CARTEA ANULUI- PATERICUL EGYPTEAN

Inainte de a da cuvântul recenziei maicii Neonila, doresc să salut apariţia unei noi ediţii a Patericului Egiptean, sub îngrijirea obştii de la Mănăstirea Petru-Vodă şi cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu. Personal trebuie să vă mărturisesc că sunt îndrăgostită de această carte pe care am descoperit-o prin 1995. Era o carte groasă, cu hărtie aproape cafenie, scria pe ea ,,Pateric,, şi avea grafica de Horia Bernea. Secretul prin care cartea înfruntă de 1600 de ani timpul, generaţiile şi marea lumii este tocmai sinceritatea şi pasiunea cu care personajele principale, monahi şi sihaştri din pustia Egiptului secolului al IV-lea, înfruntă lumea pentru Hristos. Din viaţa fiecăruia rămâne cel mult o apoftegmă, adică o concluzie mai mult personală decât generală, mai mult şoptită decât încredinţată, o faptă ca o taină, o cană cu apă rece întinsă discret unui om însetat. Şi minunea este că în această taină transmisă din generaţie în generaţie, fiecare se poate regăsi. Am chiar o întâmplare legată de Pateric. Cu ani în urmă, blocul în care locuiam era aproape asaltat de sectanţii care băteau pe la uşi împrăştiind reviste.La un moment dat când au bătut din nou la uşa mea, deranjată de faptul că trebuia mereau să îi refuz, le-am dat Patericul în locul revistei, cerându-le să mi-l restituie după ce îl citesc. Peste câteva săptâmâni, doamna căruia il dădusem a venit singură (de obicei merg câte două) mi-a restituit cartea, aproape fără cuvinte, privindu-mă cu nişte ochi cam speriaţi. De atunci nu mi-au mai bătut niciodată la uşă şi nici nu mi-au mai lăsat revistele lor. Duhovnicul m-a certat puţin că am făcut aşa ceva, dar şocul produs de Pateric a funcţionat. Chiar şi în cazul sectanţilor. Realitatea este că Patericul Egiptean şochează prin francheţe şi simplitate. Este ca o întâlnire de gradul zero cu un monah din pustia Egiptului care, din senin şi fără multe cuvinte, îţi trânteşte pe nepusă masă şi fără să îi ceri o întâmplare stânjenitoare în care te regăseşti, un sfat de care aveai nevoie, o soluţie de care erai convins că nu există, o dovadă de iubire imensă care te emoţionează până la lacrimi.Recenzie: Patericul egiptean, editat la Manastirea Petru Voda Desavirsirea se porunceste intregii existente crestine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, litera. De aceea era nevoie de o editie a Patericului in care armonia unitara a Cartii Duhului sa nu mai fie umbrita de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al aparitiei lui este ca o troita de lumina aparuta la rascrucea dintre criza nihilista a lumii si intensitatea fara precedent a luptei duhovnicesti in care omul, cu puterile sufletului vlaguite, are nevoie de regasirea isihiei, a dragostei fratesti, a esentelor inaripate ale vietii crestinesti. O carte acronica pentru iesirea din orice fel de criza. Simplitatea contemplata naste simplitatea formei, iar inaltimea sensului da prin simpla atingere forta transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvint celor ce vestesc cu putere multa”. Apoftegmele Parintilor sint cele mai simple si totusi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovnicesti. Formele simple sint marturia puritatii contemplarii, si sint cel mai puternic antidot impotriva uitarii care ucide sufletul. Simplitatea este, in viata sfintilor pustiei, marturia unei totale si sfinte intrepatrunderi a fiintei umane cu lucrarile Duhului Sfint, prin care fiinta lor zboara deasupra nemarginirii. Descatusata de obiectele gindirii precum trupul de cele ale doririi, desfatindu-se de privelistea marii de sensuri pure precum sufletul de pacea nepatimirii, se cuprinde de lumina taborica ce izvoraste inimii unirea cu Dumnezeu dupa har. „Nu va faceti copii cu intelegerile, ci cu rautatea fiti prunci, iar cu intelegerile faceti-va desavirsiti”. Asa cum saracia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fara-de-Duhul, simplitatea nu este opusa felurimii, ci este sursa ei transcendenta si fara-de-inceput. De aceea, lucrarea contemplatiei nu porneste de la simplitatea mintii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinatatii Vietii din al carei prisos graieste. Daca puterea cuvintatoare suie de la felurit la simplu, ne-vointa pogoara voia de sine catre implinirea smereniei – lepadarea-de-sine – felurind fapta minunata, caci pentru a se patrunde de simplitate si fapta are trebuinta a se „boteza” cu apele Duhului, ca sa primeasca puterea marturisirii. Astfel Patericul este o tilcuire a Evangheliei atit pentru contemplatie cit si pentru faptuire. Continuare la APOLOGETICUM