Am primit răspunsul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional la petiţia semnată de o mie de persoane cu privire la proiectul expoziţional ,,România Medievală,,. De fapt este răspunsul la aceeaşi petiţie trimisă de Preşedinţie către MCPN.

Vă las să vă apreciaţi singuri tehnoredactarea pe măsura Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România.

Conţinutul însă e…o pisică pe orez. Tot poporul cu excepţia domnului Preşedinte, care se face că nu ştie, cunoaşte că ICR face ce vrea sub aripa Preşedinţiei României. Exact ce-i vine!
Problema era că Muzeul Transilvaniei aflat sub autoritatea MPCN administrează expoziţia ,,România Medievală,, ca fiind delegat de Minister şi nu de capul lui. Prin urmare peştişorul fermecat care împlineşte una dintre cele trei dorinţe ale ICR se află în acvariul lor.

Sunt măgulită însă că Ministerul apreciază ,,poziţia,,mea. Aş fi preferat cuvântul ,,atitudine,,.atât în răspuns cât şi în acţiuni.

Vedeţi aici şi răspunsul Preşedintelui Traian Băsescu

Domnul Preşedinte al României a răspuns Petiţiei celor 1000 cu privire la Proiectul ,,România Medievală,,. Cam prea repede şi prea pripid. Este vorba de o carte apărută sub patronajul Preşedintelui României şi prin urmare de o implicare directă a acestei înalte instituţii. Se cădea o mai mare atenţie.

In principiu, Preşedinţia avea două variante:
1)Să ne dea un răspuns documentat pe baza unei verificări concrete a situaţiei de către consilieri sau comisii avizate;
2) Să plaseze responsabilitatea unei alte instituţii.

Insă doar prima variantă vădea responsabilitate şi maturitate.

Consilierii Preşedintelui au ales varianta a doua, adică plasarea responsabilităţii către altă instituţie. Şi aici existau două variante:
1) Să ceară Institutului Cultural Român explicaţii serioase cu privire la proiectul pe care îl derulează.
2) Să ceară explicaţii acarului Păun.

Insă doar prima variantă vădea responsabilitate şi maturitate.

Consilierii Preşedintelui au ales varianta a doua şi au trimis petiţia acarului Păun adică la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Doar că, în cazul de faţă, aceasta era o măsură inutilă. Pe prima pagină a Petiţiei scria cu majuscule că Petiţia era deja adresată MCPCN şi prin urmare a fost depusă chiar în aceeaşi zi la registratura Ministerului. Acum MCPCN se află în situaţia de a fi solicitat atât de petiţionari cât şi de Preşedinţie să dea un răspuns, în timp ce capul răutăţilor, ICR pe a cărui agendă proiectul vinovat figurează ca proiect naţional doarme liniştit iar coşmarul Patapievici nu are de dat nimănui nici o socoteală.

Chiar dacă răspunsul este semnat de un consilier, responsabilitatea revine tot Preşedintelui României care avea două variante:
1) Să îl trimită la plimbare pe Patapievici şi să rămână în memoria a cel puţin 1000 de oameni ca un om drept şi atent la promovarea istoriei românilor în străinătate.
2) Să nu se implice şi să trimită cazul pe o linie moartă.

Insă doar prima variantă vădea responsabilitate şi maturitate. Ce este oare mai important? Cariera unui individ mărunt sau imaginea în lume a unui popor? Ce era capul lui Patapievici pe tavă? O nimica toată!

Dar, vă asigur că şi istoria îl va trimite pe Traian Băsescu pe o linie moartă. În istorie rămân doar oamenii puternici.

Textul Petiţiei ,,Apăraţi istoria Românilor,, îl găsiţi AICI

.

Petiţia ,,Apăraţi istoria românilor,, a fost înregistrată oficial. Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut, ziariştilor care au mediatizat cazul, istoricilor care s-au implicat direct, românilor din lumea întreagă şi aşteptăm cu toţii răspunsul solicitat instituţiilor reprezentative. In definitiv, istoria românilor este a noastră, a tuturor.

În perioada 17 iunie-3 iulie 2011 (16 zile) a fost semnată de 1000 persoane. S-a aflat în topul celor mai populare petiţii şi zile în şir a fost, conform statisticilor, cea mai semnată petiţie.
Printre semnatari se află cadre didactice universitare, istorici, arheologi, teologi, intelectuali din diferite domenii, studenţi.
A fost semnată şi de mulţi români aflaţi în SUA, Australia, Canada, Suedia, Republica Moldova, Danemarca, Olanda, Franţa etc.
Provenienţa semnatarilor ne indică faptul că pe primele trei locuri se află trei oraşe, mari centre universitare, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, iar pe locul patru se află Clujul (redat în tabelul statistic la trei puncte diferite).

Un cuvânt special trebuie să adresez istoricilor care, deşi nu ştiau de proiectul ,,România medievală,, s-au informat rapid şi au reacţionat. Dacă aşa ceva s-ar fi petrecut pe vremea lui Iorga, lumea istoricilor ar fi luat foc. Dar aceia erau unul şi unul. Puţini, dar foarte buni. Studiile şi cărţile lor sunt şi acum valabile prin bogăţia de idei dar şi prin documentarea completă, la nivelul timpului lor.

Degeaba azi există câteva sute de istorici şi bibliotecile de istorie măsoară zeci de metri liniari de carte de specialitate, dacă această ştiinţă nu iese dintre zidurile ei. Zic ei că nu fac politică. Dar noi, oare, facem politică? Atunci când politica deraiază lamentabil în istorie şi spulberă o întreagă epocă, cine trebuie să reacţioneze?

De când istoricii consideră că misiunea lor s-a încheiat doar cu publicarea unui studiu într-o revistă de specialitate citită doar de 0,3% din populaţie? Rezultatele cercetărilor istorice au aplicabilitate în multe domenii, de la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) până în cinematografie şi diplomaţie.

Atunci când un sit arheologic este în pericol de distrugere, arheologii ştiu să facă scandal şi reuşesc de multe ori să salveze situl, deşi oficial treaba era a Direcţiilor de Cultură.
Aşa şi în cazul de faţă când promovarea imaginii României în străinătate implica şi un proiect cu privire la istoria medievală a României, istoricii erau obligaţi să reacţioneze dacă proiectul nu respecta istoriografia românească.

CĂTRE,
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI,
În atenţia domnului Traian Băsescu, Preşedinte al României

MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL
In atenţia domnului Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional

COMISIA PENTRU CULTURĂ, ARTE ŞI MIJLOACE DE INFORMARE ÎN MASĂ A SENATULUI ROMÂNIEI

La numirea şi întărirea în funcţie, de către preşedintele României, a lui H.R. Patapievici, o parte însemnată a intelectualilor români a avut obiecţii legate de modul în care acesta trata şi caracteriza poporul român.
Câteva dintre iniţiativele şi acţiunile în numele Instituţiei au fost primite negativ de cea mai mare parte a intelectualilor români.

În cazul de faţă, iniţiativa de a publica o carte şi a realiza o expoziţie nu o judecăm. Poate fi o iniţiativă pozitivă. Chiar larga circulaţie a documentelor fundamentale ale istoriei din secolele V-XVI putea juca un rol însemnat în cunoaşterea ţării noastre peste hotare. Mai ales că acest material pregătitor ,,România medievală,, se adresa ambasadelor.

Era firesc ca o asemenea acţiune să înceapă de la prezentarea, printr-o selecţie ştiinţifică, a materialelor sigure, devenite muzeistice. Aceasta se poate face doar prin mari specialişti români ai evului mediu românesc, sub egida unor universităţi, institute ale Academiei sau secţii de istorie ale acesteia.

Din nefericire, drumul acesta firesc, obişnuit, atestat în lumea ştiinţifică nu a fost urmat. Sub patronajul Preşedintelui şi direcţia lui Patapievici s-a pornit în sens invers. Ca şi cum obligă muzeistica, arheologia, arhivistica, ştiinţa românească să se muleze pe ideile emanate de cine? Emanate de Laurent Chrzanovski, elveţian de origine poloneză, necunoscut în ştiinţa istorică românească. Ideea de a fi un străin nu e greşită prin ea însăşi în măsura în care dorim recunoaştere. Ne gîndim şi la Nicolae Iorga care a vorbit despre istoria României prin călători.

Însă, ce face omul acesta ar fi de înţeles doar dacă ar răspunde unor programe, impuse sau autoimpuse, nu doar de anihilarea istoriei românilor în evul mediu, de neantizare, de creare a ceva paralel şi potrivnic nu doar intereselor Romîniei, căci acesta pare a fi scopul cărţii şi expoziţiei, dar şi o falsificare grosolană, ilogică, contrară tuturor cercetărilor ştiinţifice, făcute publice prin Tratatele de Istorie a Românilor, de care lumea ştiinţifică mondială are cunoştinţă, prin “Bibliografia Istorică a României”, de participarea oamenilor de ştiinţă români la întâlniri ştiinţifice internaţionale.

Ce spune omul!?

Cităm ,,Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.,, (România Medievală, Monitorul Oficial, 2010, p.9).
Confuzia dintre naţiune şi stat naţional este evidentă şi încalcă şi cea mai elementară explicaţie DEX conform căreia termenul de naţiune este sinonim cu cel de popor sau etnie.
Şi pentru a ne convinge că nu a făcut o confuzie, autorul revine pe aceeaşi pagină şi întăreşte aberaţiile afirmate mai sus:
,,La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune… (România Medievală, Monitorul Oficial, 2010, p.9).

Aceste afirmaţii ar fi rămas ceea ce sunt, nişte vorbe goale, dacă autorul nu ar fi continuat de-a lungul a 30 de pagini să argumenteze parcă ,,enigma,, naţiunii române formată în ultima sută de ani. Şi, procedează absolut iresponsabil. Înşiră toate migraţiile care au avut loc în Europa Centrală şi de sud-est şi Balcani, toate dominaţiile şi toate colonizările şi le prezintă drept ,,România Medievală,,. Despre strămoşii românilor nu se spune nimic. Nu sunt menţionate nici Romaniile populare, nici cultura veche-românească, iar cnezatele şi voievodatele româneşti sunt menţionate fără nici o atribuire etnică. Se bucură însă de paragrafe întinse toţi care au trecut episodic fie pe teritoriul României, fie pe la graniţele ei, la care adaugă colonizările şi dominaţiile: sarmaţi, alani, avari, huni, goţi, vizigoţi, ostrogoţi, gepizi, lombarzi, maghiari, bulgari, pecenegi, cumani, mongoli, saxoni, secui, turci.

Şi pentru ca acest fals istoric să încapă în istoria medievală a României, se operează cu greşeli de datare, atribuiri greşite de teritorii, confuzii grave de termeni, confuzii între noţiunile de civilizaţie şi cultură, între cultură arheologică şi complex arheologic precum şi preluarea unor teorii depăşite din punct de vedere ştiinţific, cum ar fi stăpânirea bulgară la Nordul Dunării până la Carpaţi. Se încalcă principii elementare de cercetare.

Chiar şi evul mediu-târziu e croit pe acelaşi calapod. Cele două state medievale româneşti, Moldova şi Ţara Românească, numite când regiuni geografice, când structuri politice, când voievodate sunt prezentate drept spaţiul coabitării a încă 12 populaţii. Nu se face diferenţa necesară între mediul urban şi mediul rural, nu se precizează statisticile oficiale cu privire la numărul acestor ,,populaţii,, în realitate comunităţi reduse numeric aflate temporar pe teritoriul ţărilor respective.

O istorie peticită cu scopul de a scoate românii din istorie. Dealtminteri, termenii de populaţie romanică, vlah, valah sau român sunt menţionaţi sporadic fără ca populaţiei vechi româneşti să i se acorde cel puţin un paragraf clar aşa cum se procedează cu populaţiile migratoare care se bucură fiecare de o descriere.
Cum este posibil ca istoria unei ţări al cărei relief este de 70 % deal şi munte să fie prezentată prin istoria unor populaţii care aveau culturi exclusiv de stepă? Unde este istoria poporului care a locuit 70% din teritoriul acestei ţări?

Migraţiile constituie una dintre temele de cercetare ale istoricilor români, dar niciodată nu au confundat această temă cu istoria medievală a României. Aşa cum nici istoricii ucrainieni, unguri, bulgari, sau din statele slave nu au confundat migraţiile cu istoria formării popoarelor lor, deşi existau situaţii clare ale formării unor state în urma unor migraţii. Şi asta pentru că nici un stat nu a dus la formarea unui popor. Dimpotrivă, statele s-au format pe baza unui popor sau naţiuni.

Uneori, în lume, lucrurile mărunte le răstoarnă pe cele înalte. Măreţul rege Darius a fost învins de sciţi. De un popor barbar dintr-o ţară întinsă, stearpă şi săracă. Când au fost întrebaţi ce au avut de apărat, sciţii au arătat nişte movile aruncate în imensitatea stepei. Erau mormintele strămoşilor lor. Pentru ce luptaseră, de fapt, sciţii? Pentru nişte oase uscate şi-o mână de ţărână? Nu! Mormintele acelea erau actele lor de identitate, de oameni liberi din neam în neam. Mormintele acelea erau actele lor de proprietate, de stăpâni ai unei ţări. Mormintele strămoşilor lor erau de fapt trecutul lor, adică istoria lor. Şi acest trecut a învins un mare rege al lumii.

Cartea ,,România Medievală,, publicată sub egida Institutului Cultural Român şi sub patronajul Preşedintelui României spulberă mormintele strămoşilor noştri. Şi de la gropniţele voievodale din vechile noastre mănăstiri până la gropile comune de la Aiud, Gherla şi Târgu-Ocna, de la mormintele bunilor noştri ce odihnesc în jurul bisericuţelor de lemn până la mormintele Soldatului necunoscut presărate de la Don până în Germania, vă cerem să analizaţi situaţia şi să luaţi atitudine cu privire la:

1. Promovarea în mediul politic extern, prin ambasade, a unei viziuni istorice tendenţioase şi străine de cercetarea istorică românească şi care pune sub semnul întrebării etnogeneza poporului român şi a limbii române.
2. Irosirea banului public prin publicarea în format de lux a cărţii ,,România Medievală,, carte ce expune o opinie personală lipsită de orice fundament ştiinţific.

În numele istoricilor români din ultima sută de ani măcar, noi NEGĂM aceste aprecieri, semnate de Laurent Chrzanovski, care se vor istoria noastră, românească.
Aşa să ne ajute, Dumnezeu!

Petiţia poate fi semnată AICI