Opinia mea despre avocatul ideologic, o profesie nouă şi de viitor apărută în orizonturile americane a primit, cum era de aşteptat, două replici. Mircea Platon recunoaşte oarecum elegant noua sa pasiune, de a apăra idei, şi îngroapă tacit barda cu care a căsăpit ideologia legionară. Dar spune că a făcut-o din grijă faţă de Biserica sa. Mă rog, mai degrabă din dragoste, oarbă.

Fedorovici însă, nu se lasă. Teologul din el mai aruncă odată undiţa în apele adânci şi cu cât mai adânci cu atât mai tulburi ale învăţăturii sale de unde scoate un ţipar de articol lung şi deşirat despre fariseism şi legionarism.

Trec peste gluma proastă din introducere în care vede duhovnicia ca pe ,,lucrul dracului,, (sic) şi las la o parte finalul de arte marţiale inspirat din filmul ,,Samuraii Şogunului,,. Mă opresc la conţinut.

Sinceră să fiu, eu nu aş fi făcut aşa gafă. Nu aş fi abordat niciodată tema fariseismului din simplul motiv că nu este originală. Este un produs teologic târziu, cu aplicaţie educativă şi care face carieră bună în vremurile secularizate. Cu atât mai mult, nu aş fi preferat varianta comună definită de Fedorovici ca fiind ,, în sens comun, fariseismul este un echivalent pentru prefăcătorie. Fariseul nu este un simplu vanitos, ci mai ales cineva care vrea să scoată un profit din imagine (a sa ori a afacerii sale, ori/şi a grupului său),,.

In realitate, dacă mergem la sursă, adică la textele biblice vedem că există doar farisei şi nu fariseism şi asta reiese din:
1) Interpretarea completă a parabolei vameşului şi fariseului.
2) Existenţa fariseilor drepţi.

1) De regulă, toţi păcătoşii văd în parabola vameşului şi a fariseului (Luca, 18,10-14) un fel de lecţie dată fariseului pentru mândria lui. În realitate parabola cu pricina este doar un elogiu adus smereniei ca virtute capabilă să facă un vameş păcătos să plece ,,mai îndreptat,, de la templu decât un fariseu, etalon al legii lui Moise, care se înţelege că pleacă îndreptat. Niciunde nu scrie că Dumnezeu nu i-ar fi dat dreptate fariseului care păzea toate faptele legii. Doar că păcătosul care s-a smerit a plecat ,,mai îndreptat,,. Deci smerenia e mai presus de faptele legii. Atâta tot.

2) Existenţa fariseilor drepţi ne ridică o serie de întrebări:

Când a fost fariseu Nicodim, atunci când l-a cercetat pe Iisus cu privire la Botez şi a plecat nelămurit sau când L-a apărat pe Hristos în faţa Sinedriului?

Când a fost fariseu Iosif din Arimateea, atunci când s-a interesat de faptele lui Iisus sau când a oferit mormântul său pentru a odihni trupul Mântuitorului?

Când a fost fariseu Gamaliel, atunci când l-a educat pe Pavel sau atunci când i-a apărat şi protejat pe apostoli?

Când a fost Pavel fariseu şi neam de farisei, atunci când păzea hainele ucigaşilor arhidiaconului Ştefan sau atunci când, luând locul apostolului Iuda, a fost răstignit pentru Hristos?

Şi întrebările ar putea continua cu alţi şi alţi farisei drepţi. Pentru că nu există fariseism, aşa ca o etichetă aplicabilă pe fruntea duplicitarului. Există doar farisei, adică membrii unei puternice mişcări politico-religioase din timpul lui Hristos. Unii l-au recunoscut pe Hristos, alţii l-au condamnat.

Duplicitarul, adică omul cu două feţe, este produsul păcatului. Nu trebuie să-i dai un nume biblic şi cu atât mai puţin de fariseu. Fariseii nu au fost duplicitari faţă de Dumnezeului Vechiului Testament. Fariseii care l-au răstignit pe Hristos pur şi simplu nu au recunoscut în El pe Fiul lui Dumnezeu. Ar fi fost duplicitari dacă L-ar fi recunoscut, L-ar fi omorât şi apoi ar fi continuat să slujească lui Dumnezeu. Fariseii nedrepţi aveau o imagine proprie asupra lui Dumnezeu adică o imagine idolatră, de aceea nu l-au recunoscut pe Fiu. Dacă vreţi au fost victimele unei erori teologice, de interpretare (de aceea Hristos îi ceartă de multe ori, că teoretic, fariseii erau pregătiţi să îl vadă, să îl recunoască).

La fel cum o eroare este şi produsul modern de curăţat caractere numit fariseism. Păstrat în universul teologic, mai treacă-meargă, dă culoare. Aplicarea lui în spaţiul ideologic este total inutilă. Nu are nici o relevanţă.