Tag Archives: statul român

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

Posted on by
2
            Stereotip şi formal, de când mă ştiu, sărbătoarea  naţională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza şi moş Ion Roată şi voi îmbătrâni tot cu hora Unirii şi rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric  care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor şi care poate fi numit naţional. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.
Statul în care noi trăim acum şi pe care nu mai dăm doi bani, exasperaţi de impozite, taxe şi guverne nesimţite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toţi românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente şi din interior şi din afară, prin încercări empirice de aşa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinereţea de la 1918 şi maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puţin. Fiara avea nişte trăsături de care toţi politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense şi minte puţină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii.  De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.
In cadrul acestui Stat românii au realizat nişte progrese uimitoare şi care nu pot fi comparate cu evoluţia lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul naţional a fost pentru români, la fel ca şi pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic şi social favorabil.
De aceea, nu înţeleg de ce uităm mereu  că acest Stat, care în definitiv este o creaţie, trebuie permanent menţinut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe  ceva etern şi funcţional. Or, nu este aşa! Statul este în permanentă concurenţă cu sistemele economice din lume. Statul este ţinta strategiilor politice internaţionale. În ultimii 20 de ani, instituţiile Statului precum şi instituţiile subvenţionate de Stat,  în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesionişti au fost confiscate de toţi trepăduşii politici şi slugile lor. Statul este compromis din interior prin administraţii lungi şi proaste şi din exterior de o politică de federalizare care,  în definitiv,  poate duce la dezmembrarea lui. Şi noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei şi nici cu funcţionarul Y,  ci cu toţi românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creaţie a lor. Statul nu e Ţara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic  care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.  

ŞI STATELE MOR, NU-I AŞA?

Posted on by
4

ŞI STATELE MOR, NU-I AŞA?

Uneori adevărul pare cinic dar este o realitate. Doar diplomaţii români cu o carenţă cronică de cultură politică par să uite acest fapt dovedit istoric. Am văzut diplomaţi care confundă naţiunea cu statul spunând că românii sunt o naţiune tânără din pricina faptului că au un stat doar de 90 de ani. Sau confundă Ziua Naţională cu o petrecere câmpenească. Nu toate naţiunile au stat, aşa cum ne-a binecuvântat pe noi Dumnezeu şi nu toate statele se constituie pe o naţiune.

Ziua naţională a unui stat este sinonimă cu ziua lui de naştere. Statul român de azi s-a născut la 1 decembrie 1918. Şi această dată nu poate fi schimbată pe una mai caldă. Şi, pentru ce? Să mănânci fasole cu ciolan? Un meniu mai dispreţuitor nu puteau găsi. Să mânânce ei mâncare de mahalagii. Eu prefer ceva mai tradiţional.

Statele pot muri pur şi simplu de bătrâneţe, atunci când principiile pe care s-au constituit nu mai sunt valabile, când condiţiile în care s-au dezvoltat dispar. De pildă, Ungaria medievală fondată pe principiile militare ale timpului şi care stăpânea şi principatul autonom al Transilvaniei s-a năruit atunci când a pierdut primul război mondial. Cu sabia s-a ridicat, de sabie a căzut. Lumea în care luaseră fiinţă dispăruse. Şi mortul de la groapă nu se mai întoarce, cu toată jelania ungurimii de pe tot pământul. N-au decât să-şi pună doliu şi pe pijamale şi pe oliţele de noapte. Regatul Ungariei s-o dus! Pentru vecie, dom`le Tokes!

Statele pot muri pur şi simplu hăcuite economic. Este cazul statelor colonii în care pot locui popoare omogene etnic ca în America Latină, de pildă. Aşa perspectivă nu poate intra în mintea pitecantropilor care au pus labele pe România postdecembristă şi pe care o vând bucată cu bucată.

Statele naţionale, cum e cazul nostru pot muri atunci când naţiunea sau cel puţin sentimentul naţional care a constituit-o dispare. De ce credeţi că e atâta luptă împotriva acestor concepte? Şi ideile pot clădi.

Statele pot muri atunci când se doreşte crearea unor state noi care să corespundă anumitor viziuni politice. De pildă UE se vrea un stat fondat pe principii economice şi de civilizaţie. Cred ei că aşa s-a ridicat SUA. Se înşală. SUA s-a ridicat creînd o naţiune mai întâi, cultivând valori naţionale, patriotice etc. Punându-şi steagul naţional pe chiloţi şi batoanele de ruj. Toţi cei care delirează că Ungaria Mare se va regăsi în Europa Unită sau că cele două state româneşti se vor uni tot în Noua Europă sunt fie bieţi naivi dacă nu ştiu ce vorbesc, fie criminali dacă ştiu ce urmează.

Statele create pe principii economice, relaţionând în cadrul unei anumite civilizaţii şi apărate de armată sunt sinonime imperiilor antice care se mai numeau şi sclavagiste. Ce s-a întâmplat cu ele ştim cu toţii. Civilizaţia a intrat în conflict cu cultura. Pentru că în timp ce civilizaţia crează dependenţe, cultura asigură nu doar independenţă ci şi supravieţuire. Economia a avut o evoluţie imprevizibilă pentru că monstrul sacru al civilizaţiei nu reuşea mereu să înghită cultura şi să pompeze în gura economiei sclavii necesari. Economiile sunt mai instabile decât bănuim şi mai crizate decât ne închipuim. Criza financiară din zilele noastre o dovedeşte din plin . Şi în final au picat.

Doar că aceia care pun la cale state ştiu bine lecţia istoriei. Şi-au luat măsuri de siguranţă. Au început cu distrugerea culturilor. Comunismul a reuşit distrugerea culturii tradiţionale în doar 50 de ani. Şi fenomenul continuă. Doar nu credeţi că o cultură se păstrează printr-o expoziţie la muzeu. Să fim serioşi! O cultură se trăieşte.

Dar dacă ştim că statele pot muri atunci trebuie să învăţăm să le facem să trăiască. Deşi, pare paradoxal, chiar şi în cazul acesta, alegerea ne aparţine.
Un stat nu înseamnă nişte însemne, administraţie şi armată. Inseamnă şi o economie naţională dacă statul este naţional. Inseamnă şi o cultură tradiţională şi naţională. Inseamnă şi o civilizaţie corelată culturii statului respectiv. Dacă statul are o cultură ortodoxă atunci nu vii cu forme de civilizaţie anticreştine cum sunt actele cu cip decât dacă vrei un război intern între popor şi mecanismul de stat. Dar probabil că asta se doreşte. Implozia statelor naţionale.