Acest eveniment mare din istoria românilor a fost mereu anexat și prezentat ca o etapă importantă a formării statului național unitar român. In realitate a fost mult mai mult decât atât! Pe scurt:
- A fost o recunoaștere europeană a capacității celor două principate de a forma un stat capabil să gestioneze problema Dunării;
- Noul stat era menit să contracareze imixtiunile Rusiei la Dunărea de Jos, după ce războaiele ruso-austro-turce și mai apoi războiul Crimeei, dovediseră interesul Rusiei de a a anexa aceste regiuni.
- Istoria de aproape 500 de ani a celor două state dovedise că au fost capabile să lupte pentru independență și apoi să își păstreze autonomia în condițiile în care aveau o graniță de aproape 900 de km cu Imperiul Otoman, cea mai mare putere militară a regiunii.
- Noul stat a început să capete trăsături naționale, deși ideea de stat național încă nu era agreeată la nivel internațional.
- In acel moment, țara a avut oameni politici la înălțimea evenimentului.
- Țărănimea, care pănă atunci fusese exclusă treptat de la deciziile importante ale țării, începe să fie readusă treptat în viața politică a țării.
Fiecare din ideile de mai sus are în spate o întreagă istorie a momentului.
Nu am înțeles și probabil nu am cercetat de ajuns, de ce boierii moldovenii au fost atât de rezervați în privința unirii cu Valahia în condițiile în care, în urmă cu doar 37 de ani, în 1812, pierduseră o bună parte din teritoriu, anexat de Rusia în urma ultimului război ruso-austro-turc.
Si interesul Rusiei nu se oprea doar la Basarabia. Expansiunea Rusiei spre Europa d-abia începuse și trecuse de la ideologii de genul ,,Rusia-a treia Romă,, , ,Panslavismul și marea slavă,, la fapte concrete , adică la șase războaie în care au fost afectate, teritorial și material, țările române.