SCANDALUL CIMITIRELOR CONFESIONALE IALOMIŢENE

Posted on October 23, 2023 by Emilia Corbu

Cine administrează cimitirele confesionale ialomițene?

Toată lumea știe că cimitirele trebuie administrate de creatorii lor şi mai nou, prin lege, de proprietarii lor, adică dacă este un cimitir confesional de către cultul respectiv, dacă este public de primării și dacă este privat, de proprietar. Un regim special au cimitirele eroilor administrate de Cultul Eroilor.

Trecerea cimitirelor ortodoxe în proprietatea primăriilor generează nişte probleme din care mă voi referi doar la trei. Prima este juridică şi ridică întrebarea cum a putut primăria să îşi însuşească cimitirul ortodox, doar pentru că legile dintre anii 1998-2000 permiteau autorităţilor locale să finanţeze (nu să administreze) cultele locale. Cum a putut o primărie să ia un cimitir, care în multe localităţi era mai vechi decât primăria, dat fiind că acestea sunt înfiinţate după 1864, în timp ce creştinii au stat aici de sute de ani şi aveau cimitire. Singurul răspuns ar fi: printr-un abuz juridic. De ce primăria nu a iniţiat înfiinţarea unui cimitir public pe care să îl administreze cum doreşte? Pentru că în multe localităţi situaţia cimitirelor ortodoxe administrate de primărie e jalnică, deşi ei încasează impozitele. De ce s-au ambiţionat să ia un teren plin cu morminte ortodoxe în care se intersectează cel puţin trei drepturi: al familiei care are dreptul asupra rămăşiţelor pământeşti ale răposaţilor, al bisericii care are dreptul să iniţieze acolo ritualul specific cultului şi al statului care poate să reclame un drept asupra terenului?

A doua întrebare este ce se va întâmpla cu cimitirele ortodoxe după ce acestea vor fi concesionate unor firme de pompe funebre care, pe bună dreptate, vor dori să dezvolte o afacere. Vom plăti anual locul de odihnă al morţilor noştri sau la îi vor băga într-un osuar? Pentru că toată lumea uită un lucru esenţial şi anume că scheletul uman nu putrezeşte. Rămâne intact chiar şi după mii de ani, devenind în timp un izvor de informaţii nepreţuit pentru arheologi, cu condiţia să fie păstrat intact şi aici ajung la a treia problemă şi anume aceea a cimitirelor ca izvoare istorice peste sute şi mii de ani. Scheletul intact a generat în cultura noastră modernă falsa problemă a spaţiului, pe care Biserica Ortodoxă a rezolvat-o prin faptul că a creat posibilitatea fiecărei familii să folosească acelaşi loc de înmormântare pentru mai mulţi membri, prin reinhumarea ritualică la şapte ani. Este o falsă problemă pentru că atunci când moare un om ocupă mai puţin spaţiu decât când este viu. Dar, e adevărat că atunci când moare, nu poţi pretinde unei firme să îţi păstreze locul de veci pentru cel puţin trei generaţii sau şi mai mult, atât timp cât sunt moştenitori în viaţă, aşa cum face biserica acum.

Şi acum să ajung la a treia problemă a cimitirului ca document istoric, adică a scheletului care rămâne intact cu tot ADN-ul în el, conform unor celebre versuri dintr-un cântec ,, Nu mai plânge Jane/Plânsul e de formă/Jana nu e moartă/Jana se transformă,,.

Valența istorică a cimitirelor este mult mai amplă decât banuiți. Nu exagerez dacă afirm că o bună parte din preistoria, istoria antică și medievală a României este scrisă în urma cercetării cimitirelor. Arhivele au fost create odată cu formarea statelor medievale româneşti din secolul XIV. Până atunci, izvoarele istorice scrise despre români sunt laconice şi puţine. In locul lor avem însă vetrele vechilor aşezări şi cimitirele.

Un mormânt este pentru arheolog o mină de aur. Totul este notat, orientarea gropii, a scheletului în groapă, detaliile de orientare a corpului, capului, brațelor, picioarelor, oaselor lipsă, inventarului etc. Totul este desenat pe hârtie milimetrică. Pe baza ritului și a ritualului se stabileste religia. Insuși, faptul că avem cimitire ne plasează într-un anume concept religios. De-a lungul timpului au existat culturi și civilizații care nu aveau cimitire pentru că în religia lor trupul trebuia distrus după moarte.Pe baza religiei se poate stabili etnia. Inventarul oferă datarea. Apoi analiza antropologică furnizează date despre rasă, sex, vârstă, boli. Reconstituirea facială ne arată în cele din urmă chipul celui care a fost. La Institutul de Antropologie din Bucuresti se află cea mai mare colecție de cranii din Europa. Poate vă miraţi, dar fiecare are trăsături distincte. Aşa vedem că noi semănăm după toate datele antropologice cu strămoşii de acum o mie de ani din cimitirul de la Dridu, un cimitir administrat de comunitatea religioasă şi nu de primărie, care pe atunci nu exista nici în concept. Aşa cum, dacă ne imaginăm un scenariu apocaliptic că arhivele vor arde (că oricum cele digitale ţin doar 30 de ani) şi peste 1000 de ani aici vor locui asiatici budişti, scheletele din cimitire vor demonstra că aici au locuit un popor de rasă europeană şi de credinţă ortodoxă. In civilizaţia noastră ,, morţii vorbesc,, dacă îi adaug şi pe consilierii din primării care votează mecanic.

Sper ca judecătorii să judece cu dreptate şi după lege problema cimitirelor ortodoxe ialomiţene. Pentru că la o adică, Biserica poate concesiona sau cumpăra un teren pentru cimitir, îl sfinţeşte şi mutăm toţi morţii în noua locaţie. Care-i problema? Vă daţi seama ce film documetar ar ieşi? Aproape 100 de cimitire strămutate. Ce voturi pe veci se vor pierde, de la primar până la ministru şi mai sus la preşedinte? Ce primari huiduiţi cu morţii purtaţi în paporniţe de la un cimitir la altul! Ce jale! Şi asta pentru ca să împlinim voia instanţei judecătoreşti, să lăsăm primăriilor terenul pe care îl vor. Că în fond, pentru acest teren se judecă. Judecătorul nu îmi poate impune mie, cetăţean român, să îmi las strămoşii într-un cimitir devenit dintr-unul confesional, unul public. Că ei nu s-au îngropat în cimitirul săracilor cum erau numite pe vremuri cimitirele ţinute de primărie, ci în cimitirul ortodox. Decât să ajungă strămoşii mei într-un osuar, mai bine îi iau eu şi îi reinhumez după toate canoanele în altă parte. Nici nu ar fi mare cheltuială! Dar varianta cu osuarul e doar o ipoteză. Pot ajunge pur şi simplu călcaţi în picioare. Atâta timp cât bazarul din Slobozia, ce ţine de primărie, e ridicat pe un cimitir vechi, grija autorităţilor locale pentru strămoşi e aproape zero. De ce i-am încredinţa spre administrare cimitirele ortodoxe? Am văzut cum au fost administrate în ultimii 20 de ani. Ne-a ajuns!

Campania arheologică din anul 2022, de la Vlădeni-Popina Blagodeasca

Posted on May 16, 2023 by Emilia Corbu

Raport arheologic preliminar al campaniei arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa

Anul acesta nu am reuşit să ajung la Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice. Am trimis raportul pentru Cronică de 1000 de cuvinte aşa cum cer standardele. Dar fiind mult prea scurt, public aici un raport ceva mai larg. Evident că nici acesta nu poate cuprinde cele peste 400 de fotografii, 50 de desene, zeci de notiţe de şantier, dar e ceva mai mult.

Din păcate nu este poetic….

Săpăturile arheologice de pe Popina Blagodeasca (com. Vlădeni, jud. Ialomiţa) au decopertat o suprafață de 92 m² repartizată pe un număr de şase casete A74-A79. Pe suprafaţa lor au fost descoperite zece complexe din trei epoci istorice din care opt complexe au fost cercetate integral. S-a coborât până la adâncimea de 2,50 m pe catacombă și 1,60 m pe bordeiul nr.17 (cas.A76-SR9-10).

Cele mai multe complexe aparţin stratului medieval-timpuriu unde au fost evidenţiate două niveluri de locuire. Primul, de sus în jos, este aşa numitul nivel al ,,locuinţelor de suprafaţă,,. Cel de al doilea este cel al aşezării de secol IX ale cărei locuinţe au fost suprapuse în anumite zone de primul nivel. Datorită intersectărilor şi suprapunerilor, pe toată suprafaţa cercetată au fost descoperite patru categorii ceramice deosebite după compoziţia pastei şi anume ceramica nisipoasă, ceramica cenuşie, ceramica din pastă roşie şi ceramica lucrată cu mâna aflată în proporţii specifice fiecărei epoci.

Evul mediu-timpuriu

Nivelul locuinţelor de suprafaţă a fost evidenţiat pe suprafaţa casetelor A77 şi A76. Ca şi în anii anteriori nivelul se descria încă din stratul arabil de la 0,15-0,20 m ca un sediment pigmentat cu paiantă, pietre şi fragmente ceramice. Pe alocuri la -0,30 m, sedimentul devenea negru, mâlos, cleios cu multă cenuşă de lemn care nu permitea scurgerea apei de ploaie. Sedimentul era plin cu material arheologic Dridu. Sedimentul coboară până la -0,50 m unde încep să se contureze complexele culturii Dridu. Aceste dovezi întăresc concluzia formulată în anii anteriori că a fost un nivel de locuinţe de suprafaţă din lemn. Statistica inventarului descoperit pe cele două casete A76 şi A77 este diferită, fapt determinat de complexele intersectate precum şi vecinătatea acestora.

Aşezarea de secol IX

1)Bordeiul nr.16 (Cas.A72-A75-A77). Un segment din acest complex a fost cercetat în campania precedentă. Pentru finalizarea lui am deschis încă două casete deoarece aşa cum vom vedea acest bordei a intersectat o groapă antică şi a fost intersectat la rândul lui de încă două complexe medievale-timpurii. De aceea delimitarea lui a necesitat o atenţie sporită deoarece era vorba de trei complexe din aceeaşi epocă şi cultură. Sedimentele brun-cenuşii pigmentate cu paiantă, calcar, cărbune se conturau încă de la -0,60 m dar conturau complexul d-abia la -0,77 m de la nivelul actual al solului şi descriau un plan dreptunghiular orientat NV-SE de 3,5 x 5 m. Podeaua se afla la -1,23 m şi avea trei refaceri. Pe latura îngustă de SV se afla o laviţă de lut de 2,50 x 1,20 m cu adâncimea de 1,82. In colţul de NE se afla un cuptor de pietre care fusese amenajat pe o vatră podită cu fragmente ceramice. Cuptorul fusese distrus din vechime. Se mai păstrau câteva fragmente de vatră, pietre şi cioburi. In faţa cuptorului se afla o groapă ovală de 1,50 x 1,20 m, ad.1,40 m. Intrarea s-a aflat probabil în colţul de NV, lată de 1,50.

Inventarul bordeiului a fost considerat materialul arheologic descoperit de la -0,70 m până pe podea. Au fost descoperite circa 390 fragmente ceramice din care 66,6%, adică 260 erau din pastă nisipoasă cu diverse variante de compoziţie: a) cu nisip fin, abia vizibil, amestecat sau nu, cu scoică; b) cu nisip de granulaţie medie şi microprundiş provenite de la oale cu buza triunghiulară în secţiune, decorate cu valuri trasate cu beţişorul; c) cu scoică (cu sau fără nisip)de la vase arse reducător decorate cu valuri pe striuri, cu buza scurtă, răsfrântă, uşor rotunjită; cu nisip şi cioburi pisate, decorate cu striuri subţiri, arse reducător. A apărut şi un fragment din pastă caolinoidă. Diversitatea compoziţiei pastei face trimitere la o stratigrafie deranjată de construirea complexului din A77,c.2. Procentul mare de ceramică cenuşie de peste 15%, precum şi starea acesteia, angoba negricioasă, exfoliată, decorul în reţea sau cu linii lustruite vertical face trimitere la o datare mai timpurie dacă nu ar fi aceleaşi probleme stratigrafice generate de prezenţa a două niveluri medievale-timpurii şi trei complexe pe aceeaşi casetă. La aceeaşi concluzie ne îndreaptă şi procentul aproape egal de fragmente din pastă roşie şi lucrate cu mână de aproape 9%. Fragmentele lucrate cu mâna sunt mici, atipice, diferite, cu cioburi pisate în pasta, uneori semifină. Fragmentele din pastă roşie provin de la amfore şi unul de la un ulcior ce pare decorat cu rotiţa. Ne atrage atenţia două toarte de amfore din care una aplatizată şi o alta cu nervură. Alte fragmente din pastă fină cu rare impurităţi.Propunem o datare de secol IX.

2)Bordeiul nr.17 (cas.A76-SR c.9-10). A fost o locuinţă de plan pătrat cu latura de 4,6 m, orientat NV-SE. Podeaua din lut neamenajat se afla la 1,60 m de la nivelul actual al solului, dar se descria la fel ca şi bordeiul 16 d-abia la -0,63 m de la nivelul solului. Pe latura de NE se aflau trepte pe o lăţime totală de 1 m care coborau cu diverse lăţimi de la adâncimea de -0,84 m -1,02-1,26 m la -1,45 m. Aceste trepte făceau ca groapa bordeiului să se reducă la suprafaţa de 4 x 3,5 m. Pe centrul bordeiului se aflau grămezi de pietre răvăşite care acopereau o suprafaţă de 2,5 x 0,8 m. Printre ele se aflau depuse două cranii şi mai multe oase de animal. Un schelet aproape întreg din aceeaşi specie de animal se afla depus pe treapta din colţul estic. Sub pietre se mai păstrau câteva fragmente de vatră, pe o suprafaţă de 1,60 x0,40 m, dovadă că pietrele proveneau de la un cuptor de pietre dezafectat şi împrăştiat din vechime, aflat în colţul de NV. Sedimentele provenite din distrugerea acestui bordei erau cenuşii, afânate, pigmentate rar cu paiantă sau pământ galben. Pe latura de NV se aflau patru gropi de pari. Opinia noastră este că la acest bordei s-a folosit cu precădere lemnul. S-a considerat a fi inventarul specific bordeiului, materialul arheologic descoperit sub cota de la -0,70 m în jos. Cantitatea de fragmente a fost mult mai mică, doar 177 fragmente dar procentul de ceramică nisipoasă a fost identic de 66,6% (118 fragmente) la fel ca si la bordeiul anterior. Deasemenea ceramica din pastă cenuşie a fost de aproape 17%, ceea ce ne indică faptul că cele două complexe au fost contemporane.Fragmentele din pastă nisipoasă prezintă patru variante: pastă cu nisip, pastă cu scoică, pastă caolinoidă (foarte puţină) şi pastă cu nisip şi scoică. Remarcăm pasta cu scoică şi microprundiş, arsă oxidant, de culoare roşu-cărămiziu, decorată cu valuri şi striuri care datorită prezenţei rare devine un marker cronologic. Se mai remarcă deasemenea pasta cu nisip fin, cu miezul negu şi angoba curată cărămizie. In general predomină arderea oxidantă şi decorul striat. Sunt şi fragmente decorate cu mănunchiuri oblice pe striuri orizontale sau valuri fine pe striuri. Unele fragmente sunt arse până la vitrificare. Cele 23 fragmente din pastă roşie provin în special de la amfore. Pasta conţine impurităţi. Angoba este bej sau roşu-cărămiziu. Aceste fragmente la fel ca şi cele şapte fragmente lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate, considerăm că provin din stratigrafia deranjată a sitului şi nu sunt relevante pentru datarea acestui bordei.

Bordeiul 17 a fost suprapus de nivelul locuinţelor de suprafaţă.

3. Bordei 18 (cas. A77 c.2). Lângă bordeiul 16 a fost descoperit un complex caracterizat de un cuptor de pietre răvăşit din vechime şi un segment de podea. Pietrele răvăşite printre care se aflau şi fragmente de vatră acopereau o suprafaţă de 1,50 x 1,25 m la adâncimea de -1.17 m. Sub pietre se aflau şi fragmente ceramice ceea ce sugerează că vatra a fost amenajată pe un pat de cioburi. Podeaua se afla la adâncimea de 1,10 m. Complexul se descria la -0,57 m ca o peliculă maronie pigmentată cu cărbune, paiantă, pământ galben amestecate cu material arheologic Dridu. Deoarece doar bordeiele aveau cuptoare din piatră şi podele lutuite, considerăm că acesta este tot un bordei pe care îl vom cerceta în campania viitoare.

Acest complex a fost suprapus de nivelul locuinţelor de suprafaţă şi a intersectat un complex aparţinând antichităţii târzii din cas. A75.

Epoca migrațiilor-sec.V-VII:

4)Catacomba nr.2 (cas.A74 c.3-4)

Ideea că ne aflăm în faţa unei catacombe şi nu a unei gropi oarecare ne-a fost sugerat de faptul că gura gropii se descrie la -1,15 m de la nivelul actual al solului sub un strat de pământ galben neatins. Acest fapt ne sugerează că a fost cotlonită dintr-un spaţiu de acces care avea ieşire la suprafaţa solului. Acest spaţiu de acces s-a dovedit a fi un fel de şanţ săpat în trepte orientat NE-SV, lung de 2m, cu o lăţime variabilă între 0,50-1m. Părea ca un şir de gropiţe năruite pline de un sediment brun-negricios, afânat. Acest şanţ se descria la -0,58 m de la nivelul actual al solului. Pe prima treaptă la -0,70 m se afla un craniu uman şi fragm. de coloană vertebrală, aflat în poziţie secundară[1]. Şanţul ne sugerează că a fost un dromos care ducea spre o cameră funerară. Aceasta se prezenta ca o groapă cu gura rotundă de 1,35 x 1,50 m şi adâncimea de 2,35 m de la nivelul actual al solului. Groapa era puternic boltită spre est unde avea diametrul de 2,20 m. Diametrul bazei era de 2 m. In partea superioară a gropii sedimentele erau brun-maronii, afânate, pigmentate cu galben, lemn ars, zgură. În colţ se afla o depunere de paiantă arsă. Acestui sediment se adăuga paiantă arsă, cărbune, cenuşă, material ceramic şi osos fragmentar. Spre fundul gropii se aflau 128 fragmente ceramice din care peste jumătate (66 fgm-51,56% erau lucrate cu mâna) Restul erau fragmente din pastă roşie (29,68%) şi cenuşie (18,75%). Fragmentele ceramice lucrate cu mâna erau de bună calitate, conţineau cioburi pisate în pastă şi uneori nisip, erau arse oxidant. Unele fragmente erau semifine, aveau angobă cărămizie şi decor cu linii scurte oblice. Nu lipseau nici fragmentele din pastă rugoasă din care unele conţineau scoică. Fragmentele din pastă roşie proveneau în special de la amfore dar şi oale. Pasta conţinea impurităţi, arsă uneori până la roşu-cărămiziu. Dar erau şi fragmente din pastă foarte bună cu mică, de culoare portocalie. Ceramica cenuşie, doar 24 fragmente (18,75%) era lucrată la roata rapidă din pastă fină cu rare particule de calcar şi angobă negricioasă. Proveneau de la capace cu buza în T şi de la castoane cu toarte orizontale sub buză. Această catacombă a suferit o intervenţie secundară încă din vechime, ceea a făcut posibil ca o parte din materialul arheologic descoperit să fi fost antrenat din stratul arheologic.In consecinţă, datarea acestui complex se va face în corelaţie cu celelalte gropi rituale şi a catacombei nr.1.

6.Segment de palisadă (cas.A78 c.2-4)

Segmentul era orientat NV-SE şi a fost studiat pe o lungime de 4 m. Arăta ca un şanţ adânc de 0,94-1 m cu pereţii evazaţi, având lăţimea la bază de 0,50-0,60 m şi la gură de 0,94-1 m. Pe pereţi se observă trepte înguste. Se descria la 0,50-0,65 m de la nivelul actual al solului în funcţie de complexele care l-au intersectat, adică de o groapă medievală-târzie. S-a aflat la doar 20 cm distanţă de un mormânt probabil tot medieval-târziu. Sedimentul din şanţ era brun-cenuşiu, afânat cu puţin material arheologic, doar 19 fragmente. Cele mai multe erau din pastă nisipoasă (47,3%) şi din pastă roşie (21%) ilustrând situaţia stratigrafică, faptul că a fost suprapusă de nivel medieval-timpuriu şi de complexe medievale-târzii. Celelalte două categorii, ceramica cenuşie şi ceramica lucrată cu mâna amândouă la paritate de 15,7% sunt irelevante pentru o încadrare culturală sigură.

7.Complex aflat în lucru (cas. A75,c.4). Complexul se prezintă sub forma unei gropi de 2,85 x2,60 m. Fundul este în trepte. Jumătatea sudică coboară până la 1,50-1,67 m adâncime. Jumătatea nordică este mai adâncă de 1,80 m. O gropiţă cu diametrul de 0,70 m ajunge până la 2,03 m. Complexul se descrie la -1 m de la nivelul actual al solului fiind suprapus de bordeiul nr.16. Sedimentul din complex era brun-negricios pigmentat cu pământ galben. In complex au fost descoeprite 156 de fragmente ceramice. Nici una din categoriile ceramice nu depăşeste 50%. Cele mai multe sunt lucrate cu mâna (61 frag.-39%), urmată de ceramica din pastă nisipoasă (50 fg. -32,05%) explicabilă prin faptul că acest complex a fost intersectat de bordeie medieval-timpurii. La fel ca şi în cazul palisadei, în procente apropiate se află ceramica cenuşie (21 fg.-13,46%) şi ceramica din pastă roşie (24 fg.-15,38%).

8. Groapă (cas. A79, c.1-SO 10). Este o groapă sub formă de clopot, descrisă la 0,65 m de la nivelul actual al solului ca o peliculă cenuşie. Are umerii puternic boltiţi, adâncimea de 1,25 m. Conţine un sediment gri-cenuşos, afânat cu puţin material ceramic, doar 19 fragmente ceramice. Majoritatea erau din pastă roşie cu impurităţi, adică nisip sau calcar, provenite de la amfore cu picior tubular, butonat şi evazat. Erau şi fragmente din pastă curată, fină, portocalie. Un procent de 26,3% erau lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate şi nisip. Reţinem o toartă de castron cu torţi orizontale sub buză, inelară în secţiune cu analogie în catacombă. Procentele de pastă nisipoasă şi cenuşie sunt nesemnificative. A fost cercetată parţial. Continuă în colţul de est.

Evul mediu-târziu

9.Mormânt nr.1/2022 (cas.A78 c.2). Groapa mormântului avea dimensiunile de 2 x 0,90 m cu o treaptă pe latura de sud. Era orientată E-V. Scheletul se afla în decubit dorsal cu capul la vest. Nu fusese o groapă adâncă, din acest motiv fusese străbătută de gropi de rozătoare şi o parte din coaste şi osul frontal dislocate. Craniul se afla la -1,10 m. Poziţia braţelor şi a picioarelor cu gleznele legate indică faptul că fusese aruncat. Antebraţul drept era căzut pe bazin. Braţul stâng se afla sub trunchi. Mormântul era lipsit de inventar, cele câteva fragmente atipice proveneau din stratul în care mormântul fusese săpat. Incadrarea culturală a acestui mormânt poate fi sugerată de situaţia stratigrafică. Incă de la -0,20 m din stratul arabil se descrie un sediment negru pigmentat cu paiantă şi material arheologic. La -0,40 m, sedimentul este brun negricios pentru ca la -0,65 să apară lentilele de pămât galben. Probabil este vorba de un mormânt medieval-târziu dată fiind şi orientarea tipic creştină cu capul la vest, precum şi adâncimea mică a gropii.

10. Groapa de bucate (cas. A78,c.4)

Incă de la -0,50 m s-a observat că palisada a fost tăiată de două complexe care s-au dovedit a fi mormântul descris mai sus şi o groapă a cărei depunere era o peliculă rotundă cu diametrul de 1,70 m. Groapa avea adâncimea de 2,17 m de la nivelul actual al solului. Gura era în formă de pâlnie, umerii puternic boltiţi. Forma ovală cu orientarea NV-SE. Diametrul bazei era de 2 x 1,80 m.Sedimentul era negricios, mâlos, tasat cu rare pelicule de paiantă sau material arheologic.

In materialul arheologic amestecat a fost descoperită şi o monedă. In pofida dimensiunilor mari, groapa conţinea doar 33 fragmente ceramice, 51,5% fiind din pastă roşie. In ordine procentuală urmează ceramica cenuşie cu 30%. Restul procentelor de pastă nisipoasă şi ceramică lucrată cu mâna erau urmare a situaţiei stratigrafice, a intersectării nivelului medieval-timpuriu şi a palisadei.

Tabel I

Complex	Ceramica nisipoasă	Ceramica cenuşie	Pasta roşie	Lucrată cu mâna	Total
Bordei 16 (cas. A72-A77)	260 fg./66,7%	61 fg./15,7%	35 fg./8,9%	34 fg./8,71 %	390 fg.
Bordei 17 (cas.A76-SR c.9-10)	118 fg./66,7%	30 fg./16,9%	22 fg./12,4%	7/ 3,95%	177 fg.
Nivelul LS-cas.A77	181 fg. /76%	23 fg. /9,6%	19 fg. / 7,9%	15 fg. / 6,3%	238 fg.
Nicelul LS Cas.A76	31 fg./40,7%	17 fg./22,3%	9 fg. /11%	19 fg. / 25%	76 fg.
Groapa (cas. A75,c.2)	50 fg./32%	21 fg./13,46%	24 fg./15,38%	61/39,1%	156 fgm.
Katacomba (cas. A74,c.3-4)	–	24 fg./ 18,75%	38 fg./ 29,68%	66 fg. /51,56%	128 fg.
Palisada (cas. A78,c.2-4)	9 fg./47,3%	3 fg. / 15,7%	4 fg./21%	3 fg. /15,7 %	19 fg.
Groapa getică (cas. A79,c.1)	1 fg./5,2%	2 /10,52%	10 fg./52,63%	5 fg./26,3%	19 fg.

[1] Iniţial l-am considerat a fi un mormânt şi în carnetul de şantier l-am numit M1. Ulterior am realizat că e legat de catacombă.

ADIO DOMNULE CHERA!

Posted on March 13, 2022 by Emilia Corbu

Nu pot spune despre arheologul Constantin Chera că a murit! O parte din el trăiește în opera pe care a lăsat-o, în pasiunea cu care a cercetat, în demnitatea și respectul pe care le-a revărsat în jurul lui.

Istoria Tomisului îi datorează mult, la fel ca și noi toți care am avut șansa de a-l întâlni în viață!

Drum lin spre ceruri, stimate coleg! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Si de acolo de sus, poate vei vedea aievea Tomisul antic pe care te străduiai să îl cauți, cu atîta tenacitate, în apele Mării Negre.

DESPRE SCLAVIA DIN TOATE TIMPURILE

Posted on October 27, 2021 by Emilia Corbu

Ce este un sclav? Un om care nu are libertatea de a alege nici măcar asupra propriului trup, singura avere reală a fiecărui om. Propriul trup! Restul averilor sunt ocazionale. Dar trupul şi sufletul sunt singurele care ne aparţin cu adevărat şi ne definesc ca om liber.

Sclavia nu a dispărut niciodată. A fost majoritară în antichitate, parţială în evul mediu, accidentală în epoca modernă şi abuzivă în contemporaneitate. Lumea contemporană este singura epocă în care sclavia este condamnată penal.

Sclavia a fost întotdeauna legată de muncă, de lipsa forţei de muncă, de anumite cutume sau dezechilibre sociale. In schimbul muncii lor, sclavii primeau hrană, haine şi adăpost. Dar nu aveau libertate de decizie asupra propriei persoane. Erau vânduţi şi cumpăraţi, puteau fi pedepsiţi şi uneori chiar omorâţi. Nemulţumirile erau de ambele părţi, atât din partea stăpânilor dar, mai ales, din partea sclavilor.

Deşi pare incredibil, întotdeauna sclavia era justificată de normele juridice din epoca respectivă. Stăpânii erau convinşi că le face un bine sclavilor, care fără ei nu s-ar fi descurcat.

Poate fi vaccinarea obligatorie o măsură ce cade sub incidenţa sclaviei, atâta timp cât Statul dispune, chiar şi episodic, cu prilejul unei campanii de vaccinare, de trupurile cetăţenilor? Mai mult chiar, le condiţionează dreptul la muncă? Le interzice libertatea de alegere asupra tratamentelor aplicate propriului trup? Un stăpân de sclavi şi-ar fi vaccinat obligatoriu toţi sclavii. Intenţia ar fi fost bună! Dacă sclavii s-ar fi îmbolnăvit, ar fi rămas fără forţă de muncă. Dacă ar fi murit, ar fi rămas chiar şi el pe drumuri. Aşa că, poate, vaccinul chiar dacă nu excludea boala, ar fi putut să o facă mai uşoară. Stăpânul de sclavi alege întotdeauna faţa economică a monadei.

De cealaltă parte, sclavul! Dacă amărâtul avea antecedende medicale, ar fi făcut o complicaţie. Dacă nu era atent, putea contacta boala şi chiar ar fi făcut o formă urâtă. Dacă nu se intervenea la timp, ar fi putut muri.

De fapt, toată construcţia stă sub semnul lui ,,dacă,,/,, poate,, /,,ar fi fost,, adică totul este o ipoteză.

Are dreptul cineva ca pe baza unei ipoteze, chiar şi argumentată la un moment dat, să ia unui om libertatea de decizie asupra propriului trup? La această întrebare trebuie să răspundă cei care impun vaccinarea obligatorie ambalată estetic sub denumirea de certificat verde. La fel cum tot ei trebuie să răspundă de ce în plină epidemie de boală molipsitoare au lipsit aproape cu totul restricţiile, care se dau de când lumea, în cazul unor epidemii.

Mai este un om vaccinat obligatoriu un om liber? Asta e întrebarea pe care majoritatea nevaccinaţilor acestei ţări şi-o vor pune, dacă noile reglementări în privinţa certificatului verde vor trece de forul legislativ al ţării.

Treizeci de ani de pace

Posted on October 24, 2021 by Emilia Corbu

Treizeci de ani de pace

Trăim momente mult prea grele, complexe şi periculoase pentru a judeca unilateral. Atunci când se moare cu zile, se moare pe capete, înseamnă că ne aflăm în conflict. Cu cine? Răspunsul are trei variante: cu Dumnezeu, cu lumea, cu noi înşine. Care dintre cele trei entităţi se află în spatele glontelui numit Covid? Voi reflecta puţin asupra primei variante.

Părerea bunicilor noştri

Bunicii mei erau convinşi, ca mai toţi din generaţia lor, că din 30 în 30 de ani vine un război. Credeam că cele două războaie mondiale finalizate cu schimbări uriaşe la 1918 (Marea Unire), respectiv 1948 (instaurarea comunismului în România) le-a impus această percepţie empirică. Constat însă că o anumită ciclicitate a istoriei româneşti se petrece şi în zilele noastre. Criza medicală Covid 19 a apărut la 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Chiar dacă nu trăim ca în război, totuşi rezultatele crizei seamănă cu cele ale unui război în privinţa numărului de morţi. Dar şi momentul 1989, care a dus la căderea comunismului, era un declick la 30 de ani. In 1958, trupele ruseşti se retrăgeau din România. Din acel moment, comuniştii români deveneau stăpâni pe situaţia ţării. Şi au avut doar 30 de ani la dispoziţie. Trecând peste perioada interbelică de care vorbeam mai sus, coborâm în anii ce au urmat Războiului de Independenţă din 1878. Iar dacă scădem 30 de ani de la Războiul de Independenţă ajungem la revoluţionarul an 1848. Dacă mergem îndărăt pe firul istoriei vreo 30 de ani ajungem în anii care au urmat incheierii războaielor ruso-austro-turce. In 1812, la tratatul de pace, Rusia luase Basarabia. Dacă, ne ambiţionăm şi mai scadem 30 de ani ajungem în anii tulburi ai domniilor fanariote şi nu a oricui fanariot ci chiar a lui Alexandru Ipsilanti, cel care avea să schimbe Legea ţării dând o Cronică pravilnicească inspirată din legile bizantine. Această lege a influenţat destinul multor familii boiereşti. Mă opresc aici cu numărătoarea anilor. Voiam să văd dacă mamaia avea dreptate. Se pare că e ceva…!

Vârsta unei mentalităţi-30 de ani

Evident că în aceste intervale de timp, au avut loc şi alte multe evenimente, războaie, răscoale. Dar, momentele de care vorbesc, petrecute la un interval de +/_ 30 de ani au schimbat radical soarta românilor. Nu doar în sens material, ci mai ales cultural, în privinţa mentalităţii şi gândirii. Românii din ultimii 30 de ani gândesc diferit faţă de românii din perioada comunistă, chiar dacă unii le-au trăit pe amândouă. La fel cum cei din timpul comunismului gândeau altfel decât cei din perioada interbelică. Şi tot aşa, vedem mereu o schimbare de mentalitate. De ce 30 de ani! Probabil că aceasta este vârsta unei generaţii calculată statistic. Şi, fiecare generaţie are altă educaţie. Cert este că în 30 de ani se poate naşte şi maturiza o mentalitate nouă, chiar dacă fizic vorbind, generaţiile coabitează, tineri cu bătrâni. Treptat mentalitatea tinerilor o înlocuieşte pe aceea a bătrânilor. Dacă acest raţionament este valabil, înseamnă că şi criza Covid 19 va duce la o schimbare de mentalitate. In primul rând se vor regla tranşant relaţiile omului cu ştiinţa. Societatea noastră este dependentă de ştiinţă. Şi asta e o slăbiciune. Nu ştim cine va învinge, Omul sau Ştiinţa. Momentan ştiinţa pare slabă. Nodul problemei medicale stă în neputinţa ştiinţei în faţa unui virus. Soluţiile găsite sunt parţiale sau temporare. Vaccinul nu produce practic o imunizare ca alte vaccinuri, ci asigură doar o formă mai uşoară a bolii în cazul infectării. Ceea ce nu este puţin, dar nici rezultatul la care ne aşteptam. Nodul problemei politice este neputinţa de a lua măsuri, în timp de pace, la o problemă ce ţine mai degrabă de război. Se merge pe jumătăţi de măsură, fie izolare, fie vaccin. De ce nu amândouă? De ce nu şi altele? Din pricina multelor noduri economice încâlcite de ştiinţa economiei.

Când Dumnezeu se luptă împotriva noastră

Oricum ar fi, societatea noastră s-a dovedit a fi vulnerabilă pe toate palierele şi nu doar în România ci şi în alte ţări din Europa. Revenind la ideea bunicilor noştri cu cei 30 de ani de pace, trebuie să vă spun că, în viziunea lor, războaiele erau date de Dumnezeu. Veneau cu alte cuvinte ca o judecată. Judecata divină are loc şi în viaţa omului, nu doar după moarte. Dar şi la nivel social, nu doar personal. Pe un taler se puneau faptele poporului şi pe celălalt măsurile corecte la care trebuiau să ajungă. Cu alte cuvinte, subiectul judecăţii este chiar mentalitatea noastră pe care am clocit-o în ultimii 30 de ani. Dacă balanţa era în echilibru, Dumnezeu binecuvânta. Dacă nu, este inutil să vă mai spun ce urma. Împotriva unui popor căzut în păcat luptă însuşi Dumnezeu. Cine crede că El este doar un bătrânel cu barba albă care împarte binecuvântări sau un Hristos care iartă la nesfârşit se înşeală. Dumnezeu este şi un Stăpân care cere socoteală pentru bunurile sale împrumutate vremelnic oamenilor. Dacă ne aflăm într-un astfel de moment, nici sfinţii nu ne mai scapă. Finalul unui astfel de război este pierderea libertăţii . De ce libertatea? Pentru că libertatea este darul suprem pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor. Iar omul fără libertate devine sclav, adică nu mai poate dispune de trupul său, de timpul său, de averea sa. Poate să ne ducă criza Covid într-un scenariu aşa grotesc? Sigur că poate. Atâta timp cât ne afectează trupul, banii şi timpul şi măsurile care se vor lua vor viza aceste aspecte. Nu e simplu!

Dar, merg cu gandul prea departe. Până una-alta covidul a lovit, la o populatie estimată la 16 milioane, aproape 10 % in patru valuri. Cel mai zguduit este sistemului medical. Cea mai răvășită este conștiința a 90% din populație care nu a trecut prin boală și poate nici nu va trece, dacă pandemia se opreste aici și de aceea nu va înțelege niciodată de ce viața lor trebuie să se schimbe măcar câteva luni pe an.

VALERIU GAFENCU – O LECȚIE CREȘTINĂ, O PAGINA DE ISTORIE

Posted on February 18, 2021 by Emilia Corbu

Astăzi, la Tîrgu-Ocna a fost prăznuit Valeriu Gafencu, un simbol al celor care au pătimit în temnițele comuniste. Vestea difuzată pe radio Trinitas m-a bucurat. Mi-a deschis in minte o pagină de istorie și în suflet un exemplu de creștin autentic. Lecția de istorie o cunoaștem cu toții, dar întoarcem pagina când ajungem la ea. Ne îndoim că în urmă cu doar 70 de ani un regim politic și-a ucis la propriu nu doar adversarii politici (aceia au fost doar un pretext) ci și persoane sau categorii sociale care prin fapte sau gîndire contraveneau ideologiei oficiale și mă refer la grupuri religioase, minorități, categorii sociale etc. Pe scurt, ca în plină epocă sclavagistă, regimul politic a pus la cale o epurare ideologică, o vânătoare de idei. Cum ideile stau în capul oamenilor, victimele au fost de la copii de vârstă școlară până la bătrâni, de la tineri studenți până la intelectuali de frunte, de la politicieni la membri importanția ai clerului, de la boieri până la țărani. Pretextul lichidării fasciștilor a fost o mare minciună și deținuții politic care au umplut până la refuz toate temnițele țării, plus lagăre de muncă forțată, dovedesc deplin acest lucru.

Valeriu Gafencu era un student de doar 20 de ani și făcea parte din Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale unui partid care, pe atunci, era al treilea pe țară.Prin urmare nu era nimic exotic și nemaivăzut în ideile naționaliste care pe atunci făceau parte din idealurile tuturor partidelor. Ei realizaseră primul stat național al românilor. Naționalismul și patriotismul făceau parte din educația lor.

In acest context, arestările politice care au început în timpul regimului carlist, au continuat în timpul lui Antonescu și au atins paroxismul în timpul comunismului erau de neînțeles pentru cei vizați care se considerau victimele unei neînțelegeri, crezând că vor fi curând eliberați. Acest lucru nu s-a întâmplat. Malaxorul temnițelor rupea trupuri dar și suflete. Boala, foamea, tortura, moartea bântuiau nestingherite, loveau zilnic. Cum te salvezi într-o astfel de situație limită?!

Și aici începe lecția creștină de care vorbeam. Valeriu ne-a dovedit că nu locul te mântuie, că rugăciunea poate fi la fel de puternică în temniță la fel ca în mănăstire. Ne-a dovedit că și în cea mai neagră sărăcie, poți dărui ceva celui care are nevoie. Ne-a arătat că poți face misiune creștină chiar și în cele mai inumane condiții, chiar și în fața unor oameni potrivnici credinței tale.Ne-a arătat că credința adevărată este lucrătoare și nu este o vorbă goală. In fine, Valeriu Gafencu a realizat în închisoare mai mult decât facem noi în deplină libertate și prosperitate materială. De aceea, Valeriu poate fi trecut în calendarul sfinților creștini și e de datoria noastră să insistăm ca acest lucru să se facă.

DESPRE UN POSIBIL CIMITIR AL DEŢINUŢILOR POLITIC DE LA POARTA ALBĂ (JUD. CONSTANŢA)

Posted on May 24, 2020 by Emilia Corbu

Emilia CORBU, Stănică PANDREA

Cuvinte cheie: Canalul Dunăre – Marea Neagră; sistemul de irigaţii Carasu; regimul comunist, deţinuţi politici, cimitir, morminte individuale, gropi comune, gropi de ars varul.

Key-words: Danube – Black Sea Channel, system of irrigation Carasu, communism era, political prisoners, cemetery, individual grave, common grave, slaking pit.

Abstract:

About a potential political prisoners cemetery at Poarta-Albă (Constanta county)

The development of the Danube-Black Sea Channel was started after 1948, during the communist regime. It was built with the effort of thousands of political prisoners who manually excavated the channel which it was afterwards included in the Irrigation engineering system Carasu.

Many memories, accounts and historical papers mention that a great number of people died because of the strenous work, malnutrition and bad conditions of hygiene. The dead were burried into communal graves or penal cemeteries. Marking these events in the field and also in the collective memory is the duty of local authorities and historians aside.

A rectangular area of almost 2000 m² came into the spotlight of archaeologists. In the southern half, the ,,A area,,, the soil has an alveolus shape and it is covered by sediments of yelow clay. In the northern half, the ,,B area,, the soil is at the same level with the others cemeteries from the neighbourhood. A communal grave was the main hypothesis while researching the A area. This area is rectangular, 33 x 30 m, E-V orientation. Floor level is at -0,80 m below nowadays soil. Archaeologists had discovered an ensemble of great and deep pits that covered an area larger than 150 m². The pits are filled up with black soil taken from the surface of the A area. Some of the pits were dug into virgin soil, but others crossed a different kind of pits filled up with dirty-yellow clay. In these pits could not be found any human bones. We don`t know their use. There is however the possibility of them being slaking pits, where chalkstone was burnt in order to obtain lime for the construction of the channel.

Five graves were discovered in the B area. The site plan and orientation highlighted a contemporary cemetery (after 1945). The graves are narrow and not very deep (-1-1,40 m). They correspond with the size of the “coffins,,(a wooden box). Certainly it is a cemetery for social outcasts. During the communist era, the vast majority of such outcasts were political prisoners. The authors believe that some of the archaeological arguments (the location, the density of graves, the missing markings and inventory) and the anthropological analysis of the skeleton discovered inside Grave 3, are suggestive of political prisoners buried in the area.

Acest articol este o scurtă contribuţie arheologică la studierea istoriei contemporane a României, în condiţiile în care arhivele sunt uneori incomplete, memoriile pătimaşe şi oamenii muritori.

CONTEXTUL ISTORIC

În anii ’50, regimul comunist a demarat lucrările de construire a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Zeci de mii de deţinuţi, opozanţi ai regimului, au lucrat în mare parte manual la o lucrare care, ulterior, a fost înglobată în Sistemul de Irigaţii Carasu[1]. Regimul Ceauşescu a reluat proiectul în anii ’80 şi a construit canalul care funcţionează şi azi. A păstrat doar 10 km din traseul Canalului din anii ’50. O serie de relatări, memorii, ca şi studii istorice menţionează că regimul de muncă extenuant şi condiţiile precare de alimentaţie şi igienă au determinat un număr mare de decese şi implicit au dus la existenţa unor gropi comune şi cimitire de colonie. Marcarea acestor obiective în teren[2], dar şi în memoria comunităţii, este o datorie care revine atât autorităţilor locale, cât şi istoricilor. Doar că, înainte de a fi marcate, acestea trebuie confirmate de arheologi. Acesta a fost scopul investigaţiilor de teren pe care le prezentăm în continuare[3], desfăşurate în iulie 2016 (Emilia Corbu) şi august 2017 (Emilia Corbu, Stănică Pandrea).

SURSELE DE DOCUMENTARE

Sursele de documentare premegătoare săpăturilor au fost memorialistica (publicată[4], dar şi inedită, adică relatările localnicilor), hărţile de tragere ale armatei române şi fotografii satelitare. Memoriile publicate ne-au oferit pagini pline de fapte şi emoţie umană, dar puţine date concrete de fixare în teren. Relatările localnicilor au fost mai concrete şi indicau două obiective: gropi comune şi morminte.

Din aceste amintiri, transmise din tată în fiu sau relatate preotului de către bătrânii satului, gropi comune s-ar fi aflat în trei puncte: în cimitirul vechi din Poarta Albă; la piciorul podului; în stânga/în vestul cimitirului nou din cartierul ,,Orașul-Nouˮ din comuna Poarta Albă. Localnicul Marian Tudorache (50 de ani), susţinând că, pe când era copil, bunicul său i-a spus despre o zonă în care erau gropile deţinuţilor politici, ne-a indicat locul cimitirului, fapt confirmat de descoperirile în teren. Memoria copiilor nu dezămăgeşte niciodată!

Planurile directoare de tragere ale armatei române din perioada 1920–1940 atestă situații total diferite de cele de azi. Canalul nu exista, pe traseul său era un drum. La nord de drum era o jumătate din satul Galeșu, inclusiv cimitirul acestuia, care va deveni unul dintre reperele prezentei cercetări.

Fotografiile satelitare indicau, în partea de sud a cimitirului şi lângă actualul drum, un areal de formă ovală cu pământ galben în suprafaţă.

METODA DE LUCRU

Locul ales pentru săpături are o suprafaţă de aproape 2000 m². Este învecinat la nord cu cimitirul din secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, la est cu cimitirul nou din cartierul Viile al localității Poarta Albă, la vest cu un teren agricol, la sud cu un drum local aflat pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră. În partea sudică, numită de noi sectorul A, terenul este alveolat şi prezintă pelicule de pământ galben în suprafaţă. În jumătatea nordică, sectorul B, terenul se află la acelaşi nivel cu celelalte două cimitire din apropiere. S-a lucrat mecanic (până la adâncimea de 1 m) şi manual.

REZULTATELE INVESTIGAȚIILOR

Cercetările din sectorul A (iulie 2016). Ansamblul de gropi

Ipoteza de lucru pentru sectorul A a fost aceea a existenței unei gropi comune. Terenul se prezintă ca un patrulater de 33 x 30 m, cu orientare E-V, alveolat, cu cota cea mai joasă de –0,80 m față de nivelul actual al solului, măsurată pe partea nordică, acolo unde întreaga formațiune este mărginită de un val. Investigația a fost efectuată mecanic, prin două secțiuni, numite A și C (SA, SC) și manual, prin secțiunea B (SB).

SA, orientată N-S, cu dimensiunile de 13 x 2 m și adâncimea de 2,5 m (de la nivelul cel mai jos al alveolei) și 3 m de la nivelul de călcare al cimitirului actual), a avut scopul de a cerceta stratigrafia în centrul terenului, în zona cea mai joasă a acestuia. Pe ambele profile ale secțiunii, se observă o zonă de gropi, pe o lungime de aproape 8 m. Deși secțiunea avea lățimea de doar 2 m, configurația gropilor este diferită pe ambele profile, de aceea am procedat la numerotarea gropilor pe fiecare profil. Acest ansamblu de gropi are adâncimea de 1,85 m de la nivelul solului alveolat și 2,5 m de la nivelul de călcare actual.

G1 (SA, c. 1–3, profil estic) este o groapă cu profilul albiat, cu deschiderea maximă la gură de 4 m, adâncimea de 1,50 de la nivelul complexului și de 2 m de la nivelul actual al solului. Aceasta se continuă și pe profilul vestic, unde are lățimea de 3,5 m. În partea superioară, până la –0,90 m, se află un strat de umplutură în care s-au găsit și câteva resturi menajere.

G2 (SA, c. 3–4, profil estic) este o groapă, cu diametrul gurii de 3 m și adâncimea de 1,85 m (de la nivelul solului alveolat) și 2,50 m de la nivelul actual al solului. Groapa are o treaptă alveolată și apoi groapa propriu-zisă cu un perete oblic. Profilul neregulat al acestei gropi dovedește că a fost lucrată mecanic (fig.1).

G3 (SA, c. 1–3, profil vestic) este o groapă cu diametrul gurii de 5,5 m și adâncă de 1,85 m de la nivelul albiat și de 2,60 m de la nivelul actual al solului. Pe fundul ei se mai află un strat subțire de pământ galben afânat, cu pietriș, gros de 0,25–0,60 cm. Peste acesta se află o depunere de pământ brun-afânat, amestecat cu pelicule subțiri de pământ galben. Depunerea are un profil neuniform, umplând golurile lăsate în stratul de pământ galben purtat de la bază (fig.2).

De notat că toate gropile descrise mai sus conţin, până la adâncimea de 2,50 m, un sediment brun, afânat, grăunţos.

Secțiunea C, perpendiculară pe SA, orientată E-V, cu dimensiunile de 10 x 2 m, se află la baza valului care delimitează aria alveolată și intersectează, în carourile finale, o parte din acesta. De aceea, pentru această secțiune, am luat în considerare doar adâncimea de la nivelul actual al solului.

G4 (SC, c. 3-5, profilul sudic) este o groapă cu diametrul de 4,5 m și adâncimea de 2 m de la nivelul actual al solului. Are la bază un strat de pământ galben cenușiu, purtat, cu rare pelicule de rugină, cu o grosime cuprinsă între 0,25–0,50 m.

G5 (SC, c. 1–4) este o groapă cu deschiderea la gură de 6, 5 m şi o dublă alveolare neregulată, rezultat al unei acțiuni mecanice. Intersectează groapa nr. 4 (G4). Umplutura acesteia este depusă în două straturi. La bază, un strat brun-negricios cu pelicule de pământ galben în lentile. Deasupra, un strat de pământ brun-afânat, grăunțos, amestecat cu rare pelicule de pământ galben și particule de calcar (fig.3).

Pe profilul nordic al SC se observă o situație foarte interesantă.

G6 (SC, c. 4) este o groapă cu profil albiat, cu deschiderea de 2 m la gură și de 1 m la bază, adâncă de 2 m, în care se află pământ galben cenușiu, secționată de alte gropi.

G7–G10. Groapa nr. 6 a fost intersectată de un șir de trei gropi, adânci de 2,5 m, cu diametrul de 1,5–2 m. Umplutura acestora a fost depusă în două straturi. La bază se află un pământ brun-negricios cu lentile de pământ galben. Deasupra, un strat de 0,50–1 m de pământ brun-grăunțos, afânat, amestecat cu rare pelicule de pământ galben și particule de calcar (fig. 4).

Secţiunea B, perpendiculară pe SA, orientată E-V, Din secțiunea B (SB) a fost lucrat manual doar caroul 3 (2 x 2 m). Pe doar 4 mp, la –1,10 m, sub un strat de nivelare, se observau colțurile rotunjite a trei gropi umplute cu pământ brun-negricios, afânat. Groapa de pe profilul sudic intersecta o alta, din care se mai păstra o margine delimitată de pământ galben cenușiu, dar cu rare pelicule brune și care se observa pe și pe profilul vestic. Gropile de pe profilele nordic și estic erau adânci de doar 1,30 m. Groapa de pe profilul sudic ajungea până la –1,85 m. Toate trei au fost cercetate doar în acest carou, timpul prea scurt avut la dispoziție nepermițând extinderea cercetării în suprafață.

Nu se poate vorbi de existența unui inventar al gropilor. Pe fundul gropii din SB, c.3, profil sudic a fost găsită o bucată patrulateră din tablă de fier foarte deteriorată. Urme de fier au apărut şi pe profilul sudic al gropii cu pământ galben cenușiu din SC. În stratul de nivelare (0,90–1,10 m) au apărut câteva resturi menajere (fragmente de sticle, becuri, dopuri etc.) și mai multe resturi metalice, în stare proastă de conservare (fragmente de sârmă, fiare, resturi de tablă de fier etc.). Raportat la suprafața excavată, resturile menajere sunt foarte puţine.

Gropile nu conţineau resturi umane şi, în consecinţă, ipoteza de lucru nu se verifică, cel puţin în stadiul actual al cercetărilor. Ansamblul de gropi oferă câteva concluzii.

Suprafața alveolată este de circa 1000 m². În partea de nord, în zona centrală se află o zonă de aproximativ 150 m², plină de gropi. Din această suprafață, sondajul a afectat doar 50 m². Gropile, cu dimensiunile descrise mai sus, sunt umplute cu pământ negru curat, împins, probabil, mecanic din zona înconjurătoare. Unele gropi cu pământ negru pot fi delimitate în pământ galben curat, steril, neatins de nici o intervenție umană. Altele însă au intersectat și distrus gropi pline cu pământ galben cenușiu, striat de pelicule brune. Acest lucru se observă pe profilul vestic al SA, c. 2–5, pe ambele profile ale SC, c.4 și pe planul SB, c.3, –1,10 m. Din gropile cu pământ galben cenușiu se mai păstrează fie o peliculă pe fund, fie lateral, pe un perete (cazul SC). Gropile cu pământ negru au împânzit întreaga suprafață în mod sistematic și au secționat gropile cu pământ galben cenușiu, vizibile acum doar în trei puncte. Pe profilul sudic al SC, se observă că gropile cu pământ galben cenușiu aveau profil albiat, deschiderea la gură de 4 m, lărgimea la bază de 3 m și adâncimea de 2 m. Conținutul lor a fost excavat și îndepărtat din zonă. Gropile rezultate în urma excavării au fost umplute cu pământ negru.

Din punct de vedere cronologic, gropile aparțin epocii contemporane, mai precis perioadei regimului comunist. Stratul de nivelare, ulterior gropilor cu pământ negru, conține capace din aluminiu marcate cu siglele R.P.R. şi M.I.A în jurul unei stele cu cinci colţuri. În opinia noastră, cele două prescurtări sunt Republica Populară Română, denumirea statului român până în anul 1965, şi Ministerul Industriei Alimentare, care a funcţionat în România sub această titulatură între anii 1961–1971. Coroborând cele două date, aflăm că dopurile au fost produse cel puțin între anii 1961–1965. Așadar, perioada următoare este intervalul de timp în care urmele gropilor au fost acoperite cu un strat de nivelare, cu pământ adus din altă parte, probabil de la o platformă menajeră (unele dopuri au urme de ardere secundară). Acest lucru corespunde cu relatările localnicului M.T., care menționează că, în copilăria lui, zona era plină de gropi vizibile, care au fost nivelate la un moment dat, în timpul regimului Ceaușescu. Relatarea este veridică, deoarece pământul negru-afânat nu avea densitatea necesară umplerii gropilor și nici nu era în cantitate suficientă.

Este dificil să ne pronunțăm asupra funcționalității acestor gropi în lipsa unor probe clare. Nici chiar cei care au fost contemporani cu ele nu ştiau uneori la ce folosesc. De pildă, Aurel

Vişovan, fost deţinut politic, trecut prin experimentul Piteşti şi domiciliu obligatoriu la Lăteşti (în Balta Ialomiţei), povesteşte că, în 1958, au fost luaţi din domiciul forţat şi duşi în colonia 9 Culme, transformată în lagăr. ,,Aspectul era deprimant. Barăci rămase de pe vremea canalului Dunăre – Marea Neagră, acea operă faraonică întreruptă cu 4–5 ani înainte…În mijlocul lagărului, o groapă largă şi adâncă ne-a hipnotizat privirile. Avea 2–300 metri pătraţi şi cam doi metri adâncime. Întreg grupul nostru a fost străbătut de acelaşi fior: ,,Ne vor împuşca şi ne vor arunca în groapa dinainte pregătităˮ[5].

Mărturia este foarte interesantă pentru că, pe de o parte, ne confirmă existenţa unor gropi ciudate chiar în mijlocul lagărelor, iar, pe de altă parte, face trimitere la ideea gropilor comune. Şi, mai ales, confirmă readucerea unor deţinuţi în lagăre, la câţiva ani după încetarea lucrărilor la canal. Statutul deţinuţilor era de ,,internat politicˮ pe o perioadă de trei ani. Aveau regim de izolare totală, ca în închisoare.

Revenind la ansamblul de gropi, excludem ipoteza unei gropi de împrumut, deoarece săparea albiei canalului a presupus excavarea unei cantităţi enorme de pământ galben care trebuia îndepărtat din zonă. Reţinem însă relatarea unor deţinuţi, care spun că arderea varului (folosit la construirea canalului) se făcea în gropi. Pe vremuri, astfel de puncte se numeau vărării şi erau diferite de varniţe, adică de gropile de stins varul, cunoscute mult mai bine. Este posibil ca aceste vestigii să provină de la un punct de ardere a varului, necesar lucrărilor la porțiunea de canal construită în anii ’50.

Cercetările din sectorul B (august 2017). Cimitirul

Secţiunea SD ( 12 x 2 m) se afla la o distanţă de 10 m de gardul cimitirului vechi, orientată N-S, spre secţiunea SC. Stratigrafia secţiunii are analogii cu situaţia din sectorul A şi anume:

a) Nivelul gropilor cu pământ negru afânat, din care una apare pe SD, c. 1, profil estic. Este vizibilă pe o lăţime de 1,10 şi are adâncimea de 1,30 m.

b) Stratul de nivelare apare aleatoriu în SD, c. 5–6, profil vestic, având lăţimea de 2,30 m şi adâncimea de 0,82 m de la nivelul actual al solului.

Aceste situaţii confirmă că realităţile arheologice din cele patru secţiuni au fost contemporane şi sunt rezultatul aceluiaşi eveniment istoric. Noutatea pe care o aduce secţiunea SD este nivelul cu morminte individuale.

Mormintele

Au fost descoperite cinci morminte. Orientarea, cu capul la vest și picioarele la est, precum și dispunerea în plan, ne indică un mic cimitir aparținând epocii contemporane (databil după anul 1945). Gropile de mormânt aveau dimensiunile cutiilor de lemn în care fuseseră depuşi defuncţii, adică strâmte şi de lungimea cutiei (fig.5). Lemnul capacului era putrezit şi foarte friabil, căzut în interior.

Mormântul nr. 1 (SD, c. 1–2). Parțial în malul estic. Capacul colmatat al cutiei se conturează la adâncimea de 1,40 m. Fundul gropii puţin rotunjit. Orientare V-E.

Mormântul nr. 2 (SD, c. 2). Parțial în malul vestic, la adâncimea de 1,40 m. Orientare V-E. Capacul colmatat în partea inferioară ne-a permis observarea faptului că decedatul a fost aşezat în decubit dorsal, îmbrăcat civil, cu antebrațele pe piept.

Mormântul nr. 3 (SD, c. 3). Parțial în malul vestic. Orientare V-E. Sicriul se afla doar la –1,10 m adâncime, motiv pentru care, cu mare părere de rău, capacul cutiei a fost afectat în partea inferioară de săpătura mecanică. La –1,40 m, se afla deja fundul înclinat al gropii. Cutia avea capacul foarte putred şi sfărâmicios, spre deosebire de fund și de laterale care erau bine conservate. Credem că este vorba de o targă de lemn de esenţă tare, folosită în construcţii, targă care avea planşeu şi laterale, la care s-a adăugat un capac din lemn slab, rezultând un sicriu, cu lungimea de 1,84 m, corespunzător lungimii scheletului. Defunctul a fost depus în decubit dorsal, cu capul spre dreapta și antebrațele întinse pe lângă corp. Oasele scheletului aveau urme puternice de arsură, mai ales gambele, lipsea laba piciorului stâng. Oasele friabile căpătaseră culoarea neagră. Fusese învelit sau îmbrăcat cu o ţesătură groasă cu urme de arsură. Singurul inventar găsit a fost o bucată de hârtie cartonată, de format A4, colorată, pliată în patru, aflată sub cotul drept şi care se pare că a ars odată cu defunctul. Nu mai poate fi recuperată. Tot în cutie se afla şi o bucată rotunjită de calcar. Sub schelet se aflau frunze şi ramuri uscate. Aspectul deosebit al mormântului ne-a determinat să extragem scheletul pentru determinări antropologice[6]. Analiza scheletului din M3 a evidențiat o patologie specifică unei persoane care a depus un efort fizic intens, în condiţii grele, câţiva ani la rând (fig.6).

Mormântul nr. 4 (SD, c.4). Parțial în malul vestic, capacul sicriului vizibil la adâncimea de 1,20 m. Orientare V-E.

Mormântul nr. 5 (SD, c. 6). Parțial în malul estic, vizibil la adâncimea de 1,40 m. Orientare V-E.

CONCLUZII

În zona cercetată, se află un cimitir compus din morminte individuale, confirmând astfel tradiţia locală a existenţei unor sepulturi în acel perimetru (fig.7).

În privința dimensiunilor cimitirului, s-au putut face doar câteva constatări:

a) Pe fotografiile satelitare se observă că secţiunea SD/2017 se află în mijlocul unui perimetru plin de gropi. Arealul este aproximativ pătrat şi are aceeași orientare cu a cimitirului vechi. La vest, se învecinează cu un teren agricol, la nord cu cimitirul vechi, la est cu cimitirul nou, care intersectează acest areal în partea de NV, la sud cu o groapă, un teren viran şi drumul de acces la cimitirul nou.

b) În partea de vest, atât cimitirul vechi, cât şi perimetrul cu mormintele cercetate, sunt mărginite de o amenajare cu aspectul unei alei, probabil un rest al unui vechi drum de acces.

O altă chestiune este aceea a relaţiei dintre cimitir şi ansamblul de gropi din vecinătate. Ansamblul, aflat la sud de perimetrul cu morminte, vizibil şi pe fotografiile satelitare, are formă ovală şi aceeaşi orientare ca şi cimitirul vechi, NV-SE, şi se extinde până în buza perimetrului cu morminte. De notat că gropi asemănătoare s-au aflat şi pe suprafaţa cimitirului, fiind intersectate de morminte. Prin urmare, stratigrafia finală a întregii zone conține, de sus în jos: a) un strat de nivelare; b) gropi de morminte; c) ansamblu de gropi. Intervalul cronologic dintre cele trei depuneri a fost foarte scurt, toate trei încadrându-se în perioada 1950–1965.

Evident că acest cimitir a aparţinut unor marginalizaţi social, fără discuţie. Insă cel mai mare grup din categoria marginalizaţilor social era acela al deţinuţilor politic, urmaţi apoi de deportaţi, de apatrizi, de frontierişti etc.

La întrebarea dacă mormintele aparţin unor deţinuţi politic, considerăm că următoarele observații ar putea sugera un răspuns afirmativ:

a) gropile mormintelor au adâncimea mică (1,10–1,40 m) şi dimensiuni mici, strict cât sicriul, cu fundul înclinat, semn că au fost săpate în grabă;

b) mormintele nu se intersectează, dar sunt apropiate unele de altele (între M1 şi M2 distanța este de doar 0, 95 m, între M2 şi M3 – de 0,80 m, între M3 şi M4 – de 1,60 m, între M4 şi M5 – de 1,80 m); compoziţia gropii arată că înmormântările au avut loc într-un interval scurt de timp;

c) mormintele nu sunt marcate; faptul constituie o ciudățenie, deoarece în cimitirele istorice din vecinătate (creştin şi islamic), deşi dezafectate, încă se mai păstrează marcajele (cruci de piatră, cruci de lemn căzute, pietre funerare), chiar dacă sunt adâncite în pământ;

d) deasupra mormintelor a fost depus un strat de nivelare, uneori cu resturi de gunoi menajer, semn că pământul gropilor se lăsase la un moment dat şi a fost necesară reacoperirea lor;

e) mormintele identificate se află în afara cimitirului istoric. Or, se ştie că deportaţii şi coloniştii erau ,,arondaţi,, cimitirelor satelor din vecinătate şi mormintele lor erau marcate cu cruci.

În final, trebuie să menţionăm faptul că, indiferent dacă mormintele aparțin unor deținuți politic sau unor „marginaliˮ ai epocii comuniste, acest cimitir, necunoscut până acum, a fost marcat în memoria comunităţii prin ridicarea unei troiţe.

BIBLIOGRAFIE

Akmola, 2011- Guner Akmolla, Tatarii, volumul II, Editura Boldaș, Constanța,2011,

Călvărăsan, 1998- Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi, volumul II, Editura Bucura, Sibiu, 1998,

Dicţionarul, 2008– Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), coord. Andrei Muraru, Editura Polirom 2008,

Dragoman, Florea 2013 – R. A. Dragoman, M. Florea, Preambul la o cercetare arheologică a fostei colonii de muncă forțată din perioada comunistă de la Poarta Albă, România, MCA 9, 2013, p. 231–242.

Dragoman et alii 2016 – R. A. Dragoman, S. Oanță-Marghitu, T. Vasilescu, M. Florea, C. Nicolae, Archaeology, memory and history: the communist-era ruins at Galeșu/Nazarcea (on the Danube – Black Sea Canal trail), Caiete ARA 7, 2016, p. 201–225.

Dragoman et alii 2018 – R. A. Dragoman, S. Oanță-Marghitu, T. Vasilescu, M. Florea, C. Nicolae, Ruinele unui proiect modernist: cercetări arheologice în fosta colonie de muncă forțată din perioada comunistă de la Galeșu/Nazarcea, Canalul Dunăre – Marea Neagră, MCA S.N. 14, 2018, p. 265–286.

Vişovan 2006 – A. Vişovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?, Cluj-Napoca, 2006

Lista figurilor

Ansamblul de gropi pe profilul estic al secţiunii SA.
Ansamblul de gropi pe profilul vstic al secţiunii SA
Ansamblu de gropi pe profilul sudic al secţiunii SC
Ansamblu de gropi pe profilul nordic al secţiunii SC
Profilele secţiunii SD
Planul general al SD
Vedere generală a SD

List of pictures

Ensemble of pits on the eastern SA sectional view
Ensemble of pits on the western SA sectional view
Ensemble of pits on the south SC sectional view.
Ensemble of pits on the northern SC sectional view.
Sections view of SD section
Plan (grund-wiss) of SD section.
General view of SD section

[1] Sistemul de irigaţii Carasu a fost unul dintre cele mai mari din întreaga ţară, acoperind o suprafaţă de 200000 de hectare de teren. Profesorul Aurel Lup notează în cartea sa, 40 de ani de agricultură socialistă în Dobrogea, că sistemul Carasu reprezenta „1050 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie; 420 de kilometri de jgheaburi din beton armat; 80 de kilometri de conducte metalice; 87 de staţii de pompare de diferite mărimi; peste 200 de lucrări hidrotehnice, poduri, stăvilare, noduri hidrotehnice”. (https://adevarul.ro/locale/constanta/sistemul-irigatii-colos-distrus-rapid-revolutie-mai-ramas-urma-buruieni-ruine-1_59d4b9255ab6550cb8cdfa98/index.html)

[2] Pentru un alt efort de identificare a urmelor arheologice ale represiunii comuniste, vizând aspecte ținând de materialitatea universului concentraționar din aceeași zonă, vezi Dragoman, Florea 2013; Dragoman et alii 2016; Dragoman et alii 2018).

[3] Investigaţiile au fost iniţiate de Fundaţia ,,Profesor George Manuˮ, aprobate de Primăria Poarta Albă şi susţinute de câţiva voluntari şi localnici, cărora le mulţumim şi pe această cale.

[4] Akmolla, 2011, passim; Călvărăsan, 1998, passim; Dicţionarul, 2008, pag. 250

[5] Vişovan 2006, p. 161.

[6] Mulţumim şi pe această cale d-lui dr. Gabriel Vasile, pentru amabilitatea de a efectua analiza antropologică, care poate fi consultată în prezentul volum.

Studiu publicat în MATERIALE ŞI CERCETĂRI ARHEOLOGICE, Anuarul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan pe anul 2019

UN GÂND DESPRE UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE-24 IANUARIE 1859

Posted on January 24, 2020 by Emilia Corbu

Dacă aş fi fost istoric de istorie modernă, cu siguranţă mi-aş fi ales să studiez Unirea Principatelor. Este o temă foarte profundă. Nu se poate rezuma nici la lecţia de înţelepciune dată de bunii ţărani, nici la eforturile tinerilor revoluţionari născuţi în sânurile unei boierimi scăpătate, nici la veşnicele jocuri politice internaţionale, de strategie şi nu doar şi nici la Războiul Crimeii care, prin amploare şi consecinţă, a scos cele două Principate din anonimat.

Intrebarea care mă roade este aceea: cum a fost posibil ca două state medievale care în secolul XV îi bătea pe turci şi care avea o armată a ţării, să ajungă peste 300 de ani în situaţia umilă a două Principate aflate sub suzeranitate otomană şi pentru care statele europene trebuie să hotarască? Cu atât mai mult cu cât, după cucerirea Constantinopolului, puterea turcească a început să scadă. Ce s-a întâmplat în cei 300 de ani din care 100 au fost domnii fanariote? Primul răspuns ar fi acela că statul a slăbit, fie din cauze externe, fie interne. Dacă extern, cauza ar fi turcii, intern nu rămâne decât un singur vinovat. Boierimea şi mai ales gustul lor pentru politică! Adică partidele boiereşti care după ce au împovărat statul cu o grămadă de funcţii inutile pentru ei şi pruncii lor, au subminat şi talpa ţării prin constituirea marelui domeniu feudal. Nu este un discurs comunist! Este o realitate pe care istoricii au avut-o mereu în vedere. Situaţia grea a ţărănimii era o realitate care trebuia rezolvată, dovadă la sfârşitul secolului XIX- începutul sec.XX, se fac cinci reforme agrare. Boierimea, atât cea autohntonă cât şi cea parvenită din Bizanţ, a reuşit în mai puţin de 100 de ani să şteargă de pe hartă sute de sate de ţărani moşneni sau răzeşi. Averea acumulată le oferea puterea de a schimba domnitori. Ei reprezentau ,,ţara,,. Statul era prizonierul lor. Ei făceau legea şi prin urmare nu plăteau impozite, în timp ce ţăranul de rând (să zicem din Ialomiţa, unde am documente concrete) plătea 14 dări în bani şi natură. Absolut totul era impozitat. Unde se ducea averea ţării? Nu ştiu! Intre cele două pături sociale: ţărani şi boieri diferenţele erau uriaşe. Şi nu doar economice, ci mai ales culturale. Gândeau diferit, vorbeau diferit, mâncau diferit, se îmbrăcau foarte, foarte diferit. De pildă, era la modă cu puţin înainte de Unirea Principatelor ca boierii să aibă cât mai multe blănuri pe ei. La 1830, în plină vară puteai vedea boieri umblând în Bucureşti cu câte şase blănuri pe ei, aşa cum pe la 1821, vedeai ţărani care în plină iarnă mergeau în picioarele goale. Dar aş dori ca acele vremuri să nu se mai întoarcă. Aproape toţi călătorii străini care au vizitat Principatele în secolul XIX au remarcat diferenţele uriaşe dintre cele două categorii. Iar un medic american care a participat la Războiul Crimeii şi era foarte bine documentat cu privire la Principate, spune că ţăranii sărăciţi pe vremuri avuseseră pământurile lor. Legendele despre boierii răi şi ţăranii buni au avut la un moment dat o bază reală. Intre Unirea Principatelor şi instaurarea comunismului au fost doar 180 de ani, adică vreo trei generaţii. Credeţi că au fost şterse racilele medievale din mintea şi memoria colectivă. Eu nu cred!

Unirea Principatelor, cu reformele lui Cuza şi apoi cu modernizarea Statului în timpul monarhiei a încercat să rupă aceste bariere sociale şi culturale, atât de nefaste în evoluţia unei ţări. Hora Unirii de la 1864 înseamnă mai mult decât unirea a două principate române.

O FAŢĂ DE UN MILION JUMATE!

Posted on August 4, 2019 by Emilia Corbu

Nu este faţa unui actor în spatele căruia ar sta filme de milioane de euro. Nici faţa unui mare om politic care schimbă mersul lumii. Nici faţa unui mare om de afaceri, care preferă de regulă să stea în umbră dar care bubuie economia. Nimic din toate acestea! E vorba de faţa preşedintelui CJI, Victor Moraru. Şi, banii sunt din fonduri publice şi achitaţi până la ultimul leu unor fime de publicitate, radiouri şi canale de televiziune locale etc. De aici, au pornit discuţii cu privire la oportunitatea cheltuielilor. Omul cu faţa susţine că scopul final este transparentizarea administrativă. Adică informarea cetăţenilor asupra activităţii CJI. Ideea e generoasă dar putea fi aplicată mai ieftin, adică printr-un buletin oficial al instituţiei şi prin actualizarea şi îmbogăţirea site-ului. Ziariştii de la Independent susţin că e vorba de cultul personalităţii. Este drept că ialomiţenii au văzut în toate ziarele distribuite gratis cum toate pozele din ziar conţineau chipul bucălat şi proaspăt frezat al preşedintelui. Teoria ziariştilor este susţinută şi de comportamentul tiranic al PSD din ultimul lor mandat. Insă lucrurile pot fi mult mai complicate şi în spatele pedanteriei politice pot sta lucruri mai grave cum ar fi: confuzia planurilor sau o încercare disperată a lui M.V. de a-şi creea propria imagine politică, într-un moment când barca de partid a eşuat lamentabil şi în spatele lui stă in partid de caste, adică fragmentat.

Castele partidului

Trecând de la metaforă la realitate, PSD nu e un partid tipic. Are structură asiatică de caste. Prima şi cea mai vizibilă era casta ,,ideologilor,, a născocitorilor de vorbe, de idei, de teorii, de planuri. Din ea făceau parte intelectuali care vorbeau bine, ştiau să convingă, să învăluiască, să plimbe ideile şi teoriile. Iliescu, Năstase, Ponta, Şova au făcut furori cu talentul lor politic. A doua şi cea mai vehementă era casta primarilor, a preşedinţilor CJI, a aleşilor locali. Ei aduceau de fapt voturi în partid prin talentul lor de a discuta cu oricine şi orice având un aer aparent familiar. In spatele lor, o grămadă de afacerişti de toate mărimile. Invizibili dar periculoşi! In fine, a treia castă era gloata votanţilor PSD cu pretenţii mici şi aşteptări lungi. Modeşti, săraci şi puţin educaţi politic, s-au mulţumit întotdeauna cu puţin cum ar fi un strop de atenţie din partea primarului, o strângere tovărăşească de mână etc. Intre cele trei caste era o simbioză, niciodată o simfonie. Şi, ca în cele mai rigide societăţi asiatice, nimeni nu trecea dintr-o castă în alta şi nici măcar ideile inteligente ale primilor nu treceau asupra castei a doua. Asta e nenorocirea, că e inteligenţa nu se transmite. Ba mai mult, nu de puţine ori, primele două caste şi-au ciocnit interesele aşa de tare încât casta ,,ideologilor,, a pierdut mereu teren. Acest lucru coroborat cu dezinteresul constant pe care PSD l-a avut faţă de intelectualii valoroşi şi faţă de cultură în general ( a se vedea sacrificarea repetată a Ministerului Culturii către minorităţi sau aliaţi slabi) a dus la atrofierea vizibilă a creierului de partid. Casta aleşilor locali nu abundă în inteligenţă şi după ce au pus mâna pe conducerea partidului, derapajul nu a mai putut fi oprit, implozia fiind o chestiune de timp. Partidul moare şi o ştiu şi ei. Gloata aceea de femei îmbrăcate în negru la şedinţele departid ( care au ajuns să semene cu nişte parastase, lamentările, văicărelile şi mai ales încercările de împăcare ca la orice înmormântare când mortul de pe masă te face să uiţi de principii) sunt preludiul unui final previzibil. Ura necontrolată împotriva legii şi a DNA care le-ar fi decimat rândurile sunt dovada clară a unui creier atrofiat care duce la demenţă. Nu DNA le-a decimat rândurile, ci sistemul de caste şi interesele obscure de partid, interesul pentru afaceri şi dezinteresul faţă de intelectualii valoroşi.

De la teoria imaginii la imaginea electorală

Doar că, nu aflarea adevăratelor cauze ale dezastrului îi preocupă pe PSD-işti, ci salvarea personală din barca politică devenită pe zi ce trece mai nesigură. Micul Moraru de la Ialomiţa ştie că faţa lui de 1,5 milioane de lei de azi poate redeveni mâineo mutră de doi bani, de aceea apelează la teoria imaginii, adică exişti dacă eşti vizibil. Marea păcăleală a lumii contemporane! Teoria imaginii a fost dezvoltată şi este valabilă pentru ficţiune, pentru lumea filmului. In lumea reală nu funcţionează. Ba mai mult, există oameni puternici care stau în umbră. Iar oamenii de rând ca mine nu votează ce văd în ziare, ci ceea ce trăiesc. Adică între mine şi imaginea lui Moraru se află un şef lipsit cu totul de transparenţă şi ca el sunt mulţi din oamenii lui. Cu alte cuvinte, ziarele cu 10 fotografii pe pagină, toate cu faţa micului preşedinte, nu ne pot convinge că omul e capabil. Prin urmare, cu rezultate sau nu, banii sunt cheltuiţi acum în numele transparenţei. Dar, la anul, la alegeri, în numele cui se vor tipări afişele electorale, pentru că ne aşteptăm ca după o colaborare de ani de zile, unii ziarişti cu memorie bună să nu uite contractele mici dar multe.

DESPRE ȘANȚURILE MILITARE BIZANTINE

Posted on July 21, 2019 by Emilia Corbu

DESPRE ȘANȚURILE MILITARE BIZANTINE

Redau mai jos un articol pe care l-am publicat în volumul Marea Unire de la Marea Neagră, volum omagial dedicat Centenarului Marii Uniri a Românilor, vol.I, Editura Celebris, 2018,p.153-163.

Dr. Emilia Corbu

Preambul

Arheologia medieval-timpurie întâmpină dificultăţi de ordin practic şi teoretic în domeniul cercetării sistemelor defensive.

De ordin practic pentru că pe teritoriul României (cu excepţia Dobrogei), au fost descoperite puţine sisteme defensive (şi prin acest termen tehnic înţeleg forturi, fortăreţe, întărituri de pământ, cărămidă, lemn sau piatră) şi dintre acestea şi mai puţine au fost cercetate arheologic. Există un impediment financiar, pentru că deşi urmele lăsate în teren sunt destul de vizibile, efortul de cercetare a unor suprafeţe mari este considerabil. Iarăşi, datarea lor este o provocare. Aceste obiective erau legate de puncte strategice şi nu de anumite aşezări, prin urmare, în lipsa unei locuiri constante inventarul arheologic atribuit lor este sărac, amestecat şi uneori în poziţie secundară.

De ordin teoretic deoarece în stadiul actual al cercetărilor studiile cu privire la cum ar fi trebuit să arate aceste obiective militare lipsesc aproape cu desăvârşire, în pofida faptului că există izvoare istorice din care pot fi selectate informaţiile de care avem nevoie.

In acest context interesul pentru studierea izvoarelor bizantine este justificat. În evul mediu-timpuriu, Imperiul Roman de Răsărit a influenţat cultural, militar şi politic regiunea de care ne ocupăm, aflată lângă Dunăre, graniţa naturală a Imperiului, la doar 600 km de capitala imperială. De asemenea, armata romano-bizantină a desfășurat lupte la nordul Dunării în cel puțin două momente și anume războiul cu sclavinii din 594 și prezența bulgarilor în Onglos în 684.

Sistemele defensive descrise în tratatele de strategie militară din secolele V-XI

Trei tratate militare bizantine și anume The Anonymous Byzantine Treatise on Strategy[1] (Tratatul anonim bizantin de strategie), Arta Militară[2], Campaign organisation and Tactics[3] (Organizarea campaniilor și tactici) conţin descrieri de şanţuri şi palisade în contexte diferite. Deşi am parcurs şi al patruea tratat şi anume lucrarea Skirmishing[4] (Lupte sporadice) nu am găsit date despre subiectul nostru, dovadă că sistemul defensiv ţine de domeniul războiului clasic, organizat după strategia romană până în cele mai mici detalii.

In Tratatul Anonim, scris în secolul V, găsim un aspect foarte important şi anume o definiţie complexă şi practică a conceptului de apărare romano-bizantin. Apărarea începea cu prevenţia unui atac (avanposturile) şi cu anticiparea unui atac. D-abia în al treilea rând, autorul se referă la lupta propriu-zisă. Avanposturile semnalizau orice manevră sau mişcare în teritoriul inamic[5] şi aveau atribuţii asimilate unor posturi de graniţă[6].

Parcurgând opera lui Theophilact Simocata constatăm la finele secolului al VI-lea, în timpul războaielor persane, o schimbare de strategie. Ofensiva devine prioritară faţă de defensiva menţionată în tratatul de mai sus. Secretarul imperial, Theophilact Simocatta menţionează că împăratul Mauricius a numit la comanda armatei pe Philippicus, cumnatul lui. Acest comandant era mare iubitor de învăţătură şi s-a inspirat din strategii militari antici, în special Scipio. Strategia cartagineză preconiza o atitudine ofensivă şi purtarea ostilităţilor pe teritoriul inamic[7]. In acest scop comandanţii romani treceau graniţa în Persia dar şi la nordul Dunării împotriva avarilor.

Al doilea tratat militar care a stat la baza cercetării noastre, ,,Arta militară,, semnat de Mauricius înglobează experienţa şi tactica romană de-a lungul timpului până la începutul secolului al VII-lea. In plus, cuprinde descrieri comparative cu privire la tacticile de luptă ale altor popoare şi îngloba probabil experienţa războaielor romano-persane din secolul VI. Aceste precizări sunt deosebit de importante. De pildă, Mauricius ne spune că utilizarea şanţurilor era o practică specifică perşilor şi romanilor. Sciţii adică avarii, turcii şi alte neamuri hunice cu trai la fel ca dânşii aveau tabere de corturi[8]. Existau şi alte deosebiri. Perşii utilizau şanţurile doar în luptă, ca tranşee. Despre oastea persană se menţionează clar:

,,Când porneşte la război se adăposteşte în întărituri cu şanţuri, iar când se apropie de locul luptei, se înconjoară cu şanţ şi îngrăditură puternică de pari, dar nu lasă în ea fiinţele şi lucrurile însoţitoare, ci îşi face şanţul numai pentru a fi în el în împrejurările grele din timpul luptei,,[9]

Parcurgând cele trei tratate constatăm că şanţurile sunt menţionate în mai multe situaţii. Luând drept criteriu de analiză funcţionalitatea găsim existenţa în practica militară bizantină a patru categorii care cuprind zece tipuri de şanţuri după cum urmează:

a)Şanţuri ca element constitutiv al unor forturi sau întărituri;

b)Şanţurile folosite în cadrul luptelor:

b.1)tranşee de luptă;

b.2)şanţul de apărare a unei retrageri peste râu;

b.3)şanţurile-capcană şi ipoclastele;

c)şanţul de apărare a unor obiective:

c.1. şanţul de apărare a unei cetăţi;

c.2. şanţul de apărare a unei tabere militare;

d)şanţul de drenaj al unui râu, pentru a nu mai construi pod.

Dintre toate acestea doar unul era săpat în timp de pace și anume șanțul de apărarea a unei cetăți. Celelalte categorii erau săpate în perioada premergătoare unui război sau în timpul desfășirării ostilităților.

a) Forturi sau întărituri.

In anticiparea unui atac se ridicau ziduri, metereze şi se săpau şanţuri, deci se construiau fortificaţii sau întărituri[10]. (fig.1)Mauricius descrie mai bine întăriturile cu şanţuri. In capitolul X se vorbeşte despre ,,Cum să zidim pe ascuns întărituri în ţinuturile mărginaşe fără război de obşte,,. Asemenea întărituri se făceau împotriva unui neam de călăreţi în lunile iulie, august, septembrie[11]. Se pregăteau din timp meşteri, porţi, maşini pentru zid. Timp de 10-12 zile se trasportau materialele. Se căutau resurse locale de apă, cărămidă, lemn, piatră. Dacă în zonă era doar lemn atunci se îngrădea un loc îngust şi puternic, dar nu prea mare[12]. In jurul întăriturii se săpa un şanţ adânc pe cât îngăduie locul. Pe scurt, întăritura consta dintr-un şanţ şi o îngrăditură din lemn. Dimensiunile şi planul atât al şanţului cât şi al îngrăditurii erau adaptate locului şi materialelor de construcţie din zonă. Dacă locul era lipsit de apă se făceau rezerve în oale mari, butoaie, cisterne pentru apa de ploaie, cisterne de lemn îngropate în pământ[13]. Intăriturile se făceau chiar şi în timpul derulării războiului când tabăra se afla în apropiere. ,,Cei care păşesc în luptă trebuie să se gândească şi la întâmplări potrivnice …să facă întărituri cu şanţuri puternice… în locuri potrivite, unde să poată avea apă în toate părţile, în timp de nevoie,,[14].Intăriturile cu şanţuri serveau şi ca loc de retragere în fugă a unui corp de armată, despărţitură sau întocmire. Dacă nu se retrăgeau în întăritura cu şanţuri ci fugeau aiurea, oştenii riscau să fie pedepsiţi[15].Constatăm că aceste întărituri erau diferite de cetăţi, fortăreţe sau avanposturi. Erau doar puncte de refugiu, legate şi incluse unui eveniment militar important sau unui război trenant. Acest aspect este foarte important. Rezervele de hrană şi apă ne sugerează ideea că erau puncte de rezistenţă, unde se putea staţiona un timp oarecare până se decidea o nouă strategie de luptă. Şi în tratatul din secolul X se reia ideea că atunci când se intră într-o ţară duşmană, trebuie luate în stăpânire punctele înălţate dintr-un areal şi eventual forturile dacă se întâmplă să fie ridicate[16].

b)Şanţurile folosite în timpul luptei.

b1. Şanţurile-tranşee erau folosite în timpul luptei. Constau din şanţ şi val cu metereze de pământ (fig.2). Se mai utilizau pari ascuţiţi, gropi şi spini din fier cu trei colţi[17]. Prin urmare am putea vorbi de tranşee fortificate şi de gropi-capcană în zona de conflict. Şanţurile-tranşee menţionate de Mauricius aveau o altă utilizare. Atunci când pe malul din faţă se aflau inamici şi trebuia construit un pod pentru trecerea armatei se proceda în felul următor. Se pornea de la malul stăpânit de romani şi se legau plute mari cu odgoane. Când se apropiau de malul opus erau trimise corăbii iuţi sau bărci cu aruncătoare pentru a ţine duşmanii la distanţă. După ce podul era legat pe ambele maluri se construiau turnuri de lemn, cărămidă sau piatră, la ambele capete pentru întărirea podului. În acest moment al operaţiunii, mai înainte de a se ridica turnul, se săpa un şanţ puternic unde se adăposteau oştenii pedeştri care apărau pe cei care construiau turnul[18] (fig.3).

b.2.Şanţul de apărare a unei retrageri peste râu

Oştirile erau vulnerabile atunci când treceau un râu. Pentru a preveni un atac duşman, Bizantinii săpau un şanţ de-a lungul răului pe care îl umpleau cu lemne. În timp ce armata trecea râul, câţiva dădeau foc lemnelor din şanţ[19] (fig.4)

b.3. Şanţul de drenaj al unui râu, fără a construi pod. Se săpa un şanţ semicircular de-a lungul ţărmului, cu un capăt în amonte şi unul în aval. Apa râului trecea prin şanţ şi armata prin albia râului în care nivelul apei scădea[20] (fig.5).

b.4.Şanţurile-capcană şi ipoclastele

O altă strategie a armatei romane era viclenia. Foloseau şanţuri-capcană. Se săpa un şanţ adânc de 8-10 picioare (2,40-3 m) şi larg de 50 picioare (15,24 m[21]) (fig.6). Acesta era mascat cu crengi, fân, ţărână. In mijlocul gropii se lăsau locuri tari şi temeinice însemnate şi ştiute de oştire. De o parte şi alta a gropii, în tufişuri, aşteptau oşteni. Duşmanii erau atraşi în cursă de oşteni care păreau să se retragă în neorânduială[22]. Acest procedeu era folosit de multă lume, spune autorul. Tot în această categorie a capcanelor este prezentată şi înşelarea duşmanilor cu ipoclaste. Acestea erau gropi late de un picior[23] şi adânci de 2-3 picioare (0,70-1 m) în care se înfigeau pari ascuţiţi, săpate în neorânduială la trei picioare una de alta pe o lăţime de 100-150 picioare (30-45 m)[24] (fig.7)

c. Şanţul de apărare a unor obiective

c.1. Tabere militare. In secolul al-V-lea pentru fortificarea şi protejarea taberei se săpa un şanţ lat şi adânc de cinci picioare (1,50 m x 1,50 m). Pământul scos din şanţ se depunea în spatele şanţului formând o platformă înaltă de trei picioare (1 m) ca un dig (fig.8). Şanţul şi digul înconjura întreaga tabără, inclusiv în dreptul porţilor. Nu se recomandau taberele rotunde, ci doar cele pătrate sau dreptunghiulare. Tabăra era înconjurată pe o distanţă de 12,5 m de spini cu trei colţuri şi frânghii dotate cu clopoţei. La o distanţă de tabără se aflau santinele care vegheau dintr-un fel de turn, probabil punct de observaţie înălţat[25]. Mauricius ne oferă o descriere completă a tabărei cu şanţuri. In cadrul armatei se aflau persoane specializate în stabilirea locului pentru tabără şi a tuturor detaliilor legate de aceasta. Aceşti specialişti se numeau măsurători[26] (mensuratores apar şi în Strategy) şi de regulă mergeau înaintea grosului armatei, atunci când se aflau în ţinuturi sau locuri necunoscute. Ei însemnau în scris înconjurul locului unde au de gând să aşeze tabăra şi împărţeau măsura cuvenită fiecărei despărţituri (cuprindea până la 6000 de oameni-n.n.). Tot ei împreună cu înainte-mergătorii stabileau cum să fie folosite apele şi păşunile[27]. Una dintre îndatoririle conducătorului de oşti era aceea de a cerceta ţinutul, dacă este sănătos sau vătămător şi dacă se află la îndemână cele de trebuinţă adică apă, lemne şi iarbă[28].

Scopul taberei era acela de a adăposti oastea în timpul nopţii sau în intervalele dintre lupte. Deasemenea tabăra adăpostea în timpul luptelor băieţii cu corturile şi animalele[29]. Tot în tabără se păstrau, dacă era cazul, provizii de apă şi hrană pentru animale[30]. Străngerea nutreţului pentru animale se făcea de către băieţi în zori de zi. In caz de pericol aceştia erau rechemaţi în tabără prin trâmbiţe sau focuri[31]. Tot în tabără avea loc şi ceremonialul rugăciunii înainte de luptă[32].

Şanţul era elementul principal al oricărei tabere. Pe scurt lucrurile se petreceau aşa:,,Dacă vine vremea să facem tabără să săpăm un şanţ cum trebuie, să aşezăm spini cu trei colţi, să durăm un zid pe dinafară sau să o întărim cu o împrejmuire de bârne,,[33], adică palisade, zicem noi. Locul cu spini trebuia marcat cu o săpătură ca oamenii şi animalele să nu cadă în ele[34]

Tabăra era condiţionată de loc, dimensiunile oastei şi categoria duşmanilor. Astfel că, dacă se lupta împotriva sciţilor atunci chiar dacă se poposea o singură noapte, tabăra trebuia întărită fie cu săpătură de pământ (adică şanţ), fie cu zidire[35]. Atunci când se lupta împotriva slavilor, anţilor şi celor deopotrivă cu dânşii, oastea pedestră trebuia să tăbărască în tabără cu şanţuri şi pedestrimea în afara ei[36] iar străjile trebuiau rânduite până departe în jurul cailor. Sfatul lui Mauricius era ca încercările împotriva lor să fie făcute iarna, când arborii se golesc de frunze, râurile îngheaţă şi se lasă urme pe zăpadă[37]

Dacă lupta se dădea în câmp, locul taberei trebuia să aibă în spate un râu sau un loc ca o întăritură. In general se prefera ca tabăra să aibă într-o latură un rău lat şi mare.[38] Dar, în acelaşi timp nu trebuia să fie foarte aproape de râu pentru a nu se adăpa des caii[39]. Sfatul strategului era pentru un loc gol, întins, ceva mai înalt şi bine întărit[40]. Alegerea locului era oarecum secretă. Aşezarea taberei în sine putea fi prilej de păcălire a duşmanului. Uneori se făceau că sapă şanţuri pentru tabără într-un loc, dar de fapt se aşezau în cu totul altă parte[41].Existau mai multe feluri de aşezare a taberei cu şanţuri.

Mauricius face o descrierea completă a constiturii unei tabere militare. Se aşezau căruţele în jurul taberei. Se săpa un şanţ de 5-6 picioare lăţime (aprox. 1,85 m) şi adânc de 7-8 picioare (aprox. 2,50 m). Pământul se aşeza pe malul dinlăuntru. Pe malul din afară se făceau gropi mici cu ţăruşi ascuţiţi în interior şi se aruncau spini cu trei colţuri. Se lăsau patru porţi mari şi mai multe mici păzite. Aria taberei avea formă de cruce şi o lungime de 40-50 picioare (1524 m). Autorul însă prefera tabăra dreptunghiulară[42].

Dimensiunile taberei puteau fi influenţate şi de momentul conflictului. Astfel că dacă duşmanii nu erau în apropiere atunci planul taberei putea fi făcut pentru o singură mulţime sau despărţitură iar ceilalţi se puteau adăposti în corturi[43]. Păzirea taberei trebuia încredinţată unui steag cu căpitan destoinic[44].

Al treilea tratat în care găsim referinţe la tabere militare este cel referitor la organizarea capaniilor și tacticilor (Campaign Organisation and Tactics) scris la finele secolului al X-lea cu ocazia unor războaie purtate pe teritoriul Bulgariei. In multe aspecte acest tratat reia o serie din sfaturile lui Mauricius dar adăugă şi câteva planuri de tabără care ne sunt de folos, inclusiv profilul unui şanţ.

Singurele referinţe cu privire la şanţuri şi palisade sunt cele referitoare la tabăra cu şanţuri, aproape identică cu aceea prezentată de Mauricius. Se cuvine să precizăm că tabăra avea formă pătrată şi că era străbătură de la un cap la altul de două străzi principale care se intersectau în cruce. Tabăra este totuşi mult mai elaborată, mai ales în organizarea spaţiului interior, unde în centru se afla pavilionul imperial[45]. Tot aici găsim date despre dimensiunile taberelor și anume că erau calculate în funcție de cavalerie. In general, dimensiunile taberei erau calculate la 1 m de fiecare soldat dar mai sigură era stabilirea ariei proporţional cu numărul de călăreţi[46]. Se făceau concesii şi în privinţa formei taberei. Se admiteau, în funcţie de configuraţia terenului, tabere în formă de triunghi sau cerc[47]. Se punea accent pe configuraţia locului taberei pentru o apărare naturală a zonei. Aceste noutăţi sunt foarte importante din punct de vedere arheologic deoarece se pot contitui în elemente de datare. Săparea şanţului ce înconjura tabăra se făcea foarte simplu. Soldaţii era înşiraţi de-a lungul a 500 de m, câte unul pe metru şi se săpa şanţul cu dimensiunile standard. Se lăsa o poartă de 16 m lăţime după care se săpau încă 500 m de cealaltă parte a porţii şi aşa pe toate cele patru părţi. Şanţul trebuia să aibă 8 picioare adâncime şi şase picioare lăţime (2,5 x 2 m)[48].

c.2. Şanţul de apărare al unei cetăţi. In jurul zidului de apărare al unui oraş-cetate din câmpie se săpa un şanţ larg de 25 m, cu o adâncime cel puţin egală cu fundaţia zidului. Pământul scos din şanţ era folosit pentru a crea o platformă înălţată de unde soldaţii luptau împotriva inamicilor[49]. In zonele de deal, la o distanţă de 18-25 m de zid, se săpa circular, în plan vertical panta dealului, pe o adâncime de 2 m (fig.9).

Concluzii

Din cele expuse mai sus reţinem că şanţurile erau elemente nelipsite din strategia de apărare atât ofensivă cât şi defensivă a Imperiului Roman de Răsărit, fiind elemente moştenite prin tradiţie, transmise mai departe şi adaptate mai multor situaţii şi obiective. Cu alte cuvinte, făceau parte din cultura militară bizantină.

O altă concluzie ar fi că șanțul era elementul principal și nu valul de pământ. Valul ca și șanțul presupune o amenajare specifică. Valurile sunt menționate în trei situații și anume:

-valul cu metereze din lemn adosat tranșeelor folosite în timpul luptei;

-valul ca un dig înalt de trei picioare adică de un metru aflat în spatele șanțurilor de tabără.

-valul ca o platformă lată care înconjura cetățile și de pe care se purtau luptele.

Palisada este menționată ca o îngrăditură din lemn care împreună cu șanțul formau întăriturile ridicate în zonele mărginașe. Deasemenea trebuie să precizăm că palisada este o modalitate mai eficientă de utilizare a pământului scos din șanț, necesitând mai puţină muncă decât întărirea şi întreţinerea unui val.

BIBLIOGRAFIE

CAMPAIGN ORGANISATION 1985- Campaign Organization and Tactics, in Three Bzyantine Military Treatises, Dumbarton Oaks,WashingtonDC, 1985, p.241-329, text, translation and notes George T. Dennis

MAURICIUS 1970- Scryptores Bzyantini, VI, Mauricius, Arta militară, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1970

SKIRMISHING 1985- Skirmishing, in Three Bzyantine Military Treatises, Dumbarton Oaks, Washington DC, 1985, p.137-241, text, translation and notes George T. Dennis

STRATEGY 1985-The Anonymous Byzantine Treatise on Strategy, in Three Bzyantine Military Treatises, Dumbarton Oaks, Washington DC, 1985, p.1-137, text, translation and notes George T. Dennis

[1] STRATEGY 1985, p.1-135.

[2] MAURICIUS, 1970

[3] CAMPAIGN ORGANISATION 1985, p.241-329.

[4] SKIRMISHING 1985, p.137-241

[5] STRATEGY 1985, p.22,

[6] STRATEGY 1985, p.25-27

[7] Theophilact Simocatta, Istorie Bizantină, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, I, 14, 3, p.35

[8] MAURICIUS 1970, XI,2,10, p.554-555

[9] MAURICIUS 1970 XI, 1,7, p.265

[10] STRATEGY 1985, 6, p.23

[11] MAURICIUS 1970, X, 3,4, p.259

[12]MAURICIUS 1970, X, 3,4, p. 259

[13] MAURICIUS 1970, X, 3,4, p.261

[14]MAURICIUS 1970, VII, 8, p.171

[15] MAURICIUS 1970, I, 8-9, p.67

[16] CAMPAIGN ORGANISATION 1985,19,20, p. 295

[17]STRATEGY 1985, 6, p.22-23

[18] MAURICIUS 1970, XII, 21,5, p.355

[19] MAURICIUS 1970, VIII, 19, p.201

[20] STRATEGY 1985, p.67

[21] Am luat în calcul piciorul bizantin de 30,48 cm

[22] MAURICIUS 1970, III, 1-3, p.141.

[23] Piciorul birantin măsoară 30,48 cm (surse net) sau după alţii de 31,23 cm (Three

[24] MAURICIUS 1970, IV,3,p.143

[25] STRATEGY 1985, cap.29, p.89

[26] MAURICIUS 1970 I, 3-4, 19, p.59

[27] MAURICIUS 1970, I, 9, p.69

[28] MAURICIUS 1970, VIII, 65, p.215

[29] MAURICIUS 1970,V,1,6, p.153.

[30] MAURICIUS 1970, VII, 6-9, p.171

[31]MAURICIUS 1970 , 10 a, p.181

[32]MAURICIUS 1970, II, 17,2, p.95

[33]MAURICIUS 1970, XII, 28, p.363

[34] MAURICIUS 1970, XII, 9,2,, p.363

[35] MAURICIUS 1970, V,4,3 p.155.

[36] MAURICIUS 1970, XI, 4, 27, p.285.

[37] MAURICIUS 1970XI, 4, 18.

[38] MAURICIUS 1970, p.355-359

[39] MAURICIUS 1970, VII, 1, p.165

[40] MAURICIUS 1970, IX, 19, p.235

[41] MAURICIUS 1970, VIII,2, p. 211

[42] MAURICIUS 1970, XII, 21-22, p.355-359.

[43] MAURICIUS 1970, IX,3, p.235.

[44] MAURICIUS 1970, VII, 1, p.181

[45] CAMPAIGN ORGANISATION 1985., p.329

[46] CAMPAIGN ORGANISATION 1985.,p.269

[47] CAMPAIGN ORGANISATION 1985.,p.249, 271

[48] CAMPAIGN ORGANISATION 1985.,p.249-251

[49] STRATEGY 1985, 12, p.35-37

Viata fantastica

Category Archives: SFINŢII TEMNIŢELOR COMUNISTE