Dincolo de afinităţile de colecţionar, factorul politic este definitoriu în a promova anumite valori, personalităţi, stiluri şi caractere culturale. Un mic exemplu este promovarea până dincolo de saturaţie, în spaţiul cosmopolit şi eterogen al Vieniei, a pictorului vienez, dealtminteri excepţional în arta sa, Gustav Klimt. Tricouri, pixuri, căni, umbrele, postere, afişe, toată Viena e plină de Klimt. Ca să nu mai spun că în marile muzee predomină arta flamandă şi germană, înrudită cu spaţiul austriac.

La polul opus al interesului pentru valorile naţionale se află cu siguranţă politica românească. In Viena se află la cea mai mare catedrală din oraş, simbolul Vienei, la Stephansdom, o icoană făcătoare de minuni. Etichetele dar şi cărţile poştale cu reproduceri o prezintă ca fiind o icoană făcătoare de minuni din UNGARIA, de la Pecs. Cum am văzut-o însă mi-am dat seama că e Maica Domnului de la Nicula. Iconografia şi contextul religios dovedesc aceasta.
Cine cunoaşte puţin iconografia ortodoxă ştie cât de diferită este aceasta de iconografia catolică. Ungaria era o ţară catolică, or icoana cu pricina este ortodoxă, pictată în stil ţărănesc. Apoi, toată lumea ştie că în ortodoxie există doar câteva variante iconografice ale Maicii Domnului cu Pruncul, ori aceasta este o variantă în stil ţărănesc a Maicii Domnului Hodighitria.

Din păcate, se vorbeşte foarte puţin de faptul că după ce a lăcrimat timp de 22 de zile, icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost luată de guvernatorul Transilvaniei şi se pare că a ajuns şi la Viena.
Prezenţa icoanei la Viena este menţionată în raportele austriece ale vremii iar expunerea ei la Domnul Sf. Ştefan a apărut printre altele şi în presa românească.

Despre ascunderea icoanei pentru un timp vorbeşte şi înflorita tradiţie românească. Nu intrăm în detalii. Cert este că la Viena se vede de la distanţa de 5 m dincolo de cele două cordoane de protecţie o icoană care aparţine culturii tradiţionale româneşti şi nu a avut nici o legătură cu Ungaria. În 1688, Transilvania trecuse de sub dominaţia otomană sub aceea austriacă, deci nici măcar politic nu avea nimic cu Ungaria. Şi chiar dacă ar fi fost Principat autonom în cadrul Ungariei, aşa cum a funcţionat într-o altă perioadă istorică, nici atunci nu avea de ce să apară Ungaria ca ţară de provenienţă. Locul de origine al unui artefact se precizează inclusiv cu situaţia lui actuală. Dacă o piesă provine din Constatinopol este prezentată ca provenind din Constantinopol, azi Istanbul, Turcia. Aceasta este practica internaţională. Prin urmare ne aflăm în faţa unei minciuni sfruntate.

Lăsând la o parte detaliile iconografice clare şi contextul istoric fără echivoc, am căutat să aflu dacă mai există altă icoană făcătoare de minuni la Pecs în Ungaria. Evident, că nu am găsit nimic. Dacă ar fi avut un astfel de artefact cu siguranţă propaganda maghiară ar fi umplut mapamondul cu el.

Chiar şi aşa se scrie în blogosfera valahă că icoana Maicii Domnului de la Nicula este greco- catolică. Altă minciună. Rapoartele austriece consemnează că icoana a început să plângă pe 12 februarie, adică exact cu 4 zile înainte ca în îndepărtata Vienă împăratul Leopold I să semneze diploma prin care se punea în faptă apariţia Bisericii greco-catolice, adică ruperea ortodoxiei. Şi icoana a continuat să plângă 22 de zile.

Poate că acesta a fost motivul real al minunii dar şi ,,evlaviei,, bruşte a autorităţilor care au cerut cercetarea icoanei la Viena. Nu ştiu dacă icoana s-a întors de la Viena în original sau în copie, însă cu siguranţă povestea cu ,,icoana făcătoare de minuni din Ungaria,, trebuie cercetată serios şi în cazul în care am dreptate, trebuie făcută îndreptarea cuvenită. Cu astfel de lucruri nu se admit erori atât de grosolane. Dacă şi pe un banal pachet de pufuleţi se consemnează ţara de fabricaţie, mi se pare strigător la cer, să laşi să treacă o aşa confuzie. Dar, aceasta este treaba ataşaţilor culturali la Viena.