Cităm iar din Eminescu:

„Cât despre aluatul protoplasmatic care formeaza, la noi,
un stat în stat, asezat asupra institutiilor si a poporului avem
putine de adaos (de adaugat n.n.). Traind din politica si prin
politica, si neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de
putinta de a-si câstiga existenta, el e capabil de-a falsifica totul: si
liste electorale, si alegeri, si forme parlamentare si idei economice,
si stiinta, si literatura. De aceea, nu ne miram daca vedem acest
proteu al unui universalism incapabil si ambitios, îmbracând toate
formele posibile: ministri, financiari, întreprinzatori de lucrari
publice, deputati (parlamentari n.n.), administratori, membri la
primarie, soldati, actori, totul în fine… Aluatul din care se
framânta guvernantii nostri e acea categorie de fiinte fara stiinta de
carte si consistenta de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre
care multi abia stiu scrie si citi, acei paraziti carora nestabilitatea
dezvoltarii noastre interne, defectele instructiei publice si golurile
tine mortis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Aici el însusi denunta ca
exista aceasta scabroasa afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei,
lasând sa recaza coltul valului ce se ridicase”…
create în ramurile administratiei publice, prin introducerea
nesocotita a tuturor formelor civilizatiei straine, le-au dat existenta
si teren de înmultire; aluatul e o populatie flotanta a carei patrie
întâmplatoare e România, si care, repetând fraze cosmopolite din
gazete straine, sustine, cu o caracteristica lipsa de respect pentru
tot ce e într-adevar românesc, ca aceste cliseuri stereotipe
egalitare, liberschimbiste, liberale si umanitare, acest bagaj al
literatilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforaitoare nimicuri,
sunt cultura nationala sau civilizatie adevarata”32.

„Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii,
cumularzii, gheseftarii de toata mâna, care, în schimbul foloaselor
lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decât
oarba. Acei ce conduc nu sunt decât straini, straini prin origine,
prin moravuri, prin educatie – interesele strainilor dar, si numai
aceste interese, sunt dezideratul «patrioticului guvern» (persoanelor
aflate la cârma tarii n.n.)”33…

32 Mihai Eminescu, Am vazut cu înlesnire…, Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 31, 30
33 Mihai Eminescu, Faceti interesele, Timpul, 17 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 390

Bibliografie:
Radu Mihai CRISAN, EMINESCU INTERZIS. GÂNDIREA POLITICA, Ed. Criterion

Nota bene. E totuşi o deosebire. Astăzi printre cei care ne conduc sunt si multi români.

„Peste noapte si prin surprindere”7, „am admis legiuiri
straine”8, „legi straine în toata puterea cuvântului, care substituie,
pretutindenea si pururea, în locul notiunilor natie, tara, român,
notiunea om, cetatean al universului, fie din Berber, Nigritania,
China sau(;) Galitia?”9… „Ei, bine, nu le-am admis pentru român,
cu interesele caruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice
cu care se potriveau si care stiu a se folosi de dânsele. Am creat o
atmosfera publica pentru plante exotice, de care (din cauza carora n.n.)
planta autohtona moare…

Azi avem cele mai înaintate institutii
liberale. Control, suveranitatea poporului, codice frantuzesti,
consilii judetene si comunale. Stam mai bine pentru aceasta? Nu,
de zece ori mai rau, caci institutiile noi nu se potriveau (si nu se
potrivesc n.n.) cu starea noastra de cultura, cu suma puterilor
instinct de adevar, poate c-a fost chiar cunostinta limbei latine care i-a
îndemnat la aceasta. Alaturi cu limba exista, ca element de unitate,
literatura populara, a carei raspândire uniforma nu e de tagaduit. Aceleasi
balade ce s-au cules în muntii Moldovei sau ai Ardealului s-au aflat, în
variante, în Dobrogea, încât se constata ca amintitele piese de literatura
populara aveau tendinta de-a se raspândi la toti românii”.

„E într-adevar ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor
eminamente plugar ca al nostru si a carui ratiune de-a fi este
tocmai originea lui traco-romana, cum, din chiar senin si într-o
singura noapte, erige teoria de om si om teorie absoluta de stat si
face din banul international si din posesiunea acestuia singura
masuratoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în
viata statului. Nici [nu] e lesne de înteles cum un popor de plugari,
ba înca unul care s-a lasat de pastorie de ieri-alaltaieri si s-a
apucat de plug înainte de abia [cu] cincizeci de ani, putea sa se
creada îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de
civilizatie si institutii pe care tarile apusene, bogate prin industrie
si printr-o dezvoltare economica de sute de ani, abia le pot plati.

Cea mai superficiala socoteala din lume ar dovedi, îndestul, ca
puterea productiva a natiei românesti n-a crescut, n-a putut sa
creasca în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus
formele de civilizatie straina, introduse cu gramada în tara
noastra… Înzecitu-s-au si însutitu-s-au oare averea românului si
veniturile lui pentru a plati institutiile de o suta de ori mai
scumpe? Desigur ca nu. Clasele productive au dat îndarat;
proprietarii mari si taranii au saracit; industria de casasi
mestesugurile s-au stins cu desavârsire – iar clasele improductive,
proletarii condeiului, cenuserii, oamenii ce încurca doua buchi pe
hârtie si aspira a deveni deputati si ministri, advocatii, s-au
înmultit cu asupra de masura, dau tonul, conduc opinia publica,
fericesc natia în fiecare zi, pe hârtie”11.

„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului
rasei române, ci un text frantuzesc aplicat asupra unui popor ce
nu-l întelege”12 si nu-l va întelege niciodata. „Peste tot aceeasi idee:
sa dau strainilor ce-mi cer; cât pentru români, putin îmi pasa!”13
„Constitutia noastra, punând greutatea pe o clasa de mijloc, parte
straina, parte neexistenta, a dat loc la o declasare generala din cele
mai dezastruase14. Nu mai exista o alta deosebire între oameni,
decât cea pe care o stabileste banul, oricum ar fi câstigat”15.

7 . Idem, De câte ori «Românul» era în opozitie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168
8. Idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucuresti, 1989, pag. 20
9 . Idem, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259
10. Idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, pag. 20
11. Idem, Ieri domnul deputat Giani…, Timpul, 22 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 193
12 Idem, De câte ori «Românul» era în opozitie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168
13. Idem, Dar dulci, nobili si politicosi…, Timpul, 23 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 123
14 „Fiecare constitutie, ca legea fundamentala a unui stat, are drept corelat
o clasa mai cu sama, pe care se întemeiaza. Corelatul constitutiilor statelor
apusene este o clasa de mijloc, bogata, culta, o clasa de patriciani, de
fabricanti, industriasi care vad în constitutie mijlocul de a-si reprezenta
interesele în mod adecvat cu însemnatatea lor. La noi, legea fundamentala
idem, Influenta austriaca asupra românilor din Principate,
Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, pag. 173
15. Idem, Economistii observa…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 237

BIBLIOGRAFIE:
Radu Mihai CRISAN, EMINESCU INTERZIS -GÂNDIREA POLITICA, Criterion, Bucuresti, 2008