Autodenunț creștin către CNCD. Se strâng semnături!

In atenția dlui președinte, Csaba Ferenc Asztalos

Domnule președinte,
Cu bucurie pascală mărturisim, în pragul marii noastre sărbători, credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!

De asemenea, mărturisim și ne autodenunțăm către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru adeziunea noastră la ideile exprimate de dl. Sorin Dumitrescu în articolul „Cine ne vrea etrusci” publicat în cotidianul Jurnalul Național pe data de 22 februarie a.c. (În acest acest articol dl. Sorin Dumitrescu susține în principal inadecvarea parteneriatului muzeului cu propaganda homosexuală din România subliniind faptul că institutia Muzeului Țăranului Român a fost creată de Horia Bernea și fondatorii săi anteriori ca un suport muzeal pentru spiritualitatea satului romanesc).

Înțelegem să procedăm astfel după ce am luat act că împotriva domnului Sorin Dumitrescu a fost depusă la Consiliu o plângere, motivată de pretinse afirmații discriminatorii din respectivul articol și semnată de directorul Muzeului Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, plângere aflată în aceeaşi linie cu denunţurile turnătorilor din vremea ocupaţiei sovietice în România. Ne alăturăm domnului academician Sorin Dumitrescu și solicităm să fim audiați simultan cu dânsul.

Totodată, îi solicităm pe această cale, încă o dată, domnului Virgil Nițulescu să își dea demisia de onoare din funcția de director a Muzeului Țăranului Român, înainte ca greutatea poverii atitudinii sale anticreștine și antiromânești să îl discrediteze definitiv în fața contemporanilor și a istoriei.

De asemenea ne exprimăm convingerea că homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o boală spirituală, unul dintre păcatele care vatămă cel mai mult structura interioară a omului. O facem pentru solidarizare cu dl. senator Puiu Hașotti care a fost de curând în atenția Consiliului. Minoritatea homosexualilor din România este tolerată, însă va trebui, la rândul său, să învețe să prețuiască acest respect precum și valorile tradiționale ale românilor. Încercările de înlocuire prin forţă a valorilor tradiţionale româneşti cu valorile minorităţii homosexuale sunt o formă gravă de intoleranţă – care trebuie să înceteze.

Un Paște plin de Lumina lui Hristos tuturor creștinilor!

Petiţia poate fi semnată la următoarea adresă: http://www.yousign.org/ro/autodenunt

NOI REACŢII FAŢĂ DE SCANDALUL DE LA MŢR. Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu, Fundaţia Anastasia

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali ! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay ? Nimeni nu-şi  aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.

N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump !

Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!

De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir ? ! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci ? ! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg poporului.

Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii ! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay !

Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu ! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi Modelul umanităţii tale specifice ! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.

În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român ! Apăraţi-vă Tradiţia ! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor !

Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului  general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I  şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013,  au garantat succesul profanării….

Preluat de pe blogul lui Laurenţiu Dumitru