Când prostia și hoția se întâlnesc dispare tezaurul dacic și odată cu piesele furate dispar și pagini din istoria României. Că istoria în zilele noastre se scrie ca la tribunal, adică ai dovada materială a existenței unui fapt sau eveniment istoric, ai istorie. Nu ai dovada, nu ai istorie! Nici o firmă de asigurări nu ne va restitui vreodată ce am pierdut prin acest furt.
Și până la găsirea hoților, dacă vor fi aflați vreodată, trebuie stopat precedentul. Adică organizatorii de ambele părți ar trebui să își facă băgăjelul și să se mute în arestul poliției, unde în liniște și pace să spună tot ce știu. Cine i-a pus să ducă tezaurul dacic al României în Olanda, pe coclauri, într-o provincie periferică, într-un orășel cât Slobozia de mare? In Vestul Sălbatic al Europei unde există cea mai mare piață neagră de obiecte de artă? O expoziție de genul acesteia trebuia itinerată în marile capitale europene: Paris, Londra, Berlin …până la New York. Sau în acele țări unde au trăit popoare înrudite cu tracii. Ce relevanță avea această expoziție la capătul Olandei în provincie? Pentru cine a fost făcută acolo? De ce un muzeu de provincie din Olanda și-a asumat primirea acestei expoziții atât de valoroase când știau bine că la ei în țară se fură ca în codru?
Apoi o vină cât casa de mare o are Parlamentul care a aprobat legi conform cărora orice neavenit poate să dețină un detector de metale sau și mai grav ca piese din categoria Tezaur să poată circula liber în cadrul unor expoziții internaționale. Cui folosesc legile astea? Celor care se ocupă de piața neagră de artefacte. Pentru că artefactele istorice la fel ca și cele de artă sunt o formă de tezaurizare. Adică dacă ai o grămadă de bani cu care nu ai ce face sau nu o poți justifica, poți cumpăra diverse artefacte care își păstrează valoarea nealterată în timp. Firește că le poți cumpăra și de la Galeriile de Artă, dar și acelea se aprovizionează cum pot. Promovarea istoriei naționale nu înseamnă punerea în pericol a patrimoniului arheologic național.
Apoi, la fel de gravă este intervenția politicului în concursurile de numire a managerilor de instituții muzeale. De ce Ministerul Culturii ține cu managerul MNIR care stă în funcție de peste 20 de ani și a cărui capacitate managerială a fost contestată de nenumărate ori? Faptul că e un bun profesionist nu e o explicație. Există profesioniști foarte buni care ca manageri sunt varză. De ce l-au ținut atît, ca să ajungem la situația asta? Ar trebui întrebați toți managerii de muzee care au dat tot ce au avut mai bun în depozite, dacă și-au dat acordul ca expoziția să ajungă în fundul Europei, în Olanda.
Doar Dumnezeu mai poate scoate piesele furate din mâna traficanților, dar până și Dumnezeu intervine atunci când ești nedreptățit, nu atunci când ești prost. Prostia și domnia se plătesc!
Din păcate, din analiza filmului se mai dezvăluie ceva. Ca era o parte mascată în spate unde au pus explozibil și pe unde au pătruns infractorii. Doar un ochi avizat putea să vadă așa ceva sau care stiau, oameni care au profitat de plasarea expoziției într-o constructie de proastă calitate în care nici un Tezaur nu ar fi putut sa stea.
Si acesta e un aspect în lanțul multor esecuri care au dus spre acest deznodământ. Corespunde clădirea fizică expunerii unui Tezaur de o așa magnitudine?
Acum ceva vreme când a venit Dacia Felix la Muzeul Galo- Roman, tot în Olanda m-am bucurat, așa cum mă bucur când văd ceva frumos despre noi, românii în țări cu oameni carora li se formeaza si li se întăresc stereotipuri negative despre prin internediul mass-media. Si am avut o stare de neliniște la adresa acestui aspect, dar am alungat gândul. Știu ei ce fac – mi-am zis. Atunci nu s-a întâmplat, poate pentru că nu aveau semenea breșe în structura clădirilor așa ca acest muzeuaș. Din păcate a fost doar o chestiune de timp.
Întrebarea cu privire la plasarea într-un loc lipsit de importanța care i se cuvenea tezaurului este foarte justificată însă cand clădirea e șubredă e și mai
mare incompetența și tradarea. Tocmai de aceea cred că nu poți fi profesionist dacă nu realizezi asta, orice acronime ai vrea să pui în fața numelui tău sau orice alte realizări ai.
Cât despre asigurare preturile sunt derizorii, că așa au fost negociate asigurarile sub pretexte binecunoscute. Și aici un alt aspect care pute a trădare.
Suntem de toata minunea Europei! 😞
Cu alegeri anulate fără probe, cu o intrare în Schengem plătită cu resurse grele, jefuiti de resurse sub contracte neavantajoase, cu batjocura institutiilor publice, mai ales juridice nationale, cu tezaurul furat.
Tristă zi, am simțit ca și cum mi-au spart propria casa. M-a durut fizic tot corpul.
Si in minte revin cu încăpățânare profeticele cuvinte ale Poetului:
“Ce-au voit acel apus?”
Ceea ce vor voi întotdeauna.
Da, Cristina, ai dreptate!
Suma de asigurare nu se stabilește la nivelul prețului de inventar ci la nivelul riscului pe care expunerea o poate avea. Cu căt expunerea este mai mare, drumul mai lung, țara mai nesigură adică în care au mai avut loc jafuri, suma de asigurare crește. Dacă puneau o sumă raportată la acestea, o sumă de asigurarea reală, muzeul acela de provincie nu își putea permite să plătească și nenorocirea nu ar fi avut loc.