CAPCANELE ISTORIEI
Războiul din Ucraina este, din păcate, un exemplu în care istoria nu prea ajută. Ba chiar încurcă! Fapte istorice scoase din context pot fi exploatate unilateral, de una sau alta dintre părți. Pentru că nu este un război de dragul istoriei, ci pentru gazele din Marea Neagră!
Azi vorbeam cu cineva, o femeie simplă, plină de bunăvoință, dar dezinformată. Imi spune că, din păcate, Rusia trebuie să își ia teritoriile care îi aparțin. Care teritorii, întreb? Și din care epocă?
Războiul de acum nu ține de istoria unui popor sau al unui teritoriu, ci de istoria imperiilor care au dominat de-a lungul timpului Eurasia, adică acea parte a Europei care se întinde până la Munții Caucaz. Un teritoriu imens în care trăiau popoare diferite, de rase diferite și culturi diferite, din care majoritatea practicau nomadismul ecvestru. De aici, Imperiile de stepă cu o existență efemeră. In antichitate, pănă în evul mediu-târziu existau doar două imperii în care locuiau popoare sedentare și în care se dezvoltase o civilizație înfloritoare adică drumuri, poduri, apeducte, orașe, universități, comerț, biblioteci etc. Este vorba despre Imperiul Roman și Imperiul Persan. In Imperiile de stepă, poporul cel mai puternic cerea tribut popoarelor din jur, fără a le aduce în schimb nici un bine, ci doar garanția unei păci.
O bună parte din Ucraina, antica Scythiae, a făcut parte din acest areal imens și a avut parte de o istorie zbuciumată.
După Sciții și Sarmații care inconjurau Marea Neagră și a căror istorie este destul de bine documentată se poate spune că urmașii lor au continuat să trăiască și după secolul V. Cele două populații aveau numeroase triburi și mai ales erau indo-europeni, adică arătau ca europenii de azi.
După invazia hunică din sec. V, Eurasia intră sub steaua Imperiilor de stepă. Inițial a fost un Imperiu al turcilor de vest despre care stiu puține lucruri. Dar probabil de pe urma lui, Bulgarii de pe Volga au format un stat pe lângă Marea de Azov. Apoi a urmat puternicul Imperiu Khazar, care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică. Unul dintre cele mai stabile Imperii. Singurul care nu a avut nici un război cu Romania (Imperiul Roman de Răsărit poreclit de istorici Bizantin) deși erau o mare putere, dovadă ca au oprit ofensiva arabă pe linia Munților Caucaz. In Imperiul lor, locuiau khazari, bulgari, alani, maghiari și încep să se infiltreze pe insulele din jurul Kievului strămoșii rușilor de azi. Toate popoarele menționate foarte războinice și bine organizate. Alanii, populatie europeană, erau după părerile unor savanți urmașii sarmaților, sau cel puțin erau un trib dintre aceia, locuiau pe lângă Don și în Crimeea. Istoria lor la fel de interesantă. Invazia hunică din secolul V îi impinsese spre Europa centrală. Unii au rămas ca federați ai Imperiului Roman în Dobrogea de azi, alții au plecat cu goții spre Europa de Vest și au ajuns pe Coasta de Azur din Franța, alții au format cu vandalii un regat în Nordul Africii. Iar, alții s-au întors la Don și în Caucaz unde au ridicat niște fortărețe puternice. Cei care au rămas în Romania au devenit faimoși pentru că au reconfigurat cavaleria romană și au pregătit-o pentru a lupta cu populațiile de stepă. Prezența alanilor în Crimeea nu era un moft. In secolul X exista un stat independent numit Alania la Nordul Mării Negre și care întreținea relații bune cu Romania.
Amenințarea arabă îi determină pe khazari să se reorienteze spre partea de răsărit a Imperiului. Atunci intră în scena istoriei, rușii care ocupă orașul khazar Kiev, unul dintre cele mai mari centre comerciale din partea de NV a Imperiului. De aici incearcă să atace Romania cu mica lor flotă de monoxile. Au două infrângeri usturătoare care îî face să se organizeze la Kiev și probabil o parte din triburile vecine le plătește tribut. De aici și Rusia Kieveană. Din motive care mie îmi scapă, maghiarii din Atelkuz care apărau partea vestică a Imperiului khazar se deplasează spre Pannonia insoțiți de două triburi khazare și fondează Ungaria de azi. Turanicii târzii, pecenegii și cumanii ocupă și ei teritorii din Khazaria formând vremelnicele state Patzinachia și Cumania.
In secolul XIII, invazia mongolă pune capăt Rusiei Kievene care se deplasează spre Moscova unde vor forma un centru de putere.
Mongolii cuceresc tot ce mai era din vechiul Imperiu Khazar. Capitala khazară Itil de pe Volga devine Batu-Sarai. Mongolii nu ucid populațiile întâlnite în cale, ci doar le percep tribut. Bulgarii, rusii, alanii, turanicii și khazarii continuă să trăiască în noua ordine impusă de mongoli. D-abia în secolul XV, se întemeiază Statul Rus și se extinde în detrimentul Hoardei de Aur și d-abia din secolul XVIII se poate vorbi de Imperiul Țarist. Cu toate că au practicat deportările de populații, totuși o parte din vechile popoare au rămas pe loc. Dovadă câ Cecenia, Osetia, Ingusetia și Circazia se consideră urmași ai alanilor.
Asta e situația și Ucrainei de azi al cărei teritoriu a fost locuit în permanență de o populație cu rădăcini autohtone și care și-a luat o denumire geografică, practică des întâlnită la populațiile slave care au influențat Europa Centrală la un moment dat.
Cui credeți că trebuie să aparțină Crimeea și Donbasul după așa istorie întortocheată? Eu cred că statului recunoscut de tratatele internaționale. Pentru că altfel pot fi cerute de ucrainieni pentru că au fost teritorii locuite de sciți, dar și de urmașii de azi ai alanilor ca teritorii locuite de strămoșii lor. De europeni ca urmași ai Imperiului Roman care au avut cetăți în Crimeea. Hersonul e vechea cetate bizantină Chersonez. Apoi pot fi reclamate de mongoli ca teritorii cucerite de strămoșii lor și în cele din urmă, de ruși ca teritorii din vechiul Imperiu Țarist.
Nu pot spune despre arheologul Constantin Chera că a murit! O parte din el trăiește în opera pe care a lăsat-o, în pasiunea cu care a cercetat, în demnitatea și respectul pe care le-a revărsat în jurul lui.
Istoria Tomisului îi datorează mult, la fel ca și noi toți care am avut șansa de a-l întâlni în viață!
Drum lin spre ceruri, stimate coleg! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Si de acolo de sus, poate vei vedea aievea Tomisul antic pe care te străduiai să îl cauți, cu atîta tenacitate, în apele Mării Negre.