,,ACORDUL PREZUMAT,, A FOST RESPINS DE PARLAMENT. DOAMNE AJUTĂ!

Propunerea legislativă a fost respinsă definitiv de Parlamentul României.

Comisia de raport, propunând respingerea proiectului de lege, a argumentat că “Proiectul de lege nu mai este în concordanţă cu modificările recente aduse Legii nr. 95/2006, la art. 331 alin. (2) lit. c), prin OUG 133/2010, în sensul în care, pe cardul naţional de asigurări de sănătate va fi înscris acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces.” Mai mult, “proiectul de lege contravine Directivei 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane, în sensul încălcării dreptului cetăţeanului de a decide în timpul vieţii să devină donator şi să transmită această dorinţă familiei sau reprezentantului legal.”

Consultaţi aici fişa actului pentru detalii şi vot.

14.02.2009 – Douăzeci şi două de organizaţii non-guvernamentale, printre care Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Provita Media şi altele, au remis Comisiilor Juridică şi de Sănătate ale Camerei Deputaţilor scrisori deschise prin care îşi manifestă opoziţia faţă de un proiect de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate. Modificarea ar urma să introducă noţiunea de “acord prezumat” la donarea organelor.

“Acordul prezumat” presupune că persoana care nu şi-a exprimat în timpul vieţii refuzul de a-şi dona organele, este de acord, în mod implicit, cu donarea.

Semnatarii, în calitate de promotori ai valorilor vieţii şi ale familiei, consideră că, prin legiferarea acestui “acord”, departe de a se rezolva criza legată de cererea tot mai mare de organe pentru transplant, s-ar încălca grav convingerile religioase şi etico-morale ale persoanei şi s-ar favoriza abuzurile, mergând până la asasinarea unor persoane cu deficienţe în scopul recoltării de organe.Astfel,

* Juridic, acordul prezumat contravine spiritului şi literei Constituţiei României, conform căreia persoana are dreptul să dispună de ea însăşi, iar dreptul la integritate fizică şi la libertatea credinţelor religioase şi a conştiintei este garantat. De asemenea, acordul prezumat vine în contradicţie cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Prima Declaraţie de la Helsinki şi Codul de la Nuremberg. Este total împotriva demnităţii umane să consideri organele unei fiinţe umane ca proprietate a statului, fără consimţământul persoanei decedate. Nevoia pentru organe este irelevantă în faţa acestui principiu moral.
* Este complet greşit să presupui că tăcerea este echivalentă cu acceptarea. Pot exista situaţii în care, fără voia sa, persoana să nu reuşească să îşi exprime obiecţia de a nu dona (cazul minorilor sau adulţilor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu). Prin urmare, neexprimarea obiecţiei nu echivalează în general cu consimţământul, iar acordul prezumat constituie o violare a voinţei persoanei.
* Acordul prezumat face ca o omucidere în scopul prelevării de organe să fie imposibil de dovedit de către medicul legist, deoarece un corp fără organe nu mai poate fi în atenţia poliţiei.
* Acordul prezumat este o poartă deschisă utilitarismului, teorie deosebit de periculoasă care clasifică persoanele în funcţie de utilitatea socială. Legiferarea sa ar duce efectiv la legalizarea eutanasierii oamenilor în incapacitate mintală. Acest tip de legislaţie utilitaristă deschide calea altor intervenţii non-terapeutice pe cei care nu şi-au dat consimţământul (ca îndepărtarea de ţesuturi şi organe, avort şi sterilizare), practici cu nimic mai prejos decât abuzurile eugeniste naziste.

Semnatarii atrag atenţia în scrisorile adresate Camerei Deputaţilor şi că noţiunea de “moarte cerebrală” este un subiect controversat şi cer modificarea Legii nr. 95/2006 în privinţa definirii “morţii”. Aşa cum este formulat amendamentul la lege, organele pot fi prelevate de la o persoană care nu a murit încă.

Cele 22 de organizaţii ale societăţii civice reamintesc şi faptul că România este singura ţară din UE care nu are o comisie naţională de bioetică.

Prima scrisoare referitoare la acordul prezumat (01.02.2009)
A doua scrisoare referitoare la acordul prezumat (14.02.2009)

MAI MULTE LA PROVITA

Despre ,,acordul prezumat,, şi ,,moartea cerebrală,, am scris şi eu în articolul ,,Nu vreau să donez organe,, Şi mi-am atras la vremea aceea o grămadă de critici. Ei, poftim, că lucrurile s-au limpezit.

NU VREAU SĂ DONEZ ORGANE!

Chiar aşa! Hal de creştină ce sunt! Nu vreau să donez organe şi nici nu ştiu unde se înregistrează astfel de declaraţii care ar trebui făcute pentru că din 2011 care începe săptămâna viitoare, pe baza cardului de sănătate vom deveni potenţiali donatori de organe. Cardul conţine acordul prezumat al donării de organe care intră în vigoare automat în lipsa unei declaraţii exprese aşa cum prevede Legea 95/2006, art. 147, par.6. Adică trebuie să fii trecut în Registrul Naţional al celor care refuză să doneze organe. Fără declaraţie se înţelege pe baza criminalului acord prezumat din 2008 că eşti de acord să devii donator.

De săptămâna viitoare, gata, devenim o ţară de donatori de organe, cea mai bogată piaţă dacă ţinem seama că infrastructura rutieră, criminalul nr. 1 al României, nu e niciodată acuzat de nimic.

Doar că nimeni nu ne explică faptul că organele unui mort nu sunt bune de nimic, sunt şi ele moarte. Ca organele să poată fi folosite pentru salvarea unei alte vieţi, trupul donatorului trebuie să fie încă viu. Ori dacă trupul este încă viu înseamnă că omul nu e mort. Corect!

Cum e posibil ca un om încă viu, dovadă că organele sale mai funcţionează încă, să poată deveni donator, exceptând situaţia când se oferă el de bunăvoie? Foarte simplu. Prin schimbarea definiţiei morţii. Moartea nu mai e ce ştiam noi toţi creştinii, adică plecarea sufletului la Dumnezeu şi adormirea trupului devenit lipsit de respiraţie şi de bătăile inimii. Din 1970 MOARTEA A FOST REDEFINITĂ. S-a hotărât, de pildă, că moartea poate fi şi,,moarte cerebrală,, adică atunci când creierul nu mai funcţionează aşa încât să comande trupului şi omul se află în comă.

Fireşte că ,,moartea cerebrală,, e o nenorocire. Unul dintre organele vitale ale trupului nu mai funcţionează şi nimeni nu poate şti pentru cât timp. Dar moartea cerebrală este doar cel mai puternic argument al existenţei sufletului. ,,Moartea cerebrală,, dovedeşte că nu creierul este cel care comandă cu adevărat trupului, deşi ştiinţa actuală asta ne învaţă, ci sufletul este cel care dirijează activitatea tuturor organelor, inclusiv a creierului. Atunci când creierul moare sau este parţial distrus celelalte organe continuă să fie inervate şi ţinute funcţionale de sufletul care se află încă în trup. Sufletul care nu a fost chemat la Dumnezeu continuă să sălăşluiască chiar şi într-un trup puternic traumatizat.

Chiar şi banalele vise dovedesc existenţa sufletului. Creierul continuă să aibă o activitate similară celei din starea de veghe dar mişcările nu se mai transmit trupului prin blocarea canalului bulbo-pontin. Astfel sufletul, suflare divină, care niciodată nu doarme continuă să activeze creierul.

Nu are rost să mai lungesc vorba cu argumentele existenţei sufletului. Sunt o multime. Doar cei care nu vor să le vadă, nu le văd. Cert este că ,,moartea cerebrală,, nu este moarte adevărată şi prelevarea de organe de la astfel de oameni e un fel de crimă poleită umanitar.

Fireşte că omul aflat în ,,moarte cerebrală,, va muri la un moment dat, dar este dreptul lui să moară atunci când i se sfârşesc zilele. Chiar şi în suferinţa aceasta ultimă, Dumnezeu a pus un scop.

Donarea de organe trebuie să fie un gest jertfelnic şi asumat, doar aşa este jertfă pentru viaţa aproapelui. Fără această jertfă, donarea de organe devine doar parte a unui trafic de organe bănos şi cu scop comercial. Aşa se face că prin acordul prezumat statul are gratis la dispoziţie o materie primă care pe piaţa internaţională costă foarte mult. Şi, de aceea, în acest trafic nu mai e nimic creştin, nici vorbă de jertfă. La fel cum necreştină este şi dorinţa de a trăi cât mai mult, nelimitat dacă se poate, chiar şi cu organe luate pe baza acordului prezumat.

Contemporanii noştri nu sunt împăcaţi cu ideea de moarte.
Dar să ştiţi că aceia care nu sunt împăcaţi cu moartea, nu sunt împăcaţi nici cu viaţa, oricât de mult ar trăi. Iar acela care nu este împăcat cu viaţa, nu este împăcat cu Dumnezeu. Iar acela care nu este împăcat cu Dumnezeu nu se va mântui, oricâtă jertfă ar face.

Foto: Moartea, pictură pe lemn.

Pentru mai multe date vedeţi şi Petru Molodeţ, Vrem sau nu vrem, cardul de sănătate ne transformă în donatorii propriilor organe, Familia Ortodoxă, nr. 23, 20 decembrie 2010, p.29-34.