HOMOSEXUALITATEA ARUNCĂ ROMÂNIA CU DOUĂ MII DE ANI ÎNAPOI

 

Un oarecare Mircea Toma jelea deunăzi că scandalul de la MŢR aruncă România cu câţiva ani înapoi. Toma nu este bine informat. Ii spun eu  sigur că acceptarea homosexualităţii aruncă România cu 2000 de ani înapoi, în vremuri când nici acest stat şi nici acest popor nu existau. Vremuri sclavagiste şi nu doar sub aspectul mijloacelor de producţie, ci al relaţiilor interumane. Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Când femeia avea un statut inferior şi mulţi oameni erau sclavi, unelte de muncă, obiecte. Dacă ei judecă antichitatea după câteva statui, ruine şi scrieri filosofice păstrate până azi, au doar o imagine unilaterală şi incompletă. Antichitatea era o lume robită la propriu (dacă ne referim la formele statale antice) şi la figurat, dacă ne referim la potopul de vicii, boli şi neputinţe care apăsa bietele fiinţe umane. Tocmai de aceea a fost nevoie de intervenţia personală a lui Hristos, spre a ridica omul robit demonilor şi  viciilor de tot soiul. Şi, într-adevăr civilizaţia acelor timpuri, oraşele lor care nu erau mai mari decât nişte târguri din ziua de azi, acceptau homosexualitatea. Un împărat nevolnic ca Nero se mărita în faţa Senatului Roman. Unde este acel Imperiu acum? Niciodată Imperiul Roman de Apus nu şi-a mai revenit. A fost cotropit, barbarizat. In schimb, Imperiul Roman de Răsărit care a adoptat creştinismul a mai supravieţuit  încă  1000 de ani. Şi, nu oriunde, ci la răscrucea a trei continente, luptând uneori pe trei fronturi.

MIZA LUPTEI

Creştinii nu sunt habotnici, ci foarte practici. Hristos-Dumnezeu  S-a făcut om pentru a îndumnezei omul. Dar porunca este clară.  Nici un pătimaş, un om stăpânit de vicii, nu poate intra în Impărăţia Cerurilor. Şi nu din pricina lui Dumnezeu, ci a lor. Pentru că nu au voinţa necesară acestui act, voinţa privită ca putere a sufletului. Şi nu au voinţă pentru că viciile o macină, o blochează. Iar un om fără voinţă este o unealtă. Nici robii nu aveau voinţă. Deci între vicii şi mântuire este o legătură directă. Viciile macină voinţa de care are nevoie mântuirea. Este ca un furt de energie, de materie primă.

REVOLUŢIA CREŞTINĂ

Hristos a revoluţionat statutul omului. L-a adus mai aproape de omul originar zidit de Dumnezeu. A omorât moartea. I-a deschis omului calea spre mântuire, adică desăvârşire. Dar ai nevoie de putere şi voinţă să mergi pe ea. Schimbul e clar: dai voinţă, iei putere!

Hristos a reabilitat femeia, i-a  redat demnitatea, a înnobilat-o. Statutul femeii creştine este cu totul altul. Nu se mai poate întoarce la ceea ce fusese înainte de Hristos, când, într-adevăr se pare că existau şi lesbiene aşa cum sugerează unele legende antice.

Şi, dacă de 2000 de ani cultura şi civilizaţia creştină şi-au dovedit vitalitatea cu ce drept, întoarcem lumea înapoi în timpuri păgâne?

Iudaismul, creştinismul şi islamismul resping homosexualitatea. Doar ateii, păgânii şi unele culte idolate o acceptă. Drepturile omului nu sunt acelaşi lucru cu drepturile viciilor. Omul nu este definit de vicii, ci de virtuţi. Ştiţi bine situaţiile din familiile cu un părinte alcoolic. Şi homosexualitatea este tot un viciu, ca şi alcoolismul. Câte tragedii s-au întâmplat pe fondul consumului de droguri. Tot un viciu, evident. Nici unui nefumător nu-i place să aibă un coleg de birou care fumează tot timpul.  Omul viciat este un accident. Omul virtuos este un reper.

TERITORIUL CREŞTIN

România este inclusă istoric şi cultural în teritoriul creştin, aşa cum Asia Centrală şi Egiptul aparţin teritoriului islamic, India hinduismului ş.a.m.d. Teritoriul este vital pentru creştini. Vechiul Israel a trecut prin multe încercări până a ajuns în ţara unde curge lapte şi miere, cu alte cuvinte într-un teritoriu al lor. Teritoriul le conferea libertatea socială şi politică de exprimare. In evul mediu românii au luptat cu turcii care voiau  un teritoriu cât mai mare pentru islam.  În timpul comunismului, în România s-a murit pentru Hristos. Ambasadele străine ar trebui să ştie în ce ţară se află, pentru a nu ajunge în situaţia penibilă a ambasadei SUA.

Doar că legătura dintre credinţă şi teritoriu  nu a fost înţeleasă  de toată lumea. De pildă, la instalarea comunismului în mai multe ţări ortodoxe, creştinii au luptat până la moarte cu regimul. Teoretic, comunismul era o ideologie exterioară Bisericii, ocupa doar puterea politică. Aşa au înţeles şi unii oameni politici ai vremii care au bătut palma cu ocupanţii. Experienţa istorică a dovedit însă că acest regim politic care garanta libertatea religioasă, dar ocupa teritoriul creştin, s-a  dovedit anticreştin şi a afectat serios viaţa întregii Biserici cu consecinţe pe care le trăim şi azi. Prin urmare, creştinii nu pot fi indiferenţi la evenimentele petrecute în teritoriul lor de vieţuire.

Evident că,  homosexualitatea nu poate fi comparată ca amploare cu comunismul. Dar există asemănări care nu pot fi trecute cu vederea. Ne referim aici la impunerea pe cale politică ,, de sus,, şi la implicarea factorului politic extern.  Nu putem trece cu vederea nici influenţa pe care aceşti oameni o pot căpăta prin propagandă. Este de luat în seamă şi faptul că sunt bine organizaţi, ca o reţea de oameni din ţări diferite, profesii diferite, interese diferite. Homosexualii sunt întotdeauna racordaţi reţelei si este firesc să fie aşa. Nu pot supravieţui în lipsa ei.  Nu au cu cine empatiza. Acceptarea lor implică acceptarea unei reţele care poate ajunge de la lumea interlopă la Pentagon.

Dar, cea mai mare asemănare dintre comunism şi homosexualitate este aceea că aruncă acest teritoriu cu 2000 de ani în urmă. Acum 60 de ani, în închisoarea de la Aiud se murea pentru Hristos, la fel ca în timpul lui Nero. Unde au fost acum 60 de ani militanţii pentru drepturile omului? Sau omul creştin nu era om, stimată ambasadă SUA? Aceia erau lăsaţi să moară în inchisori şi  în lagăre de muncă. Unde era atunci ataşata culturală de la ambasada SUA,  care are acum tupeul să susţină prezenţa homosexualilor în locuri de intensă amprentă creştină?

Niciodată homosexualii nu au fost discriminaţi în România. Nu există trotuare speciale pentru ei, cum existau în SUA pentru negri.  Nu au taxe mai mari. Nu sunt excluşi de la sistemul naţional de sănătate. Au aceleaşi drepturi. Dar nu pot avea privilegii. De pildă, nimeni nu se duce într-o biserică să-şi ridice poalele în sus. Nimeni nu se duce într-un bar şi începe să bată mătănii. Fiecare loc are o destinaţie precisă. Homosexualii puteau închiria zeci de cinematografe în Bucureşti, dar au vrut să fie la Muzeul Ţăranului, adică acolo unde era un bastion al culturii creştine. Deci, au provocat acest scandal. Şi ambasada SUA se înscrie printre autorii provocării.

Mai degrabă,  văd că sunt discriminaţi creştinii care nu mai au voie să îşi apere credinţa la ei acasă. Să le plătească Dumnezeu fapta, şi unora şi altora! Creştinilor cu milă, vrăjmaşilor cu lege.

CÂTEVA PRECIZĂRI LEGATE DE EVENIMENTUL DE LA MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul cinema-edu.ro, Noul Cinematograf al Regizorului Român (studioul Horia Bernea), din incinta MȚR, a fost lansat și este exploatat de către Asociația Culturală Macondo. Tot această asociație este responsabilă de programarea filmelor de artă la NCRR.

Asociația Culturală Macondo desfășoară de câțiva ani un proiect ”de educaţie socială şi cinematografică apărut în România, special conceput pentru elevii liceeni şi deschis profesorilor. Şi mai exact de atât, Cinema Edu constă în organizarea de proiecţii a unor filme ce te fac să gândeşti, cu mesaje ceva mai elaborate, nu cu vampiri sclipicioşi la petreceri studenţeşti ce se transformă în camioane. La finalul proiecţiilor au loc discuţii pe teme sociale între elevii din public şi invitaţi speciali.” Așadar proiectul intitulat Cinema-Edu (adică educație prin cinematograf) se adresează tinerilor liceeni, cât și profesorilor din licee. Printre filmele proiectate cu sprijinul acestei asociații și pentru educarea tinerilor liceeni români se numără:

1. Just Between Us – film care abunda în scene pornografice (pentru edificare urmăriți trailerul – http://www.youtube.com/watch?v=aUcyd9ftdSY ). Pe site-ul oficial filmul este prezentat ca fiind o peliculă despre „pasiunile erotice care pătrund dincolo de pojghița plictisitoare a vieții de zi cu zi, fiind vorba despre lucruri care se întâmplă în orice familie și care sunt ținute secrete.” Așadar, printr-o peliculă despre pasiunile erotice ale unor indivizi, o asociație culturală, prin intermediul unei instituții publice face educație liceenilor români.

2. Loverboy – film românesc despre un tânăr de 20 de ani care trăiește din racolarea femeilor și introducerea acestora în lumea prostituției. Și în acest film sunt prezentate scene pornografice, consum de alcool și droguri, chipurile în scop educativ. (vezi trailer aici – http://www.youtube.com/watch?v=ypjqW4c8nb4 ) Filozofie de viață ce e transmisă tinerilor prin intermediul acestui film e una dintre replicile personajului principal „în orice lucru rău există un lucru bun, și-n orice lucru bun există un lucru rău”. Una dintre persoanele care au văzut filmul scria că „Scenele dintre Luca si Veli sunt directe si abrupte, uneori transant de sincere si e mare pacat ca momentele de sex dintre ei par a fi decupate dintr-un film porno realizat de amatori. Da, felicitari pentru ca au avut destul curaj pentru a realiza niste scene mai indraznete, care pana acum nu erau prezente in cinematografia din Romania, dar asta nu inseamna automat ca ele sunt si epice.”

Pe site-ul asociației anterior menționate este precizat faptul că ”Echipa asociaţiei Macondo dă startul ediției a treia [n.n - e vorba despre proiectul Cinema-Edu] pe 20 februarie 2013.” în București și în alte orașe din țară. Conform paginii Noului Cinematograf al Regizorului Român de pe site-ul MȚR, Asociația Culturală Macondo, în cadrul proiectului educativ pentru liceeni, Cinema-Edu, programase două proiecții care urmau să se desfășoare în sala Horia Bernea.

Prima proiecție, filmul The kids are allright, la care intrarea a fost liberă, nu a mai rulat în studioul Horia Bernea. Comedia în cauză, a fost trecută în categoria R de către asociația Motion Picture din America, pentru conținut sexual masiv, nuditate, limbaj licențios, consum de alcool și droguri de către tineri. În multe dintre statele în care a rulat filmul a fost nerecomandat persoanelor sub 18 ani. În film este prezentată viața a două lesbiene, care cresc doi copii. Prin această peliculă „despre familie și LGBT” promovată de asociațiile Macondo și Accept (căci proiecția făcea parte din proiectul „Luna istoriei LGBT”), cu sprijinul necondiționat al directorului general al Muzeului Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu, o instituție publică (MȚR, prin intermediul NCRR) și două ONG-uri au înteles să facă educație în rândul tinerilor și nu numai.

Având în vedere că tot acest proces de re-educare a tinerilor liceeni se face de ani buni cu concursul conducerii muzeului, precum și faptul că directorul general, Virgil Ștefan Nițulescu, ne-a încălcat dreptul la liberă informare, încercând să ne inducă în eroare în momentul în care i-am solicitat să ne transmită informații despre parteneriatul care a făcut posibilă proiecția filmului The kids are allright, în cadrul „Lunii istoriei LGBT”, solicităm în mod public demiterea domnului Virgil Ștefan Nițulescu din funcția de director general al Muzeului Țăranului Român. Totodată, solicităm conducerii Muzeului Țăranului Român să analizeze cu mai mare atenție parteneriatele pe care le va încheia în viitor, deoarece parteneriatul în baza căruia s-au proiectat filmele anterior menționate nu este în concordanță cu menirea muzeului.

În ceea ce privește evenimentele petrecute miercuri, 20 februarie, la Muzeul Țăranului Român, dorim să facem următoarele precizări:

Reprezentanții mai multor ONG-uri românești și alți oameni neafiliați au fost prezenți, în jurul orelor 18:00, la Muzeul Tăranului Român, pentru a protesta pașnic față de asocierea instituției cu propaganda homosexuală, prin proiectarea unui film în Studioul “Horia Bernea”. Am considerat și considerăm că memoria și identitatea țăranului român, prezente în MTR – datorită autenticității prezentării, muzeul a fost premiat ca Muzeul European al Anului –, nu au nimic în comun cu homosexualitatea. Prin aceasta se încălca statutul Muzeului Național al Țăranului Român, care la Art. 5 specifică: „Muzeul este organizat astfel încât să armonizeze activităţile unei instituţii muzeale cu acelea ale unui centru de cercetare etnologică”, iar la Art. 6, obiectul de activitate cuprinde: „cercetarea, prin metodele etnologiei, a culturii ţărăneşti trecute şi recente, protejarea patrimoniului muzeal; expunerea şi prezentarea, în expoziţia permanentă şi în expoziţii temporare, a patrimoniului pe care îl deţine” și alte activități ce țin de patrimoniul cultural național românesc.

Promovarea de către Muzeu a unor evenimente de țin de Mișcarea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) conduce la încălcarea flagrantă a statutului, cu grave consecințe pentru imaginea instituției, repetam, incompatibilă funciar cu astfel de evenimente. O instituție publică ce depozitează ethosul țăranului român nu poate să fie folosită discreționar în propaganda homosexuală și nici nu i se poate da o altă direcție, improprie, care ține de corectitudinea politică. Dacă globalismul se sprijină pe astfel de valori, noi avem dreptul de a ne apăra identitatea națională. În această cheie trebuie văzut protestul nostru de ieri. Filmul în cauză putea fi proiectat în alt loc, fără să nască discuții. Faptul că s-a dorit să fie proiectat NEAPĂRAT în Studioul „Horia Bernea” arată dorința de a uzurpa valorile la care facem referire și la premeditarea provocării pe care cei în cauză, cu complicitatea directorului Virgil S. Nițulescu, au dorit-o.

Altă neregulă constatată este aceea că la film intrarea era liberă, deși rating-ul filmului este de +16 ani (în alte țări, acest film poate fi văzut de cei care au împlinit 18 ani) – este clasat la categoria „R for strong sexual content” -, fapt care ar trebui să aibă consecințe asupra organizatorilor, care puteau expune copiii unor imagini ce puteau provoca tare psihologice. Credem că în SUA, țara a cărei ambasadă a sprijinit acest proiect, acest fapt ar fi avut consecințe penale. În același timp, filmul, care prezenta viața a două lesbiene care creșteau copii, contravine chiar Codului Civil al României, în care, la articolul 258, paragraful 1, se stipulează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor”; la paragraful 4: „În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.”

Cele aproximativ 50 de persoane venite la acest protest s-au comportat într-o manieră absolut civilizată, fără a “da buzna” în incintă, așa cum pretind unii din promotorii homosexualității în țara noastră. Toate tribulațiile activiștilor pro-homosexualitate, care, prin strategia lor deja cunoscută, își doresc victimizarea și imaginau bâte și alte obiecte contondente, sunt contrazise chiar de oamenii legii prezenți în sala și de imaginile deja făcute publice. Steagul național, chipurile țăranilor lipite pe cartoane și prezența unui fluier sunt departe de imaginea belicoasă pe care o acreditează activiștii în cauză. De altfel, acest comportament non-violent poate fi certificat atât de reprezentanții presei aflați la fața locului( TVR, B1 TV), cât și de forțele de ordine. Singurul incident a fost atunci când o activistă arunca cu un pahar spre un protestatar, fapt care poate fi vazut și în imagini.

În încheiere, dorim să menționăm că acest demers a fost continuarea firească a scrisorii deschise din data de 31 ianuarie a.c., prin care peste 40 de ONG-uri cereau retragerea Muzeului din acest parteneriat nefast. Din păcate, dl Virgil Nițulescu a ales să se folosească de subterfugii pentru a-și pune în aplicare agenda, pe banii publici și întinând memoria intemeietorului MȚR, al carui nume il portă studioul, Horia Bernea, și a țăranului român.
În consecință, cerem, în mod public, ca Directorul Virgil S. Nitulescu să fie demis din funcția în care s-a arătat incompatibil, etnologia fiind, în cazul acestuia, o știință pe care nu o întelege și nu o respectă.

Organizațiile semnatare sprijină persoanele care au fost prezente la protestul de la proiecția filmului în studioul „Horia Bernea”.

Semnează

Alianţa pentru Demnitate Naţională – Preşedinte Iulian Capsali

Asociația Basarabii – Preşedinte Eduard Dumitrache

Alianța Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc

Asociaţia Pro-Vita București – Preşedinte Bogdan Stanciu

Liga Studenților de la Universitatea Bucureşti

Alianţa Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc

Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriște

Asociația Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români – Președinte Bogdan Ivan

Asociația Tinerii Creștin Ortodocși – Președinte Grama Horia

Asociaţia HRISDORIA – Preşedinte Augustin Câmpean Dorin

Asociația Tinerilor Ortodocși “Orthograffiti”- Președinte Miruna Ionescu

Revista”Orthograffiti”

Asociația Rost

Asociația Predania – Președinte Ion Gurgu

Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești din județul Alba – Preşedinte Petruța Pop

Asociaţia Meșterilor Populari din Moldova, Iaşi – Preşedinte Marcel Lutic

Asociaţia George Ogăraru pentru Cultură şi Sport – Vice Preşedinte Andreea Ogăraru

Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”

”Asociația pentru apărarea familiei și copilului”

Asociația ”Familia ortodoxă”

Asociația dascalilor din România

Asociația “Bucovina Profundă” – Suceava

Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava

Liga Distributistă Română “Ion Mihalache” – Preşedinte Ovidiu Hurduzeu

Asociația “Ortodoxia Tinerilor” – Preşedinte Claudiu Bălan

Fundația “Sfânta Irina”

Asociația “Prietenii de Familie”

Grupul Ioan Alexandru

Asociația ”Casa Gratis Pro Deo”

Asociatia pentru Cultura și Educație “Sfantul Daniil Sihastrul” – Președinte Lucian Cornianu

Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca

Cercul studențesc “Floarea de Foc”

Revista “Foaie Națională”

Asociația “Copil dorit” – Președinte Simona Verman

Asociația “Triada”

Asociaţia Iniţiativa Creştin-Ecologistă – Preşedinte Ing. Gheorghe Cionoiu

Asociația ”Prietenii Sf. Efrem cel Nou” – Preşedinte Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

PRELUAT DE LA FLOAREA DE FOC

SCANDALUL DE LA MŢR

Nepoţii ţăranului studiat, cercetat, aclamat şi sărbătorit la Muzeul Ţăranului Român au tranşat definitiv problema implicării muzeului strămoşilor lor în ceea ce se cheamă ,,Luna istoriei LGBT,,. Cine îşi putea imagina că în sala Horia Bernea de la MŢR se poate viziona un film despre două lesbiene? Doar dracul, evident, personajul cel mai lipsit de realism din tot Universul!
In timp ce o mână de aiuriţi se pregăteau să vizioneze filmuleţul vieţii lor, persoane de la mai multe asociaţii creştine au intrat în sală şi i-au invitat ad-hoc la un schimb de opinii culturale. Ce s-a întâmplat, vedeţi mai jos!
Evident, scandalul s-ar fi putut evita dacă MŢR s-ar fi retras la timp şi ar fi dat un răspuns favorabil memoriului semnat de peste 20 de asociaţii creştine care i-au cerut retragerea din proiect.Cu atât mai mult cu cât cererea era îndreptăţită de realitatea istorică. ,,Isteria LGBT,, nu a avut nici o legătură cu istoria ţăranului român creştin.
Toată vina aparţine, se pare, domnului director V. Niţulescu. Deşi a lucrat în tinereţile lui la muzeul unde lucrez şi eu şi de unde a plecat la minister, nu pot afirma că îl cunosc. Ştiu doar că îi lipseşte din vocabular cuvântul ,,Nu,,. Iar în faţa LGBT se pare că trebuie să ştii să baţi şi cu pumnul în masă, nu doar să spui ,,Nu,,.


Filmulet preluat de la Victor Roncea

INCEPE LUNA ISTERIEI HOMOSEXUALILOR

Un viciu vechi în haină nouă

Luna februarie a fost declarată luna istoriei homosexualităţii, mai corect spus a propagandei acestui  viciu care a pus stăpânire peste Europa. Că este un viciu a dovedit-o clar cercetările americane în domeniu, pe baza cărora homosexualii au fost scoşi din armata americană. Că aceste cercetări au ajuns la aceeaşi opinie pe care o aveau creştinii de 2000 de ani încoace şi aceea că homosexualitatea este un viciu este o dovadă în plus a infailibilităţii adevărului creştin. Dar să revenim la viciul vechi în haină nouă.

Adică în timp ce fumatul, alcoolismul, consumul de droguri încep să fie diminuate drastic datorită efectelor  nocive asupra sănătăţii şi relaţiilor interumane, un alt viciu, de-a dreptul demonic,  este promovat cu precădere în rândul tineretului.

Că este un viciu ne-a dovedit Dumnezeu încă de la bun început. Dacă ar fi fost o determinare genetică Dumnezeu nu ar fi lovit Sodoma şi Gomora. Dacă ar fi fost o boală psihică, cum se consideră uneori, Hristos nu ar fi închis sodomiţilor drumul spre  Împărăţia Cerurilor. Este un viciu, adică o alegere personală. Ca orice viciu poate produce dereglări ireversibile, tulburări de comportament şi boli. Dar, ca orice viciu poate fi învins. In nici un caz promovat în instituţii mari ale Statului cum sunt muzeele şi facultăţile. De ce? Pentru că acest viciu se hrăneşte din propagandă. Un fumător poate fuma singur. Un alcoolic bea, de regulă, singur. Deasemenea,  drogaţii nu au nevoie de nici o companie. Homosexualii însă,  sunt cu totul altceva. Ei au nevoie de parteneri, greu de găsit într-o lume  normală de bărbaţi şi femei. Aşa că, distrug mintea tinerilor.  Cum fumătorii nu se pot abţine să fumeze în public sau alcolicii care umblă pe două cărări, aşa şi homosexualii de câte ori se află în public încearcă pe toate căile să se promoveze. Mărturie în acest sens pot depune cei care au colegi de muncă homosexuali sau studenţii care au nefericirea de a avea un profesor homosexual şi care la orice curs le aminteşte că este homosexual, ca o invitaţie continuă la starea lui. Este de-a dreptul scandalos!

O istorie lungă şi urâtă

Istoria lor nu este recentă aşa cum pretind în filmele propagandistice pe care le vor derula în curând. Au o istorie foarte veche şi… urâtă. Poate acesta a fost şi  unul din motivele pentru care cultura creştină îi respinge categoric. Istoria lor începe cu Sodoma şi Gomora şi continuă în unele culturi antice, printre care şi în cultura romană. Nu întâmplător în anii de criză ai Imperiului Roman pe tronul imperial se aflau împăraţi homosexuali. Creştinii şi homosexualii s-au mai întâlnit de-a lungul timpului. Vă amintiţi de nemernicul împărat Nero, cel care a dat foc Romei şi apoi a început să-i prigonească pe creştini, aruncându-i fiarelor sălbatice. Să vedeţi ce spun izvoarele istorice despre Nero. Cităm din lucrarea De Caesaribus:

,,Toţi aceştia despre care am tratat mai sus pe scurt, dar în special cei din familia Caesar-ilor, au fost atât de instruiţi în materie de literatură şi elocinţă încât, dacă toate viciile lor n-ar fi întrecut prea mult măsura, cu excepţia doar a lui Augustus, atunci talentele lor extraordinare ar fi reuşit să le estompeze ticăloşiile lor mărunte,, (VIII, 7, p.67). Şi într-adevăr a fost prea mult pentru senatul roman să ofere zestre unui împărat ca Nero care ,,a ajuns până acolo încât necruţându-şi nici ruşinea sa şi nici pe a altora, lăsându-se împopoţonat din cap până în picioare în genul fetelor care se căsătoresc, să i se ceară să i se aducă de mână pentru patul nupţial, unul dintre acei ciudaţi însoţitori ai săi, după ce în prealabil fusese dată şi o zestre în faţa senatului, şi toate acestea într-un moment în care toţi, conform obiceiului, participau la festivitate,, (.(A.E. Victor, De Caesaribus, V,17, editia Gh. I Şerban, Muzeul Brăilei, Ed. Istros, 2006, V, 5, p.59).

Că până şi romanii păgâni  ştiau că homosexualitatea este un viciu, înaintea cercetărilor americane recente, o dovedeşte un alt citat din  opera  lui  A.E. Victor, un om care deşi păgân avea o morală foarte sănătoasă:

,….un stat, graţie virtuţilor conducătorilor săi, poate fi lesne ori înălţat, ori adus la disperare, şi că aceeaşi republică poate să fie târâtă în prăpastie de viciile aceloraşi conducări, chiar şi atunci când a devenit suficient de puternică. ,,

Creştinii au dreptul…creştinii au obligaţia

Creştinii au dreptul să îşi apere valorile şi tradiţia, principiile care stau la baza credinţei şi culturii lor.  Şi acest drept este unul constituţional. Creştinii au obligaţia în faţa lui Dumnezeu să ia atitudine.Se spune că trebuie să urâm păcatul şi să iubim pe păcătos. Dar nu pe orice păcătos, ci doar pe cel care se pocăieşte, adică se rezideşte în numele lui Hristos. N-avem ce dragoste purta unor păcătoşi care se scaldă în duhoarea lor şi o împrăştie şi la alţii. Nici Dumnezeu nu îi iubeşte pe toţi păcătoşii. Dar, nici nu acceptăm ura. E un sentiment toxic sufletului omenesc. De aceea,  atitudinea  este singura soluţie. In atitudine nu există nici dragoste, nici ură. Atitudinea este apărare. Atitudinea este starea firească a creştinului.  Aşa  să ne ajute Dumnezeu!