Un oarecare Mircea Toma jelea deunăzi că scandalul de la MŢR aruncă România cu câţiva ani înapoi. Toma nu este bine informat. Ii spun eu  sigur că acceptarea homosexualităţii aruncă România cu 2000 de ani înapoi, în vremuri când nici acest stat şi nici acest popor nu existau. Vremuri sclavagiste şi nu doar sub aspectul mijloacelor de producţie, ci al relaţiilor interumane. Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Când femeia avea un statut inferior şi mulţi oameni erau sclavi, unelte de muncă, obiecte. Dacă ei judecă antichitatea după câteva statui, ruine şi scrieri filosofice păstrate până azi, au doar o imagine unilaterală şi incompletă. Antichitatea era o lume robită la propriu (dacă ne referim la formele statale antice) şi la figurat, dacă ne referim la potopul de vicii, boli şi neputinţe care apăsa bietele fiinţe umane. Tocmai de aceea a fost nevoie de intervenţia personală a lui Hristos, spre a ridica omul robit demonilor şi  viciilor de tot soiul. Şi, într-adevăr civilizaţia acelor timpuri, oraşele lor care nu erau mai mari decât nişte târguri din ziua de azi, acceptau homosexualitatea. Un împărat nevolnic ca Nero se mărita în faţa Senatului Roman. Unde este acel Imperiu acum? Niciodată Imperiul Roman de Apus nu şi-a mai revenit. A fost cotropit, barbarizat. In schimb, Imperiul Roman de Răsărit care a adoptat creştinismul a mai supravieţuit  încă  1000 de ani. Şi, nu oriunde, ci la răscrucea a trei continente, luptând uneori pe trei fronturi.

MIZA LUPTEI

Creştinii nu sunt habotnici, ci foarte practici. Hristos-Dumnezeu  S-a făcut om pentru a îndumnezei omul. Dar porunca este clară.  Nici un pătimaş, un om stăpânit de vicii, nu poate intra în Impărăţia Cerurilor. Şi nu din pricina lui Dumnezeu, ci a lor. Pentru că nu au voinţa necesară acestui act, voinţa privită ca putere a sufletului. Şi nu au voinţă pentru că viciile o macină, o blochează. Iar un om fără voinţă este o unealtă. Nici robii nu aveau voinţă. Deci între vicii şi mântuire este o legătură directă. Viciile macină voinţa de care are nevoie mântuirea. Este ca un furt de energie, de materie primă.

REVOLUŢIA CREŞTINĂ

Hristos a revoluţionat statutul omului. L-a adus mai aproape de omul originar zidit de Dumnezeu. A omorât moartea. I-a deschis omului calea spre mântuire, adică desăvârşire. Dar ai nevoie de putere şi voinţă să mergi pe ea. Schimbul e clar: dai voinţă, iei putere!

Hristos a reabilitat femeia, i-a  redat demnitatea, a înnobilat-o. Statutul femeii creştine este cu totul altul. Nu se mai poate întoarce la ceea ce fusese înainte de Hristos, când, într-adevăr se pare că existau şi lesbiene aşa cum sugerează unele legende antice.

Şi, dacă de 2000 de ani cultura şi civilizaţia creştină şi-au dovedit vitalitatea cu ce drept, întoarcem lumea înapoi în timpuri păgâne?

Iudaismul, creştinismul şi islamismul resping homosexualitatea. Doar ateii, păgânii şi unele culte idolate o acceptă. Drepturile omului nu sunt acelaşi lucru cu drepturile viciilor. Omul nu este definit de vicii, ci de virtuţi. Ştiţi bine situaţiile din familiile cu un părinte alcoolic. Şi homosexualitatea este tot un viciu, ca şi alcoolismul. Câte tragedii s-au întâmplat pe fondul consumului de droguri. Tot un viciu, evident. Nici unui nefumător nu-i place să aibă un coleg de birou care fumează tot timpul.  Omul viciat este un accident. Omul virtuos este un reper.

TERITORIUL CREŞTIN

România este inclusă istoric şi cultural în teritoriul creştin, aşa cum Asia Centrală şi Egiptul aparţin teritoriului islamic, India hinduismului ş.a.m.d. Teritoriul este vital pentru creştini. Vechiul Israel a trecut prin multe încercări până a ajuns în ţara unde curge lapte şi miere, cu alte cuvinte într-un teritoriu al lor. Teritoriul le conferea libertatea socială şi politică de exprimare. In evul mediu românii au luptat cu turcii care voiau  un teritoriu cât mai mare pentru islam.  În timpul comunismului, în România s-a murit pentru Hristos. Ambasadele străine ar trebui să ştie în ce ţară se află, pentru a nu ajunge în situaţia penibilă a ambasadei SUA.

Doar că legătura dintre credinţă şi teritoriu  nu a fost înţeleasă  de toată lumea. De pildă, la instalarea comunismului în mai multe ţări ortodoxe, creştinii au luptat până la moarte cu regimul. Teoretic, comunismul era o ideologie exterioară Bisericii, ocupa doar puterea politică. Aşa au înţeles şi unii oameni politici ai vremii care au bătut palma cu ocupanţii. Experienţa istorică a dovedit însă că acest regim politic care garanta libertatea religioasă, dar ocupa teritoriul creştin, s-a  dovedit anticreştin şi a afectat serios viaţa întregii Biserici cu consecinţe pe care le trăim şi azi. Prin urmare, creştinii nu pot fi indiferenţi la evenimentele petrecute în teritoriul lor de vieţuire.

Evident că,  homosexualitatea nu poate fi comparată ca amploare cu comunismul. Dar există asemănări care nu pot fi trecute cu vederea. Ne referim aici la impunerea pe cale politică ,, de sus,, şi la implicarea factorului politic extern.  Nu putem trece cu vederea nici influenţa pe care aceşti oameni o pot căpăta prin propagandă. Este de luat în seamă şi faptul că sunt bine organizaţi, ca o reţea de oameni din ţări diferite, profesii diferite, interese diferite. Homosexualii sunt întotdeauna racordaţi reţelei si este firesc să fie aşa. Nu pot supravieţui în lipsa ei.  Nu au cu cine empatiza. Acceptarea lor implică acceptarea unei reţele care poate ajunge de la lumea interlopă la Pentagon.

Dar, cea mai mare asemănare dintre comunism şi homosexualitate este aceea că aruncă acest teritoriu cu 2000 de ani în urmă. Acum 60 de ani, în închisoarea de la Aiud se murea pentru Hristos, la fel ca în timpul lui Nero. Unde au fost acum 60 de ani militanţii pentru drepturile omului? Sau omul creştin nu era om, stimată ambasadă SUA? Aceia erau lăsaţi să moară în inchisori şi  în lagăre de muncă. Unde era atunci ataşata culturală de la ambasada SUA,  care are acum tupeul să susţină prezenţa homosexualilor în locuri de intensă amprentă creştină?

Niciodată homosexualii nu au fost discriminaţi în România. Nu există trotuare speciale pentru ei, cum existau în SUA pentru negri.  Nu au taxe mai mari. Nu sunt excluşi de la sistemul naţional de sănătate. Au aceleaşi drepturi. Dar nu pot avea privilegii. De pildă, nimeni nu se duce într-o biserică să-şi ridice poalele în sus. Nimeni nu se duce într-un bar şi începe să bată mătănii. Fiecare loc are o destinaţie precisă. Homosexualii puteau închiria zeci de cinematografe în Bucureşti, dar au vrut să fie la Muzeul Ţăranului, adică acolo unde era un bastion al culturii creştine. Deci, au provocat acest scandal. Şi ambasada SUA se înscrie printre autorii provocării.

Mai degrabă,  văd că sunt discriminaţi creştinii care nu mai au voie să îşi apere credinţa la ei acasă. Să le plătească Dumnezeu fapta, şi unora şi altora! Creştinilor cu milă, vrăjmaşilor cu lege.

Un viciu vechi în haină nouă

Luna februarie a fost declarată luna istoriei homosexualităţii, mai corect spus a propagandei acestui  viciu care a pus stăpânire peste Europa. Că este un viciu a dovedit-o clar cercetările americane în domeniu, pe baza cărora homosexualii au fost scoşi din armata americană. Că aceste cercetări au ajuns la aceeaşi opinie pe care o aveau creştinii de 2000 de ani încoace şi aceea că homosexualitatea este un viciu este o dovadă în plus a infailibilităţii adevărului creştin. Dar să revenim la viciul vechi în haină nouă.

Adică în timp ce fumatul, alcoolismul, consumul de droguri încep să fie diminuate drastic datorită efectelor  nocive asupra sănătăţii şi relaţiilor interumane, un alt viciu, de-a dreptul demonic,  este promovat cu precădere în rândul tineretului.

Că este un viciu ne-a dovedit Dumnezeu încă de la bun început. Dacă ar fi fost o determinare genetică Dumnezeu nu ar fi lovit Sodoma şi Gomora. Dacă ar fi fost o boală psihică, cum se consideră uneori, Hristos nu ar fi închis sodomiţilor drumul spre  Împărăţia Cerurilor. Este un viciu, adică o alegere personală. Ca orice viciu poate produce dereglări ireversibile, tulburări de comportament şi boli. Dar, ca orice viciu poate fi învins. In nici un caz promovat în instituţii mari ale Statului cum sunt muzeele şi facultăţile. De ce? Pentru că acest viciu se hrăneşte din propagandă. Un fumător poate fuma singur. Un alcoolic bea, de regulă, singur. Deasemenea,  drogaţii nu au nevoie de nici o companie. Homosexualii însă,  sunt cu totul altceva. Ei au nevoie de parteneri, greu de găsit într-o lume  normală de bărbaţi şi femei. Aşa că, distrug mintea tinerilor.  Cum fumătorii nu se pot abţine să fumeze în public sau alcolicii care umblă pe două cărări, aşa şi homosexualii de câte ori se află în public încearcă pe toate căile să se promoveze. Mărturie în acest sens pot depune cei care au colegi de muncă homosexuali sau studenţii care au nefericirea de a avea un profesor homosexual şi care la orice curs le aminteşte că este homosexual, ca o invitaţie continuă la starea lui. Este de-a dreptul scandalos!

O istorie lungă şi urâtă

Istoria lor nu este recentă aşa cum pretind în filmele propagandistice pe care le vor derula în curând. Au o istorie foarte veche şi… urâtă. Poate acesta a fost şi  unul din motivele pentru care cultura creştină îi respinge categoric. Istoria lor începe cu Sodoma şi Gomora şi continuă în unele culturi antice, printre care şi în cultura romană. Nu întâmplător în anii de criză ai Imperiului Roman pe tronul imperial se aflau împăraţi homosexuali. Creştinii şi homosexualii s-au mai întâlnit de-a lungul timpului. Vă amintiţi de nemernicul împărat Nero, cel care a dat foc Romei şi apoi a început să-i prigonească pe creştini, aruncându-i fiarelor sălbatice. Să vedeţi ce spun izvoarele istorice despre Nero. Cităm din lucrarea De Caesaribus:

,,Toţi aceştia despre care am tratat mai sus pe scurt, dar în special cei din familia Caesar-ilor, au fost atât de instruiţi în materie de literatură şi elocinţă încât, dacă toate viciile lor n-ar fi întrecut prea mult măsura, cu excepţia doar a lui Augustus, atunci talentele lor extraordinare ar fi reuşit să le estompeze ticăloşiile lor mărunte,, (VIII, 7, p.67). Şi într-adevăr a fost prea mult pentru senatul roman să ofere zestre unui împărat ca Nero care ,,a ajuns până acolo încât necruţându-şi nici ruşinea sa şi nici pe a altora, lăsându-se împopoţonat din cap până în picioare în genul fetelor care se căsătoresc, să i se ceară să i se aducă de mână pentru patul nupţial, unul dintre acei ciudaţi însoţitori ai săi, după ce în prealabil fusese dată şi o zestre în faţa senatului, şi toate acestea într-un moment în care toţi, conform obiceiului, participau la festivitate,, (.(A.E. Victor, De Caesaribus, V,17, editia Gh. I Şerban, Muzeul Brăilei, Ed. Istros, 2006, V, 5, p.59).

Că până şi romanii păgâni  ştiau că homosexualitatea este un viciu, înaintea cercetărilor americane recente, o dovedeşte un alt citat din  opera  lui  A.E. Victor, un om care deşi păgân avea o morală foarte sănătoasă:

,….un stat, graţie virtuţilor conducătorilor săi, poate fi lesne ori înălţat, ori adus la disperare, şi că aceeaşi republică poate să fie târâtă în prăpastie de viciile aceloraşi conducări, chiar şi atunci când a devenit suficient de puternică. ,,

Creştinii au dreptul…creştinii au obligaţia

Creştinii au dreptul să îşi apere valorile şi tradiţia, principiile care stau la baza credinţei şi culturii lor.  Şi acest drept este unul constituţional. Creştinii au obligaţia în faţa lui Dumnezeu să ia atitudine.Se spune că trebuie să urâm păcatul şi să iubim pe păcătos. Dar nu pe orice păcătos, ci doar pe cel care se pocăieşte, adică se rezideşte în numele lui Hristos. N-avem ce dragoste purta unor păcătoşi care se scaldă în duhoarea lor şi o împrăştie şi la alţii. Nici Dumnezeu nu îi iubeşte pe toţi păcătoşii. Dar, nici nu acceptăm ura. E un sentiment toxic sufletului omenesc. De aceea,  atitudinea  este singura soluţie. In atitudine nu există nici dragoste, nici ură. Atitudinea este apărare. Atitudinea este starea firească a creştinului.  Aşa  să ne ajute Dumnezeu!