Note de lectură

scris de Emilia Corbu

III.b. O altă distincţie interesantă face  între discursul filocalic şi discursul evanghelic. Primul este doar o restrângere a spiritualităţii creştine la spiritualitatea personală (p. 26).  ,,Viziunea din Filocalie este un război nevăzut cu duhurile, război cu patimile şi război cu lumea luată ca păcat, or el vede războiul, păcatul şi lumea ca un tot integral. Discursul filocalic nu seamănă cu discursul evanghelic, căci acolo lupta se dă în lume, pentru schimbarea lumii şi pentru înfrângerea forţelor întunericului din lume (p. 26). Va reveni asupra acestei idei în partea a treia unde în scrisoarea către duhovnic recunoaşte că

,, Zidirea sufletească pe care mi-ai dat-o şi pentru care-ţi mulţumesc, mi-a dat forţa necesară să înfrunt vremurile, dar nu m-a orientat în ele, şi aceasta este greşeala (p. 176). Vorbe grele pentru cei care gândesc strict în spiritul Sf. Tradiţii.

III.c. Un discurs de o mare profunzime şi actualitate găsim în capitolul Era tehnologică şi viţelul de aur (p.41-84)  în care atinge probleme precum  Vechiul şi Noului Israel,  Antihrist, sensul apocaliptic al istoriei.

7)      Consecinţa erorilor acumulate de creştinătate este aceea că ,,omenirea se află în cea mai acută şi generală criză a istoriei, criză în care creştinătatea îşi are partea ei de culpă prin absenţă istorică,,.

,,Omenirea nu mai are transcendenţă, şi consecinţa este dezechilibrul psihic, descompunerea morală, tirania politică, distrugerea naturii, alienarea şi, în cele din urmă războiul atomic (p.43).,,

IV.  Dumnezeu bate creştinătatea pentru lenea şi indolenţa ei. Neimplicarea ei atrage mânia dumnezeiască. După Inviere, Hristos are întreaga Putere în cer şi pe pământ, iar prin Hristos creştinii deţin această putere. Dar creştinii au lăsat această putere în mâinile necredincioşilor. De aici dezastrul societăţii şi al omenirii. Rechizitoriul făcut de Hristos este semnificativ:

,,V-am dat lumea să o stăpâniţi, dar aţi lăsat-o pradă vrăjmaşului. V-am dat idealul Impărăţiei Mele, dar n-aţi mai crezut în el şi lumea a fost acaparată de falsele împărăţii ale vrăjmaşului,,. (p.64)

,,Evanghelia mea e aceeaşi pe pământ şi în ceruri, dar voi aţi făcut-o când pământească fără ceruri, când cerească fără pământ. Mereu aţi răstălmăcit  Duhul Sfânt după ignoranţa, ipocrizia şi laşitatea din voi.,, (p.65)

V.  Situaţia poate fi rezolvată doar printr-un nou început în creştinătate:

,, ajungând la această concluzie, ne cutremurăm de responsabilitatea  pe care ne-o asumăm pronunţându-ne pentru un nou început de creştinătate.,,(p. 109).

Concluzii

Mesajul lui Ianolide este adevărat, dar nu este simplu şi nici uşor de acceptat. Contravine unei teologii construite şi osificate în câteva sute de ani. Contravine unei vieţi tihnite şi liniştite, desfăşurată strict în sânul Bisericii, dar nu şi în afara ei.

Prin ce se deosebeşte mesajul mărturisitorului Ioan de cel al lui Arsenie Boca, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Augustin Kandiotis  şi altor mari duhovnici şi teologi care au susţinut idei asemănătoare? Şi alţii au fost la fel de instransigenţi, la fel de categorici, la fel de vii în Cuvânt.

Ioan însă readuce perspectiva mântuitoare a creştinătăţii în lume, văzută nu ca păcat ci ca o creaţie aflată în suferinţă, care are nevoie de mântuire. Creştinul nu se luptă cu lumea ci cu răul care tinde şi chiar reuşeşte să pună stăpânire pe ea.

Toţi au pus accentul pe mântuirea personală. Ioan consideră că între mântuirea personală şi mântuirea lumii trebuie să fie un echilibru. Un om care tinde spre desăvârşire să se regăsească într-o lume care se desăvârşeşte.

Inchei cu tristeţea din cuvintele mărturisitorului Ioan ,,Părinte duhovnic, această viziune este autentic creştină, dar nu le place oamenilor,,.(p. 176)

Dr. Emilia Corbu

Pentru Duminica Sfinţilor Români, redau un pasaj din gândirea lui Ioan Ianolide, unul dintre martirii ultimului veac,  care a suferit 20 de ani în  temniţele comuniste. Canonizaţi sau nu, ei sunt sfinţii timpurilor noastre.

In ultimul rând, a venit vremea să critic şi spiritualitatea. Uimitor, nu? După ce am pledat pentru ea, încât părea un panaceu universal şi infailibil, deodată să constat că şi ea are limitele ei, iconomia ei, sensul ei. Dar este necesar să primim şi acest duş rece peste sufletele noastre, pentru a înţelege că Ade­vărul nu e în om, ci în Dumnezeu, spiritua­litatea fiind doar o parte a omului creştin. Spiritualitatea pură, absolută, nelimitată, necondiţionată este doar în Dumnezeu.

Numai adâncul tainic al duhului omenesc comunică cu taina nepătrunsă a dumnezeirii.

în rai omul a trăit în comuniune cu Dumnezeu, având conştiinţa curată şi deci o spiritualitate neîntinată. A urmat păcatul cu tot cortegiul său de consecinţe şi omul s-a întinat, conştiinţa i s-a întunecat, iar spiri­tualitatea a devenit confuză, dezorientată. Prin Hristos, omul a fost restaurat, spiritua­litatea a redevenit sacră şi omul se poate rea­şeza în harul dumnezeiesc spre o viaţă nepri­hănită.

Deci spiritualitatea nu este un scop în sine, ci este modalitatea de sfinţire, desăvâr­şire şi mântuire a firii omeneşti. Duhul Sfânt e puterea dumnezeiască nesecată ce lucrează în oameni opera mântuitoare, iar toate lucră­rile oamenilor, umplute de Duh Sfânt, for­mează spiritualitatea creştină. Spiritualitatea ar fi deci vieţuire în duh şi în adevăr.

în teorie totul este frumos, însă practica umană degradează şi face nedesăvârşită spiri­tualitatea creştină. De aceea, doar un efort susţinut şi permanent de-a lungul veacurilor va reuşi să transfigureze lumea. Creştinătatea trebuie să lucreze cu înţelepciune, nu numai cu neprihănire, cu putere, nu numai cu smerenie.

In concluzie, creştinii au răspunderi depline pentru destinelele omenirii. Ei trebuie să gândească problemele omenirii, să le orienteze şi să le orânduiască. Ei trebuie să cunoască lumea, viaţa şi cu deosebire duşmanii. Creştinii trebuie să de răspuns burgheziei, comunismului, fascismului, iudaismului, islamismului, etc. Iar ei şi-au pierdut chemarea istorică, nu înţeleg cele ce se petrec şi nu au putut crea o forţă reprezentativă.

Trebuie să ştim ce este o idee şi cui slujeşte ea. In faţa unei lumi construită pe concepte materialiste, ateiste şi anticreştine, creştinii trebuie să aibă forţa necesară spre a lansa în istorie conceptele care conduc lumea spre mântuire.

Criza lumii moderne nu aparţine spiritualităţii creştine, dar s-a produs în mijlocul lumii creştine, şi de aceea avem răspunderi pentru cele ce se petrec.

Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Editura Bonifaciu, 2009, p.171-173