Monthly Archives: January 2013

Scrisoare deschisa adresata Directorului MŢR

Posted on by
3

Scrisoare deschisa adresata Directorului MŢR

Stimate domnule director Virgil Ștefan Nițulescu,

Am luat notă de faptul că Muzeul Țăranului Român urmează să găzduiască, în cursul lunii februarie a.c., manifestări legate de „Luna Istoriei LGBT”. Asistăm la o nefastă propagandă homosexuală, care dorește să se impună ca normalitate în opinia publică. Este, in fond, un act de reeducare publică a tinerilor mai ales, semănând în mod flagrant cu modul de propaganda totalitară, folosind doar expresii modificate, cum este aceea a „discriminării pozitive”; a acuzațiilor de „instigare la ură” etc. În același timp se diabolizează cei care nu sunt în acord cu ideologia acestor minorități sexuale care își promovează forțat în societate pseudo-valorile. În acest sens, a fost deschis chiar și un site deschis delațiunii publice (http://raporteaza.ro/). În exercițiul de propagandă sunt implicate ambasade, institute culturale și fundații străine care doresc impunerea unor valori străine de cele creștine, tradiționale. Adică exact ceea ce conține și susține muzeul pe care îl conduceți.
Ethosul tradițional, mărturisit în prima expunere a muzeului de către cel care a renăscut acest muzeu, este axat pe Cruce: „Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.”, a afirmat Horia Bernea. În jurul acestei axe primordiale a satului românesc s-au adăugat organic toate celelalte săli de expunere.
Pentru noi, ideea de “țăran” și de “român” are o semnificație profundă, pe care am înțeles-o și datorită celui care a fondat muzeul după anii comunismului, regimul în care se dorea desființarea satului tocmai ca depozitar al unor valori incompatibile cu ideologia. Prin alăturarea impură între propaganda homosexuală și MȚR, se dorește o maculare simbolică a imaginii acestuia și prin conținut – incompatibil cu viziunea tradițională a românului – și prin folosirea sălii cu numele fondatorului, studioul Horia Bernea.

Nimeni nu doreste o stigmatizare a homosexualilor. În intimitatea omului nu are nimeni voie să-și impună voința, atâta vreme cât nu sunt lezate drepturile copiilor sau ale animalelor. Însă asistăm la un veritabil asalt propagandistic al homosexualității, pentru a face din acest act anormal, împotriva firii, unul care să fie impus ca normal în ochii opiniei publice. Prin acceptarea ca normală a homosexualității, vedem deja ce se întâmplă în țări așa-zis „mai avansate”: impunerea căsătoriei între persoane de acelasi sex, urmând chiar și adopția copiilor de către acestea. Menirea Muzeului Ţăranului Român este aceea de a promova spiritualitatea și implicit valorile tradiționale ale neamului românesc. În plan social, muzeul pe care îl conduceți vremelnic este o instituție publică, susținută din impozitele și taxele unei majorități creștine absolute în această țară. Atâta vreme cât o instituție publică cu valoare simbolică – MȚR – este pusă în slujba acestei ideologii, este atins chiar nucleul tare al acestui muzeu conceput de Horia Bernea: legătura permanentă a omului tradițional cu Hristos.

Asistăm astfel la o contagiune în plan simbolic absolut inacceptabilă. Întrucât doua facultăți trecute inițial ca partenere în programul lunii „Istoriei LGBT” , este vorba de Facultatea de Istorie și cea de Sociologie, s-au retras din acest proiect, vă rugăm, din considerentele deja expuse, să le urmați exemplul, păstrând neatinse renumele și mai ales spiritul Muzeului Ţăranului Român.

Printre semnatari:

Alianţa pentru Demnitate Naţională – Preşedinte Iulian Capsali

Liga Studentilor de la Universitatea Bucureşti

Asociaţia Pro Vita Bucuresti – Preşedinte Bogdan Stanciu

Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriste

Asociaţia Christiana – Preşedinte Prof. dr. Pavel Chirilă

Asociatia Tinerilor Ortodocsi “Orthograffiti”

Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava

Asociaţia George Ogăraru pentru Cultură şi Sport – Vice Preşedinte Andreea Ogăraru

Asociaţia Predania

etc.

Preluat de la  ALEX RĂDESCU

CEI TREI IERARHI – MODEL DE LUPTĂTORI

Posted on by
Reply

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.

Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este  dezastruos!… El  nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. –  Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

***

Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?

Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.

Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului.Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor.Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena,  31.01.1960)

Preluat de la PELERIN ORTODOX

 

PROBLEMA CARDULUI DE SĂNĂTATE

Posted on by
3

Cardul de sănătate e o problemă. E un instrument care intervine între medic şi pacient dar care nu poate fi controlat nici de unul şi nici de altul ci de un al treilea factor, mediul electronic, greu de definit, dar manipulat din spate de nişte oameni. Care, evident, trebuie plătiţi. Chiar este nevoie de un intermediar în relaţia medic-pacient?
Cardul de sănătate este prea tehnic, adică depinde de o infrastructură care costă mult şi nu ştim cât de eficientă este.
Cardul de sănătate este practic un intrument RFID ce poate fi citit cu orice cititor de carduri, poate fi furat, poate fi modificat fără să ştii. Adică oricine poate afla şi publica dacă voieşte totul despre starea ta de sănătate trecută şi prezentă. Dar şi mai grav este că depinde de un mediu electronic, virtual. Ce se întâmplă dacă în cazul unui conflict armat toată reţeaua electronică medicală este bruiată sau distrusă? Vă gândiţi la ce debandadă ar fi în spitale, la miile de bolnavi cronici care nu vor mai putea să îşi ridice medicamentele? Ar fi o catastrofă!
Cardul de sănătate ca orice dosar electronic conţine un cip al cărui cod de siguranţă este 666 şi contravine principiilor religioase creştine. Pe acest motiv a fost refuzat în Grecia. Şi grecii au avut dreptate. Că este aşa o dovedeşte situaţia din SUA, unde din 2014 se preconizează introducerea cipului din card în corp.
Cardul de sănătate este impus de sus, pe cale politică, fără să fie o necesitate cerută de sistemul medical. Ba, dimpotrivă medicii de familie refuză să facă parte din proiect. Or, spuneţi-mi şi mie ce bunătate a adus clasa politică românească acestei ţări în ultimii 20 de ani?
Cardul de sănătate nu ajută cu nimic situaţia sistemului de asigurări de sănătate din România, ci doar îi creşte costurile, aşa cum am spus. Inţeleg că toţi asiguraţii vor primi un card. Ce se întâmpă cu neasiguraţii, care nu sunt deloc puţini în România? Adică  tinerii care deşi lucrează temporar şi plătesc asigurări pe perioada cât lucrează, datorită faptului că au perioade în care nu muncesc, nu sunt asiguraţi. Deasemenea zilierii, ţiganii etc.
In cazul acesta, decât să primesc card de sănătate, prefer să nu mai plătesc asigurările de sănătate. Prin mila lui Dumnezeu în ultimii 23 de ani am avut o singură zi de spitalizare şi am mers la medicul de familie o singură dată în ultimii trei ani. Aşa că eu şi probabil ca mine mulţi alţii plătim degeaba asigurările de sănătate.
De aceea iniţiativa de a semna o petiţie împotriva acestei mari prostii şi noi afaceri care se cheamă cardul de sănătate este binevenită. Petiţia poate fi semnată AICI.

ZIUA CULTURII NAŢIONALE. ZAHARICALE

Posted on by
Reply

Mă bucur că există o zi de sărbătorire a culturii naţionale, specie rară şi pe cale de dispariţie. Ne place sau nu, în zilele noastre se poartă cultura globalizării, a surogatului cultural, a divertismentului. Consecinţa este că societatea noastră nu mai are creatori de cultură, ci doar consumatori. Chiar şi tradiţionaliştii nu fac decât să poarte formele unei culturi străvechi şi autentice dar la care nu mai adaugă nimic. Intre cele două categorii pluteşte o masă amorfă de purtători şi cercetători ai culturii din diverse domenii. Pe nedrept marginalizată şi uşor izolată la un colţ de masă se află cultura creştină, deşi forme, structuri şi manifestări ale acesteia se află răspândite în toate celelalte domenii, chiar şi la regele zilei, divertismentul cultural.
Printr-o împărţire proastă a sarcinilor în domeniul gândirii, înţelepciunea a fost plasată în domeniul mai nou al ştiinţelor, culturii revenindu-i doar creaţia de dragul artei. Şi aşa, înţelepciunea trăieşte o dramă. Ştiinţa nu îşi pune problema ei, ci doar a descoperirii şi invenţiei. Ştiinţa ne-a dovedit că poate trăi fără înţelepciune. Cultura, nu! Cultura fără înţelepciune este moartă, este o formă goală. Aşa se face că azi ascultăm colinde tradiţionale, dar nu le mai înţelegem sensul lor profund. Vedem un dans tradiţional, dar nu mai înţelegem sensul lui iniţial. Par exotice şi ne distrează, atât! Dar, iniţial, aveau un scop, erau parte a unei gândiri profunde. Purtau o învăţătură, astăzi uitată. Cu aceste învăţături pe care le purta din generaţie în generaţie, cultura a hrănit un popor întreg şi l-a ajutat să supravieţuiască spiritual, moral, social. Cultura a ţinut locul ştiinţei, tehnicii, Statului timp de sute de ani şi a reuşit să aducă până în pragul secolului XX un popor sănătos şi creativ. Va putea însă ştiinţa, tehnica şi Statul să ţină locul culturii transformată în zilele noastre în divertisment? Se pare că nu!
Dedic tuturor creatorilor, purtătorilor, cercetătorilor culturii naţionale autentice cât şi consumatorilor (mai ales lor!) câteva zaharicale din albumul Zaharicale semnat de formaţia Anton Pann.