CINE SUNT SFINŢII?

Din recentul volum ,,Flori înmiresmate,, semnat de pr. Augustin Kandiotis şi editat de Frăţia Ortodoxă Misionară, redau o simplă şi caldă prezentare a sfinţilor.

Sfinţii tuturor veacurilor, din timpurile apostolice până în zilele noastre, demonstrează la ce înălţime a virtuţii poate să ajungă omul, chiar şi cel mai păcătos, nu cu propriile puteri, ci cu puterea lui Hristos. Alţii se minunează de forţa propulsoare pe care a descoperit-o ştiinţa, ca să-i trimită pe astronauţii ei pe lună şi pe astre, dar noi ne minunăm de puterea lui Hristos, de tainica Lui putere, care recurge din cruce şi ne împinge către cele de sus, către cerurile virtuţilor, pe noi cei din ţărână, copiii lui Adam şi ai Evei.

Sfinţii sunt copaci roditori ai noului Eden. Sunt „florile frumos mirositoare ale raiului”. Sunt tot ce are mai ales a ne arăta omenirea. Sunt sarea şi lumina lumii. Sunt bună mireasma lui Hristos în lume. Fără sfinţi lumea ar fi putrezit moral şi religios şi s-ar fi afundat în întuneric.

Necredincioşii şi ateii, care sesizează care este puterea sfinţilor, îi urăsc pe sfinţi şi se luptă cu înverşunare să şteargă numele lor, pentru că sfinţii sunt icoana vie a lui Dumnezeu pe pământ.
Sfinţii, despre care vorbeşte cartea de faţă, nu mai aparţin Bisericii Luptătoare, care se luptă aici pe pământ cu armele luminii, ca să reuşească o strălucită victorie, sfinţenia credincioşilor, venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Lupta creştinilor este grea. Atacurile vrăjmaşilor, văzuţi şi nevăzuţi, sunt înverşunate. Antihrist este la uşi. Sfinţenia este un lucru din ce în ce mai rar. Păcatul şi rătăcirea prisosesc. Zilele noastre sunt ca zilele lui Noe şi ale lui Lot! Avem nevoie de sfinţi. Sfinţii, care se află deja în Biserica Triumfătoare, aproape de Tronul lui Dumnezeu, nu încetează să urmărească din tribunele veşniciei înfricoşătoarea luptă pe care o duc cei mai mici fraţi ai lor, creştinii veacului de acum, ai veacului al XX – lea, celui înşelător. Sfinţii nu încetează să mijlocească pentru credincioşi. Da! Credinţa noastră este că şi acum sfinţii, care sunt în ceruri, îşi oferă ajutorul lor duhovnicesc creştinilor care se luptă. Sfinţii nu sunt morţi. Trăiesc în Dumnezeu. Trăiesc în Predania Bisericii. Trăiesc în inimile credincioşilor. Amintirea vieţii lor şi a minunilor lor ca o briză făcătoare de viaţă suflă în toată Biserica.
Sfinţii continuă să-i înveţe şi să-i însufleţească pe credincioşi. Sfinţii, fraţii noştri cei mai mari, ne aşteaptă acolo în înălţime, în cerurile cerurilor, ca să prăznuim toţi împreună biruinţa Mielului celui înjunghiat.
Iubiţii mei cititori, să ne luptăm cu lupta cea bună a credinţei, aşa încât să ne împărtăşim de triumful lui Hristos. Şi ne vom împărtăşi, dacă suntem următori ai sfinţilor în viaţa de acum.
În Florina, 30 ianuarie 1974,
Sărbătoarea celor Trei Ierarhi.
† Augustin al Florinei

Mai multe despre cărţile PS Augustin al Florinei găsiţi la Pelerin Ortodox

ALŢI SFINŢI IZVORÂTORI DE MIR

ALŢI SFINŢI IZVORÂTORI DE MIR

Relevanţa unei minuni poate fi înţeleasă doar prin comparaţie cu altele asemenea ei. Apariţia mirului cu bun miros pe oseminte sfinte este o minune rară în toată Ortodoxia.
De curând, sfinţii de la Aiud au izvorât mir. De două ori la Iaşi şi o dată la Mănăstirea Petru Vodă. De fiecare dată în plină adunare.
Mi-am pus întrebarea care alţi sfinţi au mai izvorât mir. Asemenea minuni nu pot fi explicate prin nici un argument ştiinţific. Osul, prin natura lui, conţine 95% substanţă uscată. In structura lui intră 60% substanţe anorganice, adică minerale, săruri etc. Cu alte cuvinte, oasele par făcute din lut, o argilă specială cu proprietăţi impermeabile. Şi la fel ca şi vasele, arse la temperaturi ridicate pentru rezistenţă. Oasele nu putrezesc niciodată, nici chiar în mediu umed. Rămân asemenea cioburilor păstrate în pământ pentru mii de ani. Şi aşa cum, dintr-un ciob e imposibil să curgă ulei, dintr-un os e cu neputinţă să iasă mir. De aceea, prezenţa mirului pe oseminte e o minune.
Mirul a apărut pe capul ultimului mare profet, Sf. Ioan Botezătorul, care ştim că a avut o moarte oarecum mucenicească.
Mirul a izvorât din moaştele sfinţilor mucenici ai Bisericii primare din secolele
I-III şi ne referim aici la Sf. Mucenic Antipa, episcopul Pergamului din secolul II, la sf. Mare Mucenic Dimitrie, supranumit Izvorâtorul de Mir. Şi Sf. Terapont, episcopul Sardesului, care a suferit moarte mucenicească, se zice că ar fi izvorăt mir.
La marii apologeţi şi apărători ai Bisericii în secolul IV şi mă refer la Sf. Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, mare făcător de minuni, care printre altele s-a ridicat împotriva ereziei ariene. Lor s-au adăugat sfinţii legaţi de creştinarea unor popoare şi mă refer la Sf. Simeon şi Sava, tată şi fiu, regele şi principele sârbilor, personalităţi retrase în monahism.
Alături de mucenici, dintre asceţi s-au arătat a fi izvorâtori de mir doar Sf. Alexie, trăitor prin primele veacuri creştine şi Sf. Nil de la Athos din secolul al XVII.
La români , ştiu doar de Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, un tânăr modest care a avut moarte mucenicească în timpul dominaţiei tătare. Moaştele sale au răspândit bună mireasmă dar nu am auzit să fi izvorât mir. Poate că mi-a scăpat. Vor mai fi fost şi alţi sfinţi izvorâtori de mir de care eu nu am aflat. Chiar aş vrea să mă atenţionaţi asupra lor. Oricum numărul lor nu este prea mare. Eu am enumerat doar zece sfinţi pentru două mii de ani de creştinism.
Se observă că minunea mirului cu bun miros se petrece mai ales cu moaştele marilor mărturisitori şi mucenici, parte dintre ei ducând şi o viaţă ascetică.
In zilele noastre, sfinţilor de mai sus, se adaugă sfinţii de la Aiud. Aşadar, ei sunt comparabili cu Sf. Ioan Botezătorul, cu Sf. Nicolae, cu Sf. Mare Mucenic Dimitrie, sfinţi la care se închină toată Ortodoxia, ale căror icoane apar pe pereţii bisericilor ortodoxe din toată lumea.
Doar prin astfel de minuni se poate înţelege ce mari mărturisitori au fost aruncaţi în Râpa Robilor de la Aiud. Doar prin aceste minuni se poate vedea ce mare nedreptate le facem.

Emilia Corbu