APUSUL UNEI ARTE MAJORE

Posted on November 3, 2016 by Emilia Corbu

Un trecut bogat

Redusă la câteva ateliere mănăstireşti şi la o mână de artişti plastici care încă mai pictează pe lemn, arta picturii pe panou de lemn îşi trăieşte apusul. Pictura pe lemn a marcat istoria culturală a Egiptului antic, a Greciei antice, a Romei, a Bizanţului. A fost o artă majoră cu ramificaţii atât în arta sacră dar şi în arta laică. Ne impresionează şi astăzi sarcofagele egiptene din lemn scump pictat cu scene mitologice. Au contribuit la studierea vechilor credinţe egiptene şi a ritului funerar. Portretele funerare descoperite în necropola de la Fayum, deşi de epocă romană, sunt pictate foarte realist, fizioplastic, încât ai impresia că sunt fotografii realizate de studiouri celebre, deşi au peste 1600 de ani. In Grecia, pictura pe lemn a fost la ea acasă, fiind întâlnită atât în locurile publice cât şi în locuinţe. De aceea nu ne mirăm că, mai târziu, interioarele pictate pe lemn din casele nobililor bizantini transformau un banal salon într-o operă de artă. Dar nu doar în Bizanţ, ci şi în Europa occidentală marii maeştri ai Renaşterii au pictat până în secolulul XVI pe lemn, dovadă tablourile păstrate în Muzeul de Artă din Viena, unde personajele şi scenele sunt redate în mărime naturală. Realizarea picturii pe lemn nu era simplă. Presupune talent şi cheltuială. Materialele de calitate, bune să reziste sute de ani, erau scumpe. Şi totuşi, arta a supravieţuit în pofida multor schimbări politice şi culturale. Doar că, de la o cultură la alta, a pierdut tot mai mult. Loviturile de graţie i-au fost date de Islam, care a cucerit zonele de referinţă ale acesteia: Egiptul, Asia Mică, Bizanţul. In Occident, lăcomia şi starea precară a artiştilor a făcut ca începând din secolul XVI, lemnul să fie înlocuit cu pânza, mult mai ieftină şi uşor de transportat.

Ultima redută

Ultimul bastion al picturii pe panou de lemn este Biserica Ortodoxă. Dar nu pe tot teritoriul acesteia. Extinderea Imperiului Otoman în Balcani, a afectat fireşte şi acest domeniu. Mai rămâneau oarecum libere Ţările Române şi Rusia. In prezent, deşi icoanele importante din biserici, încă mai sunt pictate pe lemn, totuşi un alt duşman tinde să o scoată şi de acolo. Nevinovata hârtie, lăcomia unora şi tehnica imprimării computerizate, deşi necanonice, sunt admise până şi în atelierele Patriarhiei Române.

România încă mai deţine un valoros tezaur de icoane pictate pe lemn, unele chiar din secolul XVI. Majoritatea însă sunt din secolele XVIII-XIX. La începutul secolului XX, apar icoane imprimate pe hârtie, prin tehnicile de atunci derivate din tehnica tiparului. Ieftine şi vândute prin toate bâlciurile, icoanele pe hârtie au scos icoanele pe lemn din casele oamenilor. Au mai rămas în biserici. Pentru un timp. Comuniştii le-au scos de acolo şi le-au dus în Centrele de Concentrare. Altă nenorocire! Depozitate de cele mai multe ori în condiţii insalubre şi mai ales nerestaurate, icoanele ajung în starea în care nu mai pot fi fi recuperate.

Un prezent nevolnic

Să zicem, că România deţine câteva mii de astfel de piese, ceea ce la scara culturii universale înseamnă foarte puţin. Dar aceasta creşte valoarea lor de patrimoniu. Majoritatea se află in colecţiile unor muzee şi biserici, prin urmare în colecţii publice, acolo unde teoretic, ar trebui să li se poarte de grijă. Adică să fie ţinute în condiţii de conservare optime, să fie curăţate şi restaurate. Dar nu peste tot este aşa. De pildă, după 1989, nu ştiu să fi fost restaurată vreo icoană în muzeul unde lucrez, deşi teoretic nu exista nici un obstacol. Cu măcar cinci icoane pe an, adică o investiţie de maxim 10000 lei pe an, în 25 de ani s-ar fi restaurat toată colecţia. Dar, nu s-a dorit! Când am văzut în urmă cu câţiva ani, câteva icoane din depozit m-am îngrozit. Era vară şi datorită căldurii, erau foarte uscate. De pe unele pictura deja decolase. Iar urmele cariilor din care unele păreau active, erau evidente. Conservarea nu înseamnă să dai periodic cu spray insecticid în depozite. Deşi, chiar şi această acţiune trebuia făcută de firme specializate care să facă dezinsecţie totală de la tavane la pardoseală. Aşa se procedează în muzeele cu manageri responsabili. La noi, ca la nimeni. Nici specialişti în restaurare sau conservare, nici colaborare cu firme de profil. Nimic! Când deţii, aproape 300 de icoane din două colecții, pictate în diverse stiluri, bizantin, ţărănesc, rusesc este incalificabil să le ţii nerestaurate şi în condiţii discutabile. Și să nu angajezi conservator cu anii. Asta în timp ce angajezi ani la rând îngrijitori, referenți, contabil. Și atunci când scoți la concurs postul de conservator să nu ceri nici o calificare în domeniu. De unde se vede că prostia omenească este la fel de periculoasă ca forţa majoră, ca ocupaţia străină, mai perfidă decât legea concurenţei sau ideologia ateistă.

Nu vreau să închei într-o notă pesimistă. Incă mai visez la normalitate. Aşa că dacă vizitaţi Grecia, treceţi şi pe la cele două Muzee Bizantine din Tesalonic şi Atena. Dețin cele mai mari expoziţii de icoane pe pe lemn. Toate restaurate, cercetate, expuse exemplar. Dar și la Muzeul Național de Artă a României există cîteva în sălile destinate artei vechi românești. Chiar și la Slobozia, Sf. Episcopie a restaurat o serie de icoane. Prin urmare, se poate, acolo unde există responsabilitate.Mai puțin la Muzeul Județean Ialomița.

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA FACE ANGAJĂRI…DAR NU DE SPECIALIŞTI ÎN DOMENIU

Posted on October 31, 2016 by Emilia Corbu

Aşa cum ne-a dovedit în ultimii 15 ani, directorul MJI are oroare de specialişti. Dovadă că în cele trei mandate a angajat doar doi tineri. Restul posturilor cu studii superioare le-a ocupat cu angajaţii cu studii medii care şi-au desăvârşit pregătirea profesională în cadrul Universităţii Spiru Haret, Filiala de la Slobozia. Lucrul nu era rău în principiu, dar s-a dovedit ineficient, pentru că rămâneau descoperite posturile de cercetare, muzeografie şi conservare. Muzeul funcţionează de mai mulţi ani fără conservator şi situaţia nu mai putea continua. Prin urmare, postul va fi scos la concurs în curând.In mod normal, pentru acest post erau eligibili absolvenți ai facultăților de Restaurare-Conservare sau ai unor facultăți cu profil umanist, adică Istorie sau Istoria-Artei care au în programă și cursuri de Conservare și Muzeografie. Mai erau admiși absolvenți ai facultății de Biologie cu condiția absolvirii unor cursuri de conservator. Un alt indicator este vechimea și experiența în domeniu. Cei care nu au vechime pot fi angajați doar pe post de debutant

Din cele afișate la avizierul muzeului reiese cu totul altceva. Muzeul are nevoie de absolvenți ai facultății de biologie sau chimie și deși postul scos la concurs are gradul II, nu se impune nici o vechime în domeniu. Prin urmare absolvenții facultăților de Restaurare-Conservare sunt dați la o parte din start, deşi aceasta este profesia de bază pentru care au fost pregătiţi. Directorul nu are nevoie de ei şi muzeul e la cheremul lui. Nici absolvenţii facultăţilor de Istorie dar care, prin programa de învăţământ, au urmat cursuri de conservare şi muzeografie nu vor fi admişi la muzeu. Pot merge la sapă. Directorul a hotărât! Sunt admişi să se prezinte doar absolvenţi cu licenţă ai Facultăţilor de Biologie sau Chimie. Chiar şi fără cursuri de specializare în Conservare patrimoniu cultural.Nici măcar cu master. Şi nici măcar ai cursurilor de zi. Oricine are o licenţă în chimie şi biologie se poate prezenta la concurs. Specializarea în conservare le-o va scoate directorul Vlad din burtă. Licenţiaţii în Conservare patrimoniu nu au voie nici să se gândească. Aşa a pus directorul Vlad muzeul pe butuci. Cu angajaţi ca el! Ce să mai zic?! Nu mă mai miră nimic. Toată vara a meşterit şi chiar a reuşit să înscrie la doctorat pe cineva care nu a mers în viaţa ei la un curs, nu a fost la nici un seminar, nu a studiat în nici o bibliotecă. Şi până la 40 de ani nici nu s-a gândit la facultate. A dat examene învăţând răspunsurile la nişte întrebări grilă într-o sală de calculatoare. Exact ca la examenul auto. Aşa că, în curând istoria Oraşului de Floci va fi scrisă de o persoană care nu a scris un articol de autor în viaţa ei şi nu poate participa la o discuţie pe teme istorice. Vorbim despre acelaşi sit pentru care consilierii PSD ialomiţeni au alocat de curând 12,5 milioane lei. Evident că situl are nevoie exact de astfel de ,,specialişti,,. Şi directorul exact de astfel de maşinaţiuni se îngrijeşte.

,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,,

De curând, Ilie Cioacă, protectorul lui, mi-a cerut să vin cu soluţii. Cu mare drag. Soluţii pentru căpuşe există. De acum trei ani le-am zis că soluţia este demiterea directorului. Era o soluţie onorabilă. Ca să nu se ajungă la aceea intempestivă cu zăngănitul de cătuşe. N-au vrut. Problema lor! Dar, într-o bună zi, zăngănitul tot se va auzi. Dar, asta nu e treaba noastră. PSD-ul va trebui să ne dovedească prin fapte că lozinca ,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,, nu este a lor şi că nu le aparţine. Că nici prin cap nu le-a trecut vreodată şi nici nu au prelucrat-o în şedinţe secrete. Că au pus-o duşmanii pe seama lor, acum în prag de alegeri. Că ei se simt ataşaţi de domnul Vlad din motive sentimentale. Că, de câte ori se uită la el, le aduce aminte de Ciupercă. Nu mă deranjează! Să-şi pună o poză cu el pe birou. Dar, să-l demită odată! Măcar atât cât muzeul mai are pereți și patrimoniu. Că personalul, activitatea și prestigiul muzeului sunt făcute praf.

CUMINTENIA PĂMÂNTULUI

Posted on October 19, 2016 by Emilia Corbu

Din păcate, România nu are critici de artă atât de buni pe câţi artişti români sunt. Altfel am fi avut în ultima perioadă a prezentare pe înţelesul tuturor a ceea ce reprezintă Brâncuşi în arta modernă europeană. De aceea, încerc să îmi explic singură geniul lui Brâncuşi.

Pentru mine Cuminţenia Pământului este cea mai fidelă reprezentare a Pământului. Dacă te-ar întreba cineva cum ai reprezenta Pământului, ce ai face?

L-ai face rotund? Nu, pentru că oamenii de ştiinţă nu sunt unanimi. L-ai face imens? Nu, pentru că a fost măsurat şi faţă de alte astre este chiar mic. L-ai face ca o piatră? Nu, pentru că are viaţă în el şi structuri organice. L-ai face frumos? Nu, pentru că frumuseţea lui e relativă. Oamenii au reuşit să o distrugă în bună parte. L-ai face ca pe un zeu? Nu, pentru că nu este răzbunător. L-ai face bogat? Nu, pentru că oamenii au dovedit că este epuizabil. Ce rămâne Pământului dacă îi iei tot? Şi bogăţie şi mister şi frumuseţe? Pământului i-ar rămâne aceeaşi atitudine pe care o are întotdeauna. I-ar rămâne Cuminţenia. Şi cum ai reprezenta Cuminţenia? Ca pe ceva animal? Nu, pentru că animalele nu au raţiune. Cuminţenia e o alegere. Ca pe ceva divin? Nu, că e doar o calitate. Atunci singura reprezentare a Cuminţeniei şi deci şi a Pământului rămâne un om cuminte, adică strâns în sine. Poate că aşa a gândit şi Brâncuşi când a realizat această sculptură, un idol al artei moderne.

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA 2016. MOARTEA ŞORICEILOR

Posted on September 2, 2016 by Emilia Corbu

Săptâmîna aceasta s-a încheiat cea de a-XVI-a campanie arheologică pe situl de pe Popina Blagodeasca, acolo unde pe o suprafață doar de 18 ha poţi studia vestigiile a cel puţin trei culturi majore: neolitic, geto-dacic şi ev mediu-timpuriu (sec. IX-XI) dar şi urmele materiale mărunte a unor migraţii. Am găsit situl plin de bălării şi mărăcini care depăşeau doi metri înălţime. Nesemnalizat şi în bună parte arat pentru că este în continuare într-o nemiloasă exploatare agricolă, cu avizul ,,în regulă,, al Direcţiei pentru (In)Cultură. In paranteză fiind spus, în timp ce dezinteresul autorităţilor judeţene pentru situl arheologic (monument istoric) este strigător la cer, preotului de la Maia era cât pe ce să si se facă dosar penal că a instalat un cort în curtea bisericii monument istoric. Mă întreb de ce nu i se face dosar penal şi directorului Florin Vlad pentru că expune icoane nerestaurate şi nu respectă condiţiile de conservare în secţia de la Maia. Legea există. De ce nu este aplicată? Mai mult chiar, că a angajat un conservator fără studii de specialitate.

Dar să revenim la situl arheologic. Exploatarea agricolă din ultimii ani, a dus nu doar la afectarea stratului arheologic prin lucrările de scarificare, altele decât arătura, ci şi la distrugerea faunei locului. Dacă până acum vreo 5 ani pe popină îşi aveau capitala animăluţele câmpului, am constatat cu regret că acum au dispărut aproape cu totul. Mă refer la şoricei, popândăi, broaşte, hârciogi, şopârliţe, guşteri, orbeţi, iepuri, vulpi, şerpi, păsări, fazani, prepeliţe, albine, viespi etc. Vulpile ne aşteptau cocoţate în vârful popinei acolo unde aveau vizuini. Popândăii se propteau în mijlocul drumului. Iepurii se ascundeau prin bălării. Şoriceii şi broaştele ne priveau cum săpăm. Şopârliţele ascultau radio şi dacă le atingeam făceau pe moartele. Şerpii verificau după noi. Ani de zile nu am putut folosi parfumuri din pricina albinelor şi viespilor. Prigoriile zburau în faţa noastră şi anunţau ploaia.In toamnă, după seceriş, la marginea lanului, din boabele căzute pe câmp rozătoarele îşi făceau provizii. Erau grămăjoare de circa 30 cm înălţime, conice, din grâu curat. Curăţau grâul cu lăbuţele lor mici de toată pleava. Apoi băgau proviziile în depozitele lor. Uneori, oamenii răi le furau grămăjoarele de grâu. Mare păcat!

Anul acesta pe popină am mai văzut un singur popândău, vreo trei şoricei înecaţi de ploaie, semn că s-au retras în adânc, două şopârliţe şi o broască ce avea sălaş într-un cuptor menajer aflat la un metru adâncime. Clar! Pământul este otrăvit cu insecticide, raticide, îngrăşăminte chimice. In urmă cu doi ani, am văzut cum şerpii plecau din pământul în care se aplicau îngrăşămite chimice. Plecau cu toată familia, cu puii cu tot. Trebuiau să treacă şoseaua şi uneori erau călcaţi de maşini. Alteori, cred că voiau să se sinucidă pentru că pur şi simplu stăteau încolăciţi în mijlocul şoselei. De fapt nici nu mai aveau unde merge. Când se dădea cu îngrăşăminte în stânga şoselei, şerpii treceau în dreapta şoselei şi invers. Mare păcat! Dar otrava care i-a omorât pe şoricei, va trece în grâne şi ne va omorâ şi pe noi. Până atunci, animăluţele au migrat spre sat. Şoriceii s-au mutat în casele oamenilor, în hambare şi în magazii. Vulpile rămase fără hrana oferită de rozătoare şi păsări, au trecut la haiducie. Vin la poalele satului şi încep să se vaite. Urlă ca nişte copii. Câinii le aud şi încep să latre, dau alarma. Vulpile ciulesc urechile şi ascultă. Apoi, în liniştea nopţii, urcă spre sat în şir indian, acolo unde câinii se aud mai slab, adică sunt mai puţini. Şi pleacă fiecare ba cu o gâscă, o raţă, o găină etc. Uneori se bat cu câinii şi îi infectează cu rabie. De la câini, microbul trece la pisici etc. Şi toate aceste nenorociri pentru că pământul din câmp este otrăvit cu chimicale, atât de puternice încât au distrus fauna câmpului. Şi anul acesta, ca niciodată câmpurile miroseau a hoit. În inconştienţa lor, oamenii aruncau animale moarte în câmp, cu speranţa că vor fi mâncate de animalele câmpului. Doar că în câmp, nu mai există animale. Cine câştigă din nenorocirea asta? Doar fermierii români şi străini care au concesionat acele pământuri şi care folosesc nişte drăcovenii de chimicale mai tari decât în urmă cu câţiva ani. Lăcomia lor ne costă mai mult decât bănuim. Fauna câmpului avea un rol bine determinat. Toate testele medicale se fac pe cobai din familia rozătoarelor. Intr-un experiment real, şoriceii care mor sunt avertismentul pentru oameni care pot muri.

Şi, din nefericire, lanţul crimelor continuă şi în sat. Nu poţi convieţui cu şoareci în casă. Sunt obraznici! Au făcut pipi în casca mea de motociclist şi începuseră să roadă buretele interior. In dulapul cu alimente scotoceau peste tot cu mine de faţă. Erau morţi de foame. Cu regret a trebuit să pun capcană şi pentru că aveau IQ ridicat şi pisicile furau momeala, am recurs în cele din urmă la otravă, ca toată lumea din sat. Susţinem industria chimică şi farmaceutică. Chiar şi cu preţul vieţii noastre!

Oare creşterea productivităţii în agricultură este mai importantă decât sănătatea noastră? Oricum se produce mai mult decât se consumă.

UN MANDAT FATAL

Posted on June 6, 2016 by Emilia Corbu

UN MANDAT FATAL

Se pare că Florin Vlad, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa va primi în dar de la CJI un al patrulea mandat de director, încă 5 ani, pentru a ajunge la cifra rotundă de 20 de ani. Tot fără concurs, tot fără dureri de cap! De fapt singurul concurs din viaţa lui a avut loc în 2006. Atunci am participat şi eu şi m-am trezit că doi specialişti din comisie erau prieteni şi susţinători ai domnului Vlad. I-am semnalat ex-preşedintelui Ciupercă această nedreptate, dar mi-am dat seama că participase la regizarea ei. In fine, pentru că am participat la concurs, directorul s-a răzbunat urât. A refuzat publicarea cărţii mele ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu,, aflată deja sub tipar, fiind astfel nevoită să o public singură pe banii mei de muzeograf nepromovat cu anii. Pentru că aşa conduce Vlad muzeul, cu parul şi minciuna. Minciuna pentru toţi, parul pentru cine spune adevărul! In urma memoriului din 2013 m-am ales cu două procese. Le-am câştigat pe amândouă, dovadă că erau abuzurile directorului Vlad. CJI însă nu a luat nici o măsură, deşi au fost informaţi. Adică, după ce CJI a muşamalizat memoriul, a lăsat bestia să se răzbune. Ciudată situaţie, nu-i aşa!?

După povestea singurului concurs real la care a participat directorul Vlad în toată viaţa lui, restul mandatelor i-au picat pară mălăiaţă printr-o manipulare grosolană a legislaţiei în vigoare, aşa cum voi arăta mai jos. De fapt, mandatul lui expira în august 2016, dar sforarilor le-a fost teamă ca nu cumva situaţia să intre pe mâini străine aşa că i-au făcut evaluarea finală încă din 29 martie. La evaluarea anuală i-au dat 9,35 şi împotriva acestei nedreptăţi am scris aici şi la evaluarea finală, 9,97 (despre care am scris aici!). Aceste note aveau doar un singur scop. Ca Florin Vlad să primească un nou mandat, fără concurs.

Blestematul articol 44

In legislaţia românească există trei acte normative privitoare la manageriatul instituţiilor de cultură, dar toate trei sunt compromise de celebrul articol 44 din OUG 189/2008. Acesta prevedea că în cazul în care manajerul unei instituţii de cultură obţine la evaluarea finală peste nota 9 atunci acesta are dreptul că îşi prezinte un nou proiect. Postul nu mai era scos la concurs. Or, acesta era un abuz deoarece contractul de management era pe perioadă determinată şi prin urmare la expirarea contractului, postul devine automat vacant. Ca să nu mai spun de latura profesională şi anume aceea că, dacă managerul obţinea peste 9, înseamnă că era destul de bun încât să facă faţă oricărui concurs. La aceasta adăugăm că evaluarea finală se referea la nişte rezultate şi nu avea perspectiva viitorului. Era o evaluare și nu un proiect.

Cert este că pe baza acestui articol factorul politic şi-a impus directori în instituţiile de cultură. Cu o comisie aranjată oricine poate obţine peste 9. Cu atât mai uşor cu cât aceste comisii erau constituite pentru fiecare caz în parte. Factorul politic avea doar de câştigat. Toată răspunderea revenea comisiei. Şi comisia era întrunită la mica înţelegere. O crimă aproape perfectă!

Dezastrul naţional produs de articolul împielițat nu a mai putut fi cosmetizat şi prin OUG 68/2013 articolul 44 este abrogat. Noua ordonanţă prevedea ca după evaluarea finală a managerului, postul să fie scos la concurs în termen de 30 zile. Fiara politică a intrat în sevraj. Nu mai putea controla directoraşii de instituţii de cultură. Directoraşii au intrat în panică, trebuiau să participe la concurs. Aşa se face că în anul următor s-a emis o nouă lege care aproba OUG 68/2013 dar o modifica. Legea 185/2014 reintroducea articolul 44 sub forma unui bis la art. 43. In consecinţă, directoraşii mediocri au răsuflat uşuraţi şi maşinăria de făcut directori din cadrul consiliilor judeţene s-a repus în funcţie. Nu aveau decât să convoace comisiile-cheie pentru fiecare caz în parte. Ceea ce au şi făcut în perioada nebuloasă dinanintea alegerilor. Oricum Vlad s-a lăudat că dacă e PSD la putere, nimeni nu îl mișcă din scaun. Și, se confirmă!

Ce mă aşteaptă?!

Mă aştept ca directorul muzeului să procedeze cu mine la fel ca în cei 15 ani trecuţi, adică:

1) Să mă izoleze de colegi aşa încât să nu ştiu niciodată ce se întâmplă în muzeu, ce activităţi se desfăşoară sau ce invitații sunt la sesiunile din țară. Cu atât mai grav cu cât directorul ţine cel mult o şedinţă de activitate pe an. Cei care vor vorbi cu mine vor fi chestionaţi şi eventual pedepsiţi.

2) Să îmi respingă toate propunerile şi o bună parte din activităţi, pe motiv că ,, nu sunt bani,,. Ce dacă activitatea muzeelor este prevăzută de lege, la Slobozia toată lumea face ce vrea directorul.

3) Să mă chinui să ţin un şantier arheologic timp de o lună cu un fond de 8000 de lei, în timp ce doar pe o zi de festival la oraşul de Floci se vor risipi 30000 de lei. Asta în condiţiile în care în Ialomiţa se desfăşoară aproape lunar un festival. Oare Muzeul care era singura instituţie abilitată să facă cercetare arheologică din judeţ, trebuia să îşi cheltuie fondurile cu aşa ceva?

4) Să lucrez toate proiectele singură pentru că muzeul nu are specialişti. Adevărul este că directorul urăşte specialiştii. Nu vrea să angajeze. Peste zece tineri ialomiţeni, absolvenţi de facultăţi de profil, au bătut la poarta muzeului în ultimii 15 ani şi directorul le-a spus ba că nu are posturi, ba că sunt blocate. Dar, în ultimii trei ani a avut şi posturi, a avut şi voie să angajeze. Şi ce credeţi că a angajat? Trei îngrijitori şi un referent. Gata, a terminat cu posturile! Proştii de specialişti să lucreze până le sar ochi! Dacă se revoltă, ştiţi cum face directorul? Stă răsturnat pe fotoliu şi fluieră la ei ca la stână, să iasă afară. Experiența de la o fermă de porci, i-a intrat în sânge, ne tratează ca pe vite! Doar că, așa cum pentru industrie sunt necesare mașini și utilaje, așa și un muzeu are nevoie de specialiști. Fără ei nu poate funcționa normal.

5) Să aştept să mi se răspundă la cereri până mi se lungesc urechile. Aşa că poate uit că tot materialul arheologic metalic nu este restaurat şi directorul nu vrea să dispună nici o măsură.

6) Să fiu exclusă de la toate săpăturile de salvare, supravegheri sau simple periegheze.

7) Să nu fiu niciodată promovată, deoarece va refuza să scoată post de cercetător II, din simplul motiv că nu poate fi ocupat de el.

8) Să nu fiu propusă niciodată în nici un consiliu de administrație sau științific din muzeu sau din alte muzee.

Și, lista poate continua. Imaginația individului în materie de măgării este bogată. Dar cel mai rău este că muzeul va înregistra iar proiecte mici și cheltuieli mari.

La început de mandat nu îi doresc decît să facă Dumnezeu lumină. Corupția a creeat un gen de şefi mutanţi care se proptesc pe copitele dindărăt şi stau la funcţie ca la troc până când îi ridică DNA cu mascaţii. Dar, nu cred că e cazul lui, că e curat ca lacrima lui Ciupercă. Unii zic că riscul lui e dragostea. Că o să-i crape ceva când se coțăie cu iubita la Orașul de Floci. Dar, așa ceva nu există! Ii arăta în dormitor colecția lui de timbre. Deci, nici o grijă! Omul e greoi ca un tanc sovietic din războiul rece. Cade muzeul pe el și degeaba. Interesul nu era muzeul, ci funcția.

Dar, mă rog, sperăm ca PSD să aibă o clipă de luciditate și să îi respingă proiectul celui de- al patrulea mandat.

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (I). REDESCOPERĂ GORJUL

Posted on June 6, 2016 by Emilia Corbu

A-L-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Târgu-Jiu organizată de Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ştefulescu,, care împlineşte, tot acum, 50 de ani de existenţă. O coincidenţă fericită marcată de muzeul sărbătorit cu o serie de manifestări culturale. Jienii s-au organizat exemplar aşa încât sesiunea, la care au participat aproape 100 de persoane cărora li s- au asigurat cazare şi masă, a ieşit foarte bine. Dincolo de lucrări, despre care voi vorbi altă dată, am descoperit un oraş frumos şi bine pus în valoare, dar şi un interesant judeţ de munte. Dacă trecem peste mulţimea de case de amanet şi bănci, care trădează o situaţie financiară nu tocmai bună pentru majoritatea populaţiei, descoperim un oraş care se poate numi turistic, fără să aibă un dar natural cum ar fi muntele (aflat la circa 50 km) sau marea. Un oraş demn. In primul rând te uimeşti de mulţimea de monumente în stil neoromânesc sau baroc bine întreţinute sau chiar renovate. Mai vezi case cu frumoase pridvoare sau foişoare din lemn inspirate din stilul brâncovenesc, albe şi împodobite cu scări de lemn decorate cu frumoase motive stilizate. Brâncuşi a avut de unde de inspira, nu degeaba ţinutul său natal păstrează trei monumente realizate de cel care este fondatorul sculpturii moderne. Faleza Jiului, la care se ajunge din parcul central, precum şi podurile peste Jiu, oferă o privelişte încântătoare a râului larg şi vijelios. De fapt, aceasta nu este o noutate. Aproape toate oraşele importante aflate lângă un mare râu au amenajat faleze, profitând de frumuseţea peisajului. La acest capitol, Slobozia nu intră printre marile oraşe deşi este străbătută de cel mai mare râu din sudul României.

Mapa sesiunii mai conţinea şase pliante bilingve sau în engleză şi o hartă turistică a judeţului din care aflăm paleta diversă a ofertelor turistice. Proiectul ,,Redescoperă Gorjul,, realizat de Consiliul Judeţean Gorj prin programul Regio promovează:

-turismul istoric, cultural şi al tradiţiilor;

-turismul montan;

-muzeele Gorjului;

-turismul monahal;

-peşterile Gorjului;

-ansamblul monumental ,,Calea Eroilor,, realizat de Constantin Brâncuşi.

Pentru că prezenţa noastră la Târgu-Jiu avea alt scop, ne-am limitat la o excusie documentară la casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, Muzeul Satului din Curtişoara unde se află peste 30 de case din lemn, specifice pentru arhitectura de lemn a zonei, Monumentul de la Padeş dedicat eroilor lui Tudor Vladimirescu şi mănăstirea Tismana unde am văzut o minunată pictură de secol XVI restaurată de curând.

LANSAREA MONOGRAFIEI ISTORICE A COMUNEI VLĂDENI

Posted on May 3, 2016 by Emilia Corbu

Comuna Vlădeni din județul Ialomița este singura localitate ialomițeană care se poate lăuda cu trei monografii și un muzeu de istorie locală inaugurat în toamna anului trecut. Cele trei monografii redau istoria localității din perspective diferite. Prima a fost o monografie generală cuprinzînd diferite aspecte geografice, istorice și culturale, așa cum au mai multe localități din țară, dar doar trei sau patru din Ialomița. A doua este o monografie arheologică semnată de mine și care prezintă așezarea medieval-timpurie din secolele IX-XI de pe Popina Blagodeasca. In fine, a treia este o monografie istorică a cărei lansare va avea loc mâine și pe care o așteptăm cu interes. Este semnată de Cătălin Gogotă, profesor de geografie, dr. Valentin Gheorghe, profesor de istorie și d-na Mariana Alexandru, aceeași pasionată bibliotecară cu care am colaborat la Muzeul Satului.
Adaug că Vlădeni are o istorie de peste 500 de ani și este menționat încă din 1467, fiind astfel una dintre cele mai vechi localități ialomițene. Cu excepția șantierului arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca, proiect de cercetare condus și organizat de Muzeul Județean Ialomița, celelalte proiecte culturale au fost susținute, spre meritul ei, de Primăria Vlădeni.
Ii felicit cu drag, atât pe autori cât și pe organizatori și le doresc succes în continuare!

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI „CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

Posted on April 28, 2016 by Emilia Corbu

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI

„CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

Ministerul Culturii a deschis în data de 8 aprilie conturile subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. În urma deciziei Guvernului României și a Ministerului Culturii, achiziția operei „Cumințenia Pământului” se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor, respectiv suma de 5 milioane de euro va fi alocată de Guvern și 6 milioane de euro vor fi colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice.

Achiziția operei „Cumințeniei Pământului” prin subcripție publică este unul dintre cele mai importante proiecte naționale care poate întări solidaritatea dintre stat și societate. Acțiunea comună propusă de Guvern și Ministerul Culturii constituie un efort important pentru protecția și salvarea patrimoniului național, la care sunt invitați să participe toți cei interesați de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși. Astfel, sculptura lui Constantin Brâncuși, reprezentativă pentru debutul curentului modernist în artă în secolul XX și pentru întreaga sa operă, va fi accesibilă publicului larg și iubitorilor de artă.

La invitația de a sprijini subscripția publică pentru achiziția „Cumințenia Pământului” au răspuns pozitiv mai multe bănci, care au oferit o serie de facilități necesare strângerii contribuțiilor în cadrul subscripției naționale.

Donațiile cetățenilor și ale persoanelor juridice vor beneficia de facilități fiscale, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a inaugurat simbolic subscripția națională „Cumințenia Pământului”, oferind prima donație în cadrul celei mai semnificative acțiuni de valorizare a unei opere de tezaur național organizată de Statul român.

Conturile deschise pentru achiziția „Cumințeniei Pământului” sunt următoarele:

Beneficiar: Ministerul Culturii, CIF 4192812:

TREZORERIA STATULUI

RO46TREZ700500702X010908 deschis la D.T.C.P.M.B

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

ROL – RO57RNCB0082005629820013
EUR – RO30RNCB0082005629820014
USD – RO03RNCB0082005629820015

Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB

BRD – SMCC

RON – RO75BRDE450SV95804494500
EUR – RO59BRDE450SV95804814500
USD – RO06BRDE450SV95804904500

Cod SWIFT: BRDEROBU

UNICREDIT BANK

RON – RO53BACX0000003018913000
EUR – RO26BACX0000003018913001
USD – RO96BACX0000003018913002

Cod SWIFT – BACXROBU

BANCA TRANSILVANIA

RON – RO48BTRLRONCRT0345325001
EUR – RO95BTRLEURCRT0345325001
USD – RO02BTRLUSDCRT0345325001

Cod SWIFT: BTRLRO22XXX

CEC BANK S.A. – SUCURSALA TIMPURI NOI

RON – RO21CECEB31644RON4211471
EUR – RO89CECEB316T6EUR4211474
USD – RO22CECEB316T5USD4211516

CONT SWIFT: CECEROBUXXX

RAIFFEISEN BANK

RON – RO68RZBR0000060018536354
EUR – RO14RZBR0000060018536356
USD – RO30RZBR0000060018536359

Cod SWIFT: RZBRROBU

PERFORMANȚELE ȘEFULUI TOXIC

Posted on March 29, 2016 by Emilia Corbu

Şeful toxic nu este doar un specimen studiat de psihologi, cum vedem de pildă Aici, ci și un om în carne și oase cum este de pildă directorul Muzeului Județean Ialomița. Un om care pentru unii e ciumă și pentru alții mumă. Așa încât unii s-au îmbolnăvit, alții și-au dat demisia și alții au suferit profesional și financiar. Propus şi ţinut de Ciupercă de 15 ani la conducerea MJI a fost evaluat luna aceasta cu o notă record de 9,35 pe anul 2015. Nu ştim ce raport a prezentat Florin Vlad în faţa comisiei, pentru că în cadrul MJI nu a avut loc nici o şedinţă de activitate în care să fie prezentat raportul pe 2015. Dar ştiu că omul în cauză trebuie dotat cu detector de minciuni, altfel riști să pici în capcana fanteziei lui. Nu ştim nici cine au fost membrii comisiei, dar probabil că au fost mai întâi aprobaţi de Florin Vlad, aşa cum se întâmpla la fiecare reînnoire de mandat. Nu știm pe ce criterii au evaluat membrii comisiei. Dacă au evaluat pe criteriile căminelor culturale, atunci, nota e meritată. Nici un muzeu nu face campanie electorală deghizată în acțiune culturală mai bine ca MJI. Niciunde fasolea cu ciolan nu e mai bună ca aici și spectacolele cîmpenești mai impresionante. Dacă însă evaluăm după criteriile prevăzute în OMC 2799/2015 privind manageriatul cultural, atunci omul merită cel puțin un dosar penal. Criteriile de evaluare ale raportului trebuie să fie aceleaşi cu criteriile care stau la baza proiectului de managent, care în cazul muzeelor sunt următoarele:

,, În cazul activităţii de management desfăşurate în cadrul instituţiilor cu specific muzeal şi a colecţiilor publice, proiectul de management trebuie să aibă în vedere şi următoarele sarcini specifice: 1. constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului; 2. cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului; 3. punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii; 4. elaborarea şi punerea în aplicare a proiectelor de restaurare, cercetare, punere în valoare şi dezvoltare a patrimoniului.,,

Să luăm pe rând .

I. Constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului;

1. LABORATORUL DE RESTAURARE-CONSERVARE NU ESTE ACREDITAT şi se pare că nu îndeplineşte condiţiile. Din toţi ,,specialiştii,, de pe laborator doar unul este acreditat. Unul face tâmplărie, altul ţine casieria. Iar ,,laboratorul,, arată ca acum 3o de ani, aşa cum arată şi mare parte din depozitele în care niciodată nu se respectă parametrii micro-climatici stabiliţi prin lege. Dar cine să constate, că doar muzeul nu mai are conservator de câţiva ani buni. Postul a fost la dispoziţia şefilor. O perioadă, pe acest post a funcţionat băiatul contabilei care avea pe atunci doar un liceu de sport. Dar nici lui nu i-a convenit să se joace toată ziua pe calculator. Din 2013, au trecut, prin transformarea postului, pe un supraveghetor care avea un liceu terminat la seral. Oameni buni, în România există facultăţi cu profilul restaurare-conservare. Când am sesizat CJI abuzul angajării pe postul de conservator al unuia fără pregătire, m-am ales cu sancţiune disciplinară ( a se vedea memoriul din 2013). Sancțiunea a fost anulată de o instanță judecătorească, dar nici acum CJI nu vrea să ia notă de abuzul comis.

2.Cu aproape doi ani în urmă am predat laboratorului 14 piese medieval-timpurii de metal pentru restaurare şi conservare. Toamna trecută nimeni nu se atinsese de ele. Starea de degradare se accelerase. Le-am luat înapoi şi am solicitat directorului să fie trimise spre restaurare la un alt laborator, dacă cei de aici nu se pricep. Nu am primit nici un răspuns. Pentru cei care nu ştiu trebuie să menţionez că piesele din metal sunt rare în epocă şi de multe ori devin criterii de datare. Angajaţii laboratorului nu participă la sesiuni de profil din ţară, nu publică şi lucrează după cum vedeţi ca melcul. Pentru astfel de performanţe, directorul a primit 9,35. Incalificabil! Eu nu contest faptul că angajaţii şi-au trecut în raport un număr de piese la restaurare, cu care şeful s-a umflat în pene, dar normal ar trebui evaluaţi nu doar la piesă, ci şi la suprafaţă desfăşurată restaurată sau conservată şi la documentaţie întocmită. Pentru că, dacă 10 piese măsoară un metru pătrat, atunci activitatea laboratorului nu este deloc eficientă din punct de vedere financiar. Şi dacă doar un om este acreditat, atunci sub coordonarea cărui expert pe profil au lucrat cei care nu au acreditare? Au lucrat sau nu restaurare?

II. Cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului;

1. Acest criteriu este neonorat din start pentru că MUZEUL NU ESTE ACREDITAT conform legislaţiei în vigoare. Mai mult chiar datorită manageriatului defectuos semnat de F.V. în ultimii 15 ani, se pare că nu prea mai îndeplineşte condiţiile de acreditare. Directorul minte cînd spune că sunt foarte puţine muzee acreditate. In realitate, au rămas puţine muzee neacreditate. In legea muzeelor 311/2003 sunt menţionate un număr de 83 de instituţii muzeale de rang naţional, regional şi judeţean care aveau personalitate juridică şi prin urmare trebuiau să se acrediteze după anul 2007. Faptul că la rândul lor aceste 83 de instituţii au mai multe secţii, case memoriale, situri, bună parte purtând numele de muzee, dar fără personalitate juridică, este o altă chestiune. Nu acelea se acreditează, ci doar cele 83 din lege şi cele care se vor înfiinţa cu personalitate juridică. Cert este că anul trecut, la data de 7.10.2015 erau acreditate un număr de 78 instituţii muzeale. Muzeul Judeţean Ialomiţa nu se afla printre ele. O condiţie de acreditare ar fi numărul de specialişti la rândul lor acreditaţi pentru cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea şi protejarea patrimoniului. Când Vlad a preluat conducerea, în muzeu lucrau 30 de oameni din care cinci pe administrativ (16%) şi restul specialişti. După 15 ani, muzeul are 20 de angajaţi din care 11 pe administrativ (55%). Doar în ultimul an, a mai angajat trei oameni pe administrativ din cele cinci posturi vacante care mai existau în muzeu. Ca să fie sigur de dezastrul profesional pe care îl lasă în urmă. Pentru performanţa de a avea 50% personal administrativ (contabil-şef, contabil II, casier, patru referenţi, doi îngrijitori, un şofer) comisia l-a evaluat cu 9,35. Că muzeul poate funcţiona şi cu 5 specialişti pe care să îi hărţuieşti de la şantiere până la gestiuni şi inventare pentru colecţii totalizând peste 20000 piese. Chiar şi birourile lor arată acelaşi respect. Şeful şi contabila au birouri cu termopane, parchet, mobilier nou, corpuri de bibliotecă, aer condiţionat, mochete noi, izolare exterioară, aparatură electronică, imprimante, scanere, copiatoare, abonamente la revistele de contabilitate (că deh, contabila mai ţine contabilitatea la nu ştiu câţi privaţi) etc. Specialişti stau în birouri cu ferestre vechi din 1968 dintr-o singură foaie de geam prinsă în fier cornier prin care fluieră vântul, uşi de lemn sau placaj, cu mobilierul vechi tot de 50 de ani, o imprimantă şi un copiator la şapte oameni. Rafturile de cărți sunt din fier cornier cu pal, refolosite de la mobilierul vechi. Contabila ţine evidenţa până şi a paginilor color imprimate de specialişti, pe când ce şi cât și la cîte firme imprimă aparatura din biroul ei, nici aghiuţă nu ştie.

2. Nici în 2015, muzeul nu a organizat sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice în urma căreia să fie publicat anuarul muzeului care este iarăşi, un alt criteriu de evaluare. In 15 ani de stăpânire, şeful a organizat o singură sesiune şi a publicat un singur anuar. Unde este cercetarea ştiinţifică? Cercetare nu înseamnă să stai ca un trântor pe șantier. De ce muzeul a fost izolat? Pentru că directorului i-a fost teamă că specialiştii invitaţi la sesiuni ar fi văzut situaţia reală a instituţiei.

III. Punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii. Acest criteriu a fost atins. Să începem cu recreeerea continuă a şefului. De aceea vine directorul la 11, stă câteva ore, ia raportul de la căţeluşi şi pleacă. Vara trândăveşte pe şantiere. Ce altceva poate să facă pe un şantier care nu are nici o legătură cu specializarea lui, cum ar fi Oraşul de Floci? Dar apare menţionat în raportul arheologic, că dacă a fost de faţă, ce poţi să îi faci, să-l omori?

Dar, chiar şi când se recreează şeful este felicitat, aşa cum s-a întâmplat la deschiderea Muzeului Satului din Vlădeni. Pentru acel proiect, directorul nu a mişcat un deget, nu a consumat nici un gram de benzină, nu a mişcat un om din muzeu. Ba mai mult! Nu a răspuns niciodată adresei înaintate de Primărie şi nici măcar nu s-a deranjat să vină la vernisaj. In disperare de cauză am trecut proiectul pe activitatea mea, adică m-am ocupat singură. Insă, care credeţi că a fost prima frază rostită de secretarul CJI la deschiderea muzeului? Fraza prin care îi mulţumea directorului Vlad. Ne mai mirăm că la sfârşitul anului, Vlad a fost evaluat cu 9,35?

Dar, poate i-a copleşit expoziţia de Crăciun care a avut un mare impact asupra întregii comunităţi. A fost o expoziţie de artă deschisă în vinerea din săptămâna premergătoare Crăciunului. Nu aţi văzut-o, că nu aveaţi cum! Doar cei privileagiaţi au ajuns. Oricum era aceeaşi cu una organizată de mine cu câţiva ani în urmă la sediul muzeului. Probabil de aceea nu m-au luat şi pe mine la vernisaj. Nu mai aveau loc în maşini. Pentru că nu vă spusei punerea în scenă a evenimentului. Expoziţia a fost organizată vinerea la ora 16,30, când în decembrie se întunecă. La ceas de seară, când la ţară străzile devin pustii. Şi locul avea un impact ce spulbera toată comunitatea judeţului. Exact la baza de şantier de la Oraşul de Floci aflată la 7 km de cea mai apropiată comunitate umană. Deci, la drum pustiu, la ceas de seară a fost organizată expoziţia de Crăciun. Şi câtă benzină s-a cheltuit cu nu ştiu câte drumuri, fiecare 100 km dus-întors! Ca să nu mai spun că au trebuit să încălzească şi locul şi oamenii, că bate acolo un vânt dinspre Baltă de-ţi îngheaţă sarmaua în gât. Probabil că doar acţiunea asta, desfăşurată împotriva tuturor condiţiilor vitrege, i-a determinat pe evaluatori, să îi dea 9,35. Măcar pentru prăpădul de benzină şi curent plătit din banii publici.

Dacă descrierea şefului toxic e de domeniul psihologiei, COMPORTAMENTUL ABUZIV al lui Forin Vlad e dovedit şi de faptul că a pierdut şi al doilea proces cu mine. Atât Tribunalul Ialomiţa cât şi Curtea de Apel Bucureşti au anulat evaluarea întocmită de conducerea muzeului pe 2013 pentru activitatea mea, pentru că era abuzivă şi nu se respectase regulamentul de evaluare. Prin urmare, în timp ce două abuzuri ale lui Florin Vlad au fost sancţionate de instanţa de judecată, comisia de evaluare îl cadoriseşte cu 9,35. Nu îmi închipui de ce nu i-au dat 10, decât poate că s-a bâlbâit la numele celui care l-a făcut om cu funcţii şi onoruri ,,domnul presedinte Ciupercă,,. Nu a vrut să sâsâie! De la prăpădita de dantură.

Doar pentru cele arătate mai sus, Florin Vlad ar fi trebuit nu doar demis demult, ci tras la răspundere pentru fondurile generoase acordate muzeului, dar cheltuite aiurea. De aceea, când vine vorba de Ciupercă, îi doresc din toată inima şi cu tot sufletul ,,La mulţi ani de puşcărieeee!,, Merită! Cineva trebuie să plătească pentru ravagiile făcute de omuleţii lui din MJI şi CJI.

Micile păcate ale Greciei

Posted on January 29, 2016 by Emilia Corbu

Zilele acestea AFR strânge semnături pentru revizuirea articolului 48 din constitutie cu privire la păstrarea familiei tradiționale. Poate vi se pare o exagerare, dar dacă privim la vecini, lucrurile sunt complicate.

De sărbătoarea Sf. Naşteri a Mântuitorului, invazivul şi obraznicul moş Coca-Cola a adus grecilor legalizarea parteneriatelor homosexuale, un pas înainte pe calea destrămării familiei tradiţionale. Evenimentul a trecut fie necomentat, fie atribuit situaţiei economice dificile în care se află Grecia, ca un compromis impus de aliaţii europeni. Să fie adevărat? Nu ştiu. Eu l-aş vedea mai degrabă ca o victorie a neopăgânismului grecesc clocit, crescut şi înflorit chiar pe meleagurile elene. Cert este că de-a lungul istoriei, fără să-i oblige nimeni, grecii au făcut multe compromisuri faţă de credinţa şi cultura creştin-ortodoxă, în ciuda faptului că după crearea statelor naţionale, muntele Athos se află în hotarele lor. Paginile scrise de marele predicator care a fost mitropolitul Augustin de Florina, de-a lungul unui secol de viaţă, stau mărturie despre micile, dar multele păcate greceşti extinse ca un cancer de la viaţa personală la aceea socială şi politică. Nu mă aplec asupra lor. Cele 20 de volume de predici traduse în româneşte, ne stau mărturie. Părintele Augustin îi avertizează pe greci de neopăgânismul ultimelor decenii, dar fără a insista asupra rădăcinilor lui care, aşa cum voi arăta mai jos, au un ambalaj artistic şi cultural atrăgător.

Turismul- o nouă preocupare

Printre multe creaţii tehnice, cultura contemporană se poate lăuda şi cu una specific culturală, umblarea în scop de divertisment, adică turismul. De-a lungul istoriei, lumea pleca la drum pentru o treabă. Mai rar într-o călătorie iniţiatică. Dar, de dragul plimbării, nu a plecat niciodată. Afacerea e nouă, cam după cel de-al doilea război mondial. Grecia era pioneră în domeniu. Acum are un turism înfloritor, în cadrul căruia turismul cultural joacă un rol primordial. Dacă oamenii te vizitează, trebuie să le arăţi ceva. Şi aşa, muzeele și cîteva situri arheologice importante (de regulă temple) sunt tot timpul arhipline de vizitatori. Nu însă şi vestigiile cartierelor antice, care sunt mai puţin vizitate. Din punct de vedere muzeografic sunt foarte bine organizate. Cele mai importante sunt colecțiile de artefacte datând din epocile bronzului, arhaică, greacă veche, elenistică și romană. Acestora se adaugă o bogată colecție de piese egiptene la Muzeul Național de antichități. Până aici, totul frumos. Problema ţine de interpretare şi procesare. Ce văd oamenii şi ce cred ei că văd. Să le luăm pe rând.

Ce văd turiştii?

In primul rând, vedem o colecție impresionantă de statui din bronz, piatră și marmură și o colecție de monumente funerare, fie din lut (tip leychitos), fie din piatră. Toate sunt realizări artistice impresionante și sunt creația unor sculptori și artiști desăvârșiți. Dar, frumosul care ne uimește nu reprezintă o cultură sau o civilizație, ci doar o religie. Adică, doar un segment la culturii. Păgânismul antic s-a mutat din temple în muzee. Idoli impresionanți de trei metri înălțime, chipuri de zeițe, satiri, eroi, personaje mitologice recreează pagini întregi ale idolatriei, cultului naturii, riturilor și ritualurilor religioase. Multă nuditate, erotism şi sexualitate, pentru că Dionisos, zeul sexualităţii e prezent în toate ipostazele. Și…cam atât! Lor se adaugă elegante colecții de ceramică, piese care au aparținut oamenilor bogați.

Ce cred turiştii că văd?

Toţi sunt convinși că acolo văd izvoarele culturii și civilizației europene. Eu nu aș fi chiar așa de convinsă.

Cultura antică a avut mult mai multe aspecte, nu doar religioase şi artistice. Muzeele organizate doar pe colecţii de artefacte, nu au expoziţii de istorie socială. Ar fi dureros pentru un turist să afle despre milioanele de sclavi din antichitate, despre războaiele nimicitoare, despre condiția umană deplorabilă a majorității populației, nevoită să muncească din greu într-o țară nu prea bogată în resurse. Fastul și opulența religiei nu reflectau starea reală a societății, ci doar pretenția unei clase sacerdotale, interpusă între o mulțime de zeități instabile și capricioase și o societate puternic polarizată în care omul era o marfă și nu o valoare.

Ce văd turiştii cu adevărat?

Nişte bombe spirituale ambalate artistic. Şi, nu exagerez! Arta nu este divertisment, ci cale de comunicare

Privind colecțiile de idoli am găsit și cheia prin care idolatria s-a impus atît de profund în societatea antică. Prin imagine, adică prin artă. Cultura imaginii care se impune tot mai mult în zilele noastre are o istorie veche. Doar societatea contemporană nu este conștientă de puterea subversivă a artei, o altă formă de comunicare sinonimă limbajului, dar mult mai directă și puternică decît acesta. Acesta a fost motivul pentru care creștinismul primar a pornit o luptă directă împotriva idolilor și a hotărît în cele din urmă, distrugerea lor. Cuvântul creștin pătrundea greu într-o lume dominată de imagini și himere. Această decizie a fost contestată de generațiile contemporane ca o barbarie împotriva artei. Insă, dacă evaluăm consecințele dezgropării idolilor constatăm că aceste creații artistice nu sunt chiar așa de nevinovate și inofensive. Nu sunt chiar nişte pietre sculptate frumos. Idolii sunt chipurile oficiale ale zeilor antici despre care ştim că erau demoni. Fac aici o paranteză despre chipul lui Dionis, unul dintre cei mai frumoşi zei. Legenda spune că era un zeu străin, care nu era de pe pământ. Atunci când s-a înfăţişat prima oară lumii, purta o blană de capră neagră. Nişte femei au râs de el. De ciudă, capriciosul zeu le-a blestemat şi au devenit menade. Ca să nu mai fie de râsul lumii, şi-a schimbat look-ul şi a devenit acel tânăr frumos pe care îl ştim cu toţii. Cert este că zeii, veniţi din neant, voiau să stăpânească omenirea şi o făceau brutal şi violent.

Răzbunarea zeilor

Revenind la chipurile oficiale ale zeilor, trebuie să spun că primii idoli au fost dezgropați în Italia. Extinderea Romei în evul mediu a dus la descoperirea gropilor în care păgânii antichității își salvaseră zeii. Prima care a fost cucerită de frumuseţea statuilor a fost chiar papalitatea. Mai multă minte aveau ţăranii greci din secolul XIX, care atunci când găseau idolii antici îi lăsau tot îngropaţi ca să nu se strice la minte fetele văzând statui de bărbaţi goi. Papalitatea nu şi-a pus problema. Şi admirația chiar nevinovată și strict artistică a idolilor a dat roade. O primă consecință a fost Renașterea artistică din sec. XV. Sculptorii încep să copieze modelele antice, în tablouri apar femei lascive, dezbrăcate, amorași etc. Interesul cade pe om și frumusețea lui. Un nou model cultural apare și o altă consecință, de astă dată gravă, Reforma religioasă, care a dat o gravă lovitură bisericii Romei. Urmarea este că în Europa contemporană, catolicii au ajuns o minoritate față de protestanți. Că între Renaşterea artistică şi Reformă există o legătură genetică e un fapt recunoscut de istorici. Fireşte, că Reforma a avut şi alte cauze, dar ideile umaniste care au lucrat în mintea primilor reformaţi au fost inspirate de Renaşterea artistică care avea la bază reînvierea tradiţiilor artistice antice.

De la arta antică la neopăgânism

De la arta antică la neopăgânism e doar un pas. Era ambalajul ideilor păgâne. O cutie a Pandorei din care, odată deschisă, ieşeau în minţile oamenilor şerpii şi fantasmele păgâne. Pentru că păgânismul nu a fost niciodată un sistem coerent, ci o plasă de idei printre care şi homosexualitatea şi prostituţia, pentru care se ţeseau cele mai halucinante explicaţii. Şi, nu doar în Grecia, ci în toată lumea păgână.Vase fine de ceramică erau pictate cu scene, pe care azi le-am numi pornografice. Totul era permis pentru oamenii liberi din Grecia antică, în timp ce lăngă ei trăiau alţi oameni, sclavii, care nu aveau nici măcar libertate, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a lăsat oamenilor.

Evident că arta poate sluji şi unor scopuri nobile, poate transmite stări şi idei curate şi înălţătoare. Arta, în definitiv, e un instrument. Dar, trebuie să ţinem cont de lecţia artei păgâne şi de conflictul dintre aceasta şi creştinism. Altfel, riscăm să o repetăm. Or, arta antică păgână din Grecia a alimentat neopăgânismul contemporan, care iată, vine la pachet cu legalizarea parteneriatelor homosexuale.

Viata fantastica

Category Archives: CULTURĂ