Anul acesta am ratat 14 mai, prăznuirea sfinţilor mucenici din temniţele comuniste şi al doilea hram al mănăstirii Petru-Vodă. Incă nu s-a stabilit oficial o zi anume pentru cinstirea creştinilor care au suferit în regimul comunist şi care s-au distins ca sfinţi, însă bunul părinte Iustin de la Mănăstirea Petru-Vodă ne-a propus ziua de 14 mai. Este ziua în care el a fost închis şi tot ziua în care a fost eliberat după 17 ani de temniţă grea. Şi ca el au fost încă două-trei milioane de oameni. Dumnezeu ştie câţi dintre aceştia s-au săvârşit ca sfinţi. Nu numărul lor contează, ci faptul istoric ca atare.
In practica oficială, canonizarea sfinţilor este personală, nu în grup. Doar că această condiţie poate fi îndeplinită doar de cei care, fie au fost personalităţi chiar înainte de a intra în închisoare, fie au răzbătut ca o lumină din paginile de memorialistică, cum este cazul studentului Valeriu Gafencu, fie au rămas cu moaşte întregi (cazul părintelui Ilie Lăcătuşu). Ce facem cu ceilalţi, pe care doar Dumnezeu îi ştie? La această situaţie se adaugă şi realitatea istorică, pe care mulţi o trec cu vederea şi anume aceea că prigoana din timpul comunismului a avut precedent doar în timpul şi în ţările aflate sub ocupaţie otomană. Ca pe vremea turcilor multe mănăstiri au fost închise, construcţia de noi biserici redusă şi lucrul cel mai grav, misionarismul ortodox aproape blocat. Şi, tot ca pe vremea turcilor ţinta era, nu doar individul, ci şi întreaga familie sau comunitate. A se vedea cazul sfinţilor martiri brâncoveni, deşi Ţările Române nefiind paşalâcuri beneficiau de un statut aparte.
De aceea, cred că în situaţii excepţionale se impun măsuri excepţionale şi prin urmare alegerea unei zile de cinstire a unui grup mai mic sau mai mare de mucenici, se impune. Cu atât mai mult cu cât canonizarea personală a celor cunoscuţi întârzie nedrept de mult, generaţia care a trecut prin prigoană a trecut în mare parte la Domnul, ritmul vieţii ne impune mereu alte priorităţi.
Să ne rugăm şi pentru sănătatea părintelui Iustin Pârvu.
Doamne ajută!