A FI SAU A NU FI STAT NAȚIONAL. GLONTELE DIN 1940

 

Există în propaganda anti-unionistă din Basarabia o scorneală trâmbițată de la vlădică până la opincă și emanată chiar de ,,istorici,, cu acte în regulă, că în 1940 armata română s-a retras din Basarabia fără să tragă un glonte. Măcar un glonte! Adică, pur și simplu, au fost abandonați!

”Ne place nouă să ne ascundem, să spunem că sunt vinovați nemții sau rușii sau oare politicienii români nu au fost capabili să-și asume răspunderea, responsabilitatea măcar pentru un singur glonț în 28 iunie 1940 pentru Basarabia. Ca istoric nu pot să fac istorie contrafactuală, dar ca simplu cetățean pot să-mi permit să sesizez că dacă un singur cartuș era tras în 28 iunie sigur ponderea unioniștilor azi în Basarabia era mult mai mare sau deja era făcută Unirea. Atunci s-a greșit, haideți să încercăm să nu greșim și astăzi”, a precizat prof. dr. Marius Diaconescu. (În cadrul conferinței intitulate „Basarabia 1918-2018 Provocări la adresa României privind Unirea”).

Pentru că teoria abandonului e susținută și de unii pretinși intelectuali, trebuie să le amintim unele fapte concrete:

  1. Că în 1940, România nu era în război. A trage un glonte, însemna declarație unilaterală de război Rusiei.
  2. Că România avea tratate politice și militare care trebuiau respectate.
  3. Că un război nu este o răfuială între două clanuri țigănești, unde se trage cu pistolul când unul intră pe terenul altuia.
  4. In război se intră alături de aliați pe baza unui plan și a unei strategii comune.
  5. In război se intră după ce aliații îți garantează că interesele țării tale vor fi respectate.
  6. In 1941 s-a intrat în război pentru Basarabia și s-a tras nu un glonte, ci milioane de gloanțe. A fost eliberat tot teritoriul până la Nistru. Și s-a trecut și dincolo. S-au purtat lupte crâncene la Sevastopol, la Cotul Donului, în stepa calmucă. 130 000 soldați morți, răniți, dispăruți. Le-au urmat încă 40 000 de români morți în luptele din Caucaz.
  7. Zeci de mii de soldați au căzut prizonieri și au îndurat ani de chinuri în lagărele rusești. Pentru Basarabia, adică inclusiv pentru bunicii celor care acum pretind că România nu a făcut nimic. Umiliți și înfometați erau înhămați în loc de animale la săniile pline cu lemne, ei care erau ținuți în frig. In lagărul de la Oranki, morții nu puteau fi îngropați din pricina pământului înghețat. Erau așezați în stive și printre trupurile descărnate, șuiera vântul.
  8. Intorși în țară, supraviețuitorii lagărelor au fost băgați în închisori sub acuzația de a fi luptat împotriva URSS. Unii au fost eliberați d-abia în 1964.
  9. România a sprijinit refugiații basarabeni veniți în România sub toate formele posibile.

Acest efort imens susținut de un stat care avea doar 20 de ani, în momentul declanșării războiului, a fost făcut pentru menținerea statului național unitar. Acesta a fost scopul principal al intrării României în război, stat care cuprindea la acel moment și Basarabia. Tratatele internaționale încheiate după primul război mondial erau încă valabile.

Prin urmare cum pot pretinde unii basarabeni că românii nu au luptat pentru ei? Au uitat?

Cine uită nu merită!

SIMPOZION COMEMORATIV-75 ANI DE LA RETRAGEREA AUTORITĂŢILOR ROMÂNE DIN BASARABIA, BUCOVINA, HERŢA

Societatea de Ştiinţe Istorice din România. Filiala Constanţa

Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”.Filiala Constanţa

Fundaţia Culturală „Muşata Armână” (com. Mihail Kogălniceanu)

Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu de la Pind” (Constanţa)

o r g a n i z e a z ă

Simpozionul Comemorativ

28 iunie 1940. 75 de ani de la „retragerea” autorităţilor române din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Context geopolitic, realități istorice, consecințe

P r o g r a m

prof. univ. dr. StoicaLascu,preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

Reverberaţii contemporane, în context geopolitic european, ale raptului din vara anului 1940.

prof. Willy Wisoşenschi, preşedinte al Fundaţiei Culturale „Muşata Armână”

Pactul Ribbentrop-Molotov – început al dramei românilor dintre Prut şi Nistru.

dr. VirgilCOMAN (vicepreşedinte al Filialei Constanţa a Soc.Şt.Ist.)

La fraţii basarabeni şi transnistreni. Note dintr-un recent periplu.

lect. univ. dr. Traian BRĂTIANU (Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa)

Rezistenţă naţională şi etnicitate română la fraţii basarabeni şi bucovineni

prof. Alexandru Mihalcea, publicist

Patrioţi români din Basarabia şi Bucovina – in universul concentraţionar comunist

ec. Cezar PÂNZARU (preşedinte al Filialei Constanţa a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”)

Calvarul Basarabiei româneşti, al nordului Bucovinei şi al Ţinutul Herţa – consecinţă a maleficilor înţelegeri dintre puterilor imperialiste.

dr. Costin SCURTU, director al Filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Atitudinea autorităţilor civile şi militare române faţă de ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940.

ec. Nicolae ŢAPU

Necesitatea istorică a revenirii la Patria-mamă a teritoriilor pierdute în vara anului 1940.

conf. univ. dr. MarianZIDARU (Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa)

Noi documente din arhivele britanice privind drama românilor din vara anului 1940.

prof. Mihai PARIS (Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din com. Ovidiu)

Istoria românilor dintre Prut şi Nistru – în manualele şcolare din România.

conf. univ. dr. Nistor BARDU, secretar al Asociaţiei Aromâne din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”

Literaţi români originari din spaţiul dintre Prut şi Nistru – piloni ai culturii româneşti.

ec. Marian MOISE

Dobrogenii şi manifestări ale solidarităţii cu românii basarabeni şi bucovineni.

 

Manifestarea are loc luni,29 iunie 2015, ora 12,

la Muzeul „Gheorghe Celea” (com. Mihail Kogălniceanu)

71 de ani de la masacrul de la FÂNTÂNA ALBĂ

Cu prilejul Zilei Naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, Ucraina), la monumentele comemorative din pădurea Varniţa, locul măcelului, a fost oficiată o slujbă de pomenire a românilor ucişi, acum 71 de ani, de trupele sovietice. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Sfintei Mănăstiri Putna, împreună cu un sobor de preoti, transmite Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni (DRP).
Un supravietuitor al Masacrului de la Fantana… de BasarabiaBucovinaInfoSursa http://www.dailymotion.com/video/xpupkz_un-supravietuitor-al-masacrului-de-la-fantana-alba-vorbeste-dupa-71-de-ani_news și Bucovina-Basarabia.Info

SCRISOAREA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini
25 ianuarie 1475
Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.
Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.
Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.

Preluat de la BASARABIA-BUCOVINA.INFOhttp://basarabia-bucovina.info/2012/01/25/stefan-cel-mare-si-sfant-la-25-ianuarie-1475-despre-romania-poarta-crestinatatii/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Basarabia-Bucovina-Info+%28Basarabia-Bucovina.Info%29

70 DE ANI DE LA MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ

La 1 aprilie, 1941, de Sfintele Pasti, atunci când NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulţi români să treacă graniţa în România, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloană paşnică de peste 3000 de persoane care se îndrepta spre graniţa sovieto-română.

Oamenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase – icoane, prapuri şi cruci din cetină. Însă soldatii Armatei Rosii, ascunşi în pădure, au tras în ei din plin, un foc continuu, în poiana Varniţa, la circa 3km de graniţa română. Au cazut sfartecate circa 3000 de suflete. Cei care au supravieţuit, au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.

Masacrul nu s-a încheiat aici. Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme.

Bătrâni, femei, copii, nu a contat pentru soldaţii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi.

Alţii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata), iar după ce au îndurat torturi, au fost şi ei aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreiesc al oraşului. Peste acea groapă s-a turnat şi s-a stins var.

Dumnezeu sa-i odihneasca in rand cu toti martirii neamului romanesc!

Mai multe la Victor Roncea