GATA! NU MAI POCI DE OSTENIT
2
Monthly Archives: February 2011
GÂND DE SEARĂ. ROMÂNIA FĂRĂ PRESĂ!
Pare de necrezut titlul dar după scandalul recent regizat măicuţelor de la mănăstirea Petru Vodă, când patru jurnale centrale (Evenimentul Zilei, România Liberă, Gândul, Adevărul) şi o agenţie de ştiri (Hotnews) au sărit ca o haită sălbatică să rupă o mănăstire ortodoxă pentru interpretarea unui cântec istoric într-un spaţiu privat, m-am convins că singurele ziare din România au rămas cele din perioada interbelică. De format mare, gigantice faţă de foile de azi, cu pagina aerisită, subiecte arzătoare, exprimare clară, opinie necesară. Este drept că încă din 2009 anticipasem o criză a presei pe fondul crizei financiare dar nici în visele negre nu îmi închipuiam că trusturile de presă vor prefera să salveze babe smintite şi vor disponibiliza ziarişti onorabili.
In paranteză spun că baba smintită este opusă babei cuviose a lui Ţuţea. O întâlneam prin anii 90 la biserică. Sulemenită, uscată, aproape cheală, cu o pălărie de fantezie, te prindea ca o caracatiţă şi în cinci minute îţi vărsa în urechi toate păcatele popii cutare. In fiecare duminică aveau alt repertoriu. De la o vreme au dispărut din biserică. Le-am regăsit însă în presa acestor zile.
Revenind la subiect vreau să subliniez două lucruri şi anume ineditul evenimentului şi scrânteala presei.
Ineditul evenimentului care a necesitat o plângere penală la Parchet adresată cu responsabilitate de Civic Media s-ar putea să ne aducă o surpriză. Din comentariile primite pe blog am înţeles că de fapt protestul care a isterizat patru ziare ar fi greu de găsit. Prin urmare ne-am afla în faţa unei diversiuni marca Katz realizată prin fraierimea din presă. Oricum cazul e demn de studiat de serviciile de informaţii. Cum poţi executa public un grup de oameni fără nici o motivaţie reală. Cine şi cum manipulează presa românească?
Scrânteala presei reiese nu doar din felul în care au amestecat periculos termenii, motivaţia, acuzaţia ci mai ales în paranoia unui purice care se visează leu şi pune gheara în gâtul unui elefant. Felul în care s-au năpustit asupra Bisericii Ortodoxe Române, dovedind nu doar că nu cunosc lucruri elementare de organizare internă dar mai ales că nu sunt la curent nici măcar cu ceea ce este Biserica azi. Cele mai penibile erau semnate, culmea, de două femei pleşuve. Nici acum nu am înţeles dacă se refereau la BOR sau la metehnele presei româneşti. Cele două coţofane reproşau BOR că se comportă ca un stat în stat, că este perimată, că ar trebui să aibă un limbaj adecvat secolul XXI ca să nu plece enoriaşii spre alte culte.
Ei bine, dacă ar fi scos nasul din redacţie ar fi aflat că:
1) In ultimii 20 de ani în care multe s-au distrus în România, BOR a ridicat peste 2000 de biserici, aşezăminte sociale, şcoli atât în ţară cât şi în afară şi asta nu cu banii statului ci ai enoriaşilor. In timp ce prin conturile ziarelor centrale s-au perindat saci cu bani, multe dintre acestea nici măcar nu au sedii decente. Este drept că în timp ce prima a făcut economie drastică de personal, într-o eparhie aflându-se poate 100 de angajaţi, doar un ziar salariza peste 200 de oameni.
2) La ora aceasta BOR este singura instituţie din România care dispune de specialişti din toate domeniile atât în corpul clerical şi monahal cât şi dintre mireni. Intre aceştia se află intelectuali şi personalităţi de frunte. La nevoie poate scoate 10 variante de guverne tehnocrate, nu una. La aceasta se adaugă abilitatea cu care creştinii se exprimă (doar sunt oameni ai Cuvântului) şi prezenţa agreabilă a multora dintre ei. Aaa…că unii mai calcă strâmb, e inerent unui sistem în care se învârt sute de mii de oameni. De câte personalităţi şi mai ales câţi specialişti şi intelectuali are presa? Pot fi număraţi pe degetele unei mâini? E mult! Nu mai vorbim de scandalurile în care sunt amestecaţi mulţi dintre ei.
3) BOR deţine un post de televiziune, un ziar central, zeci de reviste locale. La acestea se adaugă zeci de site-uri şi peste o sută de bloguri creştine personale. In cei 20 de ani au fost publicate sute de titluri de cărţi. Din presa ortodoxă aflu tot ce se întâmplă în lume şi ceea ce este cu adevărat important pentru viaţă. De când a început criza, BOR nici măcar nu s-a clintit. Presa centrală scrisă însă a fost decimată. Şi se află în cădere liberă.
4)Toate au fost posibile pentru că într-adevăr BOR este un stat spiritual într-un stat material. Adică are o cultură veche de 2000 de ani, şi-a creat propria civilizaţie de-a lungul istoriei, are o organizare internă bazată pe o autonomie reală. Pentru apărarea acestei credinţe au murit mii de oameni, inclusiv în timpul comunismului. Câţi ziarişti au murit de dragul profesiei lor? Intr-un astfel de context şi perspectivă dacă vii cu articolaşe caraghioase de genul preotului Iustin i s-a cântat un imn legionar, să nu te miri de ce zeci de mii de oameni nu vor mai citi în viaţa lor România Liberă, Evenimentul Zilei, Gândul şi Adevărul. Nu au nevoie de spălături la creier. De 20 de ani presa loveşte sistematic în BOR şi aceasta creşte în continuare. Recuperează terenuri la propriu şi la figurat, recuperează oameni, şi-a revenit relativ bine după masacrul comunist. Presa, din păcate, nu şi-a mai revenit niciodată la nivelul anului 1938, nivelul interbelic.
De unde se vede că în Biserică, dincolo de oameni, lucrează Dumnezeu.
Şi, după ultimele evenimente, se pare că presa nu îşi va mai reveni vreodată. Nu doar din pricina babelor smintite ci mai ales din nepriceperea unor lucruri elementare. Democraţia poate exista şi fără presă, însă presa autentică nu poate supravieţui fără democraţie. Iar într-o democraţie reală recuperarea adevărului istoric este o necesitate vitală. Adevărul istoric include însă şi imnul celei de a treia forţe politice din România interbelică, mă refer la Mişcarea Legionară.
UN SFÂNT DIN EVUL MEDIU-TIMPURIU. MORALITATEA CELOR PUTERNICI
Se află in curs de apariţie volumul:
EPISCOPUL AUGUSTIN N. KANDIOTIS,
MITROPOLIT DE FLORINA
FLORI ÎNMIRESMATE
SCURTE PREDICI
LA SĂRBĂTORILE SFINŢILOR
,,Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”
(Psalmul 67, 36)
Traducere : Frăţia Ortodoxă Misionară
« Sfinţii Trei Noi Ierarhi »
Se tipăreşte cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului Părinte Augustin,
Mitropolitul Florinei (2010)
Din paginile lui redăm o scurtă predică la un sfânt prăznuit azi, 25 februarie şi care a trăit în evul mediu-timpuriu, secolul VIII. A luptat împotriva unor păcate, culmea, actuale şi după o mie de ani.
SFÂNTUL TARASIE
25 februarie
SMERENIA SFINŢILOR
Biserica, iubiţilor, ca să-i înveţe pe copiii ei marile adevăruri ale credinţei, foloseşte icoane; icoane pe care le zugrăveşte în faţa lor când prin cuvinte, când prin culori.
De exemplu, prin cunoscuta Parabolă a fiului risipitor, Biserica noastră ne prezintă o icoană, folosind cuvintele Evangheliei: icoana omului care se pocăieşte şi cade la picioarele tatălui şi-şi cere iertare pentru toate păcatele făcute. Prin această frumoasă parabolă a fiului risipitor, icoană a pocăinţei sincere, Biserica ne invită şi pe noi, fiii risipitori mai mici, să ne pocăim cu sinceritate şi să cerem iertare de la Tatăl cel ceresc. Se cuvine ca noi toţi, da, noi toţi, mireni şi clerici, femei şi bărbaţi, săraci şi bogaţi, împăraţi şi patriarhi, toţi, fără excepţie, cât mai trăim în această lume deşartă, să arătăm adevărată pocăinţă şi, cu durere în inimă şi lacrimi în ochi, să spunem şi noi: „Părinte, am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău” (Luca 15, 21).
Dar Biserica, în afară de aceste icoane, pe care ni le zugrăveşte prin învăţătura ei, foloseşte şi alte icoane, care se zugrăvesc cu culori pe lemn. Şi dă o mare importanţă şi acestora. Biserica noastră sărbătoreşte pomenirea unui mare erou şi apărător al Ortodoxiei, a Sfântului Tarasie, care s-a luptat mult pentru ca Biserica să aibă icoane, icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor. Cât de mult se împodobeşte şi se înfrumuseţează Biserica atunci când are icoane, dar şi cât de multe învaţă poporul de la icoane! În bisericile bizantine, printre alte icoane, zugravii pictau şi unele minuni ale lui Hristos, dar şi anumite parabole. De exemplu, au zugrăvit şi Parabola fiului risipitor. Astfel, credincioşii aveau în faţa lor o icoană dublă; pentru că aceluia care vedea zugrăvită Parabola fiului risipitor i se năştea curiozitatea de a-l întreba pe preot şi de a asculta din gura lui frumoasa parabolă, dacă era analfabet. În felul acesta, se învăţa de două ori: şi din cele care se priveau şi din cele care se auzeau. Cât de mult am fi învăţat dacă într-un loc al bisericii ar fi fost şi astăzi zugrăvită icoana cu fiul risipitor, de exemplu!
Despre Sfântul Tarasie, care este sărbătorit pe 25 februarie şi care s-a luptat pentru sfintele icoane, vom vorbi aici.
***
Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol, în secolul al VIII – lea, într-o perioadă foarte tulbure, pentru că lumea de atunci era despărţită în două tabere: o tabără erau ortodocşii, care voiau să aibă în biserică icoane; alta, erau ereticii, iconomahii, care voiau să arunce şi să ardă toate icoanele. Familia lui Tarasie aparţinea taberei ortodoxe. Părinţii lui erau evlavioşi. Astfel, Tarasie a fost educat într-un mediu ortodox. Şi deoarece avea o mare chemare faţă de studiu, părinţii lui l-au trimis la şcoli. A studiat şi s-a pregătit foarte bine. Încă tânăr fiind, a devenit funcţionar superior la palat. Atunci, împărăteasă era Irina.
Din cauza groaznicului război pe care îl duceau iconomahii, patriarhul Pavel de atunci a obosit, a demisionat, s-a dus într-o mănăstire şi peste puţin timp a murit. Acum, cine avea să devină patriarh? Împărăteasa voia să devină Tarasie. Şi nu doar împărăteasa şi nobilii, ci şi întregul popor binecredincios. Pe el, l-au considerat vrednic în acele zile dificile. Dar Tarasie era un suflet smerit. Îşi simţea neputinţa şi păcătoşenia şi încercase să evite greaua demnitate. Dar, în urma unei mari presiuni, a cedat şi a acceptat să fie hirotonit, însă cu condiţia convocării unui Sinod Ecumenic pentru a fi soluţionată chestiunea icoanelor, iar lumea să-şi redobândească pacea. Condiţia aceasta a fost acceptată. Tarasie a fost hirotonit şi instalat ca patriarh. Iconomahii, care erau o tabără foarte puternică, i-au pus multe piedici. Dar Sfântul Tarasie a învins toate piedicile, iar la sfârşit, la Niceea din Asia Mică, în 787, a avut loc Sinodul al VII – lea Ecumenic, care i-a şi condamnat pe iconomahi. A fost o luminoasă biruinţă a Ortodoxiei, iar principalul ei autor a fost Sfântul Tarasie.
Dar Sfântul Tarasie nu s-a luptat doar pentru credinţă. S-a luptat şi pentru morală. Voia ca ortodocşii – şi, desigur, cei care deţineau mari demnităţi – să trăiască potrivit învăţăturilor Ortodoxiei. Şi pe oricine vedea că iese de pe linia aceasta, că încalcă legile Bisericii şi că trăieşte o viaţă stricată, îl mustra pentru exemplul său rău. Când tânărul împărat Constantin al VI – lea, fiul Irinei, şi-a izgonit femeia legiuită pentru a lua alta, patriarhul Tarasie s-a împotrivit acestei dorinţe nelegiuite a împăratului. Dar împăratul a găsit un preot nevrednic care l-a cununat în chip nelegiuit. Sfântul Tarasie, care nu a dat permisiunea preotului ca să cunune cuplul nelegiuit, l-a caterisit imediat pe preot. Împăratul s-a mâniat. A împresurat episcopia cu soldaţi şi l-a ameninţat pe patriarh cu exilul. Dar Sfântul Tarasie nu a cedat. Avea şi poporul alături de el. Şi, dacă îndrăznea împăratul să-i facă vreun rău lui Tarasie, poporul s-ar fi răsculat şi ar fi făcut revoluţie. Împăratul s-a temut. Trimisului împărătesc care cerea un compromis, Tarasie i-a răspuns: Spuneţi împăratului că Tarasie nu cedează. Cum va sta împăratul în faţa lumii? Cum îi va pedepsi pe bărbaţii care îşi lasă femeile lor şi se duc cu alte femei, de vreme ce el, cel dintâi, a dat un exemplu rău? Carte de despărţire nu-i dau. Nunta nelegiuită pe care a făcut-o nu o binecuvintez. Prefer să fiu răsturnat de pe tron, decât să binecuvintez astfel de nelegiuiri… Astfel a răspuns Tarasie trimisului împăratului. Poporul binecredincios a stat de partea sfântului patriarh, iar patriarhul a rămas în tron. A rămas pe tron nu pentru onoruri şi slavă, ci pentru a sluji poporul lui Dumnezeu. O mare avere, pe care a moştenit-o de la părinţii săi bogaţi, a împărţit-o săracilor. Trăia o viaţă ascetică. Se ruga şi studia Sfânta Scriptură şi pe Părinţi şi învăţa continuu. Clericii stricaţi nu puteau să rămână lângă el. Şi pe acei preoţi, care dăduseră bani episcopilor nevrednici ca să-i hirotonească, i-a izgonit din Biserică şi a emis o lege: acela care devine preot cu bani să fie caterisit. Pentru că banii pe care îi dă cineva ca să cumpere harul dumnezeiesc sunt ca banii pe care i-a luat Iuda pentru a-L vinde pe Învăţătorul.
Preotul, care vrea să-şi păstreze la înălţime preoţia sa, nu se cuvine să ia bani pentru el însuşi când săvârşeşte Tainele. De aceea, şi noi, în jurisdicţia noastră, am interzis preoţilor să ia bani la diferitele slujbe. Am întrerupt şi aşa-numitele „norociri” (banii pe care i-ar primi un preot în afara salariului – n. tr.), deoarece şi acestea sunt un fel de simonie, pe care a condamnat-o Tarasie.
După această digresiune, să revenim la Sfântul Tarasie. Douăzeci de ani a rămas în tron. Nicio zi nu a încetat să lucreze şi să se ostenească pentru popor. După aceea, s-a retras într-o mănăstire, pe care o zidise el însuşi, şi acolo, ca şi cum era ultimul păcătos, plângea şi cerea mila lui Dumnezeu. Auziţi, creştinii mei? Un patriarh, care a trăit o viaţă sfântă, a făcut minuni şi a slăvit Biserica, plânge pentru păcatele lui. Şi noi, clerici şi mireni, ce facem? Unde sunt lacrimile noastre? Unde este pocăinţa noastră? Din păcate, nu ne învaţă exemplul Sfântului Tarasie, care plângea şi cerea mila lui Dumnezeu.
Fie ca prin mijlocirile Sfântului Tarasie, marele apărător şi erou al Bisericii, Dumnezeu să ne dea şi nouă pocăinţă adevărată.
CE-I DE FĂCUT?
MUZICA LUI DIMITRIE CANTEMIR
Aseară am fost la un concert de muzică veche al formaţiei vocal intrumentale Anton Pann. Absolut superb! Şi am găsit răspunsul şi la o întrebare mai veche. Unde a dispărut muzica laică bizantină după căderea Constantinopolului? De vreme ce marea majoritate a populaţiei a rămas pe loc, era firesc să fi rămas şi muzica. Şi deşi ştiam că savantul Dimitrie Cantemir s-a ocupat şi de muzică nu bănuiam că a făcut acest lucru aşa de bine încât şi azi este un nume de referinţă în muzica otomană. El a dovedit prin cele 355 de piese că există muzică otomană diferită de muzica perso-arabă care se cânta la Curte. Iar această muzică otomană era de fapt muzica bizantină numită ulterior cu numele imperiului din care venea.
Am ascultat două piese absolut copleşitoare dintre care una avea inflexiuni româneşti. Redau mai jos una din acestea cu precizarea că live se aude mult mai bine, mult mai melodios. Sinceră să fiu, prefer interpretarea în versiunea mai dinamică a formaţiei Anton Pann decât interpretarea în versiunea turcească.
Civic Media i-a facut Plangere Penala lui Marco Maximilian Katz pentru denunt calomnios, campanie de denigrare a Bisericii si incitare la ura
PLÂNGERE PENALĂ
Împotriva:
– numitului Marco Maximilian Katz în calitatea acestuia de președinte al MCA Romania – „Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului” in Romania, cu sediul în Bucuresti, Str. Cristian Popisteanu 2-4, Sector 1, adresa web www.antisemitism.ro, cunoscut cu antecedente legate de crima organizata si in dosarele DNA din timpul Guvernarii Nastase
– persoanelor necunoscute care au proferat ca urmare a plangerii MCA catre Patriarhia BOR amenințări cu moartea la adresa ieromonahului Justin Pârvu, staret al Mănăstirii Petru Vodă, judetul Neamț, si pe care aveti posibilitatea sa le identificati cu usurinta
Pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Art. 193. – Amenintarea, săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută şi pedepsită de disp. art. 321 Cod Penal, Art. 259. – Denuntarea calomnioasa, Art. 317. – Instigarea la discriminare, Art. 324. – Instigarea publicã si apologia infractiunilor precum si incitare la ura religioasa si interetnica
Vă solicităm să luaţi de urgenţă măsurile legale ce se impun, sa depistati autorii amenintarilor cu moarte si sa cercetati Centrul MCA pentru denunt calomnios, discriminare si instigare la violenta si ura printr-o campanie ofensatoare la adresa valorilor naţionale si personal a ieromonahului Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamț, fost detinut politic in varsta de 92 de ani, campanie care i-a afectat grav starea de sanatate.
Solicităm anchetarea faptelor sesizate de noi, tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, şi repunerea în normalitate a valorilor sociale vătămate, conform Constitutiei Romaniei, normelor statului de drept si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, consfintita de forurile internationale.
MOTIVE:
ÎN FAPT: Am luat cu indignare cunostiinta de protestul oficial al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din 19 februarie a.c. adresat presei si Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, respectiv acuzele nefondate si false de antisemitism aduse Parintelui Justin Parvu de la Mănăstirea Petru Vodă, după ce pe internet a fost difuzata o filmare cu sarbatorirea zilei sale de naștere, in cadru privat, respectiv in chilia sa de la spitalul Manastirii Paltin – Petru Voda, unde s-a cantat si un imn pe versurile marelui poet Radu Gyr, foarte popular in perioada interbelica.
În 45 de ani de comunism românii au fost îndoctrinați continuu prin manuale si metode de sorginte stalinista, asupra legionarilor si “banditilor din munti” pedepsiti de Securitate si Armata Rosie a “bravul popor rus” cu executia sau zeci de ani de inchisoare. In urma insurectiei din decembrie 1989, adevarul despre istoria reala a Romaniei a iesit la iveala si drepturile fostilor detinuti politici, adevarata elita a Romaniei, au fost recunoscute si reabilitate, intr-o oarecare masura. Nici pana astazi, de exemplu, nu au fost despagubiti pe masura pentru zecile de ani petrecuti in chinuri si torturi oribile, pentru simplul motiv ca si-au iubit tara si au luptat impotriva comunismului si a ocupantului sovietic.
Parintele Justin Parvu, veteran de pe frontul anti-sovietic, este unul dintre ei: a patimit 16 ani de temnita grea si munca fortata in minele de plumb si lagarele de exterminare comuniste, de la Periprava pana la Aiud, fiind ulterior urmarit de Securitate, oficial, pana in decembrie 1989. La iesirea din inchisoare s-a intors la viata monahala iar dupa 1989 a ridicat doua manastiri, un asezamant de copii si unul de batrani si un spital, binecuvantand pana acum, la propriu, milioane de romani care i-au trecut pragul.
Ca urmare a unei Plangeri a Centrul MCA catre Patriarhia Romana, in care sunt aduse acuze acuzaţii grave si false de “antisemitism”, s-a declansat o veritabilă campanie de presă împotriva Ortodoxiei Romane, a persoanei ieromonahului Justin Pârvu și a obștei de maici de la Mănăstirea Petru Vodă din Județul Neamț, cu scopul vădit de a ofensa și discrimina aceste persoane si de a denigra Mitropolia Moldovei si Bucovinei sub acuza falsa de “legionarism”.
Pentru organele in drept este cunoscut faptul ca, la Procesul de la Nurnberg, conform documentelor istorice “Odata cu exonerarea noastra de orice culpa, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauza si entitatile pe care le reprezenta Miscarea Legionara: Guvernul National si Armata Nationala. Aceste entitati nu sunt culpabile nici de „crima de razboi”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici ,,colaborationiste”.”
Personal nu putem crede ca minti sclipitoare ale Romaniei, cum ar fi Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, membri, militanti si simpatizanti ai Miscarii Legionare, genii prezente in Universitatile si casele intelectualilor din intreaga lume, pot fi considerate vinovate de crima si antisemitism.
In rest, culpabilizarea si eliminarea publica a tuturor celor 1 milion de membri ai Miscarii Legionare, pe considerentul unor crime savarsite de unii membri ai ei, pedepsiti personal prin condamnarea cu moartea, ar echivala cu invinovatirea tuturor celor 4 milioane de membri ai PCR pentru crimele facute de sovietici si comunisti in regimul trecut. O astfel de pretentie bolnava este, evident, de factura bolsevica si nazista si nu poate fi aplicata intr-un stat democratic si de drept.
Ca atare, dincolo de propaganda stalinista, din pacate prezenta si astazi in spatiul public, manifestarea din spatiul privat de la aniversarea Parintelui Justin Parvu nu incalca nici o lege de pe acest pamant. In schimb denuntul calomnios raspandit la scara larga prin mass media, de la presa electronica la ziare si televiziuni – inclusiv postul “national” si public TVR – a condus, prin deformarea informatiei, la manifestari de ura si amenintari cu moarte care pot si trebuie sa fie sanctionate de Lege.
Semalam ca astfel de Plangeri neintemeiate ca cea a MCA, transmise fara nici un suport real dar cu un mare tam-tam mediatic, pentru a atrage atentie si eventual, fonduri materiale altfel necuvenite, nu folosesc decat pentru crearea unui climat de confuzie si tensiune intre grupuri etnice si religioase din Romania si la denigrarea statului si poporului roman pe plan international, ceea ce dvs, ca organ la Legii trebuie sa sanctionati si ca o actiune de prevenire pe viitor a unor astfel de acte, sarcina care cade si in atentia SRI, organism abilitat pe care va rugam sa il consultati pe aceasta tema.
Continuare la Victor Roncea
Apleacă urechea frate, să-ţi spun o vorbă de folos!
Este clar că după scandalul regizat măicuţelor de la mănăstirea Petru Vodă nu mai există libertate de exprimare. Aveţi grijă ce cântaţi în baie!
De la firul roşu la …
Protestul acelui obscur centru de monitorizare se înscrie într-o serie de acuzaţii de antisemitism şi fascism niciodată dovedite dar vânturate strategic ori de câte ori se atinge într-un fel istoria Mişcării Legionare. Aşa s-a întâmplat şi cu expoziţia ,,Destine de Martiri,, cu filmul ,,Portretul Luptătorului la Tinereţe,, cu interviul lui Ion Cristoiu la ,,Profesioniştii,,. Cazul cântecului de la Petru Vodă aduce o noutate. S-a trecut din mediul public la cel privat. Şi, deşi s-a invocat de zeci de ori că Mişcarea Legionară nu a fost catalogată drept fascistă în urma Procesului internaţional de la Nurberg, acuzaţiile continuă. De ce oare? Cui folosesc? Cât de îndreptăţite sau adevărate sunt? Nu ştim.
Laţul istoriei
Toate aceste proteste, bobârnace, scrisori, jalbe de acuzaţii antisemite vor fi îndosariate, numărate, declarate şi vor intra în istorie. Se va spune că în perioada, să zicem 2000-2010, în România au avut loc atâtea manifestări antisemite, însemnând expoziţii, interviuri, manifestări artistice, graffiti pe garduri cu autori necunoscuţi sau cunoscuţi, în care au fost implicate şi instituţii ale statului, personalităţi, pam-pam…Şi că la atâtea proteste nu s-a primit nici un răspuns. Şi, de aceea se impune păstrarea, finanţarea şi extinderea reţelei de cercetare, monitorizare a antisemitismului prin centre, institute etc. Şi cum traista de bobârnace se umflă pe zi ce trece, ea poate fi trântită şi pe masa internaţională. De ce, nu? Şi, pe baza lor, România poate fi sancţionată sau condiţionată de forurile internaţionale.
Aceasta este procedura în orice sistem democratic.
Ce-i de făcut?
Ei bine, dragii mei, civilizaţia contemporană prevede ca dreptatea să fie stabilită de justiţie. Judecătorii sunt cei care hotărăsc dacă o acuzaţie este întemeiată sau nu. Nu răspunsurile unuia sau altuia, persoană fizică sau juridică, ci instanţa de judecată, fie românească, fie europeană.
In faţa istoriei şi la masa discuţiilor politice flecăreala noastră de pe bloguri, articolele chiar documentate nu fac doi bani. Rămân însă în picioare protestele scrise ale Institutului ,,Ellie Wiesel,, sau mai nou ale acestui Centru de Monitorizare a Antisemitismului cărora din punct de vedere oficial nu li s-a răspuns. Doar instanţa poate răspunde unor asemenea acuzaţii. Logic şi legal este ca toţi cei acuzaţi de antisemitism sau fascism să se adreseze unei instanţe care să stabilească dacă acuzaţia e îndreptăţită sau nu. Doar aşa un protest rămâne valabil sau se va şterge din istorie.
După câte ştiu eu nimeni nu a făcut acest lucru până acum. S-au lamentat, apărat, îndreptăţit pe bloguri, în presă etc. Dar nu în instanţă. Ei cred că adevărul e clar. Dar nu e de ajuns. Toate aceste răspunsuri date la mânie pe net vor umfla dosarele de antisemitism. Atâta tot!
Că aşa stau lucrurile ne dovedesc chiar iniţiatorii acestor proteste.
Dacă ei ar fi fost convinşi 10% de dreptatea lor cu siguranţă ar fi acţionat în instanţă. De pildă, deşi cercetările arheologice girate de Institutul ,,Ellie Wiessel,, cu privire la un presupus masacru al evreilor în Pădurea Vulturi de lângă Iaşi nu sunt finalizate, totuşi comunitatea evreiască va iniţia statului român (dacă nu este deja pe rol) un proces de omucidere. Chiar dacă nu s-a stabilit anul crimei, dacă e 1939 sau 1941, presa vorbeşte despre ,,progromul de la Iaşi,,. Or, între cele două date există o diferenţă istorică enormă. În 1939 regele şi camarila erau la putere. Din ianuarie 1941 puterea e preluată de Antonescu şi armata germană. Nu este corect să pui în cârca armatei române prin presă crimele de la Vulturi, în condiţiile în care nici măcar anul evenimentului nu este clar stabilit.
Opinia mea este că aceste proteste care multora par de şagă sau abuzive, la scara istoriei sunt mai serioase decât credeţi. Ele pot costa de la finanţări acordate unor văzători de cai verzi pe pereţi până la imaginea României şi despăgubiri materiale. De aceea, se impune lămurirea lor pe cale juridică.
DIALOGURI FUNDAMENTALE (II). O ALTĂ INTERPRETARE A MIORIŢEI
Ion Bădoi- “Noi românii nu avem nici un motiv sa idolatrizam Istoria. Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamântul (…). De ce-am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul dintre “neamurile cele mai numeroase din lume”, si praful s-a ales de el; nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, si, ‘vicisitudinile Istoriei’ au sfarâmat-o definitiv”.( Mircea Eliade -“Caderea în istorie”).
Corect, nu trebuie sa ne idolatrizam Istoria, dar este imperios necesar sa ne-o cunoastem. Asa cum este ea. Nu trebuie sa ne mai scrie altii istoria! Apropo, stimata doamna dr. Emilia Corbu, cine ne mai scrie istoria?
Dr. Emilia Corbu – Istoria ca fenomen este scrisă de conducătorii statelor, de cei care deţin puterea.
Istoria ca ştiinţă e scrisă de istorici. Şi unii, şi alţii depind de o serie de necunoscute.
A cunoaşte istoria ţine la un moment dat de supravieţuire. Pentru orice proiect, fie unul politic, fie unul economic, fie divertisment, dacă faci o incursiune în istoria situaţiei respective poţi afla extraordinar de multe lucruri care pot orienta, inspira, pot oferi soluţii. Deci istoria are un aspect foarte pragmatic. Dacă patru ore pe săptămână se studiază matematică şi doar una istorie, vom fi pricepuţi la maşini dar nu vom şti niciodată să ne orientăm în viaţă şi în lume. Istoria este un instrument de orientare în timpul istoric şi în spaţiul social. Iar timpul istoric nu corespunde timpului astronomic măsurat de ceas. Deci istoria este un instrument de cunoaştere nu un altar la care să ne idolatrizăm strămoşii. Are aplicaţii practice, concrete, nu sunt poveşti de odinioară.
Vreau să spun că istoria nu este doar o carte, un manual, nişte reguli. Există o istorie politică, o istorie economică, socială, culturală, militară, etc. etc. Ca să scrii istoria trebuie să le cunoşti pe toate acestea, altfel nu ai ce istorie să scrii. Dacă cei care ne conduc nu sunt conştienţi că ei ne scriu de fapt evoluţia istorică prin măsurile care se iau şi care trebuie să corespundă unui traseu prestabilit în sute de ani, atunci ei nu vor scrie o istorie ci un jurnal de bord. Adică lucrurile vor fi fragmentate, rupte, fără coerenţă. Nici comuniştii nu au ştiut istorie, de aceea perioada lor este o ruptură în evoluţie, o improvizaţie.
12.Ion Bădoi- „Un popor moare atunci când oamenii care îl formeaza nu mai iubesc acelasi pamânt si nu mai vorbesc aceeasi limba, când nu mai participa la aceeasi istorie si nu mai au acelasi destin”. Ma-nfioreaza cuvintele dvs. Sunt adevarate, dar si…actuale. Încotro mergem?
Dr. Emilia Corbu – Incotro, mergem? Este o întrebare pentru cei care ne conduc. Ei pot răspunde dacă au sau nu un proiect naţional pentru acest popor sau dacă au doar un proiect european aşa cum vedem zilnic din legislaţie.
Din cărţile publicate recent reiese tendinţa de reinterpretare a noţiunii de popor, de etnie. Se încearcă impunerea ideii că poporul este un fenomen social şi nu istoric. Sunt indivizi care merg până acolo şi scriu că naţiunile au apărut în secolul XIX. Adică se face confuzia între statele naţionale care sunt o formă de organizare temporară, dovadă că de-a lungul istoriei au evoluat sub diferite forme şi naţiunea, poporul sau etnia care este într-adevăr o formă de organizare socială dar care are parametrii istorici, lingvistici, teritoriali, culturali de necontestat.
13.Ion Bădoi- Stimata doamna Emilia Corbu, ce mai înseamna sa fii român? Este o întrebare pe care o repet obsesiv si va întreb direct, fara menajamente, mai ales ca traversam o perioada în care, de ce sa nu recunoastem deschis, a fi român, mai ales în anumite zone geografice, dar si culturale, reprezinta un risc maxim, un pariu cu propria existenta…
Dr. Emilia Corbu – A fi român înseamnă acelaşi lucru cu a fi german, francez sau egiptean. Răspunsul nu constă din vorbe ci din fapte. Cel mai clar răspuns la întrebarea aceasta l-a dat proorocul Moise. Ştiţi că el fusese crescut de fiica faraonului, avea o cultură egipteană, era pe o treaptă socială. Pe atunci evreii erau în robie la egipteni. Şi într-o bună zi a văzut un rob israelit bătut de un egiptean. A luat o piatră şi l-a omorât pe egiptean. Prin asta a dovedit el că era israelit şi de atunci întreaga viaţă i s-a schimbat. Deci, el a avut milă de poporul lui. Şi asta înseamnă să fii român, azi. Să ai milă de poporul tău.
14.Ion Bădoi- O alta întrebare pe care o adresez si mi-o adresez cu cerbicie. Tot acest calvar îndurat de românii aflati în ţări unde nu li se recunoaste nici cel mai elementar drept, acela de a se ruga într-o biserica în propria limba, se datoreaza si fratilor din Patria mama, prea indiferenti, prea adânc ratacitori în propria nelamurire istorica…Este românul, asa cum am mai spus, prea rabdator cu propriul destin? Suntem un popor „iremediabil mioritic”?
Dr. Emilia Corbu – Mioriţa nu are nici o treabă cu ce se întâmplă azi cu noi. In Mioriţa este vorba de atitudinea în faţa morţii, presupusei morţi, că nu ştim dacă chiar a fost omorât. Nu este vorba de atitudinea în faţa vieţii. Deşi cei care ştiu să aibă o atitudine demnă în faţa morţii ştiu să fie demni şi în viaţă. Dar dacă tot vorbiţi de Mioriţa eu cred că nu a fost prea bine interpretată. Acolo nu e nici o resemnare. Este realism şi credinţă. O oaie îi spune unui cioban că cei doi tovarăşi de drum ai lui vor să îl omoare. Ciobanul avea trei variante de scăpare:
a) să fugă. El se afla ,,pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,,. Plaiul este un loc înalţat şi raiul ştim cu toţii că e locul drepţilor. Unde poţi fugi dintr-un colţ de rai? Evident, undeva unde nu e rai. Adică în iad.
b)să se apere. Însă erau doi criminali iar el era departe de lume. Prin luptă dreaptă nu îi putea învinge, deci trebuia să-i omoare pe rând prin viclenie. Prin urmare devenea şi el un criminal, chiar dacă se apăra. Dar dacă între timp cei doi se răzgândeau şi atunci fapta lui devenea crimă fără motiv ?
c) să intre în dialog cu criminalii. Ce credeţi că poate ieşi dintr-un astfel de dialog? Ce a ieşit din dialogul poporului român cu comuniştii? Omul recent lipsit de valori fundamentale. Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu intrăm în dialog cu răul sau cu ispita nici măcar la nivelul gândului.
Prin urmare singura lui opţiune era să moară demn în credinţa lui în care moartea era nunta cu marea crăiasă, a lumii mireasă. Ca ciobanul din Mioriţa au murit toţi cei care au suferit pentru Hristos, adică pentru credinţa lor, în temniţele comuniste. Şi să ştiţi că au învins, de aceea se vorbeşte despre ei şi azi, despre unii ca eroi, despre alţii ca sfinţi.
De aceea Mioriţa nu înseamnă resemnare.Pentru că poporul a refuzat să fie ca ciobănaşul din Mioriţa, a ajuns acum ca în Ţiganiada. A fi demn în credinţa ta până la moarte e mesajul Mioriţei, de a nu fugi din rai, de a nu intra în dialog cu criminalii.
Ca să revin la întrebarea dvs. Aş vrea să fim un popor iremediabil mioritic, însă mi-e teamă că am devenit un popor de laşi, de fugari, de oameni ai dialogului sterp, fără fapte.
15.Ion Bădoi- În încheierea dialogului nostru, va rog sa adresati câteva cuvinte cititorilor „Opiniei Teleormanului”, dar si promisiunea unui nou dialog.
Dr. Emilia Corbu – Vreau să le spun că nu e de ajuns să aibă opinii ci mai trebuie să şi lupte pentru ele. Şi eu vă mulţumesc pentru invitaţie.
Preluat de la OPINIA TELEORMANULUI
A consemnat
Ion BADOI
Raspuns la acuzele nefondate si mincinoase ale Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului. In plus, lista evreilor din Miscare
Am luat cu indignare cunostiinta de protestul oficial al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului(comunicat care nu a aparut nicaieri oficial, ci doar pe site-ul hotnews, mai nou un site de lupta antiromaneasca). Mai intai felicitam pe maicile de la Petru Voda pentru curajul si ravna lor in a aduce in atentia romanilor cantecele legionare, dintre care „Sfanta tinerete legionara” a marelui marturisitor legionar Radu Gyr, care impreuna cu sute de alti camarazi ar trebui degraba canonizati de BOR. Miscarea Legionara a dat neamului nostru cei mai multi sfinti romani si marturisitori. Poate datorita acestei dumnezeiesti scoli de formare a unor caractere iubitoare de Dumenzeu si neam mai suntem noi romanii astazi ingaduiti si miluiti de Dumnezeu.
Cifrele si statistica patimitorilor romani care au marturisit impotriva comunismului – de sorginte evreiasca – la noi arata: 500 000 de martiri si marturisitori romani care au patimit in cele 200 de lagare si inchisori din tara noastra, dintre care 75% au fost legionari.
Manastirea Petru Voda este inchinata acestor sfinti care au fost ajutati de Sf. Arhanghel Mihail. De altfel Miscarea se numeste si Legiunea Arhanghelului Mihail, iar manastirea Petru Voda are hramul pe langa Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil si pe Sfintii Martiri si Marturisitori romani din temnitele comuniste. Asadar, gestul de a-i canta Parintelui Justin Parvu – care a indurat 17 ani de temnita sub regimul comunist, format in cea mai mare parte din membri de origine evreiasca – ni se pare un gest firesc, binecuvantat de Dumnezeu. In fond noi, ca si crestini, avem dreptul sa cantam orice cantare prin care se lauda Dumnezeu si prin care se aduce neamul in slujba Lui. Acestea au fost de altfel si unele din principiile de baza ale Miscarii Legionare.
Maine, poimaine acesti fii ai diavolului, cum i-a numit Insusi Iisus Hristos pe evreii care L-au rastignit, vor latra ca si Evanghelia este antisemita, asa ca sa nu fim lasi si tradatori ai lui Hristos si ai neamului pentru 30 de arginti, adica pentru imprumuturile evreimii care de fapt sunt bani furati tot de la noi.
Dar avem o intrebare:
De cand evreimea se intereseaza de spiritualitatea ortodoxa si de cand avem nevoie de aprobarea lor pentru a ne practica credinta in Biserica?
Le atragem atentia acestor evreii ca Biserica nu este o organizatie omeneasca ci este chiar modul de viata al Sfintei Treimi si impartasirea de viata vesnica a Dumnezeului Treimic. Biserica in veci nu poate fi clintita sau biruita. Nici portile iadului nu o pot birui precum de Hristos-Dumnezeul Om nu se poate atinge nimeni cu rea intentie decat cu a lui vesnica pierzare, El fiind Judecatorul Suprem al tuturor oamenilor. El a luat trup de om din pururea Fecioara Maria care era din neam evreiesc spre marea rusine a potrivnicilor evrei de astazi si dintotdeauna. Chiar unii rabini, marturiseste cuv. Paisie Aghioritul, in ceasul mortii mustrati fiind de cuget au spus evreilor: „Nu mai asteptam alt Mesia, caci Mesia a venit!”. Mai amintim de marturia dumnezeiasca a unui fost rabin care a crezut in Hristos si a fost botezat in BOR pe vremea Sf. Gheorghe de la Cernica, ieromonahul Neofit, care a si scris cartea „Infruntarea jidovilor”, carte in care sunt date pe fata toate blestematiile pe care le fac evreii in ura lor nepotolita asupra crestinilor. Nu cumva este si el anti-semit, tocmai el care a fost rabin? Acest ieromonah Neofit, in nici un caz nu poate fi partinitor, el marturisind adevarul despre ce-a fost – rabin, ce a facut la sinagoga si cum s-a intors la Hristos.
Asupra comportamentului negativ al legionarilor fata de evrei, s-a fabulat si se continua aceeasi marsava atitudine atat din partea unor cercuri sioniste, precum si a unor rau-voitori sau neinformati dintre romani, cu toata documentarea concludenta pusa la indemana colportorilor de minciuni, constand din declaratii, fapte istorice, realitatile de necontestat, conferinte si articole din revistele legionare, etc. Cartea „Miscarea Legionara si evreii”, aparuta in Romania, retiparita in Germania si tradusa in engleza, desi a avut un rasunet deosebit si in unele cercuri de studii istorice, este considerata de unii drept „incercare de cosmetizare a realitatii”.
Continuare la APOLOGETICUM
DIALOGURI FUNDAMENTALE. O ALTĂ INTERPRETARE A MIORIŢEI
Domnul Ion Bădoi, director al săptămânalului Opinia Teleormanului a avut amabilitatea să îmi solicite un interviu pe teme fundamentale de istorie, cultură, naţiune. De aceea rubrica semnată de domnia-sa se numeşte dialoguri fundamentale şi nu că eu aş fi avut ceva fundamental de spus. Redau un fragment din dialog.
Ion Bădoi- Stimata Emilia Corbu, am început dialogul nostru cu un citat dintr-un articol pe care l-ati publicat într-o prestigioasa revista. Vorbiti despre faptul ca documente importante mentioneaza existenta vlahilor înca din acea perioada, desi sunt vecini de-ai nostri, unii considerati prieteni vechi si de nadejde, care sustin contrariu. Ce ne puteti spune?
Dr. Emilia Corbu- Nu toţi vecinii ne cunosc istoria aşa cum nici noi nu cunoaştem istoria lor. Iar, în curând, dacă disciplina istorie va avea o oră la două săptămâni, nu vom cunoaşte nici măcar istoria naţională. Chiar şi istorici străini nu cunosc bine istoria românilor, ce pretenţie să avem la oamenii politici care reprezintă diverse interese. Iar această necunoaştere se datorează nu lipsei de interes ci pur şi simplu pe de o parte a unui sistem educaţional din care istoria este scoasă treptat iar pe de altă parte agendei culturale a misiunilor româneşti în străinătate care pun accentul pe cultură şi nu pe istorie. Se promovează diverse festivaluri şi tradiţii şi mai puţin istoria naţională a popoarelor. Cred că se poate vorbi de o necunoaştere reciprocă a istoriei naţionale a românilor şi popoarelor vecine.
Ion Bădoi- Spuneti ca avem vesti despre vlahi înca din secolul VIII, într-un document pastrat la o mânastire de pe muntele Athos. Despre ce este vorba în acel document si cât de credibil este?
Dr. Emilia Corbu- Toate documentele istorice sunt credibile, însă istoricii nu se limitează la un document ci le analizează comparativ, aşa încât dacă un document conţine o viziune subiectivă, acest lucru va reieşi din context.
Mă întrebaţi probabil de un document păstrat la mănăstirea Kostamonitu din Muntele Athos de unde aflăm că în timpul împăraţilor iconoclaşti, deci pe la 800 (criza iconoclastă a luat sfârşit în 853) vlahorinhinii (vlahii din valea râului Rinchos, din NE pen. Calcidice) şi sagudaţii (nume derivat de la mantalele lungi de lână pe care le purtau) au cucerit Bulgaria, Macedonia şi au pătruns în Sf. Munte cu toţi pruncii şi femeile lor. Opinia mea este că e totuşi o menţiune târzie a vlahilor. Cu siguranţă se aflau acolo din secolele anterioare şi doar conflictul deschis şi acţiunile militare i-au adus în atenţia istoricilor. Dintr-o analiză comparativă pe care am efectuat-o pe 60 de izvoare bizantine din sec.VII-XIV în care erau menţionate populaţii la Dunărea de Jos, a reieşit o situaţie foarte interesantă. Volumul de informaţie fiind foarte mare m-am gândit să selectez doar acele informaţii referitoare la următoarele categorii: războaie, alianţe, pace, răscoale, ocupaţii, obiceiuri, creştinism, relaţii cu alte popoare.
Am constatat că 50% dintre acestea menţionau pe bulgarii sosiţi la sudul Dunării în 684, adică în sec.VII, în timp ce doar 42,2% vorbeau de vlahii care erau autohtoni. Situaţia se datora deselor conflicte şi războaie bizantino-bulgare. Or, istoricii consemnau cu prioritate războaiele şi de aceea bulgarii au fost menţionaţi des. Insă dacă analizăm criteriul ,,creştinism,, factorul cel mai puternic de integrare în lumea bizantină, observăm că vlahii sunt pe primul loc, menţionaţi constant în cele mai multe documente cum ar fi: ,,Ştiri referitoare la organizarea bisericească a vlahilor balcanici,, (sec.X), ,,Vlahi la Athos,, (sec.XI-XII), Typica (sec.XI-XII), Ioan Katrares. Cel mai interesant este ,,Un decret al Împăratului Alexios I,, din februarie 1094 în care sunt menţionate două stâni, una numită Râmniţa a lui Stan şi o alta gospodărită de copii lui Radu cel Şchiop şi a lui Păducel, stâni care sunt date vlahilor Mănăstirii Sf. Atanasie.Ce nume frumoase, nu-i aşa?
Ion Bădoi- Cine este acest celebru Kekaumenos care spune ca “Neamul vlahilor este cu totul necredincios si spurcat, neavând credinta dreapta nici fata de Dumnezeu, nici fata de împarat, nici fata de ruda sau de prieten, ci umbla pe toti sa-i însele si minte strasnic si fura mult”? Ce-l mâna pe el în lupta, ca sa preluam o celebra întrebare? Ce interese reprezinta?
Dr. Emilia Corbu- Pentru noi Kekaumenos este unul dintre numeroasele izvoare istorice şi atât. Ca personaj istoric a fost un nobil bizantin care a trăit în secolul X, a cărei familie a căzut în dizgraţia împăratului datorită cuscrului său Niculiţă Delphinas care a condus o răscoală a vlahilor din Elada. Acest fapt l-a făcut pe el să scrie o diatribă împotriva vlahilor de unde aflăm vrute şi nevrute. Însă ca sursă istorică şi ca personalitate umană este dovada cea mai elocventă că în toate epocile istorice popoarele sunt descrise subiectiv în funcţie de documentaţia autorului, de interesele sale, de destinaţia operei, în definitiv. Kekaumenos a beneficiat de o documentaţie de primă mână. Bunicul lui, Niculiţă cel Bătrân fusese numit de împărat un fel de guvernator peste toţi vlahii din Elada. El a scris din interese personale. De a salva onoarea familiei. Răscoala fusese învinsă şi Niculiţă Delfinas se afla la închisoare. În Bizanţ, dacă o familie cădea în dizgraţie risca să îşi piardă domeniile, averile sau chiar să fie exilată. El aruncă toată vina pe vlahi pe care îi prezintă ca un popor care fură mult şi minte straşnic şi de vreme ce se trag din dacii lui Decebal care au luptat până la moarte împotriva romanilor, se înţelegea să sunt mereu răzvrătiţi.
Ion Bădoi- Acelasi Kekaumenos ne mai vorbeste si de originea vlahilor si nu avem motive sa nu-l credem, mai ales ca nu este unul din prietenii vlahilor: “Loviti cu razboi de împaratul Traian si înfrânti deplin, au fost supusi de acesta, iar regele lor numit Decebal, a fost ucis si capul i-a fost înfipt într-o sulita în mijlocul orasului romeilor. Caci acestia sunt asa numitii daci zisi si besi”. Ce le putem spune celor care contesta originea daco – romana a vlahilor, stimata Emilia Corbu?
Dr. Emilia Corbu- Ştiu că există opinia că sunt urmaşi ai tracilor. Insă dacii erau o ramură a tracilor. Prin urmare tot acolo ajungem. Eu tind să îl cred pe Kekaumenos în privinţa originii vlahilor sud-dunăreni. Bizantinii obişnuiau să cerceteze originile popoarelor care se aflau în graniţele Imperiului şi să respecte datinile fiecăruia. Cel puţin aşa ne lasă să înţelegem împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul într-o lucrare scrisă în 952, o carte adresată fiului său Romanos. Il sfătuia că este bine ca ,, fiecare popor ale sale să le ţină,,.
Celor care contestă originea daco-romană a vlahilor le recomandăm să se documenteze mai bine.
Ion Bădoi- O frumoasa poveste vorbeste despre Biserica Maicii Domnului din Vlaherne – Blachernae, ca fiind construita de vlahi în Constantinopol, Istanbulul de astazi. Daca este adevarat ca a fost construita de vlahi, în jurul anului 450, iar crestinarea vecinilor actuali, bulgari si sârbi, s-a realizat dupa 300 de ani de la construirea acestei Sfinte Biserici( oare de unde-i vine numele???!!!), putem sa vorbim despre vlahi (daco-romanii de fapt), ca despre “un popor deja format” înca din acele timpuri?
Dr. Emilia Corbu- Da, ştiu că există această tradiţie. Însă procesul de etnogeneză al popoarelor, nu doar al românilor, este un capitol care şi azi dă bătaie de cap istoricilor. Izvoarele istorice menţionează aceste popoare ca deja formate, fără să se precizeze originile lor. Iar când totuşi se menţionează ca în cazul lui Kekaumenos, atunci ralatarea are un aer de legendă, fără a se oferi multe explicaţii. Apoi denumirea unui popor e uneori un lucru distinct de structura lui. Cu siguranţă vlahii din secolul IV nu mai erau aceeaşi cu vlahii din sec. X, dar aveau în comun o istorie, o limbă, ocupaţii şi obiceiuri. Existau cu siguranţă şi multe diferenţe şi tocmai acestea definesc procesul de etnogeneză.
Ion Bădoi- Va propun un nume care nu prea a fost amintit în cursurile de istorie în ultimii 70 de ani: Vlahul Ionita Caloian. Nici despre Taratul vlaho – bulgar nu s-a pomenit mare lucru, desi sunt pagini de istorie care ne apartin. Va ascult cu atentie…
Dr. Emilia Corbu- Ba, s-au spus dar nu în media. Sunt istorici care au scris şi cărţi pe tema asta. De pildă, în 1989 Institutul de Studii Sud-Europene din Bucureşti a publicat la Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică o culegere de studii cu titlul ,,Răscoala şi statul Asăneştilor,,. Şi acesta este un mic exemplu. Tema aceasta beneficiază de o bibliografie destul de bogată. Istoricii şi-au făcut datoria şi au cercetat. Dacă mass-media şi diplomaţia nu au valorificat aceste studii este problema lor. Bulgarii îl prezintă pe Ioniţă ca fiind bulgar sau cel mult cuman. A avut o domnie destul de frumoasă şi marcată de momente importante. Menţionez doar faptul că atunci când Imperiul Bizantin a fost cucerit de latini în timpul Cruciadei din 1204 el s-a opus şi cu sprijinul cumanilor de la Nordul Dunării pornise chiar o campanie împotriva latinilor. Este cel care a adus moaştele Sf. Paraschiva aflată acum la Iaşi şi mult îndrăgită de români, de la Constantinopol la Târnovo, capitala celui de-al doilea Ţarat Bulgar.
Ion Bădoi- Nici despre vlahii Petru si Asan nu ni s-a spus foarte multe. Iata, fiind nevoiti sa mearga dupa ajutor, într-o anumita perioada a existentei lor, au trecut Dunarea la fratii din nordul fluviului, dovada concludenta ca aveau legaturi trainice si de durata. Este adevarat, s-au întors cu ajutor din partea cumanilor si au înfiintat al doilea Tarat vlaho – bulgar. Se pare ca semnele trecerii cumanilor peste teritoriul si istoria actualei Românii sunt destul de consistente, concludente si, în ultima perioada, de necontestat. Care este parerea Domniei Voastre, stimata dr. Emilia Corbu?
Dr. Emilia Corbu- In ultima perioadă au ajuns în mass-media dar istoricii le-au cunoscut dintotdeauna şi chiar au scris despre ele, începând cu Nicolae Iorga, Pavel Chihaia şi mulţi alţii. Chiar şi în manualele de istorie din timpul comunismului se spunea despre nişte migratori care s-au topit în massa autohtonă. Iar la facultate erau studiaţi mai pe larg. Istoricii specialiştii pe epocile respective i-au studiat în detaliu. De pildă, regretatul arheolog Petre Diaconu a scris în anii 70 două cărţi în franceză despre pecenegi şi cumani.
Prin urmare prezenţa lor dovedită de izvoarele literare şi arheologice este de necontestat.
Dar prezenţa la un moment dat nu implică neapărat şi participarea la etnogeneza românească. Sunt două lucruri diferite. Etnogeneza unui popor e mai mult decât o simplă asimilare culturală a diverselor grupuri etnice.Asimilarea în sine este un proces care implică un timp îndelungat, o compatibilitate culturală, împletirea unor interese. De pildă, ţiganii sunt menţionaţi de 400 sute de ani pe acest teritoriu şi nu i-a asimilat nimeni.
Cumanii şi vlahii aveau ocupaţii similare, bazate în principal pe păstorit. Vlahii practicau păstoritul transhumant fiind legaţi de deal şi munte. Cumanii aveau o cultură de stepă şi practicau păstoritul semi-nomad. Au avut un stat puternic. Erau cineva în Eurasia. Ca toate popoarele de stepă erau războinici de temut. Ca toate poporele legate de munte vlahii aveau o rezistenţă mare. De aici colaborarea şi încrederea reciprocă manifestată în momente importante.
Ion Bădoi- Venerabilul istoric Neagu Djuvara „arunca în aer” un fragment important de istorie româneasca: întemeierea Tarii Românesti este opera unui cuman! Negru Voda a fost cuman?
Dr. Emilia Corbu- Şi Iorga credea la fel. Întemeierea unei ţări nu înseamnă trei vorbe scrise pe hârtie. O ţară medievală e sinonimă cu un stat modern. E un proces complex care implică un popor capabil să ducă în spate un aparat de stat, o elită capabilă să asigure administraţia şi organizarea ţării, o armată care să apere ţara, un context internaţional propice care să recunoască acea ţară. Toate acestea nu pot fi opera unui singur om, oricât de puternic ar fi acesta. Raţionamentul aplicat în situaţia de care m-aţi întrebat a fost urmtătorul. S-a emis ipoteza că Basarab I ar fi acelaşi personaj cu legendarul Negru-Vodă. Dacă această ipoteză este valabilă atunci, de vreme ce Basarab e un nume cu rezonanţă turanică veche, atunci Negru-Vodă e cuman. Deci s-a pornit de la etimologia unui nume şi nu de la un izvor istoric concret. Dar raţionamentul e corect, însă ipotetic.
Ion Bădoi- Cumanii albi, cumanii negri…Desi au stat mai putin decât pecenegii prin locurile noastre, cumanii ne-au lasat denumiri pe care le rostim aproape zilnic, fara sa ne mai gândim la provenienta lor: Teleorman, Baragan, Coman, Comanesti etc. Tot Neagu Djuvara afirma ca sute de ani Muntenia a fost numita „Cumania” pe hartile europene, iar daca n-ar fi fost trimisi „la plimbare” de catre mongoli, cumanii si-ar fi întemeiat aici…Cumania! Deja simtim istoria tremurând…Ce sa mai credem, stimata Emilia Corbu?
Dr. Emilia Corbu- De ce să tremure istoria? Nu înţeleg! Alb şi negru înseamnă sud şi nord, sunt puncte cardinale. Vorbim de o istorie de acum o mie de ani, pe când predomina traiul nomad şi semi-nomad şi mai puţin sedentar.
Pecenegii au stat foarte puţin pe aceste locuri, în jur de 100 de ani, au trecut la sudul Dunării în secolul XI şi au fost scoşi din istorie definitiv de alianţa bizantino-cumană la Lebunion în 1091. Deci pecenegii au dispărut. Că au mai rămas grupuri colonizate în Ungaria este altă poveste. Despre cumani avem date că au venit, au staţionat o perioadă lungă şi nu au mai plecat nicăieri. Şi nici nu au dispărut. Au fost asimilaţi în Ţările Române, Ungaria şi probabil în Macedonia unde grupuri târzii au fost colonizate de bizantini. Mongolii au învins Cumania din Eurasia, la Kalka în 1223, obligându-i să se retragă în Europa. Iar invazia mongolă din 1241 care a atins şi Europa de Est, a vizat state organizate bine cu oraşe, cum era Ungaria, spre care s-au îndreptat direct fără să îşi irosească forţele pe cale prin atacuri inutile.
Cumanii aveau o cultură de stepă destul de avansată şi au ocupat doar regiunile de stepă. Bărăganul e limita stepei eurasiatice, de aceea aici au fost menţionaţi până târziu.
Nu cred că şi-ar fi putut întemeia aici Cumania pentru că România are doar 30% stepă, restul sunt munţi şi dealuri. O cultură formată în sute de ani nu poate fi reorientată în 50 de ani. Tehnicile lor de luptă erau adaptate stepei şi nu muntelui. De aceea erau şi războinici atât de buni. Stepa te obligă să fii mereu la vedere. In munte poţi organiza o rezistenţă, însă în stepă trebuie să lupţi rapid şi cu viclenie. Or, dacă nu ştiai să lupţi, în Asia medievală, nu existai. Or, ei au avut un stat întins şi puternic. Au fost un popor mare.
Ion Bădoi- Dupa venirea slavilor, neinvitati, desigur, în secolul VII, la sud de Dunare, populatia daco – romana bastinasa a fost separata, dar nu înstrainata, de cea de la nord de Dunare. Niciodata Dunarea nu a fost granita între frati, legaturile fiind permanente. Limba româna vorbita la sud de Dunare este una cu accente muntenesti, oltenesti si banatene, cu influente slave, inerente dupa o perioada de prelung asediu slav, o dulce si blânda Limba româna. Vorbitorii ei ,de pe valea Timocului si valea Moravei, nu sunt recunoscuti ca fiind români…
Dr. Emilia Corbu- Opinia mea este că nu slavii au separat vlahii de la nordul Dunării de cei de la sud ci mai degrabă Primul Ţarat Bulgar din secolul IX-X. Slavii locuiau pe atunci în Sclavinii care nu aveau proiecte de cucerire iar statele întemeiate de ei la Dunărea Mijlocie erau destul de slabe, dovadă că au intrat sub dominaţia principilor germani. Bulgarii însă au întemeiat un stat puternic, cu administraţie, armată, legi, a ocupat temporar Avaria de la Dunărea Mijlocie. O dovadă a acestui conflict este şi aceea că nişte vlahi chervanagii în anul 976 au ucis la locul numit Stejarii Frumoşi, intre Castoria şi Prespa, pe David, fratele lui Samuel, ţarul Bulgariei aşa cum ne spune Georgios Kedrenus. Deci, undeva vlahii care făceau comerţ erau nemulţumiţi de noua stăpânire bulgară.
In ziua de azi, nu sunt recunoscuţi ca fiind români pentru că în documentele istorice sunt menţionaţi cu numele de vlahi şi nu trebuie să se ruşineze de acest nume. Insă indiferent că se numesc vlahi sau români ei trebuie să beneficieze de drepturile conferite minorităţilor, inclusiv păstrarea şi cultivarea limbii naţionale. Aceasta nu este o problemă de istorie ci de respectare a drepturilor omului.
Vreau să adaug că pentru slavii din Moravia, bizantinii au inventat alfabetul chirilic pentru a traduce Biblia in limba lor. Asta se întâmpla pe la anul 800. Şi a venit Constantin, filosoful din Tesalonic ca să le vorbească slavilor pe limba lor despre Hristos. Deci, în urmă cu 1200 de ani, Imperiul Bizantin sau Romania cum se numea pe scurt, respecta dreptul slavilor de a-l preamări pe Hristos în limba lor şi i-au sprijinit în acest sens. Sârbii de azi, care impun limba lor în bisericile româneşti, sunt dincolo de civilizaţia creştină.
Ion Bădoi- “Noi românii nu avem nici un motiv sa idolatrizam Istoria. Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamântul (…). De ce-am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul dintre “neamurile cele mai numeroase din lume”, si praful s-a ales de el; nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, si, ‘vicisitudinile Istoriei’ au sfarâmat-o definitiv”.( Mircea Eliade -“Caderea în istorie”).
Corect, nu trebuie sa ne idolatrizam Istoria, dar este imperios necesar sa ne-o cunoastem. Asa cum este ea. Nu trebuie sa ne mai scrie altii istoria! Apropo, stimata doamna dr. Emilia Corbu, cine ne mai scrie istoria?
Continuare la Opinia Teleormanului