Category Archives: CULTURĂ

DESPRE ARBORELE COSMIC ŞI ALTE MITURI CU ELENA OANĂ -AGAPIE

Posted on by
Reply

Cu arta pictoriţei Elena Oană Agapie m-am întâlnit  în urmă cu peste 20 de ani atunci când a expus pentru prima dată La Muzeul Judeţean Ialomiţa  o expoziţie de Paşti. Deschiderea unei noi expoziţii în aceste zile, în aceeaşi sală de muzeu, a fost o mare bucurie.  Deşi poate fi considerată o expoziţie de maturitate artistică, lucrările expuse degajă aceeaşi tinereţe de acum 20 de ani. Nu este o figură de stil, ci o constatare clară. Explicaţia ar fi tematica. Elena Agapie nu face experimente artistice, nu desenează ce îi trece prin cap (are idei, dar nu fantezii), nu are crize de artist neînţeles ce se exprimă prin artă, nu aşteaptă ca o amestecătură de culori să se numească artă. E un om cuminte. Elena merge pe căile bătute ale artei ca limbaj,  se documentează şi de aceea lucrările ei au o poveste care coboară fie din cultura creştină, fie din mitologia românească sau universală. In lumea mitului la fel ca şi în creştinism nu există timp, ci doar veşnicie. Arborele Cosmic, Pasărea Măiastră, Adam şi Eva, ,,Sufletul satului meu ,, Pântecul pământului  nu au vârstă. Poate de aici, veşnica tinereţe emanată de lucrările ei.

O altă trăsătură a lor este dinamismul. Intotdeauna miturile sunt dinamice, de vreme ce sunt inspirate dintr-o luptă cosmică dintre bine şi rău. Ca să exprime această trăsătură, atât de dificil de transpus în artă, Elena foloseşte o gamă bogată de culori calde pe care le combină savant cu auriu sau cu nuanţe sângerii de apusuri de soare. O ajută mult şi materialul. Uitasem să vă spun că Elena pictează pe sticlă, material care reflectă lumina.Uneori, pentru a o tempera, sticla pictată este aplicată pe lemn. Nu lipsesc nici culorile reci atunci când exprimă nostalgia unor vremi apuse. Pictoriţa ,,jonglează,, cu culori pastelate, combinaţii savante aşezate în straturi fine ca o şoaptă.

In fine, picturile Elenei mai au un ceva care uimesc, o combinaţie unică între stilizare şi detaliu. Chiar dacă pasărea măiastră este stilizată totuşi pare realizată dintr-o ,,broderie,, de cerculeţe, mărgele şi pene în vânt. Ar fi multe de spus despre arta Elenei Oană Agapie dar şi mai multe de văzut.

O felicit pe Elena Oană Agapie pentru acest dar artistic oferit prin această expoziţie şi vă aşteptăm să o vizitaţi.

CAPCANELE ISTORIEI

Posted on by
Reply

CAPCANELE ISTORIEI

Războiul din Ucraina este, din păcate, un exemplu în care istoria nu prea ajută. Ba chiar încurcă! Fapte istorice scoase din context pot fi exploatate unilateral, de una sau alta dintre părți. Pentru că nu este un război de dragul istoriei, ci pentru gazele din Marea Neagră!

Azi vorbeam cu cineva, o femeie simplă, plină de bunăvoință, dar dezinformată. Imi spune că, din păcate, Rusia trebuie să își ia teritoriile care îi aparțin. Care teritorii, întreb? Și din care epocă?

Războiul de acum nu ține de istoria unui popor sau al unui teritoriu, ci de istoria imperiilor care au dominat de-a lungul timpului Eurasia, adică acea parte a Europei care se întinde până la Munții Caucaz. Un teritoriu imens în care trăiau popoare diferite, de rase diferite și culturi diferite, din care majoritatea practicau nomadismul ecvestru. De aici, Imperiile de stepă cu o existență efemeră. In antichitate, pănă în evul mediu-târziu existau doar două imperii în care locuiau popoare sedentare și în care se dezvoltase o civilizație înfloritoare adică drumuri, poduri, apeducte, orașe, universități, comerț, biblioteci etc. Este vorba despre Imperiul Roman și Imperiul Persan. In Imperiile de stepă, poporul cel mai puternic cerea tribut popoarelor din jur, fără a le aduce în schimb nici un bine, ci doar garanția unei păci.

O bună parte din Ucraina, antica Scythiae, a făcut parte din acest areal imens și a avut parte  de o istorie zbuciumată.

După Sciții și Sarmații care inconjurau Marea Neagră și a căror istorie este destul de bine documentată  se poate spune că urmașii lor au continuat să trăiască și după secolul V. Cele două populații aveau numeroase triburi și mai ales erau indo-europeni, adică arătau ca europenii de azi.

După invazia hunică din sec. V, Eurasia intră sub steaua Imperiilor de stepă. Inițial a fost un Imperiu al turcilor de vest despre care stiu puține lucruri. Dar probabil de pe urma lui, Bulgarii de pe Volga au format un stat pe lângă Marea de Azov. Apoi a urmat puternicul Imperiu Khazar, care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică. Unul dintre cele mai stabile Imperii. Singurul care nu a avut nici un război cu Romania (Imperiul Roman de Răsărit poreclit de istorici Bizantin) deși erau o mare putere, dovadă ca au oprit ofensiva arabă pe linia Munților Caucaz. In Imperiul lor, locuiau khazari, bulgari, alani, maghiari și încep să se infiltreze pe insulele din jurul Kievului strămoșii rușilor de azi.  Toate popoarele menționate foarte războinice și bine organizate. Alanii, populatie europeană, erau după părerile unor savanți urmașii sarmaților, sau cel puțin erau un trib dintre aceia, locuiau pe lângă Don și în Crimeea. Istoria lor la fel de interesantă. Invazia hunică din secolul V îi impinsese spre Europa centrală. Unii au rămas ca federați ai Imperiului Roman în Dobrogea de azi, alții au plecat cu goții spre Europa de Vest și au ajuns pe Coasta de Azur din Franța, alții au format cu vandalii un regat în  Nordul Africii. Iar, alții s-au întors la Don și în Caucaz unde au ridicat niște fortărețe puternice. Cei care au rămas în Romania au devenit faimoși pentru că au reconfigurat cavaleria romană și au pregătit-o pentru a lupta cu populațiile de stepă. Prezența alanilor în Crimeea nu era un moft. In secolul X exista un stat independent numit Alania la Nordul Mării Negre și care întreținea relații bune cu Romania.

Amenințarea arabă îi determină pe khazari să se reorienteze spre partea de răsărit a Imperiului. Atunci intră în scena istoriei,  rușii care ocupă orașul khazar Kiev, unul dintre cele mai mari centre comerciale din partea de NV a Imperiului. De aici incearcă să atace Romania cu mica lor flotă de monoxile. Au două infrângeri usturătoare care îî face să se organizeze la Kiev și probabil o parte din triburile vecine le plătește tribut. De aici și Rusia Kieveană. Din motive care mie îmi scapă, maghiarii din Atelkuz care apărau partea vestică a Imperiului khazar se deplasează spre Pannonia insoțiți de două triburi khazare și fondează Ungaria de azi. Turanicii târzii, pecenegii și cumanii ocupă și ei teritorii din Khazaria formând vremelnicele state Patzinachia și Cumania.

In secolul XIII, invazia mongolă pune capăt Rusiei Kievene care se deplasează spre Moscova unde vor forma un centru de putere.

Mongolii cuceresc tot ce mai era din vechiul Imperiu Khazar. Capitala khazară Itil de pe Volga devine Batu-Sarai. Mongolii nu ucid populațiile întâlnite în cale,  ci doar le percep tribut. Bulgarii, rusii, alanii, turanicii și khazarii continuă să trăiască în noua ordine impusă de mongoli. D-abia în secolul XV, se întemeiază Statul Rus și se extinde în detrimentul Hoardei de Aur și d-abia din secolul XVIII se poate vorbi de Imperiul Țarist. Cu toate că au practicat deportările de populații, totuși o parte din vechile popoare au rămas pe loc. Dovadă câ Cecenia, Osetia, Ingusetia și Circazia se consideră urmași ai alanilor.

Asta e situația și Ucrainei de azi al cărei teritoriu a fost locuit în permanență de o populație cu rădăcini autohtone și care și-a luat o denumire geografică, practică des întâlnită la populațiile slave care au influențat Europa Centrală la un moment dat.

 

Cui credeți că trebuie să aparțină Crimeea și Donbasul după așa istorie întortocheată? Eu cred că statului recunoscut de tratatele internaționale. Pentru că altfel pot fi cerute de ucrainieni pentru că au fost teritorii locuite de sciți, dar și de urmașii de azi ai alanilor ca teritorii locuite de strămoșii lor. De europeni ca urmași ai Imperiului Roman care au avut cetăți în Crimeea. Hersonul e vechea cetate bizantină Chersonez. Apoi pot fi reclamate de mongoli ca teritorii cucerite de strămoșii lor și în cele din urmă, de ruși ca teritorii din vechiul Imperiu Țarist.

VREMURI GRELE? POVEŞTILE MORŢILOR ŞI IDEOLOGIA DE GEN

Posted on by
Reply

Am o profesie binecuvântată. Din când în când, printre altele, mai descopăr câte un mormânt. Pentru arheologi, mormintele sunt mană cerească, un bagaj de informaţii istorice inedite şi uneori extrem de interesante în condiţiile în care izvoarele scrise lipsesc pentru epoci sau culturi întregi. Oasele umane din toate timpurile şi epocile istorice ne-au adus date despre cauza morţii individului, bolile de care suferea, alimentaţia, talia, cum arătau fizic, etc. Datele despre genul individului  (masculin sau feminin) au permis istoricilor să elaboreze studii de demografie istorică, despre incidenţa anumitor boli la femei sau bărbaţi, despre munca femeilor etc. De pildă, s-au făcut determinări  de gen  inclusiv pe oseminte incinerate, dat fiind că anumite culturi practicau incineraţia. De pildă într-o necropolă slavă, s-a constatat că femeile avuseseră o  muncă foarte grea, muncind probabil în pădure, la căratul lemnelor,  alături de bărbaţi.  Ne place sau nu, genul ne este scris în oase, face parte din firea noastră, cum spuneau bătrânii.  Sexul nu se alege, îl avem scris în codul genetic . Fără determinările de gen, istoria noastră ar fi mai săracă.  Congresele şi conferinţele de arheologie funerară  de pe tot mapamondul au prezentat întregii lumi omul istoric, la propriu.

Ce mă doare?

Dacă Preşedintele nu aprobă legea iniţiată de Parlament conform căreia genul este egal cu sexul, atunci există riscul să nu se mai facă studii  privind genul scheletelor din mormintele istorice. Există deja un precedent. Inainte de cel de-al doilea război mondial, antropologii elaborau nişte interesante studii cu privire la rasele umane. Doar nişte politruci cum au fost naziştii au putut gândi ideologia rasei superioare. Nici un antropolog serios nu ar fi putut susţine că există rase superioare şi inferioare. Ei bine, naziştii au pierdut războiul, dar consecinţele ideologiei naziste au avut urmări. Studiul raselor a fost aproape abandonat. Pentru istorici este o mare pierdere, pentru că în vremurile istorice, când comunităţile erau oarecum izolate, trăsăturile rasiale erau mai bine păstrate decât azi. Istoricii ar fi putut urmări pe baza lor migraţiile şi consecinţele lor.  Chiar dacă în ultimul timp, reconstituirile faciale ne ajută foarte mult, totuşi cuvântul antropologilor ar fi fost  definitoriu.

Inteligenţa emoţională

In zilele noastre trăiesc unii care susţin că genul este o alegere, ţine de comportament şi nu are legătură cu sexul.

Dar există o  ştiinţă care ne arată  că învăţătura pe care o dăm copiilor poate modifica radical comportamentul şi preferinţele lor  şi anume  psihologia, mai precis domeniul inteligenţei  emoţionale. Tehnologia actuală a permis studii care au arătat că gândurile noastre nu sunt vorbe goale, ci pot modifica materia. La experimentul prin care s-a demonstrat că gândul modifică materia a asistat pe lângă mari oameni de ştiinţă, inclusiv Dalai Lama. Dacă în mintea copiilor noştri punem gânduri confuze cu privire la orientarea sexuală, se pot produce blocaje la nivelul trupului şi cu timpul vor deveni confuzi. Mă gândesc aici la împăratul Nero care la nunta lui, la care au asistat toţi demnitarii Imperiului Roman, s-a îmbrăcat în mireasă şi s-a măritat cu un însoţitor de-al lui, cerând zestre senatului roman. In acel moment, mulţi senatori bătrâni au văzut moartea împărăţiei romanilor. Crimele împotriva creştinilor, a propriei sale mame dar şi a unor mari personalităţi cum ar fi filosoful Seneca, au fost explicate atât de contemporani cât şi de unii istorici prin nebunia lui Nero.  Nu ştiu dacă a fost sau nu nebun, dar cu siguranţă a fost un tânăr confuz, a confundat planul personal cu cel politic, puterea cu abuzul, funcţia cu plăcerea. Şi-a cultivat doar drepturile, fără obligaţii. A fost răsturnat de revolta guvernatorilor şi declarat pericol public de către Senat, s-a sinucis la doar 30 de ani. Povestea lui Nero arată că chiar şi un tânăr bine crescut şi educat poate cădea pradă confuziilor de orice fel.

Ce ne spune Arci?

L-am numit Arcibald şi îl alintam Arci. Era singurul schelet găsit într-o groapă  imensă, boltită ca o catacombă, adâncă de 2,50 m. Era aşezat pe fundul gropii cu faţa în jos, capul la nord şi picioarele la sud. In creştetul capului avea o gaură largă  lăsată de un pumnal şi pe osul perietal  se păstrau urmele unei lovituri puternice. Este clar că nu murise de moarte bună. De când i-am văzut oasele, mi-am zis că trebuie să fi fost bărbat şi i-am dat un nume de războinic. Locul şi felul în care fusese îngropat, pământul din groapă, lipsa oricărei piese de inventar, nici măcar un ciob  de cană,  arătau că fusese la un moment dat considerat un blestemat. Mai mult chiar, şi acum după o mie de ani, din mormântul lui ieşise o mulţime de viermi ciudaţi care nu s-au împrăştiat ci ordonaţi într-o  coloană lungă s-au dus spre apus. Toată echipa am văzut cu mirare deplasarea ordonată şi grăbită a micilor vietăţi negre, cu capul rotunjit şi coada ascuţită. Aşa ceva nu mai văzusem  în viaţa mea. După care am ajuns la nivelul scheletului şi am constatat că mai erau nişte viermi care se ţineau scai de oase cu tot efortul meu de a curăţi perfect oscior cu oscior. Chiar şi peste câteva luni, la analizele antropologice, câţiva erau tot acolo. Obraznici!

In fine, determinările antropologice au arătat că fusese un bărbat de 27 de ani, de talie medie, 1,75 m şi care suferise de o boală ciudată şi în zilele noastre şi anume noduli Schmorl pe coloana vertebrală.  Boala a fost descoperită cu aproape 50 de ani în urmă.  Ei, bine, Arci ne-a dovedit că boala exista şi în urmă cu 1000 de ani şi pe vremea aceea probabil fusese considerat un blestemat, dovadă ritualul specific în care a fost îngropat. In zilele noastre boala este tratabilă dacă este descoperită la timp. Antropologul nu a făcut determinări de rasă, deşi pe mine mă interesau foarte mult. Craniul lui avea unele trăsături specifice şi pe mine mă interesa migraţia turanicilor.  Aşa că nu ştim cărui neam aparţinea.

Toate scheletele au o poveste interesantă, ceea ce dovedeşte că omul este încă o mare taină. Faptul că aceste schelete rămân mii de ani în pământ şi nu se dezintegrează total şi mai mult chiar pot fi analizate antropologic şi genetic este o dovadă că firea trupească este mai mult decât pare. Că nu se poate trece peste limitele trupului nostru.

Foto: Arci privind stupefiat la disputa ideologiei de gen.

 

DICŢIONARUL PERSONALITĂŢILOR IALOMIŢENE. REALITATEA CARE BATE FICŢIUNEA

Posted on by
Reply

DICŢIONARUL PERSONALITĂŢILOR IALOMIŢENE. REALITATEA CARE BATE FICŢIUNEA

In cele ce urmează mă voi referi la volumul ,,Personalităţi ialomiţene,, publicat de Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu Ialomiţa în anul 2019, editat de Elena Balog (directoarea bilbiotecii)

In ultimii 20 de ani, Biblioteca Judeţeană Ialomiţa a publicat două  dicţionare de personalităţi. Ambele dovedesc că editorii lor nu cunosc nici ce este un dicţionar şi nici definiţia personalităţii.  Ca să ne lămurim, un dicţionar este un instrument de lucru care face o sinteză alfabetică   a informaţiei uriaşe  acumulate la un moment dat într-un anumit domeniu. In cazul de faţă  în domeniul personalităţilor ialomiţene.  Astfel că,  pentru  fiecare personalitate trebuia să fi existat în prealabil studii biografice, studii asupra operei lor în context naţional şi internaţional, bibliografii complete. Aceste informaţii nu există, însă dicţionarul  pune în circulaţie un număr record de 307 personalităţi, afară de cele publicate în primul volum. Stau personalităţile în Ialomiţa ca muştele pe colivă!

In al doilea rând,  nu se  respectă definiţia termenului de personalitate, Conform DEX o personalitate este o ,,1) persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, având o contribuție valoroasă într-un anumit domeniu de activitate; (Spc) 2)Conducător a cărui activitate, sprijinindu-se pe înțelegerea științifică a procesului social-istoric și întruchipând aspirațiile maselor, exercită o influență apreciabilă asupra desfășurării evenimentelor istorice,,.

In realitate, în dicţionar sunt amestecate la grămadă personalităţi reale  şi  oameni de toată cinstea şi onoarea, cu funcţionari publici în funcţie şi cu indivizi care au nevoie de acest statut pentru a-şi justifica prezenţa pe o funcţie pentru care nu au nici o pregătire.

In carte se regăsesc circa 30 de personalităţi istorice despre care,  trebuie să recunoaştem, ştim foarte puţin. De aceea era cazul ca volumul să fie dedicat lor şi să fie tratat profesionist. Adică, pentru fiecare să fie întocmită o biografie completă, cronologică ( în care să aflăm date despre studii, familie, anturaj etc)  şi un studiu de specialitate asupra operei lor precum şi a impactului pe care aceasta l-a avut asupra domeniului în care a activat personalitatea respectivă. In final, se adăuga bibliografia operei lor. Aşa s-ar  fi  realizat o carte de referinţă, utilă tuturor.

In afara celor 30, mai aflăm despre circa 100 de ialomiţeni din  învăţământ, arte, ştiinţe, sport,  administraţie  etc.  care au făcut performanţă în domeniile lor, majoritatea la locul de muncă. Sunt oameni cu care ne mândrim. Dar, nu sunt personalităţi!  Nu au schimbat nici timpul şi nici viaţa lumii! Dar prin ei suntem mai împliniţi. Pentru ei,  biblioteca  trebuia să scoată un volum  separat intitulat de pildă ,,Ialomiţeni de onoare,,. Munca şi performanţa trebuie răsplătite prin recunoaşterea de către comunitate. Trecerea timpului este însă cea care le va consacra statutul de personalitate.

Din Dicţionar lipsesc actorii ialomiţeni care joacă în serialul de succes ,,Las Fierbinţi,,. Nu ştim de ce, nimeni nu s-a gândit la ei! Singura explicaţie ar fi aceea că ăia  joacă teatru, în timp ce personalităţile de care voi vorbi în continuare  sunt reale, adică sunt chiar din ,,Las Fierbinţi,,.

Mă refer aici la  circa 100 de poeţi contemporani. Pentru o bună parte din ei,  Eminescu a scris: ,, E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune/ A -nşira cuvinte goale ce din coadă au să sune.,, Singurul fapt de a publica o broşurică cu poezii a fost de ajuns pentru a-i include în rândul personalităţilor şi a-i pune lângă Macarie ieromonahul care a revoluţionat lumea cărţii tipărite. Apartenenţa la un cenaclu local sau publicarea în revista Helis finanţată, de regulă, de Consilul Judeţean Ialomiţa, i-a ridicat pe unii direct lângă mari oameni de ştiinţă.  Aproape toţi membrii Asociaţie locale Helis sunt menţionaţi în Dicţionar ca personalităţi, indiferent de vârstă , studii sau  performanţă. Sau poate credeţi că selecţia de la Helis e perfectă?!  N-aţi auzit atunci de scandalul de care a râs toată ţara! Un oarecare tânăr din Bucureşti, sictirit că nu e publicat, a făcut un text pe care l-a trimis mai multor reviste din ţară. A pretins că e un fragment dintr-un  roman scris de un român emigrat în perioada interbelică şi pe care acum diaspora românească  doreşte să îl promoveze. Revista Helis l-a publicat imediat. Tânărul s-a deconspirat în ziarul Caţavencu  şi toată România a râs.  Aşadar ,,personalitatea ,, Gh. Dobre habar nu are să deosebească o scriitură din interbelic de o creaţie contemporană.  Critică literară, zero! Atunci pe ce bază scoate poeţi pe bandă, ca iepurii din joben? Şi, pe care apoi, îi introduce în Dicţionarul personalităţilor. Asta înseamnă  deprofesionalizarea culturii specifică epocii comuniste, când un om cu studii de chimie a ajuns poet, ziarist şi apoi funcţionar public la CJI, scaun din care dictează prezentul  dicţionar. Dacă, mă rog, se apreciază cultura de mase, atunci trebui a să scoateţi un volum  ,,Scriitori din Ialomiţa,, aşa cum s-a mai publicat cu mulţi ani în urmă.

Conceptul de personalitate a fost lărgit  atât de mult încât unii  dintre contemporanii noştri au intrat cu scaune cu tot şi chiar cu întreaga familie.

Ba, mai mult,  din biografiile unora lipsesc elemente care le-au uşurat semnificativ cariera  cum ar fi aceea că au fost activişti  PCR. In biografiile personalităţilor  adevărate sunt publicate toate întâlnirile marcante din viaţa lor. In dicţionarul de faţă nu apare aşa ceva.  De ce ? De pildă, pentru  Elena Pacală, făcută personalitate pe baza a trei articole scrise acum 30 de ani, nu se menţionează  faptul că a ajuns  directoare a Direcţiei pentru Cultură  direct din funcţia de vicepreşedinte a PSD Ialomiţa (şi că în acea funcţie ajunsese  direct din structurile PCR). Nu v-aţi ocupat de legenda conform căreia doamna a fost profesoară  la liceul din Ţăndărei, colegă cu alte două ,,personalităţi,,  Ciupercă (ajuns preşedinte CJI) şi  GH. Petre (lider PNL) având atribuţii pe linie de partid.  Este adevărat sau nu?  Aşa s-ar explica lunga leneveală  de 18 ani în post, dispariţia unui monument istoric (Gara Feteşti) şi stadiul alarmant în care se află celelalte. Ca să nu mai spun că Ghidul pe care l-a editat copiază dosarele OJPCN Ialomiţa din cadrul muzeului. Şi, că la acele dosare, a ajuns încălcând legea arhivelor.  Apoi, din biografia multora  lipsesc date cu privire la studii, unde şi cum le-au făcut, ce profesori au avut şi cine le-a descoperit talentul.  Ştim bine că unii au în CV fie institute de trei ani, fie facultăţi particulare şi apoi  nişte echivalări sau câte un master  pe la facultăţile de stat. Apoi, Gh. Dobre de care toată lumea ştie că a făcut o şcoală tehnică de subingineri  în tinereţille  lui, ne surprinde acum ca licenţiat în istorie. Unde şi-a făcut studiile, când şi de ce l-a apucat la bătrâneţe dorul de istorie? Erau lucruri interesante, bune  de menţionat în cariera unei personalităţi. Mă aşteptam să facă o facultate de Litere pentru a ne explica de ce e poet. Dar, mă rog!  Şi apoi, ,,personalitatea,, vie a Consiliului Judeţean Ialomiţa, plătit şi după pensionare cu  o sumă impresionantă ca consilier cultural (sic!) în ciuda faptului că e de formaţie agronom sau economist , ci doar în virtutea faptului că e poet. Are vreo două broşurele, atât cât să fie de ajuns să dea tonul culturii Ialomiţene, în marş funebru. Ştiţi ce a făcut poetul  Ilie Comăniţă  în urmă cu cinci ani când am arătat Consilului Judeţean că lucrurile nu merg bine în muzeu?  NU a verificat deloc cele arătate de mine. A venit sub numele real de Ilie Cioacă, s-a înţepenit în capul unei mese mari din bibliotecă, a chemat toţi angajaţii muzeului, le-a aşternut o hîrtie albă în faţă, le-a ţinut o cuvântare aspră şi i-a pus să scrie despre mine. Adică i-a pus în postura de delatori.  A adunat hârtiile şi apoi pe baza lor, am fost sancţionată disciplinar. A procedat exact după toate rigorile comuniste.

Dar asta nu este totul! Dicţionarul oferă ca modele copiilor noştri (pentru că în definitiv, personalitatea este un model de viaţă), indivizi care au slujit cu abnegaţie regimul comunist, chiar în cei mai grei ani de teroare (mă gândesc la anii `50) precum şi în cei mai grei ani de totalitarism ( mă refer la anii `80). Regimul comunist a fost singurul  din toată istoria statului român şi  din toată istoria milenară a acestui popor care a ucis zeci de mii de români în timp de pace, a umplut ţara de puşcării şi lagăre de muncă, inclusiv puşcării ale copiilor, a umilit şi terorizat sute de mii de familii, a deportat, a torturat copii în faţa părinţilor, a condamnat  tineri  pentru valorile spirituale ale părinţilor lor. A umplut ţara cu 400 000 informatori. Binele pe care poate l-a făcut  comunismul a fost înecat de crime şi teroare. Şi apoi ce fel de ideologie e aceea pentru care trebuie să moară oameni?! Ce are omul mai de preţ decât viaţa lui?  In dicţíonar găsim drept personalităţi o grămadă de animatori culturali, ziarişti, activişti de partid, nomenclaturişti, pe motiv că ar fi poeţi şi că ar fi publicat nişte broşurici. Unde sunt însuşirile morale ale acestor oameni? Sunt consternată!  Pe ce lume trăim? Genialul Iorga, marele istoric, a fost mult timp pus la index pentru ideile antisemite din tinereţe. Membrii guvernului fascist al lui Antonescu , dintre care mulţi tehnocraţi, au murit în puşcării şi urmaşii lor nu beneficiază nici azi  de legea retrocedării. Iar biblioteca judeţeană  bagă în rândul personalităţilor nişte îmbârligători de vorbe şi nişte parveniţi politic?! Ce să înveţe copii noştri de la ei? Şi apoi, v-aţi gândit cum se simt oamenii de toată stima din acest judeţ, puşi în aceeaşi oală cu te miri ce amploaiat?

Cultura de mase, care a fost un instrument de ideologizare în special, a încetat acum 30 de ani, odată cu partidul care a creat-o. In prezent,  cultura este un domeniu al profesioniştilor. Ministerul Culturii a întocmit registre ale specialiştilor pe diferite domenii.  Dicţionarul de care vorbim pare scris de amatori. Cum a fost posibilă apariţia lui? Nu cumva  este o manţogăraie politică? Doar aşa îmi explic prefaţa scrisă de preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Victor Moraru.  Omul nr. 1 din judeţ ne recomandă dicţionarul spre lectură  şi luare aminte la modelul oferit de personalităţi. Acum, la 30 de ani de la revoluţia  anticomunistă din 1989, domnul Moraru ne dă ca exemple de viaţă animatori culturali comunişti, politruci deghizaţi în funcţionari publici, indivizi cu biografii dubioase sau pur şi simplu cărora le e ruşine cu studiile pe care le au, dar care nu ratează ocazia de a se împăuna cu funcţiile la care macaraua politică i-a ridicat. O gloată dubioasă împinsă în faţă printre oameni de toată cinstea şi personalităţi reale. Bravo, tovarăşu Moraru, ai făcut o treabă mare! Următorul pas este să le daţi nume de străzi şi mâine –poimâine vedem şi plăci memoriale sau poate chiar statui.

 

Dr. Emilia Corbu

Expert în arheologie;

Expert în patrimoniu arheologic şi documentar.

Autor a două cărţi de specialitate, a peste 60 de studii, articole,  rapoarte arheologice publicate în ţară şi străinătate, coordonator  de expoziţii.

 

 

 

 

FILOSOFIA DE-NCEPUT DE AN

Posted on by
Reply

Binele nu există în sine, ci capătă chip prin alegerile noastre  cotidiene. Este o alegere. Atunci când nu alegem binele, facem răul pe care nu îl dorim. Iar alegerea bună este aceea ale cărei consecințe sunt bune odată pentru totdeauna. Există și alegeri bune în aparență, dar cu consecințe rele. Acelea sunt ispite! Nu le dorim, dar uneori sunt necesare.

IN 2019, SĂ VĂ DĂRUIASCĂ DUMNEZEU DREAPTĂ-SOCOTEALĂ CA ÎN FIECARE CLIPĂ SĂ FACEȚI ALEGEREA CEA BUNĂ! Cu atât mai mult cu cât niciodată nu știm prețul corect!

DESPRE NOUL ROF AL MUZEULUI JUDEŢEAN IALOMIŢA

Posted on by
Reply

Stimate domnule preşedinte Victor Moraru,

Stimate domnule vicepreşedinte Ionel Gaie,

 

Muzeul este, conform legislaţiei în vigoare, instituţia în care se cercetează şi se scrie istoria României, văzută ca un ansamblu coerent de istorii locale, precum şi istoria culturilor preistorice şi antice încadrate în conceptul mai larg al istoriei Europei şi Balcanilor. Pentru realizarea funcţiilor specifice, muzeul trebuie să aibă personal calificat şi specialişti precum şi instrumente de organizare eficientă a muncii. Un astfel de instrument se dorea a fi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Muzeului Judeţean Ialomiţa aprobat prin Hotărârea CJ Ialomiţa nr.46/26.04.2018 (numit în continuare ROF).  Schimbarea ROF era necesară şi binevenită în vederea actualizării în lumina celor peste 40 de acte normative, referitoare la muzee, patrimoniu  şi colecţii, promulgate în ultimii 20 de ani.Constatăm însă că noul ROF nu este pe măsura aşteptărilor.

Două aspecte mă îngrijorează:

  1. Nu face referire la toată legislaţia în vigoare ci doar, pe scurt, la două acte normative, restul fiind expediate cu formula ,,conform legii,, aplicată sporadic.
  2. Acordă o putere nelimitată managerului instituţiei.

Să le luăm pe rând.

  1. In noul ROF nu sunt menţionate ca atare comisiile de specialitate şi tehnice, organizarea şi funcţionarea lor. Aceste comisii pot fi comparate cu rotiţele din mecanismul unui ceas. Consider că trebuiau menţionate măcar cu titlu şi făcută trimiterea la lege pentru: Comisia de Achiziţii şi Evaluare a pieselor de patrimoniu, Comisia de Inventariere, Comisia de restaurare-conservare, Comisia de Evaluare a Performanţelor individuale, Comisia de recepţie a lucrărilor şi serviciilor, Comisia de disciplină, Comisia de angajare şi promovare în grade sau trepte profesionale. Aceste comisii nu fac parte din ordinea interioară a unui muzeu, ci sunt mecanisme de funcţionare a lui.

Deşi sunt menţionate funcţiile personalului nu se face referire la pregătirea lor profesională. Nu se precizează  cine sunt specialiştii, termenul fiind folosit generic. Ar trebui să se ştie că specialiştii sunt persoanele  menţionate ca atare în Registrele de profil ale Ministerului Culturii. Deasemenea  ar trebui menţionat că restul personalului trebuie să fie calificat prin  studii de profil şi aflaţi în diverse stadii de specializare. Acestora se adaugă personalul administrativ. Faptul că supraveghetorii, care în mod normal intră la administrativ,  sunt băgaţi la personal de specialitate nu face decât să încarce aiurea numărul de angajaţi ai secţiei de cercetare şi evidenţă. Deasemenea unii  referenţi trebuie să facă parte din alte compartimente ale muzeului, nu de la secţia de cercetare, evidenţă şi valorificare. Dar aceste lucruri par nişte fleacuri pe lângă ce s-a scris şi vedem în continuare la pct.2.

  1. Noul ROF face din managerul instituţiei un mic satrap oriental sau mai degrabă consfinţeşte statutul pe care şi l-a creeat de 17 ani de când e director. Acest lucru se realizează prin aceea că:

2.a. Managerul exercită conducerea executivă a muzeului, ceea ce este legal.

2.b.Managerul este preşedintele Consiliului de Administraţie  (CA) care este organul deliberativ de conducere al muzeului. Legea nu prevede acest lucru.

2.c.Managerul este preşedintele Consiliului Ştiinţific al Muzeului (CS), organ de specialitate cu rol consultativ. Legea nu prevede aşa ceva.

2.d. Managerul în calitate de autor al proiectului managerial este cel care stabileşte programul de activitate anual şi implicit pricipalele activităţi ale muzeului. Interpretabil.

2. e. Managerul stabileşte componenţa tuturor comisiilor de specialitate şi tehnice din muzeu. Acest aspect iarăşi nu l-am găsit în lege.

2 f. Cele de mai sus se găsesc sublinitate încă o dată pe şleau în art.15 alin.1):

,,Managerul conduce întreaga activitate a instituţiei şi o reprezintă în relaţiile cu celelalte instituţii publice, cu autorităţile publice locale şi centrale, cu instituţii şi organizaţii, precum şi cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate,,.

Lovitura de graţie dată unei conduceri democratice a muzeului este dată însă de capitolul de obligaţii.

Aici ROF este de-a dreptul năucitor. Adică nu conţine nici un articol cu drepturile managerului,  în schimb cuprinde patru pagini cu 53 (cincizecişitrei) de obligaţii. Un om cu mintea stătută ar crede că e bine, dar unul cu mintea iscoditoare constată că între aceste obligaţii sunt amestecate de-a valma drepturi şi obligaţii ale comisiilor, şefilor de secţii, de servicii, resurselor umane etc. E ca o comedie de bâlci care te învârte  până te ameţeşte, pentru că cele 53 de obligaţii nu au nici o logică în expunerea lor. Doar o minte analitică poate dibui cele nouă atribuţii de buget-finanţe,  precum şi cele şase drepturi cu privire la Resurse umane numite impropriu tot ,,obligaţii,,.

Este adevărat că ROF poate cuprinde şi alte obligaţii, dar mă întreb de ce nu aţi inclus şi prevederile art.26, alin.3 din legea a managementului instituţiilor de cultură care spune că: ,,In funcţie de specificul şi de complexitatea activităţii instituţiei, managerul poate delega personalului din subordine sarcini şi responsabilităţi…,,. Din prezentul ROF nu rezultă că managerul ar delega din sarcinile sale,  cuiva, ceva. Nu vi se pare muzeul o instituţie destul de complexă? Dacă aveţi un consilier cultural care nu poate face diferenţa dintre un muzeu şi un cămin cultural e problema dumneavostră, dar când  muzeul este o instituţie care funcţionează pe bani publici devine problema noastră. Ştiţi cum se traduce în practică acest ROF? Să vă explic! Conform obligaţiilor se parcurg doar  câţiva paşi:

Managerul concepe  programul de activitate al muzeului şi tot el îl aprobă în cadrul  CA şi CS, al căror preşedinte este şi ai căror membri sunt numiţi de el. Credeţi că i se opune cineva? Îi poate destitui oricând. Face comisii peste noapte, cum  a mai făcut,  că doar ROF nu îi impune nimic în acest sens.

Apoi alege oamenii care să pună în practică activităţile visate de el, în timp ce încheie contracte de prestări servicii, angajează, lichidează şi ordonează cheltuieli,  evident din banii noştri. Tot el, bietul om, face raportul asupra activităţii şi predă situaţia financiară. Este obligat, trebuie să le facă! Chiar dacă pune pe cineva să le facă, trebuie să iasă ca el, de vreme ce semnează.  După care  face raportul de presă şi stă în contact permanent cu publicul şi cu mediile de informare. Are altcineva această obligaţie? Nimeni.

Dar, absurdul situaţiei nu se opreşte aici. Ca să fie şi mai rău,  nimeni în acest moment nu cunoaşte proiectul de management al muzeului pe baza căruia   managerul a primit  al patrulea mandat. Proiectul nu apare pe site-ul muzeului, nici al Consiliului Judeţean, şi nici nu ne-a fost pus la dispoziţie atunci când l-am solicitat, adică în cadrul singurei şedinte de activitate din ultimii doi ani, şedinţă anunţată cu cinci minute înainte.  Ca să nu mai spun de Consiliul Stiinţific despre care  nu mai ştiu nimic  în ultimii 17 ani. Nu am făcut parte niciodată din el, deşi sunt menţionată în două Registre de specialişti administrate de  Ministerul Culturii. Prezentul ROF cere ,,specialişti cu răsunet,,. Deci  după ureche.  Iar, răsunetul e stabilit de director.

In consecinţă,  nu ştim ce program managerial trebuie să îndeplinim, nu ni se cer proiecte de activitate, dar lunar ni se cer rapoarte de activitate. Ştiaţi de această problemă de peste un an şi nu v-a păsat. La fel cum nu v-a păsat nici de memoriul pe care angajaţii muzeului vi l-au adresat cu privire la calcularea salariilor lor. Au constatat că salariile lor, după 20 de ani de muncă, sunt egale sau mai mici decât ale noilor angajaţi fără experienţă sau vechime în domeniu şi nu legea era de vină, ci directorul (care culmea ipocriziei, a semnat şi el memoriul în fruntea listei). La fel cum nu vă pasă că în acest an Centenar, nu ştim dacă avem vreun proiect de anvergură şi se pare că nu sunt bani nici pentru micile activităţi de cercetare care se mai făceau în muzeu, cum ar fi şantierele arheologice.

Prin urmare, având în vedere precedentele,  nu ştiu dacă cele arătate de mine vor fi băgate în seamă.  Mă adresez dumneavoastră din simplul motiv că nu ştiu cui să mă adresez. ROF are şi  greşeli de exprimare şi de tipar, printre care cea mai gravă este aceea prin care se afirmă că judeţul Ialomiţa ,,a fost reînfiinţat,,(sic!) în 1968 în condiţiile în care judeţul Ialomiţa nu a fost desfiinţat niciodată, ci doar reorganizat.A doua, în ordinea prostiei,  s-a strecurat exact în articolul care menţiona  modalitatea de  modificare a  prezentului ROF. Scrie acolo la art.36, alin. 2):

,,Orice modificare şi completare a Regulamentului va fi propusă Manager, cu avizul Consiliului de Administraţie al Muzeului în vederea aprobării, prin hotărâre, de către Consiliul Judeţean Ialomiţa,,.

Nu suntem ghicitori să aflăm ce cuvânt lipseşte din această frază cheie. Dar dumneavoastră aveţi puterea să aflaţi la fel cum aveţi datoria să stabiliţi Muzeului Judeţean Ialomiţa un Regulament de Organizare şi Funcţionare fără interpretări.

 

Semnat,

Dr. Emilia Corbu

 

 

 

 

DAȚI-VĂ DEMISIA!

Posted on by
1

Domnule director, zilele trecute m-aţi convocat în biroul dvs. ca printre altele să îmi puneţi întrebarea ,,Ce ai cu mine?,,. Nu am mai apucat să vă răspund. V-a salvat şeful de secţie care atunci când a văzut că lăsaţi garda m-a lovit în forţă cu ,, în faţa mea să nu-ţi sufli mucii!,,. Așa e cu oamenii tăi, nu știu să vorbească, să scrie un articol de autor dar știu să înjure mitocănește.

M-am enervat și am plecat înainte de a vă răspunde. Prin urmare vă răspund acum. Pe scurt, răspunsul meu este:  Să vă daţi demisia! Nu mai expun argumentele privind situaţia muzeului. Le vedem cu toţii! Rămân la situaţia mea de specialist pe care pretindeţi că l-aţi susţinut şi acum nu vă lasă să terminați al patrulea mandat.

1. Mi-aţi reproşat că mi-aţi dat bani de şantier. Este adevărat, dar pentru condiţiile de cercetare de la Blagodeasca erau foarte puţini. A fost minune dumnezeiască faptul că am ajuns la rezultate mari. Am cerut ca fondul de săpături să fie împărţit în mod egal pe arheologii din muzeu şi nu pe şantiere. Pentru că munca o face arheologul şi nu şantierul. Dacă un arheolog voia să îşi facă cercetarea pe trei şantiere era treaba lui, dar trebuia să dispună de un fond egal cu al colegului. Atunci când mie mi-aţi permis accesul pe un singur şantier şi altora pe câte trei, este clar că alţii au dispus de o paletă de cercetare mult mai largă. In altă ordine de idei, m-aţi lăsat singură pe tot şantierul deşi munca de acolo putea fi acoperită de o echipă. Aţi motivat că nu aveţi specialişti. Dar nu era vina mea că specialiştii pe care i-aţi angajat provin, în majoritate covârșitoare, din personalul cu studii medii care şi-au făcut facultatea la Spiru Haret Slobozia. Aşa a trebuit ca şi de valorificarea ştiinţifică prin publicare a rezultatelor de la Vlădeni să mă ocup singură, inclusiv de desene, fotografii, tehnoredactare etc. Și ca să dau o cifră exactă, când fondul de cercetare arheologică al muzeului era de 200 000 Ron mie mi-ați alocat 10 000 lei. Se putea mai puțin?

2. Mi-aţi reproşat că mi-aţi permis deplasările la sesiuni şi conferinţe şi aţi decontat cheltuielile. In primul rând deplasarile în străinătate au fost făcute pe banii mei. Și atunci când  nu am mai avut bani, nu am mai plecat. Niciodată nu aţi prevăzut bani la deplasări externe, pentru că nu erați invitat. In al doilea rând că organizatorii asigurau cazarea şi masa. Muzeul plătea doar transportul. La Sesiunea Naţională de Rapoarte unde se decontau toate cheltuielile,  mergeau toţi arheologii muzeului, chiar dacă nu erau şefi de şantier ca mine. Aşa că nu am avut un statut special. Iar participarea la sesiuni naţionale şi internaţionale de comunicări ştiinţifice este o obligaţie de serviciu valabilă pentru toţi specialiştii muzeului, nu doar pentru mine. Că eu am un număr record de participări cu lucrări cu un singur autor nu este meritul dumitale. Şi cu asta am epuizat ceea ce îmi reproşezi că ai făcut pentru mine. Mi-ai dat posibilitatea de a supravieţui ca specialist. Nici să mor, nici să trăiesc!

Acum să vă amintesc ceea ce nu aţi vrut să faceţi pentru mine, în ciuda tuturor insistenţelor mele şi a obligaţiilor manageriale pe care le aveţi.

1. Nu mi-aţi permis să particip la săpăturile de salvare sau la cercetarea descoperirilor întâmplătoare, nici măcar la cele medievale-timpurii pentru care eram specializată, chiar şi atunci când am solicitat acest lucru. Dau câteva exemple: Făcăieni, Vlădeni, Gura-Ialomiţei, Ţăndărei, Piscul-Crăsani, Bucu. Niciodată nu voi mai putea recupera aceste ocazii pierdute.

2.Nu mi-aţi permis să particip la perieghezele desfăşurate  în judeţ. Ba chiar, şeful de secţie  (ăla care înjură porcește) mi-a cerut să plec singură dacă vreau să fac periegheze, în condiţiile în care orice arheolog ştie că perieghezele se fac în echipă. In 16 ani am participat la o singură periegheză în judeţ organizată de colegul Cătălin Bem de la Bucureşti.

3.Nu mi-aţi permis să mă documentez în depozitul muzeului atunci când am propus să lucrez un repertoriu al descoperirilor arheologice medievale din judeţul Ialomiţa. Aţi invocat un drept de autor al arheologilor care au făcut descoperirea, fără să ţineţi cont de prevederile Codului deontologic al arheologilor din România. Drepturile lor asupra unui bun al statului român sunt limitate de lege. Insă atunci când a venit un oarecare fotograf i-ați dat din depozitul de istorie plăcuțele din Fondul Axinte pe care le-a copiat și și-a publicat o carte de autor. Prin urmare dreptul de copyright al muzeului e nimic pe lângă drepturilor clicii tale.

4.Nu mi-aţi permis să fac parte din echipa de la Oraşul de Floci. Poate aş fi înghiţit şi nedreptatea asta dacă în aceeaşi echipă nu aţi fi introdus nişte oameni care nu au nimic în comun cu evul mediu timpuriu sau dezvoltat.

5. Niciodată materialul arheologic de la Vlădeni Popina-Blagodeasca nu a fost prelucrat în laborator aşa cum cer normele. Adică în totalitate! In laborator au intrat doar piesele întregi sau pe care le vedeam eu că sunt întregibile. Şi chiar şi aşa, trebuia să am nervi de oţel. Restaurarea unui vas a durat şi …opt ani! Un lot de piese din metal zac de patru ani nerestaurate. Înregistrarea unui lot de piese din os a stârnit un adevărat scandal. Ca să suplinesc această lipsă, am apelat la o metodă de prelucrare statistică destul de costisitoare și care îmi lua mai mult de o lună în fiecare an.

6. In acelaşi timp, deşi ştiaţi pregătirea mea de bază, de arheolog, mi-aţi impus să fac proiecte şi lucrări pentru care nu eram specializată. Asta în condiţiile în care în mod repetat aţi refuzat să angajaţi specialişti pe epocă modernă şi contemporană, artă sau etnografie,  deşi aveaţi şi posturi vacante şi existau şi tineri interesaţi. Când ceri unui angajat să facă altceva decât se pricepe devine vulnerabil, îţi dă posibilitatea să îi spui că nu e bun de nimic. Şi asta te interesează pe dumneata, nu performanţa!

7. Am deţinut  gestiunea arhivei istorice a muzeului timp de 15 ani. Nu mi s-a acordat niciodată un spor de gestiune sau de toxicitate. La trei ani mi se făcea inventar la peste 8000 de înregistrări. Timp pierdut, nervi măcinaţi!

8. Am făcut expoziţii de artă şi istorie modernă şi contemporană. Toate acestea necesitau un timp de documentare mult mai lung deoarece nu eram specialistă în epocă.

9. Niciodată nu am beneficiat de vreun salariu de merit, în vremurile când acestea se acordau.

10. Niciodată nu am fost numită în Consiliul Ştiinţific al Muzeului sau în Consiliul Administrativ. Eram numită însă în toate comisiile de inventariere la bibliotecă, dar  niciodată la depozitul de arheologie. Deasemenea nu m-aţi propus niciodată în comisii de specialitate din cadrul Ministerului Culturii sau interjudeţene chiar dacă pregătirea şi rezultatele mele mă calificau.

11.Teza mea de doctorat ,, Sudul României în evul mediu-timpuriu (secolele VIII-XI),, şi care trata în speţă cultura Dridu numită aşa după localitatea aflată în judeţul nostru a fost publicată pe banii mei de muzeograf. Aţi refuzat să o publicaţi după o aşteptare de trei ani. Aţi motivat că nu publicaţi teze de doctorat.  Bun! Atunci de ce aţi mai ţinut-o pe fosta activistă de partid Elena Renţa încă trei ani după pensionare pentru a-şi finaliza un doctorat  chinuit pe la Universitatea din Alba Iulia şi a publica o teză de 40 pagini de text. O teză trebuie să aibă cel puţin 100 pagini.

12. M-aţi izolat în cel mai drăcesc mod posibil. Nimeni nu avea voie să vorbească cu mine, iar dacă o făcea trebuia să vă spună ce a vorbit cu mine.

13. Niciodată în cei 16 ani de când sunteţi director nu am beneficiat de cursuri de calificare sau perfecţionare. Chiar şi atunci când consiliul judeţean organiza aceste cursuri şi când aţi trimis pe aproape toţi angajaţii muzeului, pe mine m-aţi dat la o parte. Cerusem să particip la un curs de management de proiect care îmi era necesar şi la un curs de engleză pentru a mă perfecţiona într-o limbă de circulaţie. Am fost ştearsă de pe listă.

14. De aproape trei ani vă cer verbal şi scris să îmi modificaţi fişa postului de cercetător care este identică cu a unui muzeograf.

15. Deşi sunt expert pe patrimoniu mobil arheologic niciodată nu am făcut parte dintr-o comisie în care să se propună clasarea obiectelor din inventarul muzeului.

16. Niciodată nu mi s-a permis să  fac parte din comitetul de organizare al sesiunilor de comunicări ştiinţifice sau să organizez o masă rotundă sau atelier de lucru. Ambele sesiuni pe care le-ați organizat a a avut  secțiunea de ev mediu mai mult decât anemică.

Toate aceste excluderi, care mi-au creat carenţe profesionale, le-am răbdat nu un an, doi sau trei, ci le îndur de 16 ani. Dacă muzeului i-ar fi mers bine, poate aş fi tăcut, aş fi crezut că ai ceva cu mine personal. Dar instituţia este într-un hău şi mai adânc decât activitatea mea profesională. Dumneata ai ceva împotriva a  tot ce înseamnă profesionalism şi performanţă. Când am luat atitudine m-aţi sancţionat disciplinar chiar de Ziua Femeii şi am fost nevoită să anulez sancţiunea în instanţă. Ați făcut atâtea porcării pentru că ați avut susținerea PSD căruia i-ați furnizat membri dintre angajații muzeului. Cum spuneați ,,Auuu…,, se înfățișa Cioacă, fostul consilier al președintelui CJI să facă ordine. Grețoasă poveste, nu-i așa? Și  mai aveți tupeul să mă întrebați: Ce ai cu mine?!  O întrebare la fel de idioată ca unui zaharisit consilier PSD care în loc să analizeze situația muzeului mă întreba: Ce aveți cu domnul Ciupercă? Omul rău este acela care nu vede răul pe care l-a făcut. Astfel de oameni nu au ce căuta în vîrful societății. Iar tu ești unul dintre ei. Demisia este cel mai onorabil lucru pe care ai putea să îl faci.

 

 

 

SUBSCRIU LA SCRISOAREA DESCHISA A MNIR

Posted on by
Reply
IMPORTANT!
Comunicat al Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Național de Istorie a României
Sindicatul MNIR nu împărtășește entuziasmul afișat de ceilalți lideri sindicali participanți la consultările pe domeniul Cultură în legătură cu proiectul noii Legi a Salarizării Unice a personalului bugetar.
Sunt o serie de probleme care ne fac să privim cu neîncredere și scepticism aceste lucruri:
1. Discuția s-a purtat pe un document intern, doar prezentat pentru vizualizare, neexistând timpul de a face o analiză profesionistă și pertinentă asupra prevederilor acestuia;
2. Chiar și așa, la lectura în diagonală, apar o serie de incongruențe și neclarități care trebuie elucidate (salarizarea treptei 1A, problema cercetătorilor din muzee, bugetarea noilor ocupații intrate în COR, statutul investigatorilor etc);
3. Nu putem accepta entuziasmul debordant cu privire la afirmația de creșteri de peste 100% în domeniul muzeelor, pentru că aceasta arată de fapt că “împăratul a fost și este gol” în ultimii 20 de ani și că avem, de fapt, o categorie de specialiști/profesioniști de excepție, ținuți de toate guvernările pe o salarizare puțin peste salariul minim pe economie;
4. Nu putem accepta calendarul și eșalonarea intrării în plată propuse de legea salarizării unitare, întrucât pentru categoria profesională pe care o reprezentăm, acest lucru a devenit o problemă de supraviețuire!!!
5. Această categorie, omisă de toate majorările salariale, pentru care inclusiv celebra OUG 43/2016 a avut ca efect crearea unei falii imorale și indecente, între personalul de execuție și funcțiile de conducere (un șef de secție din Muzeul Național de Istorie, indiferent dacă are studii postuniversitare sau nu, are o salarizare de patru ori mai mare ca a unui expert din subordine), este cea chemată să descopere, să păstreze, să îngrijească și să pună în valoare patrimoniul cultural al României (moștenirea și identitatea ei);
6. De aceea, lupta noastra este pentru un tratament similar cu cei din instituțiile de spectacol, prin promovarea unei ordonanțe de urgență similare OUG 2/2017. Acest lucru presupune un efort/impact bugetar minim, întrucât ar trebuie aplicată doar la personalul de execuție (cca 4700 de salariați la nivel național), șefii culturnici fiind deja “rezolvați” printr-un permanent repetabil miracol;
7. Personalul din muzeele din România, lezat, frustrat și desconsiderat, în condițiile în care au fost înființate și bugetate tot felul de sinecuri culturale, care să organizeze festivitățile Centenarului, este hotărât ca, în cazul în care nu va fi auzit, dar mai ales ascultat, să declanșeze “Protestul Centenarului fără substanță/Protestul identității în zdrențe”!
Specificăm faptul că forma de organizare a acestui Protest nu va afecta, sub nici o formă, patrimoniul cultural mobil și imobil pe care îl avem în păstrare și administrare, conștienți fiind de sacralitatea misiunii noaste profesionale!
Chemăm alături de noi toate sindicatele din muzeele din țară, toate organizațiile profesionale specifice, precum și toate asociațiile cu obiect cultural care cred în justețea demersului nostru.

O UȘĂ DESCHISĂ-2017

Posted on by
Reply

   Intre mine și postarea ,,Intre ani,, a fost Revelionul, un fel de petrecere pentru unii cu oamenii, pentru alții cu Dumnezeu. Eu am ales a doua variantă pusă în practică printr-o slujbă minunată de toată noaptea ținută la o mănăstire.. Și așa, cu Hristos am închis ușa anului 2016 și în spatele ei au rămas toate nedreptățile, toate dezamăgirile și nerealizările. Implinirile le-am luat cu mine. Și, în dar, mi s-a deschis ușa anului 2017 care, sunt convinsă că va fi un an minunat, așa cum vă doresc și vouă.