FARISEISMUL-UN PRODUS MODERN DE CURĂŢAT CARACTERE

Opinia mea despre avocatul ideologic, o profesie nouă şi de viitor apărută în orizonturile americane a primit, cum era de aşteptat, două replici. Mircea Platon recunoaşte oarecum elegant noua sa pasiune, de a apăra idei, şi îngroapă tacit barda cu care a căsăpit ideologia legionară. Dar spune că a făcut-o din grijă faţă de Biserica sa. Mă rog, mai degrabă din dragoste, oarbă.

Fedorovici însă, nu se lasă. Teologul din el mai aruncă odată undiţa în apele adânci şi cu cât mai adânci cu atât mai tulburi ale învăţăturii sale de unde scoate un ţipar de articol lung şi deşirat despre fariseism şi legionarism.

Trec peste gluma proastă din introducere în care vede duhovnicia ca pe ,,lucrul dracului,, (sic) şi las la o parte finalul de arte marţiale inspirat din filmul ,,Samuraii Şogunului,,. Mă opresc la conţinut.

Sinceră să fiu, eu nu aş fi făcut aşa gafă. Nu aş fi abordat niciodată tema fariseismului din simplul motiv că nu este originală. Este un produs teologic târziu, cu aplicaţie educativă şi care face carieră bună în vremurile secularizate. Cu atât mai mult, nu aş fi preferat varianta comună definită de Fedorovici ca fiind ,, în sens comun, fariseismul este un echivalent pentru prefăcătorie. Fariseul nu este un simplu vanitos, ci mai ales cineva care vrea să scoată un profit din imagine (a sa ori a afacerii sale, ori/şi a grupului său),,.

In realitate, dacă mergem la sursă, adică la textele biblice vedem că există doar farisei şi nu fariseism şi asta reiese din:
1) Interpretarea completă a parabolei vameşului şi fariseului.
2) Existenţa fariseilor drepţi.

1) De regulă, toţi păcătoşii văd în parabola vameşului şi a fariseului (Luca, 18,10-14) un fel de lecţie dată fariseului pentru mândria lui. În realitate parabola cu pricina este doar un elogiu adus smereniei ca virtute capabilă să facă un vameş păcătos să plece ,,mai îndreptat,, de la templu decât un fariseu, etalon al legii lui Moise, care se înţelege că pleacă îndreptat. Niciunde nu scrie că Dumnezeu nu i-ar fi dat dreptate fariseului care păzea toate faptele legii. Doar că păcătosul care s-a smerit a plecat ,,mai îndreptat,,. Deci smerenia e mai presus de faptele legii. Atâta tot.

2) Existenţa fariseilor drepţi ne ridică o serie de întrebări:

Când a fost fariseu Nicodim, atunci când l-a cercetat pe Iisus cu privire la Botez şi a plecat nelămurit sau când L-a apărat pe Hristos în faţa Sinedriului?

Când a fost fariseu Iosif din Arimateea, atunci când s-a interesat de faptele lui Iisus sau când a oferit mormântul său pentru a odihni trupul Mântuitorului?

Când a fost fariseu Gamaliel, atunci când l-a educat pe Pavel sau atunci când i-a apărat şi protejat pe apostoli?

Când a fost Pavel fariseu şi neam de farisei, atunci când păzea hainele ucigaşilor arhidiaconului Ştefan sau atunci când, luând locul apostolului Iuda, a fost răstignit pentru Hristos?

Şi întrebările ar putea continua cu alţi şi alţi farisei drepţi. Pentru că nu există fariseism, aşa ca o etichetă aplicabilă pe fruntea duplicitarului. Există doar farisei, adică membrii unei puternice mişcări politico-religioase din timpul lui Hristos. Unii l-au recunoscut pe Hristos, alţii l-au condamnat.

Duplicitarul, adică omul cu două feţe, este produsul păcatului. Nu trebuie să-i dai un nume biblic şi cu atât mai puţin de fariseu. Fariseii nu au fost duplicitari faţă de Dumnezeului Vechiului Testament. Fariseii care l-au răstignit pe Hristos pur şi simplu nu au recunoscut în El pe Fiul lui Dumnezeu. Ar fi fost duplicitari dacă L-ar fi recunoscut, L-ar fi omorât şi apoi ar fi continuat să slujească lui Dumnezeu. Fariseii nedrepţi aveau o imagine proprie asupra lui Dumnezeu adică o imagine idolatră, de aceea nu l-au recunoscut pe Fiu. Dacă vreţi au fost victimele unei erori teologice, de interpretare (de aceea Hristos îi ceartă de multe ori, că teoretic, fariseii erau pregătiţi să îl vadă, să îl recunoască).

La fel cum o eroare este şi produsul modern de curăţat caractere numit fariseism. Păstrat în universul teologic, mai treacă-meargă, dă culoare. Aplicarea lui în spaţiul ideologic este total inutilă. Nu are nici o relevanţă.

AVOCATUL IDEOLOGIC

Deşi am primit mai multe mesaje şi comentarii privitoare la discuţiile contradictorii dintre Platon-Fedorovici-Racu pe de o parte şi Codrescu-Târziu pe de altă parte nu am dorit să mă amestec, din mai multe motive:
1) Era o polemică de cafenea internautică, una dintre multele controverse din blogosfera ortodoxă în care tot timpul se întâmplă câte ceva. Ne toacă gura ca o meliţă, de nu mai avem nici zi, nici noapte, nici post, nici sărbătoare, nici odihnă.
2) Discuţia nu se purta în duh creştin ci pe principiul ,, tu eşti prost, eu am dreptate,,.
3) Deşi, nici unul dintre cei implicaţi în discuţie nu era istoric, discutau o temă de istorie a mişcării legionare privită prin prisma ideologiei şi evenimentelor. De aici o serie întreagă de erori, mai ales din partea Fedoplatonului. Îmi pare rău să îi numesc aşa, dar simbioza e aşa perfectă încât nu-i mai pot distinge.
4) Eu sunt arheolog şi nu specialist în istorie contemporană aşa încât să mă pronunţ pe o temă atât de controversată şi aflată încă în cercetare, aşa cum este tema Mişcării legionare.
5) Nu intru în discuţie cu oameni care vorbesc din cărţi şi văd lumea prin filme, făcând mereu trimitere la un anumit autor sau la o imagine dintr-un film, mai ales cînd filmele şi cărţile cu pricina sunt citite de o minoritate. Este semnul înfulecării rapide şi fără discernământ a unei cantităţi imense de informaţie care se află încă în digestie cerebrală. (,,Ştii, am mâncat caviar la micul dejun…. Simt şi văd ca un peşte existenţial,,). Aştept momentul când cărţile vor deveni cărămizi cerebrale şi vor zidi o personalitate, adică un om care a uitat ce a mai citit dar care filtrează totul prin propria conştiinţă.

Dar pentru că m-am pomenit amestecată în comentariile lor şi mai ales reinterpretată într-un sens pe care eu nu l-am gândit, aş dori să le spun domnilor Platon şi Fedorovici părerea mea personală despre tot circul pe care l-au generat datorat pe de o parte unor ambiţii personale, dar şi a lipsei unei viziuni istorice.

Ce este domnul Mircea Platon?

Deşi sincer îl admir pe Mircea Platon pentru documentaţia vastă pe care o deţine, pentru eseistica sa şi capacitatea de interpretare, totuşi, cu respect, eu nu ştiu ce este Mircea Platon. Este un jurist care a absolvit Facultatea de Drept din Iaşi, a susţinut un masterat în Limba şi Literatura Franceză în Canada şi este doctorand la Departamentul de Istorie a unei universităţi americane. E la modă acum să ai o educaţie profesională în zig-zag. Masteratul înseamnă specializarea într-o disciplină dar nu poate înlocui pregătirea de bază, care în cazul lui rămâne tot de jurist. Doctoratul implică specializarea într-un domeniu restrâns al unei discipline. Se porneşte de la un nivel înalt, dar nu poate înlocui pregătirea de bază care în cazul de faţă este aceea de jurist, specializat în literatura franceză. De regulă, asemenea oameni sfârşesc prin a fi foarte buni profesori, cu o viziune largă. Nu vor face cercetare pentru că nu au aprofundat nici una dintre disciplinele pe care le-au studiat. In cazul de faţă, domnul M.P. nu deţine viziunea istorică necesară interpretării fenomenului legionar.

Lipsa viziunii istorice

Viziunea istorică nu este o vorbă goală, ci o abilitate care se obţine în ani de studiu sistematic. Nici eu nu ştiu dacă am viziune istorică deşi am parcurs cinci ani cursurile de zi ale unei facultăţi de istorie. In primul an se învăţa Preistoria şi Istoria Antică de pe întregul mapamond, precum şi ştiinţele auxiliare cercetării acesteia, limbi clasice etc. In anul al-II-a se studia Istoria Medievală românească şi universală cu ştiinţe auxiliare, alfabete istorice, limbi medievale; în anul III a venit rândul Istoriei Moderne; în anul IV, Istoriei Contemporane şi în fine, anul V a fost de specializare pe o anumită epocă istorică. Fireşte că părea inutil să înveţi toţi faraonii Egiptului, împăraţii Romei cu toate faptele lor, împăraţii Bizanţului, să parcurgi toate civilizaţiile antice studiate pe plan economic, politic, social, militar, cultural. Să înveţi toate războaiele, revoluţiile, liderii, evenimentele, partidele, guvernările, religiile, limba latină, greacă, turcă-osmană, slavonă, alfabetul grec, chirilic, arab. 90% au intrat în uitare.
Bagajul acesta imens te ajuta să îţi formezi o imagine asupra istoriei lumii şi evoluţiei acesteia. Pe această bază căpătai, cu timpul, prin studiu şi talent, propria viziune istorică.

Din păcate lui Mircea Platon nu îi lipseşte doar viziunea istorică ci şi noţiunile elementare ale cercetări istorice.

I. Analiza istorică.

1)Analiza comparativă a fenomenelor, entităţilor, proceselor istorice se face analizând cele asemenea. Nu compari Mişcarea Legionară cu Biserica ortodoxă. Sunt două entităţi diferite, o mişcare politică şi o instituţie religioasă cu caracter divino-uman. Astea sunt tertipuri avocăţeşti, să compari cele nepotrivite pentru a ieşi ce vrei tu să subliniezi. Adică, dacă ai un client cal, îl compari cu un măgar ca să vadă lumea ce armăsar este.
Din punct de vedere istoric, ML poate fi analizată doar în comparaţie cu alte partide politice.

1) Întotdeauna un fapt istoric se analizează în contextul istoric în care s-a produs. Nu compari doctrina ML care a guvernat 3 luni cu PCR care a guvernat 50 de ani. De unde ştie Platon că ML ar fi dezvoltat aceleaşi structuri ca şi PCR, de vreme ce nu a evoluat pe scena politică postbelică.
2) Nu se compară imaginea istorică a unui partid cu una prezentă. Nu porneşti de la legionarii de azi ca să îi judeci pe cei de ieri. Sunt două entităţi diferite. Doar că, între legionarii de ieri şi cei de azi sunt 50 de ani de prigoană şi 20 de ani de marginalizare ceea ce unui istoric adevărat ar fi trebuit să îi sugereze ceva, cel puţin interesant, dacă nu important.

II. Evitarea speculaţiei istorice

3) In cercetarea istorică nu există ,,ce s-ar fi întâmplat dacă,, ci există faptul concret petrecut. Ceea ce există dincolo de faptul concret se numeşte speculaţie şi nu a are ce căuta în cercetare. Nu poţi judeca pe cineva pentru ceea ce ar fi putut să facă, ci pentru ce a făcut concret. Au omorât legionarii 70 de oameni? Da! Pentru asta trebuie judecaţi în contextul istoric dat. Aşa cum şi comuniştii trebuie judecaţi pentru sutele de mii de crime şi pentru milioanele de oameni care au suferit. Atâta tot! Acesta este riscul comparaţiilor nepotrivite. Fiecare istoric poate dezvolta propriul unghi de vedere.

III. Păstrarea măsurii

4) Întotdeauna trebuie să ştii că te adresezi unor oameni care nu au timp de tine. Se cer opinii scurte, clare şi concise. Dacă te reverşi de-a lungul a cinci interminabile articole, doar pentru aţi impune punctul de vedere şi aversiunea faţă de ML, să nu aştepţi aplauze. Oamenii nu au timp să citească. Eu le-am parcurs pe diagonală.

Concluzie

Şi, aici ajungem la întrebarea – pentru cine scrie domnul Mircea Platon cinci eseuri antilegionare? Cui folosesc? Istoricilor în nici un caz. Legionarilor, nici atât. Pentru exprimarea aversiunii e de ajuns un singur articol. Şi, de ce şi-a exprimat domnul Platon aversiunea tocmai în acel moment? De-a lungul timpului au fost şi momente mai bune. De ce a ales exact momentul final al ,,cazului Petru-Vodă,, când totul părea lămurit ? Niciodată nu a fost domnul Platon atât de vehement ca până acum. Sincer, nu credeam că un băiat frumos ca el e plin de ace, brice şi alice.

Un posibil răspuns

Şi aici ajung la un posibil răspuns la întrebarea mea de la punctul 1) şi anume: Ce este domnul Platon? Ei, bine, cred că ne aflăm în faţa unei specii noi. Un avocat ideologic. În cazul de faţă acuzatul a fost ML. Rămâne de aflat cine a fost acuzatorul pentru că pe avocat l-am văzut.
Păcat! Aş fi preferat să fie altul.

PS. Domnul Fedorovoci mă comentează eronat. Nu am îndemnat pe nimeni să înveţe imnuri legionare decât răspunzând în glumă unei cititoare care tot în glumă mi-a trimis un comentariu.
Dar îmi menţin părerea că sunt doi adolescenţi duhovniceşti. Nu că eu aş fi mai matură, dar…totuşi parcă…!

O INTREBARE DELICATĂ

Mircea Platon mă întreabă ,,Ce se întâmplă cu presa din România?,,. Pentru că răspunsul ne priveşte pe toţi îi răspund scurt ,,Care presă?,,. Un răspuns detaliat ar fi prea dureros.
Nedumeririle, întrebările dar şi răspunsurile lui în articolul de mai jos.

PRIN MAHALAUA IMPERIULUI

de Mircea Platon

1. Summitul de la Bruxelles în presa internaţională

Cancelarul german Angela Merkel le-a spus parlamentarilor germani înainte de summit-ul de joi de la Bruxelles că nici o ţară din eurozonă nu va fi abandonată, dar că acest lucru va duce la o mai mare integrare politică şi economică a ţărilor din UE. (Irish Times: http://www.irishtimes.com/newspaper/world/2010/1216/1224285654001.html şi Financial Times: http://www.ft.com/cms/s/0/bb9bea42-085f-11e0-8527-00144feabdc0.html#axzz18Iuypfih)

2. Summitul de la Bruxelles în presa din România

Adevărul: “Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat miercuri că nici o ţară europeană nu va fi abandonată de către partenerii săi şi că euro a demonstrat că este “rezistent la crize”.”Este de necontestat că unele ţări europene se confruntă cu provocări dificile, dar este tot atât de necontestat că euro a dovedit că este rezistent la crize”, a afirmat dna Merkel, citată de Agerpres, referindu-se la criza datoriei care a zguduit recent Republica Irlanda, după Grecia în primavară, şi care afectează, de asemenea, Portugalia şi Spania. Şefii de stat şi de guvern din UE vor să decidă joi şi vineri în legatură cu un mecanism pentru a face faţă unor astfel de crize după 2013, precum şi în legătură cu schimbările din tratate necesare pentru introducerea unui astfel de mecanism. Acesta va include “toate elementele pentru care suntem angajaţi şi pe care le consider indispensabile”, a mai spus Angela Merkel.” (http://www.adevarul.ro/international/europa/Angela-Merkel-lasat-cada-Europa_0_391160889.html)

Evenimentul Zilei: “Liderii UE se reunesc în această după-amiază, la Bruxelles, pentru un summit de două zile, al şaptelea din acest an, dedicat crizei economice şi financiare care a lovit puternic statele din zona euro, relateaza AFP. Principalul obiectiv al reuniunii care va debuta în jurul orei locale 17.00 (18.00, ora României) este convenirea modului concret de schimbare limitată a Tratatului de la Lisabona, în vederea creării unui mecanism permanent de susţinere financiară a zonei euro. Un proiect de modificare limitată a documentului va fi prezentat, la Bruxelles, de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Amendarea Tratatului a fost convenită la Consiliul European din luna octombrie, când liderii statelor UE au decis înfiinţarea unui astfel de mecanism permanent de susţinere. Mecanismul va obliga băncile care au contribuit la creşterea datoriei publice să contribuie financiar la planul de salvare a unei ţări din zona euro aflată în dificultate. Preşedintele Traian Băsescu a ajuns deja la Bruxelles. Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului la Bruxelles fac parte şi Bogdan Manoiu, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene al Guvernului şi consilierul prezidential pentru afaceri europene, Leonard Orban. Traian Băsescu urmează să participe astăzi la lucrările Summit-ului Partidului Popular European, la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, precum şi la prima sesiune de lucru a Consiliului, potrivit Agerpres. ” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/summit-ue-pentru-consolidarea-zonei-euro-al-saptelea-din-2010-915917.html)

Hotnews: “Şefii de stat si de guvern din Uniunea Europeană se reunesc, joi şi vineri, la Bruxelles, la ultimul summit din acest an. Pe agenda discuţiilor figurează probleme economice, urmând ca “cei 27” sa aprobe o serie de modificări aduse Tratatului Uniunii, pentru a fi pus la punct un mecanism permanent de ajutorare a ţărilor care s-ar afla in criză la un moment dat. La aceste discuţii participă şi preşedintele Traian Băsescu.

După cum transmite Radio România Actualităţi, liderii europeni speră că vor ajunge la un acord pe un text pregătit deja de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, căruia i-a fost incredinţată această sarcină la summitul de la sfârşitul lunii octombrie. De asemenea, participanţii la discuţii sunt conştienţi că orice semn de slăbiciune şi de lipsă de unitate poate fi speculat de pieţele financiare, care, după Grecia şi Irlanda, îşi îndreaptă acum atenţia spre Spania şi Portugalia şi, mai nou, spre Belgia.

Potrivit preşedintelui Herman van Rompuy, modificările aduse Tratatului să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013, fapt ce ar face ca mecanismul permanent pentru gestionarea crizelor să intre în funcţiune în iunie 2013. Mecanismul permanent va fi creat pe modelul celui temporar aprobat în luna mai pentru Grecia şi îl va inlocui pe acesta, care va expira la jumătatea anului 2013. După cum se arată într-un comunicat dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială, în cadrul dezbaterilor, vor avea loc un schimb de opinii între şefii de state şi de guvern şi înaltul reprezentant al Uniunii pentru Politică Externă şi Securitate privind obiectivele UE în relaţiile cu o serie de parteneri strategici, precum Statele Unite, China si Rusia. Vineri, vor fi discutate parteneriatele strategice ale Uniunii şi va fi dată undă verde Muntenegrului pentru statutul de candidat la aderarea la UE. ” (http://www.hotnews.ro/stiri-international-8133120-summit-european-bruxelles-agenda-figureaza-chestiuni-economice.htm)

3. Aşadar, o ştire care are de a face, coform presei internaţionale, cu realismul politic/cinismul Angelei Merkel, care avertizează că “ajutorul” financiar german vine doar cu preţul “integrării” UEuropene sporite, devine în România o ştire menită a-i reasigura pe români, în stil ceauşist, că Preşedintele Băsescu a ajuns la Bruxelles unde va purcede negreşit la un “schimb de opinii” şi că marele frate de la Vest e gata oricând să se jertfească pentru idealul european fără a cere nimic în schimb. Dacă în presa internaţională editorialiştii deplâng dispariţia suveranităţii naţionale sub presiunea Reichului UEuropean 1, în principalele ziare din România continuă să se tacă în privinţa avantajelor aduse Germaniei de eurozonă, precum şi asupra faptului că Germania e hotărâtă să “ajute” cu forţa şi deci să controleze statele de la “periferia” eurozonei. Chiar şi cei care, asemenea proverbialei bătrânici, nici nu se gândesc să traverseze strada vor fi înşfăcaţi de viguroasa Big Sister teutonă şi îmbrânciţi pe trotuarul euro 2. Unde vor face trotuarul euro, adică se vor se vor prostitua politic, cultural şi economic pentru a-şi asigura subzistenţa de buruieni la umbra marelui Reich.
Cititi restul articolului la MIRCEA PLATON

EXPERTUL ŞI GENIILE

de Mircea Platon

Expertii in educatie ai Uniunii Europene pun criza societatii romanesti pe seama “cultului geniilor”. Conform profesorului Robert D. Reisz, modelul intregului invatamant romanesc e Eminescu si, prin el, o anumita imagine a “creatorului vag paranoid si asocial”. Mitologia geniului, scrie profesorul Reisz amintindu-mi de Personalitatea autoritara a lui Adorno, da loc in domeniul social-politic “nevoii unui conducator charismatic, mesianic si autoritar”. Mitologia geniului merge asadar mana in mana cu fascismul. Intr-o societate cu adevarat democratica, scrie profesorul Reisz, scoala ar trebui sa “produca cetateni” si “persoane normale, bine integrate social”, adaptate “mediocritatii vremurilor”. Trebuie, indeamna profesorul Reisz, sa se reabiliteze normalitatea, definita in termeni de “medie”, de “pasi algoritmici” si de “predictabilitate a actiunilor”. Exceptionalismul e pagubos si, de aceea, profesorul Reisz cere schimbarea formelor pentru a obtine modificarea fondului: “Nu cerem sa se schimbe mentalitatile inainte de a se schimba formele, caci asa ceva este imposibil, cerem tocmai sa se schimbe formele, ceea ce se poate face prin transformari ale cadrelor curriculare si ale pregatirii pedagogice, astfel incat acest pagubos cult al exceptionalismului si al genialitatii sa dispara din salile de clasa.” Opiniile profesorului Reisz nu sunt cele ale unui simplu particular, ci ale unui expert implicat direct, in calitate de membru in felurite comitete de cercetare sau diriguire a invatamantului, in reforma educatiei. De aceea, merita sa facem cateva observatii.

Mai intai ca nu doar cultul geniului poate avea reflexe politice autoritare, ci si cultul normalitatii definite ca medie, ca adaptare. Orice geniu autoritar la varf are nevoie de o masa obedient-omogena la baza. Adaptabilitatea perfecta, socializarea pe baza de conformism duce la o societate de mase perfect maleabile in mana “geniului” care stie cum sa le programeze, cum sa scrie si sa introduca in sistem algoritmii autoritari necesari.

Continuare la www.mirceaplaton.com

P.S. Salutăm apariţia site-ului personal al domnului Mircea Platon şi îl felicităm pentru iniţiativă. Aşteptăm cu interes articolele domniei sale.

SINDROMUL BUCURESTI

de Mircea Platon,
Romania e plina de oameni care cer “solutia” si de oameni care ofera “solutia”. E plina, adica, de oameni neputinciosi si de smecheri. Unii au ajuns neputinciosi tocmai pentru ca s-au crezut smecheri. Altii se dau smecheri tocmai pentru ca sunt, in sinea lor, niste neputinciosi. |n esenta, slabiciunea Romaniei se datoreaza minciunii care ii uneste pe victime si pe calai. Expresia cea mai clara a acestei complicitati intre elita pradatoare si poporul haituit, a sindromului Bucuresti, ne-au oferit-o ministrii guvernului Boc. Astfel, ministrul Berceanu a recunoscut ca guvernul practica “minciuna prin omisiune”, iar ministrul Sebastian Vladescu a declarat, pentru a sustine masurile de austeritate bugetara, ca: “Era foarte usor sa mintim in continuare.” Daca ar fi fost usor, ne-ar fi mintit in continuare. Asta e sigur. Ceea ce i-a determinat sa recunoasca faptul ca ne-au mintit nu e onestitatea lor, ci starea de fapt, realitatea. Din pacate, in Romania, starea de fapt poate coroda minciunile celor de la putere, dar nu poate da nastere la adevaruri. Elita de dumping recunoaste ca a mintit doar pentru a putea trece la o noua minciuna. Ca si “condamnarea regimului comunist”, marturisirea minciunii nu este preludiul adevarului, ci parte a unei noi minciuni. A unei minciuni mai mari, mai elaborate. A unei metaminciuni.

Dar aceste metaminciuni, aceste “solutii” care ni se tot ofera, sunt posibile datorita faptului ca cerem mereu “solutii”. Raspunsul e determinat de intrebare. Si apoi determina urmatoarea intrebare. Exista o prejudecata, ieftina dar la moda in mediile intelectualilor minimi moral si esoterici politic, conform careia “intrebarea deschide si raspunsul inchide”. Nimic mai fals. Exista intrebari care inchid si raspunsuri care deschid. |nchiderea si deschiderea nu au de a face cu natura enuntului (afirmativ sau interogativ), ci cu adevarul lui. |ntrebarile Securitatii incuiau. |ntrebarile secretarului de partid intimidau, dupa cum arata scriitorul rus Vladimir Makanin : “Nu poti raspunde la aceasta intrebare pentru ca de fapt nu e o intrebare adevarata” (Masa acoperita cu postav si cu carafa la mijloc). Doar intreband si raspunzand in duhul adevarului poti desclesta falcile intrebarilor si raspunsurilor care inchid, care mutileaza.

Din pacate, dupa cum e clar din raspunsul ministrului Vladescu, conducatorilor nostri le e usor sa ne minta. Si asta si pentru ca noi le punem intrebari mincinoase. Care (ne) inchid. Nu intrebam: “Ce as putea/Ce ar trebui sa fac?” (ecou al patericalului: “Ce-ar trebui sa fac ca sa ma mantuiesc?”). Pentru ca asta ne-ar implica. Si cum “problema” e sistemica, si raspunsul trebuie sa fie sistemic, impersonal, sa nu ne oblige la nimic. “Care e solutia?” intrebam noi, transformand o problema de viata intr-o chestiune epistemica. “Uite solutia!” ne raspund ei. De douazeci de ani. De douazeci de ani Romania e plimbata dintr-un buzunar in altul al fostei si actualei “oligarhii coloniale”, dupa cum o numeste Ion Varlam (http://constiinte.ro/romania-lui-ion-varlam-pseudo-romania-conspirarea-deconspirarii).

Din pacate, acest fenomen nu e specific doar Romaniei. Desi nu la fel de neobrazata ca in Romania, erodarea statului reprezentativ e in curs de desfasurare si in Occident, mai ales in Uniunea Europeana. Pierderea atributelor suveranitatii statale (cum ar fi moneda, ori articulatii ale puterii judecatoresti si legislative) in favoarea UE, eviscerarea corect-politica a spatiului public, sifonarea neoliberala a vietii economice, invadarea spatiului domestic de catre agenti ai statului-dadaca neoliberal (vezi lucrarile lui Paul Gottfried si Christopher Lasch), cultul tehnocratului, care submineaza viata democratica prin reformularea chestiunilor de bun-simt, rezolvabile in termeni traditionali, in termenii unui limbaj specializat si ai unor tehnici esoterice, toate contribuie la crearea unei stari de dependenta fata de un sistem paternalist in care “tatal” e un computer sau un comitet de clone.

|n plus, dupa cum au aratat studii recente publicate in presa britanica, partidele politice ascund electoratului cam jumatate din agenda lor reala. Departe de a fi un timp al dezbaterilor oneste, campaniile electorale se desfasoara dupa regulile cele mai manipulative ale marketingului . Ni se vand partide, programe si solutii asa cum ni se vinde un nou tip de detergent: printr-un clip “dragut” si o fata celebra care apare in cadru aratand ca si el foloseste produsul respectiv. Combinata cu prezenta redusa la vot, aceasta situatie are ca rezultat ca puterea e exercitata de oameni despre ale caror intentii nu stim de fapt nimic. Nu spun ceea ce fac, nu fac ceea ce spun, “lupta din interior”. Toti iti cer sa fii complice cu ei. Ca si comentator politic, asta inseamna sa nu faci analiza, ci propaganda unei factiuni sau alteia. Pentru ca, in conditiile multiplicarii metastazice a limbajului fara acoperire in adevar, nu poti cunoaste nimic decat din “interior”. Si nu poti ajunge “in interior” decat lasand adevarul la usa. Trebuie sa devii un maestru al intrebarilor si al raspunsurilor mincinoase, care inchid. Un manipulator de scule.

Cum nu simpatizez cu niciuna din actualele forte politice, si cum nu am incredere nici in fortele politice care mijesc la orizont, cum nu am nimic de a face cu acea “Romanie profunda” care aud ca umbla prin tara “oferind solutii” pe tava, ca un serbet cu apa rece, ca tot e caldura mare, cum nici nu vand nimic, nici nu cumpar nimic intr-un sistem care are ambitia de a fixa tuturor un pret, ma opresc aici cu interventiile mele publice pe tema politicii din Romania. Le multumesc colegilor – nevazuti! – de la ziuaveche.ro, care au avut generozitatea si onestitatea de a-mi gazdui opiniile, diferite de multe ori de ale lor. Le multumesc si celor care m-au citit. Punct.
Preluat de la ziua veche

ROMÂNIA, NOUL ISRAEL?

scris de Mircea Platon

Consiliera primului ministru Boc a afirmat recent ca Romania ar trebui sa ia exemplu de la Israel pentru a putea infaptui un “miracol romanesc”. Conform doamnei Andreea Vass, succesul economiei israeliene se datoreaza “antreprenoriatului”: “Un model la care Romania trebuie sa se gandeasca este cel israelian, al antreprenoriatului. De ce au avut succes remarcabil? Au avut un think-tank central orientat catre antreprenoriat. Lectia de baza este ca o tara bine educata ingaduie esecuri si incurajeaza expunerea la risc.” De aceea, continua doamna Vass citata de Agerpres, “populatia” Romaniei “trebuie educata in acest sens”, al orientarii catre risc.

Ceea ce omite sa ne spuna doamna Vass este ca succesul Israelului nu are la baza doar “antreprenoriatul”. Literatura dedicata succesului economic al Israelului vorbeste despre o combinatie de factori printre care cei mai inflluenti sunt dezvoltarea unui robust complex militaro-industrial si un influx de capital motivat politic. Dupa cum arata cercetatoarea Linda Sharaby , “in parte datorita precarei sale pozitii militare, Israelul, sarac in resurse, a atras mari sume de capital strain motivate politic, nu economic. Imprumuturile straine si transferurile de capital venite ca donatii de la comunitatile evreiesti, despagubirile platite de Germania, ajutorul economic si militar venit din SUA, au ajutat la dezvoltarea tarii si la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor ei.” Si mai important inca, “nevoile de aparare ale Israelului au dus la dezvoltarea unui complex militaro-industrial care a devenit motorul principal al dezvoltarii, ducand la crestere economica, la progres tehnologic si aducand mari beneficii la export.”

Conform cartii Start-Up Nation: The Story of Israel’s Economic Miracle (Twelve, 2009), de Dan Senor si Saul Singer, pe langa comercializarea inovatiilor militare (Idden, PillCam etc.), complexul militaro-industrial a contribuit la succesul economiei israeliene si datorita militarizarii societatii israeliene. Senor si Singer afirma ca ceea ce distinge antreprenorii israelieni de cei americani sau europeni e experienta serviciului militar obligatoriu in conditii de tensiune si chiar de conflict militar permanent care ii silesc pe tinerii ofiteri israelieni sa ia decizii care depasesc litera instructiunilor militare si regulile conventionale. Odata intorsi in viata civila, antreprenorii bine educati in tactici de lupta non-conventionale sunt capabili sa functioneze in cadrele unui stat care, dupa cum precizeaza Sharaby, e “construit pe secole de trecut religios si national comun care ajuta la mentinarea devotamentului multor israelieni fata de succesul statului lor. Acest tip de capital social le permite israelienilor sa isi rezolve problemele colective mai usor si sa construiasca o solida baza civica pentru a sustine dezvoltarea economica”.

Exact despre acest capital social nu vor sa ne vorbeasca doamna Vass si sistemul in numele caruia vorbeste domnia-sa. “Cultura riscului”, asa cum o prezinta domnia-sa, e o simpla componenta ideologica a neoliberalismului. Dar “riscul” asumat de israelieni nu are de a face cu neoliberalismul, ci cu nationalismul. Nu e un risc antrenat la bursa, ci pe front, in apararea patriei, a Tarii Fagaduite, si a Bibliei (Alon Tal, Pollution in a Promised Land. An Environmental History of Israel, University of California Press, 2002, pp. 20-21). E un risc antrenat in exercitiul apararii unui mod de viata si unor valori fundamentale.
Continuarea aici

UN INTERVIU CU MIRCEA PLATON

Preiau acest interviu pentru ca il admir pe Mircea Platon, desi daca as fi fost in locul lui nu as fi facut acest gest. Regret insa ca ziarele centrale s-au gandit la el doar atunci cand au ajuns cu un picior in groapa si au nevoie de oameni destepti sa le ridice. Nu vreau sa fiu rea, dar limba mea de scorpie nu-mi da pace pana nu spun tot.Pana mai ieri, cand presa era pe cai mari, Mircea Platon era cunoscut doar pe net si in mediul ortodox, chiar daca intreaga sa cariera il recomanda ca o personalitate in devenire. Cand lipitoarea Tismaneanu, bolsevic batran, a sarit la gatul lui, doar doi-trei prieteni au zis cate ceva. Azi, i se iau interviuri. Presa s-a lovit cu capul de sus si a vazut, in fine, si pragul care tine usa.

Mircea Platon e eseist. E tatăl a doi băieţi frumoşi. E poet. Propovăduieşte despre A Treia Forţă. Mărturiseşte despre România profundă. Are 36 de ani. Cea mai recentă carte pe care a publicat-o este „Măsura vremii: îndemn la normalitate”, pe care o semnează împreună cu publicistul ortodox Gheorghe Fedorovici. Mircea Platon a trebuit să ia calea Americii pentru că nu a acceptat să facă alegere între mafioţii comunismului şi mafioţii “anticomunismului”. Scrie ca să fie liber. Este doctorand în Istorie la Ohio State University. Îi detestă pe cei care şi-au construit carierele pe culpabilizarea României vechi. Mircea Platon e român.

Cu regretul că nu am putut face un interviu faţă către faţă, ci doar via Internet, îi invit pe cei care nu-l ştiu încă, să îl cunoască. Iar celor care regretă că aparitiile lui Mircea Platon în presa din România sunt prea rare, sperăm să le facem bucurie. Pentru că Mircea Platon e Om Frumos.

Care vă este cea mai dragă amintire din copilăria trăită într-un oraş
boieresc precum Iaşii?

Ce mult îmi place că spuneţi “Iaşii” (sau “Iaşul”), şi nu “Iaşiul”! Sunt multe amintiri, de la serile de Crăciun şi nopţile de Paşti, de la zorii când mă strecuram cu tata afară din casă ca să plecăm la pescuit, de la plimbări cu sania iarna, în pădurile de la Bârnova, lângă Iaşi, unde aveam un unchi pădurar şi unde am mers şi la vânătoare, ca gonaci, de la copilăria petrecută în casa bunicii, pe strada Voinicilor, dărâmată pe la sfârşitul anilor ’70 pentru a se construi Zona Industrială, până la ziua când am mers cu locomotiva cu aburi, şi am tras şi semnalul, pe calea ferată a Fabricii de Mobilă, până la vizitele poetului Virgil Carianopol şi ale altor scriitori prieteni cu tata, până la zilele de vară în care, pe la vreo opt-nouă ani, mergeam împreună cu prietenul meu Octavian la “institut” (“A. D. Xenopol”) la tatăl lui, istoricul Gheorghe Buzatu, unde eram topit de admiraţie de mulţimea cărţilor şi de bonomia istoricului, care stătea de vorbă cu noi şi, invariabil, ne dădea bani de “o prăjitură”. Apoi liceul, prima dragoste, Copoul, teii…

Cum v-aţi întâlnit viitoarea soţie?

Fatalitate! Am fost colegi de liceu. Am văzut-o, mi-a picat cu tronc, ne-am pierdut, ne-am regăsit, şi nu ne-am mai scăpat din ochi de atunci şi până acum.

De unde vi s-a tras dragostea asta pentru “vechi”?

Poate că sunt, de felul meu, un paseist. Poate că am moştenit, din familie, o anumită pasiune pentru istorie, pentru trecut. Dintotdeauna mi-a plăcut să citesc istorie şi să-mi întreb bunicii despre bunicii şi străbunicii lor. Comunismul m-a făcut să realizez că trecutul are o integritate care e numai a lui. Prezentul era al comuniştilor şi viitorul era “de aur”, dar trecutul era, pentru mine, un tărâm al libertăţii. Trecutul e un dat, instituie o ordine care m-a ajutat să trec peste anarho-tirania ceauşistă. Ceea ce mă interesează însă acum e să încerc să conving pe cât mai multă lume să nu vândă trecutul de dragul antichităţilor. Pentru că, în România, există o întreagă industrie care se ocupă cu lichidarea trecutului viu. Sunt oameni care şi-au construit carierele pe culpabilizarea României vechi, pe distorsionarea istoriei noastre, pe dispreţul pentru identitatea noastră istorică. Cu cei 30 de arginţi obţinuţi astfel îşi cumpără mobilă veche în casă. Sunt oameni care vând pe nimic pădurile României ca să-şi ia o cabană la munte. Sunt mulţi oameni care iubesc trecutul, dar puţini cei care sunt dispuşi să îl cultive. Cumpărăm şi vindem trecut. Cred că de aceea suntem în pericolul de a nu avea nici-un viitor.

Iubiţi România. Vă pasă de ea. De ce a trebuit să luaţi calea pribegiei?

Tocmai pentru că îmi pasă de România şi pentru că nu am vrut să trăiesc făcând compromisuri pe seama ei. În momentul în care coordonatorul paginii editoriale a ziarului unde scriam mi-a spus că nu vrea să mai vadă în pagina coordonată de el cuvântul “naţional”, m-am hotărât să plec. Era în plin scandal al manualelor de istorie “demitizate” şi atmosfera în România devenise, din punct de vedere cultural, irespirabilă. Am plecat pentru că nu am acceptat, şi încă nu accept, să aleg între mafioţii comunismului şi mafioţii “anticomunismului”.

Continuarea interviului aici