NOUL MUCENIC VALERIU GAFENCU. 60 DE ANI DE LA TRECEREA LA DOMNUL. UN NOU ACATIST

Sfinte Mucenice Valeriu, luminătorul tem­niţei vremelniciei, pe Dumnezeul Cel Veş­nic roagă-L să deschidă temniţa sufle­tului meu cel ce intru ale patimilor lanţuri pătimeşte. Cu mireasma sufletului tău de crin să primenească stricăciunea sufletului meu, cu rugăciunea ta să acopere palmele ne­ascultării şi ale neînfrânării cu care îmi lovesc inima şi să mângâie durerea nede­să­vârşirilor mele. Iar iubirea ta să adâncească în mine dorul Iubirii celei Mari a Hristosului lumii, făcându-mi-se mie şi întreg nea­mu­lui meu pântece al Învierii!
Astăzi se implinesc 60 de ani de când marele nostru mărturisitor, Valeriu Gafencu, s-a săvârşit întru Domnul, la penintenciarul din Târgu Ocna. După o grea suferinţă, asumată până în ultima clipă ca pe cercetare a lui Dumnezeu, tânărul Valeriu de numai 31 de ani, avea să-şi prorocească propria moarte, asemănându-se astfel cu marii sfinţi, cărora Dumnezeu le dădea darul înainte vederii. Tot în acele momente de suferinţă Valeriu Gafencu a dat pildă tuturor despre cum trebuie să ne iubim aproapele, dar şi duşmanii.
Fiind un exponent al Mişcării Legionare, de care nu s-a lepădat niciodată, mărturisitorul Valeriu Gafencu dă mărturie despre formarea creştină care a primit-o în cadrul acestei organizaţii; fiind pus pe Calea lui Hristos, a ajuns la desăvârşire, prin suferinţă, prin asumarea Crucii, căci spunea cu bucurie: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.
Să cerem şi noi acelaşi lucru, în aceste vremuri din ce în ce mai ameninţătoare la adresa libertăţii noastre, rugând pe cel mai mare sfânt al nostru, aşa cum îl caracteriza părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, să mijlocească la Maica Domnului şi la Tronul Ceresc.
Un NOU acatist al Sfântului Valeriu Gafencu:
Tropar, glasul al 4-lea:
Întru tine Sfinte ne-am înaripat
inimile spre dragostea cea de Dumnezeu purtătoare, căci iubindu-ne, Iubirea ne-o ai arătat şi răstignind păcatul, rana rugăciunii neîncetate ai dobândit.
Întru aceasta de Dumnezeul
Cel Preaînalt se bucură,
Sfinte Mucenice Valeriu, duhul tău!

Condac 1

Vrednicului de lau­dă Sfântului Mucenic Valeriu, care ca un alt Mihail cu sabia cuvântului a tăiat pornirile cele viclene ale multor inimi şi ca un alt Gavriil, cu mireasma preafrumosului său su­flet dureri nespuse a mângâiat, cu bucurie să-i cântăm:
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Icos 1
Crin al iubirii odră­slit în pământul Basarabiei, asemeni născă­to­rilor tăi iubitor de Dumnezeu şi de neam ai fost. Şi precum tatăl tău a luptat pentru unirea cu patria mamă România, aşa şi tu Sfinte Mucenice Valeriu pentru unirea nea­mu­lui românesc cu Părintele Ceresc te-ai jertfit şi alăturându-te altor suflete râvni­toa­re ca şi tine, ocrotiţi de Sfântul Mihail Arhanghelul Domnului, lupta împotriva du­hurilor răutăţii o aţi purtat pentru care mi­nunându-ne de o lucrare ca aceasta te lăudăm aşa:

Bucură-te biruinţă vrednică de laudă a strămoşilor.
Bucură-te aleasă cunună a celor ce te-au născut pe tine.
Bucură-te sămânţă care prinde viaţă în sufletele urmaşilor.
Bucură-te fructul cel preafrumos al iu­birii de ţară.
Bucură-te bucuria a celor ce ţi-au fost în­vă­ţători.
Bucură-te împlinirea desăvârşită a das­că­lilor.
Bucură-te scutul celor ce împreună cu tine au luptat .
Bucură-te nădejdea celor ce te-au iubit.
Bucură-te ruşinarea celor ce te-au ju­decat.
Bucură-te îndreptătorul celor ce te-au prigonit pe nedrept.
Bucură-te împlinirea omului nou.
Bucură-te că tuturor te-ai făcut toate, lup­tă­­torule.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 2
Pentru o ţară nouă şi strălucitoare ca un soare te-ai rugat Sfinte Valeriu, în care să domnească iubirea, drep­tatea, armonia. De aceea în Învierea neamu­lui românesc crezând desăvârşit, pătimirile închisorilor comuniste ai răbdat cu mulţu­mire cântând: Aliluia!
Icos 2

Celula chilie pustni­cea­scă ţi s-a făcut Sfinte Mucenice în care lupta cu păcatul o ai început pentru a bine­lui şi a frumosului biruinţă. Şi în rugă mis­tuindu-te Aiudul, Galda, Gherla, Piteştii, Văcăreştii, Târgu Ocna făcutu-s-au temple împodobite cu icoana îngerescului tău chip, înaintea căruia căzând cu dragoste îţi stri­găm:
Bucură-te stâlp de foc care ai alungat în­tu­nericul celulei.
Bucură-te candelă care ai încălzit sufle­tele înfrigurate ale celor ce pătimeau cu tine.
Bucură-te lumină ascunsă sub obroc care acum luminezi tuturor.
Bucură-te floare parfumată care miro­sul cel greu al celulei îl alungi.
Bucură-te mireasmă care vindeci sufle­tele celor chinuiţi.
Bucură-te că surâsul tău a potolit mâ­nia cea nelegiuită.
Bucură-te că mândria cea preaurâtă se sme­reşte la rugăciunea ta.
Bucură-te că frumuseţea sufletului tău pe satana a învins.
Bucură-te că vârtutea lui infricoşează vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
Bucură-te că puterea rugăciunii tale a sfă­râmat a inimilor piatră.
Bucură-te că iubirea ta a născut iubire.
Bucură-te întărirea şi nădejdea multora.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 3
Sufletul tot fără şovăi­re ca pe un miel l-ai închinat Mântuitorului pentru ispăşirea păcatelor mult iubitului tău neam.Şi pentru ca jertfa să fie deplină tru­pul spre întemniţare, bătaie, batjocoră şi moarte l-ai dat cu veselie cântând: Aliluia!
Icos 3

Sinele, diavolii şi lumea le-ai biruit cu trăirea ta Sfinte Mucenice Valeriu. Căci lui Hristos închinându-i înju­garea, podoabă de mult preţ făcutu-s-au lanţurile tale pentru care cu prisosinţă te fericim:
Bucură-te că ai urmat credinţa înain­ta­şilor tăi.
Bucură-te că Sfânta Scripură ţi-a fost în­dreptar.
Bucură-te că de scrierile Sfinţilor Părinţi te-ai îndulcit.
Bucură-te că nevoinţelor acestora te-ai făcut următor.
Bucură-te că gândul tău l-ai afierosit Domnului.
Bucură-te că lăuntrica curăţire rost al vie­ţii tale s-a făcut.
Bucură-te că în lipsă fiind sărăcia o bine­cuvântai.
Bucură-te că trezvia fiindu-ţi scut ascul­tarea o ai îmbrăţişat.
Bucură-te că în singurătate şi înfrânare feciorelnica-ţi curăţie te-a încununat.
Bucură-te că în toată vremea numele lui Hristos în taină l-ai chemat.
Bucură-te că ai luptat clipă de clipă cu în­doiala.
Bucură-te că ai văzut lucrarea lui Dumne­zeu în toate.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 4
Viaţă îngerească ai pur­­tat Sfinte Mucenice, adăpându-ţi sufletul cu Însuşi Hrisos, Izvorul Bunătăţilor. De aceea ca un crin împărătesc au înflorit puterile lui, înveşmântându-ne şi pe noi cei ce cu adâncă cucernicie cântăm: Aliluia!
Icos 4
Mirean fiind, mona­hi­cească rânduială ţi-ai statornicit Mucenice, cu dor sfânt voind a sluji Izvorului Vieţii până la capăt. Pentru aceea în dragostea Hristosului tău adâncindu-te, flori de iubire dăruiai tuturor. Iar noi de parfumul lor îndulcindu-ne astăzi cu mulţumire grăim:

Bucură-te că timpul l-ai petrecut gândind la Dumnezeu.
Bucură-te că pe calea umilinţei ai ajuns la frângerea inimii.
Bucură-te că suferinţa ai făcut-o lucră­toare mântuirii.
Bucură-te că dulceaţa fericirii ai gustat-o în lacrimi şi durere.
Bucură-te că necredinţa oamenilor cum­plit te rănea.
Bucură-te că necontenit ai luptat cu păca­tele.
Bucură-te că le-ai biruit cu ajutorul Dom­nului.
Bucură-te că te-ai încredinţat cu totul voii lui Dumnezeu.
Bucură-te că ai înţeles că Hristos este singura putere ce poate izbăvi lumea din suferinţă şi păcat.
Bucură-te că în taina iubirii ai descoperit adevărata libertate.
Bucură-te că ai legat cu Împăratul Ceru­lui prietenie veşnică.
Bucură-te că ai iertat toate tuturor.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 5

“Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut. Ci în legea Domnului e voia lui şi în legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” spune psalmistul. Iar tu Sfinte Mucenice luând aminte la măreţia acestui îndemn te-ai nevoit a-l împlini întocmai cântând în toată vremea şi în tot locul slavă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5
Mărturisitor al Domnu­lui şi al adevărului Său ai fost Sfinte Valeriu. Şi nici temniţa, nici călăii, nici bă­tăi­le, nici foamea, nici frigul, nici umilinţa nu te-au clătinat, căci n-ai avut teamă decât de Dumnezeu, de păcat şi de vremea când puterile trupeşti sau sufleteşti te vor scoate din luptă. De aceea şi Domnul Puterilor har peste har ţi-a dăruit spre a înainta spre marea biruinţă. Această sfântă purtare de grijă slăvindu-o, plecăm genunchii inimii noastre înaintea Sfintei Treimi, iar ţie înţeleptului Său slujitor aducem aceste laude:

Bucură-te că în suflet icoana Domnului Hristos ai pictat.
Bucură-te că fierea Hristosului tău n-ai voit să ţi se facă ţie miere.
Bucură-te că de bunăvoie ai ispăşit păca­tele neamului tău.
Bucură-te că ai ales a păstra cinstea şi măreţia credinţei ortodoxe neştirbite pre tine întrutot jertfindu-te.
Bucură-te că fericit ai murit pentru Hristos.
Bucură-te că ai plecat la El cu bucurie.
Bucură-te că pentru acestă nuntă sufletul cu osârdie l-ai împodobit.
Bucură-te că “sfânta nebunie” a dragostei pentru Hristos cu smerenie o ai trăit.
Bucură-te făclie de lumină ce te-ai adus ardere de tot.
Bucură-te că nu doar ale tale le-ai împăr­tăşit ci pe tine însuţi deplin te-ai dăruit.
Bucură-te că te-ai luptat spre a nu fi piatră de poticneală nimănui.
Bucură-te că şi pe noi ne-ai învăţat a ne jertfi aproapelui.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 6
Slujitorii satanei voit-au să te cumpere Mărturisitorule, dar tu ca un vrednic ostaş de Împărăţia lui Dumne­zeu fost-ai fără de preţ. Şi cu osârdie împo­trivindu-te minciunii şi vicleniei ai primit cu barbăţie chinurile, Dumnezeului Slavei în­cre­dinţându-te şi Lui cântându-I cu pu­te­re: Aliluia!
Icos 6
Rupt-ai din tine bucu­riile pământeşti smulgându-te cu totul dra­gostei celei omeneşti, făcându-te astfel gata de moarte pentru Învierea neamului tău. De aceea minunându-ne de puterea statorniciei tale te fericim zicând:

Bucură-te că ai luptat pentru Adevăr.
Bucură-te că şi nouă ne-ai lăsat moştenire lupta aceasta.
Bucură-te că ne-ai poruncit a duce duhul departe peste veacuri.
Bucură-te că viaţa întreagă ţi-ai închinat-o mărturisirii lui Hristos.
Bucură-te că Sfintele Lui Taine le-ai prea­mărit.
Bucură-te că pe Domnul Dumnezeul tău nu L-ai vândut.
Bucură-te că nici conştiinţa ta n-a fost în­tinată.
Bucură-te că ai îndreptat şi pe alţii cu puterea cuvântului tău.
Bucură-te că şi celor din alte neamuri şi credinţe le-ai descoperit bucuria vieţuirii în Hristos.
Bucură-te că mintea ta părelnicia ome­nea­scă a depăşit.
Bucură-te mijlocitorul celor certaţi cu Dumne­zeu.
Bucură-te împăcarea lor cu Domnul Dragostei.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 7
Mărturisindu-şi unul din fraţi tulburarea princinuită de îndrăz­neala duhului tău cu smerenie ai luat-o asu­pra ta şi cu pocăinţă vrednică de pildă ai grăit: “Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am pricinuit-o. Îţi mulţumesc că mi-ai arătat o lipsă de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai cu păcatul propriu-zis poţi sminti pe cineva ci şi cu virtuţile când nu sunt făcute cu duhovnicească chibzuinţă”. Astfel căin­du-te, în pustia inimii tale ai intrat şi lacrimi ai vărsat cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7
Mângâind cu ale tale cu­vinte pe unul dintre cei dragi ai tăi Sfinte ne-ai cuprins şi pe noi în dragostea ta când ai spus: “Fruntea sus! Înainte! Curaj! Orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă. Orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu îndrăzneală, cu încredere în chemarea dată de Dumnezeu şi îndeosebi cu rugă­ciune”. Astfel întărindu-ne în credinţă, în nădejde şi în dragoste cu recunoştinţă mul­ţumim ţie:

Bucură-te că ne-ai învăţat a înfrunta păcatul până la sânge.
Bucură-te că sămânţa aruncată de tine prin­de rod.
Bucură-te că pe Hristos din sufletele oa­menilor Îl dezrobeşti.
Bucură-te că ne-ai poruncit a-L slăvi pe Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre.
Bucură-te că pe toţi i-ai îndemnat a-şi înălţa talanţii până la ceruri.
Bucură-te că ne-ai învăţat a căuta iubirea şi a o trăi cu smerenie.
Bucură-te cel ce ai dorit ca în familia creş­tină să afle mângâiere sufletele cele necăjite.
Bucură-te cel ce ne-ai învăţat a ne creşte copiii în lumina lui Hristos.
Bucură-te că ai dorit ca sufletele lor să se sfinţească prin Adevăr şi Iubire.
Bucură-te cel ce pildă ne-ai dat grija şi rugăciunea pentru cei dragi.
Bucură-te că Hristos, Iubirea cea Mare, a umplut inima ta.
Bucură-te că în Hristos ai iubit pe toţi oamenii.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 8
Lucrarea celui rău o ai sfărmat Sfinte, făcător de pace fiind şi dez­binarea înlăturând cu dragostea ta sfântă. Căci fiind de faţă la o astfel de neînţelegere între fraţi, ai lăsat munca şi îngenunchind înaintea lor, cu inima plină de durere i-ai rugat: “Vă rog să mă iertaţi că am auzit cuvintele frumoase ca din psalmi pe care vi le-aţi spus unul altuia”. Şi ridicându-te, cu lacrimi pe obraji, i-ai sărutat pe fiecare în parte, iar ei cu glasuri sugrumate şi-au cerut iertare tuturor. Bucurându-ne noi de o astfel de zădărnicire a uneltirii diavoleşti cu credinţă cântăm: Aliluia!

Icos 8
“Sub flacăra iubirii ar­ză­toare/ din zori şi până-n noapte-aştept/Te chem şi noaptea ghemuit cu capu-n piept:/ Iisuse, Iisuse!/ Încet mă mistui ca o lu­mâ­nare”. Aşa viersuiai în cămara inimii tale Sfinte. Iar noi rugându-te să ne aprinzi şi pe noi cu focul dragostei celei dumnezeieşti te binecuvântăm zicând:

Bucură-te cel ce ţi-ai deschis larg porţile iubirii revărsându-o în valuri.
Bucură-te că spre pruncia sufletului ai tins necontenit.
Bucură-te gingaşă floare scuturată prea devreme.
Bucură-te că petalele tale ni s-au făcut nouă acoperământ.
Bucură-te că la poarta inimii ai cântat florile dalbe.
Bucură-te că adâncă mângâiere a fost vier­sul tău.
Bucură-te poezie întrupată.
Bucură-te că tu însuţi te-ai făcut colindă vie vestitoare a Naşterii Hristosului lumii.
Bucură-te cântec de bucurie închinat Maicii lui Dumnezeu.
Bucură-te flacără nestinsă care arzi pe altarul Cuvântului.
Bucură-te lacrimă vărsată pe altarul nea­mului.
Bucură-te că în tine a gândit, a zâmbit, a trăit şi a biruit Hristos.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 9
Dintru început ai luat asupra ta jugul ispăşirii împovărându-te cu pedeapsa celor condamnaţi împreună cu tine. Iar facerea de bine nici în temniţă nu o ai părăsit, tânărului dându-i singura ta haină, evreului leacul izbăvitor şi tuturor celor întâlniţi pe drumul Golgotei câte o fărâmă din aurul sufletului tău, adunându-ţi astfel comoară în cer, unde şi noi împreu­nă cu tine şi cu toţi sfinţii nădăjduim a-L slăvi veşnic pe Dumnezeu strigând: Aliluia!
Icos 9
Toiag în slăbiciune, li­man în căutare, alinare în suferinţă te-ai făcut Sfinte, dăruind fiecăruia după a sa nevoie din dulceaţa harului ce sălăşluia întru tine. Şi acum cu osârdie alergăm către tine ca nici pe noi să nu ne părăseşti în marea de ispite a acestui veac. Ci purtându-ne ca un vultur pe aripile rugăciunii tale, din întinăciune şi păcate ridicându-ne , cu vrednicie să ne hrănim cu Preacinstitul şi de Viaţă Datător Trup al Domnului şi să ne adăpăm cu Scumpul Lui Sânge spre viaţa de veci. Pentru a ta milostivire pomenire cu dragoste iţi vom aduce zicând:

Bucură-te că lumina lui Hristos ţi-a fost flacără mereu aprinsă.
Bucură-te că din lumina Lui ai căutat a ne împărtăşi pre noi.
Bucură-te că El ţi-a fost pricina bucuriilor vieţii.
Bucură-te că inima ta s-a umplut de dra­goste cerească.
Bucură-te că s-a revărsat din belşug celor săraci si prigoniţi.
Bucură-te că muribunzilor ai fost sfeşnic.
Bucură-te că şi pentru prigonitori te-ai rugat.
Bucură-te că până şi inimile lor s-au cu­tremurat.
Bucură-te că ura lor în uimire s-a pre­făcut.
Bucură-te că păgânii cunoscându-te au dorit a intra în Împărăţie.
Bucură-te că în cuvântul tău au găsit îndreptare.
Bucură-te că pe aproapele tău căzut în nenorocire nu l-ai lăsat.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 10
Cântând pricesne dea­­­­lurile colindai culegând flori Maicii Domnului. Iar ea primind neprihănirea da­rului tău Sfinte, de iubirea ei şi de biruinţa Fiului Său te-a încredinţat, adăugându-te albă floare la buchetul ei cel ceresc unde cu toţi sfinţii Împărăţiei slavoslovie aduceţi lui Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icos 10
Bucurându-te de harul de care te-a învrednicit Hristos, te întrebai: “Cum poate trăi omul, această fiinţă micuţă atâta fericire?”, iar noi la pilda vieţii tale luând aminte ne întrebăm: “Cum a încăput în sufletul tău de copil tăria luptătorului şi dragostea sfântului?” Pentru darul vieţii tale ne închinăm lui Dumnezeu şi ţie îţi cântăm:

Bucură-te că în albastrul ochilor tăi bucuria sfântă a strălucit.
Bucură-te că în ei minunile adânci ale dumnezeirii s-au oglindit.
Bucură-te că Adevărul mult iubit în ini­ma ta s-a statornicit.
Bucură-te că lumina Lui a luminat oame­nilor.
Bucură-te că respiraţia bolnavilor tăi plă­mâni mângâiere ţi-a fost unită cu Hristos.
Bucură-te că inima deşi istovită curată iesle a Hristosului Tău s-a făcut.
Bucură-te vistierie a darurilor Lui.
Bucură-te că suferinţa scară către cer ţi-a ridicat.
Bucură-te că pe ea însăşi Maica Domnu­lui s-a coborât la tine.
Bucură-te că inima ta o a întărit.
Bucură-te că şi sfârşitul ţi l-a făcut cuno­scut.
Bucură-te că harul Duhului Sfânt în tine a lucrat neîncetat.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 11
Tu cel ce te-ai pre­gă­tit pe pământ a-ţi apăra neamul de nedre­ptăţile pricinuite, pavăză lui în cer i te-ai făcut, iar pe pământ vrednic învăţător şi lu­mi­nător ne eşti Sfinte Valeriu. Pentru acea­sta cu evlavie cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
“Vremurile acestea sunt adeverirea drumului pe care ani şi ani în urmă l-am mărturisit”. Aşa ai glăsuit Sfinte făcându-ne cunoscută fericirea ta. Iar noi pentru bucuria purtării pe cărările tale te lăudăm aşa:

Bucură-te ostaşule iubitor de rânduială.
Bucură-te că şi la bine şi la greu ai slujit cu osteneală.
Bucură-te că munca cu drag o ai împlinit.
Bucură-te că răsplata nu ţi-a fost câştigul ci bucuria dorului împlinit.
Bucură-te că glăsuirea ta a fost glăsuirea faptei.
Bucură-te că sufletul tău puterea luptă­to­rului o a căpătat.
Bucură-te că pe fraţii tăi nu i-ai părăsit.
Bucură-te că ai dispreţuit josnicia.
Bucură-te că ai ales a lupta pe drumul mân­tuirii.
Bucură-te că a lumii deşetăciune ai lepă­dat.
Bucură-te că moartea nu te-a spăimântat.
Bucură-te că sângele tău a întărit temeliile ţării.
Bucură-te ca pentru toate ai dat slavă lui Dumnezeu.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 12
S-au spăimântat fraţii apropiindu-se adormirea ta Sfinte Valeriu. Dar tu simţind înfricoşarea inimii lor cu blândeţe le-ai grăit lor aşa: ” Nu vă temeţi. Nu poate fi fericire mai mare decât să te duci la El, Căruia I-ai rostit de atâtea ori numele, Căruia I-ai cerut ajutorul şi Căruia eşti gata să-I încredinţezi sufletul”. Apoi ai indemnat zicând: “Rugaţi-vă împreună cu mine!”, iar noi cu bucurie urmându-te Mântuitorului îi cântăm: Aliluia!

Icos 12

Luându-ţi rămas bun şi iertăciune de la fraţii tăi întru suferinţă, te-ai pregătit de marea plecare. Dar iubin­du-ne atât de mult ne-ai lăsat nouă o sfântă făgăduinţă spunând: ” De acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi ală­turi de voi” pentru care cu sfială apro­piindu-ne de sfântă icoana ta mulţumire îţi aducem cântând:
Bucură-te că nu ne-ai lăsat orfani.
Bucură-te că Bisericii strămoşeşti ne-ai încredinţat.
Bucură-te că sufletul si duhul tău s-au închinat Domnului până la sfârşit.
Bucură-te că Hristos ţi-a sfărmat lanţurile robiei .
Bucură-te că libertate veşnică ţi-a dăruit.
Bucură-te că rugăciunile tale ne schimbă necontenit viaţa.
Bucură-te că parfumul tău tainic ne um­ple inimile.
Bucură-te că şi cinstitelor tale moaşte nă­dăjduim a ne închina.
Bucură-te că Biserica şi neamul continui să le slujeşti.
Bucură-te că de toţi eşti numit “Sfântul în­chisorilor”.
Bucură-te că de unirea cu Hristos te ve­se­leşti.
Bucură-te că împreună cu toţi martirii gus­taţi biruinţa.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 13
O, Sfinte Mucenice Valeriu, cel ce prin multe suferinţe curăţia crinului ai dobândit şi cu moarte muce­ni­cească te-ai încununat, cuvântul tău să fie pavăză minţilor noastre, dragostea ta să înaripeze inimile noastre pentru ca astfel lupta cu biruinţă să o purtăm, duhul să-l păstrăm, iar neamul nostru românesc până la Tronul Dumnezeirii să -l suim în faţa Căruia toţi cu o singură suflare să cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Icos 1
Crin al iubirii odrăslit în pământul Basa­rabiei, asemeni născă­torilor tăi iubitor de Dumnezeu şi de neam ai fost. Şi precum ta­tăl tău a luptat pentru unirea cu patria mamă România, aşa şi tu Sfinte Mucenice Valeriu pentru unirea nea­mu­lui românesc cu Părin­tele Ceresc te-ai jertfit şi alătu­rân­du-te altor suflete râvni­toare ca şi tine, ocro­tiţi de Sfântul Mihail Arhanghelul Domnu­lui, lupta împo­triva du­­hu­rilor răutăţii o aţi purtat pentru care minunându-ne de o lucra­re ca acesta te lăudăm aşa:

Bucură-te biruinţă vrednică de laudă a stră­moşilor.
Bucură-te aleasă cunună a celor ce te-au năs­cut pe tine.
Bucură-te sămânţa care prinde viaţă în sufletele urmaşilor.
Bucură-te fructul cel preafrumos al iubirii de ţară.
Bucură-te bucurie a celor ce ţi-au fost în­vă­­ţători.
Bucură-te împlinirea desăvârşită a dască­lilor.
Bucură-te scut al celor ce au luptat cu tine.
Bucură-te nădejdea celor ce te-au iubit pe tine.
Bucură-te ruşinarea celor ce te-au judecat pe tine.
Bucură-te îndreptătorul celor ce te-au pri­gonit pe nedrept.
Bucură-te împlinirea omului nou.
Bucură-te că tuturor te-ai făcut toate lup­tă­­torule.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Condac 1
Vrednicului de lau­dă Sfântului Mucenic Valeriu, care ca un alt Mihail cu sabia cu­vân­­tului a tăiat pornirile cele viclene ale multor inimi şi ca un alt Gavriil, cu mireas­ma prea­frumosului său suflet dureri nespu­se a mân­gâiat, cu bucurie să-i cântăm:

Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Rugăciune
Sfinte Mucenice Valeriu, luminătorul tem­niţei vremelniciei, pe Dumnezeul Cel Veş­nic roagă-L să deschidă temniţa sufle­tului meu cel ce intru ale patimilor lanţuri pătimeşte. Cu mireasma sufletului tău de crin să primenească stricăciunea sufletului meu, cu rugăciunea ta să acopere palmele ne­ascultării şi ale neînfrânării cu care îmi lovesc inima şi să mângâie durerea nede­să­vârşirilor mele. Iar iubirea ta să adâncească în mine dorul Iubirii celei Mari a Hristosului lumii, făcându-mi-se mie şi întreg nea­mu­lui meu pântece al Învierii!

 

FEBRUARIE ÎNSORIT ÎN MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei Şi Bucovinei a ieşit soarele cu vestea de mai jos. Să îi ţină Dumnezeu în adevăr şi dreptate!

Astăzi se împlinesc 59 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit în închisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul închisorilor“.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judeţul Bălţi (Basarabia). În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice“. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941-1944) şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi a regimului bestial din temniţele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune. Preţul rezistenţei sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, straniu, scăldat într-o lumină nepământeană, despre care depun mărturie mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieţii sale. Sufletul şi mintea sa nu se despărţeau defel de rugăciune.
Pe timpul cât a stat în închisoare, până în 1948, a citit Biblia, Filocalia şi Patericul, fiind un îndrumător pentru ceilalţi deţinuţi, care au învăţat de la Valeriu Gafencu Rugăciunea minţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşa albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţă (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, 1852, după momente de rugăciune incadescentă (cu faţă transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul“. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasă să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa. (Constantin Ciofu)
Preluat de pe site-ul oficial la Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

PLECAREA UNUI SFÂNT LA DOMNUL

„Stiu ca Valeriu a fost la Ramet si de acolo avea o cruciulita de aluminiu pe care o purta la gat si la perchezitii o baga in gura, iar in gura nu-l cautau ca era bolnav de TBC. Lasa putina sputa pe gura si fugeau toti de frica lui…

Ei doi (Valeriu si Ianolide) au discutat cu Wurmbrand si l-au convins oarecum ca Biserica crestina este totusi altfel decat Protestantismul. Ca Wurmbrand mi-a spus la un moment dat: „stii ca eu am fost comunist”. Mi-a povestit cand era foarte bolnav, pe indelete toata viata lui. Avea multe gauri, fistule tbc pe spinare, trebuia sa i le schimb din ora in ora. Il durea.

– Voi, legionarii?…
– Da, noi legionarii, te ingrijim pe tine, jidovul. Spune-mi ce sa-ti fac? Pot sa te pup si in …, iti fac tot ce vrei pentru ca te iubesc, esti semenul meu. Tu n-ai face pentru mine?
– Asta-i lucru greu.
– Pai e lucru greu, dar uite ca il facem cum putem. Uite vezi astia cum ne toarna ca noi s-ajutam pe voi.
– Da, vad.
Atunci am discutat cu el despre a crede sau despre ateism. Am facut sinteza cum vad eu. cu ultima forma a necredintei – ateismul suprem – care e masoneria, grad 33. Wurmbrand mi-a spus:
– Tu stii ca am un frate in America si care este grad 33?
– De unde sa stiu?…
Ei, in 1957 a venit o delegatie americana la Bucuresti. Si in acea delegatie a fost unul din membrii masoneriei si a cerut lui Gheorghiu Dej libertatea masonilor. Si n-a aprobat-o! Wurmbrand stia toate lucrurile astea. Aici in inchisoare, scrie el undeva, ca a dat el streptomicina lui Valeriu Gafencu. Nu-i adevarat! Remus Stratan a primit vreo 4-5 borcanele ie streptomicina si le-a cedat lui Valeriu. El a zis: da-le lui Wurmbrand ca poate intr-o zi va fi de folos. Ce-am aflat pe urma? Wurmbrand, cand a ajuns in Statele Unite, primul lucru ce i. tacut: a cerut sa-l vada senatul american in congres. L-au primit. Acolo s-a dezbracat, si-a ridicat mainile si a zis: „Domnilor congresmeni, priviti corpul meu, vin din Romania”. El s-a rasucit si au vazut ranile acelea, au vazut si articole scrise de baptisti de-ai lor. Gauri, cum ca i-au smuls cu clestele din el… Nu-i adevarat nimic! El a avut fistule TBC, la astea li se zice gropi! Congresmenii au ramas foarte impresionati, ca dupa aceasta a urmat dispozitia: dezlegati robia din Romania. Asa spun toti, ca numai de asta ne-au dat drumul…
In ziua de 2 februarie 1952, Valeriu ma cheama la el, dimineata: „mai Nicule, am o rugaminte la tine. Uite, vreau sa te rog ceva”. Spune orice vrei, fac orice. „Eu am avut o viziune: mi s-a aratat ca voi pleca in 18 februarie”. Notez ca atunci cand am ajuns in Targu Ocna si a vorbit cu Ionel Cazacu, mi-a zis: „ne luam la intrecere, facem prognosticuri, cine moare primul”. Toti mureau, puneau pe Valeriu primul dar el nu murea…
Valeriu m-a chemat si mi-a spus: „eu voi pleca in 18 februarie, va voi parasi. Te rog pe tine sa ai grija de ce-ti spun acum: promiti ca vei face?”. Depinde ce-mi ceri, ceva imposibil nu ma pot lega ca fac. Dar ce-mi ceri iti fac. „Ai grija sa ma ingropi cu hainele cutare, cutare, cutare”. Eu le stiam: albe, sa le spal, sa le curat, sa le impachetez. Ciorapi albi, chiloti, izmene, camasa, maiou. ,r4i grija, am cruciulita asta, sa mi-o pui in gura, ca atunci, daca va va invrednici Dumnezeu sa scapati, sa puteti sa identificati eventual oasele noastre, sa le inmormantati crestineste. Te mai rog ceva. Daca poti, sa faci o lumanare, sa ai un chibrit si o lumanare sa o pot aprinde, macar o bucatica mica”. Ei, asta e o problema foarte grea. Mai, dar nu ti-a spus nimeni ca mori atunci. ,Jla da, eu stiu”. Pai Dumnezeu nu ne-a aratat. „Poate,… dar la unii le arata”. Sincer va spun, m-am indoit totusi. Zic: saracul, poate o fi avut o noapte mai deosebita. Dumnezeu ne da cate ceva, dar nu credem. Zic, bine.
„Cand ai facut, apuca-te intai de haine, pe urma de lumanare, dar sa nu gresesti, pana atunci sa le ai gata. Cand ai terminat sa mi te arati”. Eu m-am apucat de treaba. Aveam un prieten, Gheorghe Gavrizi, macedonean. ii zic: cum facem noi rost de ceara? Tu stii cizmarie. Uite, la militianul ala am vazut ca-i desfacuta cizma. Du-te cu el in vorba si zi-i: domnu’ sergent, iti cos eu cizma, da adu-mi o sula, putina ata si putina ceara, si ti-o fac eu. Erau momente mai libere, puteam cere ceva si aveam ascunzisurile noastre prin camere, nu le stiau turnatorii. Gavrizi face cizma. Eu cand am vazut ceara, am furat din ea o bucata.

Acum, hai sa fac lumanarea. Am luat ata de la camasi din bumbac, am scos fir, am incalzit ceara cu palma, am frecat-o, am pus gamela pe ea cand duceam mancarea si era calda, am pus firul, am indoit-o si am rasucit-o in palma. Era doar de vreo doua capete, am taiat firul cu coada lingurii, ca le radeam pe ciment. Fata de inchisoare, aveam aici o gamela si o lingura. Lingura o ascuteam la coada sa putem taia painea sau un zgarci daca se nimerea.

Am facut lumanarea dar n-aveam chibrit. Mai, zic lui Gavrizi, cere-i sergentului sa-ti dea sa aprinzi ca-ti trebuie putina flacara la cizma, l-au lasat niste chibrituri lui, eu am furat un chibrit, am rupt un pic de catran, le-am bagat intr-o carpa si le-am ascuns. M-am dus cu ele la Valeriu. Uite, le-am facut. De-acum le-am pus sa nu vina perchezitia.

In 17 februarie 1952, merg la patul lui Ianolide, dimineata inainte de deschidere. Mai Ioane, am o rugaminte: uite, Valeriu mi-a spus in ziua de 2 februarie lucrul acesta… Nu stiu daca o fi sau nu asa. Eu nu ma duc la el acum. Ca a zis azi sa fiu acolo. Du-te tu inainte, ca oricum mergi jos, vezi, are urgenta ori poate a uitat. S-a dus si in clipa urmatoare a venit la mine: hai, Valeriu a spus ca de ce n-ai venit! M-am dus la el: draga, te rog sa ma ierti, n-am putut sa vin, am uitat. Apus capul si a zambit parca putin. Cred ca stia ca am mintit.

-Ai pregatit tot?
– Da.
– De-acum incolo nu mai pleci de langa mine.
– A vorbit cu Ion Ianolide, pe el 1-a chemat primul. Ianolide s-a dus apoi sa ia mancare, sa faca celelalte treburi, oficii. Eu am ramas cu el. Atunci mi-a spus: „du-te cheama pe cutare, pe cutare… sa-mi iau ramas bun, ca timpul trece”.
(18 feb.) Pe la ora 10 a venit vizita medicala. A venit doctorita Danielescu insotita de doctorul Ghitulescu, fost ofiter, medic militar, si doctorul Floricel, fost student medicinist, ftiziolog, si un militian, sergent major, ce-i insotea totdeauna la vizite, ca n-aveau voie civilii sa stea cu noi singuri. Ne viziteaza doctorita pe fiecare. Vine si la patul lui Valeriu; eu eram prezent.

– Domnu’ Gafencu, cum te mai simti?
– Bine, doamna doctor. Dar stiti… azi am o zi insemnata. As vrea sa va spun ca… tin sa va multumesc din toata inima mea pentru tot ce ati facut… Ati fost cu noi de o bunatate extraordinara, ca o adevarata mama, ati facut un efort colosal sa ne indulciti viata… Eu astazi plec de aici.
– Ce pleci ma, unde pleci? zice sergentul major.
– Da. Si dumneata o sa pleci intr-o zi. Doamna doctor, uitati, va cer iertare pentru toate greselile pe care le-am facut si pentru suferintele pe care le-ati avut din cauza noastra. Va multumesc ca ne-ati ajutat pe noi cu sufletul dumneavoastra si pe toti camarazii de aici, pe toti prietenii nostri… Mai am o rugaminte: sa-mi dati un felinar pentru noapte. Ca s-ar putea la noapte sa plec.
– Bine, asta o pot face, sa incerc.
Am vazut ochii ei jucandu-i in lacrimi, ca Valeriu era foarte frumos, avea fraze mai elogioase si mai sentimentale ce mergeau la inima omului. Eu sunt mai sec, asa a fost firea mea. Plang si eu: cand imi vine sa plang, plang.

– Ma, zice sergentul, tu crezi ca faci ce vrei tu! Nu faci tu ce vrei, nu pleci niciunde… Valeriu si-a luat ramas bun de la doctori, i-am chemat prietenii si in jurul orei 12-12,30 tocmai venise mancarea. incepu sa ninga frumos afara cu fulgi mari. Eu am stat langa el, Ianolide la capul lui si am simtit cum corpul a inceput sa transpire rece; stiam: asta-i fenomenul cand incepe sa moara. I s-au racit extremitatile, s-au innegrit unghiile la maini, la picioare, _m inceput sa-1 frec putin, sa-i dau liniste. Ianolide il tinea la cap, eu lucram la picioare si la piept si cautam sa-1 sterg de transpiratie. Asa a durat cam un sfert de ora, ca doctorita a iesit si pe o fereastra exterioara s-a uitat sa vada. Am vazut-o punand mana la ochi si a plecat mai departe la cabinetul medical.

Pe parcurs am mai chemat cativa prieteni care au venit inainte de a muri, si-a mai luat ramas bun de la care a mai putut. Dupa care a intrat in starea de neputinta de a exprima si cand am simtit la un moment dat ca a facut numai asa: un oftat simplu, m-am uitat la el in ochi, ca se maresc pupilele… Erau ochii albastri. E un cer la noi aici, albastru totdeauna, vara, un cer care nu-i in alta parte. Asa erau ochii lui… M-am uitat Ia el si am zis: e gata. Am pus o sticla sa vad daca da umbra (se abureste), l-am ascultat cu urechea, inima nu mai batea. Ei, inainte de asta, ii spusesem:

– Vezi, dupa ce credem noi ca ai decedat, eu am sa te intreb daca auzi. Daca poti sa mai dai un gest, fa-l.
El ramasese cu ochii deschisi cand am constatat cele ce v-am spus.
– Valea…, ma auzi? … A clipit ochii (a inchis si i-a deschis).
Deci inseamna ca moartea efectiva, cerebrala e mai tarziu putin. I-am spalat corpul, i-am pregatit cruciulita, am desfacut-o ca era cu ata si am bagat-o cu degetul in gura pe masele. I-am inchis gura, i-am legat capul, i-am legat fata, i-am inchis pleoapele si l-am pregatit asa cum se fac mortii, ca asa faceam la toti.

L-am imbracat cu hainele dispuse de el. Tinea foarte mult la fecioria lui. E un caz extraordinar. E greu sa le spun toate. Dupa astea, a trebuit sa-l scoatem afara. Toata lumea a trecut sa-l vada, pe o nasalie. Au venit patru baieti, l-au luat si l-au dus la poarta. Acolo au venit detinuti de drept comun, l-au luat, l-au dus si l-au bagat dupa un perete, langa zidul inchisorii, sub prepeleacul militianului. Acolo ii tinea trei zile. Noi, de sus, permanent ne uitam si ne rugam pentru ei, faceam veghe”.

(Interviu, 5 iulie 2009)
preluat de pe APOLOGETICUM

ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR

ACATISTUL NOULUI MUCENIC
VALERIU GAFENCU,
SFÂNTUL ÎNCHISORILOR

Condacul 1:
Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-a aprins mulţime de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Icosul 1:
A ajuns la noi propovăduirea ta, alesule mărturisitor: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină. Vă cheamă mucenicii-n veşnicii. Fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” Şi vrând a urma îndemnului tău, ne rugăm ţie să fii grabnic apărător al nostru, ca să îţi putem cânta într-un glas:
Bucură-te, cunună a Bisericii şi comoară a neamului românesc;
Bucură-te, că eşti bucurie a credincioşilor şi dar dumnezeiesc;
Bucură-te, că ţinutul Basarabiei se slăveşte prin tine;
Bucură-te, rudenie duhovnicească a mucenicilor din primele veacuri creştine;
Bucură-te, că din anii copilăriei ai trăit înrourat de cereasca binecuvântare;
Bucură-te, că spre slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui ai avut chemare;
Bucură-te, că tinereţea ta a fost pecetluită de jertfelnicie;
Bucură-te, că luptându-te cu ispitele ai fost iubitor de curăţie;
Bucură-te, că de la tatăl tău ai învăţat să stai tare în necazuri;
Bucură-te, că nu te-ai temut nici de moarte, nici de chinuri;
Bucură-te, nou apostol care în temniţe ai propovăduit dreapta credinţă;
Bucură-te, că harismele tale le-ai ascuns sub veşmântul umilinţei;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 2-lea:
Având mare cinstire faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nu te-ai sfiit a recunoaşte: „Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile”, pentru a spori în ceilalţi nădejdea în ocrotirea ei cerească. Iar ea, arătându-ţi-se în temniţă în chip minunat, a răspuns evlaviei tale zicându-ţi: „Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi! Să nu te îndoieşti! Biruinţa va fi a Fiului meu!” Şi noi, văzând cum Dumnezeu a rânduit să fii întărit pentru a-ţi duce crucea fără cârtire, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Ai văzut-o pe Preacurata Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiţi şi bucuria celor întristaţi dând mărturie că Hristos a sfinţit închisoarea în care ai pătimit, împreună cu alţi mucenici, mireni, monahi sau preoţi, pentru ca din jertfa voastră să ia pildă cei de acum şi cei ce vor veni după noi. Iar cuvintele ei sfinte alungă de la noi orice îndoială în sfinţenia voastră, şi pentru aceasta zicem către tine:
Bucură-te, că fiind ocrotit de Maica Domnului temniţa în chilie o ai schimbat;
Bucură-te, că acolo ai învăţat să te rogi neîncetat;
Bucură-te, tânăr care ai căutat iubirea cea netrecătoare;
Bucură-te, că virtuţile tale străluceau ca un soare;
Bucură-te, că Preacurata Fecioară pe calea curăţiei te-a călăuzit;
Bucură-te, că sub sfântul ei acoperământ viaţă cuvioasă ai trăit;
Bucură-te, încredinţarea celor ce aleg calea fecioriei;
Bucură-te, şi mlădiţă a smereniei şi floare a bucuriei;
Bucură-te, a jertfelniciei mireasmă pe care Dumnezeu în lume o a împrăştiat;
Bucură-te, chivot peste care Duhul Sfânt S-a revărsat;
Bucură-te, că flacăra inimii tale a fost aprinsă de cerescul dor;
Bucură-te, că i-ai cinstit pe sfinţi şi ai intrat în soborul lor;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 3-lea:
Învăţător înţelept te-ai arătat, zicând că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.” Pentru care noi, hrănindu-te cu învăţăturile tale, Îi cântăm lui Dumnezeu, Cel ce te-a înţelepţit: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Filă de Filocalie scrisă cu sânge şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus ai fost, mucenice, arătându-te urmaş tainic al marilor părinţi din vechime. Ai aflat pacea inimii şi i-ai încurajat şi pe alţii să o caute, zicând: „în luptă cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi zicem:
Bucură-te, că prin rugăciunea lui Iisus inima ta a devenit altar;
Bucură-te, că sufletul tău curat s-a umplut de har;
Bucură-te, că rugându-te Sfântului Arhanghel Mihail înger în trup ai devenit;
Bucură-te, că de frumuseţile Împărăţiei cerurilor sufletul tău a fost rănit;
Bucură-te, binecuvântare pentru cei împreună-pătimitori cu tine;
Bucură-te, pururea îndemnătorule spre facerea de bine;
Bucură-te, rugătorule pentru cei ce vroiau să se mântuiască;
Bucură-te, că de râvna nemăsurată îi sfătuiai să se ferească;
Bucură-te, că cei ce te cinstesc se minunează de vieţuirea ta;
Bucură-te, că împreună cu îngerii încep a te lăuda;
Bucură-te, rug aprins de Dumnezeul cel viu în deşertul temniţei;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale scăpăm de patima desfrâului şi a mâniei;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 4-lea:
Pentru nevoinţele, pătimirile şi rugăciunile tale ai primit harisma vederii cu duhul, de care lucru s-au bucurat cei ce sufereau împreună cu tine. Şi unuia dintre aceştia i-ai proorocit: „va veni un moment în viaţa ta când inima ta va cânta singură rugăciunea”, iar la împlinirea cuvintelor tale el I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Zăcând pe patul de suferinţă, în noaptea Sfintelor Paşti, ai văzut prin darul lui Dumnezeu la depărtare pe credincioşii care veneau de la schit după slujbă, coborând cu lumânările aprinse. Prin care minune cei închişi cu tine au înţeles măsura sporirii tale, că lanţurile şi zidurile temniţei nu puteau închide sufletul tău curat. Şi pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că Duhul Sfânt în inima ta s-a sălăşluit;
Bucură-te, că Dumnezeu de mari daruri te-a învrednicit;
Bucură-te, că lepădându-te de bucuriile lumeşti ai primit harisme cereşti;
Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu Îl preamăreşti;
Bucură-te, că multe din cele viitoare mai dinainte le-ai cunoscut;
Bucură-te, că ziua trecerii tale la Domnul mai dinainte o ai ştiut;
Bucură-te, că cel căruia i-ai destăinuit această taină de sporirea ta s-a încredinţat;
Bucură-te, că la împlinirea proorocirii mărturie despre sfinţenia ta a dat;
Bucură-te, că vestea despre harismele tale în temniţă s-a răspândit;
Bucură-te, că fugind de patima mândriei talanţii primiţi de sus i-ai înmulţit;
Bucură-te, că prin darul primit de la Dumnezeu celor ce se roagă ţie le vii în ajutor;
Bucură-te, că cei ce îţi cer cele de folos cunosc că eşti de minuni făcător;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 5-lea:
Celor care te îndemnau să-ţi cruţi puţina vlagă care-ţi rămăsese şi să taci, în ultimele zile ale vieţii tale, le-ai cerut: „Nu-mi luaţi această bucurie, căci pentru a-L mărturisi pe Hristos trăiesc; şi de trăiesc, prin mila Lui trăiesc, şi fără să arăt dragostea pe care v-o port nu ar mai avea rost să trăiesc”. Şi noi, văzând în tine icoana iubirii celei nefăţarnice, Îl lăudăm pe Dumnezeu care a pus inima ta această virtute de mare preţ, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Ai fost pildă pentru cei închişi împreună cu tine, smerindu-te şi punând binele aproapelui tău înaintea binelui tău. Ai iubit învăţăturile Sfintei Scripturi şi ţi-ai modelat viaţa după cuvintele lui Hristos, jertfindu-te pentru aproapele tău şi urcând pe scara virtuţilor, şi pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, că dăruind altora, de la Dumnezeu înmulţit ai dobândit;
Bucură-te, că dând haina de pe tine celui lipsit lui Hristos I-ai dăruit;
Bucură-te, că precum cei doi bani ai văduvei pomana ta s-a socotit,
Bucură-te, că cei care au aflat de fapta iubirii tale s-au umilit;
Bucură-te, dătătorule de bună voie care ai primit răsplata dumnezeiască;
Bucură-te, arătătorule al drumului spre Împărăţia cerească;
Bucură-te, că urmând cuvântului Evangheliei te-ai arătat chip al milosteniei;
Bucură-te, că ruşinându-ne de faptele tale fugim de patima lăcomiei;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos care pentru dragostea Lui te-ai jertfit;
Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara se topesc;
Bucură-te, că spre facerea de bine chiar şi cei tari de cerbice se sârguiesc;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 6-lea:
Am auzit sfătuirea ta plină de înţelepciune: „În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Şi vrând să aflăm şi să facem voia dumnezeiască, lepădându-ne de voia noastră şi ferindu-ne de ispitele celui viclean, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Ai purtat crucea bolii cu multă răbdare, sfinte, arătându-ne şi nouă cum trebuie să primim încercările de la Dumnezeu. Şi din îngăduinţa lui Dumnezeu ai răbdat chinuri muceniceşti când doctorul a tăiat trupul tău fără ca leacul pentru amorţire să-şi fi făcut lucrarea, de care lucru uimindu-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că răbdând dureri înfricoşătoare ai cugetat la Cel răstignit;
Bucură-te, că diavolul deznădejdii să te îngenuncheze nu a reuşit;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi de boli de nevindecat;
Bucură-te, leac trimis de Dumnezeu trupului de boală apăsat;
Bucură-te, că de la bolnavii care se roagă ţie nerăbdarea o izgoneşti;
Bucură-te, cel ce pe cei ce îi îngrijesc pe bolnavi îi răsplăteşti;
Bucură-te, nou doctor fără de arginţi care prin rugăciune dai tămăduire;
Bucură-te, că eşti diavolilor prigonitor şi celor îndrăciţi izbăvire;
Bucură-te, că de voia noastră ne-ai sfătuit să ne lepădăm;
Bucură-te, că voia Domnului ne-ai cerut să o îmbrăţişăm;
Bucură-te, că ne îndemni să lepădăm toată grija cea lumească;
Bucură-te, că ne întăreşti să facem voia dumnezeiască;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 7-lea:
„Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă. M-aş bucura mult să reveniţi la Biserica cea adevărată”, i-ai zis de pe patul de moarte doctorului înşelat de învăţăturile lui Luther, rugându-te pentru venirea lui în Biserica cea adevărată. Voind a ne împărtăşi din râvna ta pentru mântuirea celor ce stau departe de Adevăr, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 7-lea:
„Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei” – ai spus, aprinzând în noi focul mărturisirii lui Hristos. Şi ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te-ai jertfit din iubire pentru pastorul evreu, rugându-te ca el să devină fiu al Sfintei Biserici şi dăruindu-i medicamentele care ţi-ar fi putut salva viaţa trupească. Pentru această iubire fără de margini îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce pastorului evreu i-ai arătat iubire mucenicească;
Bucură-te, că jertfa ta în sufletele noastre a început să rodească;
Bucură-te, că iubindu-i pe eretici ai defăimat noianul rătăcirilor;
Bucură-te, că fără teamă ai vădit felurimea minciunilor lor;
Bucură-te, păzitor viteaz al predaniilor bisericeşti;
Bucură-te, cel ce învăţăturilor neortodoxe te împotriveşti;
Bucură-te, că în ţarina Domnului ai fost neobosit lucrător;
Bucură-te, că în întunericul temniţei ai fost luminător;
Bucură-te, că ascultându-te pe tine unii oameni de păcatele lor s-au pocăit;
Bucură-te, că după ce au crezut propovăduirii tale cu nădejdea Învierii au adormit;
Bucură-te, că de osândă şi de chinurile veşnice s-au izbăvit;
Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu despre faptele tale cele bune le-au mărturisit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 8-lea:
Valurile vieţii ne aruncă în vâltoarea patimilor, neînfricatule mărturisitor, şi ne este mai uşor să alegem calea cea largă, spre care ne cheamă necuratul diavol. Dar păstrăm în inimile noastre cuvântul tău: „Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis”, şi ducând lupta cea bună Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
„Cum vei putea rezista la marile încercări la care suntem supuşi, dacă nu poţi rezista ispitei fumatului?”, l-ai întrebat pe tânărul care nu-şi dădea seama că prin patima sa îndepărta de la el harul dumnezeiesc; şi acesta, smerindu-se în faţa mustrării tale, nu numai că şi-a înţeles greşeala, ci şi-a schimbat întreaga viaţă. Iar noi, luând aminte la îndreptarea lui şi rugându-ne ţie să ne ajuţi să ne izbăvim de toate patimile, te lăudăm aşa:
Bucură-te, că cei te cinstesc mintea de gândurile cele rele şi-o păzesc;
Bucură-te, că lepădând înţelepciunea acestui veac se sfinţesc;
Bucură-te, cel ce eşti stavilă în faţa patimilor şi a poftelor;
Bucură-te, că scriind îndrumarul de spovedanie ai vădit hăţişul păcatelor;
Bucură-te, că pentru a scăpa de povara păcatelor la scaunul spovedaniei ne-ai îndrumat;
Bucură-te, că pe oameni să facă ascultare de duhovnic i-ai îndemnat;
Bucură-te, că de împărtăşirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine ne fereşti;
Bucură-te, că furtuna patimilor noastre prin rugăciune o potoleşti;
Bucură-te, cel ce în vremuri de desfrâu ai fost pildă de curăţie;
Bucură-te, că nelegându-te de bogăţiile lumeşti ai fost iubitor de sărăcie;
Bucură-te, cel ce, fără să fii monah, ai ţinut voturile monahiceşti;
Bucură-te, că ajungând la sfinţenie, spre sfinţenie ne călăuzeşti;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 9-lea:
Vrând să ne trezeşti din amorţeala care ne-a cuprins, robule al lui Dumnezeu, ai scris că „păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care şi-a dat sângele pe Golgota”. Ca să fim feriţi de o astfel de cădere, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Creştinii nu pot primi pacea ispititoare a Satanei, creştinii nu vor primi decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere”, răsuna în temniţe cuvântul tău, precum al Botezătorului în pustie. O, mucenice, vom şti oare să primim cuvântul tău, când Irozii vremurilor noastre ne vor cere să primim pacea cea mincinoasă prin lepădarea de Hristos? Pentru ca să rămânem tari la vreme de încercare, ne rugăm ţie:
Bucură-te, că pentru pacea cea după Dumnezeu te-ai nevoit;
Bucură-te, că liniştea ta şi pe paznicii temniţei i-a îmblânzit;
Bucură-te, mângâiere în vremurile de tulburare;
Bucură-te, a făţărniciei pierzătoare de suflet certare;
Bucură-te, sabie a cuvântului mustrătoare a fărădelegilor;
Bucură-te, adevăr care împrăştie norii minciunilor;
Bucură-te, dreptar de vieţuire a mirenilor;
Bucură-te, veghetor tainic al mănăstirilor;
Bucură-te, al preoţilor ajutător în propovăduire;
Bucură-te, a ierarhilor râvnitori sprijinire;
Bucură-te, cărare spre Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, făclie a iubitorilor de adevăr şi ucenic al Adevărului;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 10-lea:
„Sunt fericit că mor pentru Hristos. Totul e o minune. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi”, ai spus în ultima zi a vieţii tale, mărturisind grija ta pentru cei apropiaţi ţie. Iar noi, cugetând la slăvitul tău sfârşit, Îi cântăm Celui ce te-a chemat în Împărăţia Sa: Aliluia.

Icosul al 10-lea:
Fiind prigonit pentru Hristos, ai mărturisit că îl simţi ca prieten al tău pe fiecare suflet care se gândeşte la tine cu iubire creştinească. Oare iubirea şi cinstirea noastră nu le vei primi? Îndrăznind, ne rugăm ţie, sfinte, cerându-ţi să primeşti şi puţinele noastre laude:
Bucură-te, că sufletul tău de frumuseţile veşnice se desfătează;
Bucură-te, prieten al celor ce te cinstesc şi poveţele tale le urmează;
Bucură-te, cel ce împreună cu cetele sfinţilor te rogi pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim din nevoi;
Bucură-te, că în temniţă pe cei şovăitori în credinţă i-ai întărit;
Bucură-te, că pe cei îndărătnici cu ajutorul lui Dumnezeu i-ai biruit;
Bucură-te, cel ce în faţa prigonitorilor îndrăzneală ai arătat;
Bucură-te, cel ce nu te-ai scârbit când erai pe nedrept defăimat;
Bucură-te, că încă în trup fiind ai pregustat veşnica fericire;
Bucură-te, că văzând sporirea ta, ceilalţi s-au umplut de uimire;
Bucură-te, sămânţă a dăruirii fără măsură sădită pe al temniţei pământ;
Bucură-te, slujitor credincios al Noului Legământ;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 11-lea:
S-a adeverit cuvântul tău, sfinte, că „moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice”. Căci părăsind tu această lume, unul dintre cei cu care împreună ai pătimit te-a văzut în vis urcând la cer pe un tron luminat, şi aflând apoi de trecerea ta la Domnul, I-a cântat Iubitorului de oameni: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim, cerându-ţi să te rogi pentru el. Iar noi, de la acest slăvit mărturisitor, care de la stăreţia Tismanei a ajuns în temniţa de la Târgu Ocna, fiindu-ţi frate de suferinţă, învăţându-ne a-ţi cere ajutorul, ne rugăm ţie:
Bucură-te, cel ce cu dreptate sfânt al închisorilor ai fost numit;
Bucură-te, că prin sfinţenia ta marilor mucenici te-ai asemuit;
Bucură-te, că pe noii mucenici ne-ai îndemnat să-i cinstim;
Bucură-te, că urmând povaţa ta mult folos agonisim;
Bucură-te, că de tine se bucură soborul mucenicilor din temniţele româneşti;
Bucură-te, că împreună cu noii mărturisitori din toată lumea pe Hristos Îl slăveşti;
Bucură-te, prin rugăciune nerăbdarea celor închişi cu tine în răbdare s-a schimbat;
Bucură-te, că pe aceştia precum Sfântul Dimitrie pe Nestor tu i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că întărindu-se în credinţă Adevărul cel veşnic L-au mărturisit;
Bucură-te, că împreună cu tine răsplata cea cerească o au primit;
Bucură-te, că mulţimea pelerinilor care vin la Târgu Ocna a sporit;
Bucură-te, că profeţia Cuviosului Gherasim s-a împlinit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 12-lea:
Femeii care şi-a riscat viaţa, venind pe ascuns într-o noapte ca să te vadă în camera de spital, i-ai cerut: „Vă rog să mărturisiţi oamenilor şi familiei mele dragi că am crezut până la sfârşit, că sunt împăcat, că-mi dau viaţa pentru Hristos şi pentru semeni”. Şi noi, luând îndrăzneala de a mărturisi oamenilor despre pătimirile tale muceniceşti, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Sfinte Mucenice Valeriu, încredinţaţi fiind de sfinţenia ta, ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere să punem început bun mântuirii noastre. Credem că tu te rogi pentru tot omul ce aleargă la tine cu nădejde, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, crin ales între florile muceniciei;
Bucură-te, că de la tristeţe ai ajuns în Împărăţia bucuriei;
Bucură-te, pentru vremurile de pe urmă far strălucitor;
Bucură-te, mijlocitor pentru noi în faţa Dreptului Judecător;
Bucură-te, mângâiere cerească în focul ispitelor;
Bucură-te, că vădeşti lucrarea diavolilor;
Bucură-te, pavăză tare la vreme de prigoană a creştinilor;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem pe urmele mucenicilor;
Bucură-te, roadă a Evangheliei răsărită în neamul românesc;
Bucură-te, că dreptslăvitorii de alte neamuri cu evlavie te cinstesc;
Bucură-te, că lauda ta în toată Biserica se vesteşte;
Bucură-te, că prin tine Hristos Se preamăreşte;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 13-lea:
O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: A ajuns la noi propovăduirea ta… şi Condacul întâi: Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei…)

Rugăciune
Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm, ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre. Nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.
Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut pe noi să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.
Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare, şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i să se pocăiască, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor.
Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.
Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.
Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, care i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, care i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune.
Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor, ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii dreptslăvitoare. Virtuţile lor şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi mustrarea aceasta să ne fie spre îndreptare.
Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tău, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-te cu zdrobire de inimă: „Doamne, arată-ne nouă unde se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, şi noi le vom cinsti pe ele cu evlavie”. Din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, dar ne rugăm Ţie, Doamne, să nu laşi trupurile robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită.
Ca închinându-ne lor cu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi mucenice. Şi împreună cu ei să aducem slavă, cinste şi închinăciune Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

DIALOGURI CU VALERIU (II)


Despre libertate

-Este libertatea o emanaţie a răului?
-Nicidecum. Răul nu există ontologic. În Dumnezeu nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui cu conştiinţă liberă. Răul în¬cepe cu orgoliul lui satan şi cu neascultarea omului.
– Respectă Dumnezeu libertatea omului?
– Prin atotştiinta Sa, Dumnezeu a respectat ontologic liber tatea omului, căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa, Dumnezeu s-a făcut Om şi suferă împreună cu noi până ce se va mântui lumea. Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.
~ Satana respectă libertatea omului?
– Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să-1 robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.
– Omul respectă libertatea omului?
– Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om este o problema a îndumnezeirii oamenilor.
-Ce este eliberarea omului?
– Omul trebuie să se elibereze de tirania păcatului, de tirania naturii, de tirania semenilor săi, de tirania ignoranţei şi, până la urmă, să învingă moartea, iar acestea le poate realiza doar prin Hristos.
– Dar robia ce este?
– Este opusul eliberării, adică robia faţă de patimi, lală de le¬gile naturii, faţă de om, robia ignorantei şi, în ultimă analiză, robia morţii.
– Se poate acorda libertate răului?
– Răul are libertate, clar oamenii trebuie să-şi apere libertatea lor, demnitatea lor, integritatea lor, valorile lor, credinţa lor. Libertatea ce o are răul nu e şi îndreptăţire la guvernare, el trebuie înfruntat şi eliminat din lume.
– Poate exista o falsă libertate?
– Dacă poate exista un hristos mincinos, e firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.
Care este raportul între libertate şi autoritate?
– în lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate şi nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute.
– Care sunt criteriile de ordine ale conştiinţei libere?
– în primul rând poruncile lui Dumnezeu, apoi necesităţile naturale şi vitale şi după aceea valorile consacrate de experienţa omenească şi legile stabilite de oameni – dar toate acestea trebuie redefinite şi înţelese în context.
– Care este autoritatea ce dă pondere libertăţii?
– Este evident că omul nu este creatorul şi stăpânul lumii şi al vieţii, că omul singur nu are dreptul să fie stăpânul oamenilor. Numai omul aflat în comuniune cu Dumnezeu, omul îndumnezeit are stăpânire peste lume şi intră în comunitatea universală.
– Fiind oameni liberi şi nedesăvârşiţi, cum vezi problema infailibilităţii omului?
– La nivelul conştiinţei personale, omul este infailibil prin certitudinea personală a adevărului, dar cu rezerva tocmai a lipsei sale de infailibilitate. Deci omul singur nu poate fi infailibil. Numai Hristos a fost Om infailibil.
– Ce este deci libertatea omului?
– Este mediul în care se dezvoltă personalitatea umană, e condiţia responsabilităţii umane şi mai este justificarea omului împărat.
– Care este deosebirea între libertate şi libertăţi?
– Libertatea e condiţia, libertăţile sunt drepturi. Libertăţile definesc şi totodată limitează libertatea. Libertatea e în duh, libertăţile sunt în literă.
– Care este condiţia universului în raport cu omul?
– Universul şi natura au fost concepute ca să corespundă libertăţii omului. Este un echilibru uimitor între forţe multiple.
Universul material al omului funcţionează la fel cu universul spiritual al omului şi amândouă conduc pe om la Dumnezeu.
– Poate omul să-şi determine singur destinul?
– Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa ele dominaţie şi egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu, încercarea lor de a crea un rai pământesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari posibilităţi de distrugere decât de construcţie. La toate acestea se adaugă răul cel mai rău: alienarea oamenilor, în aceste condiţii, adepţii antropocentrismului modern nu se mai simt stăpâni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit-o. Astfel lumea alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi.
– Ce este libertatea în viziunea materialismului ateist?
– O farsă, un fel de manifestare a hristosului mincinos. Determinismul materialist culminează în condiţionarea conştiinţei ca un complex de reflexe condiţionate, prin care omul e terminat ca om, ca personalitate, căci nu mai are libertate şi nu mai are sfinţenie în sine.
– Dar materalismul ateu foloseşte idei-forţă ca: libertate, comunism, egalitate, dreptate, materie, popor, ştiinţă, etc.
– Spiritul şi viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci le pun în serviciul egoismului şi tiraniei. Este dovada că valorile umane nu sunt absolute prin ele însele, ci preţuiesc în funcţie de duhul, sensul şi măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun şi folositor, în afara Lui, totul este dezastru.
– Cum îşi poate afla omul împlinirea?
– împlinirea omului e în comuniunea cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e chemat să aducă unitate în diversitate, să aducă ordine în istorie, să aducă sfinţenie în viată. Sfinţenia nu e ceva serafic, nepământean şi ezoteric, ci e deschiderea ce o face Hristos spre o lume trăită în Duhul Sfânt.
– Va primi lumea creştină a secolului XX viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?
– Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfânt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tor¬tură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va câştiga. Hristos apare limpede ca Mântuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni.

Bibliografie: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p.490-494.

DIALOGURI CU VALERIU (I)

Despre „medievalismul” creştinismului

Un om politic cu convingeri liberale i-a spus lui Valeriu:
– Pentru mine credinţa este o instituţie pe care trebuie să o încurajăm pentru a fi un corectiv al egoismului şi abuzului omenesc. Dincolo de rolul ei socio-politic, ea nu mă interesează. Omul politic nu are nevoie de Dumnezeu. Credinţa trebuie îngrădită politic, pentru a evita un nou Ev Mediu obscurantist.
– Domnule, i-a răspuns Valeriu, pentru unul ca dumneavoastră suferinţa este salvatoare. Prin suferinţă veţi ajunge la lumina credinţei. Veţi înţelege atunci că sunteţi mic şi nedesăvârşit, că lumina dumneavoastră este întuneric, că numai prin Dumnezeu poţi fi om adevărat, că numai prin credinţă sunt deschise orizonturile cunoaşterii şi, în fine, că lumea nu se poate mântui fără credinţă. Sunteţi solul unei idei preconcepute despre Evul Mediu şi al unei falsificări a conceptului creştin. Mai mult decât oricine, credincios se cuvine a fi omul politic, căci orientând lumea, el împlineşte voia lui Dumnezeu, şi-i revin mari responsabilităţi, în ceea ce priveşte Biserica şi rolul ei ca instituţie, ea nu este un corectiv, ci o integrare a lumii în Hristos şi nu priveşte o parte, ci întregul, întrucât n-aţi voit a primi credinţa din pricina egoismului materialist, iată că vă vin suferinţa şi moartea prin ateismul materialist. Egoismul burghez e strivit de fiul său mai cumplit, orgoliul ateist-materialist. Nădăjduiesc din inimă ca înainte de moarte să ajungeţi la credinţă, dar asta ar însemna să-I urmaţi lui Hristos.
Şi omul acela a ajuns la credinţă.

DECADA ,,VALERIU GAFENCU,,


Pe 18 februarie se împlinesc 59 de ani de la plecarea lui Valeriu Gafencu în Împărăţia Cerurilor, acolo unde sălăşluiesc sfinţii.
Am văzut că anul trecut, Valeriu Gafencu şi Arsenie Boca au fost sărbătoriţi ca eroi, celebrându-se anii de la naştere. Nu se face aşa! Sfântului i se sărbătoreşte doar ziua de naştere în Împărăţia Cerurilor, adică trecerea sa la Domnul. Sărbătorirea pe motiv că Arsenie Boca ar fi împlinit 100 de ani dacă ar fi trăit nu e creştinească. In istorie şi în viaţă omului nu încape ,,dacă ar fi trăit,, sau ,,dacă s-ar fi întâmplat,,. In istorie ca şi în viaţa se iau lucrurile exact cum sunt în momentul x. Centenarul Arsenie Boca îşi avea rostul dacă părintele ar mai fi fost în viaţă şi ar fi împlinit 100 de ani.
Dumnezeu nu ne judeca la conditional optativ ci la prezent, nu dupa ,,ce-ar fi fost dacă ,, ci după ceea ce este.

Mi-am propus ca în aceste 10 zile să postez câte ceva despre Valeriu Gafencu.
Incep prin relatarea lui Ioan Ianolide despre ultimele clipe de viaţă ale lui Valeriu în închisoarea-penitenciar de la Târgu-Ocna şi plecare lui la Domnul.

„Să duceţi duhul mai departe!”

Era tot mai epuizat. Gâtul nu putea să mai susţină capul, deci 1-am sprijinit eu cu mâna. Am trăit atunci cu simţământul că se dezvăluie tainele creaţiei, că tălpile picioarelor aveau sub ele un fel de pânză care mă susţinea, iar sufletul a avut sentimentul plinătăţii. Am fost atât de fericit în orele acelea, încât niciodată nu o voi uita. Şi în veşnicie nu-mi doresc o stare mai înaltă decât aceea, căci atunci eram plin, deplin fericit. Cred că Hristos era prezent în Valeriu. Numai aşa îmi pot explica starea lui de har, cât şi uimirea mea şi a prietenilor care au participat la acel moment. Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:
– In primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă, în măsura în care mi se va îngădui de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii, îndrăzniţi şi rugati-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!
Din când în când se oprea pentru a-şi reface puterile.
– Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rog să mă iertaţi… Să mă ierte orice om fată de care am greşit cu ceva… Gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele… Testamentul meu este cuvântul de azi. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de adevăr… Rog oamenii politici creştini să ia seama la Hristos şi să urmeze învăţăturii Sale. Ei sunt încărcaţi cu foarte mari răspunderi..
Trecuse de ora doisprezece. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi, care se zbenguiau în văzduh. Bolnavii au servit masa, Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund mişcat.
– Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauză îndelungată. S-a congestionat puţin la faţă şi apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut să mai rostească:
– S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descopereau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote.
Şi-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins să vestească. Lacrimile mele au încetat.

Fără cruce, fără nume…

Valeriu era frumos, mai frumos ca oricând. Am stins lumânarea mică ce fusese aprinsă în ultimele lui minute de viată. (Am uitat să spun că în ziua aceea, pe la orele nouă, 1-a chemat pe preot şi s-a cuminecat strălucind de bucurie). L-am îmbrăcat, în gură i-am pus o cruce mică de argint, pe care reuşise să o salveze din toate percheziţiile.
– Să mi-o puneţi în gură, pentru a fi recunoscut! spusese el.
A sosit targa. Toţi deţinuţii se aflau în curte, în aşteptare. Când am trecut cu el către poartă, ne-am oprit, iar ei s-au descoperit şi s-au închinat. L-au luat în primire doi deţinuţi de drept comun, care aveau misiunea înmormântărilor.
Două zile a fost ţinut în curtea mare, sub zăpadă şi a fost îngropat noaptea. O parte din lucruşoarele lui le-a luat temnicerul, dar multe au fost păstrate de prieteni ca amintire.
La mormântul lui nu a fost pusă nici o cruce şi nici nu i s~a scris numele nicăieri.
El a rămas viu şi prezent între noi. Mulţi 1-au visat în zilele următoare. Vestea despre viaţa lui a străbătut toate temniţele şi mulţi îl pomenesc cu evlavie. Amin.

bibliografie, Ion Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Christiana, 2006,188-191

VALERIU GAFENCU VA FI CANONIZAT


Valeriu Gafencu va fi canonizat dar nu în România ci în Republica Moldova şi nu de Mitropolia Basarabiei ci de Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei. Este părerea la care am ajuns după ce în cadrul unui interviu mitropolitul Chişinăului a manifestat această intenţie. Or, atunci când ruşii fac o declaraţie înseamnă că lucrul e pe jumătate făcut.

Cum ar trebui să reacţionăm? Toate lucrurile ar trebui privite din trei părţi, sufleteşte, trupeşte şi duhovniceşte.

Sufleteşte mă bucur pentru Valeriu. Ceata sfinţilor e una pentru toată ortodoxia. Prin urmare un sfânt canonizat să zicem în Egipt poate fi sărbătorit la fel de frumos şi în SUA sau România. Prin urmare Valeriu Gafencu va putea fi cinstit din SUA până la Moscova. Cu atât mai mult cu cât Basarabia chiar are nevoie de un sfânt ca Valeriu Gafencu.

Sub aspectul derulării evenimentelor nu pot decât să deplâng birocratismul din BOR. Conform procedurilor canonice Mitropolia Chişinăului va întreba mai întâi Sf. Sinod al BOR dacă dosarul de canonizare al lui Valeriu se află pe masa de lucru. Iar BOR va răspunde, aşa cum face de obicei, că acum e rândul sfinţilor de acum 500 de ani.De parcă poporul acesta ar fi născut zece milioane de sfinti pe an şi comisia de canonizare înnoată în dosare. Sfinţilor contemporani le va veni rândul peste câteva sute de ani, că asta e mai nou, procedura şi canonul în BOR.
Sfinţii trebuie să stea la coadă. Dacă voiau să-l canonizeze o făceau în cei 20 de ani de când se tot discută.

Mult mai limpezi mi se par înţelesurile duhovniceşti. Cred că mai întâi ar trebui să ascultăm parabola nunţii fiului de împărat în care bucuria nunţii e împletită cu netrebnicia refuzului. În aşa situaţie nu poate fi nici bucurie şi nici tristeţe.
Noi sântem în situaţia invitaţilor care au refuzat. BOR şi-a luat nevastă politica românească şi trebuie să se îngrijească acum de spaimele fasciste, de carduri şi cipuri. Nu mai e vreme de sărbătorit fii de împăraţi. Cei care au refuzat însă au fost pedepsiţi aspru şi imediat, aşa cum e pedepsit neamul acesta de 20 de ani şi nimeni nu pricepe.
Apoi au fost invitaţi toţi de pe la răspântii, alte neamuri. Aceia au răspuns invitaţiei şi dintre toţi doar unul nu a avut haină de nuntă şi acela a fost aruncat afară. Aşa că, nota bene, şi pe la răspântii şi în alte neamuri pot fi oameni cinstiţi.
Dacă Mitropolia Chişinăului nu are haină de nuntă vom trăi şi vom vedea. Nu vor putea face nici o canonizare. Insă, până una alta, ei sunt în situaţia mult mai fericită a acelora care au răspuns invitaţiei de nuntă. Invitaţie pe care noi o refuzăm de 20 de ani.