat vreun diagnostic important. Am facut perfuzii timp de 10 zile, din cauza faptului ca eram foarte slabita, scazusem in greutate 8 kg intr-o singura saptamana, dar nu au avut niciun efect. In continuare ma simteam rau, iar medicamentele de somn, recomandate bineinteles de medic psihiatru, nu  isi faceau efectul la mine.
Am hotarat sa merg la Craiova si gratie unui domn doctor, caruia tin sa ii multumesc foarte mult, mi-am repetat a 3a oara analizele si am facut si un CT (tomograf). In urma rezultatului m-au trimis de urgenta la Spitalul universitar de urgenta Bucuresti.  Acolo m-au diagnosticat ca fiind suspecta de leucemie.
Imi era foarte rau , eram bulversata, imi era imposibil sa inteleg ce mi se intampla. Am crezut ca-mi pierd controlul cand am aflat. Cand m-am simtit mai binisor, am cautat pe internet si am citit despre acest diagnostic. M-a socat mai rau, nu stiam cum sa reactionez. Mi-am amintit ca Tatal Ceresc  pentru a ne intari in virtute, ne trimite nu numai bucurii, ci si suparari, si de aceea nu voi dispera ca a venit acest necaz. Dimpotriva l-am primit cu liniste, supunere, ca fiind trimis de Dumnezeu. Stiu sigur ca suferintele prin care am trecut si trec ma purifica, ma fac mai puternica si stiu sigur ca tot El ma salveaza. Am simtit asta si stiu ca gandurile pozitive m-au inaltat si ma inalta. M-am rugat la Dumnezeu si Maicii Domnului sa-mi dea putere sa trec peste toate suferintele mai usor pentru a putea lupta cu aceasta boala. Totdeauna trebuie sa nu vreau altceva inainte de toate decat « sanatate ».  Recunosc ca am fost luata pe nepregatite si nici in visele mele de cosmar n-as fi crezut sa trec prin asta. Norocul meu a fost ca toti cei dragi mi-au fost aproape, parintii mei pe care ii vad ( chiar daca nu arata) cat de mult sufera, rudele apropiate. Dar nu a clacat nimeni. Toti s-au implicat si ma ajuta.
La spital mi s-au repetat analizele si alte controale mai amanuntite, decizia medicilor fiind sa fiu operata imediat a 2a zi la prima ora pentru scoaterea apei de la inima, apei si o parte din tumoarea de la plaman pentru biopsie si la gat pentru scoaterea unui ganglion pentru biopsie. Dar din cauza unor complicatii, operatia a durat 5 ore si medicii au renuntat la cea dea 3a interventie la inima datorita organismului care era posibil sa nu mai faca fata. Mi-am petrecut urmatoarele 3 saptamani in spital fiind drenata timp de 12 zile, tintuita la pat si avand aceleasi simptome de mancarimi si insomnii. Dar parintii, prietenii si rudele mi-au facut sfintele sarbatori de florii si paste mai frumoase. Intr-o saptamana urma sa aflu rezultatul biopsiei.
Diagnosticul :
1. Limfom Hodgkin clasic tip celularitate mixta
2. Chimioterapie pentru tumori
3. Pleurezie stanga in cantitate importanta
4. Sindrom inflamator biologic
 
 
Mi s-au procurat foarte urgent unul din medicamente (care in spital nu exista) pentru a intra pe citostatice. Acesta a fost trimis de o familie din Germania, carora nu stiu cum sa le multumesc pentru ajutor (costul fiind de 800 euro).  Le sunt recunoscatoare si celor care au luat legatura cu acestia.
Medicii din nu mi-au dat nici 2% sanse cand au vazut analizele. Toate rudele s-au rugat pentru mine si Bunul Dumnezeu si Maica Domnului mi-au dat sansa de a-mi reveni de fiecare data. Este foarte greu sa lupti cu astfel de boala si tot efortul meu trebuie sa fie indreptat doar spre vindecare.
Sunt constienta ca nu am decat sa imi inghet anul II de facultate si voi continua sa ma gandesc abia dupa ce imi revin.
Sunt sigura ca puterea divina ma va ajuta.
La inceputul lunii Iunie voi incepe cea de-a 3a serie de citostatice. Acum am reusit , fiindu-mi putin mai bine sa imi fac un cont in lei si in valuta si sa fac un apel la cei cu suflet care ma pot ajuta.
Spre nefericire sunt multi care nu au o situatie financiara foarte buna, iar eu nadajduiesc ca sunt multi oameni cu suflet mare.
Eu imi cer iertare ca am scris aceste randuri, unde am aratat suferinta  prin care trec la nici 21 de ani. Mai rau este ca nici parintii mei nu au o situatie financiara buna care sa imi ofere tratamentul si alimentatia corespunzatoare. Mama mea este pensionata pe caz de boala facand interferon de 6 ani si in ciuda bolii nu s-a dezlipit de mine de cand m-am internat (4 aprilie). Tatal meu munceste pentru un salariu mic, iar tratamentul meu depaseste cu foarte mult veniturile parintilor mei.
Daca cineva doreste sa ma ajute, ii rog sa utilizeze contul meu

Ron RO54BACX0000000756853000

Euro RO27BACX0000000756853001

Usd RO97BACX0000000756853002

Banca Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Bucuresti Eroilor Br

Multumesc din suflet tuturor celor ce inteleg suferinta mea si ma voi ruga Bunului Dumnezeu sa le dea sanatate si sa le dea inapoi inzecit acest ajutor.
 
Cu stima si respect,
 Simion Daniela 

DIN NOU DESPRE COOPERAŢIE LA ,,ASTRA,,SIBIU

Luni, 25 iunie 2012, la Biblioteca Judeţeană ,,Astra,, din Sibiu, a avut loc deschiderea expoziţiei itinerante ,,O pagină din România profundă. Sistemul economic cooperatist (1864-1947),, organizată de Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Serviciul Judeţean  Ialomiţa al Arhivelor Naţionale.  La organizarea evenimentului de la Sibiu au participat şi Comisia Naţională Română pentru UNESCO şi Liga Distributistă ,,Ion Mihalache,, din Bucureşti.

Este prima expoziţie din ţară pe tema cooperaţiei istorice, un sistem economic aplicat în prezent  în aproape toate ţările Europei şi cu mari performanţe în Canada şi SUA. Cooperaţia istorică a avut o contribuţie importantă la economia românească  interbelică, mai ales în agricultură şi sistemul bancar. Cooperaţia a fost teoretizată d-abia prin anii 1930 şi a primit numele de distributism.

Expoziţia va fi deschisă la Sibiu până pe 6 iulie.

Despre cooperaţia istorică şi această expoziţie am mai scris pe acest blog:

Ce este cooperatia?

O prăvălie cooperatistă din 1929

Lipsa de reactie

Prima expoziţie despre cooperaţia românească

Cooperatia in agricultura

Cooperaţia în producţie

Cooperatia in sistemul bancar

Cooperaţia în desfacere şi consum

Organizarea cooperatiei

Personalităţi implicate în mişcarea cooperatistă

Publicaţii şi propagandă cooperatistă

In loc de concluzii

Rezultatele cooperaţiei

 

DIVERSIONISTUL BĂSESCU

Gafa preşedintelui Băsescu de a solicita lui Puiu Haşotti, propus pentru funcţia de ministru al culturii,  o declaraţie din care să reiasă că nu ar fi plagiat în teza de doctorat sau în alte publicaţii,  relevă nu doar o viclenie şerpească, o diversiune ci şi o neinformare crasă asupra subiectului.  Doar că, în cazul de faţă, şarpele şi-a rupt dinţii. Haşotti face parte dintre profesioniştii din cultură. Haşotti nu a intrat în politică pentru afaceri, avere şi nume. Avea o situaţie bună şi era respectat în profesie.

Arheologul Puiu Haşotti nu avea cum să plagieze în teza de doctorat pentru că:

1)  Pur şi simplu nu avea pe cine. La vremea aceea, a vorba de anii 90,   România avea 4-5 specialişti în cultura arheologică neolitică pe care o studia el. Cărţile lor sunt de bază în cercetarea arheologică românească asupra acelei perioade.

1)      Comunitatea arheologilor  mişună de viespi. Un rând dacă ar fi fost plagiat, scandalul ar fi început imediat după publicare. Arheologii sunt foarte posesivi în privinţa ideilor, teoriilor şi pieselor descoperite de ei.

2)      Haşotti a fost un arheolog serios, cu şantiere arheologice, cu  stat în soare, cu studii la activ, cu participări la sesiuni. Este o profesie care consumă timp şi energie. Doar implicarea activă în politica la nivel înalt l-a determinat să renunţe la arheologie.

Ne întrebăm de ce Băsescu nu a cerut acelaşi lucru preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, care după toate cercetările pare să îşi fi atribuit un fals titlu de doctor? De ce atunci când presa a devoalat această infracţiune, Băsescu nu l-a destituit imediat  pe doctorul impostor?

Iarăşi, mă întreb, de ce Băsescu nu a cerut explicaţii ICR în legătură cu scandalul România Medievală, în care românii aproape că lipseau din propria lor  istorie medievală, plină însă cu toate valurile de migratori care au bântuit Europa Centrală şi de Sud-Est.  Şi unde se scria negru pe alb că naţiunea română a apărut la 1918 dintr-un conglomerat de populaţii. De ce această istorie contrară întregii istoriografii româneşti,  nu l-a deranjat pe Băsescu? Şi, de ce Băsescu îl susţine chiar şi în aceste zile pe impostorul Patapievici contra Senatului României?

De ce Băsescu nu a cerut o astfel de declaraţie şi  Elenei Udrea atunci când a fost investită ministru? Pentru că plagiase, d-aia!

Cu alte cuvinte, Băsescu acoperă, ocroteşte şi promovează  toţi impostorii, antiromânii şi plagiatorii, în timp ce adevăraţilor profesionişti le cere declaraţii. Dar, de ce face asta? Ca să arunce o umbră de îndoială asupra lor. Să strecoare o şopârlă. Să scuipe mârlăneşte în ceea ce nu i-ar fi lui se folos.

Mă întreb care a fost rolul real al lui Băsescu în ultimii opt ani? Nu cumva multele, măruntele şi veşnicele lui scandaluri, multe fără bază reală au fost o mare diversiune menită să ţină presa ocupată în timp ce, în spate,  cioclii  duceau de râpă o ţară întreagă?  Haşotti nu a intrat în politică ieri şi azi a ajuns ministru, ca  în cazul multor  doamne PDL. Şi dacă, în cazul ministreselor lui, Băsescu nu a cerut declaraţii, în acest caz, Băsescu ar trebui să îşi ceară scuze în mod public.

OFTATUL DE DUPĂ ALEGERI

Alegerile din Ialomiţa n-au creat nici o surpriză nimănui. Judeţul este roşu din 1947 încoace. După 1990 a devenit ceva mai vorbăreţ şi democrat, atâta tot. Concubinajul păcătos dintre PSD şi PNL a oferit liderului PSD al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, cu o majoritate zdrobitoare. De unde articolul sictirit  ,,Ciupercă-my love,, scris  de  Eugen Stancu în Ialomiţa de  Vest. De fapt, acesta este fondul problemei politicii ialomiţene. Între electoratul ialomiţean şi PSD  pare să fie  o ciudată dragoste. Singura comparaţie pe care o găsesc este aceea între fata de la ţară îndrăgostită  la o serbare câmpenească  de băiatul învăţătorului plecat la şcoli înalte la oraş şi care continuă să îşi scrie scrisori lungi şi parfumate. In definitiv, cei doi nu se cunosc aproape deloc şi idila se termină prost. Nici nu au cum să se cunoască. Fiecare e îndrăgostit de o plăsmuire  personală. Fata de la ţară doreşte emancipare. Băiatul de la oraş, să parvină.

Ialomiţa păstrează încă o structură istorică, adică  aproape 150 de sate şi câteva oraşe, foste târguri, ceva mai mari.   Populaţia rurală de aproape 200000 de locuitori continuă să gândească în parametri ţărăneşti, adică este conservatoare până în măduva oaselor, mai ales când e vorba de schimbare, neinformată, distrată şi needucată.

Să mă explic. La alegerile prezidenţiale de acum patru ani eram pe teren.  Stăteam cu gazda mea la televizor. Ne uitam la ştiri la unul din multele scandaluri marca Băsescu. Bătrâna cu două clase primare îşi petrece, de regulă,  mult timp la televizor. Eu încep să comentez nervoasă şi văd că ea nu înţelesese despre ce este vorba. Mai exact, pricepuse exact invers. Îi explic  cum stau lucrurile, însă  întâmplarea mă face atentă.  Constat cu uimire că ea nu înţelege limbajul plin de neologisme al  crainicelor. E logic! Femeia nu citeşte aproape deloc. Incep să îi traduc pe ţărăneşte ştirile politice. Habar nu are despre ce se întâmplă. Mă întreabă cu cine votez. ,,Cu Antonescu,, zic eu! Mă întreabă cum arată.  Apoi îşi dă seama. Aaaa…băiatul ăla frumos. Logic! Ţăranii nu reţin numele, ci feţele.  Şi după 12 ani de teren,  în sat oamenii mă ştiu tot ca ,,doamna aia frumoasă,,. Deci cam aşa stau lucrurile cu electoratul rural ialomiţean. Doar că,  în urna de vot, votul meu este egal cu al băbuţei. Dacă tipizatele de vot ar  avea o fotografie ar mai fi o şansă. Aşa se  votează florile, la greu! Doar că florile nu ţin loc de viitor, aşa cum nici scrisorelele parfumate nu ţineau locul unei relaţii reale.

O altă boală este că sunt votaţi oamenii, nu partidele. Cu cât sunt cunoscuţi mai bine, cu atât au mai multe şanse. Activitatea puţin contează. Cunosc  primari mediocri cu 25 de ani vechime pe scaun.

Fireşte că un astfel de electorat creează mari întrebări asupra justeţei votului universal. Prin urmare urnele conţin un mare coeficient de întâmplare. Deşi, între noi fie vorba, sunt convinsă că prin votul babelor neinformate, votează Dumnezeu. Şi ne dă exact pacostele pe care le merităm. Să revenim la subiect.

Acest specific ialomiţean a dus, printre altele,  la implantarea pentru 12 ani a domnului Ciupercă în fruntea CJI. Omul este prezentabil şi aşa trece testul ,, băiat frumos,, este popular şi aşa trece drept ,,de-al nostru,, . Vorbeşte frumos,  ca la şcoală, pe acelaşi ton măsurat şi sacadat ca o gumă de mestecat, pe care vrei să o scuipi dar  nu poţi. Ca să nu mai spun că sorţii i-au fost favorabili dintru început. A venit la CJI după fostul baron PSD,  Sava. O imagine nedorită!  Intr-o dimineaţă mergea la birou. Cobora cu greu dintr-o maşină 4×4,  din pricina obezităţii mergea rar şi apăsat, nu saluta pe nimeni, deşi cei din jur îl salutau. La câţiva paşi în urmă venea spăşit un individ care îi purta servieta. O imagine tipică a PSD-ului  anilor 2000.

Comparativ cu baronul Sava, Ciupercă pare prinţ. Şi Ialomiţa, fata de la ţară,  a rămas tot cu şomajul cel mai ridicat, proiecte slabe, drumuri proaste. Deşi, trebuie să recunoaştem. Ciupercă este un om de cultură.  A investit în domeniu  miliarde de miliarde lei vechi. Din păcat nu au fost  investiţi în cercetare, publicaţii sau în locuri de muncă pentru tineri specialişti ci în statui, case şi baze. In ciuda faptului că ialomiţenii votează, în special, oamenii şi nu partidele, ca în următoarea întâmplare. Veneam de la biserică în ziua alegerilor. In faţa mea o femeie mai în vărstă. În fundul unei curţi, nişte oameni stăteau la masă sub un nuc. O strigă de acolo: ,,De unde vii, bre, de la vot? Femeia aprobă, râzând. Din fundul curţii se strigă din nou. ,,Cu cine ai votat?  Cu Fane?

E clar, toată lumea ştia cu cine votează toată lumea.

LISTA PUBLICAŢIILOR

Pentru că noul meu blog conţine şi o categorie a publicaţiilor, redau lista de mai jos cu promisiunea că poate voi reuşi vreodată să le introduc şi în format pdf.  Mulţi colegi preferă să publice direct cărţi. Eu am rămas de modă veche şi public şi articole, deşi este o muncă de sute de pagini,  risipită în mai multe reviste şi devenită, la un moment dat, mai greu accesibilă. Totuşi, regretatul arheolog  Mihai Irimia era împotriva celor care publică direct cărţi. Studiile şi  articolele trecute mai întâi prin filtrul sesiunilor  de comunicări ştiinţifice, respectă de multe ori opinia mai multor specialişti asupra unei probleme.

Lista studiilor şi articolelor publicate

  1. Emilia Corbu, An hypothesis about dwelling-ovens from early middle-age settlements (9-11th ) from Romania, in Κγльтурьі єврабийских второй половиньі і трісЯчєпетия н.э, Сямара, 2010, 147-154.
  2. Cristina Talmaţchi, Emilia Corbu, Despre o marcă de olar descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), In Studia Universitatis Cibiniensis, Series Historica, VI, 2009, p.55-64.
  3. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Inventarul descoperit în campaniile 2000-2005, Arheologia Medievală, VI, Reşiţa, 2008.
  4.    Emilia Corbu, Ceramica din a doua jumatate a secolului al IX si prima jumatate a sec. X de la Dunarea de Jos. Consideratii generale, in Vasaria  Medievalia, Bistrita-Nasaud, 2008, p.127-134.
  5.      Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007
  6.      Emilia Corbu, Călin Şuteu, Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu de la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), , Arheologia Medievală VI, 2007
  7.     Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007
  8.     Emilia Corbu, Poveste despre vlahi, Anuarul Episcopiei şi Călăraşilor,  Almanah Bisericesc,, 2007
  9.      Valeriu Sârbu, Emilia Corbu, Un mormânt sarmatic de copil descoperit la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), Istros XIII, Brăila, 2006.
  10.     Emilia Corbu, Consideraţii istorice despre pâgânism, în Anuarul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor ,,Almanah Bisericesc”, 2006
  11.   Emilia Corbu, O greutate de lut cu semnul crucii din sec.X-XI descoperită la Vlădeni- Popina Blagodeasca ( jud. Ialomiţa),  în Almanah Bisericesc, 2005,  p.39-42.
  12.    Emilia Corbu, Bordeie, cuptoare şi gropi de bucate din aşezarea medieval- timpurie de la Vladeni- Popina Blagodeasca,  Arheologia Medievala V, 2005, 10 p.
  13.   Emilia Corbu, Aspecte ale vieţii spirituale bizantine, în Anuarul Episcopiei şi Călăraşilor, 2004, 6 p.
  14.   Emilia Corbu, Satele ialomiţene în timpul lui Mihai Viteazul, în Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani, Brăila, 2004, 10 p.
  15.   Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean ( II). Sate dispărute,   Ialomiţa IV, volum de studii şi comunicări, Slobozia 2004, 27 p.
  16.   Emilia Corbu, Podoabe din aşezări şi necropole de la Dunărea de Jos (sec. VIII-XI), Peuce, XV, Tulcea, 2004.
  17.   Emilia Corbu, Consideratii privind crestinismul la Dunărea de Jos în sec. VIII-XI), în  Anuarul Episcopiei  Sloboziei si Calarasilor , 2003, 7 p.
  18.   Emilia Corbu, Cateva marturii documentare privind viaţa religioasă în satele medievale ialomitzene, în Anuarul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 2002, 7 p.
  19.   Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Gropi de bucate din sec. IX- X de la Vlădeni- Popina Blagodeasca în Simpozionul Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară, (volum de rezumate)  Ediţia XX,  Slobozia, 2002, 2 p.
  20.    Emilia Corbu, Scurt istoric al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din parohia Bora, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor, Almanah Bisericesc, 2000, 6 p.
  21.   Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomiţean în lumina primelor atestări documentare ( sec. XIV-XVI)-  în Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 34 p.
  22.   Emilia Corbu, Rit si ritual funerar în sec. VIII-XI în spaţiul Tării Românesti, în Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 14 p.
  23.   Emilia Corbu, Vasile Oprea, Consideratii privind aşezarea medieval- timpurie de la Vâlcele ( jud. Călărasi  , Ialomiţa, III, Slobozia, 2000, 7 p.
  1. Emilia Corbu, Blagodesti- un vechi sat dispărut, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 1999, 3 p.
  2. Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Ştefan cel mare Feteasca

(sec. IX-X), Pontica, XXX, 1998, 24 p.

25.   Zaharia Covacef, Emilia Corbu, Consideraţii privind o anumita categorie de opaiţe descoperită în sect. V al cetăţii Capidava, Pontica, XXI – XXII, 1992, 11p.

 Lista rapoartelor arheologice publicate

  1. Emilia Corbu, Ştefan cel Mare- pct,Feteasca-Aşezarea medieval- timpurie în Cronica Cercetărilor Arheologice, Brăila, 1996, p. 119-120
  1. Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Sondajul Arheologic de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2000,  Bucureşti, CIMEC, mai 2001, p.272-273.
  2. Anca Păunescu, Emilia Corbu, Orasul de Floci, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002, 2 p.
  3. Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Cercetarile Arheologice de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetarilor Arheologice, campania 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002,  p.334-336.
  4. Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni–Popina Blagodeasca –campania 2002, CCA, 2003, p.339-341
  5. Emilia Corbu,  Vlădeni- Popina Blagodeasca- campania 2003  în Cronica Cercetărilor Arheologice, CiMEC, Bucureşti, 2004, p.369-372.
  6. Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni –Popina Blagodeasca –campania 2004, CCA, 2005, p.406-409.
  7. Emilia Corbu, Liliana Trofin, Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca-campania 2005,  CCA, 2006, p.396-398.
  8. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2006, CCA, Cimec, 2007, p.395-396.
  9. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2007, CCA, Cimec, 2008, p.328-329.
  10. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, Valachica, 21-22,  Târgovişte, 2007, p. 231-232
  11. Emilia Corbu, Vlădeni –Popina Blagodeasca, campania 2007, Cronica Cercetărilor Arheologice, 2008, p. 328-329.
  12. Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, în CCA, Târgovişte, 2009, p. 231-232
  13.  Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Suceava, 2010,  p. 206-207,
  1. Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Sibiu, 2011,  p. 148
  2. Emilia Corbu, Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca din anul 2011, CCA, Târgu-Mureş,  2012, p.168-170

 

PAPIONAGII DIN CULTURĂ SAU CULTURA PAPIONULUI

Nu mai este la modă să vorbeşti de cultura românească ci de cultura unei comunităţi. În cazul de faţă, a papionagiilor.

Viaţa ne oferă surprize. Cine şi-ar fi închipuit că un fizician care face pe filosoful  poate deveni peste noapte un vajnic primar de comună suburbană care  mobilizează gloata lui  care cu sape, care cu topoare,  la bătaie cu ,,a lu` Ponta,, pentru vaca de muls, adică ICR. In cazul de faţă cei din banda ,,a lu` Patapievici,, vor veni fiecare cu câtă cultură are, mai precis cu  papionul, o fundiţă neagră legată la gât.

Dacă întâmplarea n-ar fi frizat absurdul, aş fi tăcut. Dar nu pot!

Despre trei lucruri vreau să vorbesc:

1)      despre cultura fără rost;

2)      despre cultura atârnată de trena politicului;

3)      despre cum ICR a reuşit să  cocoaţe cultura fără rost de pe trenă pe partea dorsală a politicului.

1)      In perioada interbelică erau o mână de oameni de cultură. Cărţile lor sunt citite  şi azi. Verticalitatea lor ne dă lecţii. Reuşiseră să treacă de la stadiul de profesionişti într-un domeniu la acela de oameni de cultură.  Cultura avea un rost. Astăzi sunt mii de profesionişti în diverse domenii ale culturii, însă puţini sunt aceia care reuşesc să coreleze diversitatea culturală într-o operă constructivă, care aduc ceva cu adevărat nou în gândirea românească. De pildă, în economie sunt mii de profesii, de la cei care fac floricele de porumb până la mari fermieri. Puţini sunt economiştii care concep sisteme economice capabile să coreleze eficient munca celorlalţi şi să o integreze societăţii la un anumit moment istoric.

Oamenii de cultură autentici sunt asemeni unor mari economişti, unor mari inventatori şi cercetători. Iar misiunea ICR era tocmai de a susţine mari proiecte reprezentative pentru cultura românească de azi şi din toate timpurile. Nu era misiunea lor de a susţine producători ambulanţi de prezervative prin expoziţii şi scrieri pronografice. Nu era misiunea lor să susţină opinii izolate contrare istoriei naţionale.

Prin urmare nu era misiunea lor de a susţine mici producători izolaţi pentru care există alte instituţii specializate, contra marilor concepte culturale naţionale.

ICR nu este trambulina micilor profesionişti din cultură aşa cum nici papionul nu ţine loc de cultură.

2)      Cultura a atârnat mereu de trena politicului. In toate timpurile şi în tot locul. Şi mă refer  aici la cultura instituţionalizată, nu la oameni de cultură autentici şi apolitici.  Să fim serioşi! Şi cel din urmă directoraş de bilbiotecă e pus acolo pe simpatii politice. De unde ideea că ICR trecut sub controlul  Senatului va fi politizat? Cine poate crede prostia că ICR a fost până acum apolitic? Consumatorii de produse ICR nu au decât să îşi pună papion, dar trebuie să ştie că şi cel mai ieftin terci era tratat politic.

3) Despre cum  ICR a reuşit să cocoaţe cultura fără rost mai sus de trenă vorbesc de la sine o serie de proiecte care au scandalizat cultura românească în ultimii şapte ani. Expoziţii pornografice, cărţi fără valoare universală şi nici măcar românească, proiecte de-a dreptul antiromâneşti. Faptul că vor fi fost şi unele proiecte bune face parte din ordinea lucrurilor. Pe acelea erau datori să le facă. Prin urmare, să fim realişti! Dacă pică o muscă în ciorbă se aruncă toată farfuria. In oala ICR nu a picat doar o muscă ci un stol întreg şi nu o dată ci de multe ori.

SUDUL ROMÂNIEI ÎN EVUL MEDIU TIMPURIU (SECOLELE VIIII-XI)

Evul mediu timpuriu a fost timpul marilor contraste, atât de specifice perioadelor de tranziţie de la o lume la alta. Marcată de un dinamism fără precedent, epoca a fost caracterizată, în toate domeniile sale, de apariţia unor noi forme de organizare, de cultură, de adaptare la mediu, coexistente la un moment dat cu forme arhaice. Poate cel mai important fenomen al perioadei a fost afirmarea, în plan politic şi social, a unor noi populaţii care încep să aibă trăsăturile popoarelor moderne de mai târziu. Bulgarii, slavii, ruşii, ungurii încep să-şi structureze la periferia Imperiului Bizantin forme statale incipiente. Acelaşi fenomen este prezent şi în Europa Occidentală. Economia epocii începe să fie influenţată decisiv de marele domeniu feudal care va avea o evoluţie specifică fiecărei zone.
Pe de altă parte, sub aspect cultural şi religios evul mediu timpuriu este o lume puternic polarizată: civilizaţie-barbarie, cler-mireni, bogaţi-săraci etc. Existau focare, centre de iradiere a noilor forme, structuri şi idei, aşa cum erau aparatul de stat al imperiului, oraşele, biserica. Orice disfuncţie la nivelul acestor nuclee antrena consecinţe în lanţ. În timp ce în Imperiul Bizantin marii proprietari latifundiari, feudali şi mai târziu militari, se implicau în lupta pentru tron şi oraşele traversau o perioadă de centralizare, la graniţe apar, de-a lungul întregii epoci, populaţii seminomade sau nomade organizate în structuri arhaice (trib, clan etc.). Fenomenul migraţiei a marcat aproape întreaga evoluţie social-politică a epocii. Chiar şi în domeniul religios înregistrăm contraste. Pe de o parte asistăm la creştinarea unor noi popoare, pe de altă parte au loc primele cruciade, simptome timpurii ale unui proces lent de criză a Bisericii, care va culmina în 1056 cu prima mare schismă.
Cercetarea unei epoci atât de complexe poate fi realizată prin studii specializate asupra anumitor aspecte, studii care însumate pot reda ansamblul. Lucrarea de faţă este un studiu din perspectiva arheologiei, cu mijloacele şi rezultatele acesteia, asupra culturii materiale existente în secolele VIII-XI pe teritoriul pe care se va forma mai târziu statul medieval Ţara Românească. Am studiat această cultură arheologică prin elementele sale esenţiale adică aşezarea şi necropola care, împreună, definesc o comunitate. Cele peste 130 de situri în care s-au descoperit locuinţe şi morminte, publicate de-a lungul a cinci decenii în rapoarte arheologice, în diverse studii sau articole, ne-au oferit materialul documentar pentru a analiza dinamica demografică şi a delimita zonele de densitate demografică, a defini tipul de aşezare pornind de la elementele sale de bază: vatra satului, planul aşezării, tipurile de locuinţe şi anexele lor. Aceste aşezări, cetăţi sau oraşe şi sate reflectă, prin multitudinea de date pe care le oferă, caracterul acestei culturi, faptul că au fost ridicate şi locuite de o populaţie sedentară, autohtonă, cunoscătoare a posibilităţilor economice ale zonei. Ritul şi ritualul funerar dovedesc, de asemenea, perpetuarea unor tradiţii ancestrale dar şi prezenţa, poate, a unor grupuri alogene.
Am propus o clasificare a inventarului acestor situri în categoriile cele mai frecvente (ceramică, unelte, arme, podoabe) şi am întocmit şi o repertoriere, dacă nu exhaustivă, cel puţin necesară studierii oricărei culturi arheologice. Din această perspectivă lucrarea de faţă este o oglindă şi imaginea pe care o oferă asupra secolelor analizate este aceea a unei culturi unitare, integrată realităţilor epocii, o cultură în care aspectele locale şi influenţele bizantine se împletesc.
Această bază documentară ne-a permis analizarea, în capitolele destinate factorilor de influenţare şi comunicare, a condiţiilor pedo-climaterice, social-politice şi culturale asupra economiei perioadei, a unor aprecieri privind geografia istorică. De asemenea am considerat că este oportun şi necesar să vorbim despre aspectul etno-cultural al acestei perioade caracterizată de afirmarea în istorie a popoarele europene moderne de mai târziu.
Cultura Dridu, aşa cum este denumită în literatura de specialitate constituie prima cultură cu caracter medieval propriu-zis şi pentru acest lucru pledează lucrarea de faţă, în întregul ei. Datorită caracterului specific al literaturii şi istoriografiei medievale, care respectă şi ele ceea ce arătam mai sus, polarizarea puternică şi focalizarea pe anumite areale, pagini întregi din istoria scrisă a unor popoare au rămas albe. În asemenea condiţii meritul de netăgăduit al arheologiei medievale este acela de a completa aceste pagini cu argumente palpabile ale existenţei concrete a comunităţilor umane de la finele primului mileniu creştin. În acest context istoriografic am considerat că o sinteză a culturii arheologice din secolele VIII-XI este utilă.
În ultimele trei decenii au fost publicate o serie de izvoare istorice bizantine, occidentale, maghiare, ruseşti care fac trimitere, uneori, la realităţile nord-danubiene. Am corelat, acolo unde a fost posibil, mărturiile oferite de sursele literare cu datele arheologice.
Aceste date atât de diverse, pe care generaţii de arheologi le-au lăsat istoriografiei româneşti ar trebui, pe viitor, utilizate şi pentru realizarea unor proiecte de arheologie aplicată. Reconstituirea unor locuinţe semi-adâncite, gropi de bucate şi cuptoare precum şi analizarea funcţionării acestora ar furniza, cu siguranţă, o serie de detalii privind construirea, modul de folosire etc. date care ar întregi imaginea pe care o avem asupra culturii arheologice din secolele VIII-XI.
Aşa cum arătam, evul mediu timpuriu este mult prea complex pentru a fi epuizat doar din perspectiva arheologică dar acest unghi de vedere are meritul de a fixa structura materială a epocii, osatura, reperele culturale, de a-i surprinde evoluţia.
Nu pot să închei fără a mulţumi domnului profesor universitar dr. Ştefan Olteanu, coordonatorul acestei teze de doctorat, care prin experienţa şi răbdarea domniei sale a conferit acestei lucrări echilibrul şi măsura atât de necesare oricărui demers ştiinţific. Mulţumesc de asemenea tuturor acelor profesori universitari şi arheologi care m-au sprijinit şi încurajat în elaborarea acestei lucrări şi a căror listă ar fi prea lungă pentru a o reda aici dar din care, trebuie să menţionez măcar numele domnilor profesori universitari dr.Panait I. Panait, dr.Dan Gh. Teodor, dr.Ionel Cândea, dr.Petre Diaconu, dr.Alexandru Barnea, dr.Valeriu Sârbu, doamnei Livia Sîrbu pentru revederea traducerii rezumatului şi nu în ultimul rând Editurii Istros pentru acceptarea tipăririi volumului.

Emilia Corbu

LITURGHIE LA CANALUL RĂSTIGNIRII ŞI ÎNVIERII NEAMULUI ROMÂNESC

Preluat de la APOLOGETICUM

Interviu cu părintele Iustin Pârvu

Părinte, cum vă explicaţi faptul că de abia acum, după mai bine 20 de ani de la căderea comunismului în România, martirii din temniţele comuniste încep să fie cinstiţi, prin acest loc Canalul, care adăposteşte rămăşiţele a mii de foşti deținuți, închiși pentru că nu au vrut să îmbrățișeze doctrina ateistă?

Am fost şi sunt foarte emoţionat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalţă o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii şi neamului românesc, jertfiţi aici la Canal şi în toate celelalte temniţe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieşit din închisoare, să înalţ o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat şi nu pot decât să mulţumesc Maicii Domnului şi colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârşit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Credeți că Ortodoxia şi, implicit, credinţa în Hristos, au fost principalele cauze pentru care s-au creat aceste lagăre şi închisori comuniste?

Bineînţeles, comunismul nu a avut alt scop decât denigrarea Ortodoxiei. Nu vedeţi că a fost introdus în special în țările ortodoxe? Nu aveau ceva împotriva noastră, ci împotriva Hristosului din noi. Erai bandit şi duşman al poporului dacă mărturiseai credinţa în Hristos. Asta era cea mai frecventă întrebare a lor: Mai crezi măi, banditule, în Dumnezeu? Erai foarte uşor eliberat dacă semnai că nu vei mai merge la biserică sau că nu mai crezi în Dumnezeu. Totul era materialism, care s-a reflectat şi în natură. Se punea foarte mult accent pe munca aceasta materială, iar Canalul este un exemplu elocvent. Aici materialismul a înghiţit mii de victime şi ştiţi foarte bine ce presupunea munca aceasta forţată la Canal. Canalul nu era decât o fabrică satanicească de înghiţire a fiilor scumpi ai neamului românesc. Câte lacrimi şi sânge nu au înghițit Canalul şi Dunărea noastră? Cu sângele lor sfinţit, Dunărea a traversat toată Europa şi i-a sfinţit pământul. Apoi lacrimile celor de acasă, mamele, soţiile şi copiii care își așteptau pe cei dragi ai lor să se întoarcă şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Au dus cu ei în adâncurile acestui pământ şi dorul de casă şi dorul de neam şi credinţa lor nevinovată. Câte crime nu a făcut şi face acest materialism, în care Dumnezeu nu există sau a murit! Omul materialist este folosit în planul satanic de distrugere a omenirii şi a lui Dumnezeu din lume. Dar noi ştim că nu aici avem cetate stătătoare, aici suntem doar pribegi şi călători pe drumul mântuirii. Casa Tatălui nostru este în ceruri şi aceşti martiri nu au vrut să slujească pe tatăl acestei lumi, tatăl minciunii, diavolul. De aceea ei, aceşti mucenici, şi sunt acum fii ai Tatălui ceresc, ai Împărăţiei cerurilor. Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Pentru jertfa lor, Dumnezeu nu a îngăduit ca acest neam să fie cotropit, pentru că asta ar fi urmat, acesta era planul lor, să cucerească România şi toată Europa. De altfel şi scopul construirii acestui Canal în perioada comunistă era tot în favoarea Rusiei, la ordinele şi directivele Moscovei. Ei aveau interes aici să cucerească această zonă ca apoi să aibă acces spre Europa, să ducă mai departe comunismul bolşevic, în toată Europa. Dar Dumnezeu i-a oprit, pentru sângele acestor tineri nevinovaţi, care a strigat înaintea Tronului Dumnezeirii.
Continuare la ATITUDINI