Desăvîrşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.
Patericul
Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvînt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sînt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sînt mărturia purităţii contemplării, şi sînt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.
Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfînt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gîndirii precum trupul de cele ale doririi, desfătîndu-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvîrşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvîntătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tîlcuire a Evangheliei atît pentru contemplaţie cît şi pentru făptuire.
Deasupra apelor gîndirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tîlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvînt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrînii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atît de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfînt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.
Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia
[Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrînd acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate – dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mîntuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvîntul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpîn al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”
Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvîntului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.
Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luîndu-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.
Preluat de la DOXOLOGIA
r. Neonila, M-rea Paltin, Neamţ
