AGRICULTURA LA RAPORT. DESPRE COOPERAŢIE

De curând, postul AGRO TV a avut iniţiativa unei emisiuni referitoare la cooperaţia istorică, unde am participat şi eu la invitaţia Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală şi a doamnei Viviana Vasile. Emisiunea moderată cu mult tact şi profesionalism de realizatorul Dinu Criste a avut scopul şi cred că a reuşit să atingă atât punctele forte ale cooperaţiei istorice cât şi punctele slabe ale cooperaţiei actuale. Din păcate, eu nu am talent şi nici prezenţă de spirit pentru a fi om de televiziune. Am uitat să subliniez ideea că între cooperaţia istorică şi cooperaţia comunistă nu există absolut nici o legătură. Comuniştii au preluat termenul de cooperaţie pe care l-au folosit abuziv pentru nişte colhozuri sau sovromuri. Cooperaţia istorică a fost cu totul altceva şi acest lucru am încercat eu să îl spun. Nu ştiu dacă am reuşit.
Primele două părţi încep prin redarea unor fragmente din două filme cooperatiste din perioada interbelică. Este vorba despre o cooperativă de ameliorare a solului şi împădurire şi o cooperativă de dulciuri.După care începe talk-shouw-ul.