DESPRE ARBORELE COSMIC ŞI ALTE MITURI CU ELENA OANĂ -AGAPIE

Cu arta pictoriţei Elena Oană Agapie m-am întâlnit  în urmă cu peste 20 de ani atunci când a expus pentru prima dată La Muzeul Judeţean Ialomiţa  o expoziţie de Paşti. Deschiderea unei noi expoziţii în aceste zile, în aceeaşi sală de muzeu, a fost o mare bucurie.  Deşi poate fi considerată o expoziţie de maturitate artistică, lucrările expuse degajă aceeaşi tinereţe de acum 20 de ani. Nu este o figură de stil, ci o constatare clară. Explicaţia ar fi tematica. Elena Agapie nu face experimente artistice, nu desenează ce îi trece prin cap (are idei, dar nu fantezii), nu are crize de artist neînţeles ce se exprimă prin artă, nu aşteaptă ca o amestecătură de culori să se numească artă. E un om cuminte. Elena merge pe căile bătute ale artei ca limbaj,  se documentează şi de aceea lucrările ei au o poveste care coboară fie din cultura creştină, fie din mitologia românească sau universală. In lumea mitului la fel ca şi în creştinism nu există timp, ci doar veşnicie. Arborele Cosmic, Pasărea Măiastră, Adam şi Eva, ,,Sufletul satului meu ,, Pântecul pământului  nu au vârstă. Poate de aici, veşnica tinereţe emanată de lucrările ei.

O altă trăsătură a lor este dinamismul. Intotdeauna miturile sunt dinamice, de vreme ce sunt inspirate dintr-o luptă cosmică dintre bine şi rău. Ca să exprime această trăsătură, atât de dificil de transpus în artă, Elena foloseşte o gamă bogată de culori calde pe care le combină savant cu auriu sau cu nuanţe sângerii de apusuri de soare. O ajută mult şi materialul. Uitasem să vă spun că Elena pictează pe sticlă, material care reflectă lumina.Uneori, pentru a o tempera, sticla pictată este aplicată pe lemn. Nu lipsesc nici culorile reci atunci când exprimă nostalgia unor vremi apuse. Pictoriţa ,,jonglează,, cu culori pastelate, combinaţii savante aşezate în straturi fine ca o şoaptă.

In fine, picturile Elenei mai au un ceva care uimesc, o combinaţie unică între stilizare şi detaliu. Chiar dacă pasărea măiastră este stilizată totuşi pare realizată dintr-o ,,broderie,, de cerculeţe, mărgele şi pene în vânt. Ar fi multe de spus despre arta Elenei Oană Agapie dar şi mai multe de văzut.

O felicit pe Elena Oană Agapie pentru acest dar artistic oferit prin această expoziţie şi vă aşteptăm să o vizitaţi.

CAPCANELE ISTORIEI

CAPCANELE ISTORIEI

Războiul din Ucraina este, din păcate, un exemplu în care istoria nu prea ajută. Ba chiar încurcă! Fapte istorice scoase din context pot fi exploatate unilateral, de una sau alta dintre părți. Pentru că nu este un război de dragul istoriei, ci pentru gazele din Marea Neagră!

Azi vorbeam cu cineva, o femeie simplă, plină de bunăvoință, dar dezinformată. Imi spune că, din păcate, Rusia trebuie să își ia teritoriile care îi aparțin. Care teritorii, întreb? Și din care epocă?

Războiul de acum nu ține de istoria unui popor sau al unui teritoriu, ci de istoria imperiilor care au dominat de-a lungul timpului Eurasia, adică acea parte a Europei care se întinde până la Munții Caucaz. Un teritoriu imens în care trăiau popoare diferite, de rase diferite și culturi diferite, din care majoritatea practicau nomadismul ecvestru. De aici, Imperiile de stepă cu o existență efemeră. In antichitate, pănă în evul mediu-târziu existau doar două imperii în care locuiau popoare sedentare și în care se dezvoltase o civilizație înfloritoare adică drumuri, poduri, apeducte, orașe, universități, comerț, biblioteci etc. Este vorba despre Imperiul Roman și Imperiul Persan. In Imperiile de stepă, poporul cel mai puternic cerea tribut popoarelor din jur, fără a le aduce în schimb nici un bine, ci doar garanția unei păci.

O bună parte din Ucraina, antica Scythiae, a făcut parte din acest areal imens și a avut parte  de o istorie zbuciumată.

După Sciții și Sarmații care inconjurau Marea Neagră și a căror istorie este destul de bine documentată  se poate spune că urmașii lor au continuat să trăiască și după secolul V. Cele două populații aveau numeroase triburi și mai ales erau indo-europeni, adică arătau ca europenii de azi.

După invazia hunică din sec. V, Eurasia intră sub steaua Imperiilor de stepă. Inițial a fost un Imperiu al turcilor de vest despre care stiu puține lucruri. Dar probabil de pe urma lui, Bulgarii de pe Volga au format un stat pe lângă Marea de Azov. Apoi a urmat puternicul Imperiu Khazar, care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică. Unul dintre cele mai stabile Imperii. Singurul care nu a avut nici un război cu Romania (Imperiul Roman de Răsărit poreclit de istorici Bizantin) deși erau o mare putere, dovadă ca au oprit ofensiva arabă pe linia Munților Caucaz. In Imperiul lor, locuiau khazari, bulgari, alani, maghiari și încep să se infiltreze pe insulele din jurul Kievului strămoșii rușilor de azi.  Toate popoarele menționate foarte războinice și bine organizate. Alanii, populatie europeană, erau după părerile unor savanți urmașii sarmaților, sau cel puțin erau un trib dintre aceia, locuiau pe lângă Don și în Crimeea. Istoria lor la fel de interesantă. Invazia hunică din secolul V îi impinsese spre Europa centrală. Unii au rămas ca federați ai Imperiului Roman în Dobrogea de azi, alții au plecat cu goții spre Europa de Vest și au ajuns pe Coasta de Azur din Franța, alții au format cu vandalii un regat în  Nordul Africii. Iar, alții s-au întors la Don și în Caucaz unde au ridicat niște fortărețe puternice. Cei care au rămas în Romania au devenit faimoși pentru că au reconfigurat cavaleria romană și au pregătit-o pentru a lupta cu populațiile de stepă. Prezența alanilor în Crimeea nu era un moft. In secolul X exista un stat independent numit Alania la Nordul Mării Negre și care întreținea relații bune cu Romania.

Amenințarea arabă îi determină pe khazari să se reorienteze spre partea de răsărit a Imperiului. Atunci intră în scena istoriei,  rușii care ocupă orașul khazar Kiev, unul dintre cele mai mari centre comerciale din partea de NV a Imperiului. De aici incearcă să atace Romania cu mica lor flotă de monoxile. Au două infrângeri usturătoare care îî face să se organizeze la Kiev și probabil o parte din triburile vecine le plătește tribut. De aici și Rusia Kieveană. Din motive care mie îmi scapă, maghiarii din Atelkuz care apărau partea vestică a Imperiului khazar se deplasează spre Pannonia insoțiți de două triburi khazare și fondează Ungaria de azi. Turanicii târzii, pecenegii și cumanii ocupă și ei teritorii din Khazaria formând vremelnicele state Patzinachia și Cumania.

In secolul XIII, invazia mongolă pune capăt Rusiei Kievene care se deplasează spre Moscova unde vor forma un centru de putere.

Mongolii cuceresc tot ce mai era din vechiul Imperiu Khazar. Capitala khazară Itil de pe Volga devine Batu-Sarai. Mongolii nu ucid populațiile întâlnite în cale,  ci doar le percep tribut. Bulgarii, rusii, alanii, turanicii și khazarii continuă să trăiască în noua ordine impusă de mongoli. D-abia în secolul XV, se întemeiază Statul Rus și se extinde în detrimentul Hoardei de Aur și d-abia din secolul XVIII se poate vorbi de Imperiul Țarist. Cu toate că au practicat deportările de populații, totuși o parte din vechile popoare au rămas pe loc. Dovadă câ Cecenia, Osetia, Ingusetia și Circazia se consideră urmași ai alanilor.

Asta e situația și Ucrainei de azi al cărei teritoriu a fost locuit în permanență de o populație cu rădăcini autohtone și care și-a luat o denumire geografică, practică des întâlnită la populațiile slave care au influențat Europa Centrală la un moment dat.

 

Cui credeți că trebuie să aparțină Crimeea și Donbasul după așa istorie întortocheată? Eu cred că statului recunoscut de tratatele internaționale. Pentru că altfel pot fi cerute de ucrainieni pentru că au fost teritorii locuite de sciți, dar și de urmașii de azi ai alanilor ca teritorii locuite de strămoșii lor. De europeni ca urmași ai Imperiului Roman care au avut cetăți în Crimeea. Hersonul e vechea cetate bizantină Chersonez. Apoi pot fi reclamate de mongoli ca teritorii cucerite de strămoșii lor și în cele din urmă, de ruși ca teritorii din vechiul Imperiu Țarist.

ADIO DOMNULE CHERA!

Nu pot spune despre arheologul Constantin Chera că a murit! O parte din el trăiește în opera pe care a lăsat-o, în pasiunea cu care a cercetat, în demnitatea și respectul pe care le-a revărsat în jurul lui.

Istoria Tomisului îi datorează mult, la fel ca și noi toți care am avut șansa de a-l întâlni în viață!

Drum lin spre ceruri, stimate coleg! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Si de acolo de sus, poate vei vedea aievea Tomisul antic pe care te străduiai să îl cauți, cu atîta tenacitate, în apele Mării Negre.

DESPRE SCLAVIA DIN TOATE TIMPURILE

Ce este un sclav? Un om care nu are libertatea de a alege nici măcar asupra propriului trup, singura avere reală a fiecărui om. Propriul trup! Restul averilor sunt ocazionale. Dar trupul şi sufletul sunt singurele care ne aparţin cu adevărat şi ne definesc ca om liber.

Sclavia nu a dispărut niciodată. A fost majoritară în antichitate, parţială în evul mediu, accidentală în epoca modernă şi abuzivă în contemporaneitate. Lumea contemporană este singura epocă în care sclavia este condamnată penal.

Sclavia a fost întotdeauna legată de muncă, de lipsa forţei de muncă, de anumite cutume sau dezechilibre sociale. In schimbul muncii lor, sclavii primeau hrană, haine şi adăpost. Dar nu aveau libertate de decizie asupra propriei persoane.  Erau vânduţi şi cumpăraţi, puteau fi pedepsiţi şi uneori chiar omorâţi. Nemulţumirile erau de ambele părţi, atât din partea stăpânilor dar, mai ales, din partea sclavilor.

Deşi pare incredibil, întotdeauna sclavia era justificată de normele juridice din epoca respectivă. Stăpânii erau convinşi că le face un bine sclavilor, care fără ei nu s-ar fi descurcat.

Poate fi vaccinarea obligatorie o măsură ce cade sub incidenţa sclaviei, atâta timp cât Statul dispune, chiar şi episodic, cu prilejul unei campanii de vaccinare, de trupurile cetăţenilor? Mai mult chiar, le condiţionează dreptul la muncă? Le interzice libertatea de alegere asupra tratamentelor aplicate  propriului trup? Un stăpân de sclavi şi-ar fi vaccinat obligatoriu toţi sclavii. Intenţia  ar fi fost bună! Dacă sclavii s-ar fi îmbolnăvit, ar fi rămas fără forţă de muncă. Dacă ar fi murit, ar fi rămas chiar şi el pe drumuri. Aşa că, poate, vaccinul  chiar dacă nu excludea boala, ar fi putut să o facă mai uşoară. Stăpânul de sclavi alege întotdeauna faţa economică a monadei.

De cealaltă parte, sclavul! Dacă amărâtul avea antecedende medicale, ar fi făcut o complicaţie. Dacă nu era atent, putea contacta boala şi chiar ar fi făcut o formă urâtă. Dacă nu se intervenea la timp, ar fi  putut muri.

De fapt, toată construcţia stă sub semnul lui ,,dacă,,/,, poate,, /,,ar fi fost,, adică totul este o ipoteză.

Are dreptul cineva ca pe baza unei ipoteze, chiar şi argumentată la un moment dat,  să ia unui om libertatea de decizie  asupra propriului trup? La această întrebare trebuie să răspundă cei care impun vaccinarea obligatorie ambalată estetic sub denumirea de  certificat verde. La fel cum tot ei trebuie să răspundă de ce în plină epidemie de boală molipsitoare au lipsit aproape cu totul restricţiile, care se dau de când lumea, în cazul unor epidemii.

Mai este un om vaccinat obligatoriu un om liber? Asta e întrebarea pe care majoritatea nevaccinaţilor acestei ţări şi-o vor pune, dacă noile reglementări în privinţa certificatului verde vor trece de forul legislativ al ţării.

Treizeci de ani de pace

Treizeci  de ani de pace

Trăim momente mult prea grele, complexe şi periculoase pentru a judeca unilateral. Atunci când se moare cu zile, se moare pe capete, înseamnă că ne aflăm în conflict. Cu cine? Răspunsul are trei variante: cu Dumnezeu, cu lumea, cu noi înşine. Care dintre cele trei entităţi se află în spatele glontelui numit Covid? Voi reflecta puţin asupra primei variante.

Părerea bunicilor noştri

Bunicii mei erau convinşi, ca mai toţi din generaţia lor, că din 30 în 30 de ani vine un război. Credeam că cele două războaie mondiale finalizate cu schimbări uriaşe  la 1918 (Marea Unire), respectiv 1948 (instaurarea comunismului în România) le-a impus această percepţie empirică. Constat  însă că o anumită ciclicitate a istoriei româneşti se petrece şi în zilele noastre. Criza medicală Covid 19 a apărut la 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Chiar dacă nu trăim ca în război, totuşi rezultatele crizei seamănă cu cele ale unui război în privinţa numărului de morţi. Dar şi momentul 1989, care a dus la căderea comunismului, era un declick la 30 de ani. In 1958, trupele ruseşti se retrăgeau  din România. Din acel moment, comuniştii români deveneau stăpâni pe situaţia ţării.  Şi au avut doar 30 de ani la dispoziţie. Trecând peste perioada interbelică de care vorbeam mai sus, coborâm  în anii ce au urmat  Războiului de Independenţă din 1878.  Iar dacă scădem 30 de ani de la Războiul de Independenţă ajungem la revoluţionarul an 1848. Dacă mergem îndărăt pe firul istoriei vreo 30 de ani ajungem în anii care au urmat incheierii războaielor ruso-austro-turce. In 1812, la tratatul de pace, Rusia luase Basarabia. Dacă, ne ambiţionăm şi mai scadem 30 de ani ajungem în anii tulburi ai domniilor fanariote şi nu a oricui fanariot ci chiar a lui Alexandru Ipsilanti, cel care avea să schimbe Legea ţării dând o Cronică pravilnicească inspirată din legile bizantine. Această lege  a influenţat destinul multor familii boiereşti. Mă opresc aici cu numărătoarea anilor.  Voiam să văd dacă mamaia avea dreptate. Se pare că e ceva…!

Vârsta unei mentalităţi-30 de ani

Evident că în aceste intervale de timp, au avut loc şi alte multe evenimente, războaie, răscoale. Dar, momentele de care vorbesc, petrecute la un interval de +/_ 30 de ani au schimbat radical soarta  românilor.  Nu doar în sens material, ci mai ales cultural, în privinţa mentalităţii şi gândirii. Românii din ultimii 30 de ani gândesc diferit faţă de românii din perioada comunistă, chiar dacă unii le-au trăit pe amândouă. La fel cum cei din timpul comunismului gândeau altfel decât cei din perioada interbelică. Şi tot aşa, vedem mereu o schimbare de mentalitate.  De ce 30 de ani! Probabil că aceasta este vârsta unei generaţii calculată statistic. Şi, fiecare generaţie are altă educaţie. Cert este că în 30 de ani se poate naşte şi maturiza o mentalitate nouă, chiar dacă fizic vorbind, generaţiile coabitează, tineri cu bătrâni. Treptat mentalitatea tinerilor o înlocuieşte pe aceea a bătrânilor. Dacă acest raţionament este valabil, înseamnă că şi criza Covid 19 va duce la o schimbare de mentalitate. In primul rând se vor regla tranşant relaţiile omului cu ştiinţa. Societatea noastră este dependentă de ştiinţă.  Şi asta e o slăbiciune. Nu ştim cine va învinge, Omul sau Ştiinţa. Momentan ştiinţa pare slabă.  Nodul problemei  medicale stă în neputinţa ştiinţei în faţa unui virus. Soluţiile găsite sunt parţiale sau temporare. Vaccinul nu produce practic o imunizare ca alte vaccinuri, ci   asigură doar o formă mai uşoară a bolii în cazul infectării.  Ceea ce nu este puţin, dar nici rezultatul la care ne aşteptam. Nodul problemei politice este neputinţa de a lua măsuri, în timp de pace, la o problemă ce ţine mai degrabă de război. Se merge pe jumătăţi de măsură, fie izolare, fie vaccin. De ce nu amândouă? De ce nu şi altele? Din pricina multelor noduri economice încâlcite de ştiinţa economiei.

Când Dumnezeu se luptă împotriva noastră

Oricum ar fi, societatea noastră s-a dovedit a fi vulnerabilă pe toate palierele şi nu doar în România ci şi în alte ţări din Europa. Revenind la ideea bunicilor noştri cu cei 30 de ani de pace, trebuie să vă spun că, în viziunea lor, războaiele erau date de Dumnezeu. Veneau cu alte cuvinte ca o judecată. Judecata divină are loc şi în viaţa omului, nu doar după moarte. Dar şi la nivel social, nu doar personal.  Pe un taler se puneau faptele poporului şi pe celălalt măsurile corecte la care trebuiau să ajungă. Cu alte cuvinte, subiectul judecăţii este chiar mentalitatea noastră pe care am clocit-o în ultimii 30 de ani. Dacă balanţa era în echilibru, Dumnezeu binecuvânta. Dacă nu, este inutil să vă mai spun ce urma. Împotriva unui popor căzut în păcat luptă însuşi Dumnezeu. Cine crede că El este  doar un bătrânel cu barba albă care împarte binecuvântări sau un Hristos care iartă la nesfârşit se înşeală. Dumnezeu este şi un Stăpân care cere socoteală pentru bunurile sale împrumutate vremelnic oamenilor. Dacă ne aflăm într-un astfel de moment, nici sfinţii nu ne mai scapă. Finalul unui astfel de război este pierderea libertăţii . De ce libertatea? Pentru că libertatea este darul suprem pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor. Iar omul fără libertate devine sclav, adică nu mai poate dispune de trupul său, de timpul său, de averea sa. Poate să ne ducă criza Covid într-un scenariu aşa grotesc? Sigur că poate. Atâta timp cât ne afectează trupul, banii şi timpul şi măsurile care se vor lua vor viza aceste aspecte. Nu e simplu!

Dar, merg cu gandul prea departe. Până una-alta covidul a lovit, la o populatie estimată la 16 milioane, aproape 10 % in patru valuri. Cel mai zguduit este sistemului medical. Cea mai răvășită este conștiința a 90% din populație care nu a trecut prin boală și poate nici nu va trece, dacă pandemia se opreste aici și de aceea nu va înțelege niciodată de ce viața lor trebuie să se schimbe măcar câteva luni pe an.

AMINTIRI DIN VALUL DOI

Culmea, din valul doi covid am amintiri frumoase legate de oameni, în primul rând. Mă refer aici la solidaritate. In jurul unui bolnav covid există un lanţ de oameni care îl aprovizionează, îl monitorizează şi îl susţin. Sunt de regulă prieteni şi rude, fără de care bolnavul nu ar putea rezista. Fără covid, nu aş fi văzut ce oameni frumoşi am în jurul meu. Apoi mă refer la dragoste nemăsurată faţă de oameni. In spitalul din Feteşti am văzut doctori şi asistente care erau de 10 luni pe baricade, fără concediu şi care nu primiseră nici măcar bonificaţiile promise. Asistentele de la etajul 3 erau pâinea lui Dumnezeu. Blânde, calde, atente, ne verificau ziua şi noaptea, ne administrau tratamentul, ne încurajau, îşi aminteau cu dor de zilele în care în acele saloane erau mame cu nou-născuţi în pătuţuri (acolo fusese maternitate). Le vedeai doar ochii, uneori îngrijoraţi la familia de acasă, de copii cu care urmau să facă temele după ce ieşeau din tură. Dar grijile lor rămâneau ascunse sub un comportament exemplar. Te simţeai ca acasă. Mâncare bună, curăţenie de trei ori pe zi. Toţi şi toate se aflau în grija doctorului Alexandru Vasilescu, aproape singur pe trei etaje de covid. Se afla zi şi noapte în spital. Program de front. Venea la vizită şi în timpul nopţii, uneori. Vorbea cu fiecare şi îi consulta de-a binelea, cu stetoscop. Nu uita de o glumă, o încurajare. Mare om! Astfel de oameni merită un monument.

Cum scăpăm de molimă? Nu ştiu. Dar ce a început brusc, se va sfârşi la fel de brusc. Şi am constatat că valurile de covid vin după câteva luni de relaxare. După vara de concedii a venit valul doi.  Prin urmare, dacă vrem să avem Paşte fără restricţii, trebuie să stăm cam toată iarna cu restricţii şi tot aşa… Ceea ce nu este în consens cu civilizaţia noastră. Restricţiile pot avea două efecte. Fie ne aruncă în trecut, fie ne propulsează total nepregătiţi într-un viitor foarte tehnologizat, în care virtualul se va amesteca cu realul până la riscul clar de a nu mai şti pe ce lume te afli? Ce ar fi mai periculos?

Căderea în trecut

Restricţiile în cauză nu sunt ceva de netrăit. Fericirea nu stă în a te afla toată ziua pe drumuri. Până acum vreo sută de ani, strămoşii noştri se culcau cu găinile şi se trezeau la cântatul cocoşilor. Ieşeau din sat doar dacă aveau treabă la târg şi vedeau un oraş, poate, o dată în viaţă. Şi cam aşa au trăit sute de ani. Epidemiile în lumea satelor se întindeau mai greu dar făceau ravagii din pricina lipsei de igienă şi a alimentaţiei deficitare. Prin urmare, restricţia în sine, omeneşte vorbind, nu este de netrăit, dar nici nu este de dorit.

Viitorul virtual

Alternativa 2, dependenţa de tehnologie în toate domeniile vieţii: educaţie, profesie, relaţii interumane nu este o alternativă de viitor. Tehnologia este, la rândul ei, dependentă de foarte multe resurse şi de aici nesiguranţa ei. Ar fi un viitor construit pe nisip.

Varianta 3

Ar mai fi o variantă. Reorganizarea sistemului medical în aşa fel încât să facă faţă unor crize de acest tip, adica de război în timp de pace. Nu este un secret pentru nimeni că tratamentul covidului este un protocol care se aplică tututor pacienţilor cam în acelaşi fel. Nu stă medicul să inventeze tratamentul la patul bolnavului. In majoritatea cazurilor, protocolul funcţionează deşi boala are o manifestare diferită, nu doar pulmonară. Prin urmare pe lângă medicii pneumologi asupra cărora există o mare presiune acum, pot lucra şi medici specialişti în boli interne sau neurologi. Programa studenţilor la facultatea de medicină ar trebui modificată în sensul că din primul an de facultate ar trebui să facă practică la patul bolnavului şi nu în anii mari. Medicina este o profesie vocaţională  care implică multă experienţă cu bolnavul. D-abia când se confruntă direct cu boala şi moartea, ascunse în spatele fiecărui bolnav, studentul la medicină poate decide dacă şi-a ales profesia potrivită şi dacă are puterea de a  merge mai departe. In anul III, când ajung  să vadă bolnavii, este deja prea târziu. Dorinţa de a ajuta pe alţii pe care o au toţi studenţii la medicină nu este de ajuns. Trebuie să ştie dacă au puterea de a ajuta. Şi puterea vine din dragostea de oameni pe care trebuie să recunoaştem că nu stă în mod natural în firea noastră, înclinată spre egoism. Dragostea sau iubirea se cultivă, sunt roade ale unei educaţii. Porunca lui Hristos ,,Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum Eu v-am iubit pe voi,, dovedeşte că iubirea nu ne stă în fire. Altfel nu ar mai fi fost poruncă!

Ca să nu mai lungesc vorba, eu cred că cheia rezolvării crizei sanitare stă exact în  sistemul medical. Pentru că indiferent de câte restricţii ai pune, dacă ambulanţa ajunge după nouă ore,  sau dacă 30% din personalul medical de pe ambulanţă şi UPU dintru-un spital ajung să fie infectate, aşa cum s-a întâmplat în valul doi, tot nu poţi face faţă. Faptul că s-a extins reţeaua spitalelor Covid a fost un lucru bun. Doar cei care au aşteptat cu zilele  în UPU, eliberarea unui pat în spital, ştiu ce înseamnă asta. Dar sarcina de pe umerii celor puţini care lucrează în aceste spitale încă nu s-a luat.

In rest, mila lui Dumnezeu! Pentru că eu am simţit virusul ca pe un glonte care răvăşeşte întregul organism şi a fost cu siguranţă cea mai serioasă boală pe care am avut-o în viaţa mea.

De Sf. Sărbătoare a Invierii Domnului doresc Spitalului Fetești și în special dr. Vasilescu multă bucurie și puterea de a merge mai departe.

VALERIU GAFENCU – O LECȚIE CREȘTINĂ, O PAGINA DE ISTORIE

Astăzi, la Tîrgu-Ocna a fost prăznuit  Valeriu Gafencu, un simbol al celor care au pătimit în temnițele comuniste. Vestea difuzată pe radio Trinitas m-a bucurat. Mi-a deschis in minte o pagină de istorie și în suflet un exemplu de creștin autentic.  Lecția de istorie o cunoaștem cu toții, dar întoarcem pagina când ajungem la ea. Ne îndoim că în urmă cu doar 70 de ani un regim politic și-a ucis la propriu nu doar adversarii  politici (aceia au fost doar un pretext) ci și persoane sau categorii sociale care prin fapte sau gîndire contraveneau ideologiei oficiale și mă refer la grupuri religioase, minorități, categorii sociale  etc. Pe scurt, ca în plină epocă sclavagistă, regimul politic a pus la cale o epurare ideologică, o vânătoare de idei. Cum ideile stau în capul oamenilor, victimele au fost de la copii de vârstă școlară până la bătrâni, de la tineri studenți până la intelectuali de frunte, de la politicieni la membri importanția ai clerului, de la boieri până la țărani. Pretextul lichidării fasciștilor a fost o mare minciună și deținuții politic care au umplut până la refuz toate temnițele țării, plus lagăre de muncă forțată, dovedesc deplin acest lucru.

Valeriu Gafencu era un student de doar 20 de ani și făcea parte din Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale unui partid care, pe atunci, era al treilea pe țară.Prin urmare nu era nimic exotic și nemaivăzut în ideile naționaliste care pe atunci făceau parte din idealurile tuturor partidelor. Ei realizaseră primul stat național al românilor. Naționalismul și patriotismul făceau parte din educația lor.

In acest context, arestările politice care au început în timpul regimului carlist, au continuat în timpul lui Antonescu și au atins paroxismul în timpul comunismului erau de neînțeles pentru cei vizați care se considerau victimele unei neînțelegeri, crezând că vor fi curând eliberați. Acest lucru nu s-a întâmplat. Malaxorul temnițelor rupea trupuri dar și suflete. Boala, foamea, tortura, moartea  bântuiau nestingherite, loveau zilnic. Cum te salvezi într-o astfel de situație limită?!

Și aici începe lecția creștină  de care vorbeam. Valeriu ne-a dovedit că nu locul te mântuie, că rugăciunea poate fi la fel de puternică în temniță la fel ca în mănăstire. Ne-a dovedit că și în cea mai neagră sărăcie, poți dărui ceva celui care are nevoie. Ne-a arătat că poți face misiune creștină chiar și în cele mai inumane condiții, chiar și în fața unor oameni potrivnici credinței tale.Ne-a arătat că credința adevărată este lucrătoare și nu este o vorbă goală. In fine, Valeriu Gafencu a realizat în închisoare mai mult decât facem noi în deplină libertate și prosperitate materială. De aceea, Valeriu poate fi trecut în calendarul sfinților creștini și e de datoria noastră să insistăm ca acest lucru să se facă.

VREMURI GRELE? POVEŞTILE MORŢILOR ŞI IDEOLOGIA DE GEN

Am o profesie binecuvântată. Din când în când, printre altele, mai descopăr câte un mormânt. Pentru arheologi, mormintele sunt mană cerească, un bagaj de informaţii istorice inedite şi uneori extrem de interesante în condiţiile în care izvoarele scrise lipsesc pentru epoci sau culturi întregi. Oasele umane din toate timpurile şi epocile istorice ne-au adus date despre cauza morţii individului, bolile de care suferea, alimentaţia, talia, cum arătau fizic, etc. Datele despre genul individului  (masculin sau feminin) au permis istoricilor să elaboreze studii de demografie istorică, despre incidenţa anumitor boli la femei sau bărbaţi, despre munca femeilor etc. De pildă, s-au făcut determinări  de gen  inclusiv pe oseminte incinerate, dat fiind că anumite culturi practicau incineraţia. De pildă într-o necropolă slavă, s-a constatat că femeile avuseseră o  muncă foarte grea, muncind probabil în pădure, la căratul lemnelor,  alături de bărbaţi.  Ne place sau nu, genul ne este scris în oase, face parte din firea noastră, cum spuneau bătrânii.  Sexul nu se alege, îl avem scris în codul genetic . Fără determinările de gen, istoria noastră ar fi mai săracă.  Congresele şi conferinţele de arheologie funerară  de pe tot mapamondul au prezentat întregii lumi omul istoric, la propriu.

Ce mă doare?

Dacă Preşedintele nu aprobă legea iniţiată de Parlament conform căreia genul este egal cu sexul, atunci există riscul să nu se mai facă studii  privind genul scheletelor din mormintele istorice. Există deja un precedent. Inainte de cel de-al doilea război mondial, antropologii elaborau nişte interesante studii cu privire la rasele umane. Doar nişte politruci cum au fost naziştii au putut gândi ideologia rasei superioare. Nici un antropolog serios nu ar fi putut susţine că există rase superioare şi inferioare. Ei bine, naziştii au pierdut războiul, dar consecinţele ideologiei naziste au avut urmări. Studiul raselor a fost aproape abandonat. Pentru istorici este o mare pierdere, pentru că în vremurile istorice, când comunităţile erau oarecum izolate, trăsăturile rasiale erau mai bine păstrate decât azi. Istoricii ar fi putut urmări pe baza lor migraţiile şi consecinţele lor.  Chiar dacă în ultimul timp, reconstituirile faciale ne ajută foarte mult, totuşi cuvântul antropologilor ar fi fost  definitoriu.

Inteligenţa emoţională

In zilele noastre trăiesc unii care susţin că genul este o alegere, ţine de comportament şi nu are legătură cu sexul.

Dar există o  ştiinţă care ne arată  că învăţătura pe care o dăm copiilor poate modifica radical comportamentul şi preferinţele lor  şi anume  psihologia, mai precis domeniul inteligenţei  emoţionale. Tehnologia actuală a permis studii care au arătat că gândurile noastre nu sunt vorbe goale, ci pot modifica materia. La experimentul prin care s-a demonstrat că gândul modifică materia a asistat pe lângă mari oameni de ştiinţă, inclusiv Dalai Lama. Dacă în mintea copiilor noştri punem gânduri confuze cu privire la orientarea sexuală, se pot produce blocaje la nivelul trupului şi cu timpul vor deveni confuzi. Mă gândesc aici la împăratul Nero care la nunta lui, la care au asistat toţi demnitarii Imperiului Roman, s-a îmbrăcat în mireasă şi s-a măritat cu un însoţitor de-al lui, cerând zestre senatului roman. In acel moment, mulţi senatori bătrâni au văzut moartea împărăţiei romanilor. Crimele împotriva creştinilor, a propriei sale mame dar şi a unor mari personalităţi cum ar fi filosoful Seneca, au fost explicate atât de contemporani cât şi de unii istorici prin nebunia lui Nero.  Nu ştiu dacă a fost sau nu nebun, dar cu siguranţă a fost un tânăr confuz, a confundat planul personal cu cel politic, puterea cu abuzul, funcţia cu plăcerea. Şi-a cultivat doar drepturile, fără obligaţii. A fost răsturnat de revolta guvernatorilor şi declarat pericol public de către Senat, s-a sinucis la doar 30 de ani. Povestea lui Nero arată că chiar şi un tânăr bine crescut şi educat poate cădea pradă confuziilor de orice fel.

Ce ne spune Arci?

L-am numit Arcibald şi îl alintam Arci. Era singurul schelet găsit într-o groapă  imensă, boltită ca o catacombă, adâncă de 2,50 m. Era aşezat pe fundul gropii cu faţa în jos, capul la nord şi picioarele la sud. In creştetul capului avea o gaură largă  lăsată de un pumnal şi pe osul perietal  se păstrau urmele unei lovituri puternice. Este clar că nu murise de moarte bună. De când i-am văzut oasele, mi-am zis că trebuie să fi fost bărbat şi i-am dat un nume de războinic. Locul şi felul în care fusese îngropat, pământul din groapă, lipsa oricărei piese de inventar, nici măcar un ciob  de cană,  arătau că fusese la un moment dat considerat un blestemat. Mai mult chiar, şi acum după o mie de ani, din mormântul lui ieşise o mulţime de viermi ciudaţi care nu s-au împrăştiat ci ordonaţi într-o  coloană lungă s-au dus spre apus. Toată echipa am văzut cu mirare deplasarea ordonată şi grăbită a micilor vietăţi negre, cu capul rotunjit şi coada ascuţită. Aşa ceva nu mai văzusem  în viaţa mea. După care am ajuns la nivelul scheletului şi am constatat că mai erau nişte viermi care se ţineau scai de oase cu tot efortul meu de a curăţi perfect oscior cu oscior. Chiar şi peste câteva luni, la analizele antropologice, câţiva erau tot acolo. Obraznici!

In fine, determinările antropologice au arătat că fusese un bărbat de 27 de ani, de talie medie, 1,75 m şi care suferise de o boală ciudată şi în zilele noastre şi anume noduli Schmorl pe coloana vertebrală.  Boala a fost descoperită cu aproape 50 de ani în urmă.  Ei, bine, Arci ne-a dovedit că boala exista şi în urmă cu 1000 de ani şi pe vremea aceea probabil fusese considerat un blestemat, dovadă ritualul specific în care a fost îngropat. In zilele noastre boala este tratabilă dacă este descoperită la timp. Antropologul nu a făcut determinări de rasă, deşi pe mine mă interesau foarte mult. Craniul lui avea unele trăsături specifice şi pe mine mă interesa migraţia turanicilor.  Aşa că nu ştim cărui neam aparţinea.

Toate scheletele au o poveste interesantă, ceea ce dovedeşte că omul este încă o mare taină. Faptul că aceste schelete rămân mii de ani în pământ şi nu se dezintegrează total şi mai mult chiar pot fi analizate antropologic şi genetic este o dovadă că firea trupească este mai mult decât pare. Că nu se poate trece peste limitele trupului nostru.

Foto: Arci privind stupefiat la disputa ideologiei de gen.

 

DESPRE UN POSIBIL CIMITIR AL DEŢINUŢILOR POLITIC DE LA POARTA ALBĂ (JUD. CONSTANŢA)

Emilia CORBU, Stănică PANDREA 

Cuvinte cheie: Canalul Dunăre – Marea Neagră; sistemul de irigaţii Carasu; regimul comunist, deţinuţi politici, cimitir, morminte individuale, gropi comune, gropi de ars varul.

Key-words: Danube – Black Sea Channel, system of irrigation Carasu, communism era, political prisoners, cemetery, individual grave, common grave, slaking pit.

Abstract:

About a potential political prisoners cemetery at Poarta-Albă (Constanta county)

The development of the Danube-Black Sea Channel was started after 1948, during the communist regime. It was built with the effort of thousands of political prisoners who manually excavated the channel which it was  afterwards included in the Irrigation engineering system Carasu.

Many memories, accounts and historical papers mention that a great number of people died  because of the strenous work, malnutrition and bad conditions of  hygiene. The dead were burried into communal graves or penal cemeteries. Marking these events in the field and also in the collective memory is the duty of local authorities and historians aside.

A rectangular area of almost 2000 m2 came into the spotlight of archaeologists. In the southern half, the ,,A area,,, the soil has an alveolus shape and it is covered by sediments of yelow clay. In the northern half, the ,,B area,, the soil  is at the same level with the others cemeteries from the neighbourhood. A communal grave was the main hypothesis while researching the A area. This area is rectangular, 33 x 30 m, E-V orientation. Floor level is at -0,80 m below nowadays soil. Archaeologists had discovered  an ensemble of great and deep  pits that covered an area larger than 150 m2. The pits are filled up with black soil taken from the surface of the A area. Some of the pits were dug into virgin soil, but others crossed a different kind of pits filled up with dirty-yellow clay. In these pits could not be found any human bones. We don`t know their use. There is however the possibility of them being slaking pits, where chalkstone was burnt in order to obtain lime for the construction of the channel.

Five graves were discovered in the B area. The site plan and orientation highlighted a contemporary cemetery (after 1945). The graves are narrow and not very deep (-1-1,40 m). They correspond  with the size of the “coffins,,(a wooden box). Certainly it is a cemetery for social outcasts. During the communist era, the vast majority of such outcasts were political prisoners. The authors believe that some of the archaeological arguments (the location, the density of graves, the missing markings and inventory) and the anthropological analysis of the skeleton discovered inside Grave 3, are suggestive of political prisoners buried in the area.

Acest articol este o scurtă contribuţie arheologică la studierea istoriei contemporane a României, în condiţiile în care arhivele sunt uneori incomplete, memoriile  pătimaşe şi oamenii muritori.

CONTEXTUL ISTORIC

În anii ’50, regimul comunist a demarat lucrările de construire a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Zeci de mii de deţinuţi, opozanţi ai regimului, au lucrat în mare parte manual la o lucrare care, ulterior, a fost înglobată în Sistemul de Irigaţii Carasu[1]. Regimul Ceauşescu a reluat proiectul în anii ’80 şi a construit canalul care funcţionează şi azi. A păstrat doar 10 km din traseul Canalului din anii ’50. O serie de relatări, memorii, ca şi studii istorice menţionează că regimul de muncă extenuant şi condiţiile precare de alimentaţie şi igienă au determinat un număr mare de decese şi implicit au dus la existenţa unor gropi comune şi cimitire de colonie. Marcarea acestor obiective în teren[2], dar şi în memoria comunităţii, este o datorie care revine atât autorităţilor locale, cât şi istoricilor. Doar că, înainte de a fi marcate, acestea trebuie confirmate de arheologi. Acesta a fost scopul investigaţiilor de teren pe care le prezentăm în continuare[3], desfăşurate în iulie 2016 (Emilia Corbu) şi august 2017 (Emilia Corbu, Stănică Pandrea).

SURSELE DE DOCUMENTARE

Sursele de documentare premegătoare săpăturilor au fost memorialistica (publicată[4], dar şi inedită, adică relatările localnicilor), hărţile de tragere ale armatei române şi fotografii satelitare. Memoriile publicate ne-au oferit pagini pline de fapte şi emoţie umană, dar puţine date concrete de fixare în teren. Relatările localnicilor au fost mai concrete şi indicau două obiective: gropi comune şi morminte.

Din aceste amintiri, transmise din tată în fiu sau relatate preotului de către bătrânii satului, gropi comune s-ar fi aflat în trei puncte: în cimitirul vechi din Poarta Albă; la piciorul podului; în stânga/în vestul cimitirului nou din cartierul ,,Orașul-Nouˮ din comuna Poarta Albă.  Localnicul Marian Tudorache (50 de ani), susţinând că, pe când era copil, bunicul său i-a spus despre o zonă în care erau gropile deţinuţilor politici, ne-a indicat locul cimitirului, fapt confirmat de descoperirile în teren. Memoria copiilor nu dezămăgeşte niciodată!

Planurile directoare de tragere ale armatei române din perioada 1920–1940 atestă  situații total diferite de cele de azi. Canalul nu exista, pe traseul său era un drum. La nord de drum era o jumătate din satul Galeșu, inclusiv cimitirul acestuia, care va deveni unul dintre reperele prezentei cercetări.

Fotografiile satelitare indicau, în partea de sud a cimitirului şi lângă actualul drum, un areal de formă ovală cu pământ galben în suprafaţă.

METODA DE LUCRU

Locul ales pentru săpături are o suprafaţă de aproape 2000 m2. Este învecinat la nord cu cimitirul din secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, la est cu cimitirul nou din cartierul Viile al localității Poarta Albă, la vest cu un teren agricol, la sud cu un drum local aflat pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră. În partea sudică, numită de noi sectorul A,  terenul este alveolat şi prezintă pelicule de pământ galben în suprafaţă. În jumătatea nordică, sectorul B, terenul se află la acelaşi nivel cu celelalte două cimitire din apropiere. S-a lucrat mecanic (până la adâncimea de 1 m) şi manual.

REZULTATELE INVESTIGAȚIILOR

Cercetările din sectorul A (iulie 2016). Ansamblul de gropi

Ipoteza de lucru pentru sectorul A a fost aceea a existenței unei gropi comune. Terenul se prezintă ca un patrulater  de 33 x 30 m, cu orientare E-V,  alveolat, cu cota cea mai joasă de –0,80 m față de nivelul actual al solului, măsurată pe partea nordică, acolo unde întreaga formațiune este mărginită de un val.  Investigația a fost efectuată mecanic, prin două secțiuni, numite A și C (SA, SC) și manual, prin secțiunea B (SB).

SA, orientată N-S, cu dimensiunile de 13 x 2 m și adâncimea de 2,5 m (de la nivelul cel mai jos al alveolei) și 3 m de la nivelul de călcare al cimitirului actual), a avut scopul de a cerceta stratigrafia în centrul terenului, în zona cea mai joasă a acestuia. Pe ambele profile ale secțiunii, se observă o zonă de gropi, pe o lungime de aproape 8 m. Deși secțiunea avea lățimea de doar 2 m, configurația  gropilor este diferită pe ambele profile, de aceea am procedat la numerotarea gropilor pe fiecare profil. Acest ansamblu de gropi are adâncimea de 1,85 m de la nivelul solului alveolat și 2,5 m de la nivelul de călcare actual.

G1 (SA, c. 1–3, profil estic) este o groapă cu profilul albiat, cu deschiderea maximă la gură de 4 m, adâncimea de 1,50 de la nivelul complexului și de 2 m de la nivelul actual al solului.  Aceasta se continuă și pe profilul vestic, unde are lățimea de 3,5 m. În partea superioară, până la –0,90 m, se află un strat de umplutură în care s-au găsit  și câteva resturi menajere.

G2 (SA, c. 3–4, profil estic)  este o groapă, cu diametrul gurii de 3 m și adâncimea de 1,85 m (de la nivelul solului alveolat) și 2,50 m de la nivelul actual al solului. Groapa are o treaptă alveolată și apoi groapa propriu-zisă cu un perete oblic. Profilul neregulat al acestei gropi dovedește că a fost lucrată mecanic (fig.1).

G3 (SA, c. 1–3, profil vestic)  este o groapă cu diametrul gurii de  5,5 m și adâncă de 1,85 m de la nivelul albiat și de 2,60 m de la nivelul actual al solului. Pe fundul ei se mai află un strat subțire de pământ galben afânat, cu pietriș, gros de 0,25–0,60 cm. Peste acesta se află o depunere de pământ brun-afânat, amestecat cu pelicule subțiri de pământ galben. Depunerea are un profil neuniform, umplând golurile lăsate în stratul de pământ galben purtat de la bază (fig.2).

De notat că toate gropile descrise mai sus conţin, până la adâncimea de 2,50 m, un sediment brun, afânat, grăunţos.

Secțiunea C, perpendiculară pe SA, orientată E-V, cu dimensiunile de 10 x 2 m, se află la baza valului care delimitează aria alveolată și intersectează, în carourile finale, o parte din acesta. De aceea, pentru această secțiune, am luat în considerare doar adâncimea de la nivelul actual al solului.

G4 (SC, c. 3-5, profilul sudic) este o groapă cu  diametrul de 4,5 m și adâncimea de 2 m de la nivelul actual al solului.  Are la bază un strat de pământ galben cenușiu, purtat, cu rare pelicule de rugină, cu o grosime cuprinsă între 0,25–0,50 m.

G5 (SC, c. 1–4) este o groapă cu deschiderea la gură de 6, 5 m şi o dublă alveolare neregulată, rezultat al unei acțiuni mecanice. Intersectează groapa nr. 4 (G4).  Umplutura acesteia este depusă în două straturi. La bază, un strat brun-negricios cu pelicule de pământ galben în lentile. Deasupra, un strat de pământ brun-afânat, grăunțos, amestecat cu rare pelicule de pământ galben și particule de calcar (fig.3).

Pe profilul nordic al SC se observă o situație foarte interesantă.

G6 (SC, c. 4) este o groapă cu profil albiat, cu deschiderea de 2 m la gură și de 1 m la bază, adâncă de 2 m, în care se află pământ galben cenușiu, secționată de alte gropi.

G7–G10. Groapa nr. 6 a fost intersectată de un șir de trei gropi, adânci de 2,5 m, cu diametrul de 1,5–2 m. Umplutura acestora a fost depusă în două straturi. La bază se află un pământ brun-negricios cu lentile de pământ galben. Deasupra, un strat de 0,50–1 m de pământ brun-grăunțos, afânat, amestecat cu rare pelicule de pământ galben și particule de calcar (fig. 4).

Secţiunea B, perpendiculară pe SA, orientată E-V, Din secțiunea B (SB) a fost lucrat manual doar caroul 3 (2 x 2 m). Pe doar 4 mp, la –1,10 m, sub un strat de nivelare, se observau colțurile rotunjite a trei gropi umplute cu pământ brun-negricios, afânat. Groapa de pe profilul sudic intersecta o alta, din care se mai păstra o margine delimitată de pământ galben cenușiu, dar cu rare pelicule brune și care  se observa pe și pe profilul vestic. Gropile de pe profilele nordic și estic erau adânci de doar 1,30 m. Groapa de pe profilul sudic ajungea până la –1,85 m. Toate trei au fost cercetate doar în acest carou, timpul prea scurt avut la dispoziție nepermițând extinderea cercetării în suprafață.

Nu se poate vorbi de existența unui inventar al gropilor. Pe fundul gropii din SB, c.3, profil sudic a fost găsită o bucată patrulateră din tablă de  fier foarte deteriorată. Urme de fier au apărut şi pe profilul sudic al gropii cu pământ galben cenușiu din SC. În stratul de nivelare (0,90–1,10 m) au apărut câteva resturi menajere (fragmente de sticle, becuri, dopuri etc.) și mai multe resturi metalice, în stare proastă de conservare (fragmente de sârmă, fiare, resturi de tablă de fier etc.). Raportat la suprafața excavată, resturile menajere sunt foarte puţine.

Gropile nu conţineau resturi umane şi, în consecinţă, ipoteza de lucru nu se verifică, cel puţin în stadiul actual al cercetărilor. Ansamblul de gropi oferă câteva concluzii.

Suprafața alveolată este de circa 1000 m2. În partea de nord, în zona centrală se află o zonă de aproximativ 150 m2, plină de gropi. Din această suprafață, sondajul a afectat doar 50 m2. Gropile, cu dimensiunile descrise mai sus, sunt umplute cu pământ negru curat, împins, probabil, mecanic din zona înconjurătoare. Unele gropi cu pământ negru pot fi delimitate în pământ galben curat, steril, neatins de nici o intervenție umană. Altele însă au intersectat și distrus gropi pline cu pământ galben cenușiu, striat de pelicule brune. Acest lucru se observă pe profilul vestic al SA, c. 2–5, pe ambele profile ale SC, c.4 și pe planul SB, c.3, –1,10 m. Din gropile cu pământ galben cenușiu se mai păstrează fie o peliculă pe fund, fie lateral, pe un perete (cazul SC). Gropile cu pământ negru au împânzit întreaga suprafață în mod sistematic și au secționat gropile cu pământ galben cenușiu, vizibile acum doar în trei puncte. Pe profilul sudic al SC, se observă că gropile cu pământ galben cenușiu aveau profil albiat, deschiderea la gură de 4 m, lărgimea la bază de 3 m și adâncimea de 2 m. Conținutul lor a fost excavat și îndepărtat din zonă. Gropile rezultate în urma excavării au fost umplute cu pământ negru.

Din punct de vedere cronologic, gropile aparțin epocii contemporane, mai precis  perioadei regimului comunist. Stratul de nivelare, ulterior gropilor cu pământ negru, conține capace din aluminiu marcate cu siglele R.P.R. şi M.I.A în jurul unei stele cu cinci colţuri. În opinia noastră, cele două prescurtări sunt Republica Populară Română, denumirea statului român până în anul 1965, şi Ministerul Industriei Alimentare, care  a funcţionat în România sub această titulatură între anii 1961–1971. Coroborând cele două date, aflăm că dopurile au fost produse cel puțin între anii 1961–1965. Așadar, perioada următoare este intervalul de timp în care urmele gropilor au fost acoperite cu un strat de nivelare, cu pământ adus din altă parte, probabil de la o platformă menajeră (unele dopuri au urme de ardere secundară). Acest lucru corespunde cu relatările localnicului M.T., care menționează că, în copilăria lui, zona era plină de gropi vizibile, care au fost nivelate la un moment dat, în timpul regimului Ceaușescu. Relatarea este veridică, deoarece pământul negru-afânat nu avea densitatea necesară umplerii gropilor și nici nu era în cantitate suficientă.

Este dificil să ne pronunțăm asupra funcționalității acestor gropi în lipsa unor probe clare. Nici chiar cei care au fost contemporani cu ele nu ştiau uneori la ce folosesc. De pildă, Aurel

Vişovan, fost deţinut politic, trecut prin experimentul Piteşti şi domiciliu obligatoriu la Lăteşti (în Balta Ialomiţei), povesteşte că, în 1958, au fost luaţi din  domiciul forţat şi duşi în colonia 9 Culme, transformată în lagăr. ,,Aspectul era deprimant. Barăci rămase de pe vremea canalului Dunăre Marea Neagră, acea operă faraonică întreruptă cu 45 ani înainte…În mijlocul lagărului, o groapă largă şi adâncă ne-a hipnotizat privirile. Avea 2300 metri pătraţi şi cam doi metri adâncime. Întreg grupul nostru a fost străbătut de acelaşi fior: ,,Ne vor împuşca şi ne vor arunca în groapa dinainte pregătităˮ[5].

Mărturia este foarte interesantă pentru că, pe de o parte, ne confirmă existenţa unor gropi ciudate chiar în mijlocul lagărelor, iar, pe de altă parte, face trimitere la ideea gropilor comune. Şi, mai ales, confirmă readucerea unor deţinuţi în lagăre, la câţiva ani după încetarea lucrărilor la canal. Statutul deţinuţilor era de ,,internat politicˮ pe o perioadă de trei ani. Aveau regim de izolare totală, ca în închisoare.

Revenind la  ansamblul de gropi,  excludem ipoteza unei gropi de împrumut, deoarece săparea albiei canalului a presupus excavarea unei cantităţi enorme de pământ galben care trebuia îndepărtat din zonă.  Reţinem însă relatarea unor deţinuţi, care spun că arderea varului (folosit la construirea canalului) se făcea în gropi. Pe vremuri, astfel de puncte se numeau vărării şi erau diferite de varniţe, adică de gropile de stins varul, cunoscute mult mai bine. Este posibil ca aceste vestigii să provină de la un punct de ardere a varului, necesar lucrărilor la porțiunea de canal construită în anii ’50.

Cercetările din sectorul B (august 2017). Cimitirul

Secţiunea SD ( 12 x 2 m) se afla la o distanţă de 10 m de gardul cimitirului vechi, orientată N-S, spre secţiunea SC. Stratigrafia secţiunii are analogii cu situaţia din sectorul A  şi anume:

a) Nivelul gropilor cu pământ negru afânat, din care una apare pe SD, c. 1, profil estic. Este vizibilă  pe o  lăţime de 1,10 şi are adâncimea de 1,30 m.

b) Stratul de nivelare apare aleatoriu în SD, c. 5–6, profil vestic, având lăţimea de 2,30 m şi adâncimea de 0,82 m de la nivelul actual al solului.

Aceste situaţii confirmă că realităţile arheologice din cele patru secţiuni au fost contemporane şi sunt rezultatul aceluiaşi eveniment istoric. Noutatea pe care o aduce secţiunea SD este nivelul cu morminte individuale.

Mormintele

Au fost descoperite cinci morminte. Orientarea, cu capul la vest și picioarele la est, precum și dispunerea în plan, ne indică un mic cimitir aparținând epocii contemporane (databil după anul 1945). Gropile  de mormânt aveau dimensiunile cutiilor de lemn în care fuseseră depuşi defuncţii, adică strâmte şi de lungimea cutiei (fig.5). Lemnul capacului era putrezit şi foarte friabil, căzut în interior.

Mormântul nr. 1 (SD, c. 1–2). Parțial în malul estic. Capacul colmatat al  cutiei se conturează la adâncimea de 1,40 m. Fundul gropii puţin rotunjit. Orientare V-E.

Mormântul nr. 2 (SD, c. 2). Parțial în malul  vestic, la adâncimea de 1,40 m. Orientare V-E. Capacul colmatat în partea inferioară ne-a permis observarea faptului că decedatul a fost aşezat în decubit dorsal, îmbrăcat civil, cu antebrațele pe piept.

Mormântul nr. 3 (SD, c. 3). Parțial în malul  vestic. Orientare V-E. Sicriul se afla doar la –1,10 m adâncime, motiv pentru care, cu mare părere de rău, capacul cutiei a fost afectat în partea inferioară de săpătura mecanică. La –1,40 m, se afla deja fundul înclinat al gropii. Cutia avea capacul foarte putred şi sfărâmicios, spre deosebire de fund și de laterale care erau bine conservate. Credem că este vorba de o targă de lemn de esenţă tare,  folosită în construcţii, targă care avea planşeu şi laterale, la care s-a adăugat un capac din lemn slab, rezultând un sicriu, cu lungimea de 1,84 m, corespunzător  lungimii  scheletului. Defunctul a fost depus în decubit dorsal, cu capul spre dreapta și antebrațele întinse pe lângă corp. Oasele scheletului aveau urme puternice de arsură, mai ales gambele, lipsea laba piciorului stâng. Oasele friabile căpătaseră culoarea neagră. Fusese  învelit sau îmbrăcat cu o ţesătură groasă cu urme de arsură. Singurul inventar găsit a fost o bucată de hârtie cartonată, de format A4, colorată, pliată în patru, aflată sub cotul drept şi care se pare că a ars odată cu defunctul. Nu mai poate fi recuperată. Tot în cutie se afla şi o bucată rotunjită de calcar. Sub schelet se aflau frunze şi ramuri uscate. Aspectul deosebit al mormântului ne-a determinat să extragem scheletul pentru determinări antropologice[6]. Analiza scheletului din M3 a evidențiat o patologie specifică unei persoane care a depus un efort fizic intens, în condiţii grele, câţiva ani la rând (fig.6).

Mormântul nr. 4 (SD, c.4). Parțial în malul vestic, capacul sicriului vizibil la adâncimea de 1,20 m. Orientare V-E.

Mormântul nr. 5 (SD, c. 6). Parțial în malul estic, vizibil la adâncimea de 1,40 m. Orientare V-E.

CONCLUZII

În zona cercetată, se află un cimitir compus din morminte individuale, confirmând astfel tradiţia locală a existenţei unor sepulturi în acel perimetru (fig.7).

În privința dimensiunilor cimitirului, s-au putut face doar câteva constatări:

a)       Pe fotografiile  satelitare se observă că secţiunea SD/2017 se află în mijlocul unui perimetru plin de gropi. Arealul este aproximativ pătrat şi are aceeași orientare  cu a cimitirului vechi. La vest, se învecinează cu un teren agricol, la nord cu cimitirul vechi, la est cu cimitirul nou, care intersectează acest areal în partea de NV, la sud cu o groapă, un teren viran şi drumul de acces la cimitirul nou.

b)       În partea de vest, atât cimitirul vechi, cât şi perimetrul cu mormintele cercetate, sunt mărginite de o amenajare cu aspectul unei alei,  probabil un rest al unui vechi drum de acces.

O altă chestiune este aceea a relaţiei dintre cimitir şi ansamblul de gropi din vecinătate. Ansamblul, aflat la sud de perimetrul cu morminte, vizibil şi pe fotografiile satelitare, are formă ovală şi aceeaşi orientare ca şi cimitirul vechi, NV-SE, şi se extinde până în buza perimetrului cu morminte. De notat că gropi asemănătoare s-au aflat şi pe suprafaţa cimitirului, fiind intersectate de morminte. Prin urmare, stratigrafia finală a întregii zone conține, de sus în jos: a) un strat de nivelare; b) gropi de morminte; c) ansamblu de gropi. Intervalul cronologic dintre cele trei depuneri a fost foarte scurt, toate trei încadrându-se  în perioada 1950–1965.

Evident că acest cimitir a aparţinut unor marginalizaţi social, fără discuţie. Insă cel mai mare grup din categoria marginalizaţilor social era acela al deţinuţilor politic, urmaţi apoi de deportaţi, de apatrizi, de frontierişti etc.

La întrebarea dacă mormintele aparţin unor deţinuţi politic, considerăm că următoarele  observații ar putea sugera un răspuns afirmativ:

a)       gropile mormintelor au adâncimea mică  (1,10–1,40 m) şi dimensiuni mici, strict cât sicriul, cu fundul înclinat, semn că au fost săpate în grabă;

b)       mormintele nu se intersectează, dar sunt apropiate unele de altele (între M1 şi M2 distanța este de doar 0, 95 m, între M2 şi M3 – de 0,80 m, între M3 şi M4 – de 1,60 m, între M4 şi M5 – de 1,80 m); compoziţia gropii arată că înmormântările au avut loc într-un interval scurt de timp;

c)       mormintele nu sunt marcate; faptul constituie o ciudățenie, deoarece în cimitirele istorice din vecinătate (creştin şi islamic),  deşi dezafectate, încă se mai păstrează marcajele (cruci de piatră, cruci de lemn căzute, pietre  funerare), chiar dacă sunt adâncite în pământ;

d)       deasupra mormintelor a fost depus un strat de nivelare, uneori cu resturi de gunoi menajer, semn că pământul gropilor se lăsase la un moment dat şi a fost necesară reacoperirea lor;

e)        mormintele identificate se află în afara cimitirului istoric. Or, se ştie că deportaţii şi coloniştii erau ,,arondaţi,, cimitirelor satelor din vecinătate şi mormintele lor erau marcate cu cruci.

În final, trebuie să menţionăm faptul că, indiferent dacă mormintele aparțin unor deținuți politic sau unor „marginaliˮ ai epocii comuniste, acest cimitir, necunoscut până acum, a fost marcat în memoria comunităţii prin ridicarea unei troiţe.

BIBLIOGRAFIE 

Akmola, 2011- Guner Akmolla, Tatarii, volumul II, Editura Boldaș, Constanța,2011,

Călvărăsan, 1998- Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi, volumul II, Editura Bucura, Sibiu, 1998,

Dicţionarul, 2008Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), coord. Andrei Muraru, Editura Polirom 2008,

Dragoman, Florea 2013 – R. A. Dragoman, M. Florea, Preambul la o cercetare arheologică a fostei colonii de muncă forțată din perioada comunistă de la Poarta Albă, România,  MCA 9, 2013, p. 231–242.

Dragoman et alii 2016 – R. A. Dragoman, S. Oanță-Marghitu, T. Vasilescu, M. Florea, C.  Nicolae, Archaeology, memory and history: the communist-era ruins at Galeșu/Nazarcea (on the Danube Black Sea Canal trail), Caiete ARA 7,  2016, p. 201–225.

Dragoman et alii 2018 – R. A. Dragoman, S. Oanță-Marghitu, T. Vasilescu, M. Florea, C.  Nicolae, Ruinele unui proiect modernist: cercetări arheologice în fosta colonie de muncă forțată din perioada comunistă de la Galeșu/Nazarcea, Canalul Dunăre Marea Neagră, MCA S.N. 14, 2018, p. 265–286.

Vişovan 2006 – A. Vişovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?, Cluj-Napoca, 2006

Lista figurilor

  1. Ansamblul de gropi pe profilul estic al  secţiunii SA.
  2. Ansamblul de gropi pe profilul vstic al  secţiunii SA
  3. Ansamblu de gropi pe profilul sudic al  secţiunii SC
  4. Ansamblu de gropi pe profilul nordic al  secţiunii SC
  5. Profilele secţiunii SD
  6. Planul general al SD
  7. Vedere generală a SD

List of pictures

  1. Ensemble of pits on the eastern SA  sectional view
  2. Ensemble of pits on the western  SA  sectional view
  3. Ensemble of pits on the south  SC sectional view.
  4. Ensemble of pits on the northern  SC sectional view.
  5. Sections view of SD section
  6. Plan (grund-wiss) of SD section.
  7. General view of SD section

 



[1] Sistemul de irigaţii Carasu a fost unul dintre cele mai mari din întreaga ţară,  acoperind o suprafaţă de 200000 de hectare de teren. Profesorul Aurel Lup notează în cartea sa, 40 de ani de agricultură socialistă în Dobrogea, că sistemul Carasu reprezenta „1050 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie; 420 de kilometri de jgheaburi din beton armat; 80 de kilometri de conducte metalice; 87 de staţii de pompare de diferite mărimi; peste 200 de lucrări hidrotehnice, poduri, stăvilare, noduri hidrotehnice”. (https://adevarul.ro/locale/constanta/sistemul-irigatii-colos-distrus-rapid-revolutie-mai-ramas-urma-buruieni-ruine-1_59d4b9255ab6550cb8cdfa98/index.html)

[2] Pentru un alt efort de identificare a urmelor arheologice ale represiunii comuniste, vizând aspecte ținând de materialitatea universului concentraționar din aceeași zonă, vezi Dragoman, Florea 2013; Dragoman et alii 2016;  Dragoman et alii 2018).

[3] Investigaţiile au fost iniţiate de Fundaţia ,,Profesor George Manuˮ,  aprobate de Primăria Poarta Albă şi susţinute de câţiva voluntari şi localnici, cărora le mulţumim şi pe această cale.

[4]   Akmolla, 2011, passim; Călvărăsan,   1998, passim; Dicţionarul, 2008, pag. 250

[5] Vişovan 2006, p. 161.

[6] Mulţumim şi pe această cale d-lui dr. Gabriel Vasile, pentru amabilitatea de a efectua  analiza antropologică, care poate fi consultată în prezentul volum.

Studiu publicat în  MATERIALE ŞI CERCETĂRI ARHEOLOGICE, Anuarul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan pe anul  2019