Am înţeles că de ieri a început săptămâna de rugăciune comună, adică ecumenistă, pentru unirea tuturor creştinilor. Nu mă miră. La început de an bisericesc, în septembrie, kir Daniel (adică acelaşi om care în litera Sf. Tradiţii, dar nu şi în duhul ei, a scos citirea molitfelor Sf. Vasile cel Mare de la praznicul sfântului) a mers la Munchen să se roage cu imamii şi rabinii pentru pacea lumii. L-am văzut în poză. O mare ruşine! Ce să mai zicem! Doar pentru păcatele noastre a ajuns patriarh. Ne seamănă! Dacă s-ar fi dus într-un club de noapte acelaşi lucru ar fi fost! Că dragostele nu sunt doar lumeşti, ci şi duhovniceşti! Iar o dragoste nebună este dragostea fără măsură. Iar măsura este clară şi o ştim. Pe Dumnezeu trebuie să îl iubim din toată inima, cugetul şi puterea noastră iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Şi vecinului să nu îi facem rău.
Nu contest faptul că şi creştinii de alte confesiuni la fel ca şi alţii de alte religii pot fi persoane agreabile, culte, civilizate, îndatoritoare, buni colaboratori în diverse proiecte, buni vecini şi alături de care se pot dezvolta relaţii diverse, dar nu ne putem ruga lui Dumnezeu împreună cu ei. Pentru că asta ar însemna că îl punem pe Dumnezeu alături de filosofia lor despre Hristos sau mai grav, alături de zeii lor (în cazul necreştinilor). Ar fi o insultă adusă lui Dumnezeu care este Unul, în Sfânta Treime Slăvit! Adică dragostea pentru om sau principii ar fi mai mare decât iubirea pe care o datorăm Lui. Este ca şi cum m-aş împrieteni cu duşmanul părintelui meu şi cu el la braţet m-aş duce să îi cer binecuvântare şi pace. Ce credeţi că veţi primi?
Şi, de ce, mă rog, unirea asta cu orice preţ, chiar cu încălcarea Sf. Canoane? De unde părerea că mulţimea face puterea? La Dumnezeu nu există măsuri omeneşti. E de ajuns ca măcar doi să ne rugăm în numele Lui şi atunci El va fi cu noi şi orice vom cere de la Tatăl ni se va da.
Aşa că la începutul acestei săptămâni ecumeniste (18-25 ianuarie), le amintesc cuvintele mitropolitului Serafim de Pireu cu privire la Adunarea de la Munchen (11/13 septembrie 2011):
,, Cum poţi să te rogi împreună şi mai ales unui aşa-zis dumnezeu comun inexistent, când mărturisirea principială a falsei religii a islamului este că nu există Dumnezeu Treimic şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat este o creatură şi un simplu vestitor al mesajului Lui? (Coran, Femeile 4:156-169). Cum poţi să te rogi împreună cu ticăloşii de rabini ai evreismului, care au transformat credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament în luciferism şi satanolatrie, introducând în iudaism cabalismul şi talmudismul, care cu încăpăţânare şi îndărătnicie hulesc pe Preaneprihănitul Fiu al lui Dumnezeu întrupat, aşteptând ca fals Mesia al lor pe Antihrist ce va să vină? Cum poţi să te rogi împreună cu comunitatea protestantă post-reformată din Olanda, al cărei preot paroh din Goringhem, Klaas Hendrikse, a scris cartea cu titlul: „Crezând într-un Dumnezeu inexistent”?
Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul întemeietorului şi Mântuitorului lumii: „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 23). (Mitropolitul Serafim de Pireu, Drept Invăţând Cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 2011, p. 104.
