VALERIU GAFENCU RĂMÂNE CETĂŢEAN DE ONOARE AL ORAŞULUI TG.-OCNA

Slavă Domnului! Am trecut şi prin ispita lepădării de trecutul nostru. Şi prin rugăciunile sfinţilor mărturisitori, am învins!  Prin decizia de joi, 30 mai 2013, Consiliul Local al Oraşului Tg.-Ocna nu a retras titlul de cetăţean al oraşului Tg. Ocna acordat post-mortem mărturisitorului Valeriu Gafencu.

Dumnezeu să-i ocrotească pe cei care au apărat onoarea poporului român, pentru că aceasta era miza şi nu un titlu banal de cetăţean de onoare.

A se vedea şi:

VALERIU GAFENCU RĂMÂNE CETĂŢEAN DE ONOARE…

O VICTORIE A BUNULUI SIMŢ

DREPTATE PE MUCHIE DE CUŢIT

VALERIU GAFENCU NU POATE PRIMI…ONOARE DE LA CEI CARE NU AU

 

Intre politică şi sfinţenie nu există nici o legătură. Absolut nici una! Noi credem că Valeriu Gafencu este  sfânt şi avem argumente. Dar sfinţenia i-a venit nu datorită apartenenţei la Frăţiile de Cruce şi  ideologiei legionare pe care a cunoscut-o  în tinereţe ci datorită comportamentului creştin profund pe care l-a manifestat în temniţele comuniste prin care a trecut. El e cetăţean acum al Împărăţiei Cerurilor împreună cu alţi mari sfinţi ai creştinătăţii  şi nişte amploaiaţi de la Primăria din Târgu-Ocna tremură în pantaloni că i-au acordat un amărât de titlu de cetăţean de onoare al târgului lor. Se gândesc să îi retragă titlul ca să nu se supere Institutul holocaustului cu acolitul lor, adică guvernul Ponta. Pare o scenă din teatrul absurdului, dar este realitatea cruntă. Şi asta ar trebui să ne cutremure. Adică un om înviat prin Hristos în Împărăţia Cerurilor şi care se află alături de îngeri şi alte cohorte de sfinţi, un cetăţean al Cerului nu poate fi cetăţean de onoare al aşa numitului oraş Târgu-Ocna.Şi, dacă stau bine şi mă gândesc chiar… NU POATE!

Valeriu Gafencu nu poate primi o astfel de ,,onoare,, din partea urmaşilor, nepoţilor şi strănepoţilor, clicii celor care l-au aruncat în temniţă, l-au umilit, chinuit şi i-au aruncat trupul în zăpadă şi apoi într-o groapă comună. Iar PSD-ul guvernului Ponta este urmaşul acelora.

Valeriu Gafencu nu poate primi ,,onoare,, din partea urmaşilor criminalilor acestui popor. Comuniştilor care au asasinat sistematic floarea intelectuală şi morală a acestui popor. Iar PSD-ul guvernului Ponta este urmaşul acelor comunişti criminali.

Valeriu Gafencu nu poate primi nici o ,,onoare,, din partea celor care de 20 de ani mint, fură, gonesc acest popor. Care de 20 de ani au dus România de râpă. Şi PSD-ul guvernului Ponta este partidul care a dus de râpă România.

Valeriu Gafencu ar fi primit această ,,onoare,, dacă, printr-o minune dumnezeiască, urmaşii acelor hoţi şi curve s-ar fi întors cu toată inima şi jalea spre Hristos. Dacă ar fi devenit cu toţii nişte vameşi pocăiţi. Dar nu au ei această şansă. Sunt blestemaţi şi aşa vor rămâne. Şi de la nişte blestemaţi, Valeriu Gafencu nu poate primi nimic, nici măcar…onoare. Aşa cum în faţa unui mare general nu dă raportul un soldat jerpelit şi duhnind de băutură, cu atât mai mult  un  sfânt nu poate primi titluri de la fitecine. Şi această tevatură a titlului de onoare RIDICĂ PROBLEMA ONOAREI POPORULUI ROMÂN.

Problema este şi a noastră, a tuturor. Că pe aceşti blestemaţi care conduc România, noi i-am ajutat să ajungă sus. Noi i-am ajutat să parvină, noi i-am ajutat să fure. Cum??? Prin votul nostru prostesc, prin tăcere, prin neimplicare. Am acordat încredere vorbelor şi nu trecutului lor. Am acordat încredere promisiunilor şi nu faptelor lor.

Ei bine, dacă noi am fost proşti, Valeriu Gafencu  nu e! El nu poate primi pacea înşelătoare a satanei.

Şi pentru că azi e joi, vă amintesc o parte din versetele psalmului 108 care se citeşte la vecernie. Versete scrise în urmă cu 3000 de ani dar mereu actuale, pentru că sunt insuflate de Duhul Sfânt. Versete care ar trebui să ne ardă.

 

Psalmul 108.

l. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.
3. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.
4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.
5. Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui.
6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat.
7. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul;
8. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă;
9. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor;
10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui;
11. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor;
12. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;
13. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă;
14. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă.
15. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.
16. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el.
17. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.
18. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge.
19. Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu.

 

LANSAREA SITE-ULUI CERCULUI DE SOCIETATE ŞI CULTURĂ

Dupa mai bine de doi ani de blogging colectiv si activitati interesante la care ne-au fost alaturi invitati deosebiti, echipa Cercului de Societate si Cultura din Facultatea de Istorie (Universitatea din Bucuresti) lanseaza proiectul societatesicultura.ro. Site-ul va contine articole dintr-o arie larga de domenii – istorie, literatura, sociologie, film, arta, teatru, comunicare, antropologie, iar lista ramane deschisa.

Ne propunem ca societatesicultura.ro sa fie nu numai un site cultural, ci un reper. Facem parte din acei tineri care cred ca Romania e o tara minunata, care au ales sa ramana acasa pentru ca vor sa creeze schimbare pozitiva. Prin acest proiect vrem sa cream o comunitate a celor care nu asteapta ca lucrurile sa fie altfel, a celor care nu se plang, ci o comunitate a unor oameni responsabili, cu initiative, creativitate si un pic de curaj. Ne plac povestile si oamenii care stiu sa le spuna, ne asumam istoria si credem in litere.

Mai multe detalii in comunicatul atasat.
Numai bine,

Corabia cu povești – lansarea site-ului cultural societatesicultura.ro

București, 21 mai 2013.

După mai bine de doi ani de blogging colectiv și activități interesante la care ne-au fost alături invitați deosebiți, echipa Cercului de Societate și Cultură din Facultatea de Istorie (Universitatea din București) lansează proiectul societatesicultura.ro. Site-ul va conține articole dintr-o arie largă de domenii – istorie, literatură, sociologie, film, artă, teatru, comunicare, antropologie, iar lista rămâne deschisă.

Pictura lui Lorenzo Costa, Argonautas, stă la baza logo-ului CSC. Echipajul de eroi imaginari se îmbarcă pentru o mare călătorie simbolică în care vor dobândi, dacă nu avere, măcar imaginea destinului sau a adevărului lor. societatesicultura.ro este corabia noastră.

Ne-am ales o zi specială pentru a relansa proiectul nostru. Pe 21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu proclama în Parlament independența României, în numele guvernului, iar în 1965 debuta la Televiziunea Română emisiunea Teleenciclopedia. De asemenea, pe 21 mai Biserica Creștină îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena – cei întocmai cu Apostolii. Această sărbătoare este legată de Taina Sfintei Cruci, care este un semn central al religiei creștine. Nu în ultimul rând, tot pe 21 mai sărbătorim Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare. Aceasta a fost stabilită în 2002 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite cu scopul de a mobiliza toate tipurile de actori ai societății: guverne, politicieni, organizații ale societății civile, comunități și profesioniști culturali pentru a promova cultura în diversitatea în care se găsește, conform site-ului UNESCO. Suntem convinși că semnificația acestei zile ne va purta noroc să fim, în timp, un reper pentru mediul studențesc și cultural din România.

Ne propunem ca societatesicultura.ro să fie nu numai un site cultural, ci un reper. Facem parte din acei tineri care cred că România e o țară minunată, care au ales să rămână acasă pentru că vor să creeze schimbare pozitivă. Prin acest proiect vrem să creăm o comunitate a celor care nu așteaptă ca lucrurile să fie altfel, a celor care nu se plâng, ci o comunitate a unor oameni responsabili, cu inițiative, creativitate și un pic de curaj. Ne plac poveștile și oamenii care știu să le spună, ne asumăm istoria și credem în litere.

Cercul de Societate şi Cultură din Facultatea de Istorie a fost înfiinţat în martie 2011, la initiaţiva doctoranzilor Simona Barbu şi Alice Schreiner, sub coordonarea doamnei prof.univ.dr. Mirela Murgescu. Proiectul a fost iniţiat din dorinţa de a avea un spaţiu de discuţii şi dezbateri pe teme de societate şi cultură.

Board-ul cercului este format din Simona Barbu (membru fondator, project manager), Alice Schreiner (membru fondator, HR manager), Delia Tudor (președinte), Ana Mănescu (editor in chief) și Iunona Mavlea (secretar general). Majoritatea membrilor echipei editoriale sunt studenți și absolvenți ai Facultății de Istorie, dar și ai altor facultăți din cadrul Universității București și din Germania (Jena). Mai multe despre membrii echipei noastre găsiți pe site – http://societatesicultura.ro/echipa.

Vă așteptăm pe site-ul societatesicultura.ro, pe facebook și twitter. Așteptăm scrisorile voastre virtuale cu propuneri de colaborări, parteneriate, recomandări și feedback. Mulțumim pentru sprijin și încredere Facultății de Istorie din Universitatea din București.

Spuneți povestea noastră mai departe.

Simona Barbu, membru fondator & project manager
simona@societatesicultura.ro

IATĂ CE SE MAI ÎNTÂMPLĂ ÎN ŞCOLILE DIN ROMÂNIA

Am primit de la Alianţa Familiilor din România (AFR) următorul material care mi se pare alarmant. Nici adulţii nu sunt uneori capabili să îşi gestioneze şi controleze viaţa sexuală, darămite nişte copii!
Cred că trebuie să vă faceţi timp şi să vedeţi filmuleţul. Ce a ajuns să însemne educaţia pentru sănătate în şcoală…împărţirea de prezervative. Absolut penibil! Cred că Biserica ar trebui să ia atitudine.

VEŞNICĂ POMENIRE DOMNULUI PROFESOR GHEORGHE BUZATU!

 I-am citit cărţile încă din tinereţe. Ca arheolog însă,  nu făceam parte din aceeaşi breaslă. Am vorbit cu domnul profesor Gh. Buzatu o singură dată. Când, în urmă cu câţiva ani, expoziţia ,,Destine de Martiri,, fusese închisă abuziv  la instigaţia Institutului de Studiere a Holocaustului, m-am adresat istoricilor de istorie modernă şi contemporană. Peste 60 de istorici au cerut  printr-un memoriu la CNSAS deblocarea expoziţiei. Printre primii care şi- au pus semnatura pe acest memoriu  a fost domnul profesor Gheorghe Buzatu. Şi,sunt convinsă că aşa cum el a mărturisit pentru sfinţii din temniţele comuniste şi ei vor mijloci pentru el la Dreptul Judecător.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
 Redau mai jos un articol din presă.
O viaţă dăruită istoriei adevărate a românilor
“>O viaţă dăruită istoriei adevărate a românilor

Inainte de toate, istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar

Un ilustru  cavaler al istoriei nationale, academicianul Gheorghe Buzatu s-a ridicat  la Dumnezeu,  intru slavirea neamului sau.

Luni, 20 mai 2013, la amiaza, marele dascal de identitate nationala si permanentul competitor in lupta pentru adevarurile incomode ale natiei sale a cazut la datorie, in atelierul  de cercetare de la de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi al Academiei Romane, alaturi de colaboratori si inconjurat de cartile si manuscrisele sale.  Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani.

In noaptea ce a precedat plecarea dintre noi a blandului om, la ora 00,57 mi-a trimis un ultim E-mail din lunga serie a corespondentei cu care m-a onorat in jumatatea de an de cand ne-am cunoscut personal. Peste sase ore si trei minute, punctual cum a fost intreaga viata, a intrat in biroul de lucru, sa-si continue temerara opera de cercetare si reabilitare a a adevarurilor istorice ascunse, falsificate, confiscate ori negociate la masa invingatorilor vremelnici,  in batalii inca nedecisive ale marelui razboi pentru istoria adevarata a romanilor.

Inainte de toate, istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar care, in conditiile dificile ale perioadei regimului trecut si-a asumat riscurile investigarii subiectelor  “tabu”, care atrageau automat punerea cercetatorilor la index.

Cercetarile sale in arhivele occidentale, preponderent din S.U.A.,  au relevat fapte de reala demnitate nationala, de care cei care au scris istoria celui de al doilea razboi mondial nu au tinut seama.

Dupa 1990,  profesorul Gheorghe Buzatu  a fost deschizator al adevarurilor secrete ascunse in arhivele de la Moscova. Si de aceasta data, interesul sau a fost tot pentru subiecte pe care nici-o parte oficiala nu le-ar dori transate, astfel ca trecutul sa nu ne mai rezerve surprize in viitor.

Finalitatea intreprinderii temerare a  cercetarii istoriei secrete ascunse prin arhivele straine  a fost, poate in mod oarecum paradoxal, redescoperirea   faptelor din arhivele nationale care privesc personalitatile puternic contestate  ale perioadei interbelice si a celei postbelice, pana la instaurarea regimului politic impus de ocupatia lui Stalin, cu acceptul marilor puteri aliate occidentale.

Regimuri politice aflate in ireconciliabila opozitie-cel comunist , anterior anului 1990 si cel, sau cele, de  dupa- au avut aceiasi pozitionare fata de Corneliu Zelea  Codreanu, liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România  si fata de maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului roman din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 . Atat in primul caz, cat si in al doilea,  interese de factura externa au dictat care sa  fie atitudinea oficiala a  statului roman fata de cele doua incontestabile figuri istorice.

Academicianul Gheorghe Buzatu a cautat raspunsul paradoxului in faptele istorice si a pus in circuitul informarii publice zeci de volume de documente, pana la acel moment inchise in cutiile prafuite ale Arhivelor Nationale, unele nedeschise de la constituirea fondurilor arhivistice…

Explozia informationala bruta, fara comentarii, lasa cititorilor libertatea proriilor opinii. Din acest motiv, profesorul Buzatu a atras “mania proletara” a noilor cominternisti.  Chiar in saptamana dinaintea plecarii “blandului om”, descendentul militantului stalinist Leon Tismeneski s-a lansat intr-un ignobil atac la adresa marelui istoric, pangaridu-ne, astfel, unul dintre  simbolurile sublimului nationalism .

Omul care s-a inaltat la gloria cereasca, dupa destule poveri ale nerecunostintei in viata pamanteana,  s-a nascut la data de 6 iunie 1939. Dupa absolvirea studiilor de 10 clase ale scolii elementare, medii si la Liceul Regele Ferdinand din orasul Ramnicu Sarat (1946-1956), a urmat cursurile Facultatii de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi (1956-1961). Dupa absolvirea facultatii, a lucrat ca cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Arheologie “A.D.Xenopol” al filialei Iasi a Academiei Romane (1961-1992), apoi, ca cercetator stiintific principal I al “Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana al Filialei din Iasi a Academiei Romane” (1992-1997), profesor de “Istorie Contemporana si Relatii Internationale” la Universitatea din Craiova (incepand din anul 1997), iar actualmente profesor consultant la Universitatea “Ovidius” din Constanta.
In paralel, a indeplinit si functiile de secretar stiintific al Institutului “A. D. Xenopol” dinIasi (1975-1990), precum si pe cea de director al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana al FilialeiIasi a Academiei Romane (din 1992).

In legislatura 2000- 2004 a fost senator al Romaniei.

Odata cu trecerea in nefiinta a a profesorului Gheorgeh Buzatu, istoriografia  nationala pierde unul dintre marii aparatori ai identitatii nationale, un combatant cu armele stiintei pe fronturile noului razboi informational, ale carui resorturi secrete  le-a descifrat si adus in lumina, cu pretul unei vieti puse pe altarul neamului romanesc.

Vesnica pomenire, domnului profesor de identitate nationala !

Preluat de la COTIDIANUL

ZIUA NAŢIONALĂ A IIEI ROMÂNEŞTI-UN VIITOR BRAND DE ŢARĂ

Mâine, 17 mai, va fi celebrată iia românească, adică bluza din care s-au inspirat de-a lungul timpului mari designeri de talie internaţională şi case celebre de modă. Recent, Adele apare pe coperta revistei Vogue in 2012 purtând o iie românească sub sigla colectiei Tom Ford (detalii aici). Asta în timp ce Europa ipocrită continuă să îi confunde pe români cu ţigani.
Cei care au o iie acasă sunt invitaţi la ora 16  în centrul oraşelor  să o poarte.
Inţeleg că se pregăteşte şi o zi universală a iiei româneşti. Felicitări!

Vedeţi si expoziţia de costum popular organizată de Institutul Cultural Român la New York şi propunerea de transformare a iiei în brad de ţară AICI.

Fotografii preluate după La Blouse Roumaine

14 MAI – ZIUA SFINŢILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

Anul acesta am ratat 14 mai, prăznuirea sfinţilor mucenici din temniţele comuniste şi al doilea hram al mănăstirii Petru-Vodă. Incă nu s-a stabilit oficial o zi anume pentru cinstirea creştinilor care au suferit în regimul comunist şi care s-au distins ca sfinţi, însă bunul părinte Iustin de la Mănăstirea Petru-Vodă ne-a propus ziua de 14 mai. Este ziua în care el a fost închis şi tot ziua în care a fost eliberat după 17 ani de temniţă grea. Şi ca el au fost încă două-trei milioane de oameni. Dumnezeu ştie câţi dintre aceştia s-au săvârşit ca sfinţi. Nu numărul lor contează, ci faptul istoric ca atare.
In practica oficială, canonizarea sfinţilor este personală, nu în grup. Doar că această condiţie poate fi îndeplinită doar de cei care, fie au fost personalităţi chiar înainte de a intra în închisoare, fie au răzbătut ca o lumină din paginile de memorialistică, cum este cazul studentului Valeriu Gafencu, fie au rămas cu moaşte întregi (cazul părintelui Ilie Lăcătuşu). Ce facem cu ceilalţi, pe care doar Dumnezeu îi ştie? La această situaţie se adaugă şi realitatea istorică, pe care mulţi o trec cu vederea şi anume aceea că prigoana din timpul comunismului a avut precedent doar în timpul şi în ţările aflate sub ocupaţie otomană. Ca pe vremea turcilor multe mănăstiri au fost închise, construcţia de noi biserici redusă şi lucrul cel mai grav, misionarismul ortodox aproape blocat. Şi, tot ca pe vremea turcilor ţinta era, nu doar individul, ci şi întreaga familie sau comunitate. A se vedea cazul sfinţilor martiri brâncoveni, deşi Ţările Române nefiind paşalâcuri beneficiau de un statut aparte.
De aceea, cred că în situaţii excepţionale se impun măsuri excepţionale şi prin urmare alegerea unei zile de cinstire a unui grup mai mic sau mai mare de mucenici, se impune. Cu atât mai mult cu cât canonizarea personală a celor cunoscuţi întârzie nedrept de mult, generaţia care a trecut prin prigoană a trecut în mare parte la Domnul, ritmul vieţii ne impune mereu alte priorităţi.
Să ne rugăm şi pentru sănătatea părintelui Iustin Pârvu.
Doamne ajută!

FIŢI FRUMOŞI!

HRISTOS A INVIAT!

Mâine va începe la Paris cea de a treia ediţie a Festivalului ,,Din dragoste pentru frumos,, organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale. Pe parcursul celor cinci zile (16-21 mai) vor avea loc o serie de manifestări artistice şi culturale inspirate din cultura creştină tradiţională românească, dar şi din valorile creştine perene manifestate în modernitate şi contemporaneitate.

AVIATORI DE ALTĂDATĂ

„Aviatori de altădată” de Daniel Focşa – o carte rară într-un peisaj editorial bolnav

Într-o epocă în care românii sunt învăţaţi să îşi renege trecutul, într-un prezent cenuşiu în care suntem îndemnaţi să ne scuipăm eroii, în care „sfinţii închisorilor” sunt batjocoriţi în vreme ce perversiuni strigătoare la cer sunt promovate, admirate şi băgate pe gâtul românilor, o carte poate părea o armă slabă, ineficientă. Au doară nu ne invadează casa şi gândurile atâtea televiziuni cu mesajele lor perfide, atâţia „jurnalişti” vânduţi care scuipă zilnic pe Eminescu, pe Ştefan cel Mare şi pe Iisus Hristos ? Mi-am dat seama că nu. O carte nu este o armă slabă. Este cuvântul care sfărâmă pietre, este cuvântul care, discret, smerit, sparge zidurile închisorii virtuale spre care suntem mânaţi.

„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet.

O foarte scurtă lămurire a decorului. Din istoria militară românească, aviaţia este poate cea mai vie şi mai pasionantă, cea mai „prizată” de cititori. Tocmai aici, cei chemaţi să mărturisească despre trecut lipsesc în mod dramatic. Făcând abstracţie de câţiva autori afirmaţi în comunism, nu pot menţiona decât numele unui tânăr istoric stins mult prea devreme de o boală necruţătoare, la numai 29 de ani, Narcis Gherghina. Un fel de Nicolae Labiş al istoriei aviaţiei. În rest, nimeni şi nimic vrednic de remarcat. Cele câteva producţii ale unui oarecare S. Turturică, angajat MApN, constau într-o înşiruire fadă şi plată – dar prolixă – de fapte şi documente, prezentate cititorului într-o manieră searbădă, fără „sare şi piper”.

În acest pustiu editorial, l-am „zărit” pe istoricul Daniel Focşa, când, în 2008, a publicat o carte atât de personală şi originală ca stil şi concepţie, „Escadrila Albă. O istorie subiectivă”, combinând istoriografia, memorialistica şi reportajul. M-a dus cu gândul la Mateiu Caragiale cu ai săi „Crai de Curtea Veche”, o carte tot mică şi preţioasă. A urmat „Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare” (2010), un subiect absolut inedit, căci nimeni până atunci nu mai alcătuise o carte dedicată acestui pilot, atât de celebru în timpul războiului şi atât de trecut cu vederea în zilele noastre. Poate fiindcă a luptat cu preponderenţă contra americanilor ? Poate fiindcă s-a ridicat în aer contra celor numiţi, apropo, în propaganda oficială de atunci, „terorişti ai aerului” – care făceau mii de morţi bombardând triajul Gării de Nord ? Am remarcat nu doar talentul, nu doar originalitatea acestor cărţi, dar şi latura lor… anti-sistem ! Fiindcă maniera în care priveşte participarea României la al doilea război mondial nu este cea a complexaţilor de azi, care încearcă să ne inducă sentimentul de auto-culpabilizare pentru campania din Est, a neo-marxiştilor care sunt vădit deranjaţi – precum este dracul de tămâie – de istoriografia scrisă, dacă pot spune aşa, în picioare, de către istorici cu coloană vertebrală şi cu conştiinţă, iar nu de slugi şi de iude vândute banului străin şi intereselor Ocultei, întru spălarea creierelor unei naţii întregi.

Pentru că, da, este nevoie de astfel de cărţi în care bravii noştri aviatori să trăiască din nou, să fie vii şi printre noi, să ne salute din carlinga avioanelor lor şi să rostească precum marele Alexandru Şerbănescu, asul aşilor de vânătoare români: „Nu concep ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi el (făcea referire la americani şi la USAF) să intre în ţara mea ca într-un sat fără câini şi să o pustiască”.

Dar aceşti eroi, aceşti români, trebuie invocaţi în cărţi vrednice de acest nume, de istorici vrednici de asemenea de acest nume. Prin urmare, nu cred în cărţile produse de indivizi aduşi de pe coclauri şi „pompaţi” istorici mai mult sau mai puţin oficiali, ci cred în lucrările scrise de oameni ca acest Daniel Focşa, nu doar istoric dar şi nepot de ofiţer artilerist combatant şi fost deţinut politic unsprezece ani în închisorile comuniste. „Bon sang ne saurait mentir !” – sângele bun nu minte. Nu cred că un om cu o astfel de ascendenţă s-ar putea vinde. În ţara în care copiii şi nepoţii de securişti şi activişti fac cariere strălucite, purtându-şi duhoarea morală până în cele mai înalte dregătorii ale statului, intelectualii nepătaţi reuşesc cu greu să răzbată în atenţia publicului, fiindcă „băieţii – secureţii” (vorba lui Paul Goma) au ca misiune să îi saboteze sistematic.

„Aviatori de altădată”, apărută în 2012 la editura Institutul European din Iaşi, evocă figurile unor mari aviatori români, dintre care unii, plecaţi de curând dintre noi. Este cazul generalului Ion Dicezare, ultimul cavaler „Mihai Viteazul” din aviaţie, mort în august 2012, şi a Marianei Drăgescu, decedată în martie acest an la vârsta de 100 de ani împliniţi. Sunt asemenea evocaţi pilotul de bombardament greu Ion Profir, paraşutista Smaranda Brăescu, aviatoarea Nadia Russo – cu ale sale memorii inedite, recuperate de Daniel Focşa dintr-o arhivă practic inaccesibilă -, pilotul excepţional Tudor Greceanu (căruia serialul „Memorialul Durerii” i-a dedicat un episod excepţional în anii 90) şi alţii. O mică bijuterie de 100 de pagini, o esenţă tare a literaturii aviatice căci, nu am nicio îndoială, autorul pare a fi adeptul principiului „non multa sed multum” – ceea ce contează este calitatea şi nu cantitatea. Cartea este pasionantă şi v-o recomand călduros. De altfel, orice carte este validată de cititori şi de timp. Hristos a înviat !

Ion Băsmuţ / Reporter Ziaristi Online

Autodenunț creștin către CNCD. Se strâng semnături!

In atenția dlui președinte, Csaba Ferenc Asztalos

Domnule președinte,
Cu bucurie pascală mărturisim, în pragul marii noastre sărbători, credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!

De asemenea, mărturisim și ne autodenunțăm către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru adeziunea noastră la ideile exprimate de dl. Sorin Dumitrescu în articolul „Cine ne vrea etrusci” publicat în cotidianul Jurnalul Național pe data de 22 februarie a.c. (În acest acest articol dl. Sorin Dumitrescu susține în principal inadecvarea parteneriatului muzeului cu propaganda homosexuală din România subliniind faptul că institutia Muzeului Țăranului Român a fost creată de Horia Bernea și fondatorii săi anteriori ca un suport muzeal pentru spiritualitatea satului romanesc).

Înțelegem să procedăm astfel după ce am luat act că împotriva domnului Sorin Dumitrescu a fost depusă la Consiliu o plângere, motivată de pretinse afirmații discriminatorii din respectivul articol și semnată de directorul Muzeului Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, plângere aflată în aceeaşi linie cu denunţurile turnătorilor din vremea ocupaţiei sovietice în România. Ne alăturăm domnului academician Sorin Dumitrescu și solicităm să fim audiați simultan cu dânsul.

Totodată, îi solicităm pe această cale, încă o dată, domnului Virgil Nițulescu să își dea demisia de onoare din funcția de director a Muzeului Țăranului Român, înainte ca greutatea poverii atitudinii sale anticreștine și antiromânești să îl discrediteze definitiv în fața contemporanilor și a istoriei.

De asemenea ne exprimăm convingerea că homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o boală spirituală, unul dintre păcatele care vatămă cel mai mult structura interioară a omului. O facem pentru solidarizare cu dl. senator Puiu Hașotti care a fost de curând în atenția Consiliului. Minoritatea homosexualilor din România este tolerată, însă va trebui, la rândul său, să învețe să prețuiască acest respect precum și valorile tradiționale ale românilor. Încercările de înlocuire prin forţă a valorilor tradiţionale româneşti cu valorile minorităţii homosexuale sunt o formă gravă de intoleranţă – care trebuie să înceteze.

Un Paște plin de Lumina lui Hristos tuturor creștinilor!

Petiţia poate fi semnată la următoarea adresă: http://www.yousign.org/ro/autodenunt