Concluzii

Cea mai importantă observaţie se leagă de raportul numeric dintre cele doua categorii de necropole precum şi dintre acestea şi aşezări.
Constatăm că s-au descoperit doar 18 necropole şi morminte izolate de incineraţie pe care dacă le raportăm la un număr de peste 80 de aşezări aflate în diverse stadii de cercetare alte câteva zeci evidenţiate prin cercetări de suprafaţă rezultă că ritul incineraţiei era destul de redus. Dacă adăugăm şi constatarea că numărul necropolelor şi mormintelor izolate de înhumaţie este ceva mai mare, înseamnă că atenţia noastră trebuie să fie îndreptată spre inhumaţie care, din punct de vedere istoric, este într-adevăr un fenomen destul de interesant. Subliniez acest lucru pentru că inhumaţia nu se leagă nici de tradiţiile daco-romanilor şi nici de ale slavilor, dar este din punct de vedere religios caracteristică creştinismului. Şi, nu oricum, ci iradiat de o biserică bine organizată.
O altă observaţie se leagă de dimensiunile acestor necropole. In timp ce unele necropolele de incineraţie au un număr impresionant de morminte, cimitirele de înhumaţie sunt dezechilibrate din acest punct de vedere. Cele din cetăţi sunt foarte mari în timp ce, în teritoriul rural, predomină necropolele mici şi mormintele izolate.
De aici, înţelegem că existau comunităţi rurale care practicau incineraţia şi aveau cimitire obşteşti.
In cazul necropolelor de inhumaţie se observă însă două situaţii. In primul rând existenţa unor cimitire obşteşti atât în mediul rural (Izvoru) dar şi urban ( Dinogeţia). Existenţa în mai multe situri a unui număr mic de morminte de inhumaţie ne sugerează ipoteza unor mici necropole de familie. Aceasta ar fi o explicaţie şi pentru faptul că încă nu s-au descoperit cimitirele a peste 70 de aşezări. Este adevărat că este mai dificil să reperăm necropolele de inhumaţie datorită adâncimii lor dar necropolele mari lasă totuşi urme evidente pe suprafaţa solului chiar şi în aspectul vegetaţiei.Necropolele mici şi mormintele izolate pot fi însă uşor ,,pierdute,, când avem de căutat pe spaţii imense. Iar practicarea inhumaţiei în necropole de familie a supravieţuit pe teritoriul României până acum 50 de ani. Studiile etnografice referitoare la satul românesc au arãtat cã în România la mijlocul secolului XX, se mai aflau aproximativ 200 de sate fãrã cimitire obşteşti . Deşi iniţial se credea cã aceastã practicã era specificã satelor risipite sau de munte, s-a dovedit practicarea ei şi în satele adunate şi în cele de şes şi podiş, unde terenul aşezat se gãseşte din belşug . Practica era rãspânditã pe tot teritoriul României inclusiv în Oltenia şi Muntenia . In aceste aşezãri se pãstra tradiţia îngropãrii morţilor în gospodãrie, într-un loc special destinat numit pograde sau ,, la morminţi ,,.
Din punct de vedere arheologic localizarea acestor necropole mici este aproape imposibilă deoarece se aflau departe de aşezare, în teritoriul aferent acesteia. Faptul că toate mormintele izolate de inhumaţie au fost descoperite întâmplător şi cercetate în cadrul unor săpături de salvare, întăreşte această opinie.
Majoritatea mormintelor (indiferent de rit) nu au inventar, ceea ce ne sugerează opinia că regula era absenţa acestuia. Atunci când este prezent, se remarcã la ambele rituri aceleaşi categorii de piese. În parte, accesoriile de veşmânt sunt legate de vestimentaţia timpului respectiv şi nu de un anumit ritual aşa cum şi podoabele reflectă moda timpului. Izvoarele bizantine sunt relativ sãrace, în descrierea pieselor de vestimentaţie purtate de popor.
In ambele categorii de necropole au fost găsite resturi ale unor ofrande animale şi vegetale dovedind o populaţie de agricultori şi mici meşteşugari. Cu riscul de a mă repeta trebuie să spun că în ambele categorii de necropole lipsesc armele, iar cele câteva vârfuri de săgeţi aflate sporadic, ar trebui puse în legătură cu vânătoarea şi mai puţin cu războiul. De aici opinia noastră că aceste necropole au aparţinut unei populaţii paşnice.
In mormintele din ambele categorii de necropole se aflau resturile unui singur individ. Mormintele duble sunt foarte puţine şi apar cu totul întâmplător. Pornind de la acest aspect ipoteza apartenenţei lor unor comunităţi slave trebuie exclusă. La slavi regula o constituiau mormintele duble. Acest aspect este menţionat şi de cronicarii vremii. Mauricius spune despre femeile slave că erau atât de ataşate de soţii lor încât prefereau să fie sugrumate la moartea acestora decât să trăiască în văduvie:
,,Femeile lor sunt de o cuminţenie mai presus de firea omenească, aşa încât multe din ele cred că moartea bărbaţilor e şi moartea lor şi se lasă sugrumate de bunăvoie,, .
In afară de categoriile de inventar comune celor două mari categorii de necropole se observă şi elemente comune de ritual. In aproape toate necropolele de incineraţie găsim aceleaşi variante de depunere a cenuşei şi în aproape toate necropolele de inhumaţie observăm asemănări în privinţa planurilor, grupării mormintelor, poziţiei braţelor etc. Aceste similarităţi şi analogii dovedesc că aceste necropole aparţin unor comunităţi care ajunseseră la un anumit nivel de omogenizare culturală şi aveau un sistem comun de valori.
Din această perspectivă necropolele completează imaginea oferită de aşezări cu deosebite detalii de ordin etnic, spiritual, cultural.
Fireşte că fiecare necropolă are şi elemente specifice. De pildă necropola de inhumaţie de la Isaccea înregistrează diferenţe în privinţa inventarului între necropola plană şi necropola tumulară. Care sunt acestea? In primul rând chiar prezenţa inventarului. Dacă vom calcula procentual inventarul, constatăm că în necropola plană deşi au fost cercetate mai multe morminte doar în 23% dintre morminte aveau inventar. In necropola tumulară deşi numărul mormintelor cercetate a fost mai mic, 33% dintre cazuri aveau inventar. Piese creştine şi monede bizantine au apărut doar în necropola plană, în timp ce în necropola tumulară apar ouă de lut ars, cuţite şi amnare piese care nu se regăsesc dincolo. Tot în necropola tumulară s-au observat verigile depuse pe ochi trădând, aşa cum am mai spus, anumite credinţe. Podoabele apar însă în ambele necropole dovedind, aşa cum am arătat mai sus, că sunt legate oarecum de modă. Insă aceste aprecieri, deşi juste, nu pot fi generalizate din simplul motiv că cimitirul nu este săpat în întregime. Prin urmare avem nişte rezultate parţiale. Ne întrebăm dacă nu cumva la Isaccea sunt două necropole. Chiar şi autorul cercetărilor a considerat că diferenţele înregistrate de poziţia braţelor şi de orientarea unor morminte se datorează prezenţei unor persoane de altă credinţă decât cea creştină . Este posibil însă ca la Isaccea să fi fost două necropole aparţinând unor comunităţi diferite. Dacă necropola plană poate fi atribuită, fără rezerve, comunităţii autohtone, creştine, necropola tumulară cu analogii în Muntenia ridică unele semne de întrebare. Poate aceasta să dovedească prezenţa unei comunităţi nord- dunărene la adăpostul unei cetăţi de pe malul drept al Dunării? Este o ipoteză.
Pe de altă parte, necropolele întregesc vizibil harta locuirii medieval- timpurii. Acestea au aparţinut unor aşezări, aflate sau nu în apropierea lor, care deşi nu au fost descoperite, cu siguranţă au existat. In favoarea acestui aspect pledează numărul mare de morminte precum şi inventarul lor cu analogii în inventarul aşezărilor studiate.
In teritoriul analizat au fost descoperite şi o serie de morminte pecenege pe care le vom analiza într-un alt context, deoarece semnificaţia lor nu este culturală ci mai degrabă social-politică, trădând anumite evenimente.

Bibliografie

Arnold Van Gennep, Riturile de trecere, Iaşi, Polirom, 1996, p. 132.
Alexandru Madgearu, Continuitate şi discontinuitate culturalã la Dunãrea de Jos în sec. VII- VIII, Bucureşti, Ed. Universitãţii, 1996, p. 121 sq.
Constantin Chera-Mãrgineanu, Morminte creştine timpurii descoperite la Ostrov, Pontica, XIV, 1981, p. 297-301.
Ion Barnea, Vasile Bâlciurescu, Basarabi, MCA, VI, 1959.
Grigore Florescu, Radu Florescu, Gloria Geacalopol, Sãpãturile de la Capidava, MCA, VIII, 1962, p. 577.
Ioan Vasiliu, Cimitirul feudal- timpuriu de la Isaccea, Peuce, IX, 1984, p. 107-141.
Gh. Ştefan, Ion Barnea, Maria Comşa, Eugen Comşa, Dinogeţia,I, Ed. Academiei RSR, 1967, p. 367.
M. Irimia, Tr. Cliante, Morminte din epoca feudală-timpurie descoperite în punctul Sitorman (com. M. Kogălniceanu), jud. Constanţa, Pontica, XIX, p.179-189.
Gh. Mãnucu-Adameşteanu, Un mormânt din secolul X descoperit la Niculiţel, Peuce, X, vol. I , 1991, p. 361-364.
Petre Aurelian, Sãpãturile de la Piatra- Frecãţei, MCA, VIII, 1962,p. 585-586
Done Şerbãnescu, Morminte din perioada prefeudalã descoperite la Chirnogi, SCIV, 24, 4, 1973, p. 667-670.
Bucur Mitrea, Constantin Preda, Mihai Chiţescu, Adrian Rãdulescu, M. Ionescu, Necropola feudal- timpurie de la Izvorul, MCA, IX, 1970, p.329-335; Bucur Mitrea, Necropola feudalã- timpurie de la Izvorul, MCA, X, 1973, p. 209- 217; Bucur Mitrea, Contribuţii la problema formãrii poporului român. Necropola din sec. VIII de la Izvorul – Giurgiu, în Ilfov- File de istorie, Bucureşti, 1978, passim.
Octavian Toropu, Onoriu Stoica, La necropole prefeodale d – Obârşia- Olt, Dacia, XVI, 1972, p. 163-177; O . Toropu, Romanitatea…, p. 156-160.
Bucur Mitrea, Sãpãturile de la Sultana, MCA, VII, 1961, p. 532-538; Idem, MCA,VIII, 1962, p.2.
Nicolae Harţuche, Preliminarii la repertoriul arheologic al judeţului Brãila, Istros, I, 1980, p.335; U. Fiedler,op.cit., p.425.
Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, Ion Broscãţean, Necropola de incineraţie feudalã timpurie de la Chiscani- Brãila, Danubius, I, Galaţi, 1967, p. 137-159.
Uwe Fiedler, op. cit., p. 116.
Niţã Anghelescu, Un mormânt de incineraţie din epoca feudalã timpurie descoperit la Dorobanţu, SCIV, 2, 1963, p. 437.
Uwe Fiedler, op. cit., p. 451.
Maria Comşa, Gheorghe Bichir, Date preliminare cu privire la necropola de la Pãuleasca, SCIV, 24, 2, 1973, p. 317- 320.
Adrian Rãdulescu, Nicolae Harţuche, Cimitirul feudal- timpuriu de la Castelu, Constanţa, 1967, p.11-79.
Bucur Mitrea, Sãpãturile de la Satu- Nou. Necropolele feudale- timpurii, MCA, VI, 1959, p.587; Bucur Mitrea, Niţã Anghelescu, Sãpãturile de la Satu- Nou, MCA, V, 1958, p.536; Bucur Mitrea, Săpăturile de la Satu-Nou. Necropolele feudale-timpurii, MCA,VIII, 1962, p.643-647.
Fiedler, op. cit. p. 451.
Radu Harhoiu, Câteva observaţii asupra necropolei birituale de la Canlia, jud. Constanţa, Pontica, V, Constanţa, 1972, p. 565-575.
Suzana Dolinescu- Ferche, Mihai Ionescu, La necropole birituelle du VIII siecle a Frãteşti- Giurgiu, Dacia, XIV, 1970, p. 419- 430; C. Isăcescu, Noi date privind necropola feudală- timpurie de la Frăteşti, jud. Giurgiu, Cercetări Arheologice, V, 1982, p. 201-212.
Corneliu Cârjan, Cimitirul feudal- timpuriu de la Gârliţa- Ostrov, Pontice, I, 1968, p. 409-425; Idem, Necropola de epocă feudal-timpurie de la Gârliţa- Ostrov, Pontice,II, 1969, p.111-133.
Vlad Zirra, Necropola de la Istria- Capul Viilor, Dacia, NS, VII, 1963, p.356-411; DID,III, p.47, Fiedler, op.cit., p.429.
Gavrilã Simion, Necropola feudalã- timpurie de la Nalbant, Peuce, II, Studii şi Comunicãri, 1971, p. 420.
Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, Sãpãturile arheologice de la Sihleanu, 1980, Istros, I, p. 93- 100.
Gh. Matei în CCA, campania 1996, Bucureşti, 1997, p. 46; CCA, campania 1997, Călăraşi, 1998, p. 57; CCA, campania 2000, CIMEC, 2001, p. 186; CCA, campania 2001, CIMEC, 2002, p. 238.

Gh. Mănucu Adameşteanu, Mihaela Mănucu Adameşteanu, Rezultatele cercetărilor intreprinse la Nufăru, MCA, 1982, XVI, p. 211.

B. Mitrea, Necropola feudală-timpurie…, MCA, X, 1973, p.212, fig.6, M.357.

Bucur Mitrea, C. Preda, M. Chiţescu, Gh. Rădulescu, M. Ionescu, Necropola feduală-timpurie de la Izvorul, MCA, IX, 1970, p.330.

M.D. Matei, Em. I. Emandi, Necropola feudală-timpurie de la Vornicenii-Mari (Suceava), SCIVA, 4, 1980, p. 585-599.
Importants sites slaves en Slovaque, Veda, Editions de l-Academie Slovaques des Sciences, Bratislava, 1978, p. 20 (Bernadokovo); Devinska Nove Ves ( 118 morminte au elemente de lemnărie).

M. Irimia, Tr. Cliante, Morminte din epoca feudală-timpurie descoperite în punctul Sitorman (com. M. Kogălniceanu), jud. Constanţa, Pontica, XIX, p. 180, fig.1.(mormântul nr.2)

Gh. Matei, campania 1997, CCA, 1998, p. 58; campania 2000, p. 186.

Henri-Irenee Marrou, Patristică şi umanism, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1996, p. 249.

B. Mitrea, Săpăturile de la Sultana, MCA, VII, 1961, p. 534 (în M3 s-a găsit scheletul unei galinacee).

Alexandru Suceveanu, Un mormânt din sec. XI e.n la Histria, SCIVA, 3, 1973, p. 497.
Done Şerbãnescu, op. cit., p.667.

Ilie Uzum, Necropola feudală- timpurie de la Gornea- Căuniţa de Sus ( jud. Caraş- Severin), Banatica, VI, 1981, p. 182.
A. Bejan, Banatul în sec. IV-XII, Timişoara, Ed. De vest, 1995, p.139; I. Vasiliu, op. cit., p.108.
Ilie Uzum , Două cimitire feudale- timpurii la Gornea şi Pojejena, Tibiscus, III, 1974, Timişoara, p. 160- 164.

Credinţa Ortodoxă, Ed. Trinitas, Iasi, 1995, p.297.

Cronica lui Nestor, Izvoarele Istoriei Românilor, vol.VII, Bucureşti, Ed. Bucovina, 1935, p.40.

Dardu Nicolãescu Plopşor, W. Wolski, Studiul antropologic al osemintelor provenite din necropla biritualã de la Canlia, sec. VIII-XI, SCIV 3/1975, p. 353- 371.

Dardu Nicolãescu- Plopşor, Wanda Wolschi, Elemente de demografie şi ritual funerar la populaţiile vechi din România, Bucureşti, Ed. Academiei RSR, 1975, p.166-248.
Idem, p.250-272.
Eugenia Zaharia, Populaţia românească în Transilvania în sec.
VII-VIII, Ed. Academiei RSR, p. 90- 105.

Vladimir Trebici, Ion Ghinoiu,Demografie şi etnografie, Bucureşti, Ed. Ştiinţificã şi Enciclopedicã, Bucureşti, 1986, p. 310.

Mauricius, Arta militară, FHDR, II, 1970, XI,4.6, p.557.

Necropolele de incineraţie

In numãr de optsprezece, necropolele şi mormintele izolate de incineraţie sunt situate în Dobrogea şi rãzleţ în judeţele limitrofe Dunãrii: Ialomiţa, Brãila şi Giurgiu, Teleorman, înaintând pânã la o depãrtare de 30-40 km în stânga Dunãrii. Dintre acestea doar şase sunt mai mari cu un număr de morminte cuprins între 100-600 de morminte. Sunt încadrate cronologic din secolul VIII pânã la mijlocul secolului al- X-lea.

Morminte de incineraţie apar şi în cadrul unor necropole de inhumaţie dar aparţin unor faze diferite. Exemple în acest sens sunt necropolele de la Sultana şi Izvorul (unde de fapt sunt trei necropole). Caracterul de salvare al săpăturilor de la Chirnogi nu a permis obţinerea unor date cu privire la acest aspect. Insã la Obârşia- Olt mormintele de incineraţie (grupate în partea de sud-est a necropolei de inhumaţie) sunt intersectate de mormintele de inhumaţie (astfel M 57, M 63, M 88 intersecteazã pe M59, M69, M85 de incineraţie) . Intersectarea mormintelor, lucru posibil şi pentru alte necropole, dovedeşte cã cele douã rituri din cadrul unei necropole s-au succedat şi nu au coexistat.

Majoritatea necropolelor sunt orientate N-S, dar sunt şi excepţii, la Castelu orientarea fiind E-V. Se observã că mormintele sunt dispuse în nuclee mari, la rândul lor aşezate pe grupe familiale (la Tichileşti şi Satu- Nou. La Sihleanu , Castelu şi Chiscani mormintele sunt ordonate în şiruri. Mormintele au o adâncime relativ micã, media fiind de 0,40-0,50 m, aşa cum am întâlnit şi la mormintele de inhumaţie. Uneori sunt afectate chiar şi de lucrãri agricole.

Cele mai multe necropole sunt localizate pe terase sau promontorii (Chiscani, Canlia, Frãteşti, Istria. Altele sunt situate pe pante (Nalbant) sau lângã ape (Gârliţa). In fine, altele se află în câmp (Platoneşti). In ciuda interesului constant pe care l-au antrenat în lumea specialiştilor, mormintele de incineraţie nu au constituit obiectul unor studii antropologice sistematice, cu excepţia necropolei de la Canlia. Datorită incinerării incomplete, se mai păstrează fragmente osoase care pot furniza date antropologice.

Datarea necropolelor s-a fãcut prin trei metode, combinate sau unilateral. In primul rând pe baza inventarului iar acolo unde acesta a lipsit, a modalităţii depunerii cenuşei în mormânt. Situaţia topostratigrafică permite citirea fazelor unei necropole şi implicit orientează încadrarea cronologică a acesteia, fiind astfel o metodă indirectă de datare.

Deoarece puţine morminte deţineau inventar s-a acordat o atenţie deosebită ritualului depunerii resturilor incinerate în mormânt. Se înregistrează astfel mai multe variante chiar în cadrul aceleeaşi necropole. O primã clasificare a fost fãcutã de Radu Harhoiu încã din 1972, clasificare pe care o reactualizăm şi completăm în lucrarea de faţã.
Prima variantă consta din depunerea cenuşei şi a oaselor în groapã simplã, situaţie întâlnită în morminte de la Chiscani, Pãuleasca, Frãteşti, Sihleanu, Satu-Nou II, Istria-Capul Viilor, Platoneşti.
In a doua variantă oasele sunt depuse în groapã cu pietre şi ceramicã, aşa cum întâlnim la Castelu, Pãuleasca, Frãteşti. La Castelu pachetele de pietre au un numãr variabil de 3-27 pietre şi forme diferite, dreptunghiulare, pãtrate, semicirculare, ovale .

In a treia variantă oasele cu cenuşă sunt depuse în urnă dar fără a exista o regulă anume, înregistrându-se astfel mai multe subvariante. Prima ar fi depunerea oaselor în urnã neacoperitã: Canlia, Satu-Nou, Gârliţa, Castelu, Istria-Capul Viilor, Nalbant, Chiscani, Dorobanţu şi Pãuleasca .
A doua constă din depunerea resturilor cremate în urnã cu capac, de multe ori aceasta fiind un fragment sau chiar un alt vas: Canlia, Satu-Nou, Gârliţa, Castelu, Istria- Capul Viilor, Chiscani, Pãuleasca, Platoneşti .
In a treia situaţie resturile sunt depuse în urnă acoperitã cu o lespede, aşa cum vedem la Satu-Nou, Castelu, Istria-Capul Viilor.
In fine, o altă subvariantă este reprezentată de urna depusã în casetã de piatrã aşa cum se întâlneşte la Satu-Nou, Castelu, Istria, Platoneşti.

In ultima subvariantă urna este strãjuitã cu pietre aşa cum vedem în câteva morminte de la Gârliţa, Castelu (într-un singur caz), Istria-Capul Viilor.

In a patra variantă oasele cu cenuşă sunt depuse în casetã de piatrã şi cu ceramică, la Castelu şi Istria-Capul Viilor . In fiecare mormânt se află resturile incinerate ale unui singur individ dar există şi excepţii, câteva morminte duble sau chiar triple (ex. Canlia). Insã în acele cazuri nu se poate preciza dacã urnele au fost îngropate în acelaşi timp sau una din ele a fost depusă ulterior.

In unele cazuri, vasul nu cuprindea toatã cenuşa şi atunci restul rãmas se depunea alãturi.

In toate necropolele, rugul funerar se afla în afara acestora. Fragmente de chirpic ars, considerate a fi făcut parte din rug, s-au descoperit la Castelu în M. 23 şi M.119 . Este posibil să nu fi existat o amenajare specială destinată rugului, ci acesta fie să fi fost de fiecare dată improvizat din materialul lemnos care servea drept combustibil, fie ca arderea să se fi realizat într-o groapă, de unde resturile au fost adunate şi îngropate în necropolă. Ce-i drept la marginea unor aşezări Dridu s-au găsit nişte gropi, ca nişte albii, destul de adânci şi largi, unele cu resturi de cărbuni, cărora nu li s-a găsit nici o explicaţie plauzibilă. Unii arheologi au presupus că ar fi avut un caracter de cult, iar regretata Maria Comşa considera că ar fi morminte cenotaf (a se vedea subcapitolul destinat gropilor din aşezările Dridu). Deoarece în momentul când au fost cercetate gropile respective nu a fost analizată cenuşa de pe fundul lor pentru a se determina provenienţa, pentru verificarea ipotezei noastre nu ne rămâne decât să sperăm că pe viitor, când asemenea complexe vor mai fi descoperite, vor fi analizate şi din acest punct de vedere. Găsim că era mai simplu ca locul de ardere să se fi aflat în preajma aşezării, deoarece era mai uşor în condiţiile evului mediu, să transporţi o urnă cu cenuşă spre necropolă decât un cadavru.

Depunerea cenuşei în urna, respectă o anumitã regulã de depunere a resturilor osoase. La Gârliţa şi Castelu oasele craniului sunt situate deasupra, în timp ce la Chiscani, oasele craniului sunt dispuse la fundul vasului .
Şi în cazul necropolelor de incineraţie am recurs la ordonarea inventarului, redus numeric, dar diversificat din punct de vedere tipologic. Vom exemplifica în fiecare caz fără a avea pretenţia că epuizăm subiectul.
Din categoria podoabelor de veşmânt s-au găsit doar câteva catarame la: Canlia , Gârliţa , Castelu , Istria-Capul Viilor , Chiscani , Platoneşti.

Podoabele sunt ceva mai multe, inele de diverse tipuri (Satu-Nou II, Chiscani, Gârliţa, Pãuleasca) , inele de tâmplã (Satu-Nou, Castelu, Păuleasca ), verigi (Canlia, Castelu ), mãrgele de diverse categorii (Satu Nou II, Castelu, Istria-Capul Viilor, Pãuleasca, Chiscani, Sihleanu ), cercei (Satu-Nou II, Gârliţa, Izvorul, Platoneşti ), brăţări (Platoneşti,Gârliţa).

Din categoria armelor s-au găsit sporadic vârfuri de sãgeatã la Satu Nou II, Castelu, Chiscani (un singur exemplar), Pãuleasca .
Cuţitele, destul de numeroase, s-au apărut în mormintele de la Canlia, Satu-Nou, Gârliţa-Ostrov, Castelu, Istria, Chiscani, Platoneşti.

Piesele casnice şi uneltele sunt foarte rare. La Satu-Nou, Chiscani, Izvoru-Giurgiu au fost descoperite fusaiole iar la Castelu a apãrut un cosor . Amnare de două tipuri au fost găsite în numãr ceva mai mare decât în necropolele de inhumaţie la Canlia, Istria, Chiscani, Păuleasca . Ca şi în unele morminte de inhumaţie apar bucãţi de tablã sau fier (de exemplu la Satu-Nou).

Tot în categoria ofrandelor includem şi vasele sparte ritual din care în mormânt se gãsesc întotdeauna doar câteva fragmente. Depunerea unui vas întreg aşa cum s-a remarcat în unele morminte de la Castelu nu poate fi considerată ofrandă. Nu se precizeazã în toate cazurile, dacã aceste piese de inventar au ars împreunã cu defunctul sau au fost adãugate ulterior. La Castelu de pildă, în mormântul 1, cele douã mãrgele albastre din sticlã încrustatã cu alb au ars cu decedatul. Tot resturi ale unor ofrande trebuie să vedem şi în fragmentele de cãrbune din necropola de la Pãuleasca . In cazul necropolelor de incineraţie ofrandele pot fi studiate în urma analizelor de laborator, atât în cazul în care au fost depuse pe rug dar şi când au fost depuse ulterior. Analizele antropologice aratã cã la Canlia în M.3, pe rugul funerar au fost sacrificaţi şapte iepuri arşi odatã cu defunctul . Tot o ofrandã animalã a fost observatã la Satu-Nou, unde o urnã a fost acoperitã cu o falcã de bou sau de cal. La Castelu în M 57 a fost depus un câine întreg, iar în M 137 şi M 140 o falcã de câine şi respectiv un os . Un cap de cal apare şi în M9 de la Sihleanu . Un schelet de câine, (aşezat cu capul cãtre est) a fost descoperit şi la Chiscani în M 12. In aceeaşi necropolã în M 40, apare un os de bovideu neincinerat . Ofrande animale au fost evidenţiate şi în necropola de la Frăteşti unde s-au găsit oase de animale ( mandibulă de porc, picior de ovină, craniu de ovină, oase de pasăre etc). Cu alte cuvinte cu ocazia înmormântării a fost sacrificat un animal, dar care nu a fost ars, ci probabil consumat de membrii comunităţii, în cadrul unui banchet funerar.
Analizele antropologice fãcute pentru necropolele de la Canlia , Guşteriţa şi Ocna Sibiului au adus numeroase date interesante cu privire la ritual. Din pãcate acestea nu pot fi extinse pentru toate necropolele datorită faptului cã lotul analizat este redus, comparativ cu numãrul descoperirilor. Dar nici nu pot fi trecute cu vederea.

Menţionăm rezultatele necropolelor de la Guşteriţa şi Ocna-Sibiului care, deşi nu fac parte din teritoriul analizat de noi, au evidenţiat un lucru foarte important. Cele douã necropole, ambele de incineraţie, au aparţinut unor comunitãţi diferite din punct de vedere antropologic. Astfel, în necropola de la Guşteriţa sunt morminte simple (doar şase erau duble) care aparţin unei populaţii cu trăsături antropologice mediteranoide. La Ocna Sibiului majoritatea mormintelor sunt duble şi aparţin unei populaţii est- europoide clasice de origine nomadă sau seminomadă. Iată cum, două populaţii diferite etnic aveau acelaşi rit funerar, al incineraţiei. Populaţia cu trăsături mediteranoide este cu certitudine o populaţie locală de origine daco-romană. Cealaltă necropolă a aparţinut probabil unui grup de slavi.Cele două populaţii menţionate mai sus moşteneau ritualul funerar din strămoşi, fără ca între ele să fi avut loc influenţe culturale.Se observă, de asemenea, diferenţe de inventar, mai ales de ofrande.

Necropolele de incineraţie au fost considerate un fenomen specific teritoriului Dunãrii de Jos şi au fost atribuite diferit, fie slavilor, bulgarilor, daco-românilor sau unei faze de convieţuire slavo-române. Cert este cã aceste necropole nu sunt specifice doar acestei perioade istorice şi nici măcar Dunării de Jos. Sunt întâlnite şi în Bulgaria şi în Slovacia dar şi în Transilvania şi Moldova, la fel de bine cum ritul incineraţiei apare constant în toate epocile şi culturile anterioare din acest areal. Ceea ce este cu adevărat important şi ar trebui reţinut este faptul că aceasta este ultima perioadă din istoria milenară a acestor locuri când se mai practică incineraţia. Acestea sunt ultimele necropole de incineraţie dintr-o istorie lungă de peste o mie de ani. Incepând cu geţii şi urmaşii lor şi terminând cu ultimii veniţi care s-au aşezat temporar aici, mă refer la slavi, incineraţia a fost practicată în toate culturile.
De aceea acest fenomen trebuie analizat în contextul istoric al vieţii spirituale din epoca respectivã.

Cea mai simplă exemplificare a contextului istoric o reprezintă descoperirea într-o urnă de incineraţie din cimitirul de la Preslav a unei cruci encolpion. Slavii necreştini menţionaţi de Constantin Porfirogenetul la Dunãrea Mijlocie şi populaţia localã de sorginte daco- romană sunt singurele populaţii care, în virtutea tradiţiilor strămoşeşti, ar fi putut practica incineraţia. Şi acest lucru este dovedit chiar şi de analizele antropologice arătate mai sus.

In necropolele de incineraţie sunt prezente şi înmormântãri de cranii. Cazurile pot fi legate însã de decapitare, practicã uzitatã în conflictele medievale. De pildã în necropola de incineraţie de la Tichileşti în M.26 este îngropat un craniu în poziţie verticalã. Şi la Castelu în M.110 se aflã înhumat un craniu. La fel şi la Sihleanu. (va urma)

de Emilia Corbu

Fiind o zi de doliu naţional m-am gândit să vă spun ceva despre ritul şi ritualul funerat din secolele VIII-XI, aşa cum reiese din cercetările arheologice desfăşurate în ultimii 60 ani în sudul României (Oltenia, Muntenia, Dobrogea)

Ritul şi ritualul funerar sunt expresia sentimentului religios şi reflectã, într-un fel sau altul, credinţa individului dar şi a comunităţii, în viaţa de dincolo de mormânt, componentă importantă a spiritualităţii popoarelor antice şi medievale.
Ritul funerar cuprinde toate procedurile care se aplicau corpului neînsufleţit şi era influenţat în afara fenomenului religios, de factori aleatorii ca dorinţa personalã a individului, hotãrârea comunitãţii, tradiţia locală.

Ritualul funerar cuprinde toate acele pregãtiri ce se fãceau pentru sufletul defunctului în vederea ultimei cãlãtorii. Ritualul este strâns legat de religie şi de credinţele comunitãţii dominate, de obicei, de un puternic conservatorism.

Se constatã însã cã nu existã o concordanţã obligatorie între rit şi ritual. Rituri funerare diferite pot avea elemente rituale comune cum ar fi de pildã jertfa (dovedită de prezenţa cărbunilor) şi ofrandele (inventarul de multe ori identic ce constã în vase de ofrandã, piese de metal, seminţe) etc.
Din acest punct de vedere, istoric am zice, mai important este ritualul care exprimă elemente specifice religiei practicate.

Investigaţia arheologică a ritului şi ritualului funerar oferă o serie de detalii, altfel greu de aflat, cum ar fi datarea şi durata de utilizare a unei necropole (adicã numãrul de generaţii), cauzele mortalităţii, grupele de vârstă, ocupaţiile, etc. Opinia unor istorici conform căreia fiecare necropolã a aparţinut unei comunitãţi pare sã fie adeveritã şi de relativa exclusivitate a ritului.

În funcţie de ritul funerar există douã mari categorii: a) necropole de incineraţie (Tb.II, A); b) necropole de înhumaţie (Tb. I, A). Aceastã departajare nu este exclusivă. Există necropole în care sunt prezente ambele rituri în proporţii diferite, cunoscute ca necropole birituale. In cadrul acestora raportul dintre cele douã rituri este de predominare a unuia. Astfel au fost descoperite: necropole de incineraţie cu prezenţa în cadrul lor a unor morminte de inhumaţie (Tb. II/B); necropole de inhumaţie cu prezenţa în cadrul lor a unui anumit numãr de morminte de incineraţie (Tb.I/B).

Inventarului mormintelor constituie baza de date necesară reconstituirii ritualului.
Ordonată pe categorii lista pieselor de inventar cuprinde:

1) piese de vestimentaţie: catarame, nasturi, garnituri de centurã;
2) podoabe;
3) piese de uz gospodãresc: amnar, vas, gãleatã, cãrbuni etc.;
4) arme: cuţit, sãgeţi;
5) unelte agrare şi meşteşugãreşti: cosoare, seceri, toc de ace, fusaiolã,
jucãrii;
6) piese de cult şi cu valoare simbolicã: obolul lui Caron; ofrande de carne,
ouã, seminţe; ouã de lut ars; cruciuliţe, medalioane cu scene religioase.

Tabel I.

A.NECROPOLE ŞI MORMINTE IZOLATE DE INHUMAŢIE

SITUL DATARE/ NR. MORMINTE/
BUCEAG (Ostrov-jud.Constanţa) Sec. IX- X/ 4/
BASARABI
(jud.Constanţa) Sec. IX- X/ 10
CAPIDAVA (jud.Constanţa) Sec. IX- X/ 4 (în incinta cetãţii )
450 (necropolã ineditã)
ISACCEA (jud.Tulcea) Sec. XI-XII/ 178
DINOGEŢIA
(jud.Tulcea) Sec. XI-XII/ 91
MIRCEA-VODĂ-Constanţa Sec.VIII-X/ 3
NICULIŢEL
(jud.Tulcea) Sec. XI-XII/ 1
PIATRA-FRECÃŢEI
(jud.Tulcea) Sec. X-XII/ Neprecizat ( 786 în total din diferite epoci)

Se observã cã toate, cu o singură excepţie, sunt situate în Dobrogea, cu un total de 737 de morminte.

B. NECROPOLE BIRITUALE ÎN CARE PREDOMINÃ INHUMAŢIA

SITUL DATARE/ NR. MORM.
INHUMAŢIE/ NR. MORM.
INCINERAŢIE/
CHIRNOGI
(jud. Călăraşi) Sec.VIII-IX/ 20/ 1
IZVORU
(jud. Ilfov) Sec.VIII/ 333/ 100
OBÂRŞIA–Olt Sec.VIII-IX/ 95/ 10
SULTANA
(jud. Călăraşi) Sec.IX-X/ 135 46

Sunt situate în Muntenia şi Oltenia cu un numãr de 583 morminte de inhumaţie şi 157 morminte de incineraţie.

Tabel II.

A.NECROPOLE ŞI MORMINTE IZOLATE DE INCINERAŢIE

SITUL/ DATARE NR.MORMINTE/
TICHILEŞTI
(Jud. Brãila) s.VIII- IX/ 96
CHISCANI (J.Brãila ) Sec.IX-X/ 51
ŞARÂNGA (J.Buzãu ) Sec.VIII-IX/ 2
DOROBANŢU -J.Călăraşi Sec.IX-X/ 1
MIRCEA-VODÃ -jud.Călăraşi,Sec.IX-X/ 3
PÃULEASCA , jud.Tulcea Sec.VIII-IX/ 250
CASTELU , jud.Constanţa Sec.IX-X/ 176
SATU-NOU ,
jud. Constanţa Sec.VIII-IX/ 219
M.-KOGÃLNICEANU jud. Tulcea Sec.VIII-IX/ 3

B.NECROPOLE BIRITUALE ÎN CARE PREDOMINÃ INCINERAŢIA

SITUL/ DATARE/ NR. MORM.
INCINERAŢIE/ NR. MORM.
INHUMAŢIE
CANLIA , jud.Constanţa/ Sec.VIII-IX/ 25/ 3
FRÃTEŞTI ,
jud. Giurgiu
Sec.VIII-IX/ 29/ 10
GÂRLIŢA ,
Jud.Constanţa Sec.VIII-IX/ 23/ 3
ISTRIA-Capul Viilor -jud.Constanţa
Sec.VIII-IX/ 209/ 65
NALBANT ,
Jud.Tulcea Sec.VIII-IX/ 137/ 4
SIHLEANU ,
Jud.Brăila Sec.VIII-IX/ 75/ 4
PLATONEŞTI ,
Jud.Ialomiţa Sec.VIII-XI/
Total 594 M./ 549 / 45

Din tabelele de mai sus reiese cã au fost cercetate până azi un total 1409 morminte de inhumaţie (fără cele câteva sute de morminte de la Piatra-Frecăţei)şi 1583 morminte de incineraţie.

Aceste cifre dovedesc doar stadiul actual al cercetărilor deoarece, o parte din necropole nu au fost cercetate exhaustiv, făcând doar obiectul unor săpături de salvare (Castelu, iar altele au fost distruse de-a lungul timpului de lucrările agricole (Nalbant). In această situaţie se află necropola de la Isaccea dar şi de la Castelu, despre care autorii cercetărilor consemnau:

,,Judecând după numărul total de 176 de morminte descoperite, putem trage concluzia că a existat aici o întinsă necropolă plană, fără a se putea da o cifră absolută, valabilă, asupra numărului total de morminte .,,

Aceste amănunte nu au fost luate în consideraţie întotdeauna. Ori o cercetare incompletă este o cercetare limitată care va impune o limită şi concluziilor noastre.

Necropole de inhumaţie din sec. VIII- XI

În cadrul acestui grup se observã douã mari categorii, exclusiv de inhumaţie, situate în Dobrogea, cu precãdere de-a lungul Dunării (limesul) şi datate în secolele VIII- XI şi birituale, cu predominarea inhumaţiei, rãspândite în Muntenia şi Oltenia.

Din punct de vedere cronologic, cele mai multe necropole de inhumaţie din sec.VIII-IX se aflã în Muntenia, dupã care centrul lor de greutate pentru sec. X-XI şi chiar început de sec.XII, se localizează în Dobrogea. In al doilea rând, cele mai multe date au fost furnizate de necropolele din teritoriul rural, deoarece necropolele cetãţilor de pe linia Dunãrii sunt publicate parţial. Capidava este încã ineditã şi pentru Dinogeţia s-a publicat un singur cimitir.

O altã observaţie, deşi nefericită, ce se cuvine menţionatã, este aceea cã, din acest bogat material osteologic, studii antropologice s-au fãcut pe un lot relativ restrâns.
Din planurile publicate reiesă cã toate sunt necropole plane cu o singurã excepţie, Isaccea, unde o parte din morminte sunt în tumuli. Sunt localizate pe promontorii şi terase înalte dar şi în plin câmp cum este cazul necropolei de la Platoneşti. Excepţie sunt necropolele şi înmormântãrile din cetãţi localizate în jurul bisericii, la Dinogeţia sau în jurul incintei, la Capidava, Nufãru, Dinogeţia
Prin necropolă se înţelege un singur cimitir aparţinând unei comunităţi. Literatura de specialitate consemnează însă şi existenţa mai multor cimitire învecinate, ale cãror morminte se intersecteazã în zonele periferice şi care corespund, sub aspect stratigrafic, dacă ar fi să comparăm, cu existenţa mai multor nivele în cadrul unei aşezãri. Este cazul sitului de la Satu-Nou. Aceste cazuri consemnează, fără tăgadă, continuitatea în timp a comunităţii respective.

In fiecare mormânt se află îngropat câte un singur individ. Foarte rar au fost descoperite morminte duble cum sunt două morminte de la Dinogeţia (un schelet de femeie şi unul de copil) şi Izvoru .

Planul gropilor de mormânt este, în general, rectangular, cu sau fãrã colţuri rotunjite, dar se întâlnesc mai rar şi alte cazuri, cum ar fi planul ovoidal (Obârşia –Olt ) şi trapezoidal (la Isaccea).

Opinia noastră este aceea că mărimea gropilor respectã dimensiunile decedaţilor. Doar aşa se poate explica îngustimea lor, cu o medie de aproximativ 0,4o m ajungând pânã la 0,50-0,60 m. Acest aspect este evident în necropolele în care au fost publicate dimensiunile gropilor. Discuţii ar ridica şi lungimea acestora. La Isaccea, unde situaţia este redatã cu toate detaliile, au fost consideraţi adulţi indivizii din M 1, M 10, M 3, M 22, a cãror lungime este de 1, 20 pânã la 1, 40 m şi cu o adâncime medie de 0,40-0,50 m .Tot acolo observăm o corelaţie între dimensiunile gropilor şi adâncimea lor. În necropola tumularã lungimea gropilor variazã între 1,60-1,80 m cu o adâncime de 0,80-0,90 m .

Adâncimea gropilor de mormânt ne arată o situaţie destul de interesantă şi anume că nu există o regulă. Ne vine greu să credem cã adâncimea iniţialã de la nivelul lor de cãlcare era doar de 0,50 m. Acestui aspect care apare şi la alte necropole de inhumaţie nu i s-a acordat importanţã. S-a presupus o demantelare a zonei respective de unde s-ar fi luat pãmânt pentru alte construcţii, drumuri, diguri, etc. Acest lucru însă nu poate fi dovedit în toate cazurile. Se pare însă că adâncimea micã a mormintelor este o caracteristicã a perioadei. Dealminteri, o adâncime relativ micã a gropilor este observată şi la necropolele medievale, cum ar fi, de pildă, Oraşul de Floci.

Un aspect deosebit vedem în necropola de la Isaccea, unde gropile din necropola tumularã sunt cu mult mai adânci decât cele din necropola planã. În aceasta din urmã se află şi copii şi adolescenţii în timp ce în necropola tumularã doar adulţi . Acest lucru poate pleda pentru o separare pe criterii de vârstã, legatã probabil de trepte de iniţiere, botez, etc. Însă în lipsa unor studii antropologice ale osemintelor de la Isaccea nu ne grãbim cu ipotezele.
Predominarea copiilor în necropola plană poate fi legată şi de factori obiectivi, epidemii, foamete, posibilitatea de a se sãpa mai uşor gropi adânci în tumul decât în solul uscat etc.
Sunt însă şi cazuri aşa cum vedem în necropola de la Izvorul, unde adâncimea medie a gropilor este de -2m, ajungându-se şi până la -2,50 m.

Gropile de mormânt sunt simple, fãrã nici o amenajare interioarã, în majoritate covârşitoare. In cazul mormintelor cu o amenajare interioară, se înregistrează mai multe variante.

Prima ar fi aşezarea unei scânduri peste sau lateral de individul inhumat. Situaţia este întâlnitã la Capidava şi Piatra-Frecăţei şi are analogii în Moldova la Vornicenii Mari şi în necropole din Slovacia .

O altă variantă ar fi utilizarea sicrielor din lemn, practicã întâlnitã sporadic la Obârşia-Olt (în doar patru cazuri), Isaccea şi majoritar la Dinogeţia.

A treia situaţie constă în acoperirea mortului cu o platformã de lemn, prezentã în 17 cazuri la Obârşia –Olt. Situaţia are analogii numeroase în necropolele de inhumaţie din Slovacia .

A patra variantă o constituie mormintele în casetã de piatrã prezente în Dobrogea la Buceag-Ostrov, Niculiţel, M.-Kogãlniceanu .

O ultimă variantă este reprezentată de groapa amenajatã cu scânduri şi piatrã, practicã întâlnitã la Buceag (Ostrov- Constanţa) şi Istria-Capul Viilor.

În privinţa orientãrii mormintelor din necropolele de inhumaţie se observã cã acestea, cu mici excepţii, sunt orientate vest-est (cu capul la vest) cu unele variaţii. In aceleaşi necropole sunt şi morminte, puţine, care provin, uneori, din altă fazã, orientate nord- sud, cum sunt la Izvorul, Obârşia, Dinogeţia sau est-vest ca în necropola de la Obârşia- Olt (M 22). Orientarea nord- sud se observă şi la mormintele de înhumaţie de la Platoneşti, unde există însă şi morminte orientate vest-est dar puţine .

In privinţa localizării mormintelor în cadrul necropolei se remarcã trei situaţii. In prima situaţie mormintele sunt dispuse în şiruri, aproximativ regulate, cum aratã planul necropolelor de la Dinogeţia , Isaccea.

A doua situaţie o reprezintă mormintele organizate în grupe familiale ca în în necropola de la Obârşia şi Satu-Nou . In fine, în a treia variantă, mormintele sunt dispuse în nuclee mari, ca la Sultana.

Majoritatea mormintelor sunt fãrã inventar. Chiar şi la Isaccea, consideratã o necropolã bogatã pentru perioada şi teritoriul analizat, din 172 morminte doar 47 au inventar şi din acestea 10 sunt de copii.

Se remarcã, de asemenea, diferenţe cantitative între inventarul din fiecare mormânt. In timp ce într-un mormânt pot fi prezente 5 brãţãri în altele se poate găsi doar o mãrgicã.

Insă mormintele de înhumaţie de la Platoneşti (a căror publicare o aşteptăm) au inventar în mai mult de jumătate din cazuri.

In consecinţă prezenţa unor podoabe este aleatorie, putând fi legată de factori afectivi sau de stare socialã şi nu de ritual.

Inventarul mormintelor de înhumaţie poate fi grupat în câteva mari categorii.

1) Accesoriile de veşmânt (catarame, fibule, nasturi, aplice) prezente în numãr mic şi sporadic. Catarame din fier au apãrut la Obârşia , Sultana ,Capidava (o singurã piesã), Platoneşti. O fibulã este prezentã la Obârşia -Olt . La Isaccea a fost găsită o garniturã de centurã în M 170 .

2) Podoabele (verigi, inele, pandantive, mãrgele, cercei, brãţãri) deşi variate din punct de vedere tipologic sunt puţine dacă le raportatăm la numãrul mormintelor luate în discuţie. Predominã brãţãrile şi mãrgelele de sticlã aşa cum vedem în necropola de la Platoneşti. O regulã pare fi la Isaccea depunerea a câte trei brãţãri pe un braţ, reflectând probabil o modã a timpului . Că este aşa o dovedeşte scheletul de femeie şi cel de copil din bordeiul nr. 175 de la Dinogeţia- Garvăn, care surprinşi de un incendiu puternic în locuinţă au murit purtând straiele şi podoabele zilnice, dovedindu-ne astfel moda timpului, adică purtarea mai multor brăţări pe braţ.

Câteva inele cu chaton au fost descoperite la Izvorul şi Piatra-Frecãţei. Pandantivele de bronz conice sunt descoperite sporadic (Capidava, Obârşia-Olt). Cercei au fost descoperiţi la Piatra-Frecăţei, Chirnogi, Obârşia-Olt, Izvoru, Sultana, Istria-Capul Viilor .
O practicã pe care ar trebui să o consemnăm ca rituală se observă la Isaccea şi constã din depunerea unui inel simplu de bronz pe ochi, aşa cum se observã în M 41, M 44, M 110, M 127, M 153, M 162, M 166, M 168.

3)Piese de cult (cruciuliţe, medalioane cu reprezentãri religioase, ouã de lut ars, cruciuliţe pectorale şi relicvar, având sau nu reprezentãri religioase cum ar fi Isus Hristos rãstignit) au fost descoperite la Obãrşia-Olt , Piatra-Frecãţei şi Isaccea . Un medalion reprezentând pe Maica Domnului cu Pruncul, a fost descoperit la Isaccea şi se pare cã este singurul de acest fel. In aceeaşi necropolă s-au gãsit un numãr de 12 ouã de lut ars aşezate lângã coapsa, de regulã, stângã . Menţionăm că ouã de lut ars s-au mai gãsit şi în aşezãri la Dinogeţia şi Brãila (un ou de cărămidă).

4) Arme. Din această categorie s-au găsit vârfuri de sãgeţi dar şi cuţite, care deşi nu intră în categoria armelor, trebuie să fi avut asemenea semnificaţie în context funerar. Sãgeţile sunt prezente în numãr redus în necropolele de la Obârşia –Olt şi Buceag – Ostrov (un exemplar). Cuţitele sunt ceva mai numeroase la Izvorul , Obârşia- Olt (59 piese), Sultana şi Isaccea (doar douã exemplare), Platoneşti .
5) Piese de uz gospodãresc. In aceastã categorie au fost incluse vasul, gãleata, amnarul şi resturile de cãrbune. Borcane specifice acestei perioade au fost găsite în mormintele de la Chirnogi , Izvorul , Obârşia-Olt , Sultana , Niculiţel , M.Kogãlniceanu , Platoneşti (unde sunt depuse lângă glezna stângă sau genunchi). Faptul cã nu apar în toate necropolele şi nici în toate mormintele este o chestiune care ţine iarăşi de ritualul medieval, în general, puţin cunoscut. Resturi ale unor gãleţi de apã sunt atestate doar la Obârşia-Olt şi au analogii în Slovacia la Nichal Nad Zitavou şi Bernolakovo. Depunerea unui amnar în forma literei B a fost semnalatã doar la Isaccea şi Obârşia-Nouă Olt. Depunerea de cãrbuni aprinşi în morminte este indubitabil o practică rituală. Este atestatã la Obârşia-Olt şi are analogii în Moldova la Vornicenii Mari şi în Slovacia la Ipelscki -Sokolek şi Bitarova etc. Aceastã practicã se pare cã este de origine germanicã şi a fost atestatã încã din sec. V în mormintele merovingiene.

6) Piese de cult şi cu valoare de simbol. Ofrandele de carne, ouã şi seminţe sunt sporadice şi iarãşi nu ştim dacã reprezintã sau nu, un ritual specific unor comunitãţi sau doar al unor membri ale acestora. Ofrandele de carne de animal (bovine, ovine) sunt prezente doar la Obârşia şi Izvorul şi au analogii în spaţiul slovac. Ofrandele de carne de pasãre legate, posibil, de credinţa veche a sufletului vãzut ca o pasãre, sunt întâlnite doar la Obârşia, Izvorul şi Sultana şi are numeroase analogii în spaţiul slovac. Cojile de ouã au fost găsite la Izvorul în douã morminte şi la Sultana şi au analogii în spaţiul slovac la Skalika, Nichal Nad Zitavou, Dvory Nad Zitavou, Holiare, Ipel-sky Sokolec .Ofrandele de seminţe de grâu, orz, secarã, linte, mei sunt foarte numeroase la Dinogeţia şi Obârşia-Olt . Un loc aparte şi singular îl deţin seminţele de struguri de la Obârşia-Olt.

6)Depunerea de monede, practică înrudită cu anticul Obol al lui Charon este foarte rar întîlnită, doar la Izvorul şi Isaccea . Presupunem cã datoritã reducerii circulaţiei monetare în epocă, se depuneau în morminte şi bucãţi de metal, cu aceeaşi semnificaţie. Astfel că, la Capidava au apãrut plãcuţe de bronz şi cuie din bronz , fãrã a fi asociate unor sicrie, iar la Obârşia- Olt, în aceleaşi condiţii, o plăcuţă din aur. De notat că moneda din M108 de la Izvorul era antică.

7)Unelte agricole şi meşteşugãreşti. In trei morminte de la Obârşia-Olt au fost descoperite trei seceri (câte una în fiecare mormânt), care trebuie legate de un anume ritual magic şi nu de o practicã a depunerii uneltelor în morminte. Ele au analogii la Martin în Slovacia, într-un mormânt din sec. XI-XII (unde s-au găsit trei exemplare). Seceri au apărut şi la Izvorul dar tot câte un singur exemplar în fiecare mormânt .

8) Obiecte casnice cum ar fi tocul de ace şi fusaiole au fost descoperite la Chirnogi şi Izvorul . Fireşte că nu pot fi legate de un anumit ritual, dată fiind raritatea acestora, dar pot dovedi ocupaţiile persoanei inhumate.

Pe baza acestui inventar arheologic se pot reconstitui elemente de ritual, dar un tablou complet poate fi redat doar de izvoare scrise.

Fragmente de ţesãturã sugerând practica înveşmântãrii decedatului potrivit rangului sãu s-au descoperit doar la Dinogeţia . Cele câteva accesorii de veşmânt şi podoabele sugerează însă opinia conform căreia morţii erau înveşmântaţi.

Din categoriile de inventar arătate mai sus, valoare de ritual au doar: ofrandele animale şi vegetale, obolul lui Charon, cărbunii aprinşi, vasul din lut, secerile, veriga pe ochi, piesele de cult, ouăle de lut. Celelalte categorii pot fi legate de modă, stare socială, ocupaţie.

Un aspect asupra cãruia arheologia a insistat este acela al poziţiei braţelor. Acestea sunt aşezate în mai multe variante, chiar şi în cadrul aceleiaşi necropole, trezind de multe ori supoziţiile cele mai originale.S-au constatat trei modalităţi de dispunere a braţelor.

In foarte multe cazuri braţele erau aşezate drept pe lângã corp aşa cum vedem la Obârşia-Olt (49 cazuri), Isaccea , Histria , Chirnogi , Platoneşti , Istria-Capul Viilor şi au analogii în Transilvania la Peteni , Arad , Drãuşeni şi în Moldova la Vornicenii Mari .

A doua variantă este aceea a braţelor îndoite pe umãr, simplu sau încrucişate. Poziţia braţelor aşezate pe umãr este întâlnitã la Isaccea şi Dinogeţia dar şi la Istria-Capul Viilor şi are analogii la Vornicenii Mari în Moldova, Gornea-Căuniţa de Sus , Ilidia , Pojejena în Banat.

A treia variantă este aceea a braţelor aşezate pe piept, abdomen sau bazin cu mici variaţii şi este prezentă în mai toate necropolele menţionate mai sus.

In necropola de la Obârşia-Olt sunt 24 de cazuri de absenţã a unuia sau ambelor braţe, consecinţã a unor accidente, boli sau rãzboaie.
La Isaccea (M 23, M 50, M 60, M 105, M 157, M 164, M 172) este ciudatã starea proastã de conservare a unor schelete din care s-au pãstrat doar oasele mari ale picioarelor şi craniul. Un aspect asupra căruia antropologii ar trebui să se pronunţe.

Probabil că poziţia braţelor constituie un element de ritual, însă destul de dificil de cercetat. De pildă în zilele noastre, Biserica Ortodoxă Română reglementează, în baza vechilor canoane, poziţia braţelor persoanelor decedate. Poziţia indicată oficial este aceea a braţelor aşezate pe piept ţinând în mâini o iconiţă . Vechile canoane datează încă din secolul IV, când au fost reglementate o serie de norme bisericeşti păstrate de tradiţie şi erau aplicate pe teritoriul bizantin dar şi în afara acestuia, oriunde existau comunităţi creştine. (va urma)